ICCJ. Decizia nr. 3400/2013. Penal. Revocarea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3400/2013
Dosar nr. 5042/1/2013
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 11 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 609/59/2011*/a1, printre altele, în baza art. 139 alin. (2) coroborat cu art. 1451 C. proc. pen., precum şi art. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, a fost revocată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, luată faţă de inculpaţii: D.F., B.C.F., D.M.L., D.I.M., I.V.S., T.V., P.I., B.I. şi S.N.
Totodată, în baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen., a fost respinsă cererea inculpatului D.S., de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin Încheierea dată în şedinţa publică din data de 6 mai 2011, Curtea de apel Timişoara, în baza art. 3001 alin. (2) rap. la art. 160 C. proc. pen., a revocat starea de arest preventiv a unui număr de 38 de inculpaţi, printre care şi inculpaţii D.F., B.C.F. şi I.V.S. şi a dispus luarea faţă de aceştia a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, în baza art. 1451 C. proc. pen., inculpaţii fiind obligaţi să respecte anumite obligaţii, conform art. 1451 alin. (2) rap. la art. 145 alin. (11) şi alin. (12) C. proc. pen.
S-a reţinut că temeiul luării măsurii preventive a arestării faţă de inculpaţi l-a constituit dispoziţia art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi, din acest punct de vedere, instanţa a constatat că infracţiunile de care inculpaţii sunt acuzaţi prevăd pedeapsa cu închisoarea mai mare de 4 ani, însă nefiind îndeplinită la acel moment procesual şi cerinţa existenţei unor probe că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ca o cerinţă cumulativă stabilită de art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi având în vedere că ceilalţi inculpaţi din dosar, faţă de care s-a dispus cercetarea în stare de libertate, sunt într-o situaţie identică cu inculpaţii arestaţi, s-a apreciat că nu se justifică o diferenţă de tratament.
Prin Încheierea dată în şedinţa publică din data de 29 iunie 2011, Curtea de Apel Timişoara a dispus, cu privire la inculpaţii D.M.L., D.I.M., T.V., P.I., B.I. şi S.N. luarea unei măsuri preventive care corespundea acelui moment procesual, respectiv cea a obligării de a nu părăsi ţara, în baza art. 1451 C. proc. pen., inculpaţii fiind obligaţi să respecte anumite obligaţii, conform art. 1451 alin. (2) rap. la art. 145 alin. (11) şi alin. (12) C. proc. pen. S-a avut în vedere asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, raportat la numărul mare de inculpaţi, pentru a preîntâmpina tergiversarea soluţionării cauzei şi a asigura respectarea principiului egalităţii de tratament juridic în raport cu ceilalţi inculpaţi din dosar.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, în cauza pendinte, s-a dispus trimiterea în judecată a unui număr de 69 de inculpaţi, învinuirile formulate faţă de aceştia constând, după caz, în săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, luare de mită, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi complicitate la infracţiunea de contrabandă calificată, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006 şi la art. 274 din aceeaşi lege, precum şi la art. 17 lit. f) şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, fiind aplicabile dispoziţiile referitoare la concursul real de infracţiuni, în conformitate cu prevederile art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003.
S-a reţinut că, potrivit art. 139 alin. (2) C. proc. pen., atunci când nu mai există temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere, iar conform art. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, "orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa".
Totodată, s-a reţinut că parag. 3 al aceluiaşi articol statuează că "exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora".
S-a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive a obligării inculpaţilor de a nu părăsi ţara nu mai subzistă, având în vedere că, în perioada scursă de la 6 mai 2011 şi, respectiv, 29 iunie 2011, inculpaţii au respectat dispoziţiile instanţei, prezentându-se la multe dintre termenele de judecată fixate, desemnându-şi apărători aleşi, manifestând interes pentru proces, s-a procedat la audierea acestora cu privire la acuzaţiile din rechizitoriu, şi-au exprimat poziţia relativ la probatoriul cauzei, procesul aflându-se în stadiul de cercetare judecătorească, fiind epuizate probele cerute de acuzare şi continuându-se cu administrarea probelor ce au fost încuviinţate inculpaţilor printr-o încheiere anterioară.
Prin urmare, s-a apreciat că măsura preventivă luată nu mai este proporţională cu scopul urmărit - asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal raportat la numărul mare de inculpaţi şi pentru a preîntâmpina tergiversarea soluţionării cauzei -, constatându-se că au dispărut temeiurile pentru care a fost dispusă de judecător la data de 6 mai 2011 şi, respectiv, 29 iunie 2011. S-a reţinut că menţinerea în continuare a acestei măsuri nu mai poate fi privită ca fiind necesară într-o societate democratică şi, dacă ar continua, ar deveni abuzivă, încălcându-se prevederile art. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât nu se regăseşte niciuna din condiţiile reglementate de parag. 3 al art. 2 din protocolul menţionat, care îngrădesc exercitarea acestui drept.
Faţă de cele ce preced, în baza art. 139 alin. (2) coroborat cu art. 1451 C. proc. pen., precum şi Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, s-a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, luată în Dosarul nr. 609/59/2011 al Curţii de Apel Timişoara, prin Încheierea penală din data de 6 mai 2011 şi, respectiv, 29 iunie 2011, faţă de inculpaţii D.F., B.C.F., D.M.L., D.I.M., I.V.S., T.V., P.I., B.I. şi S.N.
Cererea inculpatului D.S., de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, a fost respinsă pentru următoarele considerente.
Prin Încheierea dată în şedinţa publică din data de 6 mai 2011, Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 3001 alin. (2) rap. la art. 160 C. proc. pen., a revocat starea de arest preventiv a inculpatului şi a dispus luarea faţă de acesta a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, în baza art. 1451 C. proc. pen., inculpatul fiind obligat să respecte anumite obligaţii, conform art. 1451 alin. (2) rap. la art. 145 alin. (11) şi alin. (12) C. proc. pen.
Inculpatul a arătat că măsura este nejustificată deoarece a fost luată de mult timp, nu există niciun pericol ca să se sustragă sau să influenţeze în vreun fel judecata, în toată perioada de la luarea măsurii inculpatul respectând obligaţiile ce i s-au impus şi pentru egalitate de tratament.
S-a reţinut că inculpatul anterior menţionat a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat, dare de mită, în formă continuată (7 acte materiale), contrabandă calificată în formă continuată (2 acte materiale) şi contrabandă, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006 rap. la art. 274 din aceeaşi lege, cu aplic. art. 17 lit. f) şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen., precum şi art. 270 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 17 lit. f) şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003, precum şi cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.
S-a constatat că temeiurile care au fost avute în vedere la momentul luării măsurii preventive subzistă, nevoia de a asigura buna desfăşurare a procesului penal menţinându-se. A fost avut în vedere că restricţiile impuse prin măsura preventivă luată faţă de inculpat, prin prisma interdicţiilor legale stabilite, sunt normale, reprezentând măsuri necesare într-o societate democratică, în vederea prevenirii faptelor penale şi pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora, astfel cum s-a statuat constant atât în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, cât şi în cea a instanţelor naţionale. Totodată, s-a reţinut că restrângerile pe care le presupune o măsură preventivă nu reprezintă o încălcare a dreptului constituţional invocat (dreptul la un proces echitabil, respectiv egalitate de tratament), deoarece acestea se subsumează scopurilor acestor măsuri, astfel cum sunt definite în cuprinsul art. 136 C. proc. pen., iar respectarea obligaţiilor impuse la luarea măsurii nu constituie temei pentru revocarea acesteia. Dimpotrivă, s-a reţinut că respectarea obligaţiilor stabilite în sarcina celui în cauză constituie justificarea pentru menţinerea unei măsuri preventive mai puţin restrictive, ignorarea acestor obligaţii sau încălcarea lor cu bună ştiinţă atrăgând luarea măsurii arestării. A fost avut în vedere şi faptul că acest inculpat este singurul dintre toţi care s-a prezentat la cele mai puţine dintre termenele de judecată, nejustificând lipsa la niciunul din termenele respective, din acest punct de vedere neputându-se vorbi de principiul egalităţii de tratament în raport cu ceilalţi inculpaţi, nefiind de înlăturat nici împrejurarea comiterii infracţiunilor în stare de recidivă postcondamnatorie, faţă de pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de omor aplicată prin Sentinţa penală nr. 506 din 16 iunie 2004 a Tribunalului Timiş, definitivă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru care a fost liberat condiţionat, având un rest de pedeapsă de 998 zile.
S-a mai reţinut că, potrivit art. 139 alin. (2) C. proc. pen., când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere, ceea ce însă nu este cazul în speţă, raportat la inculpatul D.S.
Împotriva Încheierii din 11 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 609/59/2011*/a1, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea încheierii atacate şi, în rejudecare, respingerea cererilor inculpaţilor D.F., B.C.F., D.M.L., D.I.M., I.V.S., T.V., P.I., B.I. şi S.N. privind revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara şi menţinerea acestei măsuri.
Concluziile formulate de reprezentantul parchetului şi de apărătorii intimaţilor-inculpaţi au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat în cauză, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 139 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., măsura preventivă - în speţă, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara - trebuie revocată din oficiu sau la cerere, atunci când nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea acesteia.
Inexistenţa vreunui temei care să justifice menţinerea în continuare a măsurii preventive este supusă aprecierii instanţei de judecată, care are îndatorirea de a constata dispariţia temeiului pentru care a fost luată măsura.
Revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara trebuie examinată, însă, şi în raport cu dispoziţiile art. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului. Potrivit parag. 2 al acestui din urmă text, "orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa".
Parag. 3 al art. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţie statuează că "exercitarea acestui drept nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora".
În sistemul european de protecţie a drepturilor omului, conceptul de libertate are două componente: prima este cea prevăzută în art. 5 din Convenţie, care garantează libertatea şi siguranţa persoanei, acestea privind libertatea sa fizică, şi anume dreptul oricărei persoane de a nu fi reţinută sau arestată în mod abuziv; cea de-a doua priveşte restricţiile la libertatea de circulaţie, care intră în domeniul de aplicare al art. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dreptul la libera circulaţie, atât în interiorul unui stat, cât şi între state nu este absolut, exercitarea acestuia putând face obiectul unor restrângeri, astfel cum sunt prevăzute în art. 2 parag. 3 din Protocolul sus-menţionat.
Cât priveşte necesitatea menţinerii unei măsuri preventive într-o societate democratică, instanţa europeană a statuat că prevederile aplicabile într-un stat trebuie să respecte, pe cât posibil, valorile unei societăţi democratice, în special preeminenţa dreptului. Pe de altă parte, autorităţile judiciare naţionale pot dispune restrângerea libertăţii de mişcare a unei persoane cu respectarea necesităţii proporţionalităţii măsurii şi a scopului pentru care aceasta a fost dispusă.
În speţă, Curtea de Apel Timişoara, constatând că inculpaţii D.F., B.C.F., D.M.L., D.I.M., I.V.S., T.V., P.I., B.I. şi S.N. au respectat, pe durata pentru care măsura preventivă a fost luată şi menţinută, obligaţiile dispuse de instanţa de judecată, s-au prezentat la cele mai multe dintre termenele de judecată şi au fost audiaţi cu privire la infracţiunile reţinute prin rechizitoriu, apreciind că nu se mai impune menţinerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, nemaifiind necesară şi proporţională cu scopul urmărit prin aplicarea acesteia, a dispus revocarea sa.
Se reţine că, într-adevăr, la momentul luării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, măsura a fost necesară pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, fiind proporţională cu gravitatea acuzaţiei penale aduse inculpaţilor şi cu scopul urmărit prin dispunerea acesteia şi în concordanţă atât cu legislaţia internă, cât şi cu dispoziţiile art. 2 parag. 3 şi 4 ale Protocolului nr. 4 adiţional la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Raportat la circumstanţele cauzei, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată, însă, că motivele care au stat iniţial la baza luării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara faţă de inculpaţii D.F., B.C.F., D.M.L., D.I.M., I.V.S., T.V., P.I., B.I. şi S.N. nu mai sunt valide pentru a justifica, în actualul stadiu al procesului penal, restrângerea dreptului la libertatea de circulaţie a acestora, apreciindu-se că, dacă ar fi fost menţinută, măsura preventivă ar fi tins să devină disproporţionată în raport cu scopul urmărit prin luarea acesteia.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de fond, de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara dispusă faţă de inculpaţii sus-menţionaţi, astfel că, apreciindu-se ca fiind legală şi temeinică încheierea atacată, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii-inculpaţi, în sumă de câte 100 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara împotriva Încheierii din 11 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 609/59/2011*/a1, privind pe inculpaţii D.F., B.C.F., D.M.L., D.I.M., I.V.S., T.V., P.I., B.I. şi S.N.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii-inculpaţi, în sumă de câte 100 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3397/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3408/2013. Penal → |
|---|
