ICCJ. Decizia nr. 3177/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3177/2013
Dosar nr. 2059/91/2013
Şedinţa publică din 18 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 78 din 29 martie 2013 a Tribunalului Vrancea, a fost condamnată inculpata D.M.C. la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută şi pedepsită de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
I s-a interzis exerciţiul drepturilor inculpatei prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.
S-a scăzut din pedeapsa de executat durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 decembrie 2012, la zi. S-a menţinut arestarea preventivă a inculpatei.
S-a confiscat securea ridicată de la inculpată în temeiul art. 118 lit. b) C. pen.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea 75/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpată.
A fost obligată inculpata la plata sumei de 3.500 RON către stat cu titlu de cheltuieli judiciare. S-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 200 RON onorariu pentru avocat desemnat din oficiu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 1999/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, înregistrat sub nr. dosar penal nr. 2059/91/2013, la Tribunalul Vrancea a fost trimisă în judecată inculpata D.M.C. în vederea tragerii la răspundere penală cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 174 alin. (1) C. pen.
În sarcina inculpatei D.M.C., s-a reţinut infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. constând în aceea că a lovit în mod repetat, cu o secure, pe victima G.C., în zona capului în seara zilei de 25 decembrie 2012, cauzându-i multiple leziuni la nivelul extremităţilor cefalice, ce au condus la decesul imediat al acestuia.
DISPOZIŢII RELEVANTE:
Art. 64 C. pen.
Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi:
a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii electiv publice;
b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat;
c) dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii;
d) drepturile părinteşti;
e) dreptul de a fi tutore sau curator.
Interzicerea drepturilor prevăzute la lit. b) nu se poate pronunţa decât pe lângă interzicerea drepturilor prevăzute la lit. a), afară de cazul când legea dispune altfel.
Art. 72 C. pen. - La stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede alternative, se ţine seama de dispoziţiile alineatului precedent atât pentru alegerea uneia dintre pedepsele alternative, cât şi pentru proporţionalizarea acesteia.
La stabilirea şi aplicarea pedepselor pentru persoana juridică se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a prezentului cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru persoana fizică, de gravitatea faptei săvârşite şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală*).
Art. 174 alin. 1 C. pen. - Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Tentativa se pedepseşte.
Art. 3201C. proc. pen. - Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.**) Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.
La termenul de judecată, instanţa întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, procedează la audierea acestuia şi apoi acordă cuvântul procurorului şi celorlalte părţi.
Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
Dacă pentru soluţionarea acţiunii civile se impune administrarea de probe în faţa instanţei, se va dispune disjungerea acesteia.
În caz de soluţionare a cauzei prin aplicarea alin. (1), dispoziţiile art. 334 şi 340 - 344 se aplică în mod corespunzător.
Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispoziţiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă.
Instanţa respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. În acest caz instanţa continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.
Inculpata D.M.C., a declarat la termenul din 29 martie 2013, că recunoaşte fapta pentru care a fost trimisă în judecată în forma descrisă în rechizitoriu şi este de acord să fie judecată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Instanţa a luat act de solicitarea inculpatei D.M.C. şi a verificat realizarea condiţiilor de admisibilitate a cererii sale prevăzute de art. 3201 alin. (1) C. proc. pen. şi anume:
- dacă din probele administrate în cursul urmăririi penale fapta există;
- constituie infracţiune;
- a fost săvârşită de inculpat;
- pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea vizată nu este detenţiune pe viaţă.
S-a apreciat că din probele administrate în cursul urmăririi penale, declaraţiile martorilor, actul medico-legal şi declaraţiile inculpatei D.M.C., rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta ce face obiectul sesizării există. Inculpata D.M.C. a lovit victima în zona capului în data de 22 decembrie 2012 cauzându-i leziuni traumatice multiple, cu un obiect de mobilier determinând decesul acesteia.
Raportul medico-legal a concluzionat în sensul menţionat respectiv - cauza medicală a fost insuficienţă cardio respiratorie acută determinată de un traumatism cranio-cerebral acut deschis soldat cu multiple plăgi tăiat-despicate epicraniene, fracturi ale calotei craniului, hemoragie subarahnoidiană, contuzie corticală.
În actul medico-legal se mai consemnează că leziunile traumatice tanatogeneratoare pledează pentru producerea lor prin loviri active repetate cu corp tăietor-despicător. În momentul decesului sângele victimei nu conţinea alcool etilic.
Fapta reţinută în sarcina inculpatului D.M.C. constituie infracţiune potrivit art. 174 alin. (1) C. pen., fiind realizat conţinutul constitutiv atât din perspectiva obiectivă, cât şi subiectivă; inculpata a acţionat cu intenţia directă în sensul art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen. dat fiind mecanismul de producere a leziunilor traumatice prin lovire cu un corp dur vulnerabil, în zona capului (vitală) ceea ce relevă faptul că inculpata a cunoscut efectul letal al acţiunii sale şi a urmărit producerea.
De asemenea, instanţa a constatat că pedeapsa prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. nu intră sub incidenţa dispoziţiei de restricţie prevăzută de art. 3201 alin. (7) teza a II-a C. proc. pen.
În concluzie, instanţa găsind realizate condiţiile menţionate anterior a admis cererea inculpatei D.M.C. şi a purces la judecata pe fond a cauzei în procedura prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.
Astfel, după cum s-a reţinut mai sus, instanţa a constatat că fapta pentru care a fost trimisă în judecată inculpata D.M.C. constituie infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., vinovăţia inculpatei D.M.C. fiind dovedită dincolo de orice îndoială prin probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale.
În aceste condiţii, instanţa a condamnat-o pe inculpata D.M.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. potrivit dispozitivului prezentei.
Individualizarea judiciară a pedepsei aplicată s-a făcut cu observarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social al faptei reţinută ca infracţiune în sarcina inculpatei dedus din rezultatul acesteia - suprimarea vieţii victimei, prin violenţă ceea ce determină un nivel ridicat al acestuia. Persoana inculpatei D.M.C. consumatoare de băuturi alcoolice, precum şi faptul că agresiunea a fost comisă pe fondul unei altercaţii între victimă şi inculpată, în urma consumului de alcool.
Toate acestea au determinat instanţa să aplice o pedeapsă îndreptată spre maximul special prevăzut de textul incriminator după reducerea limitelor pedepsei potrivit art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Pe durata executării pedepsei inculpatei D.M.C. i s-au aplicat pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen. în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.
Potrivit art. 98 C. pen., s-a scăzut din pedeapsa de executat durata reţinerii şi arestării preventive la zi.
Potrivit art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatei întrucât subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri preventive.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat corpul contondent folosit la săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnată.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea 75/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi inculpata D.M.C.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a criticat sentinţa pronunţată pe motive de nelegalitate.
Un prim motiv de nelegalitate invocat a fost acela că în cauză s-au încălcat dispoziţiile art. 65 C. pen., în sensul că instanţa nu a aplicat faţă de inculpată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. - pedeapsă obligatorie în cazul infracţiunii de omor.
Un al doilea motiv pentru care s-a considerat că hotărârea e nelegală a fost acela că în speţă s-a făcut în mod greşit aplicarea dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen., în sensul confiscării securii folosită de inculpată la săvârşirea infracţiunii.
S-a arătat că din probele dosarului rezultă în mod cert că securea folosită de inculpată la comiterea infracţiunii de omor a aparţinut victimei, motiv pentru care în mod greşit s-a dispus aplicarea dispoziţiilor legale sus-menţionate.
Faţă de această situaţie, s-a solicitat să se dispună restituirea acestei securi, conform dispoziţiilor art. 109 alin. (5) C. proc. pen, celor care au rămas după victimă, şi anume, familiei B.C.
Inculpata D.M.C., prin apelul promovat a solicitat reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen. cu consecinţa reducerii pedepsei.
În susţinerea apelului, inculpata a arătat că nu are antecedente penale, nu a realizat consecinţele faptei sale, a intenţionat doar să o sperie pe victimă, iar imediat după săvârşirea faptei, când şi-a dat seama de gravitatea situaţiei, a încercat să acorde primul ajutor victimei.
A mai susţinut că fapta a fost comisă sub imperiul unei stări de tulburare intervenită în urma unui conflict verbal cu victima, între cei doi existând de foarte mult timp o stare conflictuală.
Prin Decizia penală nr. 142/A din 22 mai 2013, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi inculpata D.M.C. împotriva Sentinţei penale nr. 78 din 29 martie 2013 a Tribunalului Vrancea.
A desfiinţat în parte Sentinţa penală nr. 78 din 29 martie 2013 a Tribunalului Vrancea şi în rejudecare:
În baza disp. art. 65 C. pen., a aplicat inculpatei D.M.C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale cu închisoarea, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
A înlăturat din sentinţa penală apelată dispoziţia prin care "s-a confiscat securea ridicată de la inculpată în temeiul art. 118 lit. b C. pen.".
În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen., a dispus restituirea către rudele victimei (numiţii B.C. şi B.A.) a securii folosite de inculpată la comiterea faptei şi care nu a fost supusă confiscării.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
În baza art. 383 alin. (11) şi art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatei D.M.C.
În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei durata arestării preventive de la 26 decembrie 2012 la zi, respectiv 22 mai 2013.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în apel au rămas în sarcina statului.
Suma de 200 RON, reprezentând onorariul avocatului din oficiu (avocat C.A.) s-a stabilit a fi avansată către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârşită de aceasta, hotărârea primei instanţe fiind criticabilă doar sub aspectul omisiunii aplicării faţă de inculpată a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor, alături de pedeapsa principală pentru infracţiunea de omor şi pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen., în sensul că se impune restituirea către rudele victimei a securii folosite de inculpată la comiterea faptei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 3853C. proc. pen., inculpata D.M.C., criticile formulate de aceasta vizând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen., respectiv neaplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
În susţinerea recursului, inculpata invocă cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând decizia penală atacată în raport de disp. art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora instanţa de recurs analizează cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Înalta Curte aminteşte că Decizia penală nr. 142/A împotriva căreia inculpata a declarat recurs a fost pronunţată la data de 22 mai 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, lege prin care a fost modificat conţinutul art. 3859C. proc. pen., prin abrogarea unor cazuri de casare şi prin modificarea conţinutului cazurilor de casare rămase în vigoare.
În cauza dedusă judecăţii, recurenta inculpată D.M.C. solicită aplicarea unui regim sancţionator mai blând, invocând în susţinerea recursului dispoziţiile art. 3859pct. 172 C. proc. pen.
Reţine Înalta Curte, în raport de modificările aduse prin Legea nr. 2/2013, că nu este incident în cauză motivul de recurs prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. se referă la situaţia în care hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Niciuna din aceste situaţii reglementate de dispoziţiile legale evocate, nu se regăseşte în cauza dedusă judecăţii.
Recurenta inculpată critică modul de individualizare a pedepsei sub aspectul cuantumului, ori, din acest punct de vedere, apreciază Înalta Curte că nu poate supune analizei acest motiv de recurs prin prisma dispoziţiilor art. 3859 pct. 172C. proc. pen., caz de casare care se referă la "chestiuni de drept", iar greşita individualizare a pedepsei, ca atribuit exclusiv al instanţei de judecată, nu constituie o astfel de chestiune de drept care să fie aptă să atragă incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 din C. proc. pen.
De altfel, din expunerea de motive a Legii nr. 2/2013 rezultă că una din necesităţile ce au determinat emiterea acestei legi a fost transformarea Înaltei Curţi în Curtea de Casaţie, astfel încât este lipsit de sens de a proroga incidenţa unor cazuri de casare asupra unor probleme ce exced conţinutului acestora.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata D.M.C.
În baza art. 38517alin. (4) cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 decembrie 2012 la 18 octombrie 2013.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata D.M.C. împotriva Deciziei penale nr. 142/A din 22 mai 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatei, durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 decembrie 2012 la 18 octombrie 2013.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 octombrie 2013.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3135/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3357/2013. Penal → |
|---|
