ICCJ. Decizia nr. 3408/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3408/2013
Dosar nr. 7362/108/2012
Şedinţa publică din 05 noiembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 12 din 17 ianuarie 2013, Tribunalul Arad, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, raportat la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi 3201 C. proc. pen., a condamnat inculpatul P.M., la 5 (cinci) ani închisoare.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, raportat la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., a condamnat inculpatul S.I.F., la 4 (patru) ani închisoare.
Pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen., a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen., a aplicat inculpaţilor pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o durată de 5 ani.
În baza art. 861 C. pen., a suspendat executarea pedepsei aplicate inculpatului S.I.F. sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad.
În baza art. 862 C. pen., a fixat inculpatului un termen de încercare de 8 ani.
În baza art. 863 C. pen., a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune;
- să anunţe schimbarea domiciliului sau orice deplasare care depăşeşte 8 zile;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă;
- să respecte celelalte măsuri dispuse de Serviciul de probaţiune, în limitele legii.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen. şi art. 1349 alin. (1), (2) C. civ., a admis în parte acţiunea civilă exercitată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi, în consecinţă:
- a obligat inculpatul P.M., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.E.S. SRL, să plătească suma de 482.584 RON, reprezentând TVA neachitat şi suma de 172.463 RON, reprezentând impozit pe profit neachitat;
- a obligat inculpatul S.I.F., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.E.S. SRL, să plătească suma de 494.031 RON, reprezentând TVA neachitat şi suma de 406.694 RON, reprezentând impozit pe profit neachitat.
Sumele datorate urmând a fi actualizate cu majorări, dobânzi şi penalităţi, calculate de la momentul datorării acestora, până la momentul plăţii efective a prejudiciului.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, în fapt că inculpaţii în calitate de asociaţi, cât şi de administratori ai SC A.E.S. SRL Arad, în perioada noiembrie 2007 - iulie 2008 nu au înregistrat în evidenţele contabile operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, în scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, respectiv omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpaţilor P.M. şi S.I.F. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, raportat la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Situaţia de fapt a fost reţinută de instanţă din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv concluziile expertizei fiscale, facturile puse la dispoziţie de către comercianţi de pe teritoriul naţional care au desfăşurat relaţii comerciale cu SC A.E.S. SRL, cât şi extrasele de cont obţinute.
Astfel, prin raportul de expertiză fiscală s-a stabilit că în perioada noiembrie 2007 - 25 iulie 2008, inculpatul P.M. a sustras societatea de la plata sumei de 482.584 RON, reprezentând TVA, cât şi de la plata sumei de 172.463 RON, reprezentând impozit pe profit. Prejudiciul în dauna bugetului de stat, în sumă totală de 655.047 RON (echivalentul a peste 100.000 euro), a fost cauzat de către inculpatul P.M., prin efectuarea de achiziţii intracomunitare de cereale şi vânzarea ulterioară pe teritoriul naţional, fără a înregistra în evidenţele contabile niciuna din operaţiunile desfăşurate, fără a face declaraţiile fiscale obligatorii potrivit normelor legale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale de plată la bugetul de stat a TVA-ului colectat şi a impozitul pe profit.
Pentru perioada 25 iulie 2008 - 30 septembrie 2008, prin raportul de expertiză fiscală s-a stabilit că inculpatul S.I.F. a sustras societatea de la plata sumei de 494.031 RON reprezentând TVA şi a sumei de 406.694 RON reprezentând impozit pe profit. Acest prejudiciu a fost cauzat de către inculpat prin neînregistrarea şi nedeclararea către organele fiscale a veniturilor obţinute în urma operaţiunilor comerciale desfăşurate pe teritoriul naţional, în scopul sustragerii societăţii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale de plată la bugetul de stat a TVA-ului colectat şi a impozitul pe profit. Prejudiciul total cauzat de inculpatul S.I.F. în dauna bugetului de stat este în sumă de 900.725 RON (echivalentul a peste 100.000 euro).
Prin Adresa din 17 august 2012, Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Arad - Activitatea de Inspecţie Fiscală s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 2.912.620 RON, formată din 976.615 RON TVA la care au fost calculate majorări de întârziere în cuantum de 706.822 RON şi penalităţi de întârziere în sumă de 146.492 RON şi 579.157 RON impozit pe profit suplimentar, la care au fost calculate majorări de întârziere de 416.661 RON şi penalităţi de 86.873 RON.
Înainte de începerea cercetării judecătoreşti inculpaţii au declarat că recunosc săvârşirea faptei reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare şi au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, potrivit prevederilor art. 3201 C. proc. pen.
La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. şi s-a ţinut seama de pericolul social al faptelor, împrejurările în care au fost comise, dar şi de persoana fiecărui inculpat.
Cu privire la persoana inculpatului P.M., instanţa de fond a reţinut faptul că acesta a recunoscut fapta, are antecedente penale, fiind condamnat la pedeapsa de 2 ani cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei prin Sentinţa penală nr. 393 din 14 iulie 2006 a Judecătoriei Segarcea, definitivă prin Decizia penală nr. 1144 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova. De asemenea, s-a reţinut faptul că acesta este căsătorit, are studii medii, a recunoscut integral fapta arătând că regretă comiterea acesteia.
Cu privire la inculpatul S.I.F., s-a reţinut lipsa antecedentelor penale, faptul că a recunoscut fapta, dar şi prezenţa inculpatului la judecată, prezenţă care dovedeşte interesul pe care acesta îl manifestă faţă de situaţia sa şi conştientizarea riscului pe care îl presupune aplicarea unei eventuale sancţiuni.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Administraţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Finanţelor Publice Arad şi inculpatul P.M.
Parchetul a criticat sentinţa sub aspectele nelegalităţii şi netemeiniciei.
S-a susţinut că în mod greşit faţă de inculpaţi nu s-au aplicat şi disp. art. 64 lit. c) C. proc. pen. privind interzicerea dreptului de a exercita funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale, deşi cei doi inculpaţi s-au folosit de această funcţie pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală.
Cu privire la inculpatul S.I. a solicitat reindividualizarea judiciară a pedepsei având în vedere pericolul social şi valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat.
În privinţa antecedentelor penale ale inculpatului P.M. s-a susţinut că el a mai fost condamnat anterior la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare pentru o infracţiune care se află în concurs cu infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză.
S-a mai susţinut că sentinţa atacată este nelegală sub aspectul omisiunii soluţionării cererii formulate de partea civilă având ca obiect instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor şi conturilor inculpaţilor şi a părţii responsabile civilmente.
În completarea motivelor de apel, procurorul a mai solicitat obligarea părţii responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat în solidar cu inculpaţii.
Partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Administraţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Finanţelor Publice Arad a criticat sentinţa pentru nelegalitate sub aspectul omisiunii instanţei de fond de a se pronunţa asupra cererii de instituire a unui sechestru asigurător asupra bunurilor şi popririi conturilor inculpaţilor şi a părţii responsabile civilmente.
Inculpatul P.M. nu a motivat apelul în scris fiind susţinut oral de către apărătorul său ales care prin concluziile formulate a criticat sentinţa sub aspectul modului de individualizare judiciară a pedepsei şi a solicitat reducerea acesteia.
Prin Decizia penală nr. 100/A din 13 mai 2013, Curtea de Apel Timişoara a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi de Ministerul Finanţelor Publice - Administraţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad.
A desfiinţat sentinţa apelată şi, rejudecând cauza, în baza art. 85 C. pen., a anulat suspendarea condiţionată a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului P.M. prin Sentinţa penală nr. 393/2006, pronunţată de Judecătoria Segarcea şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1144/2009, pronunţată de Curtea de Apel Craiova şi a contopit-o cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză de instanţa de fond de 5 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 (cinici) ani şi 6 luni închisoare.
A aplicat inculpaţilor P.M. şi S.I.F. pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. c) C. pen. de interzicere a exercitării de către cei doi inculpaţi a funcţiei de administrator al unei societăţi comerciale.
În baza art. 163 C. proc. pen., a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor P.M. şi S.I.F. şi a părţii responsabile civilmente SC A.E.S. SRL Arad, până la concurenţa sumelor la care au fost obligaţi inculpaţii să le plătească în prezenta cauză.
În baza art. 167 C. proc. pen., a dispus poprirea conturilor bancare a celor doi inculpaţi şi a părţii responsabile civilmente SC A.E.S. SRL Arad, până la concurenţa sumelor la care au fost obligaţi inculpaţii să le plătească în prezenta cauză.
A dispus înlăturarea prevederilor art. 861 şi 862 C. proc. pen., privind pe inculpatul S.I.F. şi a dispus executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată acestui inculpat, în regim de detenţie.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. A respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.M. împotriva aceleiaşi sentinţe.
A obligat inculpatul P.M. la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.
A constatat că instanţa de fond, prin reţinerea vinovăţiei inculpaţilor P.M. şi S.I.F. şi condamnarea acestora pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, dar a omis să dispună şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura celei de care s-au folosit inculpaţii pentru săvârşirea infracţiunii în conformitate cu prevederile art. 64 lit. c) C. pen., cu atât mai mult cu cât instanţa de fond a dispus aplicarea pedepsei complementare de interzicere a acestui drept.
De asemenea, a reţinut că infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului P.M., de evaziune fiscală, a fost comisă în perioada anilor 2007 - 2008, aceasta se află în concurs cu infracţiunea pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, astfel că instanţa de fond, potrivit prevederilor art. 85 C. pen., trebuia să anuleze suspendarea condiţionată a executării acestei pedepse şi să procedeze potrivit regulilor prev. de art. 33 C. pen.
Instanţa de apel a constatat că deşi partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Administraţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Finanţelor Publice Arad a solicitat şi aplicarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor şi popririi conturilor inculpaţilor şi ale părţii responsabile civilmente, prima instanţă a omis să se pronunţe asupra cererii, acesta impunându-se în vederea reparării pagubelor produse prin infracţiune.
De asemenea, a apreciat că infracţiunea săvârşită de inculpatul S.I.F. prezintă un pericol social deosebit de ridicat având în vedere valoarea mare a prejudiciului, intervalul scurt de timp în care a fost cauzat prejudiciul, astfel că doar recunoaşterea faptei de către inculpat nu poate fi considerată un argument suficient pentru a se aprecia că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia în detenţie.
Mai mult, s-a reţinut că inculpatul, din momentul cauzării prejudiciului şi până în prezent, deşi a trecut o perioadă relativ îndelungată de timp, nu a depus niciun efort pentru a achita măcar o parte din suma datorată statului, ceea ce dovedeşte o lipsă de interes faţă de situaţia sa şi că el nu conştientizează riscul pe care şi-l asumă adoptând o asemenea conduită.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului P.M., s-a constatat că prima instanţă a ţinut seama de toate criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., respectiv pericolul social al infracţiunii, valoarea mare a prejudiciului care nu a fost recuperat, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, care are antecedente penale şi a recunoscut comiterea faptelor, astfel că pedeapsa de 5 ani închisoare răspunde cerinţelor scopului preventiv, coercitiv şi educativ prevăzut de art. 52 C. pen. şi nu se impune reducerea acesteia.
Cât priveşte obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat doar a inculpaţilor, instanţa de apel a apreciat că omisiunea obligării la plata cheltuielilor judiciare şi a părţii responsabile civilmente se înscrie printre situaţiile prevăzute de art 196 C. proc. pen. şi poate fi înlăturată şi din oficiu, de prima instanţă, astfel că nu s-a considerat desfiinţarea sentinţei şi sub acest aspect.
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii P.M. şi S.I.F.
Inculpatul P.M. a criticat hotărârile atacate sub aspectul nelegalităţii, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad, întrucât soluţionarea în fond a cauzei a avut loc în lipsa sa, fiind arestat în altă cauză, iar prezenţa sa era obligatorie.
Inculpatul S.I.F. a solicitat, pe de o parte, restituirea cauzei la parchet, critică circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., iar, pe de altă parte, a solicitat reindividualizarea pedepsei sub aspectul modalităţii de executare, care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul prin prisma criticilor formulate, constată că recursul declarat de inculpatul P.M. este fondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la cazul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 5 C. proc. pen. invocat de către recurentul-inculpat P.M., prin apărătorul său ales, din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte reţine că inculpatul P.M. a fost încarcerat la data de 19 noiembrie 2012, astfel cum rezultă din fişa cazierului judiciar aflată la dosarul Curţii de Apel Timişoara.
Potrivit art. 314 C. proc. pen., judecata nu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului, când acesta se află în stare de deţinere, iar aducerea inculpatului arestat la judecată este obligatorie.
Din interpretarea textului de lege anterior invocat rezultă că prezenţa la judecarea cauzei atunci când se află în stare de deţinere este obligatorie. În aceste condiţii, Înalta Curte constată că la momentul când au avut loc dezbaterile la Tribunalul Arad, potrivit celor consemnate în partea introductivă a Sentinţei penale nr. 12 din 17 ianuarie 2013, inculpatul P.M. se afla în stare de deţinere, în executarea M.E.P.I. nr. 262/2009 emis de Tribunalul Dolj, astfel că judecarea cauzei în fond s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale în materia citării inculpatului arestat, ceea ce atrage nulitatea absolută în condiţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, potrivit art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva Deciziei penale nr. 100/A din 13 mai 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, va casa, în parte, decizia penală recurată şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Arad.
În ceea ce priveşte recursul formulat de inculpatul S.I.F., Înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat pentru următoarele motive:
Criticile formulate de inculpat circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. nu sunt întemeiate, Înalta Curte constatând că limitele efectului devolutiv al recursului sunt circumscrise dispoziţiilor art. 3851 alin. (4) C. proc. pen., care prevede că persoanele care pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au exercitat apelul, dacă prin decizia pronunţată într-un prim control judiciar a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare. Or, în cauză, inculpatul S.I.F. nu a declarat apel împotriva Sentinţei penale nr. 12 din 17 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Arad, iar prin decizia dată în apel a fost modificată sentinţa sub aspectul reindividualizării judiciare a pedepsei, astfel că în recurs criticile se pot încadra doar în limitele modificării aduse şi care îl privesc pe inculpat.
Ca atare, în calea de atac a recursului inculpatul nu poate critica hotărârea pronunţată în apel decât sub aspectul modificărilor aduse sentinţei penale şi care se referă la modalitatea de executare a pedepsei.
În aceste condiţii, Înalta Curte nu poate analiza recursul inculpatului S.I.F., care se circumscrie cazului prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. prin prisma căruia s-a solicitat restituirea cauzei la parchet.
În ceea ce priveşte critica inculpatului privind modalitatea de individualizare a pedepsei, Înalta Curte constată că după apariţia Legii nr. 2/2013, care a restrâns cazurile de casare şi a modificat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., aspectele ce presupun o verificare a modului de individualizare a pedepsei nu pot fi analizate din dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen.
Prin modificările aduse prin Legea nr. 2/2013, intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013, legiuitorul a înţeles să elimine din cuprinsul cazurilor de casare situaţiile în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate, aşa încât, după modificările menţionate, temeiul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. poate fi invocat doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Dacă legiuitorul ar fi dorit să menţină în cadrul cazurilor de casare situaţiile în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate, nu ar fi procedat la modificarea temeiului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. Aceasta este raţiunea pentru care critica privind individualizarea pedepsei nu se circumscrie nici cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. şi apare ca fiind nefondată.
Faţă de aceste aspecte şi nefiind identificate alte motive de recurs care pot fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I.F. împotriva Deciziei penale nr. 100/A din 13 mai 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, nulitatea absolută constatată datorată lipsei prezenţei inculpatului P.M. neafectând situaţia recurentului-inculpat S.I.F.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat S.I.F. va fi obligat la plata sumei de 275 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, urmează să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului-inculpat P.M. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 75 RON, urmează să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva Deciziei penale nr. 100/A din 13 mai 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Casează, în parte, decizia penală recurată numai în ceea ce-1 priveşte pe inculpatul P.M. şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Arad.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I.F. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul-inculpat S.I.F. la plata sumei de 275 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului-inculpat P.M. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3400/2013. Penal. Revocarea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 3501/2013. Penal. Arestarea nelegală şi... → |
|---|
