ICCJ. Decizia nr. 3590/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3590/2013
Dosar nr. 1136/93/2012
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 37 din 16 noiembrie 2012, Tribunalul Ilfov, secţia penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei săvârşite de inculpatul I.M. prin actul de sesizare din infracţiunea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
În baza art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul I.M., la pedeapsa de 3 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani.
În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 6 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, a suspendat şi executarea pedepselor accesorii prev. de art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, a obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probatiune de pe langă Tribunalul Dambovita;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
S-a atras atenţia inculpatului asupra disp.art. 864 C. pen., a căror nerespectare are drept urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 88 C. pen., a computat durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 martie 2012 până la data de 10 octombrie 2012.
În baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen., a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi, în consecinţă:
A obligat asigurătorul B.C.R. A.V.I.G. S.A. la plata către partea civilă. Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti a sumei de 187,06 lei, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestui debit pe perioada cuprinsă între data pronunţării sentinţei şi data achitării efective a debitului.
A luat act că SC T.B.D. SRL nu răspunde în calitate de parte responsabilă civilmente în procesul penal.
A luat act că partea vătămată J.A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat
Pentru a pronunţa această sentinţă, s-au reţinut, în fapt următoarele:
În data de 22 martie 2012, în jurul orei 14:00, partea vătămată J.A. se deplasa cu autocisterna, în oraş Otopeni, intenţionând să parcheze la sediul SC K. SRL, societate ce are ca obiect de activitate transportul de produse petroliere.
În momentul în care a intrat pe stradă, la aproximativ 300 de metri de locul de parcare, partea vătămată a observat că din sensul opus venea o dubită marca, condusă de inculpatul I.M.
Întrucât drumul era îngust, partea vătămată i-a făcut semn cu farurile inculpatului I.M., însă acesta nu s-a oprit deşi, în mod obiectiv, nu exista posibilitatea de a trece unul pe lângă altul.
Partea vătămată J.A. a oprit autoutilitara, în dreptul SC A. SRL, o fabrică de mobilă, întrucât inculpatul I.M. venea spre el cu dubita.
În declaraţiile date în cursul urmăririi penale (declaraţii reiterate în faţa instanţei de judecată), partea vătămată a precizat faptul că în momentul în care au ajuns unul lângă altul inculpatul I.M. gesticula.
După aproximativ 5 minute, partea vătămată J.A. a coborât din cisternă şi a mers lângă maşina inculpatului I.M. pentru a discuta cu acesta.
În acel moment, inculpatul I.M. a lăsat geamul portierei, a înjurat partea vătămată J.A. şi i-a spus acesteia să dea ea cu spatele pentru că el nu va da înapoi pe trotuar.
Partea vătămată i-a explicat inculpatului I.M. că nu poate să facă acest lucru, întrucât în zonă sunt montaţi hidranţi, însă acesta din urmă a spus că nu îl interesează şi a continuat să înjure deşi partea vătămată plecase din acel loc.
În timp ce partea vătămată J.A. se afla la aproximativ 2 m de autoturism, inculpatul I.M. s-a aplecat şi cu mâna stângă a luat din autoturismul său un obiect cu care a încercat să lovească partea vătămată în zona feţei.
De asemenea, partea vătămată a precizat şi faptul că a fost ameninţat de mai multe ori cu moartea de inculpatul I.M.
Atunci când partea vătămată a încercat să plece spre maşina sa (autocisterna), inculpatul I.M. a dat puţin înapoi cu autoturismul, a luat stânga de volan şi a intrat direct în partea vătămată J.A. cu partea stângă a maşinii ducând-o, pe botul maşinii, 3-4 m şi proiectând-o într-un gard de sârmă ce despărţea zona de rulare de zona pietonală.
În declaraţia dată la parchet şi ulterior în faţa instanţei de judecată, partea vătămată a precizat faptul că în momentul în care inculpatul I.M. a lovit-o cu maşina, aceasta a pus şi cealaltă mână pe autoturism, în acest mod reuşind să atenueze impactul.
Imediat după ce a lovit partea vătămată inculpatul I.M., a dat din nou înapoi cu autoturismul său, reuşind să lovească iar partea vătămată.
La scurt timp, inculpatul I.M. a încercat să lovească a treia oară partea vătămată J.A., în timp ce aceasta se afla în faţa.
După aproximativ 5 minute, inculpatul I.M., văzând că din sediul SC A. SRL au ieşit două persoane, a plecat imediat de la fata locului.
Imediat după incident, partea vătămată J.A. a sunat la dispeceratul de urgenţă 112, unde a relatat cele întâmplate şi a dat numărul maşinii inculpatului I.M..
Partea vătămată J.A. s-a prezentat la Spitalul de Urgenţă Bucureşti, fiind supus mai multor investigaţii, diagnosticul fiind: "contuzie coloană cervico-toracală amileică, artelă trahico - antebrahială anterioară de cot".
Ulterior, partea vătămată s-a prezentat la serviciul de Medicină Legală Ilfov, în vederea examinării. Potrivit concluziilor certificatului medico-Iegal din 26 martie 2012, J.A. prezintă leziuni traumatice care pot data din ziua de 22 martie 2012 posibil produse prin lovire cu şi de corpuri şi planuri dure în condiţiile unui accident de circulaţie pentru care necesită 2-3 zile de îngrijiri medicale.
Leziunile traumatice suferite nu i-au pus în primejdie viata".
Din verificările efectuate a rezultat faptul că martor la incidentul din data de 28 martie 2012, ora 14:00 a fost I.C., administrator la SC S.C. SRL, conducătorul autoturismului.
Fiind audiat la parchet, la data de 15 mai 2012 şi ulterior în faţa instanţei de judecată, martorul I.C. (fila 187) a declarat că în ziua de 28 martie 2012, în jurul orei 14:00 a oprit autoturismul său şi a coborât să vadă ce se întâmplă, întrucât în faţa se afla autocisterna condusă de partea vătămată J.A., iar el nu avea loc să treacă.
Atunci a văzut şi dubiţ condusă de inculpatul I.M. care a intrat direct în partea vătămată J.A., prinzând-o pe acesta între botul maşinii şi gardul din plasă.
Martorul a precizat şi faptul că inculpatul I.M. a venit direct spre partea vătămată J.A., intenţionând să îl calce.
Atunci martorul I.C. a alergat după inculpatul I.M., spunându-i să se oprească, însă acesta a întors maşina şi a fugit.
Din discuţiile purtate cu partea vătămată, J.A., martorul I.C. a aflat că pe aceasta o durea abdomenul şi coastele: la dosarul cauzei a fost anexat procesul verbal din 07 mai 2012 emis de organele de poliţie din cadrul I.P.J. Ilfov - Serviciul de Investigaţii Criminale de unde rezultă faptul că s-au efectuat verificări la sediul SC A. SRL, din oraşul Otopeni, str. Maramureşului, în vederea identificării persoanelor care au observat incidentul din data de 22 martie 2012, ora 14:00.
În cauză, a fost audiat şi martorul Marin Constantin (fila 186), acesta declarând că, în ziua de 22 martie 2012, ora 14.00, în timp ce prezenta unor clienţi obiecte de mobilier a auzit un scârţâit de roţi afară şi a mers spre uşa de ieşire, ocazie cu care a observat o dubă de culoare albă, care a demarat către un individ (partea vătămată J.A.) care se afla pe trotuarul din faţa SC A.C.T. SA
De asemenea, martorul a mai precizat şi faptul că dubita Fiat Ducato era puţin virată spre stânga, spre gardul SC A. SA, iar partea vătămată J.A. era îmbrăcată cu o salopetă de culoare verde pe spate, iar la colţul gardului dinspre Drumul Gării se afla o autocisternă.
În cursul cercetărilor, la dosar a fost anexat un CD, conţinând înregistrările video ale camerelor de supraveghere ale S.C. A. SRL.
Ulterior, au fost anexate şi planşele fotografice cu imagini extrase de pe camerele de supraveghere.
La termenul de judecată din data de 20 septembrie 2012 (fila 201), Tribunalul a dispus vizionarea înregistrărilor video anterior menţionate, întocmindu-se în acest sens un proces verbal semnat de către participanţii la judecata cauzei (fila 199).
În declaraţiile date în cursul urmăririi penale, inculpatul I.M. nu a recunoscut fapta comisă, precizând că nu a atins cu dubâta pe parte vătămată J.A., aceasta s-a dezechilibrat şi a căzut cu cotul în gardul de sârmă.
Fiind audiat la parchet, la data de 28 martie 2012, inculpatul a precizat faptul că "am plecat din nou cu maşina spre partea vătămată ca să o îndepărteze atât a doua cât şi a treia oară: (întrucât a crezut că merge - partea vătămată - să ia ceva din maşina sa şi i-a fost teamă).
Inculpatul a recunoscut faptul că el şi partea vătămată, la începutul conflictului, şi-au adus reciproc injurii, însă a declarat că partea vătămată l-a ameninţat că îi va rupe mâna.
În timpul incidentului, inculpatul a declarat şi faptul că a luat din maşina sa o racletă din plastic de culoare roşie şi a plecat cu maşina spre partea vătămată pentru a o îndepărta atât pe ea cât şi pe cealaltă persoană (martorul l.C.) care a venit la el şi i-a adus injurii.
Instanţa fondului a apreciat că aspectele declarate de inculpat sunt contrazise de material probator aflat la dosarul cauzei.
Astfel, declaraţiile martorului I.C. a infirmat total susţinerile inculpatului, atât cu privire la desfăşurarea conflictului dintre acesta şi partea vătămată J.A., cât şi cu privire la propria sa activitate.
Din adresa din 11 aprilie 2002 a I.P.J. Ilfov - Serviciul Criminalistic, a rezultat faptul că: „cele două urme palmare, elevate cu pulbere neagră şi ridicate cu folie albă de pe capotă şi aripa stânga faţă a autovehiculul au fost create de relieful papilar al palmei de la mâna stângă (urma papilară ridicată de pe capotă) respectiv al palmei de la mâna dreaptă (urma papilară ridicată de pe aripă) ale numitului J.A."
Aspectele menţionate sunt consemnate în procesul verbal de cercetare la faţa locului în cauza privind tentativa de omor comisă la data de 22 martie 2012, în oraşul Otopeni, în dreptul imobilului, în care a fost implicat autoturismul,
Astfel, susţinerea inculpatului I.M., potrivit căreia nu a lovit cu autoturismul său partea vătămată J.A., ci aceasta s-a dezechilibrat şi a căzut, nu rezultă din niciunul din actele aflate la dosar.
De asemenea, din examinarea fotografiilor judiciare, s-a constatat că, pe fondul unor discuţii contradictorii, la un moment dat, inculpatul I.M., cu intenţie, a manevrat volanul autoturismului spre stânga, a accelerat şi a lovit cu autoturismul partea vătămată J.A., proiectând-o într-un gard de sârmă ce despărţea zona de rulare de zona pietonală. Izbitura a fost atât de puternică, încât gardul de sârmă s-a îndoit (foto 28).
Imediat, inculpatul I.M. a mers câţiva metri în marşalier (foto 29-30), apoi a accelerat din nou, cu intenţie, şi a lovit iar cu autoturismul său partea vătămată J.A. (foto 31-35).
S-a arătat că aspectele mai sus menţionate rezultă şi din procesul verbal de redare a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere de la SC A. SRL din data de 22 martie 2012.
Situaţia de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost temeinic dovedită pe baza coroborării următoarele mijloace de probă: procesul verbal de constatare la faţa locului; procesul - verbal de consemnare a denunţului părţii vătămate J.A. şi declaraţiile aceleiaşi părţi vătămate pe parcursul urmăririi penale şi al judecăţii; procesul - verbal de vizionare a înregistrării camerelor de supraveghere la sediul SC A.C.T. SRL; adresă din 11 aprilie 2012 - a I.P.J. Ilfov - Serviciul Criminalistic; certificatul medico-legal din 26 martie 2012; planşe foto 30 file şi 58 imagini extrase de pe materialele (înregistrările video ale camerelor de supraveghere puse la dispoziţie de SC A.C.T. SRL, precum şi din depoziţiile martorilor I.C. şi M.C., date atât in cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii.
S-a reţinut că declaraţiile inculpatului I.M. date în cursul urmăririi penale şi prin care acesta nu a recunoscut săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa, rămân izolate în ansamblul materialului probatoriu administrat în pricina dedusă judecăţii şi au în mod vădit un caracter pro causa, fiind înlăturate, ca nesincere, în condiţiile art. 69 C. proc. pen.
În drept, fapta inculpatului I.M. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap. Ia art. 174 - 175 lit. i) C. pen.
Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei săvârşite de inculpat în infracţiunea de loviri şi alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., s-a reţinut că, independent de numărul de zile de îngrijiri medicale şi de eventualele menţiuni privind,,punerea în primejdie a vieţii victimei" într-o eventuală expertiză medico-legală, ceea ce deosebeşte infracţiunile prev. de art. 180 - 182 C. pen. de infracţiunea de tentativă de omor este poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de acţiunile care constituie latura obiectivă a infracţiunii. Or, din această perspectivă, având în vedere faptul că în speţă inculpatul a lovit cu autoturismul pe partea vătămată J.A., cu intenţie, de două ori, izbindu-l pe acesta din urmă într-un gard de sârmă, este evident că orice om rezonabil este prezumat că, chiar dacă nu a urmărit, cel puţin a acceptat posibilitatea că partea vătămată ar fi putut să fie proiectată pe asfalt sau pe tabla autoturismului şi, din izbitură, din cauza forţei de impact generate de accelerarea autoturismului, să-şi piardă viaţa. Repetarea elementului material al infracţiunii (inculpatul a izbit pe partea vătămată de două ori.) au întărit convingerea instanţei de fond că, în speţă este vorba, din punct de vedere juridic, despre existenţa unei tentative de omor.
La stabilirea şi aplicarea pedepsei, s-a ţinut seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social ridicat al faptei săvârşite, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului (în vârstă de 28 de ani, căsătorit, angajat în muncă la data săvârşirii faptei) şi de conduita bună a acestuia înainte de săvârşirea infracţiunii, făcând în acest sens aplicarea disp. art. 74 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În raport de circumstanţele reale ale faptei săvârşite şi de circumstanţele personale ale inculpatului anterior evocate, s-a apreciat că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni, motiv pentru care în cauză, s-a apreciat ca suficientă aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., cu privire la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Trecând la soluţionarea laturii civile a cauzei, s-a reţinut, potrivit art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen., că se impune admiterea acţiunii civile formulate de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi, în consecinţă, a dispus obligarea asigurătorului B.C.R. A.V.I.G. SA la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti a sumei de 187,06 lei, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestui debit pe perioada cuprinsă între data pronunţării sentinţei şi data achitării efective a debitului.
S-a apreciat că se impune exonerarea de răspundere a părţii responsabile civilmente SC T.B.D. SRL, întrucât, potrivitart. 1373 C. civ., comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.
S-a arătat că, în speţă, trebuie analizată cu precădere, legătura dintre faptă şi funcţiile încredinţate inculpatului. în toate cazurile însă, această legătură trebuie să fie circumscrisă unor limite raţionale.
S-a apreciat că în speţa dedusă judecăţii este vorba despre depăşirea funcţiei încredinţate, despre o conduită mai mult decât abuzivă a comitentului, care într-un mod arbitrar şi nejustificat a recurs la acte de violenţă împotriva părţii vătămate.
Astfel cum s-a menţionat şi în doctrină, s-a apreciat că şi în acest context, între funcţia încredinţată comitentului şi conduita acestuia trebuie să existe dacă nu o legătură de cauzalitate, cel puţin o corelaţie necesară, iar fapta trebuie să fi fost săvârşită în interesul comitentului sau să existe cel puţin aparenţa că a fost săvârşită în interesul comitentului. în acelaşi timp, dacă victima a cunoscut că presupusul a săvârşit fapta peste limitele funcţiei sale printr-un exerciţiu abuziv ori că a lucrat în propriul său interes, comitentul nu va fi obligat să răspundă.
Este greu de crezut că partea vătămată, la momentul comiterii faptei, a considerat ca inculpatul acţionează în cadrul funcţiilor acordate şi că există vreun liant între partea responsabilă civilmente şi conduita acestuia.
Totodată, răspunderea comitentului pentru fapta presupusului este condiţionată de îndeplinirea unor condiţii clare, astfel că instanţa de fond a opinat că excede cu mult intenţiei legiuitorului, în ceea ce priveşte cadrul răspunderii civile delictuale, a angaja în mod automat această răspundere în cazul săvârşirii oricărei fapte ilicite de către un propus al său.
S-a reţinut, de asemenea, că trebuie observat faptul că o atare conduită violentă a inculpatului nu ar fi putut fi anticipată, nefîind vorba nici despre un caz de necorespundere profesională, nici despre o situaţie întâlnită la tot pasul. Mai mult, fapta a fost comisă de către o persoană care nu a mai cauzat probleme în trecut, astfel că nu se poate reţine o culpă a SC T.B.D. SRL, în supravegherea acesteia.
Drept urmare, s-a reţinut că nu există niciun argument juridic sau logic care să justifice angajarea răspunderii SC T.B.D. S.R.L., pentru fapta comisă de către inculpat. Aceasta nu a avut nici o legătură cu funcţiile încredinţate, cu atribuţiile de şofer şi nu ar fi putut fi evitată, neexistând elemente care să ridice suspiciuni cu privire la activitatea sau la atitudinea inculpatului, luându-se act că SC T.B.D. SRL nu răspunde în calitate de parte responsabilă civilmente în procesul penal.
Totodată, s-a luat act că partea vătămată J.A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, a declarat apel inculpatul I.M., criticând hotărârea instanţei de fond în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, apreciind ca fiind greşită încadrarea juridică a faptei, solicitând schimbarea acesteia din tentativă la infracţiunea de omor calificat în cea de lovire sau alte violenţe, în raport de conţinutul certificatului medico-legal de la dosar.
S-a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care inculpatul a fost trimis in judecată şi condamnat în primă instanţă, întrucât lipseşte latura subiectivă, neexistând intenţia- directă sau indirectă - de a-l omorî pe J.A..
S-a mai solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Prin Decizia penală penale nr. 76/ A din 28 martie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins apelul ca nefondat şi a obligat inculpatul la cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut cele ce urmează:
În cadrul controlului de legalitate, exercitat în conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că prima instanţă a făcut o justă şi completă analiză a probelor administrate, stabilind corespunzător activitatea infracţională desfăşurată de inculpat şi vinovăţia acestuia, activitate corect încadrată în dispoziţiile prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. - art. 175 lit. i) C. pen., având în vedere împrejurările concrete în care acesta a acţionat.
Referitor la încadrarea juridică a faptei, în raport cu circumstanţele de fapt evidenţiate de ansamblul probator administrat în cauză, s-a constatat că - în mod corect - instanţa de fond a stabilit că actele de agresiune fizică pe care inculpatul le-a produs părţii vătămate J.A., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii pentru care s-a şi dispus condamnarea inculpatului.
Nu are relevanţă ce anume leziuni ar fi suferit partea vătămată, iar în speţă, în situaţia în care, inculpatul a lovit-o în două rânduri şi a mai vrut să o lovească şi a treia oară cu o autoutilitară, este cert că inculpatul a acceptat probabilitatea ca partea vătămată să cadă şi să se lovească la cap sau să intre sub autoutilitară, urmările fiind foarte clare.
S-a reţinut că dosarul cauzei există înregistrările camerelor de supraveghere, din care rezultă modul în care a acţionat inculpatul, astfel că nu este vorba despre o eroare, o lovire din culpă, ci este vorba de două loviri succesive, urmate de o a treia încercare de lovire - la care partea vătămată s-a ferit.
Cu privire la numărul de zile de îngrijiri medicale, s-a apreciat că nici acestea nu au relevanţă, în raport cu modalitatea de săvârşire a infracţiunii. Faptul că partea vătămată s-a ferit sau că inculpatul nu a reuşit să o lovească foarte bine pe aceasta, nu are nici un fel de importanţă, atâta timp cât mijlocul folosit era apt să conducă la suprimarea vieţii, din materialul probator rezultând vinovăţia inculpatului şi faţă de acest aspect.
Pornind de la aceste repere, rezultate din analiza probelor produse cauzei, s-a apreciat că dovezile arătate dispun de forţa probantă necesară răsturnării prezumţiei de nevinovăţie, probele certe de vinovăţie, legitimând tragerea la răspundere penală a inculpatului Ion Minai, pentru comiterea faptei deduse judecăţii, astfel că soluţia de condamnare a acestuia, adoptată de către instanţa de fond, este temeinică şi legală.
În ceea ce priveşte critica adusă, în sensul de fi „înlăturată declaraţia martorului Ionită, care este martor mincinos", instanţa a constatat - pe de o parte - că această susţinere este pur formală, atâta, timp cât în cauză nu există o hotărâre judecătorească definitivă care să ateste această împrejurare, iar pe de altă parte, declaraţia martorului I.C. a fost avută reţinută prin coroborare cu celelalte probe, printre care declaraţia martorului Marin Constantin, dar şi înregistrările video ale camerelor de supraveghere ale firmei în faţa căreia s-a comis fapta (acestea neputând fi puse la îndoială).
Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, s-a arătat că în activitatea de adaptare a pedepsei la nevoile de apărare socială, în raport cu gravitatea concretă a faptelor săvârşite de inculpat, judecătorul fondului s-a raportat la criteriile consacrate de dispoziţiile art. 72 C. pen., ţinând seama de limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată şi stabilită vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii, gradul ridicat de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite prin normele incriminate şi de împrejurările care agravează răspunderea penală.
În acest context, răspunzând necesităţii de a analiza atât împrejurările de comitere a faptelor, cât şi cele concrete ce caracterizează persoana apelantului din speţă, prima instanţă, a asigurat un echilibru între scopul punitiv şi cel privind reeducarea şi reinserţia socială a inculpatului, pentru a se ajunge la rezultatul pozitiv al prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, cum prevede art. 52 C. pen.
Instanţa de apel, ca şi instanţa de fond, a apreciat că scopul pedepsei şi funcţiile acesteia pot fi realizate cu maximă eficienţă chiar şi fără executarea efectivă, reţinând faţă de datele personale ale inculpatului, incidenţa prevederilor art. 74 lit. a) C. pen. şi, ca o consecinţă, aplicarea art. 76 lit. b) C. pen., astfel că şi individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei a fost corect aleasă.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.M., solicitând, prin intermediul apărătorului ales, admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârilor şi, pe fond, schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea de tentativă de omor, în infracţiunea de loviri sau alte violenţe, critică circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 art. 172 C. proc. pen., precum şi achitarea inculpatului potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 12 rap. la art. 17 2 C. proc. pen.
Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Inculpatul I.M. a fost condamnat la 3 ani închisoare cu 861 C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. - art. 175 lit. i) C. pen.,constând în aceea că, în data de 22 martie 2012, în jurul orei 14:00, în timp ce se afla în oraşul Otopeni, în dreptul societăţii SC A. SRL, cu autoturismul, inculpatul a lovit intenţionat de două ori, cu autoturismul, pe partea vătămată J.A., iar la un interval de cinci minute a mai încercat să îl lovească o dată, în momentul când acesta se afla în faţa autocisternei sale, şi l-a ameninţat cu moartea în repetate rânduri, provocându-i părţii vătămate contuzie coloană cervico-toracală antebrahială (anterioară de cot).
Înalta Curte reţine că prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, s-au adus modificări în ceea ce priveşte limitele casării în recurs, acestea fiind circumscrise esenţialmente încălcărilor în drept, iar nu în fapt.
În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 28 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării -vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Cu privire la critica vizând greşita încadrare juridică a faptei, caz de casare circumscris, dispoziţiilor art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., recurentul inculpat apreciind că fapta sa nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor, ci ale infracţiunii de loviri sau alte violente, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că recurentul inculpat şi-a motivat recursul numai oral în ziua judecăţii, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 38510alin. (2)1 C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 172 al art. 3859C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Cu privire la motivul de recurs formulat de inculpat întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. (când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni), Înalta Curte constată că nici această critică nu poate fi analizată de către instanţa de recurs, întrucât inculpatul nu a formulat motive scrise de recurs iar respectivul caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. nu face parte din acele cazuri care pot fi analizate din oficiu.
Pentru considerentele anterior expuse şi având în vedere că nu există nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat de inculpatul I.M. împotriva Deciziei penale nr. 76/ A din 28 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.M. împotriva Deciziei penale nr. 76/ A din 28 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3578/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3617/2013. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
