ICCJ. Decizia nr. 319/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 319/2013

Dosar nr. 8968/100/2011

Şedinţa publică din 31 ianuarie 2013

Asupra recursurilor penale de faţă;

Prin sentinţa penală nr. 55 din data de 03 februarie 2012 a Tribunalului Maramureş, s-a dispus condamnarea inculpatului B.C.G., la următoarele pedepse: 17 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 8 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP); 5 ani închisoare,2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentinţă şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 17 ani închisoare şi s-au interzis drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 8 ani, iar în temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a scăzut din durata pedepsei aplicate acestuia perioada reţinerii şi arestării preventive, de la data de 18 octombrie 2011 la zi.

în temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, recoltarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în SNDGJ.

În temeiul art. 14 C. proc. pen.. raportat la art. 346 C. proc. pen.. a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă P.M.J.F., reprezentată de P.F., domiciliată în Vama, jud. Satu Mare, a sumei de 20.000 euro, în echivalent în lei la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

În temeiul art. 109 C. proc. pen.. s-a dispus păstrarea DVD-ului înregistrat la poziţia nr. 40/2011 în registrul mijloacelor de probă al instanţei, până la soluţionarea definitivă a cauzei, când se va arhiva împreună cu dosarul.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a câte 1500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care, 150 lei onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru partea vătămată s-a plătit din fondurile Ministerului Justiţiei către d-na av. F.M.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 482/P din 11 noiembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul B.C.G., pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi corupţie sexuală, prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi respectiv, de art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. b) şi art. 33 lit. a) C. pen.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că inculpatul, în cursul anului 2011, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întreţinut relaţii sexuale orale cu partea vătămată P.M.J.F., în vârstă de 3 ani şi 6 luni, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, minora aflându-se în îngrijirea sa. De asemenea, în aceleaşi împrejurări, inculpatul a săvârşit acte cu caracter obscen asupra părţii vătămate, constând în atingerea organelor genitale ale acesteia, cu degetele.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: plângerea formulată de numita P.F. a către I.P.J. Maramureş, la 05 august 2011 (f.7,8); declaraţiile martorei P.F. a - bunica paternă (f.9-14); raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 124.340 din 09 septembrie 2011 al I.P.J. Maramureş, Serviciul Criminalistic, Laboratorul Poligraf, privind testarea cu tehnica poligraf a martorei P.F. (f. 16-22); procesul verbal întocmit la data de 05 august 2011 de I.P.J. Maramureş, Serviciul de Investigaţii Criminale, privitor la contextul în care a fost redactat raportul de psihodiagnostic şi evaluare clinică nr. 19.466 din 03 august 2011 a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Maramureş (f.23); raportul de psihodiagnostic şi evaluare clinică nr. 19.466 din 03 august 2011 al Direcţiei Generale de Asistentă Socială şi Protecţie a Copilului Maramureş (f.24-26); procesul verbal întocmit la 14 octombrie 2011 de organele de poliţie din cadrul I.P.J. Maramureş, privind redarea selectivă a audierii părţii vătămate care a avut loc la 08 august 2011 (f.27-28); DVD-R IMATION, ataşat dosarului, conţinând o înregistrare de 49 minute şi 21 secunde a audierii părţii vătămate P.M.J.F. din 08 august 2011; certificat de naştere al părţii vătămate (f.29); constatările preliminarii din 05 august 2011 ale Serviciului Medico - Legal Judeţean Baia Mare, privind examinarea părţii vătămate (f.30); raportul de constatare medico-legală nr. 990 din 17 octombrie 2011 al Serviciului Medico - Legal Judeţean Baia Mare, privind examinarea părţii vătămate (f.34-35); declaraţia martorei B.V. - mama părţii vătămate (f.36,37); raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 124.339 din 10 august 2011 al I.P.J. Maramureş, Serviciul Criminalistic, Laboratorul Poligraf, privind testarea cu tehnica poligraf a martorei B.V. (f.40-45); declaraţia martorului P.I. - bunicul patern al părţii vătămate (f.46-49); declaraţia martorei M.F. - vecina bunicilor paterni (f.50, 51); declaraţia martorei G.R. - medic primar obstetrică-ginecologie (f.52); bilet de trimitere din 27 iulie 2011 emis de Spitalul orăşenesc Negreşti Oaş, privind pe partea vătămată (f.53); declaraţie martor P.N.C. (f.54); raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 234 din 05 septembrie 2011 al Cabinetului Medico-legal Sighetu Marmaţiei, privind expertizarea inculpatului (f.87); raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 124.341 din 11 august 2011 al I.P.J. Maramureş, Serviciul Criminalistic, Laboratorul Poligraf, privind testarea cu tehnica poligraf a inculpatului (f.77-82).

Prin încheierea penală nr. 524 din 19 octombrie 2011 a Tribunalului Maramureş, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile, măsura fiind menţinută ulterior în condiţiile art. 300¹ şi art. 300² C. proc. pen.

În cadrul cercetării judecătoreşti, instanţa a procedat la audierea inculpatului B.C.G., precum şi a martorilor B.V., P.I., M.F., P.N.C., B.G., P.M.D., P.F., C.D., M.A.M. şi G.R., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar (f.72, 73, 74, 75, 76, 77, 78, 79, 103, 124).

Partea vătămată P.M.J.F. nu a putut fi audiată nemijlocit de instanţă, întrucât deşi s-a solicitat sprijinul consilierilor din cadrul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş, nu s-a reuşit iniţierea unui dialog din cauza vârstei minorei (3 ani şi 6 luni).

La dosarul cauzei a fost depusă şi sentinţa civilă nr. 1963 din 28 octombrie 2011 a Tribunalului Maramureş, prin care, pe cale de ordonanţă preşedinţială minora P.M.J.F. a fost încredinţată în regim de urgenţă în plasament la bunica paternă, P.F., acesteia fiindu-i delegate şi drepturile părinteşti (f.27).

De asemenea, inculpatul B.C.G., prin apărător ales, a depus la dosarul cauzei raportul psihologic întocmit de Direcţia Generală de Asistentă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş (f.32) şi raportul de evaluare psihologică din data de 16 noiembrie 2011 întocmit de aceeaşi instituţie (f. 120).

La termenul de judecată din data de 17 ianuarie 2012, urmare a cererii formulată de inculpat prin apărător ales, instanţa a dispus vizionarea unui CD depus la dosar, cuprinzând înregistrarea unor discuţii între partea vătămată şi martora B.V. (f.105).

Partea vătămată P.M.J.F., prin reprezentant legal s-a constituit parte civilă în cauză solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 100.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru daune morale (f. 67).

Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Minora P.M.J.F., născută la data de 20 aprilie 2008, este fiica martorei B.V., provenind dintr-o relaţie anterioară a acesteia cu fiul martorilor P.I. şi P.F.

Martora B.V. s-a căsătorit cu inculpatul B.C.G. la data de 15 ianuarie 2010 şi împreună, s-au ocupat de creşterea şi educarea minorei la domiciliul comun situat în Bogdan Vodă, sat Bocicoel, jud. Maramureş şi ulterior în Vişeu de Sus, jud. Maramureş.

Potrivit susţinerilor persoanelor menţionate, în baza unor înţelegeri amiabile,minora era luată periodic de bunicii paterni P.I. şi P.F. la locuinţa lor, situată în localitatea Vama, jud. Satu Mare (f.11, 36 dosar urmărire penală).

În cursul lunii iunie 2011 minora P.M.J.F. a fost luată de bunicii paterni la locuinţa acestora în jud. Satu Mare.

Din declaraţia martorei P.F. a rezultat că iniţial minora a stat 3 zile la locuinţa fiicei sale M.A.M., în Satu Mare, după care a revenit la domiciliul bunicilor paterni (f.104). La un interval de câteva zile, potrivit susţinerilor martorei P.F., minora P.M.J.F. a afirmat că „C. îmi dă muie” şi la întrebarea dacă ştie ce înseamnă, minora a răspuns „este puţa lui” (f. 10 dosar urmărire penală).

Susţinerile martorei P.F. sunt confirmate şi de soţul acesteia, martorul P.I. care a relatat că în urma discuţiilor cu minora, aceasta i-a spus că „C. i-a băgat puţa în gură” şi a arătat cu degetul spre gura sa (f.74).

Martorii menţionaţi au declarat că au discutat cu minora, care Ie-a relatat că „C. s-a jucat cu puţa în bucătărie, m-a luat în braţe, s-a pus pe fotoliu şi mi-a băgat puţa în gură”, că „a vomitat suc şi bere” după ce inculpatul a întreţinut relaţii sexuale orale cu ea şi că i-a cerut „să tacă din gură, că altfel o bate cu cureaua până puşcă sânge”. Minora le-ar fi relatat martorilor şi că inculpatul „s-a jucat şi cu puţa ei” şi că „prostia lui din pantaloni arată roşu, alb, albastru” (f. 13, 74, 79 dosar urmărire penală).

Ca urmare a acestor afirmaţii, martora P.F. a discutat cu o vecină, martora M.F., care a îndrumat-o să se adreseze Direcţiei de Protecţie a Copilului. Martora M.F. a confirmat că bunica paternă a minorei i-a relatat afirmaţiile făcute de aceasta, în sensul că inculpatul „îi dă muie” şi „o bate cu cureaua până iese sânge, însă a arătat că nu a discutat personal cu partea vătămată (f.37, 75 dosar urmărire penală).

La data de 26 iulie 2011 martora P.F. a sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş, iar la data de 27 iulie 2011 a dus-o pe partea vătămată minoră la un cabinet de ginecologie pentru consult. Martora G.R., medic ginecolog, a consultat-o pe minoră şi a constatat că aceasta prezenta semne probabile ale unui abuz sexual, respectiv o iritaţie accentuată a zonei ovulare şi vizual, a apreciat că permitea indexul la consult (f.52, 124 dosar urmărire penală).

Martorul G.R. a declarat că la momentul examinării minorei, aceasta i-a relatat că „C.” a luat-o în braţe şi i-a băgat degetul în vagin, astfel încât martora a întocmit un bilet de trimitere către un medic-legist (f.53, 124 dosar urmărire penală).

Cu toate acestea, minora nu a fost dusă de îndată la un serviciu sau cabinet medico-legal, ci doar la data de 05 august 2011, dată la care s-a constatat că este virgină şi că nu prezintă urme de leziuni traumatice pe corp şi nici în sfera ano-genitală (f.30 dosar urmărire penală).

Anterior acestui moment, minora a fost supusă unei proceduri de evaluare psihologică în cadrul Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş (f.23 dosar urmărire penală).

Potrivit raportului de psihodiagnostic şi evaluare clinică nr. 19466 din 03 august 2011, s-a constatat că partea vătămată, în vârstă de 3 ani şi 6 luni, este sensibilă şi emotivă, dar fără reacţii dezadaptative. Minora era încordată, tristă, iritată şi înfricoşată când vorbea despre tatăl vitreg, inculpatul B.C.G. şi a folosit expresii verbale concrete legate de sexualitate „tata C. a pus puţa lui în gură la mine”, demonstrând relaţii sexuale orale în timpul interviului de dezvăluire (f.24 dosar urmărire penală).

La data de 05 august 2011 bunica paternă a minorei, martora P.F. a formulat o plângere penală, reclamând abuzul sexual săvârşit de inculpat (f.7 dosar urmărire penală).

La data de 08 august 2011, având în vedere vârsta părţii vătămate, organele de cercetare penală, în prezenţa psihologului din cadrul Direcţiei Generală de Asistentă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş, martora C.D. au procedat la audierea minorei P.M.J.F. (f.27 dosar urmărire penală).

Potrivit procesului-verbal aflat la fila 27 dosar urmărire penală şi suportului optic pe care a fost imprimată audierea, minora P.M.J.F. a relatat că inculpatul, respectiv „C.” se „joacă cu puţa lui cu mine", „s-a jucat şi cu puţa mea, cu degetul”, „mi-a băgat puţa în gură”, „îmi dă muie” şi „de mai multe ori”.

Din declaraţiile martorei C.D. a rezultat că partea vătămată a relatat lucruri identice atât la momentul interviului pentru raportul de psihodiagnostic, cât şi al audierii de către organele de cercetare penală, iar că metodele de audiere au fost adaptate la vârsta minorei (3 ani şi 6 luni), fiind evitate situaţiile care ar fi putut să o influenţeze în vreun fel (f. 103).

În cursul urmăririi penale s-a procedat şi la întocmirea unor rapoarte de constatare privind examinarea cu tehnica poligraf a martorilor P.F. şi B.V., precum şi a inculpatului B.C.G.

Deşi lipsite de forţă probantă în ceea ce priveşte stabilirea situaţiei de fapt şi a răspunderii penale, din cauza particularităţilor prezentei cauze, în special legate de vârsta părţii vătămate, instanţa de fond nu a înlăturat concluziile acestor rapoarte, ci le va retine ca oferind indicii sub rezerva coroborării cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Astfel, în cazul martorilor P.F. şi B.V. nu au fost evidenţiate reacţii psihofiziologice specifice comportamentului simulat, în timp ce în cazul inculpatului B.C.G. au fost evidenţiate asemenea modificări la întrebările directe privind comportamentul sexual asupra minorei (f.19, 42, 78 dosar urmărire penală).

Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 990 din 17 octombrie 2011 întocmit de Serviciul Medico - Legal Baia Mare s-au reiterat concluziile provizorii din data de 05 august 2011 şi s-a arătat că aspectul roşiatic iritativ de la nivelul vulgar s-ar fi putut produce în urma unei igiene necorespunzătoare, nefiind caracteristice unui abuz sexual (penetrare cu degetul) (f.34 dosar urmărire penală).

Martora B.V., mama părţii vătămate minore, a arătat că nu a avut niciodată suspiciuni sau bănuieli faţă de comportamentul inculpatului, iar minora nu i-a spus niciodată că i s-ar fi întâmplat ceva de natură sexuală (f.36 dosar urmărire penală).

Inculpatul B.C.G. nu a recunoscut săvârşirea faptelor de care este acuzat, susţinând că nu a rămas niciodată singur cu minora şi că nu a agresat-o sexual, aceasta fiind influenţată de bunicii paterni să declare în acest sens (f.72).

Având în vedere probele administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut că în mod cert inculpatul B.C.G. a exercitat acte de agresiune sexuală sau cu o conotaţie sexuală asupra părţii vătămate, în mod repetat. Instanţa de fond a constatat că partea vătămată P.M.J.F., în ciuda vârstei de 3 ani şi 6 luni a relatat în detaliu şi în mod consecvent actele sexuale la care a fost supusă de inculpat. Astfel minora a relatat, în împrejurări diferite, bunicilor paterni (martorii P.I. şi P.F.), medicului ginecolog (martorul G.R.), psihologului din cadrul Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş (martorul C.D.) şi organelor de cercetare penală, aceleaşi aspecte privind întreţinerea de relaţii sexuale orale şi atingerea organelor sale genitale de către inculpat, susţinerile sale coroborându-se inclusiv cu menţiunile raportului de evaluare psihică şi ale celor privind testarea cu tehnica poligraf.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului privind nelegalitatea probei constând în audierea părţii vătămate, întrucât nu a fost prezent reprezentantul legal al acesteia, instanţa a reţinut că audierea acesteia în condiţiile expuse a fost determinată de vârsta minorei, astfel încât s-a impus recurgerea la metode psihologice specifice şi inclusiv, potrivit precizărilor martorului C.D., evitarea prezenţei persoanelor care ar fi putut altera conţinutul declaraţiilor, cum este cazul mamei minorei, B.V. sau a bunicii paterne P.F. (f. 103).

În raport de situaţia de fapt expusă, instanţa de fond a reţinut că faptele inculpatului B.C.G., constând în aceea că în cursul anului 2011, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întreţinut relaţii sexuale orale cu partea vătămată P.M.J.F., în vârstă de 3 ani, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

De asemenea, faptele inculpatului B.C.G. care în aceleaşi împrejurări, în mod repetat şi în baza unei rezoluţii infracţionale unice a săvârşit acte cu caracter obscen asupra părţii vătămate, constând în atingerea organului genital al acesteia cu degetele şi respectiv, cu propriul organ genital, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

La încadrarea juridică a infracţiunii de viol săvârşită de inculpat, instanţa de fond a avut în vedere pe de o parte că minora se afla în îngrijirea şi educarea în fapt a acestuia, ca urmare a împrejurării că s-a căsătorit cu mama părţii vătămate şi locuiau în acelaşi imobil, iar pe de altă parte, că minora, în vârstă de 3 ani, se afla în imposibilitatea fizică de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa într-un sens sau altul, tocmai din cauza acestei vârste.

Totodată, la reţinerea stării de recidivă postexecutorie, instanţa a avut în vedere că inculpatul a mai fost condamnat anterior prin sentinţa penală nr. 248 din 12 mai 2004 a Judecătoriei Vişeu de Sus la o pedeapsă de 3 ani închisoare, fiind arestat la data de 30 decembrie 2006 şi liberat condiţionat la data de 25 noiembrie 2008, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 399 de zile închisoare, astfel încât, întrucât faptele care formează obiectul prezentei cauze au fost săvârşite după împlinirea perioadei menţionate, sunt incidente dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

În consecinţă, în considerarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa de fond l-a condamnat pe inculpat la următoarele pedepse: 17 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 8 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP); 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), apreciind că acestea corespund scopului şi funcţiilor prevăzute de art. 52 C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor principale aplicate, instanţa a avut în vedere gradul de pericol social extrem de ridicat al infracţiunilor săvârşite, precum şi particularităţile modului de comitere a acestora. Astfel, dincolo de obiectul juridic special al acestor infracţiuni, respectiv relaţii sociale privitoare la inviolabilitatea sexuală a persoanei, pericolul social concret al infracţiunilor din prezenta cauză este circumstanţiat de vârsta victimei (3 ani), practic un copil aflat în perioada iniţială de creştere şi dezvoltare şi cu privire la care este imposibil de determinat la acest moment care sunt consecinţele comiterii faptelor şi de modalitatea săvârşirii acestora, respectiv întreţinerea de relaţii sexuale orale şi atingeri ale organelor genitale. De asemenea, la individualizarea cuantumului pedepselor aplicate, instanţa a avut în vedere şi faptul că victima se afla în îngrijirea şi educarea inculpatului, antecedentele penale ale acestuia concretizate în starea de recidivă postexecutorie, dar şi conduita nesinceră şi lipsită de orice regret adoptată pe parcursul procesului.

În ceea ce priveşte pedepsele complementare şi accesorii ce urmează a fi aplicate inculpatului, instanţa de fond a reţinut că natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite sunt incompatibile nu numai cu gradul de responsabilitate civilă pe care îl implică exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., dar şi de responsabilitate umană, mai ales sub aspectul interzicerii drepturilor părinteşti, inculpatul având un copil minor dintr-o altă relaţie.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen., constatând că faptele care formează obiectul prezentei cauze au fost săvârşite în concurs real, instanţa a contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 17 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 8 ani.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., instanţa de fond a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a scăzut din durata pedepsei aplicate acestuia perioada reţinerii şi arestării preventive, de la data de 18 octombrie 2011 la zi.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 instanţa a dispus, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, recoltarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în S.N.D.G.J.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 998 C. civ. şi, prin comiterea infracţiunilor s-a produs un prejudiciu, constând în suferinţa şi consecinţele negative asupra dezvoltării psihice a minorei, instanţa de fond, în temeiul art. 14 C. proc. pen. şi art. 346 C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata către partea civilă P.M.J.F., reprezentată de P.F., a sumei de 20.000 euro, în echivalent în lei la data plăţii, apreciindu-se că această sumă reprezintă o despăgubire echitabilă şi suficientă pentru prejudiciul cauzat.

În temeiul art. 109 C. proc. pen., instanţa de fond a dispus păstrarea DVD-ului înregistrat la poziţia nr. 40/2011 în registrul mijloacelor de probă al instanţei, până la soluţionarea definitivă a cauzei, când se va arhiva împreună cu dosarul.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., instanţa l-a obligat pe inculpat la plata către stat a câte 1500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care, 150 lei onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru partea vătămată s-a plătit din fondurile Ministerului Justiţiei către d-na av. F.M.

Împotriva acestei sentinţe, inculpatul B.C.G. a declarat apel, solicitând instanţei admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi pronunţând o nouă hotărâre să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele pentru care a fost trimis în judecată nu există, pentru motivele arătate în motivele de apel depuse în scris la dosar.

S-a solicitat în esenţă a se constata în temeiul art. 64 alin. (2) C. proc. pen. că audierea părţii vătămate minore, din faza de urmărire penală este nelegală raportat la dispoziţiile art. 11A alin. (5) C. proc. pen. potrivit cărora declaraţia părţii vătămate se înregistrează prin mijloace tehnice video şi audio şi se redă integral în forma scrisă, fiind semnată de organul judiciar şi de partea vătămată, având în vedere că la dosarul cauzei există doar un proces - verbal încheiat la data de 14 octombrie 2011, în care se consemnează doar anumite aspecte din declaraţia părţii vătămate astfel că nu-şi poate da seama în ce context s-a ajuns la acea declaraţie. S-a mai susţinut că declaraţia din faza de urmărire penală, respectiv evaluarea psihologică, a fost luată în lipsa reprezentantului legal care la acea dată era mama minorei, B.V.

Prin decizia penală nr. 104/A din 30 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, şi pentru cauze cu minori a fost admis apelul declarat de către inculpatul B.C.G., a fost desfiinţată sentinţa apelată şi rejudecând:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.C.G., de sub învinuirea comiterii infracţiunilor de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 39 din 19 octombrie 2011 emis de Tribunalul Maramureş, în dosar nr. 8476/100/2011, dacă nu este arestat în altă cauză.

S-a respins acţiunea civilă formulată de P.F.A, în calitate de reprezentantă a părţii civile minore, P.M.J.F., în prezent domiciliată la mama sa B.V.

Analizând apelul declarat, prin prisma actelor de la dosar, a dispoziţiilor legale în materie şi a motivelor invocate, Curtea de Apel, a reţinut următoarele:

În urma completării materialului probator in apel (efectuarea unui nou raport de evaluare psihologică a minorei, cu două interviuri ale acesteia atât la instanţă, cât şi la domiciliul acesteia, audierea bunicii paterne P.F., a reprezentantei legale a minorei şi a străbunicului patern, M.I., vizionarea celor două DVD-uri ataşate dosarului cauzei) toate coroborate şi cu materialul probator administrat în faza de urmărire penală şi în faţa primei instanţe, se poate concluziona că în cauză există un puternic dubiu în sensul că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Cu referire la efectuarea primului raport de evaluare psihologică Curtea, apreciază că au fost încălcate tacticile de audiere psihologică a minorilor presupus abuzaţi sexual (f.24-28 d.u.p.) Astfel, se observă că de la începutul audierii părţii vătămate i-a fost dată în mână o acadea, pentru a demonstra prin intermediul acesteia presupusul abuz sau a imita astfel efectuarea unui act sexual oral. Pe parcursul audierii, minora (într-adevăr neasistată la acel moment de reprezentantul legal, respectiv de mama sa) a fost în permanenţă „invitată” în parc sau la joacă sau la pizza dacă spune ce a făcut „C. cu ea”. În momentele în care minora nu dorea să coopereze în acest sens sau ocolea vreun răspuns concret, îi se sugerau răspunsuri iar psihologul evaluator a făcut în permanenţă referire la „acadea”, ca şi un fel de „răsplată” a răspunsurilor aşteptate.

Toate studiile de specialitate reflectă împrejurarea că, în cazul unor astfel de presupuse fapte, tehnica audierii prin psiholog se realizează treptat, abia în ultima fază a dialogului apelându-se la sintagme care sunt menite să evidenţieze prezenţa unui comportament sexual deviant, ori din înregistrarea audio-video a dialogului se desprinde faptul că aceste tehnici au fost abordate primordial. Aceasta în condiţiile în care minora era desprinsă de mediul ei natural, departe de mama sa faţă de care în mod evident are o afecţiune aparte şi influenţată fiind de compania familiei paterne.

Din această perspectivă, menţionăm că politica penală a fost orientată să asigure în primul rând reprimarea presupusului infractor şi nu este în măsură să asigure o stăpânire eficientă a acestui gen de criminalitate. Însă informaţiile privind implicarea copilului în relaţii sexuale cu un adult pot fi obţinute ca urmare a unei singure audieri sau a mai multora. In relaţia cu un psiholog, copilul trebuie sa beneficieze de un mediu securizat si relaxant, eventual in prezenţa unor jucării, aspect care reiese că a fost neglijat la primul interviu când fetiţei i s-a dat o acadea si apoi două păpuşi antagonice. Copilului trebuie sa i se permită să se exprime liber, fără adoptarea unei atitudini de încurajare sau a uneia de îndoială.

Întrebările centrate de genul „unde locuieşte soţul mamei tale?” sau „sunt lucruri pe care le face special cu tine?” au fost omise de primul psiholog. În primul interviu realizat cu minora s-a trecut aproape direct la întrebările multiple, de natură a confuza minora

În final s-a trecut la întrebările da-nu „Aşa ca C. a făcut aşa? Cum a făcut C.?”

Nu este lipsit de relevanţă faptul că în evaluarea psihologică efectuată în cursul judecăţii în apel, partea vătămată a relevat împrejurări suplimentare, care nu au fost deloc nici abordate, nici aduse spontan în discuţie la momentul primei evaluări.

Este de menţionat că audierea minorei în prezenţa psihologului I.G. s-a făcut şi în prezenţa unuia dintre membrii completului de judecată (de sex feminin, existând indicii că aceasta ar avea reticenţe de a vorbi în prezenţa persoanelor de sex masculin - f. 42-44, dosar apel, încheierea penală din 25 aprilie 2012).

Prin propriile percepţii, instanţa a constatat că partea vătămată nu are probleme de comunicare, că îi lipsea mediul familial matern (inclusiv „C.”) şi că, în mod surprinzător, în peisajul afectiv se regăsea brusc „M.”.

Întrebată fiind cine e tatăl ei, minora a răspuns dezinvolt că are doi taţi, pe „C.” şi pe „M.”, aceasta în condiţiile în care de ceva vreme era temporar în plasament la bunica paternă.

Este de menţionat că numitul „M.” este tatăl natural al minorei, tată care, aşa cum reiese din întregul probatoriu administrat (inclusiv din declaraţiile mamei sale, P.F.), a fost total dezinteresat, încă de la naşterea fetiţei, de soarta acesteia, ultima dată când minora l-a văzut fiind la vârsta de un an, vârstă la care este greu de conceput că l-ar fi ţinut minte.

În aceste condiţii, minora a fost întrebată unde este „M.”, aceasta răspunzând: „Are treabă în Franţa”.

Faţă de astfel de noi premise, se poate constata extrem de simplu că influenţa bunicilor paterni (mai ales a bunicii) a avut un rol hotărâtor asupra minorei, fiind de remarcat faptul că primele indicii ale unui presupus abuz sexual au apărut abia după ce aceasta, cu acordul mamei sale, a fost lăsată în grija bunicilor paterni o perioadă mai îndelungată, pentru a întări astfel legătura de rudenie.

Din vizionarea înregistrării audio pusă la dispoziţie de părţi, înregistrare făcută imediat după ce partea vătămată a fost „returnată” mamei în toamna anului 2011, reiese în mod limpede că nu-şi dorea mediul familial al bunicilor paterni, că faţă de bunica paternă (spre deosebire de bunicul patern) minora simţea repulsie (spunându-i „baba”) şi că aceasta nu a lăsat-o pe mama ei să vină după ea, deşi partea vătămată a vrut să sune la „112”.

Aceste aspecte au fost prezentate doar în circumstanţiere, însă vin să creioneze, în opinia Curţii, o posibilă situaţie conflictuală (susţinută şi de declaraţiile martorilor) care a fost abia percepută de instanţa de fond şi de organele de urmărire penală.

Potrivit principiului că orice acţiune trebuie să aibă un scop, instanţa de apel nu va nega posibilitatea expusă de aparţinătorii din partea mamei a minorei, şi anume aceea că în mod real bunica paternă a dorit ca partea vătămată să revină în familia paternă cu orice preţ, iar aceasta în pofida faptului că propriul ei fiu nu îşi dorea acest lucru.

În sprijinul acestei aserţiuni vin următoarele considerente:

Copiii şi nepoţii martorei P.F. au alte priorităţi acum, ea fiind nevoită să rămână să întreţină pe propriul frate, persoană cu dizabilităţi;

Tatăl minorei, numitul „M.” apare după vârsta de 4 ani în amintirile induse ale părţii vătămate de către bunica paternă, în condiţiile în care acesta practic nu a avut niciun contact cu minora, decât până la vârsta de 3 luni, şi ulterior până când minora a împlinit un an încă 3 luni;

Bunica paternă manifestă inclusiv în declaraţii temerea că mama părţii vătămate se va recăsători iar următorul soţ va abuza de fetiţă (împrejurare care reiese din considerentele sentinţei civile nr. 1362 din 10 aprilie 2012 a Tribunalului Satu-Mare, - f.74-76) prin care minora a fost reîncredinţată mamei; din vizionarea CD-ului pus la dispoziţie de mama părţii vătămate reiese că, foarte probabil în mod intenţionat, igiena intimă a părţii vătămate în timpul şederii la bunicii paterni a fost precară (minora relatând spontan că dacă făcea „caca” sau „pipi” la „prune” adică pe hotar, bunica F. o ştergea cu „iarbă”). Este clar că în astfel de împrejurări au apărut şi primele constatări medico-legale care constatau o iritaţie în regiunea vulgară a minorei. Potrivit celor finale, respectiv raportului de constatare medico-legală nr. 990 din 17 octombrie 2011 întocmit de Serviciul Medico - Legal Baia Mare iniţial s-a arătat că aspectul roşiatic iritativ de la nivelul vulgar s-ar fi putut produce în urma unei igiene necorespunzătoare, nefiind caracteristice unui abuz sexual (penetrare cu degetul) (f.34 dosar urmărire penală). Aceste concluzii infirmă în totalitate susţinerile martorei P.F. potrivit cărora minora i-ar fi relatat că „C.” s-a „jucat cu degetul la puţa ei”.

În plus, în ultima declaraţie dată în faţa instanţei de apel (fila 80-81), martora a făcut alte afirmaţii noi, în legătură cu presupuse acte de corupţie sexuală relatate de minoră în timpul şederii la ea şi pe parcursul soluţionării cauzei în apel. Este de menţionat însăşi poziţia minorei care apare în CD-ul depus la dosar potrivit căreia ea „bea din sticluţă bere”, că bunica spunea „să nu mă mai duc la taţi” şi că „taţi s-a jucat cu puţa mea”, „taţi e la închisoare din cauza lui baba” şi că dacă bunica îi zice „eu sunt stăpână aici”, bunicul patern replica „nu mai da în fată, o doare”.

Martora B.V., mama părţii vătămate minore, a arătat că nu a avut niciodată suspiciuni sau bănuieli faţă de comportamentul inculpatului, iar minora nu i-a spus niciodată şi nici nu i-a sugerat că i s-ar fi întâmplat ceva de natură sexuală (f.36 dosar urmărire penală). Acest aspect este confirmat şi de evaluarea psihologică făcută mamei minorei în care se arată că aceasta este foarte apropiată de copilul ei şi ar fi fost în stare să perceapă astfel de chestiuni;

De asemenea, potrivit rapoartelor întocmite de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş la datele de 11 noiembrie 2011 şi 16 noiembrie 2011 a rezultat că minora este foarte ataşată de mama sa şi s-a apreciat că nu sunt prezente urme specifice traumei psihice ca urmare a exercitării unui abuz sexual (f.32, 120), aceste aspecte fiind confirmate imediat ulterior presupuselor abuzuri sexuale reclamate de martora P.F. şi reconfirmate prin raportul psihologic efectuat în cursul judecăţii în apel.

În astfel de circumstanţe, este greu de susţinut că cele două rapoarte de evaluare ar avea prevalentă unul faţă de celălalt, având în vedere doar vârsta minorei care la momentul săvârşirii presupusei fapte a avut 3 ani şi 6 luni şi acum are peste 4 ani.

Invocarea nulităţii declaraţiilor părţii vătămate, ori într-o fază ori în alta, de către apărătorul inculpatului, este neîntemeiată având în vedere că pentru părţile vătămate cu o vârstă atât de mică trebuie coroborate prevederile procedurale cu cunoştinţele de psihologie infantilă. De fapt, nu se poate vorbi de o declaraţie a părţii vătămate pentru verificarea veridicităţii acuzaţiei aduse inculpatului în faza actelor premergătoare, ci de o ascultare a acesteia în prezenţa psihologilor.

Nu subzistă nici raţionamentul acuzării potrivit căruia minorii la astfel de vârste folosesc ca mecanism de protecţie refuzul de rememorare a unor astfel de evenimente. În acest sens, stau sprijin tocmai rapoartele întocmite de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş la datele de 11 noiembrie 2011 şi 16 noiembrie 2011 (deci la scurt timp după reclamarea presupusului abuz) din care a rezultat că minora este foarte ataşată de mama sa şi s-a apreciat că nu există prezente urme specifice traumei psihice ca urmare a exercitării unui abuz sexual.

Corespunde realităţii faptul că partea vătămată putea să reproducă datorită vârstei la care se află termeni pe care i-a auzit în mediul său familial (de genul „muie, puţă”) însă reiese limpede că termenul de „puţă” nu era uzitat de nimeni din familie, în general organele genitale feminine fiind definite prin termenul de „păsărică”, inclusiv de către bunica paternă.

În mod analog, nu poate sta la baza unei hotărâri de condamnare faptul că în primul interviu partea vătămată a arătat că vomită după suc, o astfel de chestiune fiind în mod general uzitată şi replicată de către părinţi în situaţia în care minorii de vârste fragede consumă în exces băuturi acidulate.

Cât priveşte împrejurarea că inculpatul testat cu tehnica poligraf ar fi pus în evidenţă comportamentul simulat la întrebările relevante, la această împrejurare şi relevanţă probatorie s-a referit şi prima instanţă arătând că aceste circumstanţe nu fac parte din probatoriu (potrivit prev. de art. 64 C. proc. pen.) şi că rezultatele lor sunt nerelevante. În plus, înregistrările poligrafice sunt relativ imperfecte, indicatorii analizaţi în detecţia nesincerităţii fiind dependenţi de manifestările emotive ale persoanei respective şi de condiţiile în care acest test a fost efectuat. În acest sens, inculpatul a susţinut în mod constant că în ziua efectuării testului poligraf a fost trezit şi dus din arest la 5 dimineaţa, testarea făcându-se undeva la ora 21,00 în aceeaşi zi, situaţie ce poate explica şi influenta rezultatul testării.

Nu trebuie neglijat nici aspectul că faţă de inculpat, care a fost supus unei evaluări medico-legale psihiatrice complexe în cursul urmăririi penale, nu s-a relevat de nici o natură că acesta ar prezenta simptome sau manifestări deviante din punct de vedere sexual (f.87, d.u.p.), starea de recidivă datorându-se comiterii mult anterior a unor infracţiuni de furt. împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi partea vătămată P.M.J.F., prin reprezentant legal, P.F.

Parchetul a criticat soluţia de achitare dispusă de instanţa de apel, apreciind că în cauză au fost administrate probe concludente care atestă fără dubiu vinovăţia inculpatului şi solicitând casarea deciziei şi menţinerea sentinţei instanţei de fond.

Recursul declarat în numele părţii vătămate P.M.J.F. de către P.F., reprezentantul său legal la momentul pronunţării deciziei atacate, nu a fost motivat.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar şi în limita cazurilor de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, constată că recursurile sunt fondate.

Pronunţând o soluţie de condamnare a inculpatului pentru faptele deduse judecăţii, instanţa de fond a avut în vedere nu doar susţinerile reprezentantului legal al minorei, martora P.F., ci şi declaraţiile altor persoane audiate în cauză în calitate de martori, între acestea regăsindu-se medicul care a examinat-o pe minoră şi care a constatat existenta unei iritaţii accentuate în zona vulgară (martora G.R.), precum şi psihologul care a participat la intervievarea minorei atât pentru întocmirea raportului de psihodiagnostic, cât şi la audierea acesteia de către organul de urmărire penală (martora C.D.).

De asemenea, s-au avut în vedere constatările cuprinse în raportul de psihodiagnostic şi evaluare clinică efectuat în cursul urmăririi penale, care a concluzionat că există o suspiciune a unei forme de abuz sexual asupra minorei P.M.J.F.

Totodată, instanţa de fond nu a înlăturat rapoartele de constatare privind examinarea cu tehnică poligraf a inculpatului şi martorelor P.F. şi B.V., reţinând că acestea oferă indicii sub rezerva coroborării cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Fiind investită cu apelul inculpatului, instanţa de apel a procedat la reaudierea martorelor B.V. (mama minorei), P.F. (bunica paternă), precum şi audierea numitului M.I. (străbunicul părţii vătămate).

De asemenea, a dispus efectuarea unui raport de evaluare psihologică a minorei.

Examinând hotărârea instanţei de apel, Înalta Curte, constată că soluţia de achitare a inculpatului este rezultatul unei analize incomplete a materialului probator administrat în cauză şi a unor aprecieri subiective ale instanţei de control judiciar.

Curtea, reţine că în general cauzele ce au ca obiect o infracţiune privitoare la viaţa sexuală se construiesc în jurul declaraţiilor părţii vătămate, în condiţiile în care de cele mai multe ori asemenea infracţiuni se săvârşesc în clandestinitate, fără a fi de faţă alte persoane şi fără a se putea reuşi prinderea în flagrant a făptuitorului.

În aceste condiţii, credibilitatea susţinerilor victimei trebuie verificată prin alte mijloace de probă, ştiinţifice sau testimoniale, întrucât în cele mai multe cazuri persoana acuzată de săvârşirea unei asemenea infracţiuni neagă săvârşirea faptei, în totalitate sau în elementele ei esenţiale.

Este evident că dificultăţile sunt şi mai mari atunci când este vorba despre o presupusă victimă minoră a unei asemenea infracţiuni, ţinând seama de particularităţile stadiului de dezvoltare în care se află, fiind necesar a se elimina posibilitatea ca susţinerile acesteia să fie rezultatul unei fabulaţii sau a unor influenţe din partea altor persoane.

Într-o asemenea ipoteză, probele obiective, cum ar fi cele ştiinţifice ori cele care presupun o evaluare psihologică a presupusei victime, pot contribui la lămurirea eventualelor suspiciuni cu privire la realitatea celor înfăţişate de victimă.

În speţă, la dosarul cauzei există două astfel de evaluări psihologice a victimei efectuate în momente diferite ale procesului penal (una în faza de urmărire penală, mai aproape de evenimentele reclamate, iar alta în faza apelului, după aproape un an de la acestea), precum şi una care nu a fost dispusă în cadrul prezentului dosar.

Curtea, constată că instanţa de ape! nu a analizat riguros conţinutul şi concluziile rapoartelor de evaluare psihologică a victimei întocmite în prezenta cauză, în cursul urmăririi penale de Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţie a copilului Maramureş (fil.24), respectiv în faza apelului de Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţie a copilului Cluj (fil.49).

Din conţinutul şi concluziile celui dintâi a rezultat că minora este încordată, tristă, iritată şi înfricoşată când vorbeşte despre inculpat, împrejurări constatate în esenţă şi cu ocazia evaluării minorei în cursul judecăţii din apel, în condiţiile în care în raportul psihologic întocmit chiar la solicitarea instanţei de apel se menţionează că se observă schimbarea atitudinii şi o „paralizie temporară” (se opreşte din activitatea de joc aproximativ 3-5 secunde, cu pupile dilatate, mimică crispată) când dialogul se referă la inculpat. După acest interval de timp, copilul încearcă să preia controlul asupra activităţii, propunând fie continuarea jocului început, fie angajarea într-o altă activitate ludică. Acelaşi comportament apare şi la încercarea definirii organelor genitale.

Din acelaşi raport întocmit în faza apelului mai rezultă că dialogul purtat cu copilul pe subiecte legate de familie, de structura acesteia, manifestările afecţiunii, eventualele manifestări de natură sexuală în acest cadru sunt o sursă de stres pentru aceasta, iar faţă de soţul mamei (inculpat) apar sentimente mixte, în general negative, explicând, legat de acesta, faptul că o bate.

Raportul psihologic analizează şi înregistrarea ascultării minorei din faza de urmărire penală, constatând că aceasta manifestă cunoştinţe de natură sexuală inadecvate vârstei; deşi se arată că dialogul dintre intervievator şi copil s-a desfăşurat aproape stereotipic, în raport se precizează, cu referire la presupusul raport sexual oral, că deşi a existat o strategie a psihologului de a introduce voit o întrebare-eroare, răspunsul minorului a urmărit şirul logic.

Înalte Curte constată astfel că instanţa de apel nu a perceput în mod corect raportul de evaluare psihologică întocmit în cursul judecăţii în apel, căci acesta nu infirmă concluziile celui întocmit în cursul urmăririi penale, arătându-se în mod explicit în concluziile sale că orice discuţie care vizează presupusul abuz sexual este sursă de stres pentru copil, încercând de fiecare dată să preia controlul asupra discuţiei, pentru a nu continua dialogul pe această temă. Există de asemenea posibilitatea ca circumstanţele în care a dobândit cunoştinţele de natură sexuală să nu mai fie accesibile, pe de o parte din cauza perioadei mare de timp scurs (raportat la vârsta copilului), iar pe de altă parte din cauza uitării intenţionate (se leagă tensiuni de acest episod de viaţă).

Pe de altă parte, instanţa de apel se raportează în mod eronat la cele două rapoarte de evaluare depuse în dosarul de fond, dar nedispuse de instanţa penală, cu atât mai mult cu cât doar unul dintre ele o vizează pe minoră (cel de-al doilea, pe mama sa).

În privinţa probelor testimoniale, instanţa de apel nu a analizat în vreun fel depoziţiile unor martori importanţi audiaţi în cauză, cum ar fi G.R. şi C.D., pe care de altfel nici nu i-a reaudiat, fapt care se impunea, în condiţiile în care echitatea procedurii trebuie privită nu doar din perspectiva inculpatului, ci şi a părţii vătămate, cu atât mai mult în situaţia în care aceasta este minoră.

Sub acest aspect era necesară stabilirea în concret a datei la care minora a fost preluată de către bunica sa, dacă aceasta a constatat ex propriis sensibus iritarea minorei la nivel vulgar şi, în caz afirmativ, când s-a întâmplat aceasta.

De asemenea, se impunea reaudierea medicului ginecolog care a examinat-o pe minoră, pentru a oferi explicaţii suplimentare, prin raportare la concluziile actului medico-legal.

Ulterior, instanţa de apel trebuia să aprecieze dacă în cauză se impunea completarea probatoriului, inclusiv prin efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească pe baza actelor aflate la dosar dacă, în raport de data la care minora a fost examinată de medicul ginecolog, aspectul iritativ de la nivelul vulvar putea în concret reprezenta sau nu semne ale unei acţiuni a unui factor extern la nivelul organelor genitale, exercitate în perioada în care minora s-a aflat în prezenţa inculpatului ( dacă semnele unui posibil abuz sexual, eventual comis prin frecarea zonei genitale cu un corp dur, se puteau păstra în timp şi evidenţia la data examinării ginecologice).

Dincolo de lacunele probatorii concretizate fie în neadministrarea unor probe esenţiale, fie în repronunţarea asupra unor probe administrate, instanţa de apel a speculat pe marginea unui presupus interes al bunicii minorei de a o separa pe aceasta de mama ei, lăsând să se înţeleagă că în realitate minora ar fi fost influenţată de bunica paternă, în sensul de a susţine fapte comise de inculpat fără corespondent în realitate.

Pentru a ajunge la o asemenea concluzie instanţa de apel face aprecieri de ordin subiectiv ( „se poate constata extrem de simplu că influenţa bunicilor paterni a avut un rol hotărâtor asupra minorei”), luând în considerare în mod decisiv înregistrarea pusă la dispoziţie de mama minorei, pe care nu a supus-o vreunui examen critic, aşa cum a procedat cu înregistrarea audierii părţii vătămate din faza de urmărire penală.

Or, un asemenea examen se impunea măcar din perspectiva condiţiilor în care aceste înregistrări au avut loc ( cea din faza de urmărire penală s-a petrecut în prezenţa unui psiholog, fără ca bunica paternă - ca presupusă persoană interesată - să fie prezentă, în timp ce înregistrarea propusă de inculpat este una privată, făcută în contrapondere de mama victimei, persoană lipsită de obiectivitate şi interesată în cauză, în condiţiile în care aceasta susţine nevinovăţia soţului său; mai mult, este neclar şi nu se poate dovedi dacă la această din urmă înregistrare au fost de faţă şi alte persoane, inclusiv inculpatul).

Curtea, constată că esenţial în cauză este să se stabilească dacă a existat o presupusă dorinţă a bunicilor paterni de a o separa pe minoră de mama ei şi soţul acesteia, apriorică şi independentă de orice conduită negativă a acestora (acestuia) faţă de ea, care a condus la influenţarea minorei în susţinerile sale prin înfăţişarea unei situaţii de fapt nereale.

Instanţa de apel nu a emis însă decât supoziţii, fără a readministra şi a analiza probatoriul relevant sub acest aspect (depoziţiile persoanelor direct interesate, cu referire la relaţiile dintre ele înainte de vara anului 2011, depoziţiile persoanelor care au intrat în contact cu minora şi bunicii paterni, dar şi actele aflate la dosar).

Din această perspectivă, Curtea, constată de pildă faptul că, deşi bunica paternă a atacat sentinţa civilă prin care s-a dispus încetarea plasamentului instituit pentru minoră, cu consecinţa reintegrării copilului în familia mamei, ulterior ea a declarat că renunţă la recurs, „declarând că ea nu doreşte să o scoată pe minoră din mediul familial, decât în măsura în care i-ar fi pusă în pericol sănătatea şi integritatea fizică” (a se vedea dec. civ.4738 din 6 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, depusă chiar de inculpat la dosarul de recurs).

În fine, deşi pare că lipsa de credibilitate a susţinerilor minorei s-ar datora influenţelor la care aceasta a fost supusă din partea bunicilor paterni, instanţa de apel este inconsecventă în propriul său raţionament juridic, apelând (din nou) la supoziţii atunci când încearcă să dea o explicaţie termenilor inadecvaţi folosiţi de minoră.

Astfel, instanţa de apel ajunge la concluzia că partea vătămată „putea să reproducă datorită vârstei la care se află termeni pe care i-a auzit în mediul său familial”, ceea ce ar exclude influenţa bunicilor, situând-o pe victimă pe tărâmul fabulaţiilor.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa de apel prezintă deformat conţinutul raportului de evaluare psihologică întocmit în apel, susţinând că un anume termen întrebuinţat de minoră „nu era uzitat de nimeni din familie”, deşi raportul s-a referit strict la mama minorei (fila 2 parag. 5 din raport).

Concluzionând, Curtea, constată că în cauză hotărârea instanţei de apel este afectată de cazul de casare prevăzută de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., luat în considerare din oficiu conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., sens în care recursurile declarate vor fi admise, hotărârea casată, iar cauza trimisă spre rejudecare conform art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen. pentru administrarea probatoriului menţionat în considerentele prezentei decizii şi analizarea acestuia în condiţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. Văzând şi dispoziţia art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, şi partea vătămată P.M.J.F., prin reprezentant legal, P.F., împotriva deciziei penale nr. 104/A din 30 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul B.C.G.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat în sumă de 50 lei, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 ianuarie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 346/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215...		ICCJ. Decizia nr. 318/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 319/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 319/2013. Penal