ICCJ. Decizia nr. 3277/2013. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3277/2013

Dosar nr. 1278/44/2012

Şedinţa publică din 25 octombrie 2013

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 161 din 29 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 1353/44/2011, în baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul L.L. la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală la data de 11 iunie 2010.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei şi a consecinţelor ce decurg din aceasta.

S-au interzis inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen., respectiv: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi a arestului preventiv de la data de 16 septembrie 2010 până la data de 20 septembrie 2010.

În baza art. 118 lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a 38.016 pachete de ţigări marca "Plugarul".

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la 362.512 despăgubiri civile către partea civilă A.N.V. - D.R.A.O.V. Galaţi, sumă constituită din: 46.240 lei taxe vamale, 230.571 lei accize şi 85.701 lei T.V.A.

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. a fost menţinut sechestrul asigurător instituit asupra a autoutilitarei prin Ordonanţa nr. 1513/P/2010 din 30 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.

În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 s-a dispus comunicarea către O.N.R.C. a unei copii a dispozitivului prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă.

În baza art. 189 - 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Prin încheierea din 22 noiembrie 2012 pronunţată în acelaşi dosar, s-a dispus în baza art. 195 C. proc. pen. îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei penale nr. 161 din 29 octombrie 2012 în sensul trecerii la alin. (1) al dispozitivului „în baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005." în loc de „în baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005."

Pentru a se pronunţa în acest sens, prima instanţă a avut în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul cu nr. 1513/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a fost trimis în judecată inculpatul L.L., pentru săvârşirea infracţiunii de „evaziune fiscală", prevăzută de art 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005.

În actul de sesizare a instanţei, procurorul a reţinut, în esenţă, că la data de 11 iunie 2010, inculpatul L.L. a fost surprins în timp ce transporta 38.000 de pachete de ţigări, fabricate în Republica Moldova, fără documente de provenienţă.

Pentru judecarea fondului cauzei, la data de 27 octombrie 2010 a fost sesizată Judecătoria Făurei, care, prin sentinţa penală nr. 5 din 20 ianuarie 2011 a dispus, în baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., condamnarea inculpatului L.L. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscala cu suspendare condiţionată conform art. 81 C. pen. Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 112 lit. f) raportat la art. 118 lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea în folosul statului a 38.016 pachete de ţigări de la inculpatul L.L.

A fost admisă acţiunea civilă formulată în prezenta cauză şi în baza art. 14 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul L.L. la plata sumei de 362.512 lei cu titlu de taxe vamale, acciza minima şi T.V.A. către partea civilă D.J.A.O.V. Brăila.

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., a fost menţinut sechestrul asigurător instituit asupra autoutilitarei prin Ordonanţa 1513/P/2010 din 30 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.

Prin Decizia penală nr. 815/R din 12 mai 2011 a Curţii de Apel Galaţi, s-a admis recursul formulat de inculpatul L.L. împotriva sentinţei penale nr. 5 din 20 ianuarie 2011 a Judecătoriei Făurei pronunţată în Dosarul nr. 1541/228/2010.

S-a casat sentinţa penală nr. 5 din 20 ianuarie 2011 a Judecătoriei Făurei şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Brăila, ca instanţă de fond.

Prin sentinţa penală nr. 126 din 21 septembrie 2011 a Tribunalului Brăila s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. Pen. în referire la art. 10 lit. b) C. prov. pen., achitarea inculpatului L.L. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, fapta din data de 11 iunie 2010, întrucât fapta săvârşită de inculpat nu era prevăzută de legea penală la acea dată, constituind contravenţia prevăzută de art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990.

În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă.

În baza art. 357 alin. (2) C. proc. pen. s-a revocat măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanţa nr. 1513/P/2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila asupra autoutilitarei, autovehicul indisponibilizat şi sigilat cu sigiliul tip M.A.I. în curtea Poliţiei oraşului Făurei, conform procesului-verbal din 11 iunie 2010 şi s-a dispus restituirea acestui autoturism către proprietarul ei, respectiv către numitul A.l.L. (domiciliat în mun. Buzău).

n baza art. 30 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 şi art. 2 alin. (3) din Legea nr. 12/1990 s-a dispus comunicarea către Poliţia oraşului Făurei, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, pentru a se lua măsurile ce se impun conform Legii nr. 12/1990 şi O.G. nr. 2/2001, a următoarelor acte:

- o copie a procesului-verbal de depistare a inculpatului în com.Jirlău, jud Brăila la data de 11 iunie 2010 (fila 10 dosar urm. pen.);

- o copie a procesului-verbal de cercetare la faţa locului a I.P.J. Brăila din 11 iunie 2010 (filele 8-9 dosar urm. pen.);

- o copie a dovezii privind predarea ţigărilor găsite în autoturismul condus de inculpat, către Camera de corpuri delicte a I.P.J. Brăila (fila 66 dosar urm.pen.);

- o copie a procesului-verbal din data de 11 iunie 2010 privind ridicarea sumei de 880 de lei de la inculpat, precum şi a recipisei de consemnare a acestei sume la C.E.C. din 24 iunie 2010 şi a chitanţei (filele 23-25 dosar urm.pen.);

- o copie a prezentei hotărâri,

S-a constatat că inculpatul a fost arestat în cauză în perioada 16 septembrie 2010-20 septembrie 2010.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus ca cheltuielile judiciare efectuate în cauză să rămână în sarcina statului.

Prin Decizia penală nr. 308/A din 29 decembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi partea vătămată A.N.V. - D.R.A.O.V. Galaţi, s-a dispus desfiinţarea sentinţei penale nr. 126/2011 dată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 1541/228/2010 şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Brăila.

Au fost menţinute actele procedurale efectuate până la data de 09 septembrie 2011.

În motivarea deciziei Curţii, s-au arătat următoarele: Curtea a constatat că, dacă în primul ciclu procesual, inculpatul L.L. s-a prevalat de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. Pen,, astfel că judecata s-a desfăşurat doar în baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală, în rejudecarea cauzei după casarea hotărârii de instanţa de recurs inculpatul nu s-a mai prevalat de aceste dispoziţii legale ce vizează o procedură de judecată simplificată.

În aceste condiţii instanţa de fond trebuia să procedeze la judecarea cauzei potrivit normelor de procedură obişnuită, să dea dovadă de rol activ şi să administreze probe, atât în acuzare, cât şi în apărare.

Este adevărat că în faţa instanţei inculpatul s-a prevalat de dreptul de a nu da declaraţii, însă acesta a solicitat audierea unor martori (A.M., l.L.), primul dintre aceştia dând o declaraţie şi în faza de urmărire penală, martori ale căror depoziţii ar fi fost utile pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, cu atât mai mult cu cât rejudecarea se dispusese de instanţa de control judiciar pentru a se clarifica situaţia de fapt şi încadrarea juridică a faptei deduse judecăţii.

Sub un alt aspect, Curtea a constatat că în cauză nu s-a lămurit modalitatea de calcul a prejudiciului reclamat de partea vătămată, instanţa de fond trebuind să dea dovadă de rol activ si să solicite părţii vătămate relaţii detaliate cu privire la felul în care a calculat prejudiciul cu care s-a constituit parte civilă şi la textele de lege pe care Ie-a avut în vedere atunci când a efectuat calculul respectiv.

Din această perspectivă, Curtea a constatat că la dosar există doar o adresă (fila 19 dosar urmărire penală) prin care se comunică valoarea totală a prejudiciului reclamat a se fi produs bugetului de stat, respectiv 362.512 lei (din care taxa vamală - 46.240 lei, acciza minimă - 230.571 lei, T.V.A. - 85.701 lei), fără însă ca în respectiva adresă să se detalieze modalitatea de calcul pentru a putea fi supusă examinării critice a instanţelor de judecată.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că în cauză trebuia citată ca parte vătămată A.N.A.F. - A.N.V. - D..R.O.V. Galaţi, care de altfel a şi declarat apel în cauză, aceasta fiind persoana juridică ce poate formula în numele satului pretenţii financiare şi nu D.J.A.O.V. Brăila, instituţie subordonată pe linie ierarhică A.N.V.

Curtea a constatat că instanţa de fond a analizat calitatea de contribuabil a inculpatului în raport cu prevederile art. 13 din Legea nr. 571/2003 (C. fisc.), ce se referă la persoanele juridice obligate la plata impozitului pe profit în vreme ce art. 2 lit. a) din Legea nr. 241/2005, lege în raport cu dispoziţiile căreia inculpatul a fost trimis în judecată, cuprinde o definiţie mai largă a noţiunii de contribuabil, respectiv orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică care datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la data de 08 iunie 2012.

În cursul cercetării judecătoreşti au fost realizate activităţile dispuse de instanţa de control judiciar prin decizia dată, însă acestea nu au fost de natură a aduce schimbări la situaţia reţinută, cauza urmând a fi soluţionată pe baza lucrărilor dosarului şi a tuturor dispoziţiilor legale incidente în speţă.

Analizând întregul material probator administrate în cauză, Tribunalul Brăila a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 11 iunie 2010, în jurul orei 07⁴⁰, un echipaj de poliţie a oprit pentru control autoutilitara ce se deplasa pe D.J. 203, pe raza corn. Jirlău, jud. Brăila către municipiul Buzău, iar cu acea ocazie a fost identificat conducătorul autoutilitarei ca fiind inculpatul L.L.

Procedând la efectuarea controlului mărfurilor transporatate cu autoutilitara şi al existenţei documentelor însoţitoare, organele de poliţie au constatat că inculpatul transporta cantitatea de 88 baxuri a câte 432 pachete de ţigări fiecare, produse în Republica Moldova, fără documente de provenienţă, ori înscrisuri privind plata taxelor vamale.

Din adresele din 14 iulie 2010, din 13 septembrie 2010 emise de D.J.A.O.V. Brăila şi adresa din 26 septembrie 2012, emisă la solicitarea instanţei, în rejudecare, de către A.N.A.F. - A.N.V. - D..R.O.V. Galaţi, rezultă că valoarea totală a prejudiciului adus bugetului consolidat al statului prin deţinerea celor 38.016 pachete de ţigări nelegal introduse pe teritoriul României este de 362.512 lei şi se compune din 46.240 lei taxă vamală, 230.571 lei acciza minimă şi 85.701 lei T.V.A.

Audiat fiind, inculpatul L.L. a declarat iniţial că a cumpărat bunurile de la două persoane necunoscute, probabil cetăţeni moldoveni, noaptea, în apropierea unei benzinării de la intrarea în mun. Galaţi, iar ulterior a revenit, susţinând că în realitate ţigările au fost cumpărare de A.M., de la ,,F." (identificat ca fiind făptuitorul l.L.) şi au fost încărcate din garajul aflat în curtea locuinţei acestuia din urmă, locuinţă fără însemne vizibile în sensul desfăşurării de activităţi comerciale.

În ambele ipoteze prezentate de inculpat, este evident că la momentul dobândirii acesta a cunoscut provenienţa ilicită a ţigărilor, în condiţiile în care pachetele de ţigări purtau însemnele provenienţei din Republica Moldova, nu erau însoţite de documente, iar locurile şi modurile în care a intrat în posesia acestora exclud posibilitatea exercitării comerţului licit.

În drept, instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului L.L., care, la data de 11 iunie 2010 a fost depistat în timp ce transporta 38.016 pachete de ţigări fabricate în Republica Moldova, fără documente de provenienţă, în scopul de a se sustrage de la plata taxelor vamale, accizelor şi T.V.A., în cuantum total de 362.512 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

Sub acest aspect, prima instanţă a reţinut faptul că pentru existenţa infracţiunii de evaziune fiscală este necesar să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii.

Astfel, cu referire la elementul material care constă în neîndeplinirea obligaţiilor fiscale prin ascunderea bunului sau a sursei impozabile sau taxabile, necesită:

- existenţa unei obligaţii legale de a plăti taxe sau impozite;

- existenţa unui bun sau a unei activităţi care se încadrează în ipotezele legale privind impozitarea sau taxarea;

- săvârşirea unei fapte prin care se urmăreşte sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale către stat.

Săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu ascunderea unui bun presupune ca de bunul respectiv să fie legată o obligaţie fiscală.

În ceea ce priveşte conţinutul noţiunii de ascundere a bunului, aceasta cuprinde, atât ascunderea fizică, cât şi pe cea juridică.

În cazul în care are loc o ascundere fizică, obiectul material îl constituie bunul sustras obligaţiilor fiscale, în materialitatea sa.

În situaţia unei ascunderi juridice a sursei impozabile, îl constituie documentele al căror conţinut a fost alterat de contribuabil sau neemiterea documentelor care se impun (declaraţii de impunere, evidenţe financiar-contabile, etc).

Problemele care se pun, însă, vizează posibilitatea persoanei fizice de a fi subiect activ al infracţiunii de evaziune fiscală şi obligaţiile fiscale ce decurg din săvârşirea acestei infracţiuni.

Tribunalul Brăila a apreciat că, fiind enumerată de legiuitor printre persoanele care sunt titulare ale unor obligaţii de natură fiscală decurgând din efectuarea unor activităţi economice, persoana fizică este susceptibilă de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În acest sens, C. fisc. (Legea nr. 571/2003) în art. 7: „Definiţii ale termenilor comuni", la alin. (1) pct. 1, arată că prin - activitate - se înţelege orice activitate desfăşurată de către o persoană în scopul obţinerii de venit, iar la pct. 20, arată că prin persoană se înţelege orice persoană fizică sau juridică.

În titlul VI din Legea nr. 571/2003, „Taxa pe valoare adăugată", art. 125¹ pct. 18, „Semnificaţia unor termeni şi expresii", se arată că persoana impozabilă reprezintă persoana fizică, grupul de persoane, instituţia publică, persoana juridică, precum şi orice entitate capabilă să desfăşoare o activitate economică.

În ce priveşte T.V.A., conform art. 126 alin. (2) din C. fisc., este operaţiune impozabilă din punctul de vedere al perceperii acestei taxe, importul de bunuri efectuat în România de orice persoană, dacă locul importului este România, potrivit art. 132², noţiunea de import fiind definită în art. 131 lit. a) şi reprezintă intrarea pe teritoriul comunităţii de bunuri care nu se află în libera circulaţie în înţelesul art. 24 din Tratatul de înfiinţare al Comunităţii Europene.

Potrivit prevederilor art. 151¹ şi art. 151² alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003, persoana obligată la plata T.V.A. pentru importul de bunuri este importatorul, iar în situaţia în care factura nu a fost emisă, răspunzător de plata taxei este beneficiarul.

În ce priveşte taxa vamală, în conformitate cu dispoziţiile art. 224 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 86/2006 (C. vam.), datoria vamală la import ia naştere prin introducerea ilegală în ţară a mărfurilor supuse drepturilor de import, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, datoria vamală se naşte în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal în ţară. Conform art. 224 alin. (3) C. vam., debitorul acestei taxe vamale este „orice persoană care a cumpărat sau a deţinut mărfurile în cauză şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie în momentul achiziţionării sau primirii mărfurilor, că acestea au fost introduse ilegal".

În ce priveşte accizele, în conformitate cu dispoziţiile art. 206² din Legea nr. 571/2003 (C. fisc.), tutunul prelucrat este un produs accizabil, iar conform art. 206³ pct. 1 C. fisc., produsele accizabile sunt produsele prevăzute de art. 206², supuse reglementărilor privind accizele.

La cap. I, secţiunea 1, referitoare la regimul accizelor, se prevede la art. 206⁶ că „accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum şi în statul membru în care se face eliberarea pentru consum", iar potrivit art. 206⁷ alin. (1) lit. b), prin eliberarea pentru consum se înţelege: „deţinerea de produse accizabile în afara unui regim suspensiv de accize pentru care accizele nu au fost percepute în conformitate cu dispoziţiile prezentului capitol", iar la pct. d este cuprins şi importul neregulamentar.

În această ipoteză, plătitor al accizelor este persoana care deţine produsele accizabile, conform art. 206⁹ alin. (1) lit. b) din C. fisc.

Instanţa de fond a reţinut că, deşi nu sunt incidente în cauză, dispoziţiile art. 39 lit. a) şi art. 40 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 - Titlul III (Impozitul pe venit), potrivit cărora, impozitul pe venit este datorat de persoanele fizice pentru veniturile obţinute din orice sursă.

Din cele expuse, rezultă că persoana fizică este titulara unor obligaţii de natură fiscală şi prin urmare, susceptibilă de a fi subiect activ al infracţiunii incriminate în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 şi răspunzătoare pentru obligaţiile fiscale care decurg din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Astfel, inculpatul L.L., în calitate de deţinător al ţigărilor provenind din spaţiul extracomunitar, este debitor al obligaţiilor de plată a taxelor vamale, accizelor şi T.V.A., urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

A se da o altă interpretare noţiunii de contribuabil în sensul excluderii din aceasta a persoanei fizice ca titulară a unor obligaţii de natură fiscală şi deci, susceptibilă de a fi subiect activ al infracţiunii de evaziune fiscală, pe lângă aspectele de ordin legal expuse pe larg mai sus, trebuie avute în vedere şi aspectele de normalitate.

În acest sens, în ipoteza în care o persoană fizică ar deţine un depozit de produse din tutun, în afara cadrului legal, ar fi susceptibilă de săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 1 din Legea nr. 12/1990, iar o persoană care ar funcţiona, în orice formă de organizare economico-juridică, dacă ar lua spre vânzare câteva produse din depozitul deţinut de persoana fizică, ar fi susceptibilă de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

în altă ordine de idei, este adevărat că infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 (C. vam. al României) a fost introdusă ulterior datei săvârşirii faptei deduse judecăţii (11 iunie 2010), respectiv prin O.U.G. nr. 54/2010 publicată în M. Of. nr. 421 din 23 iunie 2010, însă prin aceasta nu a fost dezincriminată infracţiunea de evaziune fiscală, cele două infracţiuni neexcluzându-se, ele putând coexista sub forma concursului ideal de infracţiuni, prevăzut de art. 33 lit. b) C. pen.

Astfel, deşi între cele două infracţiuni există elemente comune, în ceea ce priveşte conţinutul constitutiv, cât şi prin faptul că ambele infracţiuni vatămă în mod generic bugetul de stat, acestea se deosebesc fundamental sub alt aspecte.

Elementul material al infracţiunii de contrabandă se exprimă printr-o acţiune care se realizează în forme alternative: introducerea sau scoaterea din ţară, într-un mod neregulamentar, a bunurilor care fac obiectul unei datorii vamale, sau în colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, în forma asimilată, prevăzută în alin. (3) al aceluiaşi articol.

Evaziunea fiscală se realizează prin ascunderea fizică sau juridică a bunului sau a sursei impozabile sau taxabile în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor de natură fiscală.

Urmarea imediată, în cazul infracţiunii de contrabandă, constă în starea de pericol creată pentru acele interese ale statului care privesc regimul vamal, pe când în cazul infracţiunii de evaziune fiscală, starea de pericol priveşte regimul fiscal. în cazul ambelor infracţiuni, urmarea imediată poate avea drept consecinţă producerea unei pagube materiale reprezentând sumele legal cuvenite din drepturile vamale, respectiv din drepturile fiscale.

În situaţia importurilor neregulamentare de bunuri, cu care este asimilată şi ipoteza prevăzută în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, atât obligaţia vamală, cât şi cea fiscală se nasc simultan, prin faptul săvârşirii elementului material al infracţiunilor.

Regimul fiscal special al acestora este determinat de faptul că obligaţiile privitoare la accize şi taxa pe valoarea adăugată se nasc şi sunt exigibile (ca şi datoria vamală) odată cu trecerea frontierei, având o natură juridică independentă de soarta ulterioară a bunului, aceste obligaţii fiind datorate chiar în situaţia confiscării acestuia.

Având în vedere că prin ascunderea bunului şi trecerea acestuia peste frontieră în scopul valorificării se urmăreşte sustragerea de la plată, atât a obligaţiilor vamale, cât şi a obligaţiilor fiscale, obligaţii care se nasc simultan şi în aceleaşi condiţii, săvârşirea celor două infracţiuni trebuie reţinută în forma concursului ideal prevăzută în art. 33 lit. b) C. pen.

Aşa fiind, modificarea legislativă menţionată nu are relevanţă asupra infracţiunii de evaziune fiscală ce face obiectul cauzei de faţă.

Săvârşirea infracţiunii şi vinovăţia inculpatului fiind dovedite, instanţa de fond a dispus condamnarea acestuia, ţinând cont de criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. şi de împrejurările referitoare la persoana inculpatului care are 28 ani, studii medii, este necăsătorit, fără ocupaţie, fără antecedente penale, iar pe parcursul procesului penal a avut o poziţie oscilantă privind modul de săvârşire a faptei.

Faţă de cele expuse, prima instanţa şi-a format convingerea că scopul legal al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. se va putea realiza în persoana inculpatului prin condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii fără privare de libertate, iar, în baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 C. pen.

Totodată, având în vedere conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii, acesta aflându-se la primul impact cu legea penală, cât şi atitudinea acestuia după săvârşirea infracţiunii, constând în prezenţa în faţa autorităţilor judiciare, instanţa de fond a aplicat şi dispoziţiile art. 74-76 C. pen., privind circumstanţele atenuante.

Dispunând în acest mod, în baza art. 359 C. proc. pen., prima instanţă a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei şi a consecinţelor ce decurg din aceasta.

De asemenea, instanţa de fond a interzis inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestului preventiv de la data de 16 septembrie 2010 până la data de 20 septembrie 2010.

În baza art. 118 lit. i) C. pen., instanţa de fond a dispus confiscarea de la inculpat a 38.016 pachete de ţigări.

Referitor la latura civilă, Tribunalul Brăila a avut în vedere că regimul fiscal special al mărfurilor rezultate din importurile neregulamentare, este determinat, aşa cum s-a mai arătat, de faptul că obligaţiile privitoare la accize şi T.V.A. se nasc şi sunt exigibile (ca şi datoria vamală), odată cu trecerea frontierei, având o natură juridică independentă de soarta ulterioară a bunului, aceste obligaţii fiind datorate chiar în situaţia confiscării acestuia.

Confiscarea, ca modalitate de stingere a obligaţiei, în lumina art. 256 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 86/2008, apare doar în ipoteza în care aceasta intervine înainte de „punerea în liberă circulaţie" a produsului, în modalităţile arătate de art. 101, raportat la art. 223 şi art. 224 din Legea nr. 86/2008.

Instanţa de fond a avut în vedere faptul că obligaţia vamală care se naşte în condiţiile art. 224 din Legea nr. 86/2008, este o obligaţie solidară. Ea este datorată de „orice persoană care a participat la introducerea ilegală a mărfurilor şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie că o astfel de introducere este ilegală" (art. 224 alin. (2) lit. „b"), precum şi de „orice persoană care a cumpărat sau a deţinut mărfurile în cauză şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie, în momentul achiziţionării sau primirii mărfurilor, că acestea au fost introduse ilegal (art. 224 alin. (2) lit. „c").

Având în vedere aceste aspecte şi precizările făcute de partea civilă A.N.A.F. - A.N.V. - D..R.O.V. Galaţi, prin adresa din 26 septembrie 2012 (fila 33 dosar), în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 şi urm. C. civ., instanţa de fond l-a obligat pe inculpat la 362.512 lei despăgubiri civile către partea civilă A.N.A.F. - A.N.V. - D.R.O.V. Galaţi, sumă constituită din 46.240 lei taxe vamale, 230.571 lei accize şi 85.701 lei T.V.A.

Hotărând în acest mod, în baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., tribunalul a menţinut sechestrul asigurător instituit asupra autoutilitarei, prin Ordonanţa nr. 513/P/2010 din 30 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.

În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, a dispus comunicarea către O.N.R.C. a unei copii a dispozitivului prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă.

În baza art. 189-191 C. proc. pen. a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat apel inculpatul L.L. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prin apărătorul ales, motivele arătate în mod detaliat în partea introductivă a prezentei decizii penale.

În esenţă, s-a susţinut că fapta apelantului L.L. de a fi depistat în trafic, la data de 11 iunie 2011, transportând o marfă pentru care nu deţinea documente de provenienţă, nu se circumscrie infracţiunii de evaziune fiscală, marfa nefiind ascunsă ca să se poată susţine că ar fi ascuns bunul sau sursa impozabilă ori taxabilă şi nici că această acţiune ar fi fost săvârşită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, întrucât nu datora accize, T.V.A. sau taxe vamale, cu atât mai mult cu cât la acea dată nu erau în vigoare dispoziţiile O.U.G. nr. 54 din 23 iunie 2010.

S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, în rejudecare, achitarea inculpatului întemeiat pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra autoutilitarei cu care a fost transportată marfa (ţigările).

Prin Decizia penală nr. 70/A din 27 februarie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1278/44/2012 a fost admis apelul declarat de inculpatul L.L., domiciliat în municipiul Buzău, judeţul Buzău, împotriva sentinţei penale nr. 161 din 29 octombrie 2012 a Tribunalului Brăila, pronunţată în Dosarul nr. 1353/44/2011.

S-a desfiinţat sentinţa penală nr. 161 din 29 octombrie 2012 a Tribunalului Brăila şi încheierea de îndreptare a erorii materiale din 22 noiembrie 2012, pronunţate în Dosarul nr. 1353/44/2011 şi, în rejudecare:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în referire la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul L.L. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 346 al.4 C. proc. pen. a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat în cauză în perioada 16 septembrie 2010-20 septembrie 2010.

În baza art. 357 alin. (2) C. proc. pen. s-a revocat măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanţa nr. 1513/P/2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila asupra autoutilitarei, autovehicul indisponibilizat şi sigilat cu sigiliul tip M.A.I. în curtea Poliţiei oraşului Făurei, conform procesului-verbal din 11 iunie 2010 şi dispune restituirea acestui autoturism către proprietarul ei, respectiv către numitul A.l.L.

În baza art. 12 C. proc. pen. în referire la rt. 30 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 şi art. 2 alin. (3) din Legea nr. 12/1990 s-a dispus comunicarea către Poliţia oraşului Făurei (după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri) a următoarelor acte:

- o copie a procesului-verbal de depistare a inculpatului în comuna Jirlău, judeţul Brăila la data de 11 iunie 2010 (fila 10 dosar urm. pen.);

- o copie a procesului-verbal de cercetare la faţa locului a I.P.J. Brăila din 11 iunie 2010 (filele 8-9 dosar urm. pen.).

- o copie a dovezii privind predarea ţigărilor găsite în autoturismul condus de inculpat, către Camera de corpuri delicte a I.P.J. Brăila (fila 66 dosar urm. pen.);

- o copie a prezentei hotărâri.

S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Galaţi a sumei de 50 lei reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu în apel (avocat N.C.).

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Criticile formulate sunt întemeiate, apelul urmând să fie admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Infracţiunile de evaziune fiscală au ca obiect juridic relaţiile sociale care privesc buna desfăşurare a activităţilor economico - financiare a căror realizare presupune îndeplinirea obligaţiilor fiscale (astfel cum sunt definite în art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 „obligaţii fiscale - obligaţiile prevăzute de C. fisc. şi de C. proc. fisc."), către bugetul general consolidat de către toţi contribuabilii, definiţi prin art. 2 lit. b) din acelaşi act normativ ca fiind „orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică care datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat".

Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiunea de evaziune fiscală şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi, ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Fapta ilicită, ce caracterizează latura obiectivă a acestei infracţiuni, constă în ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, iar sub aspectul formei de vinovăţie, infracţiunea se comite doar cu intenţie directă calificată de scop.

În accepţiunea legii, astfel cum a statuat constant în jurisprudenţa sa Înalta Curte de Casație și Justiție, acţiunea de ascundere se poate realiza în fapt prin „întocmirea sau deţinerea de documente false privind provenienţa, apartenenţa sau circulaţia bunului", sau prin disimularea fizică a bunului, bun de care trebuie să fie legată exclusiv o obligaţie fiscală, pentru că ascunderea de controlul vamal în scopul sustragerii de la plata taxelor vamale nu se încadrează în dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 deoarece, astfel cum s-a arătat mai sus, obligaţiile fiscale nu includ şi obligaţiile vamale prevăzute de C. vam., acestea din urmă având o altă natură juridică şi un alt regim juridic.

Raportând aceste argumente teoretice la cauza de faţă, Curtea constată că fapta, astfel cum a fost reţinută în sarcina inculpatului, respectiv că la data de 11 iunie 2010, în jurul orei 07⁴⁰, a fost depistat de un echipaj de poliţie pe D.J. 203 (pe raza corn. Jirlău, jud. Brăila), conducând o autoutilitară în care transporta către Buzău cantitatea de 38.016 pachete de ţigări produse în Republica Moldova, fără documente de provenienţă, în scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor vamale în sumă totală de 362.512 lei, din care 46.240 lei taxă vamală, 230.571 lei acciza minimă şi 85.701 lei T.V.A., nu este prevăzută de legea penală, acuzarea, ca de altfel şi instanţa de fond realizând o mixtură nepermisă între normele care reglementează obligaţiile fiscale şi cele vizând obligaţiile vamale.

Astfel, cum s-a arătat mai sus, acţiunile de ascundere se pot realiza, în fapt, prin disimularea în materialitatea lui a bunului sau prin întocmirea de documente false privind provenienţa, circulaţia sau proprietatea acestuia. Or, din lucrările dosarului nu rezultă că inculpatul ar fi efectuat vreuna dintre aceste activităţi (lipsa documentelor justificative a bunurilor transportate neputând fi asimilată acţiunilor de ascundere, iar faptul că le transporta într-o autoutilitară nemodificată sau adaptată săvârşirii infracţiunii, pe un drum public unde oricând ar fi putut fi supus controlului, cum de altfel s-a şi întâmplat, nu echivalează cu o ascundere fizică). De asemenea, nu rezultă că inculpatul a deţinut/transportat ţigările în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cu atât mai mult cu cât acestea erau supuse unor obligaţii vamale.

Practic, până la data de 23 iunie 2010 când au intrat în vigoare dispoziţiile art. 9 pct. 2 din O.U.G. nr. 54/2010, prin care la articolul 270 C. vam. (Legea nr. 86/2006), după alin. (2) s-a introdus un nou alineat, respectiv alin. (3), conform căruia „sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia", faptele de genul celei reţinute în sarcina inculpatului L.L. (transportul unor bunuri fără documente de provenienţă) întruneau elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de dispoziţiile art. 1 lit. e) în referire la art. 2 lit. c) din Legea nr. 12/1990, potrivit cărora constituie activităţi comerciale ilicite şi atrag răspunderea contravenţională efectuarea de acte sau fapte de comerţ cu bunuri a căror provenienţă nu este dovedită, în condiţiile legii.

La data de 11 iunie 2010, inculpatul nu a fost în măsură să prezinte organelor de poliţie în cadrul unui control de rutină documentele de provenienţă a ţigărilor pe care le transporta, respectiv factură, avizul de însoţire a mărfii, documentele vamale şi factura externă, deşi legiuitorul a impus ca aceste documente să însoţească mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării, sancţiunea contravenţională a încălcării acestor dispoziţii fiind prevăzută în art. 2 lit. c) din Legea nr. 12/1990.

Constatând o recrudescenţă fără precedent a contrabandei cu bunuri sau mărfuri care trebuiau plasate sub un regim vamal, legiuitorul a hotărât incriminarea faptelor de colectare, deţinere, producere, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim, prin completarea dispoziţiilor art. 270 C. vam., săvârşirea unor asemenea fapte fiind sancţionată cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, cu forma agravantă prevăzută în art. 274 din acelaşi cod, potrivit căruia, faptele săvârşite de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, dispoziţii legale intrate în vigoare la data de 23 iunie 2010, odată cu publicarea în M. Of. nr. 421 din 23 iunie 2010.

Este de observat că procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice (cărora organele de urmărire penală nu Ie-a acordat vreo valoare probatorie, cel puţin în dosarul de faţă) purtate de martorul Arhire Mihai (socrul inculpatului) în perioada 9 iunie 2010 - 15 iunie 2010 (filele 68-78) relevă fără dubiu că inculpatul era angrenat într-o adevărată reţea de contrabandă cu ţigări, în care erau manipulate/investite sume de miliarde de lei vechi, membrii reţelei cunoscând că nu se expun decât la plata unor amenzi şi la pierderea sumelor investite în achiziţionarea ţigărilor, fiind consiliaţi de o persoană care pare să deţină studii juridice.

Cum legiuitorul a incriminat în plan penal asemenea acţiuni abia la data de 23 iunie 2010, se constată că fapta inculpatului L.L. din 11 iunie 2010, astfel cum a fost descrisă, ar fi putut întruni elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 8/2006, dar, aşa cum s-a arătat, nefiind incriminată de niciuna din prevederile penale până la data de 23 iunie 2010, în cauză erau incidente dispoziţiile art 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. cu consecinţa achitării inculpatului, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

S-a apreciat că fapta inculpatului ar putea atrage sancţiuni cu caracter contravenţional, în baza art. 12 C. proc. pen. în referire la art. 30 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 şi art. 2 alin. (3) din Legea nr. 12/1990 şi s-a dispus comunicarea către Poliţia oraşului Făurei (după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri) a următoarelor acte:

- o copie a procesului-verbal de depistare a inculpatului în com. Jirlău, judeţul Brăila la data de 11 iunie 2010 (fila 10 dosar urm. pen.);

- o copie a procesului-verbal de cercetare la faţa locului a I.P.J. Brăila din 11 iunie 2010 (filele 8-9 dosar urm. pen.),

- o copie a dovezii privind predarea ţigărilor găsite în autoturismul condus de inculpat, către Camera de corpuri delicte a I.P.J. Brăila (fila 66 dosar urm. pen.);

- o copie a prezentei hotărâri.

Împotriva acestei decizii au declarat în termenul legal, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, care a criticat-o pentru nelegalitate şi partea civilă A.N.A.F.

În dezvoltarea motivelor de recurs ale parchetului, aflate la filele 4-8 dosarul Înaltei Curţi, procurorul a arătat că din situaţia de fapt dedusă judecăţii şi care nu a fost cenzurată de către instanţă, a rezultat că la data de 11 iunie 2010, în jurul orelor 7,40 un echipaj de poliţie a oprit pentru control autoutilitara care se deplasa pe D.J. nr. 203 pe raza com. Jirlău, judeţul Brăila, către localitatea Buzău.

Procedând la efectuarea controlului mărfurilor transportate cu autoutilitara mai sus menţionată şi a existenţei documentelor însoţitoare, organele de poliţie au constatat că inculpatul L.L. transporta o cantitate de 88 baxuri a câte 432 pachete de ţigări, fabricate în Republica Moldova, fără documente de provenienţă şi fără înscrisuri privind plata taxelor vamale.

Pe parcursul celor două faza ale procesului penal inculpatul L.L. a prezentat două variante de apărare cu privire la ţigările pe care le transporta în autoutilitară (Ie-a cumpărat de la nişte cetăţeni moldoveni în localitatea Galaţi şi intenţiona să le vândă la Buzău; Ie-a luat de la locuinţa socrului său din satul Vărsătura, locuinţă care nu purta semne vizibile care să atesta că acolo se desfăşurau activităţi comerciale, pentru a le vinde).

În ambele variante prezentate este evident că inculpatul cunoştea, la momentul dobândirii, despre provenienţa ilicită a ţigărilor în condiţiile în care acestea purtau însemnele provenienţei din Republica Moldova, nu erau însoţite de documente, iar locul şi modul în care a intrat în posesia lor excludeau posibilitatea exercitării unui comerţ licit.

De asemenea, s-a constatat că intenţie inculpatului era aceea de comercializare a ţigărilor astfel dobândite.

Raportat la situaţia de fapt reţinută şi la apărările formulate de inculpat s-a constatat că în cauză este realizat elementul material al laturii obiective a infracţiunii incriminată de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, respectiv ascunderea bunului impozabil.

În concret, ave în vedere o ascundere juridică realizată din punct de vedere al dreptului penal prin omisiunea de a declara, conform C. fisc., dobândirea în patrimoniu a unui bun impozabil, aspect pe care instanţa de apel nu l-a avut în vedere în condiţiile în care aceasta s-a raportat doar la disimularea în materialitatea lui a bunului şi la întocmirea de documente false privind provenienţa, circulaţia sau proprietatea acestuia.

Pe de altă parte, în raport cu modalitatea de realizare a activităţii infracţionale, s-a constatat că inculpatul L.L. a încălcat două categorii de relaţii sociale: atât relaţiile sociale referitoare la operaţiunile vamale, cât şi relaţiile sociale privitoare la stabilirea corectă a stării de fapt fiscale, la colectarea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor şi îndeplinirea obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina contribuabililor.

Cu alte cuvinte, s-a realizat, atât o sustragere de la aplicarea regulilor vamale, cât şi o neîndeplinire a obligaţiilor fiscale prin ascunderea juridică a bunurilor impozabile ceea ce conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale două infracţiuni: cea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, cât şi cea incriminată de dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 54/2010.

Cum însă activitatea infracţională s-a desfăşurat la data de 11 iunie 2010 este evident că în cauză nu putea fi reţinută decât infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 în condiţiile în care, infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 a fost incriminată 12 zile mai târziu pe 23 iunie 2010, prin O.U.G. nr. 54/2010.

Pentru considerentele arătate şi apreciind că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 2 lit. a) C. proc. pen., procurorul a solicitat admiterea recursului declarat, casarea Deciziei penale nr. 70/A din 27 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 1278/44/2012 şi să menţineţi ca fiind legală şi temeinică, sentinţa penală nr. 161 din 29 octombrie,2012, pronunţată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 1353/44/2011 privind pe inculpatul L.L.

Recurenta parte civilă A.N.A.V., în dezvoltarea motivelor sale de recurs, aflate în dublu exemplar, la filele 9-19 dosarul Înaltei Curţi se arată conţinutul art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, împrejurarea că prin adresa din 13 iulie 2010 emisă în Dosarul nr. 569/P/2010, I.P.J. Brăila - S.I.F. a solicitat autorităţii vamale calculul prejudiciului adus bugetului consolidat al statului prin introducerea ilegală pe teritoriul României a cantităţii de 38.016 pachete ţigări marca Plugarul.

D.J.A.O.V. Brăila a comunicat organului de cercetare vamală valoarea prejudiciului adus bugetului consolidat al statului, respectiv 362.512 lei, reprezentând cuantumul drepturilor vamale şi a altor taxe datorate în vamă, suma cu care s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale, la care se adaugă majorările şi penalităţile prevăzute de lege pentru creanţele fiscale, până la data efectuării integrale a plăţii.

De asemenea, recurenta face referiri la art. 224 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, art. 202 alin. (1) din Regulamentul nr. 2913/92 privind C. vam. comunitar, art. 224 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

Cuantumul drepturilor de import constând în taxa vamală plus acciza plus T.V.A. constituie un prejudiciu, având în vedere că datoria vamală la import ia naştere inclusiv prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import.

Din hotărârea pronunţată de către instanţa de fond nu rezultă motivele pentru care au fost respinse pretenţiile civile formulate de către autoritatea vamală.

Potrivit art. 202 alin. (1) din Regulamentul (C.E.E.) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a C. vam. comunitar:" (1) O datorie vamală la import poate să ia naştere prin:a) introducerea ilegală pe teritoriul vamal al Comunităţii a mărfurilor supuse drepturilor de import sau b) introducerea ilegală într-o altă parte pe acel teritoriu a unor astfel de mărfuri amplasate într-o zonă liberă sau antrepozit liber.

În sensul prezentului articol, introducerea ilegală reprezintă orice introducere care încalcă dispoziţiile art. 38-41 şi art. 177 a doua liniuţă".

În temeiul art. 233 lit. d) din Regulamentul (C.E.E.) nr. 2913/92 al Consiliului: d) în cazul în care mărfurile pentru care a luat naştere o datorie vamală în conformitate cu art. 202 sunt puse sub sechestru la introducerea lor neregulată şi confiscate simultan sau ulterior.

În caz de sechestru şi confiscare, datoria vamală se consideră, totuşi, în scopul respectării legislaţiei penale aplicabile infracţiunilor vamale, a nu fi fost stinsă dacă, în conformitate cu legislaţia penală a unui stat membru, drepturile vamale servesc ca bază pentru stabilirea sancţiunilor sau dacă existenţa unei datorii vamale determină începerea urmăririi penale."

Datoria vamală nu s-a stins prin confiscarea bunurilor sau a mărfurilor introduse ilegal în ţară.

În acest sens este şi opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prezentat în Decizia nr. 21 din 17 octombrie 2011 privind recursul în interesul legii, referitor la măsura de siguranţă a confiscării speciale, în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 86/2006 - C. vam. al României, în condiţiile existenţei datoriei vamale, publicată în M. Of. nr. 830 din 23 noiembrie 2011.

S-a făcut referire la conţinutul art. 4 din Legea nr. 86/2006 privind C. vam. al României, cu modificările şi completările ulterioare.

Din economia dispoziţiilor menţionate, recurenta parte civilă consideră că rezultă, fără echivoc, ca în cazul infracţiunii de contrabandă obligaţia de plată a taxelor vamale, ca drept de creanţă al statului, instituie repararea pagubei şi se circumscrie cadrului legal privind obiectul, exercitarea şi rezolvarea acţiunii civile reglementat prin dispoziţiile art. 14 şi 346 C. proc. pen. Prin urmare nu subzista o interpretare în sensul inadmisibilităţii acţiunii civile exercitate de direcţiile regionale vamale, constituite ca părţi civile în procesul penal, în considerarea contrabandei ca fiind exclusiv o infracţiune de pericol, nefiind susceptibilă să producă un prejudiciu material, aşa cum s-a susţinut în practica judiciară.

Nu poate fi reţinut nici raţionamentul existent în jurisprudenţa potrivit căruia, în condiţiile în care bunurile sau mărfurile care au făcut obiectul infracţiunii de contrabandă au fost ridicate în vederea confiscării, inculpatul nu poate fi obligat la plata taxelor vamale.

O astfel de concluzie rezultă din însuşi specificul măsurii de siguranţă a confiscării speciale, dispusă în temeiul art. 118 alin. (1) lit. a) C. pen., destinată să înlăture anumite stări de pericol, în condiţiile în care neperceperea sumelor legale cuvenite statului pentru operaţiunile de trecere a bunurilor sau a mărfurilor peste frontieră constituie prejudiciu la bugetul statului, taxele vamale fiind instituite în scopul realizării veniturilor bugetare, dar şi ca măsuri protecţioniste în plan economic.

Nu poate fi susţinută nici soluţia rezultată tot din practica judiciară, în sensul că datoria vamală s-a stins prin confiscarea bunurilor sau a mărfurilor introduse ilegal în ţară, opinie consacrată de interpretarea art. 233 primul parag. lit. d) din Regulamentul (C.E.E. ) nr. 2913/1992 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar.

Cu privire la această prevedere comunitară, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, prin Hotărârea din 2 aprilie 2009 în cauza C-459/2007 ( Veli Elshani împotriva Hauptzollamt Linz, paragraful 38 ), a stabilit că "pentru a determina stingerea datoriei vamale, punerea sub sechestru a mărfurilor neregulat introduse pe teritoriul vamal al Comunităţii trebuie să intervină înainte ca aceste mărfuri să treacă de primul birou vamal situat în interiorul acestui teritoriu". Raportat la sfera de incidenţă a normei comunitare, se poate concluziona că aceasta îşi găseşte aplicarea ca mod de stingere a datoriei vamale doar în ipoteza faptică a sechestrării mărfurilor înainte de primul biroul vamal situat în interiorul U.E."

Recurenta parte civilă, în concluzie, a solicitat admiterea recursului, admiterea cererii formulate de autoritatea vamală în cursul urmăririi penale şi obligarea inculpatului, la acoperirea prejudiciului produs bugetului de stat prin introducerea frauduloasă în ţară a celor 38.016 pachete de ţigări, respectiv suma de 362.512 lei, la care vor fi adăugate accesoriile prevăzute de lege pentru creanţele fiscale, până la data plăţii integrale. De asemenea a solicitat menţinerea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor aparţinând inculpatului.

La dosarului cauzei a fost depusă de recurenta parte civilă o adresă, filele 26-27 dosarul Înaltei Curţi, în care a invocat dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii A.N.A.F., precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, A.N.A.F. se reorganizează ca urmare a fuziunii prin absorbţie şi preluarea activităţii A.N.V.

La data de 01 august 2013 a intrat în vigoare H.G. nr. 520 din 24 iulie 2013 privind organizarea şi funcţionarea A.N.A.F., dată de la care s-a abrogat H.G. nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea A.N.V., cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 11 alin. (3 ) din O.U.G. nr. 74/2013 pentru litigiile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată, A.D.G.R.F.P. se subrogă în toate drepturilor şi obligaţiile A.N.V. şi ale direcţiilor generale ale finanţelor publice, după caz, şi dobândesc calitatea procesuală a acestora, începând cu data intrării în vigoare a H.G. nr. 520 din 24 iulie 2013 privind organizarea şi funcţionarea A.N.A.F.

Având în vedere dispoziţiile legale prezentate, se solicită să se ia act de faptul că, începând cu data de 01 august 2013, calitatea de parte civilă în care A.N.V. a fost citată în cauză este preluată de A.N.A.F., organ de specialitate al administraţiei publice centrale, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea M.F.P., reprezentarea urmând să fie asigurată de către D.G.J. din cadrul A.N.A.F.

Faţă de cele menţionate, se solicită să se dispună ca toate actele de procedură întocmite în cauză să fie comunicate A.N.A.F., cu sediul în sector 5, Bucureşti.

Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi de către partea civilă A.N.A.F. împotriva deciziei instanţei de apel, faţă de criticile formulate de fiecare recurent, ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 ⁹ pct. 17 ² C. proc. pen. referitor la recursul parchetului şi recursul părţii civile, deşi aceasta din aceasta din urmă, nu a precizat cazul de casare invocat în scris, Înalta Curte constată că recursurile Parchetului şi părţii civile nu sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.

În ceea ce priveşte recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. publicată în M. Of., Partea I nr. 89 din 12 februarie 2013 au fost aduse mai multe modificări a unor acte normative printre care şi unor dispoziţii ale C. proc. pen., printre acestea regăsindu-se şi dispoziţiile art. 385⁹, 385¹⁰ şi 385^10a, 385¹⁵pct. 2 lit. c) şi d).

În conţinutul art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin actul normativ invocat au fost reduse cazurile în care se poate face recurs, respectiv au fost abrogate pct. 2, 7-11, 17, 17, 18-21 C. proc. pen.

Astfel, în consecinţă, cazul de casare din vechea reglementare ce se circumscria prevăzut la pct. 18 al art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen., referitor la grava eroare de fapt a fost abrogat în noua reglementare, ceea ce presupune că în noua reglementare nu se pot invoca aspecte referitoare la modul de stabilire a situaţiei de fapt, prin prisma niciunui caz de casare.

În condiţiile concrete ale prezentului recurs, ce a fost declarat ulterior intrării în vigoare a actului normativ invocat, respectiv la 28 februarie 2013, Înalta Curte constată că în recursul Parchetului nu se contestă în niciun mod starea de fapt stabilită de către instanţa de apel, ci numai modul în care instanţa de apel a conferit interpretare condiţiilor legale referitoare la conţinutul constitutiv al incriminării prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 de evaziune fiscală, ceea ce se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17²teza a ll-a, când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Or, aşa cum se constată din considerentele expuse pe larg de către instanţa de apel, aceasta a efectuat un examen riguros asupra conţinutului constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, respectiv sub aspectul laturii obiective, explicând şi din punct de vedere al jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ce presupune acţiunea de ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi anume „întocmirea sau deţinerea de documente false privind provenienţa, apartenenţa sau circulaţia bunului" sau prin disimularea fizică a bunului, bun de care trebuie să fie legată exclusiv o obligaţie fiscală, pentru că ascunderea de controlul vamal în scopul sustragerii de la plata taxelor vamale nu se încadrează în dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, întrucât obligaţiile fiscale nu includ şi obligaţiile vamale prevăzute de C. vam., faţă de regimul juridic diferit al acestora din urmă.

S-a motivat, de către instanţa de apel confuzia produsă între normele care reglementează obligaţiile fiscale şi cele vamale.

Totodată, instanţa de apel a motivat în contextul cauzei, imposibilitatea reţinerii în sarcina inculpatului L.L., pentru fapta comisă în concret efectiv, respectiv depistarea acestuia la data de 11 iunie 2010, orele 7,40 de către un echipaj de poliţie pe D.J./203 (pe raza comunei Jirlău, judeţul Brăila) conducând o autoutilitară în care transporta către Buzău cantitatea de 38.016 pachete de ţigări „Plugarul" produse în Republica Moldova, fără documente de provenienţă în scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor vamale în sumă totală de 362.512 lei, din care 46.240 lei taxă vamală, 250.571 lei acciza minimă şi 85.701 lei T.V.A., a faptei de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, întrucât lipsa documentelor justificative a bunurilor transportate nu se circumscrie acţiunii de ascundere, iar transportarea acestora într-o autoutilitară nemodificată sau adaptată săvârşirii infracţiunii pe un drum public, supusă oricând controlului, nu echivalează cu o ascundere fizică.

Prima instanţă de control a statuat în raport cu baza factuală că faptei inculpatului, care a încălcat norme referitoare la transportul unor mărfuri, lipsa documentelor de provenienţă a bunurilor, şi anume factura, avizul de însoţire a mărfii, documentele vamale şi factura externă, i-ar fi aplicabilă o sancţiune contravenţională prevăzută de art. 2 lit. c) din Legea nr. 12/1990.

Totodată, instanţa de apel a făcut o analiză şi asupra condiţiilor legale ale infracţiunii prevăzută de art. 270 alin. (3) C. vam., aceea de contrabandă, care, însă a fost incriminată, începând cu data de 23 iunie 2010, iar fapta comisă de inculpatul L.L. a avut loc la data de 11 iunie 2010, anterior intrării în vigoare a incriminării arătate.

Astfel, Înalta Curte, examinând la rândul său, în contextul concret al cauzei interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale la care s-a făcut referire de către instanţa de apel, a constatat incidenţa acestora, respectiv art. 2 alin. (3) din Legea nr. 12/1990, nefiind întrunite condiţiile incriminatoare ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

În consecinţă, instanţa de apel a procedat legal la soluţia de achitare, circumscrisă dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) şi totodată a indicat corect cazul de împiedicare a exercitării acţiunii penale şi anume art. 10 lit. b) C. proc. pen., fapta nu este prevăzută de legea penală.

De asemenea, instanţa de recurs nu poate avea în vedere critica procurorului în sensul că ar fi vorba de o ascundere juridică prin omisiunea de a declara dobândirea în patrimoniu a unui bun accizabil, întrucât în mod corect instanţa de control a făcut distincţia naturii juridice diferite a obligaţiilor fiscale prevăzute de norma invocată, în sensul că acestea nu includ şi obligaţiile vamale, ce au un regim juridic diferit, aşa încât critica formulată de parchet nu se verifică faţă de cazul de casare invocat.

De asemenea, Înalta Curte nu poate da face o reevaluare asupra materialului probator administrat prin prisma criticii formulate, întrucât ar excede cazului de casare invocat, respectiv art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., în condiţiile în care pct. 18 al art. 385⁹ alin. (1) din cod a fost abrogat.

Referitor la recursul declarat de recurenta parte civilă A.N.A.F., acesta este nefondat, în raport cu inexistenţa infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, ci a unei fapte contravenţionale, instanţa de apel, pronunţând soluţia achitării inculpatului L.L. pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Totodată, instanţa de recurs constată că în mod legal instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 346 alin. (4) C. proc. pen. prin lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile, în raport cu temeiul penal al soluţiei penale pronunţate de achitare pe cazul de stingere a acţiunii penale prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen., nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² teza a ll-a C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi de parte civilă A.N.A.F. împotriva Deciziei penale nr. 70/A din 27 februarie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurenta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat L.L., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi de parte civilă A.N.A.F. împotriva Deciziei penale nr. 70/A din 27 februarie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat L.L., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 octombrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3163/2013. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea...		ICCJ. Decizia nr. 3310/2013. SECŢIA PENALĂ. Traficul de... →

ICCJ. Decizia nr. 3277/2013. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3277/2013. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs