ICCJ. Decizia nr. 3397/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3397/2013

Dosar nr. 6400/120/2012

Şedinţa publică din 4 noiembrie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 412 din 12 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în baza dispoziţiilor art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului S.A., la pedeapsa de 10 luni închisoare.

Conform art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit potrivit art. 86² C. pen., iar în baza art. 86³ alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, odată pe lună, la data fixată, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul dispoziţiilor art. 86³ alin. (3) C. pen., inculpatul a fost obligat să urmeze unul din programele organizate de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

Totodată, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. raportat la art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

În latură civilă, a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de către partea civilă Cabinetul Individual de insolvenţă Z.G. şi s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 67.612 euro, calculată la cursul euro al Băncii Naţionale a României de la data plăţii, la care se adaugă majorările de întârziere şi penalităţile calculate până la data plăţii.

Pentru a hotărî astfel, pe baza actelor şi lucrărilor cauzei, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul nr. 468/P/2011 din 17 august 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului S.A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006.

S-a reţinut în actul de sesizare că, la data de 1 august 2011, Cabinetul Individual de Insolvenţă Z.G., Târgovişte, a formulat plângere penală sesizând că administratorii statutari ai firmei SC A.C.I. SRL, S.A. şi S.C.C., deşi au fost notificaţi prin presă şi prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, nu s-au conformat la predarea către lichidatorul judiciar a gestiunii, sustrăgând, cu bună ştiinţă, bunurile societăţii aflate în faliment.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 304 din 29 iunie 2009, a admis cererea formulată de către creditorul SC N.B.G.L.I.F.N. SA Bucureşti şi a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitorului SC A.C.I. SRL V.P., numind ca administrator judiciar Cabinetul Individual de Insolvenţă Z.G., Târgovişte, care a întocmit planul de reorganizare în cadrul dosarului de insolvenţă.

În cadrul procedurii insolvenţei declanşate împotriva debitorului s-au înscris mai mulţi creditori, printre care Banca C.R., D.G.F.P. Dâmboviţa, SC E.V.W.H. SRL, SC H.M.R. SRL, care, cu ocazia adunării creditorilor din 14 decembrie 2010, au hotărât aprobarea vânzării mai multor bunuri ale firmei, printre care autotractoarele X1, la valoarea evaluată de 76.547 RON (18.205 euro), X2, la valoarea evaluată de 62.953 RON (14.824 euro), X3, la valoarea evaluată de 65.518 RON (15.428 euro) fără TVA, vânzarea bunurilor urmând să se facă prin licitaţie publică cu strigare, preţul de pornire fiind preţul din raportul de evaluare, întocmit de către expert evaluator, inginer M.I., în luna august 2010 şi cu care creditorii au fost de acord, conform procesului-verbal de şedinţă din data de 14 decembrie 2010.

La aceeaşi dată, administratorul judiciar a întocmit un raport privind situaţia economică şi financiară a debitorului, în care a consemnat stadiul realizării planului de reorganizare şi a graficelor de plăţi, respectiv sume de plată conform graficului 1.074.619 RON, sume achitate 4.6996 RON, sume restante 667.623 RON, precum şi măsuri pentru realizarea planului de reorganizare, constând în evaluarea altor mijloace de transport ale firmei în vederea vânzării lor.

S-a mai arătat în actul de sesizare că administratorul judiciar a demarat formalităţile de vânzare a bunurilor, prin publicitatea ofertelor de vânzare, însă nu a putut intra în posesia lor pentru a le oferta.

Întrucât nu a fost respectat planul de reorganizare de către debitoare, administratorul judiciar a solicitat, cu încuviinţarea creditorilor, deschiderea procedurii falimentului, ce a fost admisă de Tribunalul Dâmboviţa prin sentinţa nr. 309 din 12 mai 2011, prin care a fost desemnat ca lichidator judiciar Z.G. şi a fost ridicat dreptul de administrare al debitorului.

S-a reţinut, totodată, că la data de 3 octombrie 2011, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatriculare Vehicule Dâmboviţa, au fost depuse cereri de radiere pentru mai multe autovehicule care aparţineau SC A.C.I. SRL, precum şi certificate de înmatriculare pentru acestea, eliberate de Republica Bulgară, care atestau exportul şi înmatricularea lor în Bulgaria, la firma SC A.D.T. SRL Silistra, după cum urmează:

- autotractor marca Z1, cu nr. de înmatriculare X4, proprietate a SC A.C.I. SRL din 17 iulie 2007, exportat şi înrnatriculat în Bulgaria la data de 8 august 2011 şi radiat din evidenţele S.P.C.R.P.C.I.V. Dâmboviţa la data de 4 octombrie 2011;

- autotractor marca Z2, cu nr. de înmatriculare X5, proprietate a SC A.C.I. SRL din 30 iulie 2007, exportat şi înmatriculat în Bulgaria la data de 18 august 2011 şi radiat din evidenţele S.P.C.R.P.C.I.V. Dâmboviţa la data de 4 octombrie 2011;

- autotractor marca Z2, cu nr. de înmatriculare X6, proprietate a SC A.C.I. SRL din 30 iulie 2007, exportat şi înmatriculat în Bulgaria la data de 16 august 2011 şi radiat din evidenţele S.P.C.R.P.C.I.V. Dâmboviţa la data de 4 octombrie 2011;

- autotractor marca Z3, cu nr. de înmatriculare X7, proprietate a SC A.C.I. SRL din 26 octombrie 2005, exportat şi înmatriculat în Bulgaria la data de 3 august 2011 şi radiat din evidenţele S.P.C.R.P.C.I.V. Dâmboviţa la data de 4 octombrie 2011;

- autotractor marca Z2, cu nr. de înmatriculare X2, proprietate a SC A.C.I. SRL din 27 februarie 2007, exportat şi înmatriculat în Bulgaria la data de 8 august 2011 şi radiat din evidenţele S.P.C.R.P.C.I.V. Dâmboviţa la data de 4 octombrie 2011;

- autotractor marca Z2, cu nr. de înmatriculare X8, proprietate a SC A.C.I. SRL din 18 februarie 2002, exportat şi înmatriculat în Bulgaria la data de 9 august 2011 şi radiat din evidenţele S.P.C.R.P.C.I.V. Dâmboviţa la data de 4 octombrie 2011;

- autotractor marca Z3, cu nr. de înmatriculare X9, proprietate a SC A.C.I. SRL din 26 martie 2008, exportat şi înmatriculat în Bulgaria la data de 3 august 2011 şi radiat din evidenţele S.P.C.R.P.C.I.V. Dâmboviţa la data de 4 octombrie 2011;

- semiremorcă marca Z4, cu nr. de înmatriculare X10, proprietate a SC A.C.I. SRL din 6 iulie 2007, exportată şi înmatriculată în Bulgaria la data de 3 august 2011 şi radiată din evidenţele S.P.C.R.P.C.I.V. Dâmboviţa la data de 4 octombrie 2011.

Pe lângă cele şapte capete tractor şi o semiremorcă, au mai fost radiate din evidenţele firmei debitoare semiremorca cu nr. de înmatriculare X11, înmatriculată la data de 5 mai 2008 şi radiată la data de 20 ianuarie 2010, semiremorca cu nr. de înmatriculare X12, înmatriculată la data de 26 octombrie 2007 şi radiată la data de 6 iulie 2009, rezultând, astfel, că radierea celor două semiremorci a avut loc în perioada de insolvenţă, nefiind identificată de către lichidatorul judiciar, însă conform extrasului din registrul mijloacelor fixe editat la 29 iulie 2009, acestea figurau ca mijloace fixe în patrimoniul SC A.C.I. SRL.

Totodată, s-a arătat şi faptul că, în cadrul procedurii de insolvenţă, au fost întocmite rapoarte de evaluare pentru autovehiculele anterior menţionate de către expertul evaluator, inginer M.I.

De asemenea, s-a reţinut că, la data de 30 septembrie 2011, în dosarul de faliment, a fost formulată cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor din conducerea SC A.C.I. SRL, arătându-se că membrii conducerii societăţii au administrat în mod necorespunzător activitatea, nu au prezentat documentele de evidenţă contabilă şi nu au predat patrimoniul societăţii lichidatorului judiciar; că, deşi datele privind indicatorii economico-financiari indicau la 30 iunie 2011 stocuri de mărfuri în sumă de 1.567.046 RON, în realitate, la inventarierea acestora, s-a constatat că stocul de mărfuri este cu termen de valabilitate depăşit, neputând fi valorificat nici ca deşeu, iar produsele din metal pot fi valorificate doar ca fier vechi; că disponibilităţile băneşti în sumă de 784.598 RON, la data de 30 iunie 2011, nu au fost găsite în casieria societăţii, sumele de bani fiind ridicate de conducerea societăţii direct de la depozite şi utilizate în interes personal; că din încasările de la depozite, conducerea a efectuat plăţi către administratorul statuar sub formă de aport de capital, în sumă de 1.913.730 RON şi sub formă de avansuri spre decontare ce nu au fost ridicate, în sumă de 520.417 RON; că maşinile, utilajele şi instalaţiile în sumă de 173.400 RON şi mijloacele de transport la valoarea de inventar de 3.930.785 RON, sunt sustrase de conducerea societăţii şi ascunse, iar conducerea a efectuat plăţi cu preferinţă, în sumă de 209.393 RON în anul 2010 către SC S.C.P. SRL, care a aparţinut lui S.C.C. şi a fost cesionată către o rudă apropiată acesteia.

În raportul privind situaţia contabilă şi financiară a firmei, întocmit la 30 septembrie 2011, s-a menţionat că administratorul S.A. a ridicat din casieria unităţii suma de 1.913.730 RON, ca aport contribuţii asociat, sume ridicate ulterior procedurii, astfel încât s-a şi solicitat judecătorului sindic constatarea nulităţii absolute a acestor operaţiuni şi repunerea sumelor în contul societăţii.

S-a mai arătat şi faptul că, în perioada derulării procedurii insolvenţei, cât şi după declanşarea procedurii falimentului, lichidatorul judiciar a adresat numeroase cereri, notificări, către reprezentanţii firmei SC A.C.I. SRL pentru punerea la dispoziţie a actelor contabile şi a bunurilor din patrimoniul firmei, care au rămas fără răspuns, o dovadă privind atitudinea pasivă a administratorului S.A. constituind-o şi înştiinţarea din 10 aprilie 2012, adresată lichidatorului, prin care acesta era invitat pentru „predarea patrimoniului firmei”.

Cu ocazia audierii, învinuitul a arătat că a respectat planul de reorganizare şi graficul de plăţi pentru creditori circa 5-6 luni, după care a făcut doar plăţi parţiale, că a predat o parte din bunurile firmei, respectiv: două terenuri, vila P., 5 semiremorci şi 5 capete tractor, că în luna martie 2011, a convenit cu un cetăţean bulgar vânzarea a şapte capete tractor şi a unei semiremorci Z4, contra sumei totale de 15.000 euro, bani care i-au fost remişi atunci, iar actele de vânzare-cumpărare le-a întocmit abia în luna august 2011, dar şi că banii rezultaţi din vânzarea autovehiculelor au fost încasaţi ca persoană fizică, fără să fie introduşi în firmă şi folosiţi pentru a restitui un împrumut contractat anterior tot ca persoană fizică, în interesul firmei sale, dar fără să deţină documente care să ateste împrumutul contractat în interesul firmei.

Pe parcursul urmăririi penale, învinuitul a solicitat efectuarea unei expertize contabile, care să cuantifice banii cu care a împrumutat societatea întrucât a vândut bunurile respective pentru a acoperi împrumuturile făcute de el, de la diferite persoane fizice, pentru a credita societatea, dar nu s-a înscris la masa credală în cadrul procedurii insolvenţei, cerere respinsă prin ordonanţa din 20 iulie 2012, reţinându-se că, în accepţiunea Legii nr. 85/2006, este necesar ca orice creditor al unui debitor aflat sub incidenţa acestei legi să urmeze o cale legală pentru satisfacerea propriei creanţe asupra averii debitorului, mai precis, să solicite expres instanţei să-i fie înregistrată creaţă în tabelul definitiv de creanţe sau în tabelul definitiv consolidat de creanţe, făcând dovada creanţei sale faţă de patrimoniul debitorului, în condiţiile legii, procedură neurmată de către învinuit.

S-a arătat şi faptul că S.A. este învinuit şi într-o altă cauză penală cu nr. 988/P/2010, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, motivat de faptul că, în calitate de administrator statutar al SC A.C.I. SRL, în perioada ianuarie-iulie 2010, nu a înregistrat în evidenţa contabilă a firmei venituri în sumă de 3.578.548 RON, obţinute din comercializarea de materiale de construcţii, sustrăgându-se de la plata TVA în cuantum de 571.365 RON şi impozit pe profit în sumă de 74.739 RON, iar în luna septembrie 2010, a înregistrat în evidenţa contabilă facturi fiscale supraevaluate privind achiziţii de plăcuţe vidia de la SC A.F. SRL, deducând ilegal TVA aferent acestor facturi în sumă de 461.077 RON.

Potrivit actelor de control întocmite în această din urmă cauză, în perioada ianuarie-septembrie 2010, administratorul S.A. a ridicat din casieria firmei suma de 1.679.000 RON, cu justificare retragere aport asociat, apreciindu-se că această sumă denotă că, în perioada de insolvenţă a firmei, învinuitul S.A. a recuperat datoria firmei către asociatul S.A., fără să fie înscris la masa credală, astfel încât lichidatorul judiciar a şi solicitat judecătorului sindic anularea operaţiunilor de ridicare numerar şi repunere a sumelor în contul societăţii.

S-a apreciat că, în raport de situaţia de fapt expusă, acţiunile învinuitului care, în calitate de administrator al SC A.C.I. SRL, societate aflată în procedura insolvenţei de la începutul anului 2009 şi pentru care s-a deschis procedura falimentului începând cu luna mai 2011, în luna martie 2011 a convenit cu un cetăţean bulgar vânzarea a şapte capete tractor şi a unei semiremorci contra sumei subevaluate la 15.000 euro, perfectând contractul de vânzare-cumpărare în luna august 2011 şi însuşindu-şi banii obţinuţi pentru a restitui un împrumut contractat anterior ca persoană fizică, activitate desfăşurată în frauda creditorilor, având în vedere că societatea se afla în insolvenţă, întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 143 lit. c) din Legea nr. 85/2006.

În latură civilă, s-a reţinut că SC A.C.I. SRL, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă Z.G., s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 319.034 RON, echivalentul a 73.612 euro la cursul de 4.3340 RON/euro din data de 30 ianuarie 2011, data constituirii ca parte civilă, reprezentând contravaloarea a şapte capete tractor şi a trei semiremorci, aşa cum a fost stabilită în baza rapoartelor de evaluare întocmite la 14 ianuarie 2011 de evaluatorul autorizat, iar pentru bunurile neevaluate, prin analogie, în funcţie de anul fabricaţiei.

S-a arătat de către procuror că, din această sumă, urmează să se scadă contravaloarea în RON a sumei de 6.000 euro, reprezentând valoarea a două semiremorci, rămânând de achitat contravaloarea în RON a sumei de 67.612 euro, actualizată conform cursului valutar, scădere care se impune, deoarece actele de urmărire penală au dovedit înstrăinarea în fraudă a creditorilor a şapte capete tractor şi a unei remorci către cetăţeanul din Bulgaria, faţă de celelalte două semiremorci neputând să se facă dovada că au fost înstrăinate în frauda creditorilor.

S-a reţinut că situaţia de fapt a fost probată prin: plângerea formulată de către lichidatorul judiciar, actele de radiere a autovehiculelor şi de înmatriculare în Bulgaria, rapoartele de evaluare, declaraţia lichidatorului judiciar şi a învinuitului.

După înregistrarea cauzei pe rolul instanţei, s-a dispus citarea părţii vătămate, Cabinetul Individual de Insolvenţă Z.G. şi a inculpatului S.A.

În şedinţa publică din data de 29 octombrie 2012, inculpatul a arătat că doreşte să beneficieze de prevederile art. 320¹ C. proc. pen. şi, cu ocazia declaraţiei date, a arătat că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, nedorind administrarea altor probe pe situaţia de fapt.

Totodată, inculpatul a arătat că este de acord să achite prejudiciul, astfel cum a fost reţinut în actul de sesizare al instanţei, respectiv suma cu care s-a constituit parte civilă Cabinetul Individual de Insolvenţă Z.G., adică 73.612 euro, pe care urmează să o plătească integral, la cursul de schimb din ziua plăţii.

Tribunalul a admis cererea inculpatului privind judecarea în procedura simplificată prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., constatând că sunt îndeplinite cerinţele legale în acest sens.

În urma analizării actelor şi lucrărilor cauzei, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 4 august 2011, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, a fost înregistrată sub nr. 468/P/2011 plângerea formulată de către lichidatorul judiciar, Cabinet Individual de Insolvenţă Z.G., care sesiza că administratorii statutari ai firmei SC A.C.I. SRL, cu sediul în comuna V.P., sat G.V. şi sediul secundar în P., judeţul Dâmboviţa, nu s-au conformat la predarea către lichidatorul judiciar a gestiunii, sustrăgând, cu bună ştiinţă, bunurile societăţii aflată în faliment, încălcând, astfel, dispoziţiile din Legea insolvenţei nr. 85/2006.

S-a reţinut că din materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale a rezultat că, la data de 17 februarie 2009, firma SC N.B.G.L.I.F.N. SA (SC E.L.I.F.N. SA) a solicitat deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă privind pe debitorul SC A.C.I. SRL, cerere înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ şi admisă prin sentinţa nr. 304 din 29 iunie 2009, constatându-se că debitorul se află în încetare de plăţi, sens în care a fost desemnat, în calitate de administrator judiciar, Cabinetul Individual de Insolvenţă Z.G.

Prin sentinţa nr. 52 din data de 22 ianuarie 2010 pronunţată de către Tribunalul Dâmboviţa, a fost confirmat planul de reorganizare propus de Cabinetul Individual de Insolvenţă Z.G.

În baza sentinţei menţionate, a fost convocată Adunarea creditorilor la data de 14 decembrie 2010, care a aprobat vânzarea prin licitaţie publică cu strigare a mai multor bunuri ale firmei, printre care autotractoarele X1, X13 şi X3, preţul de pornire fiind cel stabilit în raportul de evaluare întocmit de către expertul evaluator inginer M.I., evaluare cu care creditorii au fost de acord conform procesului-verbal de şedinţă din data de 14 decembrie 2010.

Administratorul judiciar a întocmit un raport privind situaţia economică şi financiară a debitorului SC A.C.I. SRL, în care a consemnat stadiul realizării planului de reorganizare şi a graficelor de plăţi, dar şi măsurile pentru realizarea planului de reorganizare, constând în evaluarea altor mijloace de transport ale firmei în vederea vânzării lor, demarând şi formalităţile de vânzare a bunurilor, prin publicarea ofertelor de vânzare.

Instanţa de fond a mai reţinut că, pe parcursul derulării planului de reorganizare, administratorul judiciar a constatat mai multe nereguli în activitatea desfăşurată de către administratorul statutar S.A., nereguli care i-au fost notificate acestuia, respectiv faptul că au fost efectuate plăţi direct din încasări fără avizul administratorului judiciar, că nu se respectă graficul de plăţi către creditori, societatea înregistrând restanţe de peste 5 luni de la aprobarea planului de reorganizare, că nu au fost puse la dispoziţia administratorului judiciar documente ale firmei şi nici mijloacele fixe pentru evaluare, atrăgându-i-se atenţia administratorului statutar că, în acest mod, sunt încălcate dispoziţiile legale în vigoare.

Totodată, administratorul judiciar a făcut comunicări în dosarul în care se derula procedura prevăzută de Legea insolvenţei, referitor la constatările făcute privind activitatea debitorului SC A.C.I. SRL, precum şi faptul că a intervenit verbal şi cu adrese scrise către administratorul statutar, pentru a-i comunica obligaţiile rezultate din lege, urmare cărora, prin sentinţa nr. 309 din 12 mai 2011 pronunţată în Dosarul nr. 734/120/2009, s-a constatat că debitorul şi-a declarat intenţia de reorganizare, dar nu s-a conformat planului de reorganizare, iar desfăşurarea activităţii aduce pierderi averii debitorului şi există cerere de intrare în faliment din partea administratorului judiciar şi a creditorului, motiv pentru care a dispus începerea procedurii falimentului debitorului şi a desemnat lichidator judiciar Cabinetul Individual de Insolvenţă Z.G., precum şi dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului.

S-a reţinut că, ulterior pronunţării acestei hotărâri, S.A. a procedat la vânzarea unei părţi din mijloacele fixe, care au fost exportate în Republica Bulgaria, în perioada 3 august 2011-16 august 2011, respectiv: autotractor marca Z1, cu nr. de înmatriculare X4, proprietate a SC A.C.I. SRL din 17 iulie 2007, exportat şi înmatriculat în Bulgaria la data de 8 august 2011; autotractor marca Z2, cu nr. de înmatriculare X5, proprietate a SC A.C.I. SRL din 30 iulie 2007, exportat şi înmatriculat în Bulgaria la data de 18 august 2011; autotractor marca Z2, cu nr. de înmatriculare X6, proprietate a SC A.C.I. SRL din 30 iulie 2007, exportat şi înmatriculat în Bulgaria la data de 16 august 2011; autotractor marca Z3, cu nr. de înmatriculare X7, proprietate a SC A.C.I. SRL din 26 octombrie 2005, exportat şi înmatriculat în Bulgaria la data de 3 august 2011; autotractor marca Z2, cu nr. de înmatriculare X2, proprietate a SC A.C.I. SRL din 27 februarie 2007, exportat şi înmatriculat în Bulgaria la data de 8 august 2011; autotractor marca Z2, cu nr. de înmatriculare X8, proprietate a SC A.C.I. SRL din 18 februarie 2002, exportat şi înmatriculat în Bulgaria la data de 9 august 2011; autotractor marca Z3, cu nr. de înmatriculare X9, proprietate a SC A.C.I. SRL din 26 martie 2008, exportat şi înmatriculat în Bulgaria la data de 3 august 2011; semiremorcă marca Z4, cu nr. de înmatriculare X10, proprietate a SC A.C.I. SRL din 6 iulie 2007, exportată şi înmatriculată în Bulgaria la data de 3 august 2011.

S-a mai reţinut că, alături de mijloacele fixe menţionate din evidenţele firmei SC A.C.I. SRL, au mai fost radiate, la datele de 6 iulie 2009 şi 20 ianuarie 2010, deci ulterior deschiderii procedurii generale a insolvenţei, semiremorca cu nr. de înmatriculare X12 şi semiremorca cu nr. De înmatriculare X11, fără ca administratorul judiciar de la acel moment să fie înştiinţat şi să aprobe scoaterea bunurilor din evidenţele firmei.

În urma analizei indicatorilor economico-financiari la data de 30 iunie 2011, lichidatorul judiciar a constatat că societatea înregistrează stocuri de mărfuri în sumă de 1.567.046 RON, în condiţiile în care, la inventariere, s-a constatat că mărfurile respective aveau termenele de valabilitate depăşite, că în casieria societăţii nu au fost găsite disponibilităţile băneşti în sumă de 784.598 RON, sume care au fost ridicate de conducerea societăţii şi utilizate în interes personal, care a şi efectuat plăţi către administratorul statutar, în sumă de 1.913.730 RON sub formă de aport de capital şi de 520.417 RON, sub formă de avansuri spre decontare.

Raportul privind situaţia contabilă şi financiară a firmei SC A.C.I. SRL din data de 30 septembrie 2011 a constatat că mijloacele de transport la valoarea de inventar de 3.930.785 RON au fost sustrase de către conducerea societăţii şi ascunse, ca de altfel şi maşinile, utilajele şi instalaţiile, în sumă de 173.400 RON, motiv pentru care s-a solicitat şi atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale firmei SC A.C.I. SRL.

Judecătorul sindic a dispus în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Dâmboviţa predarea mijloacelor fixe ale societăţii către lichidatorul judiciar, astfel încât au fost predate 5 capete tractor şi 5 semiremorci, cu privire la care lichidatorul a arătat că urmează a fi valorificate la fier vechi din cauza stării avansate de degradare în care se aflau.

Prima instanţă a reţinut, de asemenea, că lichidatorul judiciar s-a constituit parte civilă cu suma de 73.612 euro, echivalentul în RON a sumei de 319.034 RON, reprezentând valoarea autovehiculelor vândute în Bulgaria.

S-a reţinut că, potrivit declaraţiilor inculpatului, a întocmit actele de vânzare-cumpărare pentru o parte din mijloacele de transport proprietatea firmei SC A.C.I. SRL în luna august 2011, fără a comunica lichidatorului judiciar intenţia sa de înstrăinare întrucât acesta s-a prezentat la firmă numai de câteva ori şi doar pentru a ridica drepturile băneşti, fără vreo contribuţie în activitatea firmei şi, totodată, nu a înregistrat contractul de vânzare-cumpărare al autovehiculelor în contabilitatea firmei întrucât, din luna mai 2011, urmare începerii procedurii falimentului, nu au mai fost întocmite acte contabile.

Inculpatul a recunoscut în faţa organelor de urmărire penală că banii au fost încasaţi ca persoană fizică, precizând însă că i-a folosit pentru a restitui un împrumut contractat tot ca persoană fizică, pentru care nu deţine documente şi pe care l-a folosit în interesul firmei, de asemenea, fără a avea dovezi în acest sens.

Instanţa de fond a constatat că susţinerile inculpatului nu au fost confirmate de materialul probator şi, de altfel, acesta nici nu a făcut demersurile legale pentru înscrierea la masa credală cu sumele de bani cu care a contribuit la buna desfăşurare a activităţii firmei şi, mai mult, aşa cum s-a arătat, inculpatul a ridicat din casieria firmei, în perioada ianuarie-septembrie 2010, suma de 1.679.000 RON, cu justificare retragere aport asociat.

Prin urmare, raportat la cele anterior menţionate, s-a apreciat că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 143 lit. c) din Legea nr. 85/2006, în condiţiile în care a rezultat că societatea SC A.C.I. SRL se afla în procedura insolvenţei de la începutul anului 2009 şi s-a deschis procedura falimentului la data de 12 mai 2011, iar inculpatul a înstrăinat, în luna august 2011, 7 capete tractor şi o semiremorcă, la preţul total de 15.000 euro, în condiţiile în care adunarea creditorilor din data de 14 decembrie 2010 a fost de acord cu evaluarea întocmită în luna august 2010 de către evaluatorul M.I. şi a aprobat vânzarea mai multor bunuri printre care şi bunuri înstrăinate de către inculpat, la un preţ mult mai mare, numai autotractorul cu nr. de înmatriculare X2 având o valoare evaluată de 14.824 euro.

În consecinţă, fiind constatată vinovăţia inculpatului, s-a dispus condamnarea acestuia în baza textului de lege menţionat şi enunţat în şedinţă publică.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată, instanţa a ţinut seama de dispoziţiile art. 72 C. pen., respectiv de gradul de pericol social al faptei săvârşite, considerat ca fiind ridicat, de împrejurările comiterii ei, dar şi de persoana inculpatului, care a recunoscut în faţa instanţei, în integralitatea lor, săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa şi nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine bună în societate, fiind la primul contact cu legea penală.

Faţă de cele reţinute, prima instanţă a apreciat că scopul educativ şi sancţionator al pedepsei poate fi atins şi prin aplicarea unei pedepse către minimul special prevăzut de textul de lege incriminator, luând în considerare că inculpatul a înţeles gravitatea faptelor săvârşite, pe care le-a regretat, a precizat că înţelege să achite întreaga sumă cu care Cabinetul individual de insolventă Z.G. s-a constituit parte civilă şi, ca atare, resocializarea sa poate fi realizată prin aplicarea unei pedepse stabilită într-un cuantum proporţional cu gravitatea faptei săvârşite, ţinând seama şi de prevederile art. 320¹ C. proc. pen.

Totodată, a mai apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 86¹ C. pen. pentru suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, neimpunându-se ca executarea să se realizeze cu privare de libertate, în condiţiile în care prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, iar din comportamentul inculpatului, atât anterior săvârşirii faptei, cât şi ulterior, prin angajarea la restituirea întregii sume cu care s-a făcut în cauză constituirea de parte civilă şi prin recunoaşterea şi regretarea celor întâmplate, rezultă că prin această formă de executare a pedepsei va fi realizată nu numai constrângerea, dar şi reeducarea sa.

Prima instanţă a considerat că pronunţarea condamnării inculpatului constituie un avertisment şi, chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârşi alte infracţiuni, iar conduita sa, de recunoaştere şi regret a faptelor şi lipsa antecedentelor penale atestă că săvârşirea acestei infracţiuni este accidentală în viata sa.

În aceste condiţii, după stabilirea cuantumului pedepsei, instanţa de fond a stabilit un termen de încercare, potrivit dispoziţiilor art. 86² C. pen., compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care a adăugat un interval de timp de 3 ani, considerat suficient pentru a se verifica comportamentul inculpatului în societate.

Pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună unor măsuri de supraveghere, potrivit dispoziţiilor art. 86³ C. pen., respectiv: să se prezinte, odată pe lună, la data fixată, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

De asemenea, în baza dispoziţiilor art. 86³ alin. (3) C. pen., instanţa l-a obligat pe inculpat să urmeze unul dintre programele organizate de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, activitate menită să asigure înţelegea de către acesta a necesităţii de a se integra în societate şi de a respecta normele şi valorile ei.

Potrivit dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. raportat la art. 83 C. pen., inculpatului i s-a atras atenţia asupra posibilităţii revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 83 C. pen., în sensul că, dacă în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou o infracţiune pentru care se va pronunţa o condamnare definitivă, chiar după expirarea acelui termen, instanţa va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se va contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus ca pe durata suspendării executării pedepsei să se suspende şi executarea pedepselor accesorii interzise inculpatului, respectiv drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen., neimpunându-se, în raport de faptele săvârşite, să-i fie interzis şi dreptul de a alege, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen.

În latură civilă, instanţa de fond a reţinut constituirea de parte civilă cu suma de 319.034 RON, echivalentul a 73.612 euro, la cursul de 4,3340 RON/euro la data de 30 ianuarie 2011, reprezentând contravaloarea a 7 capete tractor şi a 3 semiremorci, având în vedere rapoartele de evaluare întocmite la 14 ianuarie 2012 de către evaluatorul autorizat, iar pentru bunurile neevaluate în funcţie de anul de fabricaţie.

S-a motivat că din materialul probator administrat a rezultat însă exportarea şi înmatricularea în Bulgaria a numai şapte capete tractor şi a unei semiremorci, pentru celelalte două semiremorci neexistând dovezi că şi acestea au fost exportate în Bulgaria şi nici nu au fost identificate de către lichidatorul judiciar.

În consecinţă, raportat la prevederile art. 346 C. proc. pen. şi art. 14 şi 15 din acelaşi cod, tribunalul a admis numai în parte cererea de constituire de parte civilă, exceptând contravaloarea acestor din urmă mijloace fixe, care a fost scăzută din suma cu care Cabinetul de Insolvenţă Z.G. s-a constituit parte civilă, dispunându-se ca inculpatul să fie obligat numai la plata sumei de 67.612 euro, calculată la cursul euro al Băncii Naţionale a României la data plăţii, la care se vor adăuga majorări de întârziere şi penalităţi calculate până la această din urmă dată.

Împotriva sentinţei penale nr. 412 din data de 12 noiembrie 2012 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa a declarat apel, în termen legal, inculpatul S.A., care a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Cu ocazia dezbaterilor, apelantul inculpat, prin apărător ales, a solicitat, în principal, administrarea probei cu expertiză tehnică de evaluare a bunurilor înstrăinate de acesta cu încălcarea normelor legale, susţinând că, în anul 2008, acestea aveau un anume preţ de vânzare şi alta este valoarea lor în prezent, motiv pentru care a apreciat că nu poate fi obligat la plata sumei de 73.000 euro, considerată ca fiind excesivă în raport de vechimea vehiculelor şi numărul de kilometri rulaţi de fiecare.

Pe fondul apelului, sentinţa a fost criticată pentru netemeinicie, susţinându-se că, deşi inculpatul şi-a recunoscut vinovăţia, iar cauza a fost judecată în procedura simplificată prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., instanţa era datoare să stabilească valoarea despăgubirilor la nivelul preţului de piaţă, iar nu numai pe baza recunoaşterii sale, cu atât mai mult cu cât inculpatul a încasat din vânzarea celor şapte capete tractor şi a unei remorci numai 15.000 euro şi cu care este de acord să o despăgubească pe partea civilă.

De asemenea, în latură penală, sentinţa a fost criticată pentru netemeinicie, sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, susţinându-se că, în raport de datele inculpatului, se putea dispune suspendarea condiţionată, conform art. 81 C. pen.

Pentru motivele invocate, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea, în parte, a sentinţei atât în latură penală, cât şi civilă, în sensul schimbării modalităţii de executare a pedepsei prin aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. şi obligării inculpatului la plata sumei de 15.000 euro, cu titlu de despăgubiri civile.

La termenul de judecată din data de 4 martie 2013, instanţa de prim control judiciar, în temeiul dispoziţiilor art. 378 alin. (1¹) C. proc. pen., având în vederea solicitarea inculpatului, a procedat la audierea acestuia, declaraţia fiind consemnată în scris şi ataşată la dosarul cauzei.

Prin decizia penală nr. 51 din 11 martie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă cererea de probatorii formulată de apelantul inculpat S.A., de efectuare a unei expertize tehnice de specialitate privind evaluarea bunurilor, ca neîntemeiată.

Totodată, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.A., împotriva sentinţei penale nr. 412 din data de 12 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.

A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 300 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Curtea de apel, examinând sentinţa primei instanţe în raport de criticile formulate, pe baza materialului probator administrat în cauză şi din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) şi art. 378 C. proc. pen., a apreciat că aceasta este legală şi temeinică sub toate aspectele, iar calea de atac formulată de inculpat este nefondată.

În ceea ce priveşte cererea de probatorii formulată de apelantul inculpat S.A., referitoare la efectuarea unei expertize tehnice de specialitate privind evaluarea bunurilor, s-a apreciat că aceasta este neîntemeiată.

Aşa cum a rezultat din sentinţa penală nr. 412 din 12 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, s-a reţinut că prezenta cauză a fost soluţionată în procedura simplificată prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, dispoziţii introduse prin Legea nr. 202/2010, faţă de împrejurarea că inculpatul a recunoscut fapta, astfel cum a fost descrisă în actul de acuzare şi, nu a solicitat administrarea altor probatorii, iar instanţa de fond, luând act de declaraţia acestuia şi constatând îndeplinite cerinţele impuse de art. 320¹ alin. (4) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 121/2011, a procedat la soluţionarea cauzei pe baza probatoriilor administrate în timpul urmăririi penale şi a recunoaşterii inculpatului.

Prin urmare, s-a reţinut că, beneficiind de avantajele oferite de dispoziţiile cuprinse în art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., respectiv reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, cererea de completare a probatoriilor formulată pentru prima dată în apel nu mai poate fi primită întrucât, în cazul în care inculpatul ar fi înţeles să conteste evaluarea bunurilor făcută de evaluatorul autorizat inginerul M.I., avea posibilitatea să solicite în faţa tribunalului, conform art. 320¹ alin. (5) C. proc. pen., disjungerea cauzei în latură civilă şi administrarea de probatorii sub acest aspect, ceea ce nu s-a întâmplat.

Mai mult, s-a constatat că, potrivit declaraţiei dată de inculpat în faţa primei instanţe, acesta a recunoscut în totalitate fapta prezentată în actul de sesizare şi a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care a susţinut că le cunoaşte şi le însuşeşte şi nu doreşte să administreze alte probe, iar în latură civilă a declarat că este de acord să achite prejudiciul reţinut în rechizitoriu şi cu care s-a constituit parte civilă Cabinetul Individual de Insolvenţă Z.G., adică suma de 73.612 euro, pe care s-a angajat să o achite integral.

Astfel, s-a apreciat că nu poate fi acceptată revenirea inculpatului şi susţinerea în faţa instanţei de prim control judiciar că declaraţia sa a vizat doar acordul privind achitarea sumei obţinută prin înstrăinarea frauduloasă a bunurilor, adică 15.000 euro, considerată mai apropiată de valoarea de piaţă a acestora, vechimea şi rulajul fiecărui vehicul, neexistând niciun indiciu că inculpatul s-ar fi aflat în eroare cu privire la întinderea despăgubirilor solicitate.

Pe de altă parte, aşa cum a rezultat din actele şi lucrările cauzei, s-a constatat că evaluarea bunurilor nu a fost realizată aleatoriu, ci de către un evaluator autorizat, ca urmare a cererii formulate de Cabinetul de Insolvenţă Z.G. în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 85/2006 şi, ceea ce este deosebit de important, aceasta a fost făcută în perioada în care inculpatului nu i se ridicase dreptul de administrare şi, prin urmare, s-a apreciat că atâta timp cât acesta nu a contestat valoarea bunurilor la momentul respectiv, în prezent numai poate ridica o asemenea obiecţie.

Totodată, s-a avut în vedere că decizia unilaterală de înstrăinare a autovehiculelor în Bulgaria pentru suma declarată de 15.000 euro şi care a fost folosită de inculpat integral în interes personal, reprezintă un risc asumat, din probatoriile administrate rezultând, fără echivoc, că acesta a cunoscut că înstrăinarea este frauduloasă, fiind făcută în detrimentul intereselor creditorilor.

De asemenea, s-a constatat că, prin sentinţa primei instanţe, acţiunea părţii civile Cabinetul Individual de Insolvenţă Z.G. a fost admisă, în parte, inculpatul fiind obligat la plata sumei de 67.612 euro, iar nu la 73.612 euro, cum s-a arătat în actul de sesizare şi, ca urmare, faţă de cadrul procesual de faţă, în care instanţa a fost investită numai cu apelul declarat de inculpat, raportat la art. 372 C. proc. pen., s-a apreciat că nu se poate pune problema majorării cuantumului despăgubirilor la suma de 73.612 euro.

Referitor la fondul cauzei, instanţa de apel a apreciat că, în raport de probatoriile administrate pe parcursul urmăririi penale şi declaraţia dată de inculpat în condiţiile prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen., prima instanţă a pronunţat o soluţie legală şi temeinică.

A rezultat, astfel, că inculpatul S.A. a deţinut calitatea de administrator la SC A.C.I. SRL Târgovişte, iar prin sentinţa civilă nr. 304 din 29 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea formulată de creditorul SC N.B.G.L.I.F.N. SA Bucureşti şi s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei SC A.C.I. SRL V.P., sens în care a fost numit ca administrator judiciar Cabinetul Individual de Insolvenţă Z.G. din Târgovişte, care a întocmit planul de reorganizare în cadrul dosarului de insolvenţă.

În cadrul procedurii insolvenţei declanşate împotriva debitorului s-au înscris mai mulţi creditori, printre care Banca C.R., D.G.F.P. Dâmboviţa, SC E.V.W.H. SRL, SC H.M.R. SRL şi care, în adunarea creditorilor din 14 decembrie 2010, au hotărât vânzarea mai multor bunuri ale firmei, printre care autotractoarele: X1, la valoarea evaluată de 76.547 RON (18.205 euro), X2 la valoarea evaluată de 62.953 RON (14.824 euro), X3 la valoarea evaluată de 65.518 RON (15.428 euro) fără TVA, vânzarea bunurilor urmând să se facă prin licitaţie publică cu strigare, preţul de pornire fiind cel din raportul de evaluare întocmit de către expert evaluator, inginer M.I. în luna august 2010 şi cu care creditorii au fost de acord, conform procesului-verbal de şedinţă din data de 14 decembrie 2010.

S-a reţinut că, la aceeaşi dată, administratorul judiciar a întocmit un raport privind situaţia economică şi financiară a debitorului, în care a consemnat stadiul realizării planului de reorganizare şi a graficelor de plăţi, respectiv sume de plată conform graficului 1.074.619 RON, sume achitate 4.6996 RON, sume restante 667.623 RON, precum şi măsuri pentru realizarea planului de reorganizare, constând în evaluarea altor mijloace de transport ale firmei în vederea vânzării lor. Ulterior, administratorul judiciar a demarat formalităţile de vânzare a bunurilor, prin publicitatea ofertelor de vânzare, însă nu a putut intra în posesia lor pentru a le oferta.

Totodată, s-a reţinut că, nefiind respectat planul de reorganizare de către debitoare, administratorul judiciar a solicitat, cu încuviinţarea creditorilor, deschiderea procedurii falimentului, ce a fost admisă de către Tribunalul Dâmboviţa prin sentinţa nr. 309 din 12 mai 2011, fiind desemnat ca lichidator judiciar Z.G. şi s-a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitorului.

S-a mai reţinut că, la data de 3 octombrie 2011, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatriculare Vehicule Dâmboviţa, au fost depuse cereri de radiere pentru mai multe autovehicule care aparţineau SC A.C.I. SRL, precum şi certificate de înmatriculare pentru acestea, eliberate de Republica Bulgară, care atestau exportul şi înmatricularea lor în Bulgaria, la firma SC A.D.T. SRL Silistra, după cum urmează: autotractor marca Z1, cu nr. de înmatriculare X4, proprietate a SC A.C.I. SRL din 17 iulie 2007, exportat şi înmatriculat în Bulgaria la data de 8 august 2011 şi radiat din evidenţele S.P.C.R.P.C.I.V. Dâmboviţa la data de 4 octombrie 2011; autotractor marca Z2, cu nr. de înmatriculare X5, proprietate a SC A.C.I. SRL din 30 iulie 2007, exportat şi înmatriculat în Bulgaria la data de 18 august 2011 şi radiat din evidenţele S.P.C.R.P.C.I.V. Dâmboviţa la data de 4 octombrie 2011; autotractor marca Z2, cu nr. de înmatriculare X6, proprietate a SC A.C.I. SRL din 30 iulie 2007, exportat şi înmatriculat în Bulgaria la data de 16 august 2011 şi radiat din evidenţele S.P.C.R.P.C.I.V. Dâmboviţa la data de 4 octombrie 2011; autotractor marca Z3, cu nr. de înmatriculare X7, proprietate a SC A.C.I. SRL din 26 octombrie 2005, exportat şi înmatriculat în Bulgaria la data de 3 august 2011 şi radiat din evidenţele S.P.C.R.P.C.I.V. Dâmboviţa la data de 4 octombrie 2011; autotractor marca Z2, cu nr. de înmatriculare X2, proprietate a SC A.C.I. SRL din 27 februarie 2007, exportat şi înmatriculat în Bulgaria la data de 8 august 2011 şi radiat din evidenţele S.P.C.R.P.C.I.V. Dâmboviţa la data de 4 octombrie 2011; autotractor marca Z2, cu nr. de înmatriculare X8, proprietate a SC A.C.I. SRL din 18 februarie 2002, exportat şi înmatriculat în Bulgaria la data de 9 august 2011 şi radiat din evidenţele S.P.C.R.P.C.I.V. Dâmboviţa la data de 4 octombrie 2011; autotractor marca Z3, cu nr. de înmatriculare X9, proprietate a SC A.C.I. SRL din 26 martie 2008, exportat şi înmatriculat în Bulgaria la data de 3 august 2011 şi radiat din evidenţele S.P.C.R.P.C.I.V. Dâmboviţa la data de 4 octombrie 2011; semiremorcă marca Z4, cu nr. de înmatriculare X10, proprietate a SC A.C.I. SRL din 6 iulie 2007, exportată şi înmatriculată în Bulgaria la data de 3 august 2011 şi radiată din evidenţele S.P.C.R.P.C.I.V. Dâmboviţa la data de 4 octombrie 2011.

Pe lângă cele şapte capete tractor şi o semiremorcă au mai fost radiate din evidenţele firmei debitoare semiremorca cu nr. de înmatriculare X11, înmatriculată la data de 5 mai 2008 şi radiată la data de 20 ianuarie 2010, semiremorca cu nr. de înmatriculare X12, înmatriculată la data de 26 octombrie 2007 şi radiată la data de 6 iulie 2009, rezultând, astfel, că radierea celor două semiremorci a avut loc în perioada de insolvenţă, nefiind identificată de către lichidatorul judiciar, însă conform extrasului din registrul mijloacelor fixe editat la 29 iulie 2009, acestea figurau ca mijloace fixe în patrimoniul SC A.C.I. SRL.

A rezultat, de asemenea, că în perioada derulării procedurii insolvenţei, cât şi după declanşarea procedurii falimentului, lichidatorul judiciar a adresat reprezentanţilor firmei numeroase cereri, notificări, pentru punerea la dispoziţie a actelor contabile şi a bunurilor aflate în patrimoniu care, însă, au rămas fără rezultat.

S-a avut în vedere că inculpatul a recunoscut că, în luna martie 2011, a convenit cu un cetăţean bulgar înstrăinarea a şapte capete tractor şi a unei semiremorci Z4 pentru suma de 15.000 euro, bani pe care i-a primit la momentul înţelegerii şi că actele de vânzare-cumpărare au fost întocmite în luna august 2011. De asemenea, a recunoscut că banii rezultaţi din vânzarea autovehiculelor au fost încasaţi în nume propriu, fiind folosiţi pentru restituirea unui împrumut contractat în calitate de persoană fizică.

Drept urmare, în raport de situaţia de fapt descrisă, din care rezultă că, în calitate de administrator al SC A.C.I. SRL, societate aflată în procedura insolenţei de la începutul anului 2009 şi pentru care s-a deschis procedura falimentului începând cu luna mai 2011, inculpatul S.A. a înstrăinat unui cetăţean bulgar şapte capete tractor şi o semiremorcă contra sumei de 15.000 euro, sub valoarea reală a vehiculelor înstrăinate, însuşindu-şi banii obţinuţi, pe care i-a folosit în scopul restituirii unui împrumut contractat anterior ca persoană fizică, activitate desfăşurată în frauda intereselor creditorilor, s-a stabilit, aşa cum în mod corect a reţinut şi tribunalul, că acesta se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 143 lit. c) din Legea nr. 85/2007 şi, prin urmare, condamnarea inculpatului în temeiul acestor dispoziţii s-a apreciat că este temeinică şi legală.

A fost avut în vedere că în favoarea inculpatului au fost reţinute şi dispoziţiile cuprinse în art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi, prin urmare, limitele de pedeapsă au fost reduse cu o treime.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de apel a apreciat, însuşindu-şi întrutotul argumentele avute în vedere de prima instanţă, că sancţiunea aplicată inculpatului, respectiv 10 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere potrivit art. 86¹ C. pen., pe durata unui termen de încercare de 3 ani, este justă şi aptă să răspundă exigenţelor impuse de art. 52 C. pen., privind scopul preventiv-educativ şi sancţionator, fiind consecinţa unei corecte evaluări a criteriilor cuprinse în art. 72 C. pen.

S-a reţinut că, la adoptarea acestei soluţii, tribunalul a avut în vedere natura şi gravitatea faptei, dar mai ales atitudinea procesuală a inculpatului, care a recunoscut şi regretat comiterea infracţiunii şi s-a angajat să restituie integral prejudiciul cauzat, respectiv suma de 73.612 euro, aşa cum s-a arătat în rechizitoriu, în privinţa căreia nu numai că nu şi-a onorat angajamentul, dar a înţeles să conteste întinderea despăgubirilor, prin formularea căii de atac, împrejurare în raport de care s-a apreciat că solicitarea de suspendare condiţionată a executării pedepsei, potrivit art. 81 C. pen., este neîntemeiată, nefiind îndeplinită cerinţa impusă de art. 81 alin. (1) lit. c) C. pen.

Pe de altă parte, s-a constatat că, la alegerea modalităţii de executare, instanţa de fond a avut în vedere natura infracţiunii pentru care a fost condamnat inculpatul, consecinţele produse şi, prin raportare la acestea, a rezultat că obligaţiile impuse inculpatului pe durata termenului de încercare de trei ani sunt proporţionale gradului concret de pericol social al faptei şi persoanei inculpatului şi, ca atare, s-a apreciat că soluţia adoptată este pe deplin justificată.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, aşa cum a rezultat din sentinţă, s-a reţinut că acţiunea formulată de partea civilă Cabinet Individual de Insolvenţă Z.G. a fost admisă în parte, respectiv pentru suma de 67.612 euro, constatându-se, în mod întemeiat, că inculpatul a înstrăinat în Bulgaria numai şapte capete tractor şi o semiremorcă şi, cum evaluarea acestora a fost făcută de evaluator autorizat, inginer M.I. şi nu a fost contestată la acel moment de către inculpat, deşi avea posibilitatea în procedura prevăzută de Legea insolvenţei nr. 85/2006, având în vedere probatoriile administrate în cauză şi recunoaşterea integrală a inculpatului, potrivit art. 320¹ C. proc. pen., a rezultat că şi în această privinţă soluţia adoptată de tribunal este temeinică şi legală, în cauză fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., art. 346 din acelaşi cod combinat cu art. 1381 şi art. 1385 din noul C. civ.

Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.A.

Motivele scrise de recurs, fundamentate pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., au fost depuse la dosar la data de 29 octombrie 2013, ulterior primului termen de judecată, stabilit la data de 9 septembrie 2013, termen la care procedura de citare a fost legal îndeplinită cu recurentul inculpat.

Cu prilejul concluziilor formulate oral în faţa instanţei, apărătorul recurentului inculpat a invocat acelaşi caz de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., criticile formulate vizând împrejurarea că probatoriul administrat în cauză este insuficient, în sensul că, fiind vorba despre o infracţiune de natură economică, se impunea efectuarea unei expertize care să stabilească întinderea prejudiciului.

Cu privire la critica subsidiară din cuprinsul motivelor scrise de recurs, referitoare la individualizarea pedepsei, apărătorul ales al recurentului inculpat a menţionat că nu înţelege să o mai susţină.

Examinând recursul declarat prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede în alin. (2¹) că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 11 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că recurentul inculpat şi-a motivat recursul în scris la data de 29 octombrie 2013, aşadar, după primul termen de judecată din data de 9 septembrie 2013, când procedura de citare a fost legal îndeplinită cu acesta, şi oral în ziua judecăţii, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 385¹⁰ alin. (2¹) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar trece peste aspectul arătat anterior, se constată că recurentul inculpat a dezvoltat critici care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., ci, eventual, ar putea fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., astfel cum acesta era reglementat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013.

În acest sens, se reţine, însă, că unul dintre cazurile de casare abrogat în mod expres de Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., situaţie în care criticile recurentului inculpat nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se la motivele de casare expres prevăzute de lege şi în care nu se mai regăseşte şi eroarea gravă de fapt invocată de recurentul inculpat, pe de altă parte fiind de remarcat şi împrejurarea că, la data de 29 octombrie 2012, cu prilejul declaraţiei date în faţa instanţei de fond, acesta a recunoscut săvârşirea faptei, astfel cum a reţinută în actul de sesizare şi a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cu menţiunea că nu doreşte administrarea altor probe pe situaţia de fapt, fiind de acord cu achitarea integrală a prejudiciului reţinut în cuprinsul rechizitoriului, faţă de manifestarea de voinţă exprimată cauza fiind judecată în procedura simplificată.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A. împotriva deciziei penale nr. 51 din 11 martie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 noiembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3386/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3400/2013. Penal. Revocarea măsurii... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3366/2013. Penal. Trădare prin transmitere de secrete (art. 157 C.p.). Revizuire - Recurs ICCJ. Decizia nr. 3380/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3386/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3400/2013. Penal. Revocarea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3408/2013. Penal