ICCJ. Decizia nr. 3380/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3380/2013

Dosar nr. 3097/98/2011

Şedinţa publică din 1 noiembrie 2013

Asupra cauzei penale de faţă, reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 165/F din 23 mai 2012 Tribunalul Ialomiţa, a respins cererile de schimbare a încadrării juridice din 3 infracţiuni prev. şi ped. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, rap. la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. şi de art. 321 C. pen., într-o singură infracţiune prev. şi ped. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prev. şi ped. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, rap. Ia art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în două infracţiuni, prev. şi ped. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 şi de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu ref. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 - art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul Ş.L.L. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (parte vătămată Ş.G.A.).

În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a Il-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu art. 74-76 lit. a) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (parte vătămată P.M.).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. (parte vătămată Ş.G.A.).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul, pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

În baza art. 180 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 - art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat, la pedeapsa amenzii de 200 RON, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe (parte vătămată D.A.G.).

În baza art. 33 lit. a) C. pen. - art. 34 lit. d) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen., inculpatul Ş.L.L., are de executat pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare şi 200 RON amendă penală şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.

S-a făcut în cauză aplicarea dispoz. art. 71 - art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen. şi a dispoz. art. 631 C. pen.

A luat act că inculpatul Ş.L.L., a fost reţinut şi arestat preventiv de la 30 martie 2011, la 19 ianuarie 2012.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu referire la art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 400 RON, dobândită ca urmare a exploatării sexuale a minorei Ş.A.G. A luat act că partea vătămată Ş.A.G., prin reprezentant legal, Ş.E., şi partea vătămată D.A.G., nu s-au constituit ca părţi civile în cauză.

A luat act că partea vătămată P.M., a renunţat la pretenţiile civile, în cuantum de 10.000 RON, formulate în faza urmăririi penale.

În baza art. 17 C. proc. pen., s-a constat că părţii vătămate minore, Ş.A.G., nu i s-a cauzat nici o pagubă materială.

A fost obligat inculpatul Ş.L.L., sa achite părţii vătămate minore, Ş.A.G., suma de 5.000 RON, reprezentând cuantumul daunei morale cuvenite acesteia.

Pentru a pronunţa această sentinţă, din analiza probelor administrate în cele două faze procesuale (urmărirea penală şi cercetarea judecătorească), prima instanţă a reţinut sub aspectul împrejurărilor faptice ale cauzei următoarele:

În data de 19 martie 2011, lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Ialomiţa, fiind în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au identificat-o în zona fostului Combinat A. pe partea vătămată Ş.G.A. în vârstă de 14 ani şi întrucât exista presupunerea că ar putea fi victima unor infracţiuni, a fost internată în Centrul de primire minori Slobozia din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Ialomiţa.

Din relatările verbale ale părţii vătămate Ş.G.A., odată cu internarea sa în Centru, au rezultat date şi indicii că ar fi fost victima traficului de fiinţe umane prin exploatare sexuală. S-a procedat, aşadar, Ia audierea acesteia în calitate de parte vătămată a infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 din Legea nr. 678/2001.

Drept urmare, s-a stabilit că partea vătămată Ş.G.A. este sora pe linia paternă a inculpatului Ş.L.L. şi au locuit împreună cu bunica lor paternă la locuinţa tatălui celor doi situată în comuna D., judeţul Călăraşi, întrucât părinţii naturali ai părţii vătămate Ş.G.A. s-au despărţit în urmă cu aproximativ 10 ani.

Din cauza unor neînţelegeri între partea vătămată şi bunica sa paternă, partea vătămată Ş.G.A. a locuit, în cursul anului 2009, în domiciliul inculpatului, situat tot în comuna D., judeţul Ialomiţa, împreună cu inculpatul (fratele său pe linie paternă) şi cu concubina acestuia - martora R.N.

Conform celor relatate de partea vătămată Ş.G.A., în timp ce aceasta convieţuia alături de inculpat şi de concubina lui, Ia locaţia susmenţionată, într-una din zilele lunii octombrie a anului 2009 când concubina inculpatului lipsea de acasă, inculpatul ar fi agresat-o sexual pe partea vătămată Ş.G.A., în sensul că ar fi întreţinut cu aceasta, prin violenţe şi ameninţări, raporturi sexuale. Cert este că partea vătămată Ş.G.A. a făcut cunoscut această situaţie şi bunicii sale paterne, aflând şi concubina inculpatului însă la o dată mult ulterioară, toamna anului 2010. Contrar susţinerilor din rechizitoriu, instanţa a apreciat în sensul că nu acesta a constituit motivul pentru care a încetat convieţuirea numitei R.N. cu inculpatul, încă din faza urmăririi penale aceasta susţinând că nu a crezut vorbele minorei, fata eschivându-se în momentul în care inculpatul a negat.

Partea vătămată a continuat să locuiască împreună cu inculpatul, precum şi cu numita D.A.C. (persoană născută în anul 1983), aceasta din urmă fiind adusă de inculpat la locuinţa sa şi prezentându-i-o părţii vătămate drept noua concubină.

După trecerea unui interval de timp relativ scurt de convieţuire a părţii vătămate Ş.G.A. cu inculpatul şi cu noua sa concubină, inculpatul i-a propus părţii vătămate Ş.G.A. să practice prostituţia împreună cu A. şi, cu toate că iniţial partea vătămată Ş.G.A. a refuzat, la insistenţele inculpatului şi cu „încurajările" A., partea vătămată Ş.G.A. a acceptat să practice prostituţia.

În concret, inculpatul le-a transportat în jurul orelor dimineţii (orele 8:00-9:00) pe partea vătămată şi pe D.A.C. la intersecţia rutieră din satul D.R., judeţul Călăraşi cu calea ferată C. -Feteşti, acolo unde atât partea vătămată Ş.G.A. cât şi A., au întreţinut raporturi sexuale cu diverşi bărbaţi, de regulă conducători auto care tranzitau zona, iar sumele de bani încasate de la aceştia au fost date la sfârşitul zilei, atât de către partea vătămată cât şi de către A. inculpatului Ş.L.L. care le-a luat pe cele două din locul unde le lăsase şi le-a transportat acasă la locuinţa lui. Din câte îşi aminteşte (declaraţia de la urmărirea penală), partea vătămată a reuşit să strângă în acea zi 400 RON, bani pe care i-a dat personal inculpatului. A doua zi, inculpatul le-a transportat pe fete în acelaşi loc unde le dusese în ziua precedentă, tot în scopul de a recruta conducători auto cu care acestea să întreţină raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani.

În atare împrejurări, partea vătămată Ş.G.A. a susţinut că a oprit un conducător auto în scopul de a întreţine raporturi sexuale cu el, conducător auto care a transportat-o până în zona fostului Complex P. din Slobozia, fără a întreţine acte sexuale cu acesta. După ce a coborât din autoturism, partea vătămată Ş.G.A. s-a deplasat singură înspre drumul judeţean Slobozia - D.R. şi ajungând la ieşirea din cartierul B. înspre Călăraşi, a cunoscut pe un anume „N." (persoană rămasă neidentificată) care a condus-o în locuinţa numiţilor S.G. şi G.C.F. unde a fost găzduită de către aceştia timp de aproape două săptămâni.

În toată această perioadă de timp partea vătămată Ş.G.A. a susţinut că ar fi practicat prostituţia stradală în parcarea rutieră, situată în apropierea locuinţei numiţilor S.G. şi G.C.F., toţi banii obţinuţi din această activitate fiind daţi de partea vătămată Ş.G.A. atât numitului „N." cât şi celor două persoane mai sus-menţionate.

Şi în declaraţia din faţa instanţei partea vătămată a susţinut că s-a prostituat o perioadă lungă de timp, însă fără sprijinul sau implicarea fratelui său.

Astfel, după aproximativ două săptămâni, partea vătămată Ş.G.A. a fost luată din locuinţa celor susmenţionaţi de doi bărbaţi rămaşi neidentificaţi, indicaţi de partea vătămată cu apelativele de „C." şi „G.", după ce în prealabil, N. împreună cu aceştia doi din urmă au dus-o pe partea vătămată la Slobozia, acolo unde i s-au făcut poze tip buletin, motivându-i că are nevoie să i se elibereze buletin de identitate. Apoi, „C." şi „G." au condus-o pe partea vătămată Ş.G.A. într-o locaţie în municipiul Călăraşi, unde a stat aproximativ patru luni.

La sfârşitul acestei perioade de timp, partea vătămată Ş.G.A. a precizat că „C." şi „G." i-au dat un buletin de identitate fals în care se menţiona că este născută în 1981. Ulterior, Ş.G.A. s-a prezentat însoţită de o persoană de sex feminin, D.A., la poliţia municipiului Călăraşi (Serviciul de Evidenţă a Persoanei), acolo unde au solicitat o xerocopie de pe certificatul de naştere al părţii vătămate Ş.G.A., constatându-se cu acel prilej falsul cărţii de identitate.

Drept urmare, partea vătămată a fost dusă la D., acolo unde a locuit împreună cu tatăl, cu bunica paternă şi cu fratele său mai mic, iar inculpatul Ş.L.L. locuia la locuinţa lui împreună cu fosta concubină R.N. cu care se împăcase între timp.

După revenirea acasă la D., fapt petrecut în cursul lunii martie 2010, partea vătămată Ş.G.A. mergând la discoteca situată într-un local de pe raza comunei D., cunoscut sub denumirea „L.R.", s-a întâlnit şi cu numita T.D.C., fiica administratorului localului susmenţionat. În acele împrejurări, numita T.D.C., prin inducere în eroare, a transportat-o pe partea vătămată în satul R. - oraş Lehliu, judeţul Călăraşi dormind în acea noapte la locuinţa numitului S.I., zis „S.", fiind obligată ulterior să se prostitueze, transportată în altă locaţie de doi bărbaţi cunoscuţi prin apelativele „B." şi „I.", precum şi de cel care o găzduise. În continuare, partea vătămată a fost traficată, obligată deci să se prostitueze, de persoana cunoscută sub numele de „I.O.", recuperată apoi de „I.", cel din anturajul lui S.I., şi vândută Iui „N.", prostituându-se pentru acesta, împreună cu alte trei fete, fiind sancţionată de poliţie şi jandarmerie.

Toate aceste fapte se întâmplau cel mai probabil în cursul lunilor noiembrie - decembrie 2010. Împreună cu două minore au practicat prostituţia până în apropierea sărbătorilor Crăciunului anului 2010 când au fost luate de jandarmerie şi duse în Centrul de copii Harap-Alb din Bucureşti timp de aproximativ două săptămâni, după care au plecat din Centru şi au continuat să se prostitueze pentru „M." până la începutul lunii ianuarie 2011 când lucrătorii de poliţie au condus-o la locuinţa tatălui său de la D., acolo unde a locuit până în ziua când a fost internată în Centrul de Primire Minori Slobozia - în data de 19 martie 2011.

Prima instanţă a apreciat că fapta comisă de inculpat întruneşte, în drept, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, prev. şi ped. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, vinovăţia inculpatului pentru această infracţiune fiind stabilită dincolo de orice dubiu, chiar dacă partea vătămată Ş.A.G. a revenit asupra declaraţiilor din faza urmăririi penale, declaraţii ce susţin rechizitoriul, la fel şi unii dintre martori.

Audiat în cauză, inculpatul şi-a susţinut constant nevinovăţia, arătând că nu ştie nimic în legătură cu practicarea prostituţiei de către Ş.G.A., fiind totalmente împotriva unor asemenea preocupări, pedepsindu-şi chiar sora care lipsea de acasă şi nu-şi asculta tatăl şi bunica. A susţinut că a avut o atitudine mai dură la adresa surorii sale, acuzaţiile aduse de acesta fiind, practic, o răzbunare din partea minorei, pentru restricţiile pe care i le impunea.

Fratele său îşi asumase rolul de protector, susţine partea vătămată Ş.G.A., în declaraţia din faţa Tribunalului, iar ea a hotărât să se răzbune pentru această supraveghere prea strictă, acuzându-l inclusiv de viol, nefiind conştientă de consecinţele acuzaţiilor sale. Şi aceasta în condiţiile în care, prin declaraţiile din faza urmăririi penale, partea vătămată confirmă întrutotul situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu, infirmând punctul de vedere al inculpatului.

Chiar dacă martorul Ş.G. a susţinut constant nevinovăţia fiului său, la fel şi concubina inculpatului, R.N., iar G.F., N.M. şi T.M. relatează despre comportamentul deviant al părţii vătămate Ş.A.G., copil cu probleme, greu de strunit de bunică şi de tată, lipsind frecvent de la domiciliu şi întrerupând cursurile şcolare, iar pe inculpat prezentându-l ca pe un om liniştit, neînclinat spre fapte antisociale, Tribunalul nu a privit ca obiective aceste declaraţii.

Şi aceasta, deoarece declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor, din faza urmăririi penale, care susţin acuzarea, se coroborează cu declaraţia constantă a martorei C.M.F., care şi în condiţii de contradictorialitate susţine acelaşi lucru: minora, devenindu-i apropiată după internarea în centrul de primire minori, i s-a plâns că fratele său o obliga să se prostitueze, agresând-o în acest scop şi după plecarea din centru partea vătămată apelând-o şi rugând-o să o ia din locuinţa bunicii paterne.

Ceea ce este relevant în cauză, în susţinerea acuzării, în opinia Tribunalului, este precizarea martorei în sensul că a fost de faţă când tatăl minorei (Ş.G.), i-a sugerat fetei să-şi retragă plângerea, să se gândească la ce i-a făcut fratelui său.

În susţinerea acuzării este şi raportul psihologic întocmit pentru minora Ş.A.G., cu ocazia audierii la instanţă, reţinându-se în cuprinsul acestuia că fata prezintă „sindromul victimei dependente de agresor", disimulează evenimentele petrecute, precizând în faţa specialistului că intenţionează să declare instanţei faptul că fratele său este nevinovat şi „pentru a se termina odată cu povestea asta".

În deplină concordanţă cu concluziile raportului psihologic devine explicabilă atitudinea părţii vătămate cu ocazia confruntării dintre ea şi inculpatul Ş.L.L., din faza urmăririi penale. Cu acel prilej, partea vătămată declară că tot ceea ce a spus în declaraţiile sale anterioare sunt nişte minciuni şi că motivul pentru care a dat acele declaraţii îl constituie desele bătăi pe care i le dădea inculpatul Ş.L.L. Este evident că tot ceea ce a susţinut partea vătămată Ş.G.A. cu prilejul confruntării, este consecinţa presiunii puternice la care a fost supusă de familia sa, în sensul de a-şi retrage toate declaraţiile, aspect pe care l-a şi făcut cunoscut partea vătămată Ş.G.A. lucrătorului de poliţie care a dus la îndeplinire procedura de citare a acestei părţi vătămate în vederea confruntării sale cu inculpatul.

Astfel, la dosarul de urmărire penală există procesul verbal în care se consemnează faptul că partea vătămată Ş.G.A. i-a precizat verbal lucrătorului de poliţie că în cazul în care la confruntarea sa cu inculpatul Ş.L.L. va fi prezent tatăl lor şi avocatul inculpatului Ş.L.L., nu îşi va menţine declaraţiile date.

Că lucrurile stau într-adevăr aşa cum declară partea vătămată în declaraţiile ei date până în momentul confruntării, o dovedeşte şi faptul că tot ceea ce a declarat aceasta şi s-a consemnat în scris cu privire la activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului Ş.L.L. şi a altor aspecte infracţionale, s-au confirmat întrutotul.

Aşa fiind, susţinerea inculpatului că nu sunt suficiente probe care să demonstreze săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, comisă împotriva părţii vătămate Ş.A.G. nu poate fi primită.

Astfel, în susţinerea acuzării, a fost reţinută şi declaraţia martorei cu identitate protejată, I.I., care personal a perceput momentul în care inculpatul le ducea pe A.L. şi pe A. în anumite locaţii pentru a practica prostituţia, asistând, nu o dată, la certuri din familia inculpatului, când mama acestuia le învinuia pe partea vătămată şi pe bunica maternă pentru declaraţiile date la poliţie.

Această declaraţie se coroborează cu cea a martorei C.M.F., constantă în susţinerea acuzării şi cu concluziile raportului psihologic, astfel că nu există riscul ca o eventuală condamnare a inculpatului să se sprijine exclusiv pe depoziţia unui martor anonim, ceea ce ar fi contrar jurisprudenţei C.E.D.O., învinuirea fiind susţinută, aşa cum s-a arătat, şi de alte probe, inclusiv declaraţii de parte vătămată şi martori din faza urmăririi penale.

Aşadar, instanţa a reţinut ca temei al condamnării inculpatului pentru art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 (parte vătămată Ş.A.G.) şi declaraţia acestei martore anonime, apreciind că acest procedeu se impune în situaţia dată.

În apărare s-a solicitat schimbarea încadrării juridice, prin înlăturarea din încadrarea juridică a faptei a alin. (3) şi, implicit, a alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Referitor la această solicitare, motivat de faptul că nu s-a probat participarea şi a unei alte persoane la traficarea minorei, Tribunalul a apreciat că se impune doar înlăturarea alin. (2) lit. a) din art. 12 şi menţinerea alin. (3) din art. 13, urmare a faptului că la data comiterii faptei, inculpatul, rudă apropiată a părţii vătămate, locuia împreună cu aceasta.

În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de minori, în formă continuată, s-a reţinut şi împrejurarea, că la data de 06 aprilie 2011 partea vătămată P.M. s-a prezentat voluntar la poliţia din comuna D. şi a precizat verbal că doreşte să fie audiată în cauza penală în care inculpatul Ş.L.L. este cercetat, întrucât şi ea a fost victima traficului de persoane al cărui autor este inculpatul.

Astfel, conform relatărilor părţii vătămate P.M. din faza urmăririi penale, în jurul datei de 05 octombrie 2010, la propunerea inculpatului Ş.L.L. şi fără ştirea părinţilor „s-a măritat" cu acesta din urmă, locuind împreună într-o locuinţă din comuna D. aparţinând unui anume „G.B.".

După două săptămâni de convieţuire cu inculpatul Ş.L.L., acesta i-a precizat părţii vătămate P.M. că trebuie să facă rost de bani ca să aibă din ce trăi, precizându-i că trebuie să se prostitueze pentru el.

Cu toate că iniţial partea vătămată s-a opus, nefiind de acord cu propunerea inculpatului Ş.L.L., în urma ameninţărilor şi agresiunilor fizice aplicate, aceasta a acceptat să se prostitueze pentru Ş.L.L., mai ales că inculpatul a ameninţat-o cu moartea în situaţia în care va spune cuiva că se prostituează pentru el.

Drept urmare, timp de aproximativ două săptămâni, inculpatul Ş.L.L., însoţit de numitul P.A.I. au transportat-o cu autoturismele inculpatului (M. cu număr de Braşov şi N.) în mai multe locuri, în special staţii Peco amplasate pe Autostrada A2, atât înspre municipiul Feteşti cât şi înspre oraşul Lehliu - Gară, acolo unde, sub supravegherea inculpatului Ş.L.L. şi a lui P.A.I., partea vătămată P.M. a practicat prostituţia contactând şoferi care parcau temporar în staţiile Peco unde aceasta se afla.

Din proprie iniţiativă, partea vătămată P.M. a renunţat la a mai trăi în concubinaj cu inculpatul Ş.L.L., motivul fiind tratamentul la care era supusă de către acesta, fapt care s-a petrecut în cursul lunii noiembrie 2010.

În perioada de aproximativ o lună de zile de convieţuire cu inculpatul, partea vătămată P.M., a aflat de la bunica paternă a inculpatului că acesta a violat-o pe sora sa - partea vătămată Ş.G.A. şi a obligat-o să se prostitueze pentru el, aspecte pe care i le-a confirmat şi aceasta din urmă în discuţiile avute cu ea. Toate aceste amănunte sunt relatate de partea vătămată în declaraţia din faza urmăririi penale.

Situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu este susţinută de declaraţiile de la urmărirea penală ale părţii vătămate P.M. şi martorilor membri ai familiei acesteia (P.M., soră, P.D., mamă, D.P., frate, R.M., bunic matern).

Cu ocazia cercetării judecătoreşti, partea vătămată a revenit asupra declaraţiilor anterioare, susţinând că nu s-a prezentat de bunăvoie la poliţie, pentru a declara că a fost victima unui trafic de persoane, ci a fost obligată să facă acest lucru de către un lucrător de poliţie, inspector la crimă organizată, care s-a prezentat la domiciliul său, insultând-o şi obligând-o să meargă la Slobozia pentru a da o declaraţie.

A susţinut că în niciuna dintre declaraţiile date în faţa lucrătorului de poliţie sau a procurorului nu i-ar fi adus acuzaţii inculpatului, recunoaşte relaţia de concubinaj cu acesta şi insistă asupra insultelor şi ameninţărilor din partea lucrătorilor de poliţie pentru a o determina să declare împotriva lui Ş.L.L.

A relatat, de asemenea, despre relaţiile de duşmănie dintre familia inculpatului şi un anume T., persoană cu influenţă în poliţie. Nu recunoaşte mesajele transmise procurorului, de pe telefonul mobil, redate pe suport de hârtie la dosarul de urmărire penală şi menţionează că şi rudelor sale li s-au luat declaraţii în aceeaşi modalitate, fără a fi lăsaţi să le scrie personal şi obligaţi să le semneze, fără a le fi citite înainte.

În acelaşi sens au declarat şi martorii în faza judecăţii, martora P.M. susţinând că nu are o relaţie apropiată cu partea vătămată, astfel că nu cunoaşte amănunte despre inculpat, martorii P.D. şi R.M. arătând că în timpul concubinajului partea vătămată şi inculpatul au locuit, pe rând, la fiecare dintre ei, înţelegându-se destul de bine, fără ca partea vătămată să se fi plâns că ar fi fost agresată sau obligată să se prostitueze.

Martora P.D. susţine că a vrut să fie discretă faţă de relaţia fiicei sale cu inculpatul, iar martorul R.M. îl caracterizează pe inculpat ca fiind un băiat liniştit şi respectuos, motivul despărţirii celor doi fiind arestarea inculpatului.

De remarcat este faptul că martorul R.M. a susţinut că nu a dat nicio declaraţie în faţa lucrătorului de poliţie. Nu a recunoscut semnăturile de pe declaraţia dosarului de urmărire penală, iar pentru a proba instanţei că acele semnături nu-i aparţin, depune la dosar o copie de pe buletin, purtând semnătura sa şi a realizat un specimen de semnătură în faţa instanţei, ataşat dosarului.

Audiat de instanţă, martorul D.P. a declarat că aspectele relatate în faza urmăririi penale le cunoştea din discuţiile cu sora sa, partea vătămată P.M., ulterior, convingându-se că ele nu constituiau adevărul, partea vătămată dorind să se răzbune deoarece inculpatul o părăsise pentru femeia cu care avea un copil. S-a opus relaţiei dintre inculpat şi sora sa, ştiind că inculpatul era căsătorit şi avea un copil minor, ci nu pentru că ar fi aflat despre acesta că se ocupa cu prostituţia.

Este de observat deci, în viziunea instanţei de fond, că probele ce susţineau acuzaţiile aduse prin rechizitoriu inculpatului Ş.L.L., referitor la fapta de trafic de minori comisă împotriva părţii vătămate, P.M., nu se mai confirmă în condiţii de contradictorialitate.

Şi aceasta în condiţiile în care, declaraţiile din faza urmăririi penale ale martorilor se bazează pe informaţii percepute de la partea vătămată, informaţii pe care aceasta din urmă le retractează, susţinând nevinovăţia inculpatului.

Doar martorul D.P. relatează la urmărirea penală despre unele aspecte percepute personal, cum că ar fi auzit despre preocupările inculpatului, ar fi avut o discuţie cu P.A.I., ameninţându-l pe acesta că-l va reclama la poliţie pentru ceea ce a păţit sora sa, i-ar fi văzut pe Ş. şi pe P. transportând-o pe „A." în diferite parcări, de unde era recuperată a doua zi, dar în faza de judecată revine, susţinând că nu avea de unde să cunoască toate aceste amănunte, deoarece el a lucrat mai mult timp în Bucureşti.

Audiat de instanţă, P.A.I. a declarat că relaţia sa cu Ş.L.L. s-a redus la un schimb de maşini, acesta nu face parte din cercul său de prieteni, iar numele de „P.M." nu-i este cunoscut.

Cât priveşte declaraţia martorului R.M., în opinia Tribunalului susţinerile acestuia sunt sincere, între semnăturile de pe depoziţia de la urmărirea penală şi cea realizată de martor în faţa instanţei, ca de altfel şi cea de pe înscrisul depus în copie la dosarul de fond, existând diferenţe vădite, ceea ce creează dubii serioase referitor la legalitatea obţinerii acestei probe, urmând a fi înlăturată din ansamblul materialului probator.

Aşa fiind, Tribunalul a apreciat că nu poate pronunţa condamnarea inculpatului, pentru această faptă, exclusiv pe baza probelor din faza urmăririi penale, în marea lor majoritate probe indirecte, bazate pe declaraţiile părţii vătămate, ceea ce ar fi contrar jurisprudenţei C.E.D.O. şi practicii instanţei supreme. După cum nu ar fi putut pronunţa condamnarea nici exclusiv pe baza declaraţiei martorului cu identitate protejată, în situaţia în care acesta nu a putut fi audiat de instanţă, în condiţii de contradictorialitate, pentru că i s-ar încălca inculpatului dreptul la un proces echitabil, aşa cum acesta este garantat de art. 6 parag.1 şi 3 din C.E.D.O.

Totuşi, constanţa declaraţiilor martorilor din faza urmăririi penale şi care susţin acuzarea, nu poate fi ignorată, declaraţiile, probele din faza urmăririi penale nu pot fi minimalizate, în ciuda aspectelor mai sus menţionate. Aşadar, în vederea aflării adevărului, pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, instanţa a procedat la reaudierea martorei C.M.F., martor asistent la conducerea în teren realizată în faza urmăririi penale, când ambele victime, Ş.A.G. şi P.M., au indicat lucrătorilor de poliţie traseul parcurs în vederea practicării prostituţiei, locurile unde racolau bărbaţi în acest scop, sub directa îndrumare a inculpatului, Ş.L.L., şi a altei persoane de sex masculin (acest din urmă aspect martora şi-l aminteşte în cazul minorei P.M.].

Declaraţia martorei din faţa instanţei se coroborează cu conţinutul procesului-verbal încheiat cu ocazia conducerii în teren, cu declaraţiile martorului sub acoperire, acelaşi care în cazul minorei Ş.A.G. a dat o depoziţie pe baza căreia instanţa şi-a putut forma convingerea vinovăţiei inculpatului şi cu toate declaraţiile părţii vătămate şi martorilor din faza urmăririi penale.

Martora a susţinut dezinvoltura fetei atunci când a relatat organelor de poliţie despre cum era bătută, certată şi obligată să se prostitueze de către Ş.L.L., precizările victimei, susţine martora, erau clare şi fără ezitări, aceasta arătând locurile în care era „dusă" sau obligată să se deplaseze, pe Autostrada Soarelui, în direcţia spre Feteşti, zona D.R., faptul că banii câştigaţi îi dădea seara inculpatului, aspectul că toate aceste relatări constituiau rezultatul propriei sale voinţe, fără nicio intervenţie din partea lucrătorilor de poliţie.

În atare situaţie, această depoziţie, dată în condiţii de contradictorialitate, capătă valoare probantă, ea coroborându-se, aşa cum s-a arătat, şi cu alte depoziţii şi probe de la dosar şi face ca inadvertenţele din depoziţiile martorilor, despre care s-a vorbit mai sus, să dobândească relevanţă şi să probeze nesinceritatea mărturiilor părţii vătămate P.M. şi a martorilor D.P., P.M., P.D., audiaţi în faţa instanţei.

În dorinţa sa de a induce în eroare instanţa şi de a se apăra, negând adevărul, inculpatul a solicitat audierea unor martori în circumstanţiere, persoane despre care s-a mai făcut vorbire în rândurile de mai sus, respectiv G.F., N.M., T.M., persoane ce au încercat să-i creeze o imagine ireproşabilă în societate şi familie.

Ceea ce pare surprinzător însă este că aceşti oameni care se „înfăţişează" în adevăraţi apărători ai reputaţiei inculpatului, declarând că îl cunosc din copilărie şi ştiu multe amănunte despre familia şi viaţa personală a inculpatului (relaţia cu sora sa Ş.A.G., cu fratele mai mic), nu au auzit de numele „P.M.", în condiţiile în care fata locuieşte în aceeaşi localitate, o localitate mică, în care orice concubinaj devine repede de notorietate. Tribunalul a apreciat ca nesincere mărturiile acestor persoane, ele fiind vădit tendenţioase, cu intenţia precisă de al disculpa pe Ş.L.L., de a-i prezenta în faţa instanţei o altă imagine decât cea reală.

Aşadar, în condiţiile în care martorul sub acoperire relatează că practicând prostituţia pe cont propriu, a întâlnit-o pe P.M., adusă pe autostradă, în acelaşi scop, de inculpatul Ş.L.L., ştiind despre aceasta că e minoră, fiind îndeaproape supravegheată de inculpat, uneori bătută chiar, martora C.M.F. confirmă aceste aspecte, redând relatările victimei, dar totodată percepând cu propriile simţuri, trăirile acesteia, profund afectată de experienţa nefastă cu Ş.L.L. şi fără a putea minimaliza importanţa probelor din faza urmăririi penale, Tribunalul a reţinut vinovăţia inculpatului pentru o altă infracţiune distinctă prev. şi ped. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu referire la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, incidenţa alin. (3) şi implicit a alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, fiind determinată de comiterea faptei în participaţie penală, mărturia părţii vătămate din faza urmăririi penale şi a martorei C.M.F. din faţa instanţei fiind în acest sens.

Prin actul de inculpare s-a reţinut, aşa cum s-a mai precizat, în sarcina inculpatului, Ş.L.L., infracţiunea de trafic de minori în formă continuată, prev. şi ped. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 (rap. la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând din exploatarea sexuală a minorelor Ş.G.A. şi P.M., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale.

Este adevărat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia în interesul legii nr. 49/2007, a statuat că multitudinea de subiecţi pasivi nu trebuie să determine neapărat, pulverizarea unei acţiuni unice sau repetate în timp, în tot atâtea infracţiuni autonome concurente câte persoane au făcut obiectul acelei acţiuni.

Ceea ce distinge infracţiunea continuată de trafic de persoane (minori), de concursul de infracţiuni, este unicitatea rezoluţiei infracţionale, neputându-se reţine concursul de infracţiuni numai datorită pluralităţii de subiecţi pasivi, dacă hotărârea infracţională este aceeaşi.

Tot Înalta Curte a arătat însă, că atribuţia de a stabili dacă mai multe fapte, imputabile unui inculpat, constituie sau nu infracţiuni distincte, concurente sau, dimpotrivă, o singură infracţiune, continuată, este o chestiune de fapt pe care numai instanţa de fond o poate rezolva în mod suveran.

Sub acest aspect a stabilit şi elementele ce pot fi avute în vedere ia decelarea unicităţii de rezoluţie, printre care şi intervalele de timp relativ scurte dintre actele comise.

Ori, din acest punct de vedere, este de observat că prin descrierea făcută în rechizitoriu, procurorul nu reţine că cele două minore ar fi fost traficate împreună, în aceleaşi condiţii de timp şi de loc, dimpotrivă, la un interval de timp destul de mare, de aprox. un an (toamna anului 2009, minora Ş.A.G. şi toamna anului 2010, minora P.M.) şi în locaţii diferite. Acestea sunt şi declaraţiile părţii vătămate din faza urmăririi penale.

Aşa fiind, Tribunalul a considerat că se impune reţinerea în sarcina inculpatului a două fapte distincte, comise în baza unor rezoluţii infracţionale diferite, neexistând unicitate de timp şi de loc, cele două minore fiind traficate în perioade distincte şi locaţii diferite, pentru fiecare dintre cele două infracţiuni urmând a se menţine alin. (3) al art. 13 din Legea nr. 678/2001 şi a se înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în cazul părţii vătămate Ş.A.G., întrucât în afara depoziţiilor părţii vătămate din faza urmăririi penale, nemenţinute în faţa instanţei şi nesusţinute de nicio altă probă, nu se mai relatează în nicio altă depoziţie despre participarea unei alte persoane (P.N.), alături de Ş.L.L., la realizarea traficului.

Aşadar, Tribunalul a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. şi a dispus schimbarea încadrării juridice în sensul celor de mai sus, pronunţând condamnarea inculpatului pentru infracţiunile prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 (cazul părţii vătămate Ş.A.G.-faptă comisă de un membru de familie) şi de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 12 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ (cazul părţii vătămate P.M.).

În timp ce partea vătămată Ş.G.A. se afla în Centrul de minori din Slobozia, în data de 26 martie 2011, în jurul orelor după-amiezii, aceasta însoţită de alţi cinci copii minori aflaţi în Centru, precum şi de asistentul social - partea vătămată D.G.A. - persoana aflată de serviciu în acea zi la Centru, au mers să se joace pe stadionul aflat în zona C. din Slobozia.

După terminarea jocului, partea vătămată D.G.A. i-a strâns pe copii câte doi şi au plecat din zona stadionului, îndreptându-se către parcul cu statuie de lângă Catedrala din Slobozia. Imediat după ieşirea din stadion, în timp ce se îndreptau către parc, partea vătămată D.G.A. l-a observat pe inculpatul Ş.L.L. aflat la o distanţă de câţiva metri de locul unde se deplasa el cu copiii.

Inculpatul stătea în poziţia aplecat „pe vine" şi se uita insistent către copii şi pentru că partea vătămată D.G.A. nu l-a cunoscut atunci, nu a dat importanţă acestui fapt, însă în momentele imediat următoare, inculpatul a venit prin spatele părţii vătămate D.G.A. şi l-a imobilizat cu o mână, iar cu cealaltă i-a pulverizat în ochi spray cu efect paralizant, motiv pentru care partea vătămată şi-a pierdut în scurt timp cunoştinţa căzând la pământ. Până să cadă, a văzut cum inculpatul a luat-o de mână pe partea vătămată Ş.G.A. şi a fugit cu ea în direcţia parcului C., motiv pentru care partea vătămată D.G.A. a reuşit să strige la martorul D.C., aflat în grupul pe care îl supraveghea, să alerge după inculpat şi să o ia din mâna acestuia pe partea vătămată.

Cu toate eforturile depuse de martorul D.C., inculpatul nu a putut fi prins, astfel că şi-a continuat drumul cu partea vătămată, iar toţi ceilalţi copii au fost conduşi de partea vătămată D.G.A. după revenirea din starea de şoc psihomotor în care s-au aflat, înapoi în Centru, copii fiind liniştiţi după incidentele la care asistaseră. În atare împrejurări, inculpatul a ajuns cu partea vătămată Ş.G.A. la indicatorul rutier care marchează intrarea în comuna C., judeţul Ialomiţa, acolo unde se afla un autoturism aparţinând inculpatului. Apoi, inculpatul a urcat-o în autoturism pe partea vătămată Ş.G.A., a urcat şi el şi s-au deplasat de acolo la D., ajungând la locuinţa inculpatului şi de acolo la locuinţa bunicii paterne a celor doi.

În actul de inculpare se reţine că din data de 26 martie 2011 şi până în data 28 martie 2011 orele 22:00, partea vătămată Ş.G.A. ar fi stat singură, încuiată în locuinţa inculpatului, fără să încerce să fugă, întrucât inculpatul a ameninţat-o cu moartea.

S-a arătat în continuare că în noaptea de 28 spre 29 martie 2011, inculpatul i-a spus părţii vătămate Ş.G.A. să meargă acasă la bunica lor, iar în ipoteza în care va mai fi chemată la poliţie, să aibă grijă ce declară şi să îşi retragă declaraţiile pe care le-a făcut anterior.

S-a mai menţionat, de asemenea, că în momentul plecării din centrul de minori, inculpatul ar fi luat-o forţat pe sora sa din mijlocul copiilor şi că ar fi fugit cu ea, ţinând-o strâns de mână, spre locul unde se afla autoturismul, sens în care fapta a fost încadrată juridic ca infracţiune de lipsire de libertate în mod ilegal, prin răpire, prevăzută şi pedepsită de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen.

De asemenea, s-a mai reţinut că prin folosirea de spray paralizant i-a provocat părţii vătămate D.A.G. un şoc psihomotor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 180 alin. (1) C. pen., tulburând, totodată, liniştea şi ordinea publica prin crearea unor stări de disconfort fizic şi psihic copiilor care-l însoţeau, conform art. 321 C. pen.

În apărare s-a solicitat schimbarea încadrării juridice, în sensul includerii infracţiunii de lipsire de libertate, prin răpire, în aceea mai complexă de trafic de minori, în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., invocându-se decizia în interesul legii nr. 1/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. După cum s-a solicitat şi schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de trafic de minori şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, într-una singură, de trafic de minori, în formă continuată, pe aceleaşi considerente, fără reţinerea agravantei din alin. (3) al art. 13 şi implicit a dispoziţiilor art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Tribunalul a respins solicitările de schimbări de încadrări juridice pe considerentul că faptele, astfel cum sunt descrise în rechizitoriu, s-au petrecut în context diferit, Ia un anumit interval de timp, fără ca în actul de inculpare să se reţină, sau din probele administrate pe parcursul cercetării judecătoreşti să rezulte că inculpatul ar fi lipsit-o de libertate prin răpire pe partea vătămată Ş.A.G., în scopul exploatării sexuale.

Referitor la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, în opinia Tribunalului acuzaţia adusă inculpatului nu este susţinută de probele dosarului.

Astfel, afirmaţia că partea vătămată ar fi fost încuiată de inculpat în locuinţa sa şi ţinută acolo cu forţa, timp de 2-3 zile, nu rezultă decât din depoziţia părţii vătămate Ş.A.G., din faza urmăririi penale.

Această depoziţie nu se coroborează cu niciuna dintre probele administrate în cele două faze ale procesului penal.

Mai mult decât atât, susţinerea că inculpatul ar fi răpit-o pe partea vătămată în timp ce aceasta era internată în centrul de primire minori, este combătută de declaraţiile din faţa instanţei, aparţinând unor martori oculari ce însoţeau copiii în data de 26 martie 2011, asistentului social D.G.A. şi numitul D.C.

Pentru considerentele expuse, Tribunalul a apreciat că în sarcina inculpatului nu se poate reţine comiterea acestei infracţiuni, nu se poate reţine însăşi existenţa faptei de lipsire de libertate prin răpire, caz de împiedicare a exercitării acţiunii penale, conform art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. comb. cu art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Ceea ce se poate reţine cu precizie sunt prezenţa inculpatului în preajma grupului de copii, violenţa fizică exercitată faţă de partea vătămată D.G.A., care inclusiv cu ocazia recunoaşterii din grup, realizată în faza urmăririi penale, l-a indicat pe inculpat ca fiind autorul agresiunii, menţionând inclusiv fuga împreună cu sora sa, minora Ş.A.G.

Pe baza probelor administrate s-a reţinut vinovăţia inculpatului Ş.L.L. pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. şi ped. de art. 180 alin. (1) C. pen., comisă împotriva părţii vătămate D.A.G., fiind înlăturate ca nesincere depoziţiile martorilor G.N. şi G.D., persoane care în încercarea de a susţine apărarea inculpatului, declară că în ziua de 26 martie l-au ajutat pe acesta la decojitul unei camere a locuinţei, în prezenţa neîntreruptă a proprietarului de la domiciliu. Ceea ce a creat convingerea instanţei referitor la nesinceritatea declaraţiilor celor doi martori, sunt văditele inadvertenţe dintre depoziţiile din faza urmăririi penale şi cele din faza judecăţii.

Infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice presupune o acţiune constând din săvârşirea în public de acte sau gesturi, proferarea de cuvinte sau expresii, sau orice alte manifestări şi care pot aduce atingere bunelor moravuri sau produce scandal public.

În cauză, această infracţiune este reţinută în sarcina inculpatului, urmare a efectului produs de violenţa exercitată împotriva lui D.A.G., asupra copiilor din grup.

S-a reţinut agitaţia produsă asupra copiilor, faptul că, speriaţi de cele întâmplate, aceştia au fost cu greu liniştiţi, odată reîntorşi în clădirea centrului.

Aceste aspecte sunt, de altfel, susţinute de declaraţiile părţii vătămate D.A.G. şi de cele ale martorului ocular D.C. Reaudiat însă, pentru lămurirea situaţiei de fapt, martorul D.C., a declarat în sensul că reacţia copiilor a fost una firească, urmare a acţiunii inculpatului, doi dintre ei fiind chiar atinşi de efectele sprayului paralizant.

Potrivit susţinerilor aceluiaşi martor, prin preajmă, în momentul acţiunii inculpatului, nu se mai aflau alte persoane, care să fi fost deranjate sau a căror linişte să fi fost tulburată.

Aşa fiind, în opinia Tribunalului, fapta nu a produs, în afara urmărilor specifice infracţiunii de lovire sau alte violenţe, comisă asupra părţii vătămate D.A.G., şi o atingere a bunelor moravuri sau un scandal public şi nici nu se poate reţine că inculpatul ar fi avut, faţă de acest din urmă rezultat, poziţia psihică cerută de art. 321 C. pen.

Ceea ce a urmărit inculpatul a fost exercitarea de violenţe asupra supraveghetorului pentru a o putea lua pe sora sa minoră şi nicidecum să provoace un scandal public sau să aducă atingere liniştii celor din jur.

Faţă de cele de mai sus, în opinia Tribunalului, fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. de art. 321 C. pen., ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În consecinţă, Tribunalul, a reţinut vinovăţia inculpatului sub aspectul comiterii a două infracţiuni de trafic de minori şi a unei infracţiuni de lovire sau alte violenţe, a pronunţat pentru fiecare dintre aceste fapte, condamnarea, în conformitate cu criteriile generale şi obligatorii de individualizare reglementate de art. 72 C. pen. şi pentru asigurarea atingerii scopului pedepsei, reglementate de art. 52 C. pen.

A avut în vedere limitele speciale de pedeapsă fixate de textul de lege incriminator, împrejurările comiterii faptelor, prin violenţă, ameninţare şi inducere în eroare, asupra unor persoane minore şi lipsite de apărare sau asupra unei persoane având în îngrijire un grup de copii (cazul părţii vătămate D.A.G.), cu toate repercusiunile ce se pot răsfrânge asupra unor fiinţe aflate la o vârstă fragedă, cu personalitatea în plină formare, gradul concret de pericol social, determinat tocmai de aceste împrejurări, inclusiv de faptul că inculpatul şi-a îndreptat activitatea infracţională împotriva unor persoane apropiate, precum sora sangvină sau concubină, precum şi persoana inculpatului.

Referitor Ia persoana inculpatului, a avut în vedere atât elementele ce-l caracterizează favorabil şi cărora Ie-a acordat eficienţa unor circumstanţe atenuante (conf. art. 74-76 lit. a) C. pen.), precum lipsa antecedentelor penale, prezenţa în faţa instanţei de judecată, după punerea sa în libertate, vârsta tânără şi aspectul că este tatăl unui copil minor, cât şi cauzele de agravare a răspunderii sale penale, atitudinea nesinceră şi de influenţare a părţilor şi martorilor audiaţi în cauză, perseverenţa infracţională.

Pentru considerentele expuse, pentru fiecare dintre infracţiunile de trafic de minori reţinute în sarcina inculpatului, Ş.L.L., Tribunalul a pronunţat câte o pedeapsă cu închisoarea, coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, iar pentru infracţiunea de lovire o pedeapsă pecuniară, de asemenea coborâtă sub minimul prevăzut de lege.

Pentru fiecare dintre cele două infracţiuni de trafic de minori, în raport şi de cuantumul pedepsei principale, a aplicat, în conformitate cu art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen. şi câte o pedeapsă complementară constând din interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., o anumită perioadă de timp după executarea pedepsei închisorii, la individualizarea căreia a avut în vedere aceleaşi criterii de mai sus, circumstanţe reale şi personale, viziunea inculpatului despre lume şi viaţă, felul în care a înţeles să respecte drepturile fundamentale ale celor din familie şi societate.

Pentru celelalte două infracţiuni, prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. şi de art. 321 C. pen., a pronunţat achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., respectiv la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Fiind vorba de infracţiuni comise în concurs real (cele pentru care va pronunţa condamnarea), inculpatul va executa atât pedeapsa principală cu închisoarea, cât şi pe cea complementară cea mai grea, drept pedeapsă rezultantă, la care s-a adăugat pedeapsa pecuniară, conform art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. d) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen.

Referitor la modalitatea de executare, în raport şi de cuantumul pedepsei rezultante, dar şi de împrejurările care-i agravează răspunderea penală, de concluziile referatului de evaluare, în sensul că Ş.L.L. nu-şi asumă responsabilitatea faptelor şi nu se arată motivat în a-şi schimba conduita deviantă, nu conştientizează consecinţele faptelor şi nu face eforturi pentru renunţarea la anturajul infracţional, Tribunalul s-a orientat spre o executare efectivă, în regim de detenţie, a pedepsei închisorii.

Având în vedere dispoziţii legale ale art. 118 lit. e) C. pen. şi depoziţia părţii vătămate Ş.A.G., Tribunalul a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 400 RON, dobândită de acesta urmare a exploatării sexuale a minorei Ş.A.G.

Sub aspectul laturii civile s-a luat act că partea vătămată, Ş.A.G., minoră la data judecăţii, şi D.A.G., nu au formulat pretenţii civile în contra inculpatului (încheierile de şedinţă din 12 octombrie 2011, privind pe partea vătămată Ş.A.G. şi din 28 octombrie 2011, privind pe partea vătămată D.A.G.).

Tot în declaraţia din faza urmăririi penale, partea vătămată P.M., minoră la data comiterii faptei, dar majoră cu ocazia judecăţii, s-a constituit ca parte civilă, cu suma de 10000 RON, reprezentând daune morale.

În faza judecăţii a renunţat însă la aceste pretenţii, precizând că nu a suferit nicio vătămare, aspect consemnat în încheierea de şedinţă din 12 octombrie 2011, Tribunalul a luat act de respectiva împrejurare.

Dispoziţiile art. 17 C. proc. pen., obligă instanţa, atunci când cel vătămat este o persoană cu capacitate de exerciţiu restrânsă, să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubei, sens în care a cerut reprezentantului legal să prezinte situaţia cu privire la întinderea pagubei materiale şi a daunelor morale.

În lipsa unor probe certe şi faţă de atitudinea persoanei vătămate din faza judecăţii, în conformitate cu dispoziţiile procedurale menţionate, a constatat că părţii vătămate minore, Ş.A.G., nu i s-a cauzat nicio pagubă materială.

În conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi art. 17 C. proc. pen., instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu şi asupra daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată minoră nu este constituită parte civilă.

Potrivit art 14 alin. (3) C. proc. pen., repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile.

Tribunalul a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii delictuale precum şi cele privind repararea prejudiciului, aşa încât, cu respectarea dispoziţiilor legale sus-menţionate, a acordat părţii civile minore Ş.A.G., daune morale, în conformitate cu suferinţa psihică a acesteia, vârsta fragedă, dar şi consecinţele concrete ale traumelor suferite.

Totodată, la individualizarea cuantumului acestora, a ţinut seama şi de atitudinea minorei în societate, purtarea acesteia, înclinaţia vădită spre imoralitate şi abandon şcolar, aşa cum rezultă din probele cauzei, declaraţii de martori şi raport psihologic.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul Ş.L.L. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând achitarea pentru infracţiunea de trafic de minori, pe temeiul prev. de art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există), iar în subsidiar solicită reindividualizarea pedepsei aplicate.

În cauză, apelul nu a fost motivat în scris, decât în mod succint, prin memoriul depus la data de 12 noiembrie 2012 şi nici nu s-au depus concluzii scrise, deşi instanţa a amânat pronunţarea în cauză pentru acest motiv, astfel cum a solicitat avocatul ales al inculpatului la termenul pentru dezbateri din 03 decembrie 2012.

În raport de memoriul menţionat şi de susţinerea orală a apelului, criticile aduse sentinţei privesc următoarele aspecte de nelegalitate şi netemeiniciei nelegala sesizare a instanţei, întrucât rechizitoriul descrie alte fapte penale decât cele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, dar şi efectuarea urmăririi penale contrar art. 21 din Legea nr. 678/2001;

Greşita condamnare a inculpatului pentru infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea, motivat de faptul că probele administrate nu dovedesc vinovăţia acestuia. Astfel, declaraţiile părţilor vătămate, în cazul infracţiunilor de trafic de minori, sunt contradictorii, iar în faza cercetării judecătoreşti, aceste părţi au revenit asupra declaraţiilor anterioare şi au susţinut nevinovăţia acestuia.

În acelaşi sens al nevinovăţiei, sunt şi declaraţiile unor martori audiaţi în cauză, care nu au mai relatat aspectele menţionate în declaraţiile de la urmărirea penală şi pe care s-a întemeiat acuzarea.

- în cauză nu s-au administrat în condiţii de contradictorialitate probe, în special proba testimonială constând în audierea martorului cu identitate protejată „I.I.", ceea ce conduce la concluzia că nu este susţinută în mod legal acuzarea inculpatului.

În susţinerea apelului inculpatul s-a solicitat administrarea de probe, instanţa, prin încheierea din 19 noiembrie 2012 admiţând doar audierea martorului T.C.

În aplicarea art. 378 alin. (11) C. proc. pen. şi art. 70 C. proc. pen. instanţa de apel a întrebat pe inculpat dacă este de acord să fie ascultat, dar acesta a arătat că îşi menţine declaraţia dată la instanţa de fond, nu are nimic de adăugat şi nici nu este de acord cu audierea de către instanţa de apel, aspecte menţionate în încheierea din 19 noiembrie 2012.

Curtea, examinând potrivit art. 371 şi art. 378 C. proc. pen. apelul inculpatului, prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, cum şi din oficiu, a constatat că acesta nu este întemeiat.

În continuare, împotriva deciziei penale nr. 335/A din 5 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în acest sens, în termen legal s-a exercitat recurs de către aceeaşi persoană, inculpatul Ş.L.L.

În raport de susţinerea orală a recursului, criticile aduse hotărârilor privesc următoarele aspecte de nelegalitate şi netemeiniciei

- nelegala sesizare a instanţei, întrucât urmărirea penală a fost desfăşurată de poliţişti care nu aveau nicio calitate şi care nu au fost delegaţi de procuror; urmărirea penală se efectuează de procuror în cazul acestor infracţiuni; numai procesul verbal ce consemnează desfăşurarea unor acte premergătoare reprezintă mijloc de probă;

- hotărârile pronunţate la fond şi apel nu cuprind motivele pe care se întemeiază soluţia;

- greşita condamnare a inculpatului pentru infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea, motivat de faptul că probele administrate nu dovedesc vinovăţia acestuia. Astfel, declaraţiile părţilor vătămate, în cazul infracţiunilor de trafic de minori, sunt contradictorii, iar în faza cercetării judecătoreşti, aceste părţi au revenit asupra declaraţiilor anterioare şi au susţinut nevinovăţia acestuia. În acelaşi sens al nevinovăţiei, sunt şi declaraţiile unor martori audiaţi în cauză, care nu au mai relatat aspectele menţionate în declaraţiile de la urmărirea penală şi pe care s-a întemeiat acuzarea.

- instanţele inferioare nu au reţinut în beneficiul inculpatului circumstanţe atenuante.

Inclusiv apărătorul părţilor vătămate a pus concluzii de admitere a recursului formulat de inculpat astfel cum a fost motivat. De asemenea, cele două părţi vătămate, personal, au arătat că inculpatul este nevinovat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la prima critică grefată pe cazul de casare de Ia pct. 2 al art. 3859 C. proc. pen., respectiv nelegală sesizare a instanţei, reţine că este neîntemeiată.

Concret, privitor la actul de sesizare al instanţei, este de consemnat că rechizitoriul se referă la fapte şi împrejurări pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Altfel, raportat la desfăşurarea fazei de urmărire penală, aceasta s-a derulat în deplină legalitate, inculpatul nici nu a evidenţiat anterior prezentului recurs aşa-zise nelegalităţi.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea mai multor infracţiuni (art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a Il-a din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 12 alin. (2) din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen.; art. 321 C. pen.; art. 180 alin. (1) C. pen.; cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.), care sunt descrise în partea expozitivă a rechizitoriului, nefiind regăsită vreo încălcare a dispoziţiilor art. 263 C. proc. pen., după cum sunt menţionate mijloacele de probă administrate şi analiza acestora, încadrarea juridică a faptelor, cum şi datele prevăzute de art. 260 C. proc. pen.

Mai mult, Ia termenul din 12 octombrie 2011, instanţa de fond a şi pus în discuţie regularitatea actului de sesizare şi în mod corect a înlăturat susţinerile inculpatului referitoare la nelegala sesizare şi nerespectarea art. 21 din Legea nr. 678/2001.

În cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001, este real că urmărirea penală se efectuează de către procuror. În cauză, pe lângă faptul că inculpatul a fost cercetat penal şi pentru alte infracţiuni, pentru care urmărirea penală nu se efectuează obligatoriu de către procuror (art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 180 alin. (1) C. pen.; art. 321 C. pen.), s-a constatat cu deplină argumentare, inclusiv în circuitul judiciar al apelului, că urmărirea penală a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor procedurale.

Chiar dacă în cauză, anterior începerii urmăririi penale faţă de Ş.L.L. s-au efectuat acte procedurale (inculpatul exemplificând la instanţa de fond d.u.p.), este de observat că acestea s-au efectuat de lucrători au poliţiei judiciare din structura D.I.I.C.O.T., care, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 364/2004, îşi „desfăşoară activitatea sub conducerea, supravegherea şi controlul procurorului, fiind obligate să ducă la îndeplinirea dispoziţiilor acestuia", iar potrivit art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege „poliţia judiciară este constituită din ofiţeri şi agenţi de poliţie, specializaţi în efectuarea activităţilor de constatare a infracţiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale şi de cercetare penală".

Faţă de inculpatul Ş.L.L., pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală prin ordonanţa din 30 martie 2011, actele procesuale şi procedurale de urmărire penală s-au efectuat de către procuror, ulterior începerii urmăririi penale şi punerii în mişcare a acţiunii penale, aşa încât cerinţele art. 21 din Legea nr. 678/2001 au fost respectate.

De altfel instanţele ierarhic inferioare s-au preocupat în detaliu de toate aceste învederări, prezentând într-un spaţiu adecvat, nefiind cazul de a fi reluat, toate argumentele contrarii.

Sub aceste aspecte obligaţia de motivare a hotărârilor judecătoreşti a fost respectată, aspect criticat în recursul de faţă pe considerentele pct. 9 al art. 3859 C. proc. pen., respectiv observaţiile şi argumentele inculpatului au fost examinate în mod efectiv, verificarea respectării acestui drept este lesne de observat, aşa încât pilonul de bază al dreptului la proces echitabil vizând motivarea hotărârii, există.

Examinând criticile de substanţă ale recurentului, care privesc greşita condamnare a sa şi neadministrare a tuturor probelor în condiţii de contradictorialitate se constată că sunt de asemenea neîntemeiate.

Situaţia de fapt şi împrejurările comiterii faptelor pentru care inculpatul a fost condamnat, vinovăţia acestuia, au fost examinate temeinic de către instanţa de fond, au fost apreciate potrivit art. 63 C. proc. pen., iar faptul că inculpatul nu a recunoscut comiterea infracţiunilor nu poate conduce la achitarea acestuia.

Din modul în care a decurs cercetarea judecătorească la instanţa fondului se constată că au fost respectate cerinţele legale prev. de art. 322 şi urm. C. proc. pen., instanţa procedând în mod efectiv la administrarea tuturor probelor necesare, administrate deja la urmărirea penală, dar şi a altor probe solicitate în faţa instanţei, această operaţiune juridică efectuându-se în mod nemijlocit şi cu respectarea principiilor contradictorialităţii şi oralităţii.

La termenul din 12 octombrie 2011 sunt ascultate cele două părţi vătămate şi inculpatul, părţile vătămate fiind audiate în prezenţa nu doar a reprezentanţilor legali, ci şi a unui psiholog din partea Direcţiei Generale de Protecţie a Copilului şi Asistenţă Socială.

La termenele din 28 octombrie 2011, 25 noiembrie 2011 sunt audiaţi unii martori stabiliţi prin rechizitoriu şi partea vătămată D.A.G., dar se şi depune un raport de evaluare psihologică a părţii vătămate Ş.G.A., pentru ca la termenul din 20 decembrie 2011 să fie formulată o cerere de probatorii de către inculpat, constând în proba testimonială prin audierea a doi martori cu privire la situaţia de fapt, doi martori în circumstanţiere şi efectuarea unei anchete sociale, instanţa admiţând în totalitate administrarea acestor probe.

După audierea unora dintre martorii propuşi şi martorii menţionaţi în rechizitoriu, la termenul din 18 ianuarie 2012, la termenul din 02 martie 2012 instanţa admite o nouă cerere a inculpatului de a fi audiaţi încă doi martori cu privire la situaţia de fapt, unul dintre aceştia dând declaraţii la termenul din 30 martie 2012. Cu privire la audierea martorului cu identitate protejată, cu nume de cod „I.I.", demersurile instanţei nu au avut rezultat pozitiv, întrucât, potrivit procesului verbal din 19 martie 2012 D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Ialomiţa a comunicat că acest martor nu a mai putut fi găsit, instanţa făcând aplicarea, în deplină legalitate, a dispoziţiilor art. art. 327 alin. (3) C. proc. pen.

Concret, activitatea infracţională a inculpatului a constat în comiterea a două infracţiuni de trafic de minori (victime fiind părţile vătămate Ş.G.A. - sora inculpatului pe linie paternă - şi P.M.), a unei infracţiuni de lovire sau alte violenţe (victimă fiind D.A.G.).

Apărarea inculpatului în faţa instanţei de fond şi în apel, a fost în sensul că faptele nu există în materialitatea lor, solicitând achitarea pe temeiul prev. de art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la 10 lit. a) C. proc. pen., dezbaterile instanţelor fiind detaliate pe aceste apărări.

Din nefericire, fundamentul susţinerilor inculpatului se regăseşte în simpla negare de către acesta a comiterii faptelor şi modificarea declaraţiilor date de cele două victime în faţa instanţei.

În sens contrar, instanţa fondului nu doar că a efectuat o cercetare judecătorească laborioasă, dar a şi motivat convingător, amplu, prin luarea în considerare a tuturor dovezilor şi coroborarea lor, a şi cenzurat şi înlăturat susţineri ale inculpatului şi încercările acestuia de a orienta probatoriul administrat în direcţia disculpării sale.

Instanţa de apel a înfăţişat cu deplin temei că, schimbarea poziţiei procesuale a părţilor vătămate în faţa instanţei, când susţin lipsa de implicare a inculpatului în determinarea lor de a practica prostituţia, pe lângă faptul că nu are nicio justificare obiectivă şi care să fie relevată instanţei, aceste noi susţineri nu se coroborează cu alte dovezi pertinente şi concludente.

Este de observat că această schimbare este însoţită şi de o nouă atitudine a victimelor de a da curs demersurilor organelor judiciare, rezultând că victimelor li se insuflase o stare de temere şi doreau să uite aceste împrejurări.

Relevant pentru poziţia victimelor este raportul de evaluare psihologică pentru Ş.G.A., în care se concluzionează că aceasta prezintă „sindromul victimei dependente de agresor", disimulează evenimentele petrecute şi şi-a asumat rolul de a declara în faţa instanţei că inculpatul (fratele său pe linie paternă este nevinovat).

În cauză nu s-a acordat o importanţă mai mare dovezilor administrate la urmărirea penală, instanţa făcând o apreciere potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., dar nici nu se pot înlătura dovezile care susţin acuzarea în condiţiile în care acestea se coroborează cu probe administrate în faţa instanţei, în mod nemijlocit şi în contradictoriu.

S-au făcut trimiteri exprese la martora C.M.F., care a fost constantă în declaraţiile sale, arătând că a participat la conducerea în teren, în zona D.R., locul unde partea vătămată P.M. era adusă de doi bărbaţi să practice prostituţia, victima pomenind numele inculpatului, aceasta indicând şi locuri din Slobozia unde ar fi fost dusă în acelaşi scop. Acelaşi martor relatează şi despre participarea la conducerea în teren în cazul victimei Ş.G.A., care a indicat locurile unde era dusă pentru a se prostitua, fiind menţionat numele inculpatului.

Martorul cu identitate protejată, audiat la urmărirea penală, declară că a practicat prostituţia pe cont propriu şi s-a întâlnit în zona respectivă cu victima P.M., adusă de inculpatul Ş.L.L., care o şi supraveghea şi uneori chiar o şi bătea.

Inculpatul, nu doar că desfăşura aceste activităţi, dar avea grijă să o aibă sub supraveghere pe Ş.G.A. în permanenţă, iar când aceasta reuşea să scape, inculpatul lua măsuri, aşa cum s-a întâmplat şi la 26 martie 2011, când victima, aflându-se în centrul de minori Slobozia, a mers alături de alţi copii şi asistentul D.A.G. (parte vătămată) să se joace, a fost urmărită de inculpat şi cu toate eforturile de împotrivire ale asistentului social, a fost luată de către inculpat, urcată într-o maşină, dusă la locuinţa inculpatului şi apoi la locuinţa bunicii paterne dar i s-a atras atenţia asupra celor ce ar putea declara despre cele întâmplate.

În aceste condiţii existenţa infracţiunilor şi vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii de trafic de minori este dovedită, atât cu probe directe, cum şi cu probe indirecte, menţionate pe larg în sentinţă, reluate ulterior şi în decizie, nefiind îndoieli cu privire la aceste constatări.

În privinţa infracţiunii prev. de art. 180 alin. (1) C. pen., sunt de asemenea dovezi certe, victima D.G. fiind constantă în declaraţiile sale şi relatând împrejurările în care inculpatul a agresat-o la 26 martie 2011, aspecte confirmate şi de martorul ocular D.C.

Pentru aceste considerente, se constată că soluţia de condamnare a inculpatului este legală şi temeinică.

În privinţa solicitării de reindividualizare a pedepsei se constată că susţinerile inculpatului nu pot avea ca rezultat o reducere mai accentuată a pedepsei, acestuia fiindu-i aplicată o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare, plasată altfel sub minimul special prevăzut de lege prin reţinerea de circumstanţe atenuante potrivit art. 74 C. pen.

Infracţiunile de trafic de minori prezintă un pericol social generic deosebit de ridicat, fiind sancţionate aspru de lege, dar în speţă faptele inculpatului, prin modalitatea de comitere, asupra unor victime minore (dintre care una era sora sa pe linie paternă), perioada îndelungată de desfăşurare a activităţii infracţionale, urmările unor astfel de fapte asupra victimelor, (relevat şi de raportul de evaluare) conturează o gravitate însemnată ce nu poate atrage decât o sancţiune fermă.

Inclusiv la nivelul apelului s-a evidenţiat că pedeapsa aplicată este proporţională cu gravitatea faptei, circumstanţele cauzei, dar şi cu persoana inculpatului, asigurând realizarea cerinţelor art. 52 C. pen.

Aşa fiind, decizia a dezbătut în esenţă, în prealabil, toate aceste apărări din partea inculpatului, a fost pronunţată sub auspicii de deplină legalitate şi temeinicie, prezentul recurs fiind de respins pe coordonatele art. 38515 pct 1 lit. b) C. proc. pen.

Urmează a face aplicarea art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ş.L.L. împotriva deciziei penale nr. 335/A din 5 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi vătămate Ş.G.A., P.M. şi D.A.G., în sumă de câte 25 RON, se va plăti din fondul Ministerului justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 noiembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3366/2013. Penal. Trădare prin transmitere de...  ICCJ. Decizia nr. 3386/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3380/2013. Penal