ICCJ. Decizia nr. 3427/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3427/2013
Dosar nr. 256/36/2013
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 400 din 9 octombrie 2007, Tribunalul Constanţa, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (3) C. pen.
În baza art. 215 alin. (3) C. pen.– pentru infracţiunea de înşelăciune a condamnat pe inculpatul M.Z.M.A.M. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 178 din Legea nr. 141/1997 – pentru folosirea de acte falsificate la autoritatea vamală a condamnat pe inculpatul M.Z.M.A.M. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe o perioadă de 1(unu) an, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea; în final, inculpatul M.Z.M.A.M. execută pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe o perioadă de 1 (unu) an, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului M.Z.M.A.M. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza art. 14 C. proc. pen. comb. cu art. 998 C. civ. a obligat pe inculpatul M.Z.M.A.M. la plata sumei de 35.836 dolari S.U.A., cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă SC P.S.C. SRL – Braşov.
A respins, ca nefondate, pretenţiile civile formulate de partea civilă SC P.S.C. SRL – Braşov, cu titlu de daune interese.
În baza art. 189 C. proc. pen., suma de 40 RON, reprezentând onorariul de avocat din oficiu, în favoarea avocat L.M., s-a avansat din fondurile M.J. către Baroul Constanţa.
În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpatul M.Z.M.A.M. la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, din 04 martie 2004, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.Z.M.A.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen. şi art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Din întregul material probator administrat în cursul procesului penal instanţa a reţinut următoarele:
Prin ordonanţa nr. 16/P/1999 din 13 decembrie 2001, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor E.Z.M.A.S.M., A.A.A.R.E.G. şi Y.C. pentru art 215 alin. (2) C. pen. şi art 178 din Legea nr 141/1997. Totodată, prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus disjungerea cauzei faţă de inculpatul M.Z.M.A.M., în vederea cercetărilor penale pentru săvârşirea infracţiunilor prev de art 215 alin. (2) şi (5) C. pen. şi art 178 din Legea nr 141/1997.
În anul 1994, învinuitul E.Z.A.S.M. a sosit în România, în calitate de turist, după care a revenit în anul 1987, în scop de afaceri.
Pentru obţinerea vizei de şedere în România, la data de 18 martie 1988, învinuitul E.T.M.A.S.M., împreună cu inculpatul M.Z.M.A.M. deşi învinuitul A.A.A.R.E.G. (la sugestia acestora doi din urmă) a înfiinţat SC Z. SRL Bistriţa, având ca obiect principal exportul de cherestea. Toţi trei aveau calitatea de administratori.
S-a observat faptul că învinuitul E.Z.M.A.S.M. avea în ţara sa de origine Egipt, constituită SC A.M.C., având ca obiect principal cumpărarea şi prelucrarea cherestelei.
În vederea desfăşurării activităţii specifice SC Z. SRL Bistriţa, E.Z.M.A.S.M. i-a împuternicit, în baza procurilor autentificate din 24 martie 1998, pe inculpatul M.Z.M.A.M. şi A.A.A.R.E.G. să conducă şi administreze societatea cu drept de semnătură pentru toate documentele.
Ca atare, inculpatul M.Z.M.A.M. şi A.A.A.R.E.G., printre altele, după ce găseau cherestea de vânzare, îl anunţau pe învinuitul E.Z.M.A.S.M. care hotăra dacă va cumpăra sau nu marfa respectivă.
În cursul lunii mai 1998, inculpatul M.Z.M.A.M. la recomandarea numitului T.D., asociat şi administrator la SC H.C.L. Constanţa, a luat legătura cu partea vătămată E.N., asociat şi administrator la SC P.S.C. SRL Braşov, ocazie cu care a inspectat o cantitate de cherestea. În final, cei doi s-au înţeles ca inculpatul M.Z.M.A.M. să cumpere cantitatea de 332 m.c. cherestea.
După o perioadă de timp, inculpatul M.Z.M.A.M. i-a comunicat învinuitului E.Z.M.A.S.M. care se afla în Egipt, că i-a găsit o anumită cantitate de cherestea, fapt pentru care trebuie să vină în România pentru a inspecta marfa.
În luna august 1998, inculpatul M.Z.M.A.M. a contactat-o telefonic pe E.N., comunicându-i că i-a găsit un cumpărător din Egipt, care urma să sosească în România pentru a verifica marfa. Cu această ocazie, M.Z.M.A.M. şi E.N. au stabilit ca marfa să fie trimisă în Portul Constanţa, la SC H.C.L. SRL Constanţa, unde urma să fie inspectată de către învinuitul E.Z.M.A.S.M.
Ca atare, partea vătămată E.N., cu avizele de expediţie din 11 august 1998, 13 august 1998, 17 august 1998, 18 august 1998, 20 august 1998, 24 august 1998, 27 august 1998 şi 31 august 1998, a transportat şi depozitat cantitatea de 332,058 m.c. cherestea la SC C. SA Constanţa.
În ziua de 27 august 1998, inculpatul M.Z.M.A.M. i-a comuniat lui E.N. că a doua zi, în Portul Constanţa, va sosi cumpărătorul din Egipt, stabilind să se întâlnească la sediul SC H.C.L. SRL Constanţa.
Urmare acestei înţelegeri, în ziua de 28 august 1998 inculpatul M.Z.M.A.M. şi partea vătămată E.N. (aceasta fiind însoţită de concubinul său, A.M.) s-au întâlnit în Portul Constanţa cu E.Z.M.A.S.M., ocazie cu care acesta din urmă a procedat la inspectarea cherestelei ce se afla depozitată la SC C. SA Constanţa.
S-a menţionat faptul că E.N. a negociat numai cu inculpatul M.Z.M.A.M. cu care s-a înţeles ca preţul de vânzare să fie de 35.836 dolari SUA pentru întreaga cantitate de 332,058 mc cherestea, la rabat de 2 %.
Mai mult, cei doi au hotărât ca vânzarea să se facă prin SC Z. SRL Bistriţa, societate care urma să suporte şi celelalte cheltuieli.
De asemenea, aceştia au stabilit să se întâlnească la 1 septembrie 1998, la Bucureşti, pentru a negocia toate detaliile cu privire la vânzare-cumpărare ,urmând să meargă şi la banca M.R.B. pentru ca E.N. să se convingă că, cumpărătorul E.Z.M.A.S.M.D. are cont deschis şi să intre în posesia scrisorii de cesiune pentru suma de 35.836 dolari SUA.
Conform înţelegerii, în ziua de 1 septembrie 1998 E.N. s-a deplasat la sediul băncii M.R.B. unde s-a întâlnit cu învinuitul E.Z.M.A.S.M. şi A.A.A.R.E.G., prilej cu care aceştia din urmă i-au înmânat părţii vătămate scrisoarea de cesiune a acreditivului deschis de firma A.M. pe numele SC Z. SRL Bistriţa.
S-a precizat faptul că, deşi E.N. a stabilit să se întâlnească cu inculpatul M.Z.M.A.M., acesta nu s-a prezentat la întâlnire, trimiţându-i pe cei doi inculpaţi care au motivat că inculpatul este plecat din localitate.
După ce E.N. a primit scrisoarea de cesiune şi s-a convins că E.Z.M.A.S.M. are disponibil în cont, cei trei s-au deplasat la reşedinţa învinuiţilor din Bucureşti str. A. La puţin timp, în urma acestora, la adresa mai sus menţionată a ajuns şi inculpatul M.Z.M.A.M.
În urma discuţiilor purtate de E.N. cu inculpatul M.Z.M.A.M., în aceeaşi zi cei doi au semnat contractul de comision pentru operaţiuni de export cherestea, încheiat între SC P.S. COM SRL Braşov şi SC Z. SRL Bistriţa pentru cantitatea de 332,058 m.c. cherestea.
De asemenea, E.N. a întocmit certificatele de calitate şi cantitate (acte semnate şi de inculpatul M.Z.M.A.M.), acte care împreună cu scrisoarea de cesiune şi o copie a acreditivului deschis de E.Z.M.A.S.M. au fost transmise de către aceasta prin fax, la SC H.C.L. SRL Constanţa, reprezentată de numitul T.D.
În aceeaşi zi, E.N. a întocmit factura fiscală din 01 septembrie 1998 către SC Z. SRL Bistriţa pentru cantitatea de 331,058 m.c. cherestea, în valoare de 35.826 dolari SUA (288.890.460 RON).
S-a observat faptul că aceste documente au fost transmise de E.N. lui T.D., întrucât conform unei înţelegeri anterioare marfa urma să fie eliberată către SC Z. SRL Bistriţa numai după obţinerea de către partea vătămată a unei garanţii privind achitarea contravalorii.
Ulterior inculpatul M.Z.M.A.M. s-a deplasat în Portul Constanţa, ocupându-se personal de întocmirea documentelor de export, marfa fiind livrată prin SC A.I.C. SRL Bucureşti şi nu prin SC Z. SRL Bistriţa conform înţelegerii dintre părţi, înţelegere prevăzută şi în contractul de comision. Inculpatul M.Z.M.A.M. a fost însoţit de o persoană care se prezenta cu numele de Y.C.
Ca atare, inculpatul M.Z.M.A.M. s-a prezentat la sediul SC H.C.L. SRL Constanţa ocazie cu care i-a prezentat lui T.D., dispoziţia de transport – încărcare – vămuire, semnată de A.A.A.R.E.G., urmând ca marfa să fie încărcată pe nava M., având ca exportator pe SC A.C.I. SRL Bucureşti.
S-a observat faptul că la datele exportatorului SC A.C.I. SRL Bucureşti este trecut ca reprezentat numele inculpatului M.Z.M.A.M. (alături de Y.C.), deşi inculpatul nu avea nici o calitate la această societate. Exportul urmând să se efectueze în baza licenţelor de export.
Din raportul de expertiză grafoscopică din 12 iunie 2000, întocmit de I.P.T Constanţa – Serviciul Criminalistic, a rezultat că semnătura de pe dispoziţia de încărcare, transport şi vămuire din 2.09.1998 nu a fost executată de către A.A.A.R.E.G..
Aşa cum a rezultat din actele de cercetare penală efectuate, întreaga documentaţie în vederea efectuării exportului (licenţe, DIV-uri, facturi externe, etc) a fost prezentată organelor vamale de către inculpatul M.Z.M.A.M.
Din raportul de expertiză din 10 martie 1999, semnăturile de la poziţia „Director” de le DIV din 17 septembrie 1998 şi de pe INVOICE din 17 septembrie 1998 nu au fost efectuate de către E.Z.M.A.S.M.
Urmare acestei dispoziţii de transport, încărcare şi vămuire emisă de SC Z. SRL Bistriţa, cu adresa din 03 septembrie 1998, SC H.C.L. SRL Constanţa a comunicat SC C. SA Constanţa Port să treacă la încărcarea cantităţii de 236,986 m.c., cherestea pe nava M., cu destinaţia Egipt.
Mai mult, inculpatul M.Z.M.A.M., contrar clauzelor stipulate în contractul de comision, a efectuat exportul numai a cantităţii de 236 m.c. cherestea pe numele SC A.C.I. SRL Bucureşti, societate cu care furnizorul mărfii nu avea nici o relaţie comercială.
Astfel, exportul s-a efectuat în baza licenţelor de export emise pentru SC A.C.I. SRL Bucureşti, în care la rubrica „Director” de pe prima licenţă a fost menţionat numele inculpatului M.Z.M.A.M. deşi nu avea nici o calitate la această societate, iar numerele de cont specificate aparţin Băncii C.R. şi nu M.R. Bank. S-a menţionat că inculpatul în baza celor două licenţe a exportat o cantitate mai mare de cherestea provenită de la alţi furnizori.
Din verificările efectuate la registrul comerţului Român a rezultat că asociat unic şi administrator al SC A.I.C. SRL a fost învinuitul Y.C.
Din declaraţiile învinuitului Y.C. a rezultat că acesta a avut cunoştinţă de exportul efectuat pe societatea sa şi că nu a dat nici un document altei persoane, însă este posibil ca actele respective să fi fost luate de o cunoştinţă de-a sa care o perioadă de timp a stat în biroul de la sediul societăţii.
Din verificările efectuate a rezultat că persoana care l-a însoţit pe inculpatul M.Z.M.A.M. în Portul Constanţa, în momentul întocmirii documentelor pentru export, nu a fost una şi aceeaşi persoană cu Y.C.
Astfel, din declaraţiile martorului T.D. care a luat contact cu persoanele care s-au implicat efectiv în operaţiunile exportului, a rezultat că acesta nu l-a văzut niciodată pe Y.C., iar persoana ce s-a prezentat sub acest nume, avea cu totul alte semnalmente.
S-a mai precizat faptul că D.I.V-urile au fost emise pentru SC S.I.E. SRL Bucureşti şi nu pentru SC A.I.C. SRL Bucureşti, documente pe care inculpatul M.Z.M.A.M. le-a folosit pentru această din urmă societate unde nu a avut nici o calitate pentru efectuarea exportului de cherestea.
În faza de cercetare judecătorească, cu toate demersurile făcute de instanţă, nu a fost posibilă audierea inculpatului, procedându-se doar la audierea martorilor din lucrări.
Martorul A.M. a declarat că a fost asociatul numitei E.N., în perioada anilor 1998 – 1999, a arătat că prin intermediul lui T.D. i-au cunoscut pe cetăţenii străini M.Z., A.A.A. şi E.Z.M., cu care firma P.S.C. s-a înţeles să încheie un contract de vânzare-cumpărare, având ca obiect cherestea. Marfa urma să fie plătită cu banii deschişi din careditiv, deschis la Banca M.R. Bank Bucureşti, martorul arătând că atunci când s-a făcut dovada existenţei banilor în bancă era prezent şi inculpatul Z. Deşi iniţial exportul urma să aibă loc prin intermediul firmei SC H., unde lucra martorul T., ulterior de la acesta au aflat că marfa fusese exportată prin intermediul altei societăţi.
Martorul T.D. a declarat că a fost cel care a făcut legătura inculpatului Z.M. cu firma P.S.C., reprezentată de E.N. A precizat că a primit un act din care rezultă că SC H. era primitorul mărfii, ulterior fiindu-i solicitat de către E.N. eliberarea certificatului de calitate. Martorul a mai precizat că la inspecţia mărfii a fost prezent şi inculpatul, ulterior aflând că marfa a plecat printr-o altă firmă, facturile externe, specificaţiile de marfă şi declaraţia de răspundere în faţa declarantului vamal fiind semnate de inculpatul Zaki. În ceea ce priveşte plata preţului martorul a relatat că directorul băncii s-a opus să transfere banii în contul părţii civile întrucât actele prezentate nu erau în regulă.
Martorul B.N. a declarat că la cererea numitului T. a însoţit-o pe numita E.N. la SC C. pentru a vedea cheresteaua. Din câte şi-a amintit martorul a arătat că la societate s-au întâlnit cu un cetăţean arab, cunoscut cu numele de Zaki, pe care, ulterior, l-a însoţit la CCIN Constanţa de unde acesta a luat un act, mergând apoi la firmă.
Matorul A.A.A.R.E.G. a declarat că a fost asociat cu inculpatul, însă referitor la contractul încheiat cu societatea P.S.C. a declarat că nu cunoaşte nimic, întrucât în acea perioadă nu se afla în ţară, dar ştie că au existat unele neînţelegeri.
Din analiza tuturor probelor administrate în cursul procesului penal a rezultat cu certitudine că inculpatul M.Z.M.A.M. se face vinovat de comiterea infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.
Referitor la infracţiunea de înşelăciune, s-a reţinut că inducerea în eroare a părţii civile cu prilejul executării contractului nu s-a realizat de către inculpat prin folosirea de mijloace frauduloase, înscrisurile false fiind folosite doar la exportul mărfii.
Pe de altă parte, raportat la prejudiciul cauzat părţii civile, prin activitatea sa infracţională inculpatul nu i-a cauzat acesteia consecinţe deosebit de grave.
Prin urmare, conform dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (3) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul M.Z.M.A.M., iar prin decizia penală nr. 80/P din 23 iunie 2011, Curtea de Apel Constanţa, a dispus următoarele:
A constatat declararea în termen legal a apelului formulat de inculpatul M.Z.M.A. împotriva sentinţei penale nr. 400 din 09 octombrie 2007 a Tribunalului Constanţa.
În temeiul prevederilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în referire la art. 380 C. proc. pen., a admis apelul inculpatului M.Z. M.A. cu domiciliul ales în Bucureşti la Cab.de Avocat P.B.A., desfiinţează în totalitate sentinţa penală nr. 400 din 09 octombrie 2007 a Tribunalului Constanţa şi rejudecând, a dispus restituirea cauzei la parchet, în vederea refacerii urmăririi penale.
A anulat mandatul de executare a pedepsei nr. 860/2007 din 18 decembrie 2007 emis de Tribunalul Constanţa în baza sentinţei penale nr. 400 din 09 octombrie 2007, precum şi celelalte forme de executare a hotărârii apelate.
În baza art. 192 pct. 3 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea a reţinut următoarele:
Examinând actele şi lucrările Dosarului nr. 136/118/2004 (nr. vechi 418/2004) al Tribunalului Constanţa, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 400 din 9 octombrie 2007 curtea a reţinut că, respectiva hotărâre a fost comunicată apelantului inculpat, pe numele greşit de M.Z.M.A.M., la data de 11 octombrie 2007 prin afişate la Consiliului Local al Municipiului Constanţa şi la uşa Tribunalului Constanţa, în condiţiile în care inculpatul nu fusese prezent la nici un termen de judecată.
La data de 18 decembrie 2007 s-a emis mandat de executare, iar prin adresa din dosarul de fond s-a comunicat instanţei darea în urmărire naţională a apelantului inculpat, tot pe numele greşit.
Prin mesajul din 14 iulie 2010 Biroul Naţional Interpol l-a dat în urmărire internaţională pe apelantul inculpat, tot pe numele greşit, cum s-a arătat în precedent.
În condiţiile în care inculpatul M.Z.M.A.M. a părăsit România la data de 14 decembrie 1998, fără a mai reveni vreodată, şi raportat la datele privind modalitatea în care i s-a comunicat sentinţa penală nr. 400 din 9 octombrie 2007 a Tribunalului Constanţa curtea a constatat că, acesta nu a avut posibilitatea să ia cunoştinţă de respectiva hotărâre datorită modului viciat de comunicare. Drept urmare, comunicarea hotărârii nefiind una legală, la momentul declarării prezentului apel (28 martie 2011) inculpatul M.Z.M.A.M. se afla în termenul legal, prevăzut de art. 363 alin. (2) C. proc. pen., pentru formularea căii de atac respective.
În concluzie, curtea a constatat că, apelul inculpatului M.Z.M.A.M. a fost declarat în termen legal.
Procedând la verificarea regularităţii rechizitoriului din 04 martie 2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa prin care a fost sesizată instanţa de fond, în temeiul prevederilor art. 300 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a reţinut că, faţă de inculpatul M.Z.M.A.M. s-a început urmărirea penală prin procesul-verbal din 17 martie 1999 sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire de acte falsificate la autoritatea vamală, prevăzută şi pedepsită de art. 178 din Legea nr. 141/1997.
Prin procesul-verbal din 24 aprilie 2000 faţă de inculpatul M.Z.M.A.M. s-a început urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen. şi de folosire de acte falsificate la autoritatea vamală, prevăzută şi pedepsită de art. 178 din Legea nr. 141/1997.
Prin adresa din 25 iulie 2001 s-a comunicat faptul că numitul M.Z.M.A.M. a fost dat în urmărire internaţională.
Prin ordonanţele din 17 mai 2000 faţă de M.Z.M.A.M. s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen. şi de art. 178 din Legea nr. 141/1997 şi arestarea preventivă pe timp de 30 zile de la data încarcerării. Tot la data de 17 mai 2000 s-a emis mandat de arestare preventivă a inculpatului M.Z.M.A.M. pe timp de 30 zile de la data încarcerării.
Din adresele din 12 aprilie 2000 a Direcţiei Generale de Paşapoarte Străini şi Probleme de Migrări din cadrul Ministerului de Interne şi din 21 aprilie 2000 a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a rezultat că M.Z.M.A.M. a părăsit România la data de 14 decembrie 1998, după această dată nemaifiind semnalat cu intrări şi ieşiri din România.
Urmare faptului că inculpatul M.Z.M.A.M. a fost dat în urmărire internaţională, Biroul Naţional Interpol a comunicat organului de urmărire penală că acesta a fost semnalat în Cehia, însă, ulterior, nu s-a reuşit arestarea şi extrădarea către România.
Raportat la cele reţinute anterior curtea a constatat că întreaga urmărire penală faţă de inculpatul M.Z.M.A.M. s-a făcut cu lipsă de procedură în ceea ce-l priveşte, încălcându-i-se astfel dreptul la apărare.
În condiţiile în care inculpatul M.Z.M.A.M. a părăsit definitiv România la data de 14 decembrie 1998, deci înainte de data de 17 martie 1999 când s-a început urmărirea penală faţă de el, nu s-a susţinut cu temei că s-a sustras de la urmărirea penală, fiind evident faptul că nu a avut cunoştinţă de cercetările penale respective, cu atât mai mult cu cât nu a fost citat conform art. 177 C. proc. pen.
Încălcarea dreptului la apărare a inculpatului M.Z.M.A.M. prin efectuarea urmăririi penale fără a fi citat legal a atras nulitatea absolută a tuturor actelor de urmărire penală, inclusiv a rechizitoriului de trimitere în judecată.
Drept urmare, curtea constatând incidenţa prevederilor art. 332 alin. (2) C. proc. pen. a admis apelul inculpatului M.Z.M.A.M., a desfiinţat în totalitate sentinţa penală nr. 400 din 09 octombrie 2007 a Tribunalului Constanţa şi a restituit cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în vederea refacerii urmăririi penale cu legala citare a inculpatului apelant.
Totodată, a fost anulat mandatul de executare a pedepsei din 18 decembrie 2007 emis de Tribunalul Constanţa în baza sentinţei penale nr. 400 din 09 octombrie 2007, ce a fost desfiinţată, precum şi celelalte forme de executare a hotărârii apelate.
A desfiinţat în totalitate sentinţa penală nr. 400 din 09 octombrie 2007 a Tribunalului Constanţa pentru motivul de nelegalitate precizat anterior, curtea examinând celelalte critici din apelul inculpatului M.Z.M.A.M.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi partea civilă SC P.S.C. SRL Braşov, decizie ce a fost casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 1118 din 11 aprilie 2012, şi a fost trimisă cauza pentru continuarea judecării apelului, aceleiaşi instanţe.
Rejudecând apelul declarat de către inculpat în condiţiile art. 365 C. proc. pen., Curtea a constatat prin decizia penală din 09. Iulie 2011 că acesta este nefondat, iar în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, pentru următoarele motive;
Astfel s-a constatat că inculpatul a indus în eroare custodele cantităţii de 236 m.c. cherestea ce aparţineau SC P.S.C. SRL Braşov, în vederea exportării acesteia în favoarea unei alte societăţi decât cea îndreptăţită să beneficieze de plata contra-valorii mărfii şi încălcând în acest fel clauzele contractului de comision încheiat cu proprietarul mărfii, şi totodată a folosit la autoritatea vamală acte cu conţinut nereal în vederea realizării exportului acestei mărfi.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.Z.M.A.M., decizie ce a fost casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 579 din 18 februarie 2013, şi a fost trimisă cauza pentru rejudecarea apelului, aceleiaşi instanţe.
Apărătorul ales a susţinut, în esență admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei tribunalului şi, urmare rejudecării să se dispună, în ceea ce priveşte infracţiunea prev de art. 178 din Legea nr. 141/1997 încetarea procesului penal, urmare intervenirii prescripţiei speciale, termenul de prescripţie de 12 ani fiind împlinit încă din septembrie 2010.
În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, s-au formulat concluzii de achitare, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., apreciind că fapta nu a fost comisă de inculpat, întregul material probator administrat în cauză nu a demonstrat că inculpatul ar fi realizat acţiunea de inducere în eroare a părţii vătămate, cu ocazia încheierii contractului în vederea obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust
În subsidiar, în măsura în care instanţa a apreciat că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, solicită reindividualizarea pedepsei atât cu privire la cuantum cât şi la modalitatea de executare, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate.
Examinând sentinţa penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelantă, precum şi din oficiu, conform art. 378 C. proc. pen., curtea a constatat că apelul formulat de inculpatul M.Z.M.A.M., a fost fondat pentru următoarele considerente:
1. Prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpatului apelant M.Z.M.A.M., fiind îndeplinite condiţiile impuse de art. 345 alin. (2) C. proc. pen. pentru pronunţarea unei soluţii de condamnare.
Ca urmare a exercitării rolului activ şi cu respectarea principiilor ce guvernează desfăşurarea procesului penal în faza judecăţii, instanţa de fond a administrat toate probele necesare stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi a vinovăţiei inculpatului.
În continuare, printr-o riguroasă şi obiectivă evaluare a probatoriului administrat în faza de urmărire penală şi în timpul judecării cauzei, a stabilit situaţia de fapt, care a fost în deplină concordanţă cu conţinutul probelor existente.
Astfel, a stabilit, fără să existe vreun dubiu, că inculpatul a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată şi a reţinut, în mod corect, vinovăţia acestuia.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa cu nr. 653/P/2001, din 04 martie 2004, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.Z.M.A.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen. şi art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. pentru ca în perioada august – septembrie 1998, după încheierea contractului de vânzare- cumpărare, având ca obiect cantitatea de 332,058 m.c. cherestea, nu a mai respectat termenii contractuali cu furnizorul SC P.S.C. SRL Braşov, căruia nu i-a achitat suma de 33.000 dolari, folosind documente vamale falsificate, respectiv licenţe de export şi D.I.V.-uri, a exportat cantitatea de 332,058 m.c. cherestea.
Conform art. 345 C. proc. pen., instanța a pronunţat condamnarea când constată existenţa faptei, că aceasta constituie infracțiune şi a fost săvârșită de inculpat; dar potrivit art. 52, art. 66 C. proc. pen., vinovăția inculpatului trebuie stabilită dincolo de orice îndoială în cadrul unui proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În cauză, s-au respectat exigentele unui proces echitabil, inculpatul dispunând de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării, beneficiind de asistenţa juridică calificată şi având efectiv posibilitatea audierii tuturor martorilor; astfel, s-au administrat pe parcursul procesului, în ședințe publice, de către instanțe, în fond, respectiv în apel, atât probele acuzării - martorilor, înscrisuri cât şi probele apărării deși inculpatul nu a fost prezent niciodată la instanța în perioada desfășurării celor trei cicluri procesuale între anii 2007-2013, deși cunoștea despre existenta procesului penal, a angajat apărător şi la instanța de apel şi a cerut un termen prin intermediul avocatului pentru a se prezenta la instanță în vederea audierii, așa cum a reținut şi Înalta Curte.(Decizia penala nr. 136/118/2012).
Reexaminând cauza în conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. (2), dar în limitele impuse de alin. (1) al aceluiaşi art., Curtea a reţinut sub aspectul situaţiei de fapt, ca în perioada august – septembrie 1998, a indus în eroare partea civilă E.N., administrator la SC P.S.C. SRL Braşov, cu prilejul cumpărării de la acesta a cantităţii de 332,058 m.c. cherestea, sustrăgându-se de la plata mărfii pe care a exportat-o în Egipt, folosind acte false la autoritatea vamală.
Intenția inculpatului M.Z.M.A.M., de a induce în eroare partea civilă, rezultă cu evidenta din modalitatea de negociere, încheiere şi derulare a tranzacției în condițiile în care inculpatul, personal a negociat cu partea civila E.N., administrator la SC P.S.C. SRL Braşov, cumpărarea cantităţii de cherestea, prețul de vânzare, iar la data de 01 septembrie 1998, cei doi au semnat contractul de comision, pentru operațiuni de export cherestea intre SC P.S.C. SRL Braşov şi SC Z. SRL Bistrița.
De asemenea rezulta cu certitudine, din probele administrate, ca inculpatul s-a ocupat personal de intocmirea documentației de export, actele aferente – licențe, D.I.V.- uri, facturi externe, toate false – fiind prezentate autorităţii vamale de aceluiași inculpat, conform declarațiilor constante ale părții civile, ale martorilor A.M. (asociatul părţii civile), T.D. (care a intermediat vânzarea cumpărarea, iar formalitățile de export au fost efectuate de inculpat, prezent la inspecția mărfii în Portul Constanta, iar declarația de răspundere, facturile externe şi specificațiile de marfa au fost semnate de apelantul inculpat) şi B.N. care a declarat ca la cererea martorului T.D. a însoțit partea civila E.N., împreună cu un cetăţean arab Z. la autoritățile portuare.
Faţă de cele menționate, Curtea nu a reţinut susținerile apelantului inculpat că nu este autorul faptelor descrise mai sus, faptul ca banii au fost ridicați de la banca de altă persoană, care trebuia sa plătească marfa, care a fost exportată pe numele altei firme al cărui unic reprezentant era Y.C., posesor de licență de export, nu are nici o relevanţă în cauză.
De altfel faţă de Y.C. şi E.Z.M.A.S.M. (care era împuternicit să ridice banii de la bancă) s-a dispus de către procuror neînceperea urmăririi penale.
Curtea a apreciat că o pedeapsă de 2 ani închisoare, în condițiile art. 57 C.P. pentru săvârşirea acestei infracţiuni corespunde unei posibilităţi reale de reeducare a inculpatului.
Circumstanţe reale şi personale conduc la concluzia că aplicarea unei pedepse către minimul special, ţinând seama şi de limitele prevăzute de textele incriminatorii, dar cu executare efectivă, prin privare de libertate, asigură realizarea corespunzătoare a funcţiilor pedepsei, astfel cum sunt prevăzute în art. 52 C. pen., neexistând motive nici pentru agravarea, dar nici pentru uşurarea tratamentului sancţionator aplicat inculpatului de către instanţa de fond.
Astfel, această pedeapsă constituie atât o reală măsură de constrângere şi reeducare a apelantului inculpat, fiind aptă să prevină săvârşirea de noi infracţiuni de înșelăciune.
O modalitate de executare a pedepsei, neprivativă de libertate, în raport cu fapta comisă, urmările produse, scopul urmărit prin comiterea faptei, nu asigură realizarea caracterului preventiv al pedepsei, nefiind justificată o astfel de modalitate de executare, în condițiile în care inculpatul apelant nu a fost prezent niciodată la autoritățile judiciare deși s-au efectuat numeroase demersuri, atât la urmărire penală cât şi la instanțele de judecată.
Având în vedere ca apelantul inculpat M.Z.M.A.M., este cetățean egiptean, fără drept de vot, urmează a se înlătura din pedeapsa complementara şi pedeapsa accesorie prev. de dispoziţiile art. 64 lit. a) C. pen.
Potrivit art. 16 alin. (3) din legea fundamentală, funcțiile şi demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate în condițiile legii, de persoanele care au cetățenie română şi domiciliul în tara.
Art. 37 alin. (1) din aceeași lege prevede ca au dreptul de a fi aleși cetățenii cu drept de vot care îndeplinesc condițiile prevăzute în art. 16 alin. (3) mai sus amintit. Pe de altă parte, conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în Romania, republicata (M. Of. nr. 201/2004) străin este persoana care nu are cetățenia româna.
În materia drepturilor politice, art. 36 din Constituție stabilește că drept de vot au cetățenii, aceștia fiind şi aceia care au dreptul de a fi aleși, conform art. 37 din legea fundamentală.
În consecința, străinilor nefiindu-le recunoscute drepturile politice în Romania, acestea nu le pot fi interzise ca pedeapsa complementara prevăzută de art. 64 lit. a) C. pen. datorita lipsei obiectului.
II. Potrivit art. 122 lit. c) C. pen. termenul de prescripție al răspunderii penale pentru persoana fizica este de 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa mai mare de 5 ani dar care nu depășește 10 ani.
Limita de pedeapsa pentru infracțiunea prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 săvârșita în anul 1998 era de maxim 10 ani închisoare, astfel ca inculpatul beneficiază de dispozițiile art. 122 lit. c) cu referire la art. 124 C. pen., potrivit cu care prescripția înlătura răspunderea penală dacă termenul prevăzut în art. 122 este depășit cu încă jumătate.
Fapta fiind comisa în perioada august – septembrie 1998, termenul de prescripție de 12 ani s-a împlinit în anul 2010.
În considerarea celor menționate, Curtea, a încetat procesul penal pornit împotriva apelantului inculpat M.Z.M.A.M., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 pentru folosirea de acte falsificate la autoritatea vamala.
Pentru considerentele de mai sus, curtea, în baza art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de apelantul inculpat M.Z.M.A.M. împotriva sentinţei penale nr. 400 din 09 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. 136/118/2004 a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 400 din 09 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. 136/118/2004 şi rejudecând a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. în ref. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 124 C. pen. şi art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului M.Z.M.A.M. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997, pentru folosirea de acte falsificate la autoritatea vamală.
A înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., prin înlăturarea din concursul de infracţiuni a infracţiunii pentru care s-a dispus încetarea procesului penal.
Inculpatul M.Z.M.A.M. a executat pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (3) C. pen.
A înlăturat din pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie aplicată inculpatului M.Z.M.A.M. a dispoziţiilor art. 64 lit. a) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei primei instanţe care nu sunt contrare prezentei decizii.
Împotriva deciziei penale susmenţionată inculpatul M.Z.M.A.M. a declarant recurs solicitând să se dispună încetarea procesului penal în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (3) C. pen., iar în subsidiar achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât şi din oficiu constată că recursul inculpatului M.Z.M.A.M. este fondat, iar al părţii civile SC P.S.C. SRL, este inadmisibil pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 121 alin. (1) C. pen., prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni dacă termenul de prescripţie prev. de art. 122, este depăşit cu încă jumătate.
În cazul infracţiunii prev. de art. 215 alin. (3) C. pen. termenul de prescripţie este cel prev. de art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen.,, iar termenul de prescripţie specială este de 15 ani.
Având în vedere că fapta reţinută în sarcina inculpatului a fost săvârşită în perioada august-septembrie 1998, Înalta Curte constată că în cazul termenul de prescripţie specială s-a împlinit în luna septembrie 2013.
În consecinţă se va admite recursul declarat de inculpatul M.Z.M.A.M. şi în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 122 alin. (1) lit. b) şi art. 124 C. proc. pen. se va dispune încetarea procesului penal pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (3) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte recursul părţii civile SC P.S.C. SRL, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil.
În condiţiile în care partea civilă SC P.S.C. SRL nu a declarat apel împotriva sentinţei penale nr. 400 din 9 octombrie 2007 a Tribunalului Constanţa, urmează a fi observate disp. art. 3851 alin. (4) C. proc. pen., potrivit cărora persoanele care nu au declarat apel pot declara recurs numai dacă sentinţa a fost modificată şi numai cu privire la această modificare.
Având în vedere că dispoziţiile referitoare la declararea căii de atac sunt imperative, Înalta Curte în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. va respinge ca fiind inadmisibil recursul părţii civile SC P.S.C. SRL.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul M.Z.M.A.M. împotriva deciziei penale nr. 64/P din 23 aprilie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului M.Z.M.A.M. pentru săvârşirea infracţiuni de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen., constatând că a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă SC P.S.C. SRL împotriva aceleiaşi decizii.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de inculpat rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3441/2013. Penal → |
|---|
