ICCJ. Decizia nr. 3508/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3508/2013
Dosar nr. 5607/2/2012
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2013
Deliberând asupra cauzei penale de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 30/F din 23 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi în temeiul art. 131, alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a recunoscut Sentinţa penală nr. 1.073 din 12 martie 2009 a Tribunalului Ordinar din Brescia, secţia a II-a penală, Republica Italiană, Reg. Gen. Nr. 1154/2009, R.G.N.R. nr. 3312/2009, rămasă definitivă pe data de 7 octombrie 2009, prin Decizia penală nr. 1.294 din 7 iulie 2009 a Curţii de Apel din Brescia, secţia a II-a penală, Republica Italiană, Reg. Gen. nr. 1112/2009, prin care i-au fost aplicate pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi pedeapsa de 500 de euro amendă penală cu interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, prev. de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a, C. pen., şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzut de art. 64, alin. (1), lit. b), C. pen., atât ca pedeapsă accesorie, cât şi ca pedeapsă complementară, pe o durată de 10 ani, după executarea pedepsei principale a închisorii.
În temeiul art. 143 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus transferarea condamnatului D.V., cetăţean român, domiciliat în România, judeţul Dolj, comuna P., depus în Penitenciarul Cuneo, Republica Italiană, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei rezultante de 5 ani închisoare, în felul şi durata stabilite de autorităţile judiciare italiene, potrivit art. 158 din Legea nr. 302/4004, cu interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, prev. de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a, C. pen., şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzut de art. 64, alin. (1), lit. b), C. pen., atât ca pedeapsă accesorie, cât şi ca pedeapsă complementară, pe o durată de 10 ani, după executarea pedepsei principale a închisorii.
S-a dedus durata arestului preventiv şi s-a scăzut perioada executată începând cu data de 21 noiembrie 2009 la zi.
S-a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, iar suma de 320 RON, onorariul apărătorului din oficiu, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin rezoluţia din data de 2 iulie 2012 dată în Dosarul nr. 1664/11-5/2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat această instanţă de judecată, în vederea recunoaşterii Sentinţei penale nr. 1.073 din 12 martie 2009 a Tribunalului Ordinar din Brescia, secţia a II-a penală, Republica Italiană, Reg. Gen. Nr. 1154/2009, R.G.N.R. nr. 3312/2009, rămasă definitivă pe data de 7 octombrie 2009, prin Decizia penală nr. 1.294 din 7 iulie 2009 a Curţii de Apel din Brescia, secţia a II-a penală, Republica Italiană, Reg. Gen. nr. 1112/2009, precum şi transferării condamnatului D.V. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii şi a amenzii penale.
În motivare, s-a arătat că, prin adresa nr. 4712/2011 din data de 12 martie 2012, Ministerul Justiţiei - Serviciul de cooperare judiciară internaţională în materie penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cererea prin care se solicită transferarea condamnatului D.V., căruia, prin Sentinţa penală nr. 1.073 din 12 martie 2009 a Tribunalului Ordinar din Brescia, secţia a II-a penală, Republica Italiană, rămasă definitivă pe data de 7 octombrie 2009, prin Decizia penală nr. 1.294/7 iulie 2009 a Curţii de Apel din Brescia, secţia a II-a penală, Republica Italiană, i-au fost aplicate pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1.000 de Euro, cu pedeapsa accesorie şi complementară a interzicerii dreptului de a ocupa şi exercita funcţii publice, pe perioada executării pedepsei şi în mod perpetuu, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la tâlhărie, prev. de art. 56, C. pen. italian, raportat la art. 628, alin. (1), alin. (2) şi alin. (3), pct. 1, C. pen. italian, de rezistenţă opusă unei persoane aflată în exerciţiul funcţiei sale publice, cu provocarea de leziuni corporale, prev. de art. 337 C. pen. italian, raportat la art. 339 C. pen. italian, cu aplicarea art. 582, C. pen. italian, raportat la art. 585 C. pen. italian, art. 61, pct. 2 C. pen. italian, art. 112 C. pen. italian, de port ilegal de obiecte destinate să rănească, prev. de art. 4 din Legea nr. 110/1975, cu aplicarea art. 61, pct. 2, C. pen. italian, art. 112 C. pen. italian, şi de furt calificat prev. de art. 624, C. pen. italian, raportat la art. 625, punctele 2, 5 şi 7, cu aplicarea art. 61, pct. 2, C. pen. italian, reţinându-se în sarcina sa că pe data de 20 noiembrie 2009, având asupra sa, în loc public, două şurubelniţe de mari dimensiuni, a sustras, prin efracţie, un autoturism tip furgon marca F.C., aparţinând părţii vătămate F.S., apoi, pe data de 21 noiembrie 2009, pe timp de noapte, în complicitate cu mai multe persoane, a pătruns în locuinţa părţii vătămate R.F., din localitatea Capriolo, cu intenţia de a sustrage bani şi bunuri, fiind surprins de organele de poliţie, împotriva cărora a exercitat ameninţări şi acte de violenţă, pentru a se sustrage arestării preventive, care a avut loc începând cu data de 21 februarie 2009.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 1.073/12.HI.2009 a Tribunalului Ordinar din Brescia, secţia a II-a penală, Republica Italiană, Reg. Gen. Nr. 1154/2009, R.G.N.R. nr. 3312/2009, rămasă definitivă pe data de 7 octombrie 2009, prin Decizia penală nr. 1.294 din 7 iulie 2009 a Curţii de Apel din Brescia, secţia a II-a penală, Republica Italiană, Reg. Gen. nr. 1112/2009, condamnatului D.V. i-au fost aplicate pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1.000 de euro, cu pedepsele accesorie şi complementară a interzicerii dreptului de a ocupa şi exercita funcţii publice, pe durata executării pedepsei închisorii şi pe o perioadă perpetuă, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la tâlhărie, prev. de art. 56 C. pen. italian, raportat la art. 628 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3), pct. 1, C. pen. italian, de rezistenţă opusă unei persoane aflată în exerciţiul funcţiei sale publice, cu provocarea de leziuni corporale, prev. de art. 337 C. pen. italian, raportat la art. 339 C. pen. italian, cu aplicarea art. 582 C. pen. italian, raportat la art. 585 C. pen. italian, art. 61, pct. 2 C. pen. italian, art. 112 C. pen. italian, de port ilegal de obiecte destinate să rănească, prev. de art. 4 din Legea nr. 110/1975, cu aplicarea art. 61 pct. 2 C. pen. italian, art. 112 C. pen. italian, şi de furt calificat, prev. de art. 624 C. pen. italian, raportat la art. 625, punctele 2, 5 şi 7, cu aplicarea art. 61, pct. 2, C. pen. italian, reţinându-se în sarcina sa că, pe data de 20 noiembrie 2009, împreună cu mai multe persoane, pe timp de noapte, a sustras din localitatea Ghisalba, prin efracţie, un autoturism tip furgon marca F.C., cu număr de înmatriculare X, aparţinând părţii vătămate F.S., cu ajutorul căruia, pe data de 21 noiembrie 2009, pe timp de noapte, împreună cu mai multe persoane, dintre care unele purtau cagule, şi având asupra acestora şurubelniţe de mari dimensiuni, s-au deplasat la locuinţa părţii vătămate R.F., din localitatea Capriolo, cu intenţia de a sustrage bani şi bunuri, fiind surprinşi în flagrant de organele de poliţie din echipa NORM, din cadrul Postului de Carabinieri din Chiari, dintre care S.D., A.B. şi partea vătămată locotenentul V.P., împotriva căreia, pentru a se sustrage de la arestarea preventivă, inculpatul a exercitat ameninţări şi acte de violenţă, cauzându-i leziuni, pentru a căror vindecare a fost necesar un număr de 15 zile de îngrijiri medicale, fiind, în cele din urmă, arestat preventiv începând cu data de 21 noiembrie 2009.
De asemenea, s-a reţinut că pe data de 21 noiembrie 2010 condamnatul şi-a exprimat consimţământul la transferare.
Din analiza ansamblului materialului probator, instanţa de fond a apreciat că sesizarea este întemeiată.
Astfel, s-a reţinut că sunt îndeplinite atât condiţiile pentru recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti penale străine, enumerate la art. 131, alin. (1), lit. a) - g) din Legea nr. 302/2004, cât şi cerinţele referitoare la transferarea condamnatului, prevăzute de art. 143, lit. a) - f) din aceeaşi lege, şi anume condamnatul este cetăţean al statului de executare, hotărârea judecătorească de condamnare este definitivă, la data primirii cererii de transferare condamnatul mai are de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei închisorii, transferul este consimţit de către condamnat, dubla incriminare, şi anume faptele penale întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă la tâlhărie, prev. de art. 20 C. pen., raportat la art. 211, alin. (1), alin. (2), lit. b), alin. (21), lit. a) şi c), C. pen., pentru care legea penală română prevede pedeapsa de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 10 ani închisoare, de ultraj, prev. de art. 239 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., pentru care legea penală română prevede pedeapsa de la 6 luni închisoare la 3 ani închisoare, de port ilegal de obiect contondent în locuri publice, prev. de art. 2, alin. (1), pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, pentru care legea penală specială română prevede pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani, alternativ cu pedeapsa amenzii penale, şi de furt calificat, prev. de art. 208, alin. (1) - art. 209, alin. (1), lit. a), e), g) şi i), C. pen. român, pentru care legea penală română prevede pedeapsa închisorii de la 3 ani închisoare la 15 ani închisoare, statul de condamnare şi statul de executare sunt de acord asupra transferării.
De asemenea, s-a apreciat că nu există nici una dintre cauzele pentru refuzul opţional al transferării, prevăzute, în mod limitativ, de art. 165, lit. a) - d) din Legea nr. 302/2004.
Referitor la pedeapsa complementară aplicată de autorităţile judiciare italiene, instanţa de fond a avut în vedere disp. art. 65, alin. (1), C. pen., conform cărora instanţa de judecată poate aplica pedeapsa complementară atunci când pedeapsa principală este închisoarea de cel puţin 2 ani, condiţie îndeplinită în acest caz. în ceea ce priveşte durata, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 53, pct. 2, lit. a), C. pen., potrivit cărora interzicerea unor drepturi, ca pedeapsă complementară, poate fi dispusă pe perioadă de la 1 an la 10 ani, astfel că, ţinând seama de caracterul perpetuu al acestei sancţiuni dispusă de autorităţile judiciare italiene, va limita durata la maximul de 10 ani.
În ceea ce priveşte efectul transferării, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 158 din Legea nr. 302/204, potrivit cărora statul român, ca stat de executare, are obligaţia de a respecta felul şi durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.
Privitor la pedeapsa amenzii penale, instanţa de fond a avut în vedere Decizia nr. 3 din 12 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că instanţa de judecată se pronunţă atât cu privire la transferarea persoanei condamnate în vederea executării pedepsei privativă de libertate, cât şi cu privire la executarea pedepsei amenzii penale, aplicată prin hotărârea penală străină de condamnare.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând hotărârea atacată sub aspectul cuantumului greşit al sumei reprezentând amenda penală, aplicată, prin hotărârea de condamnare, persoanei transferabile, astfel cum a fost recunoscută, în sensul că aceasta este de 1.000 euro şi nu de 500 euro cum a reţinut instanţa de fond.
Recursul este fondat.
Prin hotărârea instanţei de fond, printre altele, a fost recunoscută Sentinţa penală nr. 1.073 din 12 martie 2009 a Tribunalului Ordinar din Brescia, secţia a II-a penală, Republica Italiană, Reg. Gen. Nr. 1154/2009, R.G.N.R. nr. 3312/2009, rămasă definitivă pe data de 7 octombrie 2009, prin Decizia penală nr. 1.294 din 7 iulie 2009 a Curţii de Apel din Brescia, secţia a II-a penală, Republica Italiană, Reg. Gen. nr. 1112/2009, prin care i-au fost aplicate condamnatului D.V. pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi pedeapsa de 1000 de euro amendă penală, cu interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, prev. de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a, C. pen., şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzut de art. 64, alin. (1), lit. b), C. pen., atât ca pedeapsă accesorie, cât şi ca pedeapsă complementară, pe o durată de 10 ani, după executarea pedepsei principale a închisorii.
În minuta sentinţei pronunţată de instanţa de fond la data de 23 ianuarie 2013 s-a menţionat, eronat, că amenda penală aplicată persoanei transferabile D.V., prin hotărârea de condamnare recunoscută, este în cuantum de 500 euro.
Ulterior, la data de 25 ianuarie 2013, după declararea căii de atac de către parchet (24 ianuarie 2013) instanţa de fond, din oficiu, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei penale pronunţată la data de 23 ianuarie 2013, în sensul că pedeapsa amenzii penale este în cuantum de 1.000 euro şi nu de 500 euro, cum s-a menţionat în minută.
Potrivit art. 195 alin. (1) C. proc. pen., erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuşi organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat sau din oficiu.
Eroarea materială este greşeala evidentă strecurată cu ocazia redactării unui act procedural (de pildă tehnoredactarea greşită a unor date, nume, menţiuni, date calendaristice).
Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu putea fi aplicată procedura prevăzută de art. 195 C. proc. pen., nefiind vorba de o eroare materială, în sensul acestor dispoziţii legale, ci de o eroare de conţinut, care a implicat o deliberare a instanţei asupra soluţiei, în integralitatea acesteia.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 30/F din 23 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe intimatul condamnat persoană transferabilă D.V.
Se va casa încheierea din 25 ianuarie 2013 şi, în parte, Sentinţa penală nr. 30/F din 23 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la cuantumul sumei reprezentând amenda penală, recunoscută prin sentinţa penală atacată şi aplicată pe lângă pedeapsa închisorii, în sensul că aceasta are cuantumul de 1.000 euro.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană transferabilă, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 30/F din 23 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe intimatul condamnat persoană transferabilă D.V.
Casează încheierea din 25 ianuarie 2013 şi, în parte, Sentinţa penală nr. 30/F din 23 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la cuantumul sumei reprezentând amenda penală, recunoscută prin sentinţa penală atacată şi aplicată pe lângă pedeapsa închisorii, în sensul că aceasta are cuantumul de 1.000 euro.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană transferabilă, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 12 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3492/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3511/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
