ICCJ. Decizia nr. 3185/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3185/2013
Dosar nr. 11106/111/2012
Şedinţa publică din 18 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 33 din 28 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bihor, în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul B.L., împotriva Sentinţei penale nr. 61/2012 a Tribunalului Bihor (pronunţată în Dosar nr. 11148/111/2011] definitivă prin Decizia penală nr. 2554 din 16 august 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 100 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor la data de 05 noiembrie 2012 a trimis spre competentă soluţionare cererea de revizuire formulată de condamnatul revizuent B.L. la data de 19 octombrie 2012, cu privire la Sentinţa penală nr. 61/P/2012 a Tribunalului Bihor pronunţată în Dosar nr. 11148/111/2011, împreună cu concluziile procurorului, conform art. 399 alin. (5) C. proc. pen.
În motivarea cererii condamnatul revizuent a arătat atât în scris cât şi cu ocazia audierii de către procuror că înţelege să expună o serie de fapte şi împrejurări noi care nu au fost avute în vedere de către instanţe pe parcursul judecării cauzei cererea fiind întemeiată pe prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.; sens în care a susţinut că nu s-a avut în vedere că nu a lovit-o pe victima D.I. din Marghita cu scopul de a sustrage bunuri din locuinţa acesteia şi că deşi a solicitat testul poligraf, acesta nu s-a efectuat. A mai arătat că martorii din familia inculpatului I.S. audiaţi în cauză au dat declaraţii mincinoase, însă nu a formulat plângere împotriva acestora şi că deşi a solicitat confruntarea sa cu inculpatul L.G., instanţa nu i-a admis cererea. Totodată a mai arătat că pedeapsa care i-a fost aplicată în cuantum de 27 ani închisoare este mult prea mare în raport de gravitatea infracţiunilor imputate.
Cu titlu preliminar, instanţa a reţinut că procedurii admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, de la data intrării în vigoare a modificărilor aduse art. 402 - 403 C. proc. pen., prin Legea nr. 202/2010 (25 noiembrie 2010), îi sunt aplicabile prevederile noii legi.
Astfel, potrivit art. 403 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în cameră de consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului. Instanţa examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.
Conform Deciziei nr. 60/2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cererea de revizuire se soluţionează în mai multe etape, prima dintre acestea fiind, conform art. 403 C. proc. pen., admiterea în principiu, etapa în care instanţa verifică cererea de revizuire sub aspectul regularităţii sale, respectiv al îndeplinirii condiţiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii, termenul de introducere.
Această fază a admiterii în principiu priveşte examinarea admisibilităţii exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept.
Cum în etapa admiterii în principiu instanţa nu se implică în niciun fel în verificarea fondului cauzei deduse judecăţii, soluţia dată de aceasta nu poate fi decât de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire în cazul în care ea nu se întemeiază pe vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 394 C. proc. pen.
În raport de considerentele expuse, prima instanţă a examinat următoarele aspecte: dacă cererea de revizuire priveşte o hotărâre judecătorească definitivă pronunţată de o instanţă penală prin care s-a soluţionat fondul cauzei, dacă cererea de revizuire este introdusă de o persoană care are calitatea cerută de lege pentru a exercita calea de atac, dacă cererea de revizuire a fost introdusă în termenul prevăzut de lege, dacă motivul invocat se încadrează în unul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen.
Instanţa a reţinut în acest sens că cererea de revizuire formulată de condamnatul B.L. priveşte Sentinţa penală nr. 61/P/2012 a Tribunalului Bihor pronunţată în Dosar nr. 11148/111/2011 [definitivă prin Decizia penală nr. 2554 din 16 august 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie], sentinţă prin care revizuentul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 27 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen. şi pedepsele complementare prev. şi ped. de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., art 174 - 176 lit. d) C. pen. şi art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen.
În consecinţă, prezenta cerere de revizuire priveşte o hotărâre judecătorească definitivă pronunţată de o instanţă penală prin care s-a soluţionat fondul cauzei [art. 393 alin. (1) C. proc. pen.], cererea de revizuire este introdusă de o persoană care are calitatea cerută de lege - inculpat în respectivul proces [art. 396 lit. a) C. proc. pen.] - şi în termenul prevăzut de lege, deoarece, cererea fiind făcută în favoarea condamnatului, se poate introduce oricând [art. 398 alin. (1) C. proc. pen.].
S-a reţinut că, în raport de motivele invocate, cererea de revizuire este inadmisibilă în principiu întrucât nu se încadrează în unul din cazurile prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen.
În privinţa aplicabilităţii cazului de la lit. a) (invocat de revizuent inclusiv în declaraţia dată la parchet), cererea de revizuire devine admisibilă când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei numai dacă, astfel de fapte sau împrejurări noi (adică fapte probatorii, cele care fac parte din obiectul probaţiunii) sunt apte să ducă ele însele la pronunţarea, pe fondul cauzei, a soluţiei revizuirii.
De asemenea, în cazul de la lit. b) (care ar putea fi avut în vedere în raport de motivele de revizuire privitoare la faptul că martorii din familia inculpatului I.S. audiaţi în cauză au dat declaraţii mincinoase) revizuirea poate fi cerută când un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, dacă a dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, situaţii care se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei.
Ori motivele de revizuire invocate reprezintă critici de netemeinicie a hotărârii a cărei revizuire se solicită (că nu a lovit-o pe victima D.I. cu scopul de a sustrage bunuri şi că pedeapsa de 27 ani închisoare este mult prea mare), respectiv critici referitoare la probatoriul care a stat la baza soluţiei de condamnare dispusă prin aceeaşi hotărâre (că a solicitat testul poligraf dar acesta nu s-a efectuat, că martorii din familia inculpatului I.S. audiaţi în cauză au dat declaraţii mincinoase, că deşi a solicitat confruntarea sa cu inculpatul L.G., cererea nu i-a fost admisă), critici care nu pot forma obiectul căii de atac a revizuirii, ele impunându-se a fi invocate în căile ordinare de atac (apel şi recurs).
De altfel, motivele de revizuire invocate, reprezintă o reiterare a apărărilor expuse de inculpat în faţa instanţelor care au judecat cauza în fond, în primă instanţă, apel şi recurs, apărări analizate în considerentele acestor hotărâri.
De asemenea, cum revizuentul nu a introdus, anterior formulării prezentei cereri de revizuire, o plângere penală împotriva martorilor cu privire la care apreciază că au dat declaraţii mincinoase în procesul de fond şi cum chiar în lipsa unei astfel de plângeri faţă de niciuna din aceste persoane nu s-a pronunţat vreo hotărâre de către instanţa penală sau vreo ordonanţă de către procuror, prin care să fi fost analizat fondul cauzei (cu privire la infracţiunea de mărturie mincinoasă), organe care şi în prezent ar putea examina fondul faptelor imputate martorilor, cererea revizuentului este inadmisibilă şi prin prisma cazului de revizuire prev. de art 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Faţă de considerentele expuse, cererii revizuentului îi este aplicabilă Decizia nr. 60/2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nefiind îndeplinite condiţiile prev de art. 394 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen. pentru admisibilitatea cererii sale.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat revizuentul la plata sumei de 100 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva hotărârii penale mai sus arătate, a formulat apel revizuentul B.L. solicitând admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii apelate, cu consecinţa admiterii cererii de revizuire formulată.
În motivarea apelului s-a arătat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate în principiu şi pe fond a cererii de revizuire, fiind incident cazul prevăzută de art. 394 C. proc. pen., respectiv existenţa unor împrejurări noi, fapte probatorii care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, aceste fapte probatorii sunt apte prin ele însele să conducă la pronunţarea unei soluţii diametral opuse faţă de soluţia de condamnare la omor deosebit de grav, revizuentul susţinându-şi în mod constant nevinovăţia în această cauză.
S-a mai arătat că, din declaraţia condamnatului L.G., ataşată la cererea de apel a revizuentului, rezultă că revizuentul nu a avut niciun aport la uciderea victimei, singurul autor fiind L.G., care ar trebui reaudiat, reaudiere care se impune şi cu privire la martorii oculari I.M. şi R.I., care au vândut bijuteriile sustrase.
Prin Decizia penală nr. 27/A din 14 februarie 2013, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul B.L. împotriva Sentinţei penale nr. 33 din 28 noiembrie 2012 a Tribunalului Bihor, pe care a menţinut-o în întregime.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel, instanţa de apel a apreciat că cererea de revizuire nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 394 lit. a) şi b) C. proc. pen., fiind, deci, inadmisibilă.
Împotriva deciziei anterior menţionată, în termen legal, a declarat recurs revizuentul B.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea orală a recursului s-a susţinut că cererea de revizuire este admisibilă în principiu, aceasta fiind întemeiată pe disp.art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., făcându-se referire la împrejurarea că recurentul revizuent condamnat nu a săvârşit infracţiunea de omor şi că se impune reaudierea unor martori, aspecte în raport de casare s-ar pronunţa o altă soluţie în cauză.
Examinând recursul declarat, respectiv actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează:
Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit faptei sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a invocat dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, făcând referire la faptul că nu a comis infracţiunea de omor şi că se impune reaudierea unor martori.
Verificând cererea de revizuire, instanţa de fond şi cea de prim control judiciar au apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanţei şi care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Din analiza textului legal menţionat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanţei în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probaţiunea.
Dimpotrivă, pe calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie şi nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenţei unei fapte probatorii necunoscute de instanţă la momentul judecăţii.
Revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive este posibilă în anumite cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege, în speţă condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existenţa unor împrejurări noi, necunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.
În prezenta cauză se constată că recurentul revizuent a urmărit, de fapt, schimbarea încadrării juridice dată faptei, din infracţiunea de omor în infracţiunea de tâlhărie, eventual, făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanţelor acesta făcând confuzie între faptele probatorii care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulate în baza acestui temei şi mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.
Astfel, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme revizuentul nu face referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanţe la momentul judecării cauzei.
Rezultă aşadar, că susţinerile recurentului revizuent nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluţia de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică şi legală.
În lumina acestor consideraţii, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul condamnat B.L. împotriva Deciziei penale nr. 27/A din 14 februarie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba maghiară se plăteşte din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 octombrie 2013.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 3184/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 3210/2013. Penal → |
|---|
