ICCJ. Decizia nr. 3197/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3197/2013
Dosar nr. 3747/108/2013
Şedinţa publică din 21 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad nr. 8D/P/2013 înregistrat la instanţa de fond la data de 12 martie 2013, a fost trimis în judecată inculpatul T.O.M. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, reţinându-se în sarcina acestuia că, în cursul anului 2012 şi la începutul anului 2013, a cultivat în curtea locuinţei situate în Arad, jud. Arad şi a deţinut, fără drept, cantitatea de 11,5 kg droguri de risc (cannabis).
Prin sentinţa penală nr. 100 din 01 aprilie 2013 a Tribunalului Arad, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul T.O.M. la 4 (patru) ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc, în formă continuată.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 3 ani.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a scăzut din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi a arestării preventive de la 17 ianuarie 2013 până la zi.
În baza art. 17 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-au confiscat în vederea distrugerii următoarele cantităţi de droguri: 10 grame cannabis, 5 grame fragmente vegetale care aparţin genului cannabis, 6,42 kilograme cannabis şi 139 grame fragmente vegetale care aparţin genului cannabis, ambalate şi sigilate cu sigiliul tip MI nr. 35953 şi predate organelor de cercetare penală.
Din ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, şi anume proces-verbal de sesizare din oficiu, încheieri şi autorizaţii de percheziţie domiciliară, proces-verbal de percheziţie domiciliară, planşa foto, raport de constatare tehnico - ştiinţifică, proces-verbal de cântărire, declaraţiile inculpatului, instanţa de fond a reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 17 ianuarie 2013, organele de poliţie s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la domiciliul inculpatului T.O.M., s-ar găsi o cantitate însemnată de droguri pe care respectivul o oferea altor persoane.
În baza autorizaţiei de percheziţie din 17 ianuarie 2013 dispusă de Tribunalul Arad s-a procedat la efectuarea percheziţiei domiciliare la locuinţa situată în Arad, jud. Arad, unde s-a găsit cantitatea totală de 6.614,5 grame de cannabis (rezultată în urma înlăturării tulpinilor şi a crengilor plantelor). De asemenea, cu aceeaşi ocazie, în curtea imobilului s-au găsit 21 plante uscate (tulpini şi frunze) de cannabis. S-a reţinut că inculpatul a început activitatea de cultivare a cannabisului în anul 2010, iar drogurile le oferea mai multor persoane, fără a le nominaliza.
Din raportul de constatare tehnico - ştiinţifică nr. 1812550 din 29 ianuarie 2013 întocmit de Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor Cluj - Napoca a rezultat că probele înaintate în cauza privind pe inculpatul T.O.M. sunt constituite din: - proba 1: 6,46 kg. cannabis şi - proba 2: 154,5 grame fragmente vegetale care aparţin genului cannabis. În probele înaintate s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă, biosintetizată de planta cannabis.
S-a stabilit că fapta inculpatului T.O.M. care, în cursul anului 2012 şi la începutul anului 2013, a cultivat în curtea locuinţei situate în Arad, jud. Arad şi a deţinut, fără drept, cantitatea de 11,5 kg. droguri de risc (cannabis), oferind şi altor persoane, constituie infracţiunea de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, precum şi persoana inculpatului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termenul legal, procurorul şi inculpatul.
Procurorul a solicitat majorarea pedepsei, iar inculpatul a solicitat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată de prima instanţă.
Prin decizia penală nr. 99/A din 13 mai 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad şi de inculpatul T.O.M. împotriva sentinţei penale nr. 100 din 01 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia penală, în Dosarul nr. 3747/ 108/2013.
A fost menţinută sentinţa atacată.
În baza art. 383 alin. (11) C. proc. pen. raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 381 alin. (1) C. proc. pen., s-a dedus în continuare arestul preventiv, începând cu data de 01 aprilie 2013 până în data de 13 mai 2013 inclusiv.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 200 RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în apel.
Instanţa de prim control judiciar a constatat că situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, precum şi încadrarea juridică nu sunt contestate de acuzare sau de apărare. S-a reţinut că inculpatul a recunoscut acuzaţia din rechizitoriu şi a solicitat să fie judecat în cadrul procedurii simplificate de judecată, cerere admisă de prima instanţă care a dispus condamnarea acestuia, cu reţinerea cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzută de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
În ce priveşte individualizarea pedepsei, instanţa de apel a constatat că limitele de pedeapsă prevăzute în prezent de lege pentru infracţiunea comisă de inculpat (trafic de droguri de risc) sunt de 3 ani şi 15 ani închisoare, iar prin aplicarea cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., limitele devin 2 ani şi 10 ani închisoare. S-a reţinut că prima instanţă a stabilit o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare, cuantum justificat şi în opinia instanţei de apel, în raport de următoarele elemente: conduita sinceră a inculpatului în faţa organelor judiciare; lipsa antecedentelor penale; vârsta inculpatului la data comiterii faptelor (29 de ani); natura drogurilor (canabis, drog de risc); cantitatea relativ mare de drog găsită la locuinţa inculpatului (6.614,5 grame canabis) şi posibilitatea ca o parte din această cantitate să fie furnizată altor persoane; împrejurarea că inculpatul se ocupa personal de cultivarea plantei care biosintetizează substanţa stupefiantă (cu ocazia percheziţiei au fost găsite 21 de plante uscate de cannabis); momentul de la care inculpatul a început activitatea de cultivare a cannabisului (în cursul anului 2010). A fost avut în vedere că este de necontestat faptul că, în procesul de individualizare a pedepsei, un rol determinant îl au, în raport de specificul infracţiunii, tipul drogului (de risc sau mare risc), precum şi cantitatea substanţelor stupefiante. Pe de altă parte, însă, s-a reţinut că este necesar ca aceste criterii să nu fie absolutizate întrucât s-ar ajunge la stabilirea unor pedepse disproporţionate şi care nu şi-ar mai îndeplini scopul prevăzut de lege [art. 52 alin. (1) teza a II-a C. pen.], acela de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni. În cazul de faţă, s-a reţinut că, atunci când se analizează acest aspect, trebuie avută în vedere şi voinţa legiuitorului în ce priveşte pedepsirea infracţiunilor la regimul substanţelor stupefiante. Astfel, a fost avut în vedere că, potrivit noului C. pen. (care va intra în vigoare la 01 februarie 2014), pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc este de la 2 ani la 7 ani închisoare, iar prin aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. (situaţia inculpatului), limitele ar fi de 1 an şi 4 luni închisoare şi 4 ani şi 8 luni închisoare. Chiar dacă aceste limite de pedeapsă nu sunt în vigoare în acest moment, s-a stabilit că nu se poate ignora faptul că legiuitorul s-a orientat spre un regim de pedepsire mult mai blând decât cel în vigoare în prezent, iar pedeapsa stabilită în acest dosar (4 ani închisoare) este foarte apropiată de limita maximului special redus din viitoarea reglementare.
În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, instanţa de apel a apreciat că sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 861 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (pedeapsa aplicată nedepăşind 4 ani închisoare, iar inculpatul neavând antecedente penale), însă nu şi condiţia prevăzută la lit. c). Sub acest din urmă aspect, s-a reţinut că trebuie ţinut cont de împrejurarea că activitatea infracţională a inculpatului s-a desfăşurat din cursul anului 2010 şi până ianuarie 2013, epuizându-se nu prin voinţa inculpatului, ci doar la intervenţia organelor de poliţie. De asemenea, s-a apreciat că trebuie avută în vedere amploarea activităţii, evidenţiată de numărul de plante de cannabis găsite la locuinţa inculpatului şi de cantitatea de drog descoperită. în raport de aceste date, instanţa de apel a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului trebuie executată prin privare de libertate.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul T.O.M., calea de atac fiind fundamentată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi, în rejudecare, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului.
Examinând recursul declarat prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (21) că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză. Se observă că decizia penala recurentă a fost pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, la data de 13 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse in art. 2 din Lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. Anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată, în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însa, nu se regăseşte în speţa.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinun şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, în prezenta cauză, au fost dezvoltate critici care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare anterior menţionat, ci, eventual, ar putea fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. În acest sens, se reţine însă, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, or, în speţă, recurentul inculpat a criticat hotărârile pronunţate sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, în ceea ce priveşte modalitate de executare, situaţi exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.O.M.
În temeiul art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 17 ianuarie 2013 la 21 octombrie 2013.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.O.M. împotriva deciziei penale nr. 99/A din 13 mai 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 17 ianuarie 2013 la 21 octombrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3194/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3207/2013. Penal → |
|---|
