ICCJ. Decizia nr. 3531/2013. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3531/2013
Dosar nr. 7453/105/2012
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2013
Asupra cererii de recurs de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 137 din 11 aprilie 2013, Tribunalul Prahova a admis excepţia necompetenţei materiale, iar în baza art. 386 C. proc. pen. şi art. 389 alin. (1) C. proc. pen. cu aplicarea art. 42 C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul J.M., de la Tribunalul Prahova la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie.
Prin sentinţa penală nr. 340 din 02 noiembrie 2000, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul J.M., domiciliat în comuna Lucieni, judeţul Dâmboviţa, fără antecedente penale, la câte 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influentă prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. şi la 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru participatie improprie la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen., fapte concurente. După contopirea pedepselor conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen.
Conform dispoziţiilor art. 88 C. pen. a computat din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii şi arestării preventive de la 12 august 1999 la 17 mai 2000.
În latură civilă, inculpatul a fost obligat la plata următoarelor sume cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând prejudicii neacoperite; 4.375.000 lei către partea vătămată constituită parte civilă în procesul penal SC S.M. SA Gheorghieni; 8.848.000 lei către partea vătămată constituită parte civilă în procesul penal SC E. SRL Gheorghieni şi 6.952.000 lei către partea vătămată constituită parte civilă în procesul penal S.L.A.V.S.A. Gheorghieni.
În temeiul art. 257 alin. (2) C. pen. rap. la art. 256 alin. (2) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 6.000.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate la urmărirea penală şi la cercetarea judecătorească, respectiv: declaraţiile părţilor vătămate F.L. şi F.M., procesele verbale de confruntare şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză: S.L., B.T.A., A.L., N.G., G.T. şi B.A., instanţa a reţinut vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii şi, în esenţă, următoarea situaţie de faptîn luna martie 1999 inculpatul, ca reprezentant al Centrului de Afaceri Româno-German din Bucureşti a luat legătura cu subprefectul de Harghita, martorul S.M., propunându-i dezvoltarea unor legături între firmele româneşti şi germane, propunere cu care martorul a fost de acord. în acest context, inculpatul i-a solicitat sprijin pentru asigurarea cazării şi mesei grupului de patinatori copii de la Palatul Copiilor din Bucureşti, urmând ca să achite contravaloarea prestaţiilor în termen de 10 zile. Martorul S.M. a luat legătura cu reprezentanţii SC S.M. SA Gheorghieni, SC E. SRL Gheorghieni şi S.L.A.V.S.A. Gheorghieni cărora Ie-a solicitat să asigure serviciile pentru echipa de copii din Bucureşti, garantând că prestaţiile vor fi plătite de către inculpat.
În aceeaşi perioadă, inculpatul însoţit de martorul S.M. a luat legătura cu partea vătămată F.M., patronul firmei SCF I.G. SRL, societate ce avea ca obiect principal de activitate editură şi tipografie, propunându-i desfăşurarea unor legături comerciale între firma acestuia şi clienţii din Germania. Inculpatul s-a oferit să obţină vize pentru martorul F.M. şi fratele acestuia F.L. afirmând că are cunoştinţe la Ambasada Germaniei şi le poate facilita obţinerea vizelor în cel mai scurt timp, promiţându-le celor doi că vor merge împreună în Germania pentru a achiziţiona utilaje tipografice.
Totodată, inculpatul i-a asigurat că pentru obţinerea vizelor nu sunt necesare nici un fel de acte deoarece are relaţii la ambasadă, soiicitându-le câte 3 milioane lei vechi pentru obţinerea vizelor, sumă ce a fost înmânată de martori, fără însă ca inculpatul să se preocupe de obţinerea vizelor promise. în drept, s-a reţinut că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. şi respectiv infracţiunii de participaţi improprie la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 31 alin. (2) rap. la art. 215 alin. (1) C. pen., cea din urmă constând în aceea că l-a indus în eroare pe S.M., determinându-l-să ia legătura cu patronii firmelor pentru a se asigura cazarea şi masa, garantând că valoarea prestaţiilor va fi achitată de către inculpat, dispunându-se condamnarea acestuia la pedeapsa rezultantă de .3 ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate.
Împotriva acestei sentinţe inculpatul J.M. a declarat apei, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, susţinând, în esenţă, că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil şi că a fost condamnat pe nedrept, probele nefiind legal administrate.
Prin Decizia penală nr. 137 din 14 septembrie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca tardiv apelul declarat de inculpatul J.M., domiciliat în Germania - Berlin, împotriva sentinţei penale nr. 340 din 02 noiembrie 2000 pronunţată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 4489/2000.
A obligat apelantul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, în contul Baroului Prahova.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Sentinţa de condamnare apelată a fost pronunţată la data de 02 noiembrie 2000 şi în baza acesteia, Tribunalul Prahova a emis mandatul nr. 750 din 28 noiembrie 2000 de executare a pedepsei de 3 ani închisoare.
Întrucât inculpatul s-a sustras de la executarea pedepsei a fost dat în urmărire generală prin Dispoziţia nr. S/136101 a I.G.P.R. din 26 februarie 2001 şi apoi în urmărire internaţională conform adresei din 20 aprilie 2004, fiind localizat în Germania - Berlin.
Prin încheierea din 04 mai 2007, Tribunalul Prahova a dispus emiterea mandatului european de arestare pentru extrădarea condamnatului în vederea executării pedepsei şi, la data de 06 iunie 2007 autorităţile germane au comunicat că numitul J.M. este cetăţean german şi nu poate fi extrădat, propunând realizarea unei comisii rogatorii. Totodată, Parchetul General din Berlin prin adresa din 07 din 10 octombrie 2007 (fila 161 Dosar nr. 4489/2000) a comunicat autorităţilor judiciare române că numitul J.M. a refuzat extrădarea sa şi faţă de legislaţia germană în materie, acesta fiind şi cetăţean german, mandatul nu se poate executa.
Potrivit art. 363 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. termenul de declarare a apelului este de 10 zile. Pentru partea care a lipsit atât la dezbateri cât şi la pronunţare termenul curge de la data comunicării copiei de pe dispozitiv.
În speţă, inculpatul a lipsit la judecarea cauzei pe fond, iar la data de 09 noiembrie 2000 i s-a comunicat copia dispozitivului hotărârii de condamnare la adresa din România, comuna Lucieni, judeţul Dâmboviţa (fila 97 dosar fond) însă acesta părăsise teritoriul ţării în luna ianuarie 2001, astfel că a luat cunoştinţă de hotărârea de condamnare la data de 06 iunie 2007, când i s-a prezentat mandatul european de arestare.
Având în vedere că inculpatul a declarat apel tocmai ia data de 02 august 2012 conform ştampilei poştei aplicată pe plic (fila 7 dosar recurs), deşi avea cunoştinţă de existenţa hotărârii de condamnare încă din data de 06 iunie 2007, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., curtea de apel a respins apelul inculpatului, ca tardiv formulat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, apreciind că în mod greşit curtea de apel a respins apelul ca tardiv.
Prin Decizia penală nr. 116 din 16 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 4489/105/2000 a respins ca nefondat, recursul declarat de inculpatul J.M. împotriva Deciziei penale nr. 137 din 14 septembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Pentru a pronunţa această decizie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a reţinut următoarele:
Sentinţa de condamnare apelată a fost pronunţată la data de 02 noiembrie 2000 şi în baza acesteia, Tribunalul Prahova a emis mandatul nr. 750 din 28 noiembrie 2000 de executare a pedepsei de 3 ani cu închisoare.
Inculpatul s-a sustras de la executarea pedepsei şi a fost dat în urmărire generală prin Dispoziţia nr. S/136101 a I.G.P.R. din 26 februarie 2001 şi apoi în urmărire internaţională conform adresei din 20 aprilie 2004, fiind localizat în Germania - Berlin. Prin încheierea din 04 mai 2007, Tribunalul Prahova a dispus emiterea mandatului european de arestare pentru extrădarea condamnatului în vederea executării pedepsei, iar la data de 06 iunie 2007 autorităţile germane au comunicat că numitul J.M. este cetăţean german şi nu poate fi extrădat, propunând realizarea unei comisii rogatorii.
Parchetul General din Berlin prin adresa din 07 din 10 octombrie 2007 (fila 161 Dosar nr. 4489/2000) a comunicat autorităţilor judiciare române că numitul J.M. a refuzat extrădarea sa şi că faţă de legislaţia germană în materie, acesta fiind şi cetăţean german, mandatul nu se poate executa.
Potrivit art. 363 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. termenul de declarare a apelului este de 10 zile, iar pentru partea care a lipsit atât la dezbateri cât şi la pronunţare termenul curge de la data comunicării copiei de pe dispozitiv.
În speţă, inculpatul a lipsit la judecarea cauzei pe fond şi la data de 09 noiembrie 2000 i s-a comunicat copia dispozitivului hotărârii de condamnare la adresa din România, comuna Lucieni, judeţul Dâmboviţa (fila 97 dosar fond) însă acesta părăsise teritoriul ţării în luna ianuarie 2001, astfel că a luat cunoştinţă de hotărârea de condamnare la data de 06 iunie 2007, când i s-a prezentat mandatul european de arestare.
În raport cu dispoziţiile art. 186 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora la calcularea termenelor pe zile nu se socoteşte ziua de la care începe să curgă termenul şi nici ziua în care acesta se împlineşte, instanţa de recurs a constatat, în acord cu instanţa de apei, că ultima zi în care inculpatul putea să exercite, în mod valabil, calea ordinară de. atac a apelului, a fost 18 iunie 2007, dată ce a fost cu mult depăşită din moment ce declaraţia de apel a inculpatului este din 02 august 2012 conform ştampilei poştei aplicată pe plic (fila 7 dosar recurs), deşi avea cunoştinţă de existenţa hotărârii de condamnare încă din data de 06 iunie 2007.
În art. 363 alin. (3) teza a ll-a C. proc. pen. legiuitorul a prevăzut expres şi limitativ situaţiile în care termenul de apel curge de Ia comunicarea copiei de pe dispozitivul sentinţei, text de lege care este incident în speţa de faţă. Cât priveşte cauza de împiedicare a formulării apelului în termen, în baza căreia s-a susţinut îndeplinirea condiţiilor de repunere în termenul de apel, înalta Curte a constatat că nu există acte la dosar, depuse de inculpat pe care să se sprijine aceste susţineri.
Prin urmare, Înalta Curte a considerat că, în mod întemeiat, instanţa de apel a respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul J.M., domiciliat în Germania, împotriva sentinţei penale nr. 340 din 02 noiembrie 2000 pronunţată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 4489/2000.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare J.M. şi a solicitat admiterea unor noi probe, rejudecajfâ cauzei şi anularea hotărârilor anterioare.
Examinând contestaţia în anulare formulată de J.M., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru Contestaţia în anulare, constituie o cale extraordinară de atac despre atacurile reparate și erori de neînlăturat pe alte căi. Natura juridică a acestui remlăkprocesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestaţiei în anulare poate fi anulată hotărârea, cât şi de retractare, respectiv că însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea este pusă de a controla condiţiile şi de a o infirma eventual.
Pe de altă parte, din perspectiva principiilor de reglementare a acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a folosit alegerea expresă şi limitativă a cazurilor în care se poate ataca o hotărâre definitivă prin intermediul contestaţiei în anulare, instituindu-se astfel o garanţie că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane şi în orice condiţii de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătoreşti definitive.
Având în vedere că, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa admite în principiu cererea de contestaţie în anulare numai dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege (este făcută în termenul prevăzut de lege, motivele invocate se sprijină pe unul dintre cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., în sprijinul contestaţiei depune ori invocă dovezi care sunt la dosar), prin interpretarea „per a contrario" rezultă că în situaţia în care una sau mai multe dintre aceste condiţii nu este îndeplinită, soluţia este respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare.
în speţă, contestatorul nu a indicat cazurile de contestaţie în anulare pe care înţelege să-şi întemeieze cererea şi nu a precizat motivele şi dovezile în sprijinul fiecărui caz, astfel încât contestaţia în anulare este inadmisibilă pentru neîndepiinirea cumulativă a cerinţelor prevăzute de art. 386 şi art. 387 alin. (2) C. proc. pen.
Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul J.M. împotriva Deciziei penale nr. 116 din 16 ianuarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 4489/105/2000 şi va obliga contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul J.M. împotriva Deciziei penale nr. 116 din 16 ianuarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 4489/105/2000.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, m 13 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3530/2013. Penal. Violul (art.197 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 2948/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
