ICCJ. Decizia nr. 3211/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3211 /20 13
Dosar nr. 25878/3/2013/a1
Şedinţa publică din 21 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 10 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I p enală, pronunţată în Dosarul nr. 25878/3/2013 (3312/2013), în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpaţilor M.V.C. şi V.A.A.
În temeiul art. 139 C. proc. pen., au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile inculpaţilor de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că, prin rechizitoriul nr. 1306/D/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti, înregistrat sub nr. 25878/3/2013 pe rolul Tribunalului Bucureşti, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor M.V.C., sub aspectul infracţiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi V.A.A., sub aspectul infracţiunilor de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, că la data de la 02 iulie 2013, prin intermediul inculpatului V.A.A. zis "M.", inculpatul M.V.C. a vândut denunţătorului G.A. cantitatea de 199,01 grame de cannabis, cu suma de 7.000 de RON; cu ocazia efectuării percheziţiilor, inculpatul M.V.C. a fost depistat deţinând în vederea vânzării cantitatea de 1.151,07 grame cannabis, iar inculpatul V.A.A. a fost depistat deţinând pentru consum propriu, fără drept, cantitatea de 2,98 grame cannabis.
La termenul de judecată în faţa instanţei de fond din data de 14 octombrie 2013, inculpaţii au recunoscut în totalitate săvârşirea infracţiunilor ce li s-au reţinut în sarcină prin rechizitoriu, solicitând să nu se mai administreze alte probe în faţa instanţei, ci judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care au arătat că le cunosc şi le însuşesc, respectiv: denunţul şi declaraţiile martorului G.A., procese-verbale de verificări, investigaţii şi supravegheri, procese - verbale de percheziţie corporală, procesul - verbal de flagrant, proces - verbal de percheziţie domiciliară, rapoarte de constatare tehnico - ştiinţifică, declaraţii martor asistent N.D.C., declaraţiile învinuitului B.D., declaraţiile inculpaţilor M.V.C. şi V.A.A.
Prin sentinţa penală nr. 633 din 16 august 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 25878/3/2013, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul M.V.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. i-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen., pedeapsa urmând a se executa în regim de detenţie conform art. 57 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului M.V.C.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa de 2 ani închisoare durata reţinerii şi arestării preventive de la 03 iulie 2013 la zi.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul V.A.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul V.A.A. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele şi i s-a aplicat inculpatului V.A.A. pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen., pedeapsa urmând a se executa în regim de detenţie conform art. 57 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului V.A.A.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa de 2 ani închisoare durata reţinerii şi a arestării preventive de la 31 iulie 2013 la zi.
În baza art. 17 alin. (1) rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 au fost confiscate, în vederea distrugerii, cu obligaţia păstrării de contraprobe, cantităţile de 1.095,12 grame cannabis, 6,47 grame cannabis, 6 grame cannabis, 5,88 grame cannabis, 5,54 grame cannabis, depuse la Camera de corpuri delicte I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. conform dovezii seria H nr. A din 18 iulie 2013, 192,15 grame cannabis şi 5,83 grame cannabis, depuse la Camera de corpuri delicte I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. conform dovezii seria H nr. B din 18 iulie 2013, 2 grame cannabis depusă la Camera de corpuri delicte I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. conform dovezii seria H nr. C din 18 iulie 2013.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea cântarului electronic ridicat de la inculpatul M.V.C. şi depus la Camera de corpuri delicte I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. conform dovezii seria H nr. D din 18 iulie 2013.
În baza art. 1182 C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul M.V.C. a sumei de 29.257 RON depusă la D.I.I.C.O.T. pe baza chitanţei nr. E din 11 iulie 2013.
Împotriva sentinţei de condamnare, inculpaţii V.A.A. şi M.V.C. au declarat apel, fără a fi motivat în scris.
Analizând actele şi lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că, în cauză, există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au comis faptele pentru care au fost condamnaţi, printr-o hotărâre de condamnare pronunţată în primă instanţă, iar între deţinerea preventivă a inculpaţilor şi condamnare există o legătură suficientă pentru a opina că ne aflăm în prezenţa unei detenţii legale, urmare a condamnării acestora de o instanţă competentă, astfel cum, constant, a statuat instanţa europeană în interpretarea art. 5 parag. (1) lit. a) din Convenţie, care dispune că „deţinerea unei persoane este legală dacă are la bază o condamnare pronunţată de un tribunal competent".
De asemenea, a fost avut în vedere că şi cantităţile de droguri găsite la dispoziţia inculpaţilor sunt unele importante.
Astfel, s-a apreciat că acuzaţiile aduse inculpaţilor în cauză legitimează, în continuare, detenţia preventivă a acestora, în sensul că interesul public al menţinerii ordinii, în cauza dată, trece înaintea dreptului apelanţilor inculpaţi arestaţi preventiv, la libertate.
S-a mai reţinut că temeiurile de fapt şi de drept care au impus luarea şi menţinerea arestării preventive a inculpaţilor nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputâridu-se susţine depăşirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul art. 6 parag. (1) din Convenţia Europeană.
Cât priveşte cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de apelanţii inculpaţi, curtea de apel, faţă de considerentele anterior expuse şi constatând că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii de prevenţie, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen., a respins-o, ca neîntemeiată.
Toate aceste aspecte au condus la concluzia că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică, generând, implicit, o stare de neîncredere şi insecuritate în rândul persoanelor care respectă ordinea de drept şi valorile sociale.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul V.A.A., solicitând admiterea căii de atac, casarea încheierii atacate şi punerea sa în libertate.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, va examina calea de atac promovată de inculpat numai sub aspectul dispoziţiei din încheierea atacată referitoare la menţinerea stării de arest, hotărârea atacată dobândind caracter definitiv în ceea ce priveşte dispoziţia de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpat, fiind avute în vedere prevederile art. 141 alin. (1) C. proc. pen., din care rezultă că încheierea prin care prima instanţă sau instanţa de apel a respins cererea de înlocuire a măsurii preventive, nu este supusă nici unei căi de atac.
Astfel, examinând recursul declarat în cauză în limitele anterior expuse, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Bucureşti - secţia I p enală a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi curtea de apel.
Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme şi măsuri şi care se traduce prin funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora. Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptelor. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunilor de care este învinuit inculpatul, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai faptelor respective.
De altfel, în jurisprudenţa constantă a CEDO s-a admis că, prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o tulburare a societăţii de natură să justifice o detenţie preventivă.
În speţă, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispoziţiile procedurale ale dreptului intern, ci şi caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menţinerea măsurii privative de libertate, precum şi legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.
Astfel fiind, la acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpatului, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. (3) din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, se constată că, în cauză, s-a dispus prin sentinţa penală nr. 633 din 16 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I p enală, condamnarea inculpatului V.A.A. la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile C.E.D.O.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.A.A. împotriva încheierii din 10 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I p enală, pronunţată în Dosarul nr. 25878/3/2013 (3312/2013).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3208/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 357/2013. Penal → |
|---|
