ICCJ. Decizia nr. 3373/2013. Penal. Cerere de întrerupere a executării pedepsei (art.455 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3373/2013
Dosar nr. 506/42/2013
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti la data de 28 iunie 2013 sub nr. 506/42/2013 condamnata O.C.R. a solicitat în temeiul art. 455 raportat la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întreruperea executării pedepsei rezultante de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 539 din 22 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 927 din 18 martie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea cererii, condamnat a arătat că executarea în continuare a pedepsei ar avea consecinţe deosebit de grave asupra familiei sale, respectiv în ceea ce îi privește pe cei doi minori daţi între timp în plasament familial.
Prin sentinţa penală nr. 161 din 9 septembrie 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 539 din 22 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 927 din 18 martie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formulată de condamnata O.C.R.
A obligat condamnata la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON onorarii apărători desemnaţi din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut în esenţă că deşi condamnata are doi minori, aceștia se află în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 5 Bucureşti şi daţi în plasament familial unei persoane.
Totodată s-a apreciat că motivele invocate de condamnată nu se încadrează în cazul expres prevăzut de dispoziţiile art. 455 raportat la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atâta vreme cât statul s-a preocupat de situaţia minorilor.
Împotriva sentinţei penale nr. 161 din 9 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a formulat recurs condamnata O.C.R.
Apărătorul acesteia a pus concluzii de admitere a recursului. A arătat că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că cererea formulată de condamnată nu se încadrează în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., că aceasta are în întreţinere doi copii minori, unul dintre ei având un handicap grav, că au fost daţi în plasament unei persoane în vârstă şi că în perioada întreruperii executării pedepsei inculpata ar putea contribui la îmbunătăţirea situaţiei familiei sale.
Recursul este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Examinându-se actele şi lucrările dosarului se constată că prin sentinţa penală nr. 539 din 22 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 927 din 18 martie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, O.C.R. a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz contra intereselor persoanelor, fals intelectual şi complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
În vederea executării acestei pedepse, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii din 19 martie 2013 în prezent inculpata aflându-se încarcerată în Penitenciarul T.
Din certificatele de naştere depuse la dosar rezultă că aceasta are doi copii minori, respectiv O.L.I.
Din actele medicale depuse la dosar şi în principal din certificatul medical din 24 mai 2011 dar şi din certificatul anexă la hotărârea din 13 septembrie 2012 a Comisiei pentru Protecţia Copilului de pe lângă Consiliul Local Sector 6 Bucureşti rezultă că minorul O.M.I.V. are diagnosticul de „tulburare de spectru autist, întârziere mintală şi de limbaj medie”, fiind încadrat în gradul de handicap „grav” conform raportului de evaluare complexă din data de 12 septembrie 2012 eliberat de Serviciul Evaluare Complexă a Copilului cu Dezabilități din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bucureşti, sector 6.
În prezent, minorii se află în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 5 Bucureşti şi daţi în plasament familial unei persoane în vârstă.
Potrivit dispoziţiilor art. 455 raportat la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă şi atunci când din cauza unor împrejurări speciale executarea în continuare a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru familia condamnatului.
Se constată că în speţă, în mod corect prima instanţă a apreciat că motivele invocate de condamnată pentru care aceasta a solicitat întreruperea executării pedepsei, respectiv pentru a verifica situaţia în care se află cei doi copii minori şi dacă sunt bine îngrijiţi de persoana care i-a luat în plasament familial, nu se încadrează în cazul expres prevăzut de dispoziţiile art. 455 raportat la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atâta vreme cât statul s-a preocupat de situaţia minorilor. În plus, aşa cum corect a arătat şi instanţa de fond în perioada scurtă de 3 luni, cât ar dura întreruperea executării pedepsei, condamnata nu poate contribui la îmbunătăţirea situaţiei familiei sale.
Faţă de aceste considerente Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnata O.C.R.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta condamnată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnata O.C.R. împotriva sentinţei penale nr. 161 din 9 septembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de Familie.
Obligă recurenta condamnată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 1 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3369/2013. Penal. Omorul deosebit de grav... | ICCJ. Decizia nr. 3374/2013. Penal → |
|---|
