ICCJ. Decizia nr. 3311/2013. Penal. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizie nr. 3311/2013
Dosar nr. 1421/109/2013
Şedinţa publică din 29 octombrie 2013
Asupra recursurilor de faţă,
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 8/MF din 20 martie 2013, pronunţată de tribunalul Argeş, inculpatul B.I. cu domiciliul în municipiul Câmpulung, judeţul Argeş, deţinut în Penitenciarul Colibaşi, a fost condamnat la pedepsele de:
- 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. pen.;
- 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicaţia art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. pen.
În baza art. 33, 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, prin privare de libertate, potrivit art. 57 C. pen., şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus arestul preventiv, începând cu data de 9 ianuarie 2013.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele: în perioada august 2009 - aprilie 2010, în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, inculpatul B.I. le-a recrutat pe victimele minore N.M.A., D.M.R. şi Ş.A.C., precum şi pe victimele majore S.M.I. şi I.A.I., pe care le-a obligat să practice prostituţia în folosul său, atât în municipiul Câmpulung cât şi în Italia.
Deoarece inculpatul a recunoscut în totalitate săvârşirea faptelor înainte de începerea cercetării judecătoreşti, cauza a fost judecată în cadrul procedurii simplificate prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.
Instanţa de fond a apreciat că în drept, faptele inculpatului au fost încadrate în infracţiunile prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicaţia art. 41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. şi de noile limite reduse cu o treime, în conformitate cu dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., apreciindu-se că scopul acesteia nu poate fi realizat decât prin executare prin privare de libertate, în temeiul dispoziţiilor art. 57 C. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul B.I., criticând-o pentru netemeinicie, susţinând că în favoarea sa trebuiau reţinute circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei sub limita minimă specială prevăzută de textul de lege incriminator.
Prin Decizia penală nr. 60/A din 23 mai 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins apelul formulat de inculpatul B.I. împotriva sentinţei penale nr. 8/MF din 20 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală, în Dosarul nr. 1421/109/2013.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus la zi arestul preventiv.
A fost obligat apelantul inculpat la cheltuieli judiciare către stat, după cum urmează:-500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariul-parţial al apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei; 750 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi vătămate se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
Examinând sentinţa apelată, în raport de critica formulată precum şi din oficiu, în limitele şi în conformitate cu dispoziţiile art. 371 şi art. 372 C. proc. pen., s-a constatat că apelul este nefondat.
În ceea ce priveşte starea de fapt, de apel a constatat că aceasta a fost corect reţinută de către prima instanţă (de altfel recunoscută în totalitate de către inculpat, care a beneficiat şi de dispoziţiile privind reducerea cu o treime a pedepsei prevăzute de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.) şi constă în aceea că, în perioada 2009 - 2010, inculpatul a traficat pe minorele N.M.A., S.M.I. şi Ş.A.C. precum şi pe majorele iar ca O.A. şi S.M.I., şi le-a obligat să practice prostituţia atât în municipiul Câmpulung, judeţul Argeş, unde-şi avea domiciliu, cât şi în Italia, transportându-le în scopul precizat în ţara respectivă.
S-a apreciat că şi încadrarea juridică a fost corect făcută în infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat.
În ceea ce priveşte susţinerea apelantului, referitoare la greşita nereţinere de către instanţa de fond a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), b), c) C. pen., instanţa de apel a apreciat că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., constând în „ conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii" nu-şi găseşte corespondent în actele dosarului, iar lipsa antecedentelor penale nu poate constitui, fără alte elemente de circumstanţiere, temei pentru reţinerea circumstanţei respective.
Tot astfel, circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. b) C. pen., „stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită" nu se poate reţine în favoarea inculpatului, din moment ce în afara recunoaşterii faptei, (dar numai după ce s-a declanşat procesul penal împotriva sa) inculpatul nu a desfăşurat vreo altă activitate, în urma căreia să fie ameliorată starea victimelor pe care, prin constrângere, le-a obligat la practicarea prostituţiei. Dimpotrivă, inculpatul a fost beneficiarul sumelor pe care părţile vătămate le obţineau din practicarea prostituţiei, împrejurare faţă de care nu se poate reţine că a depus vreo „stăruinţă", în sensul textul anterior menţionat, pentru a înlătura rezultatul infracţiunii.
S-a mai reţinut că nici circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., nu poate fi reţinută în favoarea inculpatului, atât timp cât singura împrejurare regăsită în text şi invocată de inculpat este recunoaşterea faptei făcută înainte de începerea cercetării judecătoreşti, atitudine în raport de care a beneficiat de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, în conformitate cu dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Ca atare, din moment ce circumstanţa atenuantă a recunoaşterii faptei a fost valorificată prin reducerea limitelor de pedeapsă, acestuia nu i se poate da o dublă valenţă, respectiv şi prin recunoaşterea ei ca circumstanţă atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., de vreme ce, celelalte împrejurări menţionate de text „înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor" nu se regăsesc în speţă.
Instanţa de apel a constatat în mod întemeiat instanţa de fond nu întreţinut circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., în favoarea inculpatului, care ar fi avut drept consecinţă reducerea în continuare a cuantumului pedepsei sub limita minimă a textelor de lege incriminatoare.
Cum nici din oficiu nu au fost constatate motive de nelegalitate sau netemeinicie ale sentinţei apelate, instanţa de apel a respins ca nefondat apelul, în conformitate cu dispoziţiile art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, apreciindu-se că subzistă aceleaşi motive prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. (infracţiunile sunt pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică) care au determinat luarea acesteia.
Ca atare, în conformitate cu dispoziţiile art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de las 20 martie 2013 până la data pronunţării prezentei decizii.
Ca o consecinţă a respingerii apelului formulat de inculpat, acesta a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul B.I., invocând, prin apărătorul său ales, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., susţinând că instanţele au făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen., având drept consecinţă aplicarea unei pedepse greşit individualizate, întrucât nu au fost reţinute în favoarea sa circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen., deşi în cauză erau îndeplinite condiţiile aplicării lor.
A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi prin reţinerea în favoarea sa a circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen. şi prin acordarea unei eficiente mai mari dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. aplicarea unei pedepse sub limita minimă prevăzută de textele incriminatoare, precum şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, prin aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Examinând recursul declarat prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3859C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza, numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385 C. proc. pen. prevede în alin. (21) că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 23 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din Lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat B.I. prin apărătorul ales, cu prilejul dezbaterii recursului, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că recurentul inculpat B.I. a depus motivele scrise la dosar la data de 28 octombrie 2013, deci cu o zi înaintea primului termen de judecată fixat în cauză, care au fost susţinute oral în ziua judecăţii, cu depăşirea termenului de 5 zile prevăzut de lege, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 385 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar trece peste aspectul arătat anterior, se constată că-recurentul inculpat a dezvoltat critici care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. ci, eventual, ar putea fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
În acest sens, se reţine, însă, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar arunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, or, în cauză, recurentu l ui inculpat a criticat hotărârile pronunţate sub aspectul netemeiniciei pedepselor ce i-au fost aplicate, apreciate ca fiind prea aspre în raport cu circumstanţele sale personale, situaţie exclusă din sfera de control judiciar a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
De altfel, pedepsele aplicate incultului B.I., de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. (limitele de pedeapsă fiind de la 3 la 10 ani închisoare, reduse cu 1/3 prin aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. sunt de la 2 ani la 6 ani şi 4 luni închisoare) şi de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicaţia art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. (limitele de pedeapsă fiind de la 7 ani la 18 ani închisoare, reduse cu 1/3 prin aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. sunt de la 5 ani 7 luni la 12 ani închisoare) este situată la limita minimă prevăzută de textele incriminatoare, în cauză fiind aplicate pedepse în limite legale.
Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva Deciziei penale nr. 60/A din 23 mai 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat timpul arestării preventive de la 9 ianuarie 2013 la 29 octombrie 2013.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva Deciziei penale nr. 60/A din 23 mai 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat timpul arestării preventive de la 9 ianuarie 2013 la 29 octombrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3309/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3313/2013. Penal → |
|---|
