ICCJ. Decizia nr. 346/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 346/2013

Dosar nr. 2518/88/2010

Şedinţa publică din 1 februarie 2013

Asupra recursurilor penale de faţă:

Prin sentinţa penală nr. 213/30 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 2518/88/2010 s-au hotărât următoarele:

În conf. cu art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiune prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. - art. 144 din Legea nr. 64/1995, în infracţiune prevăzută de art. 146 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

În temeiul art. 146 din Legea 85/2006 condamnă pe inculpatul R.N.O., fiul lui W. şi T. născut la data de 06 decembrie 1964 în Kirkwall, Anglia, cetăţean englez, domiciliat în Marea Britanie 16 Valley Field, la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În temeiul art. 290 C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) condamnă acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În temeiul art. 31 alin. (2) C. pen. - art. 20 C. pen. şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. condamnă acelaşi inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În conf. cu art. 33 lit. a)) şi 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate în cea mai grea de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În conf. cu art. 71 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În conf. cu art. 14 al.3 lit. a)) C. proc. pen. cu referire la art. 348 C. proc. pen. declară false în totalitate următoarele înscrisuri:

- contractul de reparaţie a Navei „O.” încheiat la 08 decembrie 2000 între S.I.M. Ltd. Reprezentată de R.N.O. şi şantierul „Z.” reprezentat de G.S. SA Panama.

- contractul de reparaţie a Navei „M.” încheiat la 08 decembrie 2000 între S.I.M. Ltd. Reprezentată de R.N.O. şi şantierul „Z.” reprezentat de G.S. SA Panama.

- contractul de reparaţie a Navei „O.X.” încheiat la 08 decembrie 2000 între S.I.M. Ltd. Reprezentată de R.N.O. şi şantierul „Z.” reprezentat de G.S. SA Panama.

- contractul de reparaţie a Navei „P.VIII” încheiat la 08 decembrie 2000 între S.I.M. Ltd. Reprezentată de R.N.O. şi şantierul „Z.” reprezentat de G.S. SA Panama.

- Swift-ul bancar din 05 ianuarie 2000 privind achitarea de către firma S.I.M. Ltd. a sumei de 140.000 dolar SUA (fila 18 vol. II dosar urmărire penală) reprezentând contravaloarea serviciilor de remorcare a navelor O., O.X., M. şi P.VIII.

- Swift-ul bancar din 15 decembrie 2000 privind achitarea de către firma S.I.M. Ltd. a sumei de 270.000 dolar SUA (fila 20 vol. II dosar urmărire penală) reprezentând contravaloarea materialelor pt. reparaţia navelor O., O.X., M. şi P.VIII.

- Swift-ul bancar din 23 noiembrie 2000 privind achitarea de către firma S.I.M. Ltd. a sumei de 20.000 dolar SUA,reprezentând contravaloarea survey (inspecţie) pentru navele O., O.X., M. şi P.VIII. (fila 22 vol. II dosar urmărire penală)

- facturile fiscale (invoice) înregistrate astfel:

- nr. 01662 din 09 noiembrie 2000 pt. suma de 5000 dolar SUA;

- nr. 01663 din 11 noiembrie 2000 pt. suma de 5000 dolar SUA;

- nr. 01664 din 12 noiembrie 2000 pt. suma de 5000 dolar SUA;

- nr. 01665 din 19 noiembrie 2000 pt. suma de 5000 dolar SUA;

- nr. 01702 din 11 decembrie 2000 pt. suma de 50.000 dolar SUA;

- nr. 01703 din 11 decembrie 2000 pt. suma de 65.000 dolar SUA;

- nr. 01704 din 11 decembrie 2000 pt. suma de 65.000 dolar SUA;

- nr. 01705 din 11 decembrie 2000 pt. suma de 90.000 dolar SUA;

- nr. 01763 din 15 decembrie 2000 pt. suma de 35.000 dolar SUA;

- nr. 01764 din 17 decembrie 2000 pt. suma de 35.000 dolar SUA;

- nr. 01765 din 18 decembrie 2000 pt. suma de 65.000 dolar SUA;

- nr. 01766 din 22 decembrie 2000 pt. suma de 35.000 dolar SUA;

În conf. cu art. 169 C. proc. pen. desfiinţează poprirea dispusă prin ordonanţa din 17 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, şi dispune restituirea sumei de 430.000 dolar SUA către SP B.A. SPRL în calitate de lichidator judiciar al părţii vătămate SC C.R.P.O. SA TULCEA.

În conf. cu art. 191 C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 2000 lei în folosul statului cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că între SC C.R.P.O. SA Tulcea, reprezentată în anul 2000 de A.F. în calitate de director executiv şi administrată judiciar de P.L. pe de o parte, şi firma din Anglia S.F.I.M. LTD, reprezentată de director R.N.O., pe de altă parte, s-au semnat 4 contracte de închiriere a navelor aparţinând SC C.R.P.O. SA Tulcea. Aceste contracte denumite de „bareboat”, au fost înregistrate la registratura SC C.R.P.O. SA Tulcea, astfel:

- nr. 2330 din 12 aprilie 2000 nava „O.”, aflată în Şantierul Midia-Constanţa;

- nr. 2331 din 12 aprilie 2000 nava „O.X.”, aflată în Şantierul Brăila;

- nr. 2332 din 14 aprilie 2000 nava „M.”, aflată în Şantierul Brăila;

- nr. 4939 din 30 noiembrie 2000 nava „P.VIII”, aflată în Portul Tulcea, ancorată la estacada SC C.R.P.O. SA Tulcea.

Aceste contracte aveau clauze identice, potrivit cărora, chiriaşul avea dreptul de a executa anumite operaţiuni de întreţinere şi reparaţie a navelor, cu condiţia ca reparaţiile să fie efectuate,,numai în porturi româneşti”, iar la bordul navelor „şase folosească doar echipaje româneşti”.

O altă clauză expresă a acestor contracte era faptul că S.F.I.M. LTD avea obligaţia de a anunţa, prin notificare scrisă, C.R.P.O.. S.A., în prealabil, cu privire la orice fel de cheltuială referitoare la respectivele nave.

În luna iunie 2002 Tribunalul Buzău, a dispus intrarea conform Legii nr. 64/1995 în faliment a SC C.R.P.O. SA Tulcea şi a desemnat ca lichidator firma SC E.C.A. SRL Buzău, administrată de B.D. şi B.M.

S.F.I.M. LTD a încheiat la data de 08 aprilie 2004 - potrivit încheierii de autentificare nr. 377 de la Biroul Notarului Public „S.L.” - o procură judiciară în baza căreia, SC R. SRL Tulcea (administrată de A.P.W.) să o reprezinte la Tribunalul Buzău, în dosarul nr. 1167/2001, precum şi în orice alte cauze civile sau comerciale aflate pe rolul Tribunalului Buzău, sau al oricăror alte instanţe de judecată, în care figurează ca parte.

La data de 24 decembrie 2004, S.F.I.M. LTD prin intermediul SC R. SRL Tulcea, administrată de A.P.W., a adresat o cerere de admitere a unei creanţe, Tribunalului Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe rolul căruia se afla dosarul de insolvenţă 1167/2001 vizând debitoarea S.C. C.R.P.O. S.A. Tulcea.

Prin aceasta s-a solicitat înscrierea creditorului S.F.I.M. LTD, în tabelul cuprinzând creanţele împotriva creditoarei, cu suma totală de 589.893 dolar SUA şi 1.490.866.397 lei, cu titlu de daune contractuale, întemeiate pe dispoziţiile contractelor de bareboat nr. 2330 din 12 aprilie 2000 (cu referire la nava „O.”), nr. 2331 din 12 aprilie 2000 (cu referire la nava „O.X.”), nr. 2332 din 12 aprilie 2000 (cu referire la nava „M.”) şi 4339 din 30 noiembrie 2000 (cu referire la nava „P.VIII”).

Din suma totală de 589.893 dolar SUA, s-a arătat că 430.000 dolar SUA reprezintă „plăţi în avans către Şantierul Naval Z. din Ucraina pentru inspecţie, achiziţie materiale şi remorcaj a navelor O., O.X., M. şi P.VIII.”

În dovedirea cererii a depus copiile celor 3 swift-uri bancare, copiile celor 12 facturi fiscale (invoice) şi copiile contractelor de reparaţii nave încheiate la data de 08 decembrie 2000.

Astfel, din copia contractului încheiat între S.F.I.M. LTD şi Şantierul Naval Z. rezultă că contractorul se angajează să efectueze lucrări de andocare şi reparaţii la nava M/V „O.”, durata lucrărilor fiind de 40 zile, exclusiv sărbătorile naţionale, costul reparaţiilor reprezentând în total 480.689,50 dolar SUA, din care: 65.000 dolar SUA vor fi avansaţi pentru achiziţionarea de materiale, în decurs de 5 zile bancare de la data semnării contractului; 200.000 dolar SUA vor fi remişi în decurs de 5 zile bancare de la data finalizării operaţiunii de preluare a corpului exterior; iar diferenţa va fi remisă în decurs de 5 zile bancare de la re-livrarea navei.

Din copia contractului încheiat între S.F.I.M. LTD şi Şantierul Naval Z. rezultă că contractorul se angajează să efectueze lucrări de andocare şi reparaţii la nava M/V „O.”, durata lucrărilor fiind de 40 zile, exclusiv sărbătorile naţionale, costul reparaţiilor reprezentând în total 506.729,50 dolar SUA, din care : 50.000 dolar SUA vor fi avansaţi pentru achiziţionarea de materiale, în decurs de 5 zile bancare de la data semnării contractului; 250.000 dolar SUA vor fi remişi în decurs de 5 zile bancare de la data finalizării operaţiunii de preluare a corpului exterior; iar diferenţa va fi remisă în decurs de 5 zile bancare de la re-livrarea navei.

Potrivit copiei contractului încheiat între S.F.I.M. LTDA şi Şantierul Naval Z., contractorul se angajează să efectueze lucrări de andocare şi reparaţii la nava M/V, „M.”, durata lucrărilor fiind de 44 zile, exclusiv sărbătorile naţionale, costul reparaţiilor reprezentând în total 521.169,50 dolar SUA, din care: 65.000 dolar SUA vor fi avansaţi pentru achiziţionarea de materiale, în decurs de 5 zile bancare de la data semnării contractului; 200.000 dolar SUA vor fi remişi în decurs de 5 zile bancare de la data finalizării operaţiunii de preluare a corpului exterior; iar diferenţa va fi remisă în decurs de 5 zile bancare de la re-livrarea navei.

Din copia contractului încheiat între S.F.I.M. LTD şi Şantierul Naval Z. rezultă că contractorul se angajează să efectueze lucrări de andocare şi reparaţii la nava M/V „P.VIII”, durata lucrărilor fiind de 45 zile, exclusiv sărbătorile naţionale, costul reparaţiilor reprezentând în total 850.132,50 dolar SUA, din care: 90.000 dolar SUA vor fi avansaţi pentru achiziţionarea de materiale, în decurs de 5 zile bancare de la data semnării contractului; 300.000 dolar SUA vor şi remişi în decurs de 5 zile bancare de la data finalizării operaţiunii de preluare a corpului exterior; iar diferenţa va fi remisă în decurs de 5 zile bancare de la re-livrarea navei.

Prin sentinţa comercială nr. 426 din 16 iunie 2008 din dosarul nr. 1167/2001, Tribunalul Buzău, a admis cererea de înscriere în tabelul creditorilor formulată de creditoarea S.C. S.F.I.M. LTD, cu o creanţă de 589.313 dolar SUA şi de 22.261,95 lei, dispunând înscrierea acestor sume în tabelul definitiv consolidat al creanţelor ca şi creanţă garantată, urmând ca distribuirea acestora către creditoare să se efectueze conform art. 121 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Hotărârea a rămas definitivă, în baza deciziei nr. 1186 din 15 octombrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, care a respins, ca nefondat, recursul declarat de debitoarea S.C. C.R.P.O. S.A Tulcea, prin lichidator SP B.A. SPRL Buzău.

Prin încheierea din data de 23 decembrie 2008 din dosarul nr. 1167/114/2001 al Tribunalului Buzău, s-a admis cererea formulată de creditoarea S.C. S.F.I.M. LTD, dispunând virarea de urgenţă a sumei de 159.313 dolar SUA, calculată la cursul oficial de schimb leu/dolar la data de 20 iunie 2002 şi a sumei de 22.261,95 lei, în contul mandatarului SC S.C. SRL Bucureşti, urmând ca restul de sumă, în cuantum de 430.000 dolar SUA, să fie distribuit creditoarei după soluţionarea sesizării penale ce formează obiectul dosarului nr. 183/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.

Martorul A.P.W. a susţinut că în calitate de mandatar al S.C. S.F.I.M. LTD, a primit în format pdf. ataşate la e-mail, fişierele conţinând copii scanate după faxurile trimise de către firmă - inclusiv swift-urile bancare - pentru confirmarea plăţii avansurilor în sumă totală de 430.000 dolar SUA către Şantierul Naval Z. Ucraina.

Declaraţia martorului A.P.W. se coroborează cu declaraţia inculpatului care, în cursul cercetărilor penale a arătat că a transmis martorului copiile scanate ale unor acte, pentru a se depune la Tribunalul Buzău.

Martorul S.F. a declarat că este traducător autorizat din anul 1993 şi a colaborat cu diverse instituţii astfel că, în anul 2006, a lucrat cu Direcţia Agricolă, în sensul că a fost solicitat să efectueze traduceri după documente, în limba engleză, necesare formării dosarelor de finanţare ale unor asociaţii agricole. Unul din aceste documente se intitula „transmisie bancară de tip swift” şi reprezenta dovada efectuării unor plăţi care se derulau prin Direcţia Agricolă sau bănci.

În principiu, primea acele swift-uri în copie xerox şi întreba la biroul unde erau depuse documentele în dosar, dacă existau şi originalele, iar în urma confirmării acestei situaţii de fapt, efectua traducerea, făcând menţiunea „conform cu originalul”.

În acest mod a procedat şi cu privire la swift-urile bancare primite de la A.P.W., care i-au fost transmise pe suport electronic, respectiv pe adresa e-mail personal, în format PDF, ca fotografie. Având în vedere că documentele aveau ştampila de culoare albastră şi fiind scanate color, i s-a întărit convingerea că au fost copiate (fotografiate) după documentele originale.

Pe fondul relaţiilor de colaborare pe care le-a avut cu A.P.W., bazate pe încredere şi profesionalism, a certificat la finalul traducerii împrejurarea că acestea sunt „conforme cu originalul”.

Au fost audiaţi numiţii B.D. şi B.M:- administratori la SP B.A. SPR - desemnaţi lichidatori ai S.C. C.R.P.O. Tulcea, calitate în care au efectuat toate demersurile pentru reclarificarea averii debitoarei şi achitarea masei credale.

A.F. a învederat că în anul 2000 (când se pretinde încheierea contractelor de reparaţii cu Şantierul Z. din Ucraina) nu a avut „nici o discuţie cu R.N.O. cu privire la necesitatea acelor reparaţii ce vor fi efectuate în portul din Ucraina”, iar după încheierea contractelor de bareboat, a constatat că S.F.I.M. LTD „a tot tergiversat efectuarea unor acţiunii de reparaţie capitală”, în condiţiile în care învinuitul a venit cu propuneri de a duce navele în şantiere din Bulgaria sau Ucraina cu motivaţia că acolo preţurile sunt mai mici decât în România, considerând că acesta „intenţiona să le vândă ca fier vechi”, aşa cum s-a întâmplat şi în situaţia altor nave ale C.R.P.O. Tulcea.

Aflând despre încheierea contractelor de reparaţii şi despre efectuarea plăţilor, A.F. - a susţinut că toate acestea nu reprezintă decât nişte „falsuri grosolane”, acea relaţie contractuală cu prestatorul nefiind reală.

Mai mult, martorul a precizat că, ulterior, a purtat o discuţie cu R.N.O., ocazie cu care acesta nu numai că a recunoscut că înscrisurile sunt false, dar a precizat că A.P.W. „a aranjat tot, inclusiv la justiţie, să primească acei bani”. Totodată, a învederat că în cadrul discuţiei la care a făcut referire i s-a sugerat să abandoneze demersurile sale în sensul susţinerii denunţului pentru că va primi partea sa de „caşcaval”.

Susţinerile sale sunt confirmate de depoziţia martorului V.V.A. - persoană care a asistat la discuţia dintre cei doi şi care a asigurat traducerea (având în vedere că A.F. nu este bun cunoscător al limbii engleze) - ce a relatat următoarele în cursul urmăririi penale: „în cursul discuţiilor dintre cei doi, pe care eu le traduceam, R.N.O. l-a rugat pe A.F. să înceteze cu demersurile sale, de contestare a acestei creanţe la instanţă şi la organele judiciare, propunându-i că va avea partea lui de caşcaval după ce va obţine întreaga creanţă”.

Împrejurări similare au fost relatate şi de numitul P.L., care a îndeplinit funcţia de administrator judiciar al C.R.P.O. Tulcea în perioada aprilie 1999-februarie 2001 când, în vederea reorganizării, a încheiat contracte de bareboat pentru 4 nave aflate în proprietatea societăţii, care urmau a fi puse în funcţiune după repararea lor.

Referitor la reparaţia acestor nave în Şantierul Z. din Ucraina, invocată de R.N.O., a menţionat că până în luna februarie 2001 când a demisionat, navele respective nu au plecat din şantierele româneşti (fila 159 vol. I dosar urmărire penală).

Din analiza documentelor depuse în dovedirea creanţei de 430.000 dolari s-a constatat că referirile făcute de creditor nu sunt constante cu privire la datele de identificare ale agentului comercial care ar fi încasat această sumă, astfel:

- în contractele de reparaţie se vorbeşte de Şantierul naval „Z.”, reprezentat prin G.S. S.A (înregistrată în Panama, sub nr. 338930), fără a nominaliza persoana fizică ce a semnat, deşi pentru „Clientul” S.F.I.M. L.T.D., acest lucru s-a făcut, fiind indicat R.N.O.;

- facturile (invoice) prezentate sunt emise de „G.S. LTD (nu „S.A.” ca în cazul contractelor şi cum rezultă din ştampila aplicată). De aici rezultă că „G.S. LTD emite facturile în calitate de titular şi nu de reprezentant al Şantierului naval „Z.”, aşa cum rezultă din contracte;

- din swift-uri rezultă că plata a fost făcută către „Şantierul naval G. din Ucraina”;

- în cererea adresată tribunalului la data de 02 noiembrie 2006, se face referire că sumele au fost plătite către „portul Kerch - Ucraina";

- în cererea de creanţă din 24 decembrie 2004 se face vorbire de Şantierul naval „Z.”.

Nu au fost oferite lămuriri care să clarifice neconcordantele evidente în actele de spre care se pretindea că dovedesc plata sumelor, deoarece:

- prin invoice nr. 01665 din 19 noiembrie 2000, factură ce a fost achitată prin swift-ul bancar din 23 noiembrie 2000, se face vorbire despre o sumă reprezentând „fonds for survey of the M/V P.”. Or, această navă a intrat sub incidenţa contractului de bareboat mai târziu, respectiv, la data de 30 noiembrie 2000, aşa încât atât întocmirea facturii, cât şi efectuarea plăţii, s-au realizat mai înainte ca nava să fi făcut obiectul contractului de bareboat;

- se observă faptul că cele patru contracte de reparaţii au fost încheiate la data de 08 decembrie 2000 şi, cu toate acestea, facturile fiscale (invoice), 01662 din 09 noiembrie 2000, 01663 din 11 noiembrie 2000, 01664 din 12 noiembrie 2000 şi 01665 din 19 noiembrie 2000 şi swift-ul bancar din 23 noiembrie 2000 prin care au fost achitate sumele aferente, sunt emise la date ulterioare. Or, este în logica lucrurilor ca ordinea încheierii actelor să fie următoarea: contractele de bareboat, contractele de reparaţii, facturile şi swift-urile bancare.

În raport de aceste constatări, fiind necesar să se verifice dacă acele înscrisuri atestă fapte reale sau, dimpotrivă, sunt false, au fost adresate Cereri de asistenţă judiciară internaţională, autorităţilor judiciare competente din Ucraina, Danemarca şi Panama.

Astfel, autorităţilor judiciare competente din Ucraina li s-au solicitat să verifice dacă Şantierul Naval din Z. a împuternicit G.S. LTD S.A. să-1 reprezinte în relaţia contractuală cu S.F.I.M. LTD, pentru a se demonstra dacă a încasat în final suma de 430.000 dolar SUA care îi revenea potrivit contractelor.

În situaţia în care relaţia contractuală ar fi fost reală, s-au solicitat înscrisurile care au stat la baza achitării sumei de 430.000 dolar SUA, având în vedere că R.N.O. a declarat că documentele originale i-au fost sustrase şi a intrat în posesia copiilor, prin bunăvoinţa reprezentanţilor Şantierului din Z.

S-a cerut să se ridice următoarele documente: cele 4 contracte reparaţii vizând navele M/V, „O.X.” , M/V „O.”, M/V „M.” şi M/V „P.VIII”; cele 12 facturi fiscale (invoice) din perioada 09 noiembrie - 22 decembrie 2000; cele 4 swift-uri bancare din perioada 23 noiembrie 2000-05 ianuarie 2001; precum şi orice alte înscrisuri care se referă la relaţia contractuală respectivă.

Totodată, s-a solicitat identificarea şi audierea persoanei fizice care a semnat contractele şi a întocmit facturile (invoice) sau a oricărei alte persoane care are ştiinţă despre faptul că relaţia contractuală este reală sau nu, precum şi administrarea oricărei alte probe ce urma a fi descoperită cu ocazia verificărilor şi care să aibă legătură cu cauza.

Materialele rezultate în urma executării cererii de comisie rogatorie privind acordarea de asistenţă judiciară, au fost trimise - prin intermediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de către Procuratura Generală a Republicii Ucraina, la data de 06 octombrie 2009, comunicându-ni-se următoarele:

- Uzina Navală „Z.” S.A. nu a avut legături financiare cu compania S.F.I.M. LTD în baza unor contracte în vederea executării unor lucrări de reparaţii de către antreprenorul G.S. LTD ( S.A.).

- Nu s-a putut stabili dacă Uzina Navală Z. S.A. a întocmit pe numele G.S. LTD (S.A.) o împuternicire în vederea executării lucrărilor de reparaţii, ca urmare a expirării termenului de păstrare a unor astfel de documente.

În contul Uzinei Navale Z. S.A. nu a fost virată suma de 430.00 dolar SUA în vederea executării unor lucrări de reparaţii în baza a 4 contracte din data de 02 decembrie 2000 la motonavele „O.”, „O.X.”, „M.” şi „P.VIII”, iar contractele privind executarea de reparaţii la aceste motonave nu au fost încheiate şi nici navele nu s-au aflat pe pontonul uzinei.

- în legătură cu transferurile bancare dintre companiile S.F.I.M. LTD şi G.S. LTD, Uzina Navală Z. S.A. nu deţine informaţii, ca parte neimplicată în relaţiile financiare dintre aceste companii.

Prin intermediul răspunsului intermediar primit de la Procuratura Generală a Ucrainei s-a stabilit că, „potrivit informaţiilor furnizate de Departamentul de Informaţii şi Analiza suportului procedurii fiscale din Administraţia Fiscală se Stat a Ucrainei, societatea cunoscută sub numele de G.S. LTD S.A. nu este înregistrată în baza centrală de date a Administraţiei Fiscale de Stat din Ucraina”.

Autorităţilor judiciare competente din Danemarca li s-au solicitat să verificarea faptul dacă G.S. LTD.S.A a fost clientul băncii N.B.D. A/S, Denmark şi dacă swift-urile prezentate atestă operaţiuni reale.

Materialele transmise de instanţele judecătoreşti din Danemarca au evidenţiat faptul că a fost contactat numitul R.H.H. de la N.B.D. A/S, International Branch - care a comunicat următoarele:

- Contul nr. 5986801, deschis la N.B.D. A/S pe numele G.S. LTD S.A. a fost creat pentru prima dată în ianuarie 2002.

- Semnăturile existente pe transferul bancar SWIFT, nu arată ca semnăturile prezentate de către G.S. LTD S.A. la crearea contului.

- Antetul principal care apare pe transferurile bancare SWIFT nu l-a mai văzut niciodată înainte.

- Având în vedere circumstanţele de mai sus, şi mai ales contul curent de la N.B.D. A/S ce a fost creat pentru prima dată de către G.S. LTD. S.A. la câţiva ani după data menţionată în anexe, R.H.H. a concluzionat că sunt, „transferuri bancare SWIFT false şi, ca rezultat, plăţile enumerate în mod evident, nu au avut loc”.

Funcţie de răspunsurile primite prin intermediul celor două comisii rogatorii, s-a renunţat la cererea de asistenţă judiciară internaţională cu Panama prin care se solicitase să se verifice dacă relaţia contractuală şi încasarea sumelor sunt reale.

În realitate, aceste cheltuieli nu au fost efectuate, situaţie ce rezultă fără dubiu şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, din care rezultă intenţia directă a inculpatului de a frauda.

Sunt elocvente sub acest aspect, declaraţiile martorilor A.F., V.V.A. - amintite în considerentele anterioare - dar şi ale martorului A.P.W. care a arătat că toate actele ce atestă situaţiile nereale cu privire la reparaţia navelor şi sumele plătite şantierului Z. şi care există în dosar - le-a primit de la inculpat, în scopul dovedirii creanţei din dosarul de faliment al C.R.P.O. Tulcea.

Astfel, contractele şi facturile ce atestă plata sumei de 430.000 dolari, le-a primit în plic, prin poştă, iar cele 3 swift-uri bancare, în format electronic (pdf.) ca ataşament la e-mail.

În legătură cu persoana care i-a expediat cele 3 swift-uri bancare, martorul a declarat că acesta este fără nici o îndoială inculpatul R.N.O., deoarece anterior au discutat la telefon despre trimiterea actelor respective.

Toate documentele primite au fost depuse în copie la dosarul de faliment al SC C.R.P.O. SA Tulcea pentru termenul de judecată din 03 noiembrie 2006, după ce au fost traduse, iar actele prezentate organelor judiciare în cursul urmăririi penale, reprezintă cele primite de la inculpat.

Probele analizate în cauză (declaraţiile martorilor, materialele primite de la autorităţile judiciare din Ucraina şi Danemarca, actele prezentate de A.P.W. care atestă date nereale privind plata sumei de 430.000 dolari, cererea de admitere a creanţei, contractele de reparaţie şi de bareboat a navelor O., O.X., M. şi P.VIII şi celelalte acte existente în dosar) dovedesc vinovăţia inculpatului R.N.O.

În drept, fapta inculpatului R.N.O. de a falsifica sub semnătură privată 3 swift-uri bancare, 4 contracte de reparaţii şi 12 facturi fiscale (invoice), prin alterarea conţinutului acestora, încredinţându-le unei alte persoane, spre folosire la 02 noiembrie 2006,în scopul producerii unei consecinţe juridice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, potrivit disp. art. 290 din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.

Din înscrisul existent (fila 17 Voi. II dosar urmărire penală) rezultă că documentele prin care se dorea dovedirea plăţii sumei de 430.000 dolari SUA către Şantierul Naval „Z.” din Ucraina, au fost depuse la dosarul de faliment al C.R.P.O. Tulcea, la data de 02 noiembrie 2006 aceasta fiind data consumării infracţiunii.

S-a consemnat că fapta aceluiaşi inculpat de a-l determina pe A.P.W. să inducă în eroare C.R.P.O. prin lichidator şi să depună respectivele documente false la Tribunalul Buzău, pentru a induce în eroare autorităţile judiciare, prin prezentarea ca adevărată a unor fapte mincinoase, în scopul de a obţine un folos material injust, respectiv o creanţă în cuantum de 430.000 dolar SUA - ca urmare a executării unor contracte de bareboat: încheiate de C.R.P.O. Tulcea şi SC S.F.I.M. LTD - faptă ce a rămas în fază de tentativă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 31 alin. (2) - art. 20 C. pen. cu referire la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., deoarece consecinţele vizate de inculpat erau deosebit de grave.

Fapta inculpatului R.N.O. de a-l împuternici pe A.P.W. să depună înscrisurile mai sus menţionate în condiţiile descrise, solicitând înregistrarea unei cereri de admitere a unei creanţe inexistente asupra averii debitorului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 46 din Legea 85/2006.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului au fost avute în vedere, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) gradul de pericol social concret al faptelor comise, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Din copia cazierului judiciar obţinut prin intermediul aceleiaşi instituţii rezultă că sus-numitul posedă antecedente penale, fiindu-i aplicate amenzi judiciare pentru săvârşirea mai multor delicte (fraude şi tulburarea liniştii publice).

Inculpatul a fost nesincer şi nu a dorit să colaboreze cu organele de urmărire penală, susţinând că a încheiat contracte de reparaţii cu Şantierul Naval Z. din Ucraina pentru cele 4 nave româneşti, că a emis facturi pentru suma de 430.000 dolari şi a plătit această sumă prin transfer bancar, fapte nereale, contrazise de probele administrate în cauză.

Împotriva sentinţei penale nr. 213 din 30 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr. 2518/88/2010 au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, şi inculpatul R.N.O.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, a criticat greşita condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006, întrucât s-a împlinit termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale, care este de 4 ani şi 6 luni, fapta fiind comisă la data de 02 noiembrie 2006.

Inculpatul R.N.O. a solicitat încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006, întrucât s-a împlinit termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale, fără a contesta vinovăţia sa în comiterea acestei infracţiuni; a mai solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât nu s-a dovedit cert că inculpat ar fi falsificat înscrisurile originale prin vreuna dintre modalităţile prevăzute de lege, la dosarul cauzei aflându-se doar copii pe baza cărora nu se poate aprecia vinovăţia sa. Se susţine că existenţa creanţei SC S.F.I.M. LTD a fost confirmată prin sentinţa civilă nr. 142/2012 a Tribunalului Buzău, care a recunoscut valabilitatea contractelor de bareboat încheiate cu C.R.P.O. Tulcea şi calitatea de creditor a SC S.F.I.M. LTD.

Curtea de Apel, a pus în discuţie, din oficiu, schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006 şi art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 20 C. pen. şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. într-o singură infracţiune prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006. Inculpatul a fost de acord cu schimbarea încadrării juridice în sensul precizat de curte.

Inculpatul nu a putut fi audiat de instanţa de apel, întrucât nu se cunoaşte locaţia unde se află în prezent.

Examinând sentinţa penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelanţi, precum şi din oficiu, conform art. 378 C. proc. pen., Curtea, a constatat că apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, şi inculpatul R.N.O. sunt fondate.

Curtea, constată că prima instanţă a realizat o analiză coroborată a mijloacelor de probă administrate în cauză, stabilind corect starea de fapt în cauză, ce demonstrează implicarea inculpatului R.N.O. în activitatea infracţională.

La data de 24 decembrie 2004 SC S.F.I.M. LTD, având nr. de înregistrare 4208597, prin mandatar SC R. SRL Tulcea depune în dosarul nr. 1167/2000 al Tribunalului Buzău, o cerere de admitere a unei creanţe de 589.893 dolar SUA şi 1.490.866.397 lei faţă de SC C.R.P.O. SA Tulcea, cu titlu de daune întemeiate pe dispoziţiile contractelor de bareboat încheiate pentru navele O., O.X., M. şi P.VIII, urmare a cheltuielilor efectuate pentru aceste nave. Din sumele totale pretinse, suma de 430.000 dolar SUA a fost solicitat distinct pentru pretinse plăţi în avans către şantierul Naval Z. din Ucraina pentru inspecţie materiale şi remorcaj a navelor O., O.X., M. şi P.VIII, în baza a 12 facturi anexate cererii ( filele 8-35, 66-85 vol. II urmărire penală ). Aceste înscrisuri au fost anexate cererii de admitere a creanţei.

Cererea de admitere a creanţei a fost examinată de instanţa investită cu soluţionarea dosarului de faliment, parcurgând mai multe cicluri procesuale, inclusiv soluţiile pronunţate fiind diferite.

Pentru corecta apreciere a faptelor deduse judecăţii, inclusiv din perspectiva încadrării juridice, au fost redate de către instanţa de apel soluţiile pronunţate de instanţe în legătură cu cererea de admitere a creanţei, în vederea înscrierii în masa credală, dar şi poziţia procesuală a SC C.R.P.O. SA Tulcea şi concluziile expertizelor dispuse în cauza comercială.

Prin sentinţa nr. 115 din 08 septembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Buzău, în dosarul nr. 1167/2001 ( filele 111-116 vol. III dosar urmărire penală) a fost respinsă cererea de înscriere în tabelul creditorilor, formulată de SC S.F.I.M. LTD

În motivarea sentinţei se arată că „la data de 12 aprilie 2000, între debitorul SC C.R.P.O. SA Tulcea, în calitate de proprietar şi armator, societate comercială aflată şi la acea dată sub incidenţa Legii nr. 64/1995, republicată, în procedura de reorganizare judiciară şi firma engleză SC S.F.I.M. LTD, cu sediul în Brookwell, Gloucestershire, England, cu număr de înregistrare fiscală 3776741, în calitate de navlositor, au fost încheiate trei contracte de închiriere standard bareboat „B.89” după cum urmează: cu nr. 2330 din 12 aprilie 2000, pentru nava trawler „ O.” cu nr. 2331 din 12 aprilie 2000 pentru nava trawler „O.X.”; cu nr. 2332 din 12 aprilie 2000 pentru nava trawler „M.”. la data de 30 noiembrie 2000, între aceleaşi părţi, se încheie contractul cu nr. 4939, pentru nava frigorifică de transport „P.VIII”. Primele trei nave au fost preluate de navlositor, conform protocoalelor încheiate la data de 14 noiembrie 2000.

Contractele de navlosire încheiate nu au fost vizate de judecătorul - sindic şi nu au fost aprobate de creditorii SC C.R.P.O. SA.

La data de 17 aprilie 2011 firma SC S.F.I.M. LTD, cu care au fost încheiate contractele de navlorire, a fost dizolvată. în aceste condiţii, la dat de 12 septembrie 2001, au fost încheiate acte adiţionale la contractele de bareboat; aceste acte nu poartă însă semnătura administratorului judiciar, nu au fost vizate de judecătorul - sindic şi nu au fost aprobate de creditori. Mai mult decât atât, ele au fost încheiate cu o altă firmă, respectiv SC S.F.I.M. LTD, cu sediul în Cheshire, England, înregistrată la data de 30 aprilie 2011, cu număr de înregistrare fiscală 4208597.

Deşi debitorul a solicitat expres ca noua firmă să facă dovada că este succesoarea în drepturi şi obligaţii a firmei cu care au fost încheiate iniţial contractele de bareboat, niciun act doveditor nu a fost depus la dosarul cauzei în acest sens. Din certificatul aflat la dosar rezultă că referitor la firma SC S.F.I.M. LTD, înregistrată la data de 30 aprilie 2001, niciun nume anterior nu a fost înregistrat în ultimii 20 de ani, confirmându-se astfel susţinerea că este vorba de altă societate decât cea cu care au fost încheiate contractele de bareboat şi nu de succesoarea în drepturi şi obligaţii a acesteia.

Cu privire la situaţia contractelor de bareboat reclamanta este notificată de debitor la data de 28 septembrie 2001 şi, respectiv, la data de 24 octombrie 2001, dar nu se întreprind măsuri pentru clarificarea acestei situaţii de nici una dintre părţi. în cauza de faţă, reclamanta SC S.F.I.M. LTD - Anglia este reprezentată cu procură dată în faţa unui notar public din municipiul Tulcea de SC R. SRL Tulcea, al cărei administrator este A.P.W., fost director executiv al SC C.R.P.O. SA Tulcea - societate în faliment.

Ori, la începutul anului 2002, sub semnătura directorului executiv A.P.W., SC C.R.P.O. SA Tulcea a solicitat judecătorului - sindic desemnat de Tribunalul Buzău, în dosarul nr. 1167/2001 să se constate încetarea de drept a contractelor de închiriere a navelor ( de bareboat) de pescuit „O.”, „O.X.” şi „M.” şi a transportorului frigorific „P.VIII”, tocmai pornind de la împrejurarea că SC S.F.I.M. LTD - Anglia fusese dizolvată la dat de 17 aprilie 2001.

Această poziţie a fostului director executiv A.P.W. este de natură să adâncească îndoielile cu privire la existenţa reală a firmei reclamate şi la calitatea acesteia de succesoare în drepturi şi obligaţii a firmei cu care s-au încheiat contractele de bareboat, în lipsa unor documente doveditoare, cerute de judecătorul - sindic, dar neprezentate la dosar.

La data de 20 iunie 2002 se dispune trecerea la procedura falimentului asupra SC C.R.P.O. SA Tulcea.

După intrarea în faliment a debitorului, reclamanta îl notifică în referire la contractele de bareboat abia la data de 14 iulie 2003. în temeiul art. 51 din Legea nr. 64/1995, republicată, lichidatorul şi-a manifestat tacit voinţa de denunţare a contractelor de bareboat, prin necomunicarea unui răspuns la comunicarea reclamantei, în termenul legal de 30 de zile. în aceste condiţii, reclamanta avea deschisă calea unei acţiuni pentru a determina întinderea eventualului prejudiciu cauzat şi pentru obligarea debitorului de a-1 repara, lucru pe care însă aceasta nu 1-a făcut, preferând să solicite direct înscrierea la masa credală.

Creanţa pretinsă de reclamanta SC S.F.I.M. LTD - Anglia, în sumă de 669.000 dolar SUA şi 77.000.000 lei nu este însă stabilită printr-un titlu executoriu şi este contestată de debitor, iar la dosarul cauzei nu au fost depuse acte doveditoare, însuşite de debitor, din care să rezulte cu certitudine existenţa şi întinderea acesteia.”

Prin decizia civilă nr. 1585 din 17 aprilie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, a fost admis recursul declarat de SC S.F.I.M. LTD, a fost casată sentinţa nr. 115 din 08 septembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Buzău, în dosarul nr. 1167/2001, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare. Instanţa de recurs a stabilit că SC S.F.I.M. LTD înregistrată sub nr. 4208597 este continuatoarea SC S.F.I.M. LTD înregistrată sub nr. 3776741 şi a apreciat că se impune efectuarea unei expertize pentru stabilirea creanţei.

Prin sentinţa comercială nr. 426 din 16 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Buzău, în dosarul nr. 1167/2001, definitivă prin decizia nr. 1186 din 15 octombrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, a fost admisă cererea de înscriere în tabelul creditorilor formulat de creditoarea SC S.F.I.M. LTD cu o creanţă de 589.313 dolar SUA şi 22.261,95 lei.

În această cauză a fost efectuată o expertiză contabilă, însuşită de instanţă, care a stabilit un debit de 589.313 dolar SUA şi 22.261,95 lei, în care se regăsea şi suma de 430.000 dolar SUA pentru plăţi către şantierul Naval Z. din Ucraina. Cu privire la acest raport de expertiză, expertul parte al SC „C.R.P.O.” SA Tulcea a susţinut în opinia separată că creanţa de 430.000 dolar SUA nu a fost demonstrată ca fiind certă, lichidă, exigibilă, întrucât nu s-a făcut dovada plăţii prin transfer bancar, iar contractele de reparaţii nu au acordul SC C.R.P.O. SA Tulcea.

Pe tot parcursul procedurii judiciare SC C.R.P.O. SA Tulcea prin lichidator a contestat permanent creanţa de 430.000 dolar SUA pretinsă de SC S.F.I.M. LTD cu titlu de plăţi în avans către şantierul Naval Z. din Ucraina.

Prin încheierea din 12 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Buzău, în dosarul nr. 1167/114/2001 ( nr. vechi 1167/2001 ) s-a dispus plata către SC S.F.I.M. LTD a sumei de 589.313 dolar SUA şi 22.261,95 lei, însă urmare a intervenţiei organelor de urmărire penală această sumă a fost indisponibilizată, astfel că nu a mai fost efectiv plătită.

Din înscrisurile aflate în dosarul cauzei, menţionate mai sus, dar şi din declaraţiile martorului A.P.W., inclusiv susţinerile inculpatului, este cert că acesta, în calitate de reprezentant al SC S.F.I.M. LTD a formulat cererea de înscriere în tabelul creditorilor SC C.R.P.O. SA Tulcea a sumei de 589.893 dolar SUA şi 1.490.866.397 lei, în care era inclusă şi suma de 430.000 dolar SUA pretinsă cu titlu de plăţi în avans către şantierul Naval Z. din Ucraina.

Cererea a fost depusă în dosarul nr. 1167/2000 al Tribunalului Buzău, ce avea ca obiect procedura falimentului deschisă faţă de SC C.R.P.O. SA Tulcea, prin intermediul mandatarului său SC R. SRL Tulcea, reprezentată de martorul A.P.W.

Inculpatul R.N.O. a susţinut realitatea creanţei de 430.000 dolar SUA, pretinsă cu titlu de plăţi în avans către şantierul Naval Z. din Ucraina, dând chiar şi o declaraţie autentificată la BNP S.L. (fila 95 vol. I dosar urmărire penală) în care susţine că SC S.F.I.M. LTD a plătit prin transfer bancar suma de 430.000 dolar SUA, operaţiuni conformate de swifturile bancare din datele de 23 noiembrie 2000, 15 decembrie 2000 şi 05 ianuarie 2001, dar pe care nu le-a putut prezenta în original, motivat că i-au fost sustrase.

În declaraţia olografă din data de 03 iulie 2008 inculpatul R.N.O. a recunoscut că SC S.F.I.M. LTD a formulat cererea de înscriere în tabelul creditorilor a creanţei şi că a transmis în anul 2006 documentele în original privind plăţile către martorul A.P.W., iar swifturile bancare pe cale electronică.

Martorul A.P.W. a declarat că a primit pe cale electronică, în format .pdf ataşate la e-mail, fişierele conţinând copii scanate după swift-urile bancare ce priveau confirmarea plăţii avansurilor în sumă totală de 430.000 dolar SUA către Şantierul Naval Z. Ucraina. Aceste înscrisuri au fost printate şi traduse, după care ler-a depus în dosarul de faliment.

Martorul S.F., care a efectuat traducerea înscrisurilor primite de martorul A.P.W. de la inculpat, a declarat că a primit swift-urile bancare în copie xerox, iar pe fondul relaţiilor de colaborare pe care le-a avut cu A.P.W. a certificat la finalul traducerii împrejurarea că acestea sunt „conforme cu originalul”, deşi nu a fost în posesia originalelor.

Celelalte înscrisuri care susţineau cererea de admitere a creanţei de 430.000 dolar SUA au fost primite în original de martorul A.P.W. de la inculpat, astfel cum a şi declarat martorul, ceea ce a permis ridicarea lor de către organele de urmărire penală, astfel că în volumul II se regăsesc în original contractele reparaţii încheiate pentru navele O., O.X., M. şi P.VIII, care poartă semnătura inculpatului, ce nu a fost contestată de acesta.

Curtea de Apel, mai are în vedere şi declaraţiile martorilor A.F. (a susţinut că a discutat cu inculpatul, care a recunoscut caracterul fals al înscrisurilor, propunându-i să renunţe la demersul său judiciar), V.V.A. (confirmă discuţiile dintre A.F. şi inculpat, în calitate de martor ocular), P.L. (care declară că cele 4 nave nu au plecat din şantierele româneşti până în luna februarie 2001).

Din coroborarea tuturor acestor mijloace de probă rezultă caracterul fals, prin contrafacerea al înscrisurilor, iar autorul acestora este inculpatul R.N.O.

în aprecierea vinovăţiei inculpatului Curtea, reţine că acesta era singura persoană care a fost implicată în efectuarea demersurilor pentru formularea cererii de admitere a creanţei în tabelul creditorilor SC C.R.P.O. SA Tulcea, l-a împuternicit în acest sens pe martorul A.P.W., căruia i-a transmis înscrisurile ce atestau creanţa pretinsă, a fost prezent în România unde a discutat despre cererea formulată în cadrul procedurii falimentului, a luat cunoştinţă despre denunţul formulat de A.F. în legătură cu cererea sa de înscriere a creanţei, solicitându-i să renunţe. în măsura în care inculpatul era o persoană onestă, dacă nu ar fi fost implicat direct în falsificarea şi folosirea înscrisurilor false, atitudinea sa manifestată faţă de A.F. trebuia să fie alta. De altfel, inculpatul apare ca fiind singura persoană ce reprezenta SC S.F.I.M. LTD, care a încheiat contractele de bareboat pentru cele 4 nave, iar în declaraţia olografă ( filele 98-99 vol. I Dosar urmărire penală ) a precizat că a achitat personal prin transfer bancar plăţile confirmate prin swift-urile bancare, după ce Şantierul Naval din Z. a emis facturile. în niciun moment inculpatul nu a susţinut că ar fi primit înscrisurile de la altă persoană, iar pe contractele de reparaţii (filele 90, 98, 106, 114) se află semnătura inculpatului, aşa încât contribuţia sa la falsificarea înscrisurilor este evidentă, în condiţiile în care contractele de reparaţii nu au corespondent în realitate.

Sentinţa nr. 142 din 25 ianuarie 2012 a Tribunalului Buzău, invocată de inculpat ca argument privind realitatea susţinerilor sale, este lipsită de relevanţă, întrucât creanţa înscrisă în tabelul creditorilor SC C.R.P.O. SA Tulcea în baza acestei hotărâri vizează alte prestaţii ale S.F.I.M. LTD decât cele avute în vedere la invocarea creanţei de 430.000 dolar SUA ( se invocă facturi fiscale din perioada 12 aprilie 2000 - 24 iunie 2002, diferite ca serie, număr şi dată).

În concluzie, se impune a se reţine că inculpatul R.N.O. a formulat, prin mandatar, cererea de înscriere în tabelul creditorilor SC C.R.P.O. SA Tulcea a sumei de 589.893 dolar SUA şi 1.490.866.397 lei, în care era inclusă şi suma de 430.000 dolar SUA pretinsă cu titlu de plăţi în avans către şantierul Naval Z. din Ucraina, falsificând mai multe înscrisuri pentru a justifica creanţa de 430.000 euro.

Curtea de Apel, apreciază că încadrarea juridică dată faptelor de prima instanţă este greşită, impunându-se schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006 şi art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 20 C. pen. şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. într-o singură infracţiune prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006.

Potrivit art. 146 din Legea nr. 85/2006 constituie infracţiune „fapta persoanei care, in nume propriu sau prin persoane interpuse, solicita înregistrarea unei cereri de admitere a unei creanţe inexistente asupra averii debitorului”.

Potrivit art. 215 alin. (1) C. pen. constituie infracţiune „inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a produs o pagubă”. în alin. (3) este incriminată înşelăciunea în convenţii, care constă „inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate”.

În rechizitoriu s-a reţinut că fapta inculpatului R.N.O. de a-l determina pe A.P.W. (care a acţionat fără vinovăţie) să depună înscrisurile falsificate la Tribunalul Buzău, pentru a induce în eroare autorităţile judiciare, în scopul de a obţine un folos material injust, respectiv o creanţă de 430.0000 dolar SUA, constituie infracţiunea de tentativă la înşelăciune în forma participaţiei improprii.

De asemenea, prima instanţă a reţinut aceeaşi infracţiune motivat faptul că inculpatul 1-a determinat pe A.P.W. să inducă în eroare C.R.P.O. prin lichidator şi să depună respectivele documente false la Tribunalul Buzău, pentru a induce în eroare autorităţile judiciare, în scopul de a obţine un folos material injust, respectiv o creanţă în cuantum de 430.000 dolar SUA.

Procurorul a reţinut infracţiunea de tentativă la înşelăciune în forma participaţiei improprii în raport de acţiunea de inducere în eroare exercitată faţă de instanţă, în timp ce prima instanţă a reţinut infracţiunea în raport de acţiunea de inducere în eroare exercitată faţă de instanţă, dar şi faţă de SC C.R.P.O. SA Tulcea, ce ar fi produsă prin depunerea la dosar a înscrisurilor falsificate.

Infracţiunea prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006 a fost reţinută ca urmare a depunerii cerere de înscriere a creanţei în tabelul creditorilor SC C.R.P.O. SA Tulcea.

Atât procurorul, în rechizitoriu, dar şi prima instanţă au realizat o disociere a activităţii de depunere a cererii de înscriere a creanţei de cea a depunerii înscrisurilor falsificate, însă acestea se întrepătrund, mai mult depunerea unora dintre înscrisurile falsificate, anume facturile (invoice), s-a produs odată cu depunerea cererii, aşa cum rezultă din chiar cuprinsul cererii, ulterior fiind depuse contractele de reparaţii şi swift-urile bancare.

Curtea, constată că inculpatul, în calitate de reprezentant al SC S.F.I.M. LTD, a formulat cerere de înscriere a creanţei, în cuprinsul căreia a dezvoltat motivele care justifică creanţa de 430.000 dolar SUA, făcând trimitere la facturile care atestau că ar fi plătit în avans suma de 430.000 dolar SUA, aşa încât depunerea cererii nu poate fi privită distinct de folosirea înscrisurilor falsificate, ce a reprezentat doar modalitatea de susţinerii a cererii de înscriere a creanţei nereale.

Infracţiunea prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006 se comite, sub aspectul laturii obiective, printr-o acţiune de solicitare a înregistrării unei cereri de admitere a unei creanţe inexistente asupra averii debitorului, aflat în procedura insolventei, astfel că infracţiunea se consumă prin simpla depunere a cererii, fără a prezenta relevanţă pentru existenţa infracţiunii dacă cererea este admisă sau nu, fiind posibile ambele variante.

Cererea trebuie să îndeplinească exigenţele unei cereri de chemare în judecată, fiind prevăzute dispoziţii precise în Legea nr. 64/1995 (a se vedea art. 79 m), dar şi în Legea nr. 85/2006 (a se vedea art. 65). Ambele legi prevedeau în mod identic că cererea va cuprinde: numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul, suma datorata, temeiul creanţei, precum si menţiuni cu privire la eventualele drepturi de preferinţă sau garanţii, urmând a fi anexate documentele justificative ale creanţei şi ale actelor de constituire de garanţii.

Rezultă că cererea trebuia să cuprindă motivele de fapt şi de drept care justificau existenţa creanţei, fiind în prezenţa unor afirmaţii asupra realităţii acesteia.

Ca atare, prin depunerea cererii, titularul acesteia formulează pretenţii civile faţă de societatea aflată în procedura insolventei, totodată prezentând ca reală o situaţia mincinoasă (în legătura cu existenţa creanţei ). în condiţiile în care creanţa este inexistenţă, neavând corespondent în realitate, este evident că acţiunea de depunere a cererii de înscriere a creanţei în tabelul creditorilor (care trebuie să aibă un anume conţinut) este însoţită de afirmaţii nereale, care sunt specifice şi acţiunii care realizează elementul material al infracţiunii de înşelăciune.

Curtea, reţine că infracţiunea prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006 nu presupune, sub aspectul laturii subiective, un scop sau mobil special, însă acţiunea făptuitorului urmăreşte în mod natural obţinerea unui titlu privind o creanţă care în realitate nu există, deci interesul material există implicit şi rezultă din natura pretenţiilor formulate prin cerere.

Se constată, aşadar, o suprapunere a unora dintre condiţiile care permit reţinerea infracţiunii prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006, respectiv infracţiunea de înşelăciune. Deşi cele două texte au un conţinut juridic diferit, existând şi diferenţe evidente, cum ar fi urmarea imediată, întrucât infracţiunea prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006 este o infracţiune de pericol şi subzistă indiferent de acceptarea creanţei pretinse în tabelul creditorilor şi producerea unei pagube (infracţiunea se consumă la momentul depunerii cererii), în timp ce infracţiunea de înşelăciune se consumă doar în măsura în care s-a produs o pagubă.

În speţă nu s-a produs o urmare materială, chiar dacă a fost admisă creanţa, întrucât procurorul a intervenit şi a indisponibilizat creanţa pretinsă de S.F.I.M. LTD, din acest considerent fiind reţinută infracţiunea de înşelăciune în forma tentată.

De asemenea, pentru infracţiunea de înşelăciune se cere existenţa unei acţiuni amăgitoare care să fie aptă să inspire încrederea victimei şi să o inducă în eroare, în timp ce pentru infracţiunea prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006 nu există o astfel de cerinţă.

În aprecierea Curţii, acţiunea S.F.I.M. LTD nu era de natură să asigure inducerea în eroare, având în vedere subiectul pasiv al acţiunii de inducere în eroare - instanţa de judecată. Deşi prima instanţă a reţinut şi o acţiune de inducere în eroare a SC C.R.P.O. SA Tulcea, o astfel de ipoteză este exclusă, în condiţiile în care SC C.R.P.O. SA Tulcea a contestat permanent creanţa, deci în niciun moment nu a fost indusă în eroare.

Mai rămâne în discuţie aptitudinea de a induce în eroare a acţiunii exercitată de inculpat, prin mandatarul său, faţă de instanţa investită cu soluţionarea cererii de înscriere a creanţei în tabelul creditorilor SC C.R.P.O. SA Tulcea.

În accepţiunea Curţii, cu caracter de generalitate, este greu de acceptat că o susţinere mincinoasă făcută în faţa unei instanţe, chiar dacă este acceptată de instanţă şi produce o pagubă părţii adverse, poate constitui o acţiune de inducere în eroare care să realizeze conţinutul constitutiv al infracţiunii de înşelăciune.

Trebuie avut în vedere că un proces civil este guvernat de principiul contradictorialităţii, fiecare parte dispunând de instrumentele procesuale pentru a-şi susţine apărările ori a contesta cererile părţii adverse. Instanţa civilă, potrivit art. 129 C. pr. civ., trebuie să aibă un rol activ în desfăşurarea procesului, pentru a preveni orice greşeală în aflarea adevărului, aşa încât manoperele dolosive al unei părţi ar trebuie identificate de instanţă.

Punctual, în dosarul nr. 1167/114/2001 (nr. vechi 1167/2001 ) al Tribunalului Buzău, SC C.R.P.O. SA Tulcea prin lichidator a contestat creanţa invocată de S.F.I.M. LTD, prezentând apărări care să demonstreze netemeinicia pretenţiilor ceea ce a şi determinat iniţial respingerea cererii de înscriere a creanţei în tabelul creditorilor SC C.R.P.O. SA Tulcea., însă în ciclurile procesuale ulterioare a fost admisă creanţa, fiind înlăturate apărările debitoarei.

Acceptarea argumentelor uneia dintre părţi, în cadrul unei proceduri contencioase, nu poate însă determina aprecierea că acţiunea inculpatului R.N.O., prin mandatarul său, avea aptitudinea de a induce în eroare instanţa de judecată. Instanţa nu a dispus în sensul admiterii cererii pe baza afirmaţiilor titularului cereri, ci după analiza argumentelor părţilor şi a probelor administrate, aşa încât hotărârea judecătorească nu este consecinţa directă a susţinerilor din cerere.

Drept urmare, nu suntem în prezenţa unei acţiuni de inducere în eroare, în sensul art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)

Deşi diferenţele dintre cele două infracţiuni există, totuşi nu se justifică reţinerea în concurs ideal a infracţiunilor prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 20 C. pen. şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., mai ales în cazul concret, întrucât prima infracţiune include toate acţiunile inculpatului, iar caracterul său special impune a i se acorda prevalentă.

Curtea, mai reţine că prin incriminarea faptei de a solicita înregistrarea unei cereri de admitere a unei creanţe inexistente asupra averii debitorului, în procedura insolvenţei, legiuitorul a urmărit sancţionarea persoanei care face afirmaţii mincinoase privind o anume creanţă asupra debitorului, în încercarea de a profita de situaţia juridică dificilă a acestuia. Incriminarea faptei urmăreşte protejarea societăţii comerciale aflată în procedura insolvenţei, dar în esenţa este sancţionată chiar şi o tentativă de înşelare a societăţii comerciale aflată în procedura insolvenţei, indiferent dacă cererea este sau nu admisă.

Se constată că legea specială sancţionează o formă specială de înşelăciune, chiar dacă aceasta nu produce o urmare materială, infracţiunea prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006 consumându-se independent de producerea unei pagube, acest aspect interesând eventual individualizarea pedepsei.

În concluzie, curtea reţine că dispoziţiile art. 146 din Legea nr. 85/2006 incriminează o formă specială de înşelăciune, ceea ce exclude posibilitatea reţinerii în concurs a infracţiunii din legea specială cu infracţiunea din legea generală. Totodată, între cele două infracţiuni analizate există similitudini (ambele presupun o acţiune de inducere în eroare, în cazul infracţiunii speciale îmbrăcând o forma anume, în cadrul cererii cerere de înscriere a creanţei; ambele urmăresc un folos material injust; producerea unei pagube ca urmare a admiterii creanţei nu exclude existenţa infracţiuni speciale). Diferenţele care există între cele două infracţiuni, deşi de netăgăduit, nu permit reţinerea infracţiunii generale, întrucât fie nu sunt realizate cerinţele diferite (cum este condiţia referitoare la aptitudinea acţiunii de a induce în eroare, care nu se regăseşte la infracţiunea specială), fie sunt acoperite de legea specială (cum este condiţia referitoare la producerea unei pagube, care este de esenţa înşelăciunii, dar care este posibilă şi în cazul legii speciale).

În consecinţă, Curtea de Apel, apreciază că se impune doar reţinerea infracţiunii speciale prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006, care acoperă integral acţiunile inculpatului, în legătură cu cererea de înscriere a creanţei în tabelul creditorilor SC C.R.P.O. SA Tulcea.

Chiar şi în varianta în care s-ar fi optat pentru reţinerea în concurs a infracţiunilor prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006 şi art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 20 C. pen. şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., nu s-ar fi putut pronunţa o soluţie de condamnare a inculpatului R.N.O. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 20 C. pen. şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., întrucât nu sunt realizate elementele constitutive ale infracţiunii, sub aspectul laturii obiective, acţiunea inculpatului nefiind de natură să asigure inducerea în eroare, având în vedere subiectul pasiv al acţiunii de inducere în eroare - instanţa de judecată, pentru argumentele mai sus expuse.

Curtea de Apel, constată că pentru infracţiunea prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006 s-a împlinit termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale.

Infracţiunea prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006 este pedepsită cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda ( aceeaşi pedeapsă era prevăzută şi de art. 144 din Legea nr. 64/1995).

Termenul de prescripţie a răspunderii penale, calculat potrivit art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen., este de 3 ani, iar cel al prescripţiei speciale este de 4 ani şi 6 luni, astfel că prin raportare la data faptei - 24 decembrie 2004 - termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale s-a împlinit.

Data faptei este 24 decembrie 2004, deoarece la acea data a fost depusă cererea de cerere de înscriere a creanţei în tabelul creditorilor SC C.R.P.O. SA Tulcea (fila 8 vol. II dosar urmărire penală), doar parte din înscrisurile falsificate fiind depuse în anul 2006 (swift-urile bancare şi contractele de reparaţii au fost depuse în data de 02 noiembrie 2006 - fila 17 vol. II urmărire penală, fiind traduse în luna octombrie 2006).

Urmare a împlinirii termenului prescripţiei speciale a răspunderii penale, s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunea prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006.

A fost menţinută soluţia primei instanţe de condamnare a inculpatului la pedeapsa de 1 an închisoare, în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fiind indicate anterior argumentele care susţin vinovăţia inculpatului R.N.O.

Individualizarea pedepsei aplicate pentru infracţiunea prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) corespunde criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv dispoziţiile părţii generale a acestui cod, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Având în vedere numărul înscrisurilor falsificate, scopul urmărit prin falsificarea acestora, cuantumul mare al creanţei susţinute de înscrisurile falsificate, folosirea înscrisurilor în cadrul unei proces comercial, consecinţele negative pe care le-ar fi putut avea plata creanţei pentru patrimoniul SC C.R.P.O. SA Tulcea, oricum aflat în dificultate, datele personale ale inculpatului, curtea apreciază că pedeapsa de 1 an închisoare este de natură să asigure realizarea prevenţiei speciale şi generale.

Pentru aceste considerente, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Curtea, a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, şi inculpatul R.N.O. împotriva sentinţei penale nr. 213 din 30 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr. 2518/88/2010.

În baza art. 382 alin. (2) C. proc. pen. a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în pedepsele componente de 6 luni închisoare(aplicată pentru infracţiunea prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006), 1 an închisoare (aplicată pentru infracţiunea prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)) şi 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. ( aplicate pentru infracţiunea prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 20 C. pen. şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5), C. pen.).

În baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006 şi art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 20 C. pen. şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. într-o singură infracţiune prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen. şi art. 124 C. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului R.N.O. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006, ca efect la împlinirii termenului prescripţiei speciale a răspunderii penale.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Împotriva acestei decizii nr. 42/P din 4 aprilie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, în termen legal s-au exercitat recursuri de către inculpat şi Parchet.

Parchetul în esenţă solicită menţinerea soluţiei primei instanţe referitor la reţinerea tuturor infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, implicit consemnarea comiterii infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 31 alin. (2), raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.

Inculpatul a invocat cazurile de casare de la art. 385/9 pct. 2, 9, 10, 13, 16, 17, 17², 18 şi 21.

Pct. 2 - la data când a fost extinsă urmărirea penală şi pentru infracţiunea prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006, era împlinit termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale aşa încât era caz de imposibilitate de începere a urmăririi penale, această nelegalitate afectând întregul act de sesizare a instanţei.

Pct. 9 - motivarea inexistenţei infracţiunii de înşelăciune nu poate duce la o altă dispoziţie a instanţei de judecată decât achitarea, în mod nelegal instanţa de control judiciar a apelat la artificiul juridic de schimbare de încadrare juridică.

Pct. 10 - instanţa de apel s-a pronunţat doar asupra schimbării de încadrare juridică pe care a pus-o în discuţie din oficiu fără a se pronunţa asupra solicitărilor pe acelaşi plan din partea procurorului.

Pct. 13 - raportat la infracţiunea prevăzute de art. 290 C. pen., legiuitorul a înţeles să sancţioneze doar acţiunea de falsificare materială a unui înscris sub semnătură privată şi, prin urmare, falsificarea intelectuală a respectivului înscris nu are relevanţă.

Pct. 16 - instanţa nu a pus în vedere inculpatului sau apărătorilor săi exprimarea unei poziţii procesuale cu privire la continuarea judecăţii. Prin prezentul recurs se exprimă ferm dorinţa de continuare a judecăţii.

Pct. 17 - este esenţial greşită reţinerea unei unităţi infracţionale. Un element care combate această formă a unităţii legale de infracţiune este intervalul mare de timp scurs între activităţile infracţionale reţinute a fi înfăptuite.

Pct. 17² - activitatea de soluţionare a laturii civile este nelegală întrucât se desconsideră o hotărâre judecătorească irevocabilă intrată în puterea de lucru judecat, sentinţa 142/2012 a Tribunalului Buzău.

În mod greşit au fost declarate false înscrisuri fără citarea părţilor contractante şi de către instanţă necompetentă cum este cea română.

Pct. 18-a existat o apreciere total eronată şi în contra probelor administrate a materialului dosarului. Acuzele sunt în mod exclusiv întemeiate pe declaraţiile martorilor A.P. şi A.F., însă primul a avut calitatea de învinuit în cauză. Informaţiile venite din străinătate au fost obţinute în cadrul unor proceduri extrajudiciare fără nici o forţă probantă. Declaraţia dată de inculpat a fost formulată fără a beneficia de prezenţa unui traducător autorizat.

Pct. 21 - societăţile S.F.I.M. LTD şi SC G.S. SA, străine, nu au fost niciodată citate în proces.

S-a mai invocat şi intervenirea termenului de prescripţie pentru fals precum şi aspecte ce ţin de procesul de individualizare a sancţiunii. Inculpatul nu a cunoscut legislaţia românească şi nici realităţile din România.

Instanţa de recurs analizând calea de atac exercitată, persoanele declarante, cazurile de casare numeroase invocate, cu abordarea şi a celor examinabile din oficiu, reţine următoarele:

Este necontestat că inculpatul R.N.O. a deţinut calitatea de director al SC S.F.I.M. LTD, înregistrată în registrul Societăţilor din Cardiff - Marea Britanie sub nr. 3776741. societatea reprezentată de inculpat a stabilit relaţii comerciale cu SC C.R.P.O. SA Tulcea, fiind încheiate 4 contracte de bareboat, prin care societatea reprezentată de inculpat a închiriat navele O., O.X., M. şi P.VIII, conform contractelor nr. 2330 din 12 aprilie 2000, nr. 2331 din 12 aprilie 2000, nr. 2332 din 14 aprilie 2000 li nr. 4939 din 30 noiembrie 2000.

În anul 2002 SC C.R.P.O. SA Tulcea a intrat în procedura falimentului, cauza făcând obiectul dosarului nr. 1167/2000 al Tribunalului Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ.

În baza procurii judiciare autentificată la BNP S.L. sub nr. 377 din 08 aprilie 2004, SC S.F.I.M. LTD, reprezentată de inculpatul R.N.O., a împuternicit SC R. SRL Tulcea să o reprezinte în dosarul nr. 1167/2000 al Tribunalului Buzău, precum şi în orice alte cauze civile sau comerciale aflate pe rolul instanţelor de judecată. SC R. SRL Tulcea era administrată de numitul A.P.W.

La data de 24 decembrie 2004 SC S.F.I.M. LTD, prin mandatar SC R. SRL Tulcea depune în dosarul nr. 1167/2000 al Tribunalului Buzău, o cerere de admitere a unei creanţe de 589.893 dolar SUA şi 1.490.866.397 lei faţă de SC C.R.P.O. SA Tulcea, cu titlu de daune întemeiate pe dispoziţiile contractelor de bareboat încheiate pentru navele O., O.X., M. şi P.VIII, urmare a cheltuielilor efectuate pentru aceste nave. Din sumele totale pretinse, suma de 430.000 dolar SUA a fost solicitată distinct pentru pretinse plăţi în avans către şantierul Naval Z. din Ucraina pentru inspecţie materiale şi remorcaj a navelor O., O.X., M. şi P.VIII, în baza a 12 facturi anexate cererii ( filele 8-35, 66-85 vol. II urmărire penală). Aceste înscrisuri au fost anexate cererii de admitere a creanţei.

În această cauză a fost efectuată o expertiză contabilă, însuşită de instanţă, care a stabilit un debit de 589.313 dolar SUA şi 22.261,95 lei, în care se regăsea şi suma de 430.000 dolar SUA pentru plăţi către şantierul Naval Z. din Ucraina. Pe tot parcursul procedurii judiciare SC C.R.P.O. SA Tulcea prin lichidator a contestat permanent creanţa de 430.000 dolar SUA pretinsă de SC S.F.I.M. LTD cu titlu de plăţi în avans către şantierul Naval Z. din Ucraina.

Prin încheierea din 12 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Buzău, în dosarul nr. 1167/114/2001 (nr. vechi 1167/2001) s-a dispus plata către SC S.F.I.M. LTD a sumei de 589.313 dolar SUA şi 22.261,95 lei, însă urmare a intervenţiei organelor de urmărire penală această sumă a fost indisponibilizată, astfel că nu a mai fost efectiv plătită.

Aşadar, din înscrisurile aflate în dosarul cauzei, menţionate mai sus, dar şi din declaraţiile martorului A.P.W., inclusiv susţinerile inculpatului, este cert că acesta, în calitate de reprezentant al SC S.F.I.M. LTD a formulat cererea de înscriere în tabelul creditorilor SC C.R.P.O. SA Tulcea a sumei de 589.893 dolar SUA şi 1.490.866.397 lei, în care era inclusă şi suma de 430.000 dolar SUA pretinsă cu titlu de plăţi în avans către şantierul Naval Z. din Ucraina. Cererea a fost depusă în dosarul nr. 1167/2000 al Tribunalului Buzău, ce avea ca obiect procedura falimentului deschisă faţă de SC C.R.P.O. SA Tulcea, prin intermediul mandatarului său SC R. SRL Tulcea, reprezentată de martorul A.P.W.

Martorul A.P.W. a declarat că a primit pe cale electronică, în format pdf ataşate la e-mail, fişierele conţinând copii scanate după swift-urile bancare ce priveau confirmarea plăţii avansurilor în sumă totală de 430.000 dolar SUA către Şantierul Naval Z. Ucraina. Aceste înscrisuri au fost printate şi traduse, după care ler-a depus în dosarul de faliment.

Şi instanţa de recurs apreciază întemeiat caracterul falsificat, prin metoda contrafacerii, a înscrisurilor folosite de inculpatul R.N.O. în dosarul nr. 1167/2000 al Tribunalului Buzău, pentru a susţine pretinsa realitate a creanţei de 430.000 dolar SUA, probele administrate demonstrând cu certitudine fictivitatea relaţiilor comerciale invocate de inculpat.

Comisiile rogatorii efectuate în cauză, detaliate de către instanţele ierarhic inferioare, cu autorităţile judiciare din Ucraina şi Danemarca au confirmat inexistenţa relaţiilor comerciale dintre Şantierul Naval din Z. - Ucraina prin G.S. LTD S.A. şi SC S.F.I.M. LTD, dar şi plăţilor invocate ca fiind efectuate de SC S.F.I.M. LTD

Se mai are în vedere şi declaraţiile martorilor A.F. (a susţinut că a discutat cu inculpatul, care a recunoscut caracterul fals al înscrisurilor, propunându-i să renunţe la demersul său judiciar), V.V.A. (confirmă discuţiile dintre A.F. şi inculpat, în calitate de martor ocular), P.L. (care declară că cele 4 nave nu au plecat din şantierele româneşti până în luna februarie 2001).

Din coroborarea tuturor acestor mijloace de probă rezultă caracterul fals, prin contrafacerea al înscrisurilor, iar autorul acestora este inculpatul R.N.O. Acesta era singura persoană care a fost implicată în efectuarea demersurilor pentru formularea cererii de admitere a creanţei în tabelul creditorilor SC C.R.P.O. SA Tulcea, l-a împuternicit în acest sens pe martorul A.P.W., căruia i-a transmis înscrisurile ce atestau creanţa pretinsă, a fost prezent în România unde a discutat despre cererea formulată în cadrul procedurii falimentului. în niciun moment inculpatul nu a susţinut că ar fi primit înscrisurile de la altă persoană, iar pe contractele de reparaţii (filele 90, 98, 106, 114 ) se află semnătura inculpatului, aşa încât contribuţia sa la falsificarea înscrisurilor este evidentă, în condiţiile în care contractele de reparaţii nu au corespondent în realitate.

În acest context, apărările de substanţă din partea recurentului inculpat grefate pe cazul de casare de la pct. 18 de la art. 385⁹ C. proc. pen. nu pot fi primite.

Sentinţa nr. 142 din 25 ianuarie 2012 a Tribunalului Buzău, invocată de inculpat ca argument privind realitatea susţinerilor sale, reiterată şi în ultima cale de atac ordinară ce i-a fost pusă la dispoziţie, este lipsită de relevanţă, întrucât creanţa înscrisă în tabelul creditorilor SC C.R.P.O. SA Tulcea în baza acestei hotărâri vizează alte prestaţii ale S.F.I.M. LTD decât cele avute în vedere la invocarea creanţei de 430.000 dolar SUA (se invocă facturi fiscale din perioada 12 aprilie 2000 -24 iunie 2002, diferite ca serie, număr şi dată ).

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a acestor fapte, prima instanţa a apreciat că se întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006; art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), respectiv art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 20 C. pen. şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.

Curtea de Apel, a apreciat că încadrarea juridică dată faptelor de prima instanţă este greşită, impunându-se schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006 şi art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 20 C. pen. şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. într-o singură infracţiune prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006. Procurorul a reţinut infracţiunea de tentativă la înşelăciune în forma participaţiei improprii în raport de acţiunea de inducere în eroare exercitată faţă de instanţă, în timp ce prima instanţă a reţinut infracţiunea în raport de acţiunea de inducere în eroare exercitată faţă de instanţă, dar şi faţă de SC C.R.P.O. SA Tulcea.

După cum s-a redat, instanţa de apel consemnează că infracţiunea prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006 se comite, sub aspectul laturii obiective, printr-o acţiune de solicitare a înregistrării unei cereri de admitere a unei creanţe inexistente asupra averii debitorului, aflat în procedura insolvenţei, astfel că infracţiunea se consumă prin simpla depunere a cererii, fără a prezenta relevanţă pentru existenţa infracţiunii dacă cererea este admisă sau nu, fiind posibile ambele variante.

În condiţiile în care creanţa este inexistenţă, neavând corespondent în realitate, este evident că acţiunea de depunere a cererii de înscriere a creanţei în tabelul creditorilor este însoţită de afirmaţii nereale, care sunt specifice şi acţiunii care realizează elementul material al infracţiunii de înşelăciune.

Curtea de Apel, reţine că infracţiunea prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006 nu presupune, sub aspectul laturii subiective, un scop sau mobil special, însă acţiunea făptuitorului urmăreşte în mod natural obţinerea unui titlu privind o creanţă care în realitate nu există, deci interesul material există implicit şi rezultă din natura pretenţiilor formulate prin cerere. Se constată, aşadar, o suprapunere a unora dintre condiţiile care permit reţinerea infracţiunii prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006, respectiv infracţiunea de înşelăciune. Deşi cele două texte au un conţinut juridic diferit, existând şi diferenţe evidente, cum ar fi urmarea imediată, întrucât infracţiunea prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006 este o infracţiune de pericol şi subzistă indiferent de acceptarea creanţei pretinse în tabelul creditorilor şi producerea unei pagube (infracţiunea se consumă la momentul depunerii cererii), în timp ce infracţiunea de înşelăciune se consumă doar în măsura în care s-a produs o pagubă. în speţă, nu s-a produs o urmare materială, chiar dacă a fost admisă creanţa, întrucât procurorul a intervenit şi a indisponibilizat creanţa pretinsă de S.F.I.M. LTD.

În aprecierea Curţii de Apel, acţiunea S.F.I.M. LTD nu era de natură să asigure inducerea în eroare, având în vedere subiectul pasiv al acţiunii de inducere în eroare - instanţa de judecată. Deşi prima instanţă a reţinut şi o acţiune de inducere în eroare a SC C.R.P.O. SA Tulcea, o astfel de ipoteză este exclusă, în condiţiile în care SC C.R.P.O. SA Tulcea a contestat permanent creanţa, deci în niciun moment nu a fost indusă în eroare.

Drept urmare, nu suntem în prezenţa unei acţiuni de inducere în eroare, în sensul art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) Se constată că legea specială sancţionează o formă specială de înşelăciune, chiar dacă aceasta nu produce o urmare materială, infracţiunea prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006 consumându-se independent de producerea unei pagube, acest aspect interesând eventual individualizarea pedepsei.

Raportat la subiectul abordat, instanţa de recurs nu poate consemna altceva decât că, plecând de la conţinutul unui act de sesizare echivoc, pe care instanţa de fond l-a preluat fără o ilustraţie juridică corespunzătoare, a impus instanţei de prim control judiciar în a realiza aprofundările necesare, fără însă a apela la o minimă ghidare doctrinară, aspect ce a condus la tragerea concluziilor greşite enunţate.

Astfel, infracţiunea de înregistrare a unei cereri de admitere a unei creanţe inexistente asupra averii debitorului este prevăzută de art. 146 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, care este o lege specială extrapenală.

Obiectul juridic special este constituit de relaţiile sociale privind normala desfăşurare a activităţii în cadrul procedurii insolvenţei.

Dacă subiectul activ al infracţiunii nu este calificat în mod expres de norma de incriminare, subiectul pasiv principal al infracţiunii nu este altcineva decât statul, ca responsabil cu asigurarea derulării relaţiilor comerciale în condiţii de legalitate.

Elementul material în cazul acestei infracţiuni se înfăţişează sub forma unei acţiuni descrise de norma de incriminare, respectiv solicitarea de înregistrare a unei cereri de admitere a unei creanţe inexistente asupra averii debitorului, aspect acceptat ca fiind realizat în fapt de către fiecare din organele judiciare ce instrumentează prezenta speţă.

Divergenţele juridice se manifestă la rubrica tratării „urmării imediate”, ce în mod cert constă în simpla punere în pericol a desfăşurării normale a activităţii în cadrul procedurii insolvenţei.

O astfel de aserţiune este susţinută şi de către instanţa de apel, care redă expres că, „infracţiunea prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006 este o infracţiune de pericol şi subzistă indiferent de acceptarea creanţei pretinse în tabelul creditorilor şi producerea unei pagube (infracţiunea se consumă la momentul depunerii cererii)”. Imediat însă, în mod contradictoriu, se subliniază că, „în speţă, nu s-a produs o urmare materială, chiar dacă a fost admisă creanţa, întrucât procurorul a intervenit şi a indisponibilizat creanţa pretinsă de S.F.I.M. LTD”, culminându-se cu o concluzie plasată în alt plan juridico-penal, şi anume că - „în aprecierea Curţii de Apel, acţiunea S.F.I.M. LTD nu era de natură să asigure inducerea în eroare, având în vedere subiectul pasiv al acţiunii de inducere în eroare - instanţa de judecată”.

Privind în plan teoretic, în urma înregistrării cererii, este posibil să se creeze şi un prejudiciu patrimonial, dar norma infracţiunii de înregistrare a unei cereri de admitere a unei creanţe inexistente asupra averii debitorului prevăzută de art. 146 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei nu solicită în mod expres o astfel de urmare pentru consumarea infracţiunii.

În cazul în care se obţine o astfel de urmare materială, în niciun caz acest aspect nu „interesează eventual individualizarea pedepsei”, ci constituie un veritabil concurs de infracţiuni între art. 146 din Legea nr. 85/2006 şi înşelăciune prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) Doctrina este unanimă în a susţine o astfel de calificare, respectiv forma calificată prevăzute de alin. (2) al textului C. pen., mijlocul fraudulos utilizat pentru inducerea în eroare în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material fiind el însuşi o infracţiune.

Într-o astfel de situaţie, transpunând la speţă, S.C. C.R.P.O. S.A. Tulcea dobândeşte o calitate bine definită, de persoană prejudiciată prin activitatea de înşelăciune din partea făptuitorului. Aspectul concret al neproducerii efective a pagubei, chiar dacă a fost admisă creanţa, întrucât procurorul a intervenit şi a indisponibilizat creanţa pretinsă de S.F.I.M. LTD, nu are relevanţă decât în planul situării în forma consumată sau tentată a infracţiunii de înşelăciune.

De concluzionat aşadar că actul de sesizare a instanţei conţine în partea dispozitivă încadrările juridice corecte, inclusiv împrejurarea că, răspunderea penală este angajată chiar şi când solicitarea respectivă a fost făcută prin persoane interpuse. în aceste cazuri, cel în numele căruia se înregistrează cererea răspunde în calitate de autor, sau atunci când cel ce solicită înregistrarea creanţei este de bună credinţă, precum de faţă, ne aflăm în prezenţa unei participaţii improprii.

De altfel, singura critică în planul încadrării juridice raportat la aceste infracţiuni din partea recurentului inculpat a vizat că procurorul în apel solicitase schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 20 C. pen. şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5), C. pen. în infracţiunea prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 20 C. pen. şi art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., aspect asupra căruia instanţa nu s-ar fi pronunţat cazul de casare de la pct. 10.

Evident că aceste aspecte nu prezintă interes efectiv pentru recurent, fiind simple sforţări de rejudecare şi implicit de tergiversare a soluţionării cauzei, cu atât mai mult cu cât soluţia Curţii de Apel, a fost cea de reţinere doar a infracţiunii prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006."

În consecinţă faptele au primit încadrările juridice corespunzătoare la nivelul instanţei de fond. Intervenţia instanţei de apel în acest plan este neavenită prin prisma concluziilor la care a ajuns precum şi a argumentaţiei auxiliare, date fiind cele mai sus arătate.

Procurorul criticând în recurs tocmai aceste neajunsuri, calea de atac exercitată de acesta este de privit ca fiind fondată urmând a se casa decizia şi a rejudeca pricina prin prisma disp. art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen.

Rejudecând, Înalta Curte, constată că, pentru infracţiunea prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006 s-a împlinit termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale.

Infracţiunea prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006 este pedepsită cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda (aceeaşi pedeapsă era prevăzută şi de art. 144 din Legea nr. 64/1995).

Data faptei este 24 decembrie 2004, deoarece la acea data a fost depusă cererea de înscriere a creanţei în tabelul creditorilor SC C.R.P.O. SA Tulcea (fila 8 vol. îl dosar urmărire penală), doar parte din înscrisurile falsificate fiind depuse în anul 2006 (swift-urile bancare şi contractele de reparaţii au fost depuse în data de 02 noiembrie 2006 - fila 17 vol. II urmărire penală, fiind traduse în luna octombrie 2006).

Urmare a împlinirii termenului prescripţiei speciale a răspunderii penale, urmează a se dispune încetarea procesului penal pentru infracţiunea prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006, aspect juridic evidenţiat şi la nivelul instanţei de apel.

Acest context al prescripţiei răspunderii penale a fost speculat de către inculpat în recursul formulat, invocându-se nici mai mult nici mai puţin decât cazul de casare de la pct. 2 - la data când a fost extinsă urmărirea penală şi pentru infracţiunea prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006, era împlinit termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale, această nelegalitate afectând întregul act de sesizare a instanţei.

Dincolo de împrejurarea că în cadrul noţiunii de „neregularitatea actului de sesizare” intră anumite nelegalităţi substanţiale şi limitative, pretinsele încălcări nu au adus cu siguranţă inculpatului vreo vătămare ce să nu poată fi înlăturată de organele judiciare.

În acelaşi plan fiind, s-a invocat şi pct. 16 - instanţa nu a pus în vedere inculpatului sau apărătorilor săi exprimarea unei poziţii procesuale cu privire la continuarea judecăţii după constatarea prescripţiei. Prin prezentul recurs se exprimă ferm dorinţa de continuare a judecăţii.

Esenţială însă este poziţia exprimată de Curtea de Apel, care arată că inculpatul R.N.O. a solicitat încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006, întrucât s-a împlinit termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale, fără a contesta vinovăţia sa în comiterea acestei infracţiuni: a mai solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât nu s-a dovedit cert că inculpat ar fi falsificat înscrisurile originale prin vreuna dintre modalităţile prevăzute de lege, că inculpatul nu a putut fi audiat de instanţa de apel, întrucât nu se cunoaşte locaţia unde se află în prezent.

O astfel de situaţie este confirmată de concluziile scrise din partea inculpatului apelant, prin apărător ales (f.46-55).

De altfel, instanţa de recurs a tratat pe fond învinuirea comiterii infracţiunii prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006 de către inculpat constatându-se deplina sa vinovăţie.

După cum s-a argumentat, este de reţinut şi că în drept, fapta inculpatului R.N.O. de a falsifica sub semnătură privată 3 swift-uri bancare, 4 contracte de reparaţii şi 12 facturi fiscale (invoice), prin alterarea conţinutului acestora, încredinţându-le unei alte persoane, spre folosire la 02 noiembrie 2006, în scopul producerii unei consecinţe juridice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, potrivit disp. art. 290 din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.

Concret, din coroborarea tuturor mijloacelor de probă rezultă caracterul fals, prin contrafacerea al înscrisurilor, iar autorul acestora este inculpatul R.N.O. în aprecierea vinovăţiei inculpatului, este de reţinut că acesta era singura persoană care a fost implicată în efectuarea demersurilor pentru formularea cererii de admitere a creanţei în tabelul creditorilor SC C.R.P.O. SA Tulcea, l-a împuternicit în acest sens pe martorul A.P.W., căruia i-a transmis înscrisurile ce atestau creanţa pretinsă, a fost prezent în România unde a discutat despre cererea formulată în cadrul procedurii falimentului, a luat cunoştinţă despre denunţul formulat de A.F. în legătură cu cererea sa de înscriere a creanţei, solicitându-i să renunţe. în măsura în care inculpatul era o persoană onestă, dacă nu ar fi fost implicat direct în falsificarea şi folosirea înscrisurilor false, atitudinea sa manifestată faţă de A.F. trebuia să fie alta. De altfel, inculpatul apare ca fiind singura persoană ce reprezenta SC S.F.I.M. LTD, care a încheiat contractele de bareboat pentru cele 4 nave, iar în declaraţia olografă ( filele 98-99 vol. I Dosar urmărire penală ) a precizat că a achitat personal prin transfer bancar plăţile confirmate prin swift-urile bancare, după ce Şantierul Naval din Z. a emis facturile. în niciun moment inculpatul nu a susţinut că ar fi primit înscrisurile de la altă persoană, iar pe contractele de reparaţii (filele 90, 98, 106, 114) se află semnătura inculpatului, aşa încât contribuţia sa la falsificarea înscrisurilor este evidentă, în condiţiile în care contractele de reparaţii nu au corespondent în realitate.

În acest context, apărarea recurentului grefată pe pct. 13 raportat la infracţiunea prevăzute de art. 290 C. pen., în sensul că legiuitorul a înţeles să sancţioneze doar acţiunea de falsificare materială a unui înscris sub semnătură privată şi, prin urmare, falsificarea intelectuală a respectivului înscris nu are relevanţă, apare atât confuză cât şi inaptă în a fi reţinută. în acelaşi plan se situează şi critica concretă vizând lipsa de temei în reţinerea formei continuate de comitere a infracţiunii, pct. de casare 17.

S-a invocat inclusiv intervenirea termenului de prescripţie a răspunderii penale şi pentru această învinuire, însă specificul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, potrivit disp. art. 290 din C. pen. absoarbe uzul de fals, concretizat prin încredinţarea actelor unei alte persoane spre folosire la 02 noiembrie 2006 în speţă, în scopul producerii unei consecinţe juridice, reclamând curgerea termenului de prescripţie de la această dată, şi ce astfel nu apare ca fiind împlinit.

Ca aspect juridic final, s-a consemnat că fapta aceluiaşi inculpat de a-l determina pe A.P.W. să inducă în eroare C.R.P.O. şi să depună respectivele documente false la Tribunalul Buzău, prin prezentarea ca adevărată a unor fapte mincinoase, în scopul de a obţine un folos material injust, respectiv o creanţă în cuantum de 430.000 dolar SUA, faptă ce a rămas în fază de tentativă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 31 alin. (2) - art. 20 C. pen. cu referire la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., deoarece consecinţele vizate de inculpat erau deosebit de grave.

Au fost explicitate argumentele ce reclamă reţinerea acestei infracţiuni, critica de ordin procedural întemeiată pe cazul de casare de la pct. 9 - motivarea inexistenţei infracţiunii de înşelăciune nu poate duce la o altă dispoziţie a instanţei de judecată din apel decât achitarea şi nu artificiul juridic de schimbare de încadrare juridică - apărând astfel superfluă în dezbatere.

În acelaşi plan al netemeiniciei se regăsesc şi criticile vizând anularea actelor false precum şi desfiinţarea popririi şi dispunerea restituirii sumei de 430.000 dolar SUA către lichidatorul părţii vătămate, dispoziţii corecte ale instanţei de fond, cadrul procesual limitat fixat de aceasta fiind de asemenea unul legal, sentinţa apărând în consecinţă ca fiind la adăpost de orice reclamaţii sub aceste aspecte.

Singurele corective în recurs se pot manifesta în procesul de individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, unde, la modul general, au fost avute în vedere, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul de pericol social concret al faptelor comise, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Caracterizând profilul socio-moral al inculpatului R.N.O. s-a constatat că acesta este cunoscut în evidenţele autorităţilor Britanice ca având numele S.R.M., născut la data de 12 decembrie 1964, că a intrat în atenţia autorităţilor în anul 1988 şi are condamnări pentru fraudă din mai 1990, fiind cunoscut ca o persoană violentă. Din copia cazierului judiciar obţinut prin intermediul aceleiaşi instituţii rezultă că sus-numitul posedă antecedente penale, fiindu-i aplicate amenzi judiciare pentru săvârşirea mai multor delicte (fraude şi tulburarea liniştii publice).

Toate aceste împrejurări reclamă necesitatea aplicării unor sancţiuni cu închisoare ce va fi executată efectiv, însă trecerea unui interval de timp semnificativ de la data comiterii faptelor până în prezent, aspectul că nu există date că în acest interval inculpatul ar fi avut un comportament inadecvat social, determină reţinerea de circumstanţe atenuante, art. 74 alin. (2) C. pen., ce impun reducerea sancţiunilor iniţial consemnate de la 5 la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru înşelăciune şi respectiv, de la 1 an la 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Înalta Curte apreciază că pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare alături de pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru un interval de 3 ani este de natură să asigure realizarea prevenţiei speciale şi generale.

Pentru aceste considerente, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. d) C. proc. pen. se va admite şi recursul inculpatului, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat la soluţionarea recursurilor vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Constanţa şi inculpatul R.N.O. împotriva deciziei penale nr. 42/P din 04 aprilie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Casează în totalitate decizia penală atacată şi în parte sentinţa penală nr. 213 din 30 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Tulcea, şi rejudecând în fond:

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului R.N.O. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006 ca efect al împlinirii termenului prescripţiei speciale a răspunderii penale.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 20 C. pen. şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. de la 5 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare urmare reţinerii art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) de la 1 an închisoare la 2 luni închisoare urmare reţinerii art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a şi lit. b) C. pen.

Face aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a Ii-a şi lit. b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul interpretului de limba engleză se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 februarie 2013.

#Inselaciune. Jurisprudenta

← ICCJ. Decizia nr. 373/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 319/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 346/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 346/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs