ICCJ. Decizia nr. 3357/2013. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3357/2013
Dosar nr. 1732/1/2013
Şedinţa publică din 31 octombrie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 18 martie 2013, invocând cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., S.M. domiciliat în sat Chendremal nr. 23/A, judeţul Sălaj a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 820 din 7 martie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, în dosarul nr. 2756/117/2011.
Prin Decizia penală mai sus menţionată au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj, inculpaţii S.G.M. şi S.G. şi recurentul S.M. împotriva Deciziei penale nr. 143/A/2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
În motivarea căii extraordinare de atac exercitate, contestatorul a invocat faptul că, soluţionarea recursului s-a realizat fără citarea sa, la adresa menţionată în motivele de recurs.
Contestaţia în anulare formulată de S.M. este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. "împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Contestaţia în anulare este mijlocul procesual prin care, în anumite cazuri prevăzute de lege, se poate cere unei instanţe care a pronunţat o hotărâre definitivă să rejudece cauza penală şi să revină în total sau în parte asupra soluţiilor date acesteia.
Contestaţia în anulare este, aşadar, o cale de atac îndreptată contra unei hotărâri definitive, deci o cale de atac extraordinară, care nu devine folosibilă decât atunci când o cauză penală a fost definitiv judecată.
Contestaţia în anulare, ca orice cale de atac, provoacă o amplificare în desfăşurarea procesului penal, dincolo de limita ordinară a acestui proces, dar în vederea readucerii lui înlăuntrul acestei limite prin eventuala rejudecare a cauzei penale.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. contestaţia în anulare împotriva hotărârilor penale definitive poate fi făcută numai în cazurile anume prevăzute în aceste dispoziţii. Condiţia comună tuturor cazurilor de contestaţie este ca hotărârea atacată să fie definitivă.
În cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiei în anulare, instanţa este obligată, potrivit art. 391 C. proc. pen. să examineze mai întâi admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie, întemeiată pe vreunul din cazurile prevăzute în. art. 386 lit. a) - c) şi e) C. proc. pen., ocazie cu care constată dacă cererea de contestaţie, este făcută în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori au fost invocate dovezi care sunt la dosar.
Conform art. 386 lit. a) C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare "când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii".
Potrivit dispoziţiilor art. 387 C. proc. pen., contestaţia în anulare poate fi făcută de oricare dintre părţi, iar contestaţia pentru motivele prevăzute de art. 386 lit. c) şi d) C. proc. pen. şi de procuror.
"Potrivit dispoziţiilor din Titlul I, Cap. II Secţiunea III intitulată "Părţile în procesul penal", art. 23 - 24 C. proc. pen., se constată că părţile în procesul penal sunt inculpatul, partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente.
Prin urmare, titularii cererii de contestaţie în anulare sunt părţile în procesul penal (inculpatul, partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente) şi procurorul.
Raportând consideraţiile teoretice mai sus arătate, Înalta Curte constată că numitul S.M. nu a avut calitatea de parte în procesul penal, în sensul prevăzut de dispoziţiile C. proc. pen., ci a avut calitatea de persoană interesată (aşa cum rezultă şi din declaraţia de recurs aflată la dosar recurs), adică de participant în procesul penal.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. va respinge ca inadmisibilă contestaţie în anulare formulată de contestatorul S.M., în raport de împrejurarea că acesta nu este titular al cererii de contestaţie în anulare, aşa cum în mod expres prevăd dispoziţiile art. 387 alin. (1) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. constatatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul S.M. împotriva Deciziei nr. 820 din 7 martie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 2756/117/2011.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2013.
Procesat de GGC - AM
← ICCJ. Decizia nr. 3177/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3363/2013. Penal → |
---|