ICCJ. Decizia nr. 3135/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3135/2013
Dosar nr. 2737/3/2013
Şedinţa publică din 15 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 8 ianuarie 2013 petentul C.G.R. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinţei penale nr. 45 din 20 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 41020.01/3/2009, adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. Structura Centrală, cu motivarea că nu a existat nicio probă în defavoarea sa, nicio convorbire care ar fi dovedit faptul că a fost constrâns să participe la această infracţiune.
A mai arătat că a colaborat cu organele de anchetă, denunţând o persoană care făcea trafic cu droguri în penitenciar, însă nu a beneficiat de reducerea corespunzătoare a pedepsei ca urmare acestui denunţ, întemeindu-şi cererea pe dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.
Prin referatul întocmit, parchetul a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, întrucât nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 107/F din 13 februarie 2013 Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. a respins cererea de revizuire formulată de petentul C.G.R. ca inadmisibilă.
S-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 45 din 20 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia II penală, inculpatul C.G.R. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare pentru săvârşirea în concurs a mai multor infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000. Sentinţa a fost modificată prin decizia penală nr. 87/A din 25 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II penală, în sensul că inculpatul C.G.R. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi a rămas definitivă prin decizia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 30 noiembrie 2010
S-a constatat că deşi revizuientul invocă formal dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., rezultă în realitate că acesta doreşte în fapt o reinterpretare a probatoriului deja administrat cu ocazia soluţionării fondului cauzei şi în final reducerea pedepsei, în condiţiile în care acest lucru nu poate avea loc pe calea revizuirii, apreciindu-se că motivele invocate nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen.
Împotriva sentinţei penale nr. 107/F din 13 februarie 2013 a Tribunalului Bucureşti a formulat apel petentul C.G.R. şi prin decizia penală nr. 112/A din 5 aprilie 2013 Curtea de Apel, secţia a II-a penală, a fost respins ca nefondat apelul revizuientului C.G.R., constatându-se că nu se învederează apariţiei unor fapte sau împrejurări noi, ci se cere o reinterpretare a probatoriului deja administrat şi că motivele invocate de condamnat nu se încadrează în niciunul dintre acestea.
Împotriva acestei decizii, la data 10 aprilie 2013 revizuientul C.G.R. în termen legal, a declarat recurs.
S-a solicitat, în esenţă, admiterea recursului invocând cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., arătând ca nu a fost audiat de procuror, nu exista nicio declaraţie dată în faza de urmărire penală şi nu a beneficiat de un proces echitabil.
Examinând recursul declarat de revizuientul C.G.R., Înalta Curte apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Potrivit dispoziţiilor art. 393 C. proc. pen. sunt supuse revizuirii hotărârile judecătoreşti definitive prin care se soluţionează conflictul de drept substanţial penal, neprezentând relevanţă dacă hotărârile au rămas definitive la prima instanţă sau după exercitarea căilor de atac, ambele hotărâri pronunţate în cauză conţinând o rezolvare a fondului cauzei privindu-l pe revizuient.
Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii este limitată de legiuitor în mod expres doar la cinci cazuri prevăzute de art. 394 C. proc. pen.:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., care ar impune revizuirea sentinţei penale atacate.
Potrivit textului de lege sus-menţionat, hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă sunt întrunite cumulativ condiţiile expres prevăzute de lege: faptele şi împrejurările noi descoperite să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi, respectiv, condiţia ca aceste fapte şi împrejurări noi să fi condus la o soluţie diametral opusă celei pronunţate, în situaţia în care ar fi fost cunoscute de instanţe.
Astfel, împrejurările invocate de revizuientul C.G.R., nu pot fi considerate împrejurări noi care să impună revizuirea sentinţei atacate, întrucât, motivele invocate nu sunt admisibile în calea extraordinară de atac a revizuirii.
Astfel, legea se referă la situaţii de fapt noi, în sensul că din diverse motive, acestea au rămas necunoscute instanţei de fond, şi nu la mijloace de probă, ca mod de completare a dovezilor pe împrejurări deja avute în vedere şi verificate.
Or, în această cale extraordinară de atac revizuientul C.G.R.,solicită prelungirea probatoriului şi nu invocă fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanţe.
Înalta Curte constată că susţinerile revizuienului C.G.R., nu cad sub incidenţa cazurilor de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen. şi în mod legal şi temeinic prima instanţă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de acesta, soluţie menţinută şi de instanţa de apel.
În raport cu cele arătate, constatând că hotărârile pronunţate sunt legale şi temeinice, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul. formulat de revizuentul C.G.R., împotriva deciziei penale nr. 112/A din 5 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul C.G.R. împotriva deciziei penale nr. 112/A din 5 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă, publică, azi, 15 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3132/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 3177/2013. Penal → |
|---|
