ICCJ. Decizia nr. 3296/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3296/2013
Dosar nr. 6559/87/2012
Şedinţa publică din 28 octombrie 2013
Deliberând asupra recursurilor declarate de partea civilă T.E.C. şi de inculpatul C.A. împotriva deciziei penale nr. 107 din 23 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I p enală, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 39 din 26 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Teleorman în Dosarul nr. 6559/87/2012 s-au dispus următoarele:
În baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul C.A. la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani şi 2 (două) luni.
A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 65 C. pen. pe o durată de 2 ani stabilită potrivit dispoziţiilor art. 53 C. pen.
A deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 august 2012 la zi, 26 februarie 2013.
A menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
A admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul Judeţean de Ambulanţă Teleorman şi a obligat inculpatul la plata sumei de 284,70 RON către aceasta, plus dobânda aferentă debitului, calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la achitarea integrală.
A admis acţiunea civilă formulată partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă B.A. Bucureşti şi a obligat inculpatul la plata sumei de 4.358,30 RON plus dobânda aferentă calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la achitarea integrală a debitului.
A admis acţiunile civile formulate de părţile civile T.E.C., T.A. şi N.N. şi a obligat inculpatul la plata către acestea a următoarelor sume: 20.000 euro cu titlu de daune materiale şi 30.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă T.E.C.; 50.000 RON cu titlu de daune morale, către partea civilă T.A. şi 50.000 RON cu titlu de daune morale, către partea civilă N.N.
A obligat inculpatul la plata sumei de 1.200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a analizat întreg probatoriul material administrat în cauză şi anume: proces - verbal de sesizare, fişe de eveniment, procese verbale de cercetare la faţa locului şi planşă foto întocmite de organele de poliţie; adresă şi CD cu imagini camere supraveghere video SC B.I. SRL Alexandria, adresă şi copie F.O. - U.P.U. eliberate de Spitalul Judeţean de Urgenţă A.; adresă copie F.O. şi cheltuieli spitalizare eliberate de Spitalul Clinic de Urgenţă B.A. Bucureşti; adresă cheltuieli spitalizare eliberate de Serviciul Judeţean de Ambulanţă T.; adresă şi concluzii provizorii eliberate de S.M.L. T.; adrese, planşă foto, concluzii provizorii şi raport de necropsie eliberate de I.N.M.L. Bucureşti; declaraţie parte civilă; plângere, proces-verbal contravenţional, act medical şi medico - legal eliberate martorului C.V., declaraţii martori audiaţi în cauză; caracterizări inculpat; ordonanţă interceptare, înregistrare şi localizare convorbiri telefonice şi note de redare; facturi, chitanţe; declaraţii inculpat; fişă cazier, reţinând următoarea situaţie de fapt:
La data de 10 august 2012, în jurul orelor 18:00 tatăl inculpatului a mers în piaţa din municipiul Alexandria, pentru a cumpăra peşte de la magazinul care era administrat de T.C.
În incinta magazinului, martorul C.V. a avut un comportament indecent, în sensul că i-a întrebat pe angajaţi dacă au peşte de mărimea degetului său mijlociu pe care l-a arătat, situaţie ce a generat un conflict, victima exercitând acte de violenţă asupra tatălui inculpatului, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 18-19 zile îngrijiri medicale.
Inculpatul a aflat de la membrii familiei sale despre incident şi la data de 13 august 2012 a mers de mai multe ori la magazinul victimei pentru a se întâlni cu ea, însă nu a găsit-o.
În jurul orelor 14:30 – 15:00 în timp ce se afla la barul „T.", C.A. s-a întâlnit cu martorul I.N.D. şi împreună s-au deplasat pentru a discuta cu victima.
Cei trei s-au deplasat cu autoturismul marca M. cu, spre intersecţia str. B.D. iar apoi pe strada B. până la intersecţia cu str. N.V. şi apoi au oprit în apropierea magazinului de pompe funebre, al cărui administrator este C.V.
Pe fondul unor discuţii contradictorii, victima a adresat cuvinte şi expresii indecente iar apoi a afirmat către inculpat „cum l-am bătut pe tatăl tău, te bag şi pe tine în sicriu".
Inculpatul a ripostat şi i-a aplicat victimei o lovitură cu pumnul în zona feţei, acesta s-a dezechilibrat şi a căzut cu partea din spate a capului, de un plan dur (trotuar), suferind leziuni grave.
În perioada 13-19 august 2012, T.C. a fost supus intervenţiilor chirurgicale şi, deşi i-au fost acordate îngrijiri medicale de specialitate, a decedat.
Fapta inculpatului, aşa cum a fost descrisă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 183 C. pen. cu aplic.art. 73 lit. b) C. pen.
Inculpatul a declarat în faţa instanţei că recunoaşte săvârşirea faptei reţinute în actul de sesizare şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, aşa încât în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 320 C. proc. pen.
La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 52 şi 72 C. pen., ţinând cont atât de împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta - pe fondul discuţiilor dintre victimă şi tatăl inculpatului, urmate de agresarea acestuia, a atitudinii victimei care le-a adresat cuvinte şi expresii indecente inculpatului şi tatălui său, a ameninţărilor adresate inculpatului dar şi de urmarea produsă - moartea victimei - şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine sinceră pe tot parcursul procesului penal, recunoscând şi regretând săvârşirea faptei şi a fost de acord să plătească sumele solicitate de părţile civile, apreciind că scopul legii penale va putea fi atins prin condamnarea la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 2 luni, ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 320 C. proc. pen.
Deşi în favoarea inculpatului a fost reţinută scuza provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., instanţa a avut în vedere la obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile, poziţia procesuală a acestuia, în sensul că este de acord cu plata sumelor solicitate.
Împotriva sentinţei penale au formulat apel inculpatul C.A. şi partea civilă T.E.C.
Partea civilă T.E.C. a solicitat să se dispună majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, la o limită care să răspundă gravităţii faptei şi pericolului social pe care inculpatul îl reprezintă, apreciind că instanţa de fond a reţinut în mod defectuos situaţia de fapt şi, pe cale de consecinţă, faţă de inculpat, au fost reţinute mai multe cauze legale de reducere a limitelor de pedeapsă, respectiv circumstanţa atenuantă a provocării, reglementată de art. 73 lit. b) C. pen. şi aplicarea dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen., în raport de comportamentul procesual al inculpatului.
S-a solicitat înlăturarea circumstanţei atenuante reţinute în favoarea inculpatului, având în vedere că starea de tulburare în care se află persoana faţă de care se reţin dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. trebuie să fie imediată şi efectivă şi nu la o distanţă de zile, aşa cum s-a întâmplat în cauză, faţă de momentul săvârşirii faptei pentru care persoana este trimisă în judecată.
Apelantul inculpat C.A. a solicitat să se dispună redozarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii cuantumului acesteia, conform art. 76 lit. c) C. pen., raportat la infracţiunea pentru care este judecat, apreciind că nu se justifică stabilirea unei pedepsei orientate spre maximum prevăzut de lege, având în vedere că nu are antecedente penale, a recunoscut fapta, a încercat să acopere o parte din prejudiciu, deşi s-a reţinut culpa comună prin aplic. art. 73 lit. b) C. pen., acesta a fost de acord să plătească întreaga sumă solicitată de părţile civile.
A mai criticat sentinţa penală pentru aceea că nu s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
Prin decizia penală nr. 107 din 23 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I p enală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul C.A. şi partea civilă T.E.C. împotriva sentinţei penale nr. 39 din 26 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală.
în temeiul art. 383 alin. (11) C. proc. pen. raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.
În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a dedus prevenţia de la 15 august 2012 la zi.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe apelantul-inculpat C.A. şi pe apelanta-parte civilă la câte 200 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa decizia menţionată, Curtea a constatat, contrar celor susţinute de partea civilă, că în realitate, ceea ce s-a reţinut ca acţiune provocatorie este atitudinea victimei, care a ameninţat partea vătămată spunându-i că „îl bagă în sicriu”. Astfel, procurorul a reţinut în rechizitoriu că datorită acestui comportament manifestat de victimă şi pe fondul conflictului anterior dintre tatăl său şi aceasta, C.A. a ripostat imediat şi i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feţei.
Martorii I.N.D., P.M. şi M.R. au auzit când T.C. a adresat cuvinte şi expresii indecente, astfel că situaţia de fapt invocată de inculpat în declaraţiile sale este confirmată cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.
Curtea observă că, raportat la întreg contextul cauzei, la împrejurarea că tatăl părţii vătămate a fost serios agresat de victimă cu câteva zile înainte, inculpatul s-a aflat în situaţia de a lua în serios afirmaţia victimei, pe care Curtea, în acord cu procurorul şi prima instanţă, o consideră aptă să creeze inculpatului o stare de tulburare care să îl determine să reacţioneze violent, nefiind simple injurii nesusceptibile de a constitui o asemenea provocare.
Împrejurarea că inculpatul C.A. i-a aplicat victimei o singură lovitură, cu un corp dur (pumn) în zona feţei şi aceasta a căzut pe trotuar se observă în mod evident şi din imaginile video înregistrate de camera de supraveghere, astfel că nu se poate susţine că inculpatul a intenţionat să-i aplice o corecţie disproporţionată sau prea dură victimei, din moment ce acesta l-a lovit pe partea vătămată o singură dată.
Pe de altă parte, lovirea victimei a avut loc numai după ce aceasta i-a spus că îl „va băga în sicriu" astfel că nu se poate susţine că inculpatul a acţionat coordonat pentru a agresa victima şi nu se poate reţine ca şi circumstanţă de agravare a responsabilităţii penale scopul josnic prev. de art. 75 lit. d) C. pen. De altfel, din probatoriul administrat nu se poate stabili, în mod cert, că întâlnirea între inculpat şi victimă a avut loc cu intenţia de a o agresa pe aceasta din urmă, acţiunea violentă a inculpatului fiind precedată de atitudinea provocatoare a victimei.
Curtea a considerat că faţă de împrejurările săvârşirii faptei şi circumstanţele personale ale inculpatului nu se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului.
Cât priveşte latura civilă a cauzei, a constatat că instanţa a admis pretenţiile recurentei părţi civile astfel cum au fost formulate, respectiv 20.000 de euro daune materiale şi 30.000 de euro daune morale.
Referitor la solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei sub cuantumul stabilit de prima instanţă, Curtea constată că aceasta este nefondată.
Inculpatul s-a prevalat în faţa primei instanţe de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., recunoscând în totalitate faptele comise şi renunţând la administrarea probelor. În consecinţă, temeiul pentru care poate exercita calea de atac a apelului este individualizarea pedepsei aplicate, iar nu existenţa vinovăţiei.
Din punct de vedere al legalităţii, Curtea a constatat că pedeapsa stabilită de prima instanţă respectă limitele prevăzute de art. 3201 C. proc. pen.
Potrivit art. 3201 C. proc. pen., în cazul procedurii recunoaşterii vinovăţiei instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.
Cum pentru infracţiunea prev. de art. 183 C. pen. minimul special al pedepsei închisorii este de 5 ani şi maximul de 15 ani, reiese că în aplicarea art. 320 alin. (7) C. proc. pen., instanţa nu putea stabili pedepse mai mici de 3 ani şi 4 luni închisoare şi mai mari de 10 ani închisoare.
Prin reţinerea circumstanţei prev. de art. 73 C. pen. instanţa era obligată să reducă pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege de 3 ani şi 4 luni închisoare, în consecinţă, pedeapsa aplicată inculpatului, de 3 ani şi 2 luni închisoare este legală.
Curtea a mai constatat că în mod corect prima instanţă nu a reţinut dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen., din moment ce inculpatul, chiar dacă necunoscut cu antecedente penale, nu a făcut dovada unei conduite deosebite anterior comiterii infracţiunii. De asemenea, prejudiciul cauzat părţilor civile nu a fost acoperit până la acest moment, pentru a se putea reţine dispoziţiile art. 74 lit. b) C. pen.
Cât priveşte dispoziţiile art. 74 lit. c) C. pen., instanţa de apel a observat că imediat după comiterea faptei, inculpatul a părăsit localitatea şi a revenit după ce a aflat că este căutat de organele de poliţie, din interceptările convorbirilor telefonice reieşind că inculpatul nu a conştientizat gravitatea faptei sale. De asemenea, a recunoscut infracţiunea pentru care este cercetat, însă acest aspect nu este suficient pentru a se reţine şi această circumstanţă atenuantă, în condiţiile în care probatoriul administrat în cauză - declaraţii de martori, înregistrări video - era suficient pentru a determina o atitudine de recunoaştere din partea inculpatului, în privinţa căruia s-a reţinut, de altfel, incidenţa art. 320 C. proc. pen.
Curtea a constatat, totodată, că în cauză nu sunt incidente alte împrejurări favorabile inculpatului care să poată fi reţinute conform art. 74 alin. (2) C. pen.
Aşa fiind, s-a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele pentru a reţine alte circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri an declarat recurs partea civilă T.E.C. şi inculpatul C.A.
Inculpatul C.A. a criticat decizia atacată sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate de către instanţe, iar recurenta parte civilă T.E.C. nu a precizat în scris motivele recursului declarat.
La termenul de judecată din 28 octombrie 2013, fiind prezenţi personal în faţa Înaltei Curţi, atât recurentul inculpat C.A., asistat de apărătorul ales, cât şi recurenta parte civilă T.E.C. au învederat instanţei că îşi retrag recursurile formulate şi au solicitat să se ia act de manifestarea lor de voinţă.
Aşa fiind, având în vedere dispoziţiile art. 385 alin. (2) cu referire la art. 369 C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat în condiţiile arătate în textul de lege menţionat, constatând îndeplinite cerinţele respective, Înalta Curte urmează a lua act de voinţa valabil exprimată a recurenţilor privind retragerea recursului.
Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea recursurilor declarate de partea civilă T.E.C. şi de inculpatul C.A. împotriva deciziei penale nr. 107 din 23 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I p enală.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 august 2012 la 28 octombrie 2013.
Obligă recurenta parte civilă T.E.C. la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică 28 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3247/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3300/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
