ICCJ. Decizia nr. 3721/2013. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3721/2013
Dosar nr. 1436/98/2012
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 406 din 14 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa. secţia penală, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul I.M.
În baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriul nr. 26/P/2007 din data de 03 mai 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa din infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen., în infracţiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. c) şi 76 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. c) şi 76 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.M., la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen.
S-a constatat că infracţiunea pentru care este condamnat inculpatul este concurentă cu infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 648 din 27 noiembrie 2006 pronunţată de Judecătoria Feteşti, definitivă la data de 18 decembrie 2006.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 648 din 27 noiembrie 2006 a Judecătoriei Feteşti în pedepsele componente:
- 1 an şi 6 luni închisoare pentru art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., 1 an şi 6 luni închisoare pentru art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., 1 an şi 8 luni închisoare pentru art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 89/2005 a Tribunalului Ialomiţa.
În baza art. 33 lit. a) 34 lit. b) şi 35 lit. a) C. pen., a fost contopită pedeapsa aplicată prin hotărâre cu pedepsele de 1 an şi 6 luni, 1 an şi 6 luni şi 1 an şi 8 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 648 din 27 noiembrie 2006 pronunţată de Judecătoria Feteşti, inculpatul I.M. având de executat pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen.
S-a luat act de revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţă (ce a fost şi executată, prin executarea pedepsei rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 648/2006).
S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 alin. (2) şi 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen.
În baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului, perioada executată de la 21 august 2006 la 27 octombrie 2009.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
A fost admisă, în parte, acţiunea civilă.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul către partea civilă I.I.M. la plata sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. şi 189 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1.700 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu avocat oficiu fiind avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond analizând actele şi lucrările dosarului a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 26/P/2007 din data de 03 mai 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, înregistrat la Tribunalul Ialomiţa sub nr. 1436/98/2012 la data de 04 mai 2012, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi. trimiterea în judecată a inculpatului I.M., domiciliat în municipiul Feteşti, jud. Ialomiţa, pentru săvârşirea infracţiunii de viol informă continuată prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen.
S-a reţinut în actul de inculpare că, în perioada iunie-septembrie 2006, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a întreţinut relaţii sexuale cu minora I.I.M., în vârstă de 13 ani, profitând de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima voinţa.
Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: raport de constatare medico-legală din 02 octombrie 2006 întocmit de S.M.L. Slobozia raport de nouă expertiză medico-legală psihiatrică din 06 noiembrie 2007 întocmit de S.M.L. Ialomiţa, raport de expertiză medico-legală psihiatrică din 11 aprilie 2012, întocmit de I.N.M.L. „Mina Minovici" Bucureşti, declaraţia părţii vătămate, declaraţii martori, raport poligraf din 2007 înscrisuri (medicale, fişa cazierului judiciar etc).
În faza cercetării judecătoreşti, au fost audiaţi inculpatul, partea vătămată şi martorii din lucrări.
Partea vătămată I.I.M. s-a constituit parte civilă cu suma de 25.000 lei, din care 5.000 lei despăgubiri materiale şi 20.000 lei daune morale.
Pentru lămurirea stării de recidivă a inculpatului, din oficiu, instanţa a dispus ataşarea sentinţei penale nr. 89/F/l din 1 martie 2005 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa şi a sentinţei din 27 noiembrie 2006 pronunţată de Judecătoria Feteşti privind pe inculpat. pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, după efectuarea cercetării" judecătoreşti, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 28 septembrie 2009, organele de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Feteşti au fost sesizate prin plângere de către numita I.V., bunica părţii vătămate, despre faptul că numitul I.M., în vârstă de 27 ani, a întreţinut relaţii sexuale cu minora I.I.M. în vârstă de 13 ani.
În urma cercetărilor efectuate a rezultat că inculpatul I.M. este văr primar pe linie paternă cu tatăl minorei şi domiciliază în Feteşti, având locuinţa în spatele casei părinţilor minorei.
Partea vătămată suferă de hipoacuzie bilaterală, ceea ce a determinat un defect de vorbire şi uşoară întârziere mintală.
În perioada iunie-septembrie 2006, părinţii minorei erau plecaţi la muncă în Spania, aceasta rămânând în grija bunicii materne.
În cursul lunii iunie 2006, la propunerea inculpatului I.M., partea vătămată I.I.M. a acceptat să-l viziteze pe timp de noapte la domiciliu.
Aici s-a consumat primul raport sexual, victima susţinând că a fost ademenită de inculpat, s-a opus explicit, însă a fost ameninţată să nu spună nimănui cele întâmplate.
Ulterior, cei doi s-au mai întâlnit de 3-4 ori, în oraş şi au întreţinut raporturi sexuale în diferite locuri unde inculpatul o conducea (în parc, pe malul Braţului Borcea la plajă, ori la domiciliul acestuia).
În luna septembrie 2006, martorul O.L. văr cu tatăl fetei, i-a văzut pe inculpat şi partea vătămată, într-o şaretă circulând într-o zonă a oraşului, departe de casa părinţilor şi a bunicilor fetei.
Insistând să afle ce se întâmplă cu cei doi, i-a urmărit şi descoperit în parcul mare din Feteşti, într-un loc retras, aşezaţi pe o pătură.
Acest episod a determinat discuţii îndelungi între partea vătămată şi rudele sale în faţa cărora, după multe insistenţe, a recunoscut faptul că a întreţinut raporturi sexuale cu inculpatul la solicitările acestuia.
Pentru a se stabili dacă la vârsta de 13 ani minora I.I.M., avea posibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, în faza de urmărire penală s-a dispus efectuarea de expertize medico-legale psihiatrice.
Prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din data de 06 noiembrie 2007 emis de S.M.L. Ialomiţa, se concluzionează că minora I.I.M. nu avea capacitatea psihică de a înţelege, de a-şi exprima real şi obiectiv actele de conduită exterioară şi de a-şi exprima liber voinţa.
Solicitându-se avizarea acestui raport medico-legal, prin adresa din 30 iulie 2010 Comisia de Avizare şi Control din cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici" nu a aprobat raportul, ci a recomandat efectuarea unei noi expertize.
Prin raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică 10 din data de 11 aprilie 2012 se concluzionează (în general, ca şi în prima expertiză) în sensul că prin corelarea informaţiilor medicale şi non medicale avute la dispoziţie, cu examinarea pacientei I.I.M., comisia a constatat că în perioada iunie-septembrie 2006 (în jurul vârstei de 12-13 ani preadolescentă) a prezentat intelect de limită, hipoacuzie bilaterală, stare de stres post traumatic.
Susnumita nu avea capacitatea psihică de manifestare cu liberă voinţă nici la primul abuz, datorită vârstei, intelectului de limită, hipoacuziei şi nici la următoarele abuzuri, când pe fondul descris prezenta în plus şi stare de stres post traumatic. Pe cale de consecinţă, la data în care a fost comisă fapta, minora B.I.M. nu avea capacitatea psihică de a înţelege, de a-şi reprezenta real şi obiectiv actele de conduită exterioară şi de a-şi exprima liber voinţa (filele 109-115).
Instanţa de fond a mai reţinut că situaţia de fapt este dovedită de următoarele mijloace de probă; raport de constatare medico-legală din 02 octombrie 2006 întocmit de S.M.L. Slobozia (fila 86), raport de expertiză medico-legală psihiatrică din 06 noiembrie 2007 întocmit de S.M.L. Ialomiţa (fila 100), raport de nouă expertiză medico-legală psihiatrică 13 aprilie 2012, întocmit de I.N.M.L. ,,Mina Minovici" Bucureşti (fila 109-115), declaraţia părţii vătămate, declaraţii martori, raport poligraf din 2007, înscrisuri (medicale, fişa cazierului judiciar) etc.
Inculpatul a recunoscut că a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată, susţinând că acestea au fost consimţite.
Prin declaraţiile date la urmărirea penală şi în faţa instanţei, partea vătămată susţine că s-a opus în mod explicit prima dată când a avut loc actul sexual, după aceea, s-a conformat solicitărilor inculpatului fiindu-i teamă de acesta care a ameninţat-o cu moartea.
Instanţa de fond a apreciat că sunt relevante aspectele descrise de partea vătămată în faţa instanţei legate de împrejurările în care se întâlneau: era ademenită cu dulciuri, cu plimbări cu motoreta, cu şareta prin oraş şi, în plus, inculpatul i-a oferit băutură alcoolică.
De asemenea, s-a mai reţinut că susţinerile părţii vătămate sunt confirmate de declaraţiile martorilor audiaţi.
Din aceste declaraţii, instanţa a mai reţinut relaţiile apropiate dintre inculpat şi părinţii părţii vătămate, distanţa mică dintre locuinţele acestora, împrejurarea că inculpatul era în relaţii de concubinaj cu o tânără de 17 ani, care în acea perioadă era internată în spital (pentru păstrarea unei sarcini), faptul că minora a fost lăsată pe timpul vacanţei în grija bunicii materne, elemente ce au favorizat într-o oarecare măsură situaţia la care s-a ajuns între inculpat şi partea vătămată.
În legătură încadrarea juridică a faptelor, instanţa de fond a reţinut că:
Apărătorul inculpatului I.M. a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. în infracţiunea de act sexual cu un minor, prev. de art. 198 alin. (1) C. pen., cu motivarea că raporturile sexuale au avut loc cu acordul părţii vătămate.
În motivarea cererii s-a susţinut că, iniţial, însuşi procurorul - prin ordonanţa din 30 decembrie 2009, a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru săvârşirea infracţiunii de viol şi cercetarea acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 198 alin. (1) C. pen.
Instanţa de fond nu şi-a însuşit apărarea inculpatului, iar cererea de schimbarea a încadrării juridice în forma solicitată de inculpat a fost respinsă.
Instanţa de fond a avut în vedere în primul rând, concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală psihiatrică din data de 11 aprilie 2012 a I.N.M.L. Mina Minovici, avizat de Comisia de Avizare şi Control care concluzionează, prin corelarea informaţiilor medicale şi non medicale cu examinarea părţii vătămate că, la data comiterii faptei, minora nu avea capacitatea psihică de a înţelege, de a-şi reprezenta real şi obiectiv actele de conduită exterioară şi de a-şi exprima liber voinţa.
În plus, instanţa de fond a avut în vedere ascendentul agresorului asupra victimei creat de diferenţa de vârstă, relaţiile apropiate şi de rudenie dintre familiile acestora, ce a declanşat în psihicul părţii vătămate sentimente de frică, de ruşine, acceptând repetarea abuzului sexual.
Prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 197 alin. (1) C. pen., constituie infracţiune de viol actul sexual de orice natură cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.
Fapta este mai gravă, printre altele, dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani.
În contextul faptic prezentat mai sus, în cauza de faţă, instanţa de fond a apreciat că elementul material al violului s-a realizat profitând de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa, împrejurare care, în literatura de specialitate este caracterizată ca fiind o constrângere implicită.
S-a reţinut că din dovezile administrate în cauză, este evident că inculpatul I.M. a profitat de starea în care se afla minora, determinată de vârstă şi de situaţia sa medicală, psihică.
Instanţa de fond a apreciat că, în drept, fapta inculpatului I.M. care în perioada iunie-septembrie 2006, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întreţinut raporturi sexuale cu minora I.I.M., m vârstă de 13 ani, profitând de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima voinţa constituie infracţiunea de viol în formă continuată, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Din oficiu, instanţa a pus în discuţie conform art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, în sensul reţinerii stării de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen., iar nu 37 lit. b) C. pen.
În argumentarea schimbării încadrării juridice, instanţa a avut în vedere fişa cazierului judiciar din care rezultă următoarele:
a) prin sentinţa penală nr. 89/2005 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, în condiţiile art. 861 C. pen.; b) prin sentinţa penală nr. 648 din 27 noiembrie 2006 a Judecătoriei Feteşti, definitivă la 18 decembrie 2006, acelaşi inculpat a fost condamnat la pedepsele de: 1 an şi 6 luni pentru art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., 1 an şi 6 luni închisoare pentru art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi 1 an şi 8 luni închisoare pentru art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 inculpatul având de executat lan şi 8 luni închisoare (datele săvârşirii faptelor octombrie 2005 martie 2006).
S-a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 89/2005 a Tribunalului Ialomiţa, inculpatul având de executat 3 ani şi 8 luni închisoare.
A executat pedeapsa în perioada 21 august 2006-27 octombrie 2009.
Analiza elementelor de mai sus conduce în mod evident la următoarea concluzie:
- infracţiunea de viol din prezenta cauză a fost săvârşită după condamnarea la pedeapsa de 2 ani închisoare, prin sentinţa penală nr. 89/2005 cu aplicarea art. 861 C. pen., încât în cauză sunt incidente prevederile art. 37 lit. a) C. pen.;
- infracţiunea de viol este concurentă cu infracţiunile pentru care susnumitul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 648/2006 a Judecătoriei Feteşti, fiind aplicabile prevederile art. 33 lit. a) -34 lit. b) şi 36 alin. (3) C. pen.
Constatând că fapta de viol în formă continuată dedusă judecăţii există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, în temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen., s-a pronunţat condamnarea acestuia, cu schimbarea încadrării juridice în baza argumentelor precizate anterior.
Pentru săvârşirea acestei infracţiuni s-a aplicat inculpatului o pedeapsă la individualizarea căreia au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. - gradul de pericol social concret al faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, împrejurările săvârşirii faptei şi persoana inculpatului, astfel încât să se realizeze eficient scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.
Instanţa de fond a mai reţinut că pericolul social generic al faptei este determinat de însuşi legiuitorul român, fiind mai gravă infracţiunea săvârşită asupra unui minor ce nu a împlinit vârsta de 15 ani.
S-a apreciat că în concret, fapta este gravă prin împrejurările săvârşirii şi urmările asupra părţii vătămate.
Cât priveşte persoana inculpatului, s-a ţinut seama de antecedentele penale ale acestuia, de împrejurarea că nu s-a prezentat la instanţă decât adus cu mandat, dar şi de faptul că nu a săvârşit alte infracţiuni din anul 2006 (data săvârşirii faptei dedusă judecăţii).
Punând în balanţă toate aceste date, instanţa de fond a apreciat că, pentru a satisface în concret, imperativul justei individualizări a pedepsei, se impune reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, conform art. 76 lit. a) C. pen.
Totodată, în raport de dispoziţiile art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., pe o durată corespunzătoare gravităţii faptei.
La individualizarea pedepsei complementare, dar şi a celei accesorii, s-a ţinut seama pe de o parte, de natura infracţiunii, interzicând inculpatului dreptul de a fi tutore sau curator, iar pe de altă parte, de jurisprudenţa C.E.D.O. şi principiul proporţionalităţii, în sensul că nu i s-au interzice dreptul de a alege.
Instanţa de fond a constatat că infracţiunea de viol pentru care-este condamnat inculpatul prin hotărâre este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 648 din 27 noiembrie 2006 pronunţată de Judecătoria Feteşti, definitivă la data de 18 decembrie 2006.
Cu privire la latura civilă, prima instanţă a avut în vedere următoarele:
Partea civilă I.I.M. s-a constituit parte civilă cu suma de 25.000 lei, din care 5.000 lei despăgubiri materiale şi 20.000 lei daune morale.
Inculpatul nu a fost de acord cu pretenţiile părţii civile.
Instanţa de fond a apreciat că acţiunea civilă este întemeiată, în parte, numai pentru daunele morale.
Temeiul răspunderii inculpatului îl constituie temeiul general al răspunderii civile delictuale, art. 998 C. civ., în prezent art. 1357 din Noul C. civ.
Având în vedere vârsta minorei, sentimentele de teamă şi ruşine care au încercat-o, stare de stres post traumatic suportat de aceasta, confirmat şi de raportul de nouă expertiză psihiatrică instanţa de fond a apreciat că suma de 20.000 lei este rezonabilă pentru acoperirea daunelor morale.
Cât priveşte cerere privind despăgubirile materiale, aceasta a fost respinsă de către prima instanţă întrucât nu au fost produse dovezi privind cheltuielile efectuate în vederea recuperării sănătăţii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul I.M. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice sub următoarele aspecte:
1. Respingerea greşită de către instanţa de fond a cererii de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 198 C. pen.;
2. Reindividualizarea pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată de către instanţa de fond pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Deşi legal citat, apelantul inculpat I.M. nu s-a prezentat în faţa instanţei de apel.
Prin Decizia penală nr. 55/A din 07 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul I.M., împotriva sentinţei penale nr. 406/F din 14 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi sub toate aspectele conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată următoarele:
Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond, în mod corect, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de act sexual cu un minor prev. de art. 198 C. pen.
Instanţa de apel a apreciat că raportul de nouă expertiză medico - legală psihiatrică din 2010 a I.N.M.L. Mina Minovici - Bucureşti, coroborat cu declaraţiile părţii vătămate I.I.M. din care rezultă că aceasta nu avea capacitatea psihică de a înţelege, de a-şi reprezenta real şi obiectiv actele de conduită exterioară şi de a-şi exprima liber voinţa, dovedesc cu certitudine că fapta săvârşită de inculpatul I.M. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol în formă continuată prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Totodată, instanţa de apel a mai avut în vedere şi susţinerile din raportul de nouă expertiză medico - legală psihiatrică şi anume: parcursul psihologi al fetiţei a fost frica. în acest context a devenit şi mai vulnerabilă, întrucât repetarea abuzului a fost posibilă sub imperiul fricii şi a sentimentului de ruşine. Concomitent s-au declanşat sentimente de culpabilitate cu disperare faţă de părinţii ei faţă de soţia agresorului şi în general faţă de mediul apartenent, făcând posibil noi abuzuri".
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, instanţa de apel a constatat că prin aplicarea unei pedepse de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată cu reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen.
În raport de circumstanţele reale ale săvârşirii infracţiunii, având în vedere vârsta părţii vătămate (12 - 13 ani), în perioada iunie - septembrie 2006, cât şi imposibilitatea acesteia de a-şi exprima voinţa, instanţa de apel a constatat că pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată corespunde scopului înscris în art. 52 C. pen.
De asemenea, mai fost avută în vedere şi starea de recidivă postcondamnatorie în care s-a aflat inculpatul I.M. în momentul săvârşirii infracţiunii deduse judecăţii, cât şi incidenţa dispoziţiilor art. 36 C. pen. rap. la art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., reţinute în mod corect de către instanţa de fond.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul I.M., criticând decizia penală atacată sub aspectul legalităţii, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., susţinând că s-a făcut o greşita aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen., prin aplicarea unui tratament sancţionator prea aspru sub aspectul cuantumului pedepsei.
La termenul de judecată din 26 noiembrie 2013, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia tardivităţii recursului, întrucât decizia atacată a fost pronunţată la data de 07 martie 2013, iar inculpatul a exercitat calea de atac la data de 28 martie 2013.
A solicitat, în principal, respingerea recursului, ca tardiv, întrucât calea de atac a fost exercitată cu depăşirea termenului de 10 zile prevăzut de lege.
Pe fond, a solicitat respingerea, ca nefondat a recursului şi menţinerea ca fiind legale şi temeinice a hotărârilor atacate. A susţinut că nu mai pot fi examinate de către instanţa de recurs, nici chiar în cadrul cazului de casare menţionat de apărare, respectiv cel prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., problemele legate de stabilirea cuantumului pedepsei, având în vedere că dispoziţiile art. 385 pct. 14 teza I C. proc. pen., care permiteau acest lucru, au fost abrogate.
Examinând cauza în temeiul art. 3859 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepţia tardivităţii recursului invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.
În vederea utilizării căilor de atac legea prevede intervale de timp determinate în care părţile pot declara, apel sau după caz, recurs, precum şi momentul de la care începe să curgă termenul de recurs.
Potrivit art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3853 alin. (2), raportat la art. 363 alin. (3) C. proc. pen., pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţarea.
Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte reţine că recurentul inculpat a lipsit, atât la dezbateri, cât şi la pronunţarea hotărârii la data de 07 martie 2013.
Totodată, instanţa de recurs constată că la dosarul cauzei nu se află ataşată dovada de comunicare a hotărârii recurate, situaţia faţă de care, se apreciază că recursul recurentul inculpat I.M. a exercitat calea de atac a recursului în termenul prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte recursul declarat de inculpatul I.M., Înalta Curte constată că:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede, în alin. (2 ), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 18 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 385 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesara, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că recurentul inculpat I.M. şi-a motivat recursul numai oral în ziua judecăţii, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 385 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 172 al art. 3859C. proc. pen. nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar trece peste aspectul arătat anterior, se constată că recurentul inculpat a dezvoltat critici care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., ci, eventual, ar putea fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 14 al art. 3859 C. proc. pen. în forma prevăzută până la modificarea acestuia prin Legea nr. 2/2013.
În acest sens, se reţine, însă, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Or, în cauză, recurentul inculpat a criticat hotărârile pronunţate, sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, apreciată ca fiind prea aspre în raport cu circumstanţele sale personale, situaţie exclusă din sfera de control judiciar a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
De altfel, pedeapsa aplicată recurentului inculpat de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) (limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 10 ani şi 25 ani închisoare), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. a) C. pen. este în limite legale.
Fată de cele reţinute, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul, ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obliga recurentul inculpat la plata la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.M. împotriva Deciziei penale nr. 55/A din 07 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3313/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3723/2013. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
