ICCJ. Decizia nr. 3374/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3374/2013
Dosar nr. 2954/122/2011
Şedinţa nepublică din 1 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 252/2012 din 18 iunie 2012, Tribunalul Giurgiu, în baza art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 99 şi următoarele C. pen., art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul H.F.Ş., la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară după împlinirea vârstei de 18 ani.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă accesorie după împlinirea vârstei de 18 ani.
În baza art. 81, 82 C. pen., raportat la art. 110 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei închisorii de 2 (doi) ani pe o durată de 3 (trei) ani termen de încercare.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.
În baza art. 14 C. proc. pen., art. 17 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., a obligat inculpatul în solidar cu părţile responsabile civilmente P.D. şi H.C., să plătească părţii vătămatei N.L.A. reprezentat de N.V.O., suma de 2.500 RON despăgubiri morale.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, privind Organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, a dispus prelevarea de la inculpatul H.F.Ş. de probe biologice.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul în solidar cu părţile responsabile civilmente să plătească statului suma de 700 RON cheltuieli judiciare după cum urmează: 400 RON cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală, 200 RON onorariu apărător oficiu pentru partea vătămată minoră N.L.A. şi 100 RON cheltuieli judiciare în faza de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu s-a dispus trimiterea în stare de libertate a inculpatului minor H.F.Ş. pentru săvârşirea infracţiunii de viol, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 99 şi următoarele C. pen.
Din cuprinsul materialului probator administrat în cursul urmăririi penale s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul, împreună cu făptuitorul, locuiau într-un imobil ce se învecina cu imobilul în care stătea, la bunica sa, partea vătămată N.L.A.
La data de 26 martie 2011, în jurul prânzului, inculpatul şi făptuitorul au hotărât să se deplaseze pe terenul de fotbal din apropiere pentru a se juca.
Totodată, i-au cerut permisiunea bunicii părţii vătămate, martora N.N., de a-i permite şi nepotului ei să-i însoţească la terenul de fotbal. Ajunşi pe terenul de fotbal şi fiindu-le sete, inculpatul l-a trimis pe martorul P.G.G. să ia o sticlă de apă de la locuinţa martorei B.E. care locuia în imediata vecinătate a terenului de fotbal. După ce au băut apă, inculpatul a aruncat mingea după băncile situate pe marginea terenului de fotbal, de unde nu puteau fi văzuţi de alte persoane. A trimis-o pe partea vătămată să aducă mingea, dar, în acelaşi timp, s-a deplasat şi el şi făptuitorul P.G.G. (în vârstă de 8 ani) la locul respectiv. În acest loc, i-a cerut persoanei vătămate să-şi dea pantalonii jos şi, întrucât, iniţial aceasta a refuzat, i-a adus ameninţări cu bătaia şi totodată, i-a tras pantalonii de trening cu care era îmbrăcată persoana vătămată până în zona gleznei, i-a cerut apoi persoanei vătămate, tot prin constrângere, să se aşeze pe mâini şi genunchi, după care i-a introdus penisul în gură, făcându-i sex oral, timp în care, celălalt făptuitor, tot la sugestia inculpatului, i-a făcut sex anal persoanei vătămate.
Ulterior, inculpatul şi făptuitorul şi-au schimbat poziţiile, în sensul că, inculpatul a făcut sex anal cu persoana vătămată, iar făptuitorul, sex oral cu aceasta.
După consumarea actelor sexuale, inculpatul, făptuitorul şi persoana vătămată, s-au îndreptat spre locuinţe, timp în care martora N.N., îngrijorată de faptul că nepotul ei a întârziat mai mult pe terenul de fotbal, s-a îndreptat în acea direcţie. A observat-o pe persoana vătămată că venea spre casă, precum şi faptul că aceasta avea pe haine urme de vegetaţie uscată şi era palidă la faţă. A întrebat-o pe persoana vătămată dacă s-a întâmplat ceva, iar aceasta i-a răspuns că nu îi spune nimic pentru că-i este frică "să nu-l ia poliţia şi pe el".
Ulterior, N.N. a reluat discuţiile cu persoana vătămată, pe care a asigurat-o că nu o să-l ia poliţia, astfel că aceasta i-a relatat ce s-a întâmplat. Martora a anunţat pe mama minorului, N.V.O., care, după ce la rândul ei a purtat o discuţie cu fiul său, a sesizat organele de urmărire penală.
N.L.A. a fost examinat medico-legal (raport medico-legal nr. A1 D/125 din 26 martie 2011), ocazie cu care s-a constatat că acesta prezintă: mucoasă anală rozată cu pliuri radiale, cu fisuri acoperite de secreţii serofibrinoase de 0,8/0,3 + 0,4/0,3 cm. la orele 04,00 şi 06,00 pe cadranul convenţional, pe fond congestionat difuz de 1,3/1 cm. între orele 04,00 - 07,00 pe cadranul convenţional.
S-a concluzionat că minorul N.L.A. nu prezenta leziuni traumatice corporale bucale sau genitale, dar prezenta leziuni traumatice anale ce puteau data de 1 - 3 zile şi care au putut fi produse prin lovire sau fricţiune cu corpuri dure şi care necesitau 7 - 8 zile de îngrijiri medicale în vederea vindecării.
În procesul-verbal de audiere a persoanei vătămate, aceasta a menţionat că atât inculpatul, cât şi numitul P.G.G., au întreţinut, pe rând, prin constrângere, raporturi sexuale anale şi orale.
Totodată, în declaraţiile lor, inculpatul H.F.Ş. şi numitul P.G.G., au recunoscut săvârşirea faptei.
Din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit că fapta a fost comisă şi de către P.G.G., născut la data de 29 septembrie 2002, însă, ţinând cont de vârsta acestuia şi în raport cu data săvârşirii faptei, s-a apreciat că nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi tras la răspundere penală, urmând a se dispune faţă de acesta neînceperea urmăririi penale, fiind sesizată Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu.
Inculpatul H.F.Ş. este elev în clasa a VII-a la şcoala generală, provine dintr-o familie dezorganizată (părinţii sunt despărţiţi în fapt), locuieşte într-un imobil cu alţi doi fraţi, imobil în care condiţiile de igienă sunt precare.
A fost expertizat medico-legal psihiatric - raport nr. A1/P/135/2011, ocazie cu care s-a stabilit că nu prezintă tulburări psihice şi că are discernământul faptelor la data examinării cât şi la data comiterii faptei.
În faza cercetării judecătoreşti, a fost audiată partea vătămată N.L.A., inculpatul H.F.Ş. şi martorii N.N., V.N.E. şi B.C.M., proba cu martori fiind încuviinţată la termenul de judecată din data de 30 ianuarie 2012 la solicitarea reprezentantului parchetului şi a părţii vătămate.
În cauză, s-a dispus şi întocmit un referat de evaluare de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu, la dosarul cauzei depunându-se de către inculpat şi două caracterizări.
Coroborând întregul material probator administrat în cauză, tribunalul a reţinut că pe data de 26 martie 2011, în jurul orei 12,00, inculpatul H.F.Ş. împreună cu făptuitorul P.G.G., prin constrângere, pe terenul de fotbal din localitate, au întreţinut raporturi sexuale anale şi orale cu partea vătămată N.L.A. în vârstă de 6 ani.
Deşi, inculpatul H.F.Ş. prin, declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti, a recunoscut că a întreţinut cu partea vătămată N.L.A. relaţii sexuale anale şi orale, a precizat că întreţinerea acestor relaţii sexuale a fost consfinţită de partea vătămată, el neameninţând în vreun fel partea vătămată pentru a o determina să întreţină relaţii sexuale orale şi anale.
Declaraţiile inculpatului H.F.Ş., de nerecunoaştere a faptului că ar fi întreţinut relaţii sexuale orale şi anale cu partea vătămată N.L.A. contra voinţei acestuia, nu s-au coroborat cu celelalte probe administrate în cauză aşa cum cer prevederile art. 69 C. proc. pen. pentru a putea servi la aflarea adevărului.
În schimb, declaraţiile părţii vătămate N.L.A. care a relatat în mod constant modul de săvârşire a faptei, acesta precizând că inculpatul H.F.Ş. l-a ameninţat cu bătaia pentru a-l determina să întreţină relaţii sexuale orale şi anale cu acesta, de frică fiind nevoit să facă ce a vrut inculpatul, s-au coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, aşa cum cer prevederile art. 75 C. proc. pen.
Astfel, martora N.N., a relatat prin declaraţiile date în cursul procesului penal, că pe data de 26 martie 2011 i-a dat voie părţi vătămate ce îi este nepot, să plece însoţit de inculpat şi făptuitorul P.G.G. la terenul de fotbal din localitate, solicitându-le acestora din urmă să aibă grijă de partea vătămată şi că la întoarcere, fiind ieşită la poartă, în aşteptarea nepotului său, l-a văzut pe acesta că venea spre casă arătând obosit şi deprimat, plin de iarbă şi părea că îi este rău, aspect confirmat de acesta, care iniţial a ezitat să-i relateze cele întâmplate spunându-i că îi este frică, însă la insistenţele sale, partea vătămată i-a relatat că inculpatul a întreţinut relaţii sexuale orale şi anale cu el, în timp ce făptuitorul P.G.G. a întreţinut doar relaţii sexuale orale cu el.
Prin declaraţiile date, martora a mai arătat că, auzind despre cele întâmplate a alertat-o pe fiica sa, mama părţii vătămate, ce a stat de vorbă cu inculpatul şi mama acestuia despre cele întâmplate, inculpatul nerecunoscând, după care au anunţat poliţia, părinţii inculpatului fiindu-le vecini.
La rândul său, martora N.V.O. prin declaraţiile date în faza de urmărire penală, a arătat că pe data de 26 martie 2011, a fost chemată de mama sa, la aceasta acasă, să vorbească cu fiul său, partea vătămată din cauză, deoarece acesta îi spusese mamei sale că inculpatul şi un alt băiat G. îşi bătuseră joc de el.
Martora P.V., mama făptuitorului P.G.G., a relatat prin declaraţiile date în faza de urmărire penală că, la circa 2 zile de la incident, găsind un moment prielnic să discute cu fiul său, făptuitorului minor P.G.G., acesta i-a spus că inculpatul a întreţinut raporturi sexuale orale şi anale cu partea vătămată şi că de frica inculpatului care l-a ameninţat cu bătaia dacă nu face ca el, a întreţinut şi el relaţii sexuale anale cu partea vătămată.
S-a reţinut că din cuprinsul declaraţiei făptuitorului minor P.G.G. consemnată în cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 31 martie 2011 şi aflat la dosarul de urmărire penală, rezultă că inculpatul a întreţinut relaţii sexuale orale şi anale cu partea vătămată împotriva voinţei acestuia, făptuitorul precizând că inculpatul a ameninţat partea vătămată că dacă nu îşi dă pantalonii jos îl bate.
Coroborând declaraţiile părţii vătămate N.L.A. cu declaraţiile martorilor N.N., P.V., precum şi cu cele ale făptuitorului minor P.G.G., ce prezintă o relevanţă covârşitoare pentru cauza de faţă, având în vedere că a fost participant alături de inculpat la comiterea infracţiunii, dar, dată fiind vârsta acestuia în raport cu ziua săvârşirii faptei, s-a constatat că nu poate fi tras la răspundere penală, dispunându-se neînceperea urmăririi penale faţă de acesta, făptuitor ce a precizat clar că inculpatul a ameninţat cu bătaia partea vătămată dacă nu se conformează celor solicitate de el, confirmând astfel declaraţiile părţii vătămate cu privire la faptul că întreţinerea relaţiilor sexuale a avut loc prin constrângere, tribunalul a reţinut că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii de viol, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 99 şi următoarele C. pen., probele administrate în cauză înlăturând prezumţia de nevinovăţie instituită de art. 52 C. proc. pen. în favoarea inculpatului.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 52 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârşite, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, persoana inculpatului.
În ce priveşte pericolul social al faptei săvârşită de inculpat, tribunalul a reţinut că este ridicat având în vedere că prin comiterea unei astfel de fapte se aduce atingere sănătăţii şi vieţii persoanei, periclitându-se dezvoltarea ulterioară a părţii vătămate în condiţiile în care, ca în speţă, partea vătămată este un minor, mai exact spus este un copil, dată fiind vârsta acestuia, respectiv 6 ani, cele întâmplate putându-l marca psihic pe viitor, pericolul social ridicat rezultând şi din împrejurările comiterii faptei, inculpatul profitând de încrederea pe care partea vătămată o avea în el dat fiind faptul că bunica părţii vătămate era vecină cu părinţii inculpatului, tocmai această încredere pe care bunica inculpatului o avea în acesta din urmă, a determinat-o pe aceasta ca în ziua incidentului, când partea vătămată împreună cu făptuitorul P.G.G. şi inculpatul au plecat la terenul de fotbal din sat, să-i solicite inculpatului să aibă grijă de nepotul său, respectiv partea vătămată din cauză.
Este adevărat că fapta inculpatului prezintă un grad de pericol social ridicat, însă la individualizarea pedepsei s-a avut în vedere potrivit art. 72 C. pen. şi persoana inculpatului care pe lângă faptul că este minor la fel ca şi partea vătămată, este la primul contact cu legea penală, elemente în raport de care tribunalul a apreciat că reeducarea inculpatului se poate realiza şi prin aplicarea dispoziţiilor art. 81, 82 C. pen. raportat la art. 110 C. pen., privitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii, menţinerea acestuia în cadrul familiei sale şi a comunităţii putând fi benefică pentru acesta având în vedere referatul de anchetă socială întocmit în cauză şi caracterizările depuse la dosar, înscrisuri din cuprinsul cărora rezultă că mama inculpatului se îngrijeşte de acesta, inculpat care în cadrul instituţiei de învăţământ ale cărei cursuri le urmează, a dat dovadă de disciplină şi responsabilitate, la aplicarea cuantumului pedepsei tribunalul a avut în vedere pe lângă elementele de individualizare menţionate mai sus şi atitudinea inculpatului în cursul procesului penal, concretizată într-o recunoaştere parţială a faptei, acesta recunoscând doar întreţinerea relaţiilor sexuale anale şi orale cu partea vătămată (minor de 6 ani), negând existenţa constrângerii asupra părţii vătămate pentru a o determina să se supună dorinţelor inculpatului, atitudine total contrară probelor administrate în cauză, inculpatul încercând astfel să se sustragă răspunderii şi îngreunând activitatea organelor de cercetare penală, astfel un cuantum al pedepsei de 2 (doi) ani închisoare, cuantum la stabilirea căruia s-a ţinut seama şi de reţinerea circumstanţelor atenuante, fiind în măsură să contribuie la atingerea scopului acesteia aşa cum este definit de art. 52 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând majorarea acesteia şi înlăturarea circumstanţelor atenuante.
Cu ocazia dezbaterilor orale, reprezentantul Parchetului a solicitat înlăturarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. proc. pen. şi a pedepsei complementare.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, a solicitat majorarea pedepsei cu aplicarea art. 1101 C. pen.
Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia penală nr. 109 din 25 aprilie 2013 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
A desfiinţat parţial sentinţa şi, în fond:
A schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 99 şi următoarele C. pen., art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. şi a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.
A făcut aplicarea prev. art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie după împlinirea vârstei de 18 ani.
În baza art. 1101 C. pen. rap. la art. 103 alin. (3) C. pen., până la împlinirea vârstei de 18 ani, a încredinţat supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu, iar acesta va respecta obligaţia de a nu intra în legătură cu partea vătămată N.L.A.
A dispus ca în baza art. 1101 C. pen. rap. la art. 863 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de încercare, începând cu împlinirea vârstei de 18 ani, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu, potrivit programului întocmit de această instituţie;
b) să anunţe, în prealabil, Serviciul de Probaţiune orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice Serviciului de Probaţiune, schimbarea locului de muncă;
d) să comunice Serviciului de Probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen. rap. la art. 1101 C. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor privind revocarea suspendării sub supraveghere.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a dispus ca onorariul avocat oficiu de 200 RON să se suporte din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut următoarele:
Printr-o evaluare judicioasă a probatoriilor administrate, instanţa a stabilit o corectă situaţie de fapt, care nu a fost contestată în final de către inculpat, acesta neformulând apel în cauză.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei, Curtea a constatat că în cauză a existat un singur act material al infracţiunii cercetate, comis într-o singură împrejurare, astfel că greşit au fost reţinute prevederile art. 41 alin. (2) C. proc. pen., impunându-se schimbarea încadrării juridice.
De asemenea, greşit s-a aplicat şi pedeapsa complementară, deşi inculpatul este minor.
S-a apreciat a fi întemeiată şi critica referitoare la individualizarea pedepsei, astfel cum a fost susţinută de reprezentantul parchetului.
S-a reţinut că, din probatoriul administrat, rezultă că inculpatul a premeditat fapta, alegându-şi victima şi ademenind-o la joacă, inculpatul, în raport cu fapta sa, având perspective modeste de reintegrare, aşa cum se reţine din referatul de evaluare aflat la dosarul cauzei.
În acest context, s-a apreciat că se impune o redozare a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului acesteia, cât şi al modalităţii de executare, de natură să asigure finalitatea pedepsei prev. de art. 52 C. pen.
Pe cale de consecinţă, a majorat pedeapsa la 4 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de încercare maxim, în condiţiile art. 1101 C. pen. cu referire la art. 110 C. pen., obligaţiile la care va fi supus inculpatul pe durata termenului de încercare fiind de natură să asigure reeducarea sa, precum şi prevenirea de săvârşire de noi fapte antisociale.
Împotriva deciziei penale mai sus menţionate a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind pe inculpatul H.F.Ş.
Reprezentantul Parchetului a pus concluzii de admitere a recursului, motivele invocate referindu-se la omisiunea stabilirii termenului de încercare (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.), precum şi la omisiunea reţinerii tezei I în conţinutul infracţiunii prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) C. pen. (caz de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.).
Cu privire la primul caz de casare invocat, respectiv omisiunea stabilirii termenului de încercare (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.), în motivele scrise de recurs formulate de parchet se arată că dispozitivul hotărârii trebuie să cuprindă modalitatea concretă în care instanţa de judecată a înţeles să individualizeze judiciar executarea pedepsei aplicate şi termenul de încercare întrucât inculpatul trebuie să se supună măsurilor de control sau supraveghere în interiorul acestui termen fixat de instanţa de judecată.
Referitor la al doilea caz de casare invocat, respectiv omisiunea reţinerii tezei I în conţinutul infracţiunii prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) C. pen. (caz de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.), se arată că, alin. (3) al art. 197 C. pen. prevede două teze care incriminează două infracţiuni distincte. Astfel prima teză incriminează violul asupra unei persoane care nu a împlinit 15 ani, iar teza a doua presupune că urmarea săvârşirii infracţiunii moartea sau sinuciderea victimei, cele două infracţiuni incriminate prin alin. (3) fiind sancţionate diferit.
Avându-se în vedere că cele două teze prevăd şi sancţionează diferit două fapte distincte, se apreciază că se impune reţinerea în încadrarea juridică a faptei, a tezei I.
Pentru considerentele susţinute atât în scris în memoriul depus la dosar cât şi oral în faţa instanţei, reprezentantul parchetului, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. a pus concluzii de admitere a recursului solicitând casarea în parte a deciziei atacate urmând ca instanţa de recurs să pronunţe o nouă hotărâre în sensul celor arătate.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este fondat urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Cu privire la primul motiv de casare invocat circumscris dispoziţiilor art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., referitor la omisiunea stabilirii termenului de încercare, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de apel este nelegală.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că instanţa de apel, apreciind întemeiat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu a majorat pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de viol de la 2 ani la 4 ani închisoare.
În temeiul art. 1101 C. pen. a încredinţat supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu până la împlinirea vârstei de 18 ani, iar ulterior acestei date i-a impus inculpatului măsurile de supraveghere prev. de art. 863 C. pen.
Instanţa de judecată a înţeles să suspende sub supraveghere pedeapsa aplicată inculpatului, apreciind că sunt respectate dispoziţiile art. 81, 82 C. pen. raportat la art. 110 C. pen. fără însă a preciza temeiul, cel prevăzut de art. 861 C. pen. şi fără a stabili nici termenul de încercare prev. de art. 110 C. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 357 C. proc. pen., dispozitivul hotărârii trebuie să cuprindă modalitatea concretă în care instanţa de judecată a înţeles să individualizeze judiciar executarea pedepsei aplicate şi termenul de încercare întrucât inculpatul trebuie să se supună măsurilor de control sau supraveghere în interiorul acestui termen fixat de instanţa de judecată.
În consecinţă în cauză se impune aplicarea explicită a dispoziţiilor art. 1101 C. pen. şi fixarea unui termen de încercare în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 110 C. pen.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este fondat şi cu privire la critica vizând omisiunea reţinerii tezei I în conţinutul infracţiunii prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) C. pen. (caz de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.).
Examinând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au dispus condamnarea inculpatului H.F.Ş. pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) C. pen., reţinând în sarcina acestuia că împreună cu o altă persoană a întreţinut relaţii sexuale prin constrângere cu partea vătămată în vârstă de 6 ani.
Alin. (3) al art. 197 C. pen. prevede două teze care incriminează două infracţiuni distincte.
Astfel prima teză incriminează violul asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de 15 ani, iar cea de a doua teză presupune ca urmare a săvârşirii infracţiunii, moartea sau sinuciderea victimei.
Cele două infracţiuni incriminate prin alin. (3) sunt sancţionate diferit, închisoare de la 10 la 25 ani pentru prima teză, respectiv închisoare de la 15 la 25 ani pentru teza a II-a.
Avându-se în vedere că cele două teze prevăd şi sancţionează diferit două fapte distincte se impune reţinerea în încadrarea juridică a faptei, a tezei I.
Pentru aceste considerente Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 109 din 25 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul H.F.Ş.
Va casa în parte decizia penală atacată numai cu privire la omisiunea reţinerii tezei I a alin. (3) al art. 197 C. pen. şi omisiunea stabilirii termenului de încercare şi rejudecând în fond va reţine la încadrarea juridică a faptei teza I a alin. (3) al art. 197 C. pen., încadrarea corectă a faptei fiind art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen.
Va fixa termen de încercare de 6 ani conform art. 1101 C. pen.
Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 109 din 25 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul H.F.Ş.
Cazează în parte decizia penală atacată numai cu privire la omisiunea reţinerii tezei I a alin. (3) al art. 197 C. pen. şi omisiunea stabilirii termenului de încercare şi rejudecând în fond:
Reţine la încadrarea juridică a faptei teza I a alin. (3) al art. 197 C. pen., încadrarea corectă a faptei fiind art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen.
Fixează termen de încercare de 6 ani conform art. 1101 C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă nepublică, azi 1 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 3373/2013. Penal. Cerere de întrerupere a... | ICCJ. Decizia nr. 3379/2013. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
