ICCJ. Decizia nr. 3655/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3655/2013

Dosar nr. 1072/112/2007

Şedinţa publică din 20 noiembrie 2013

Deliberând asupra recursurilor de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 69/ F din 01 iunie 2011 pronunţată în Dosar nr. 107.2/112/2007 al Tribunalului Bistriţa Năsăud, în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului P.C.D., domiciliat în Iaşi, jud. Iaşi, fără antecedente penale, de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor de:

- folosirea creditului bancar în alte scopuri decât cel pentru care a fost acordat prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.;

- tentativă la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.;

- înşelăciune pe parcursul executării convenţiei prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.;

-spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, rap. la art. 17 lit. e)) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.;

- infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.

În baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului B.R., domiciliat în Iaşi, Iaşi, fără antecedente penale, de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- folosirea creditului în alte scopuri decât cel pentru care a fost acordat, prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.;

- fals intelectual, prev. de art. 43 din Legea .nr. 82/1991, rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.;

- tentativă la înşelăciune, prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 215 alin. (1) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.;

- înşelăciune pe parcursul executării convenţiei, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.;

-spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. a), b) şi c din Legea nr. 656/2002, rap. la art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.;

- infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.;

În baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.: S-a dispus achitarea inculpatei D.O., domiciliată în Iaşi, jud. Iaşi, fără antecedente penale, de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de:

- complicitate la infracţiunea de folosirea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- complicitate la infracţiunea de înşelăciune pe parcursul exercitării convenţiei prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. Cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.;

- spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, rap. la art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.;

- infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.;

- spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000;

- complicitate morală la infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 43 din Legea nr. 82/1991, rap. lâ art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

În baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei R.C., domiciliată în Iaşi, jud. Iaşi, iară antecedente penale, de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor de:

- complicitate la infracţiunea de folosire a creditului în alte scopuri decât cel pentru care a fost acordat, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.;

- tentativă la infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 215 alin. (1) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.;

- fals intelectual prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991, rap. 1 art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.:

- înşelăciune pe parcursul executării convenţiei prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.;

- spălare de bani prev. de art. 23 lit. a),b şi c din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.;

- infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.

În baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei G. (H.) C.M., domiciliată în Iaşi, jud. Iaşi, fără antecedente penale, de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- folosirea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.;

- spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.:

- infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.

În baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei G.I., domiciliată în Iaşi, jud. Iaşi, fără antecedente penale, de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 alin. (1) C. pen.

A fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea vătămată Statul Român - prin A.N.A.F. Bucureşti ca fiind neîntemeiată.

S-a constatat că partea vătămată B.C.R. S.A.-sucursala Iaşi nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

S-a arătat că, într-un prim ciclu procesual, prin sentinţa penală nr. 296/ F din 18 decembrie 2007pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achitarea inculpatului P.C.D., fiul lui Constantin şi Eugenia, născut la 20 septembrie 1967 în Iaşi, CNP -1670920221322, domiciliat în Iaşi str. Sfântu Lazăr nr. l, bl Ghica Vodă, nr. 1B, et.l, apt.2, jud. Iaşi, iară antecedente penale, de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor de:

- folosirea creditului bancar în alte scopuri decât cel pentru care a fost acordat, prev. de art. 10 lit c din Legea nr. 78/2000 cu aplic, art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.;

- tentativă la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.;

- înşelăciune pe parcursul executării convenţiei, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.;

- spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. a), b şi c din Legea nr. 656/2002, rap. la art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.; infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.

2. În baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului B.R., domiciliat în Iaşi, Iaşi, fără antecedente penale, de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- folosirea creditului în alte scopuri decât cel pentru care a fost acordat, prev. de .art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.;

- fals intelectual, prev. de art. 43 din Legea .nr. 82/1991, rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.;

- tentativă la înşelăciune, prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 215 alin. (1) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.; înşelăciune pe parcursul executării convenţiei, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.;

- spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea .nr. 656/2002, rap. la art. 17 lit. e)) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.;

- infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.;

3. Potrivit dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a achitat inculpata D.O., domiciliată în Iaşi, fără antecedente penale, de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de:

- folosirea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate în forma complicităţii, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- complicitate la infracţiunea de înşelăciune pe parcursul exercitării convenţiei prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.;

- spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.;

- infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.;

- spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000;

- complicitate morală la infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 43 din Legea nr. 82/1991, rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

4. Conform disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achitarea inculpatei R.C., domiciliată în Iaşi, fără antecedente penale, de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor de:

- tentativă la infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 215 alin. (1) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.;

- fals intelectual prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991, rap. 1 art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.:

- înşelăciune pe parcursul executării convenţiei prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a)şi art. 41 alin. (2) C. pen.;

- spălare de bani prev. de art. 23 lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.;

- infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.

5. În baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Achitarea inculpatei G. (H.) C.M., dom. În Iaşi, jud. Iaşi, fără antecedente penale, de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- folosirea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.;

- spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicări 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.:

- infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.

6. În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea inculpatei G.I., domiciliată în Iaşi, fără antecedente penale de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 alin. (1) C. pen.

S-au respins, ca neîntemeiate, pretenţiile civile emise în cauză de A.N.A.F.

S-a constatat că B.C.R. S.A.- Sucursala Judeţeană Iaşi nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva sentinţei penală nr. 296/ F din 18 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj şi partea civilă A.N.A.F. Bucureşti prin D.G.F.P. Bistriţa Năsăud.

Prin Decizia penală nr. 38/ A din 13 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi minori, - s-a dispus respingerea, ca nefondate, a apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -D.N.A. - Serviciul Teritorial Dej şi A.N.A.F. – D.G.F.P. Bistriţa Năsăud.

Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj - şi partea civilă A.N.A.F. Bucureşti.

Prin decizia penală 171/2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în temeiul dispoziţiilor art. 385 pct. 2 lit. c) teza ultimă C. proc. pen., s-au admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj şi partea civilă A.N.A.F. Bucureşti prin D.G.F.P. Bistriţa Năsăud împotriva Deciziei penale nr. 38/ A din 13 aprilie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, privind pe inculpaţii P.C.D., B.R., D.O., R.C., G.C.M. şi G.I., s-au casat decizia recurată şi sentinţa penală nr. 296/ F din 18 decembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, Tribunalul Bistriţa Năsăud.

Printre altele, în cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că probele administrate de instanţa de judecată nu sunt suficiente pentru a se putea stabili, cu certitudine, vinovăţia sau nevinovăţia inculpaţilor.

Date fiind neconcordanţele cuprinse în R.I.F. şi Rapoartele de Expertiză dispuse şi întocmite în cursul judecăţii, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor cauzei (menţinându-se actele întocmite până la data dezbaterilor în apel), instanţa de recurs a constatat că se impune a se lămuri - cu respectarea dispoziţiilor art. 124 alin. (1) C. proc. pen. - prin intermediul experţilor următoarele aspecte:

- dacă în lucrările de construire a Hotelului Pensiune au fost folosite cantităţi de materiale, precum beton şi oţel beton care au fost decontate prin includerea lor în lucrările de extindere a P.N.;

- din ce surse au fost făcute plăţile aferente lucrărilor la Hotelul Pensiune în perioada avută în vedere de inspectorii fiscali;

- dacă la momentul efectuării acestor lucrări pentru Hotelul Pensiune, constructorul a emis bonuri de lucru şi facturi pentru T.F.;

- dacă în contabilitatea T.F. existau în aceeaşi perioadă înregistrări aferente lucrărilor executate;

- dacă au fost respectate de către T.F. şi de către constructor normele legale referitoare la înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor legate de lucrările efectuate la Hotelul Pensiune, la data efectuării acestora;

- dacă există vreo diferenţă între bilanţul la 30 iunie 2004, depus de constructor la administraţia financiară şi cel modificat prin setarea înapoi a datei calculatorului, operaţiune efectuată la data de 11 februarie 2005;

- dacă sumele prezentate în rechizitoriu cu titlu de prejudiciu, rezultat atât din constatările organelor fiscale cât şi din raportul de constatare al specialistului D.N.A. sunt rezultatul diferenţei între valoarea mai mare a cheltuielilor trecute în situaţiile de lucrări şi valoarea mai mică a celor înregistrate în contabilitatea constructorului;

- dacă în conformitate cu prevederile Ordinului M.F. nr. 1014/2001 referitor la elaborarea Listei cantităţilor de lucrări, documentele utilizate de către constructor pentru întocmirea situaţiilor de plată, aveau calitatea de documente justificative;

- care a fost destinaţia profitului înregistrat de constructor în urma execuţiei investiţiei;

- provenienţa sumelor din care SC C.D. SRL a efectuat plăţile aferente contractului de intermediere;

- care a fost cota reală de profit realizată de SC C.D. SRL cu ocazia realizării investiţiei în cauză;

- dacă în conformitate cu clauzele contractului de credit era permisă acordarea de avansuri;

- dacă era permis ca plăţile din credit şi din surse proprii să fie realizate fără respectarea devizului general şi fără respectarea materialelor specificate, a preţului de achiziţie, consumuri, manoperă, etc;

- care este caracterul şi efectul în plan contabil şi fiscal al datelor înscrise în documentele justificative;

- dacă există documente justificative ale SC M.M. SA care să justifice plata de către constructor a unui comision de 799.507 euro;

- care au fost cheltuielile fiscale deductibile aferente creditului bancar de care a beneficiat P.N. pentru realizarea investiţiei „Extindere Centru Comercial M.";

- dacă în raport de existenţa situaţiilor de lucrări, cererile de restituire a T.V.A. formulate de către P.N., reflectau realitatea şi dacă puteau fi admise;

- dacă între situaţiile de lucrări întocmite de constructor, registrul jurnal şi balanţele de verificare iniţiale, nemodificate, exista concordanţă;

- dacă balanţele modificate au fost puse în concordanţă cu registrul jurnal şi situaţiile de lucrări.

În ceea ce priveşte starea de incompatibilitate a expertului contabil invocată de procuror, înalta Curte a reţinut că prin încheierea din 10 iulie 2006 dată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 4543/2006, instanţa a încuviinţat proba cu efectuarea unor expertize contabile şi în construcţii, solicitând, conform procedurii, lista cu experţii în construcţii şi experţii contabili (f. 105, vol. 1 dosar fond).

Ulterior, pentru termenul din 28 august 2006 B.L.E.T.C. înaintează instanţei liste cu 6 experţi în construcţii, respectiv 6 experţi în specialitatea contabilitate (filele 109-110, vol. 1, dos. fond), fiind desemnaţi Ş.D.P. - înlocuit ulterior la cererea acestuia cu expertul G.N. (fila 147) - şi L.G.

Nici părţile şi nici procurorul nu au avut de făcut obiecţiuni, fiind încuviinţată ca la efectuarea celor două expertize să participe doi experţi consultanţi, H.V. şi C.M. (fila 126,vol. 1, dos. fond).

Potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanţa nr. 65/1994 republicată, publicată în M. Of. nr. 13 din 8 ianuarie 2008, experţilor contabili le este interzis să efectueze lucrări pentru operatorii economici sau pentru instituţiile la care sunt salariaţi şi pentru cei cu care angajatorii lor sunt în raporturi contractuale ori se află în concurenţă. De asemenea, le este interzis să efectueze lucrări în cazul în care sunt rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv sau soţi ai administratorilor.

Alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte că experţii contabili nu pot efectua lucrări pentru terţi în situaţia în care există elemente care atestă starea de conflict de interese şi/sau de incompatibilitate.

Dispoziţiile legale enunţate se impun a fi raportate la prevederile O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, precum şi cu dispoziţiile C. proc. pen. care reglementează procedura de efectuare a unei expertize.

În cauza de faţă, procurorul a invocat că expertul contabil L.G. şi C.M. sunt membri ai filialei Iaşi C.E.C.C.A.R., unde P.B. îndeplineşte funcţia de preşedinte, iar acesta din urmă este cenzor al grupului de firme din care fac parte societăţile la care s-a făcut trimitere în cauză apreciindu-se că poziţia de preşedinte (nu a expertului desemnat, ci al preşedintelui C.E.C.C.A.R,, fila 62, motive recurs) a fost de natură să încalce principiul imparţialităţii ce trebuie să genereze activitatea de expert contabil.

În condiţiile în care expertul desemnat şi acceptat, deopotrivă de părţi şi de procuror, nu se află el însuşi în stare de incompatibilitate (nefiind invocate elemente certe şi probe care să ateste acest lucru) prin raportare la dispoziţiile legale enunţate anterior, Înalta Curte a apreciat că nu poate fi însuşită această critică.

În cadrul rejudecării cauzei, s-a indicat că instanţa de fond are, însă, posibilitatea, conform art. 124 alin. (1) C. proc. pen., să dispună completarea expertizei fie de către acelaşi expert, fie de către altul.

Pe de altă parte, s-a arătat că instanţa, din oficiu sau la cererea părţilor, poate stabili şi alte obiective apreciate ca fiind concludente, pertinente şi utile cauzei, şi poate proceda la administrarea oricăror alte probe în vederea stabilirii adevărului.

Totodată, s-a precizat că, după întocmirea lucrărilor de specialitate, dacă se impune, instanţa va da curs dispoziţiilor art. 124 alin. (2) C. proc. pen., urmând a se dispune chemarea acestora în instanţă spre a da explicaţii asupra raportului de expertiză.

Cauza a fost reînregistrată pe leiul Tribunalului Bistriţa-Năsăud sub nr. 107.2/112/2011, instanţa conformându-se îndrumărilor date prin Decizia nr. 171/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că s-a dispus completarea raportului de expertiză întocmit de experţi, potrivit obiectivelor avute în vedere în recurs.

Analizând actele şi lucrările dosarului, inclusiv prin prisma completărilor la raportul de expertiză contabilă şi a răspunsurilor experţilor la obiecţiunile la actul întocmit, instanţa a reţinut în fapt următoarele:

Prin rechizitoriul D.N.A.-Serviciul Teritorial Iaşi nr. 28/P/2005, au fost trimişi în judecată inculpaţii:

- P.C.D., pentru săvârşirea infracţiunilor de: folosirea creditului bancar în alte scopuri decât cel pentru care a fost acordat, prev. de art. 10 lit. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.; tentativă la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.; înşelăciune pe parcursul executării convenţiei, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.; spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, rap. la art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea 78/2000, cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.; infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.;

- B.R., pentru săvârşirea săvârşirii infracţiunilor de: fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; folosirea creditului în alte scopuri decât cel pentru care a fost acordat, prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.; fals intelectual, prev. de art. 43 din Legea .nr. 82/1991, rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.; tentativă la înşelăciune, prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 215 alin. (1) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.; înşelăciune pe parcursul executării convenţiei, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.; spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, rap. la art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.; infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.;

- D.O., pentru săvârşirea infracţiunii de: folosirea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate în forma complicităţii, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; complicitate la infracţiunea de înşelăciune pe parcursul exercitării convenţiei prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.; spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.; infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 3 9/2003 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.; spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000; complicitate morală la infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 43 din Legea nr. 82/1991, rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- R.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la infracţiunea de folosire a creditului în alte scopuri decât cel pentru care a fost acordat, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.; tentativă la infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 215 alin. (1) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.; fals intelectual prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991, rap. 1 art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.: înşelăciune pe parcursul executării convenţiei prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a)şi art. 41 alin. (2) C. pen.; spălare de bani prev. de art. 23 lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.; infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.;

- G. (H.) C.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de: fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art: 290 C. pen., rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; folosirea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen.; spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen., infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.;

- G.I., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 alin. (1) C. pen.

În fapt, s-a reţinut, prin actul de sesizare a instanţei, că aceştia au calitatea de acţionari, administratori sau de salariaţi la mai multe firme - P.N., SC M.M.M.C. SRL, SC M.F.A. SRL, S.C M.S.T. SRL, SC T.E. SRL, SC B.M.C. SRL, SC CD. SRL şi altele -care, prin legăturile de afaceri desfăşurate, se prezintă ca un grup de interese în accepţia definiţiei date de C. fisc. şi că, pentru a se putea obţine fondurile băneşti necesare finanţării lucrărilor de extindere la centrul Comercial M. şi de edificare a Hotelului.

Pensiune aparţinând SC T.F. SA - această din urmă societate nedispunând la acel moment de fonduri pentru a susţine un asemenea proiect -au imaginat un sistem care să le permită să spele sumele de bani obţinute cu titlu de credit, urmând a fi folosite pentru a se da aparenţă legală, fie în scopul obţinerii unor beneficii de ordin personal, fie pentru obţinerea unor beneficii pentru societăţile comerciale implicate în afacere, prin denaturarea realităţii lucrărilor de construcţie aferente celor două obiective imobiliare.

S-a mai reţinut că la data de 4 aprilie 2003 a fost înfiinţată SC M.M.M.C. SRL, reprezentată de inculpata G.C.M., care împreună cu SC M.F.A. SRL, reprezentată de P.N. şi SC M.S.T. SRL, reprezentată de inculpata D., a preluat administrarea afacerilor P.N., prin intermediul căreia urmau să se spele sumele de-bani atrase din creditul ipotecar ce urma să fie acordat de B.C.R. Iaşi, la data de 2 iulie 2003 firma SC C.D. SRL Iaşi fiind înfiinţată în mod special pentru construirea în antrepriză a extinderii Centrului Olteţia Comercial M. Universal şi a obiectivului Hotel Pensiune aparţinând SC T.F. SA

Prin rechizitoriu, s-a mai reţinut că anterior solicitării creditului ipotecar a fost încheiat un contract de intermediere a cărui dată era fictivă, la care s-au încheiat acte adiţionale - documente în baza cărora constructorul urma să achite către SC M.M.M.C. SRL un comision de 799.507 euro în scopul cumpărării de acţiuni ale P.N. atât de la inculpatul P.C.D. cât şi de la SC T.F. SA cât şi pentru edificarea obiectivului „Hotel P." aparţinând SC T.F. SA pentru ca în final, portofoliul de acţiuni al inculpatului P.C.D. să se majoreze de la 67% la 70,3676%.

Pentru a se suplini lipsa de fonduri necesare construcţiei aparţinând SC T.F. SA, prinn actul de sesizare a instanţei s-a susţinut că s-a luat decizia majorării cheltuielilor efectuate pentru extinderea Centrului Comercial M., astfel că o cantitate de 1319,5 mc beton, folosiţi la construirea Hotelului Pensiune şi peste 360 mc beton utilizaţi pentru edificarea unor locuinţe particulare apăreau disimulate în total, în scopul ascunderii sursei de finanţare, manoperele frauduloase folosite constând în majorarea cheltuielilor pentru extinderea Magazinului M., în timp ce cheltuielile materiale reflectate în contabilitatea constructorului erau mult mai mici, astfel că plăţi de peste 11 miliarde lei, aferente Hotelului Pensiune au fost suportate din creditul acordat P.N. de către B.C.R. Iaşi, SC T.F. SA plătind lucrările abia în cursul anului 2005.

Până în luna noiembrie 2004 situaţiile de lucrări au fost confirmate, prin semnătură, de către inculpatul B.R., în calitatea sa de administrator, după care, s-a arătat prin rechizitoriu, pentru a nu se antrena eventuala răspundere directă a acestuia, a fost desemnat în calitate de administrator - calitate în care a semnat situaţiile de lucrări - numitul T.S.C.

Pentru a se putea efectua trageri din credit în scopurile enunţate activitatea de întocmire a situaţiilor de lucrări a fost externalizată, în ideea de a nu implica persoane din interiorul firmei într-o eventuală răspundere penală şi întrucât situaţiile de lucrări urmau să fie incluse în evidenţele contabile pe baza cărora se efectuau decontările cu beneficiarul, în activitatea infracţională a fost atrasă şi contabila-şefâ a firmei de construcţii, precum şi alte persoane care aveau atribuţii în conducerea activităţii P.N., reţinându-se de acuzare că, în final, au fost folosite prin deturnare peste 59 miliarde lei din creditul ipotecar acordat de B.C.R.-Iaşi.

Prin actul de sesizare se arată că actul intitulat „contract de intermediere" din 7 iulie 2003, încheiat între SC M.M.M.C. SRL Iaşi şi SC C.D. SRLIaşi este fals sub raportul datei întocmirii şi semnării de către inculpaţii B.R. şi G.C.M., că inculpatul B.R. a falsificat condica de secretariat a SC C.D. SRL Iaşi sub aspectul înregistrării contractului de intermediere şi a contractului adiţional la acesta, că inculpatul, împreună cu inculpata G.C.M. au falsificat, sub aspectul datei încheierii, şi actele adiţionale din 20 iulie 2003 şi din 15 aprilie 2004, încheiate la contractul de intermediere, şi că inculpata G.I. a comis infracţiunea de mărturie mincinoasă raportat la faptul că, deşi la momentul contleiului efectuat de D.G.F.P. Iaşi la SC C.D. SRL Iaşi, prin nota explicativă olografă, a confirmat faptul că cele două contracte - de intermediere şi cel adiţional - nu primiseră număr de înregistrare în condica firmei, ulterior, cu ocazia audierii sale în calitate de martor, a declarat în mod mincinos că cele două contracte fuseseră înregistrate în condică.

S-a reţinut apoi, în ceea ce priveşte comiterea infracţiunii de spălare de bani, că inculpata D.O. a creditat în cursul anului 2004, SC C.D. SRL Iaşi cu suma totală de 1.699.000.000 lei, ce i-a fost restituită în lunile octombrie şi noiembrie 2004, dar că în condiţiile în care aceasta nu a făcut dovada faptului că sumele de bani în cauză ar proveni din venituri obţinute pe căi legale, rezultă că în realitate a creditat societatea la care este asociată cu scopul ca după retragerea banilor, aceştia să aibă o aparenţă legală.

Inculpaţii P.C.D., în calitate de director general al P.N. Iaşi, B.R., acţionar şi fost administrator, D.O., acţionar majoritar, R.C., contabil şef al SC C.D. SRL Iaşi şi G.C.M., administrator al SC M.M.M.C. SRL Iaşi au comis, potrivit actului de sesizare, în forma coautoratului, infracţiunea de folosire a creditului în alte scopuri, compusă din 22 de acte materiale, corespunzând ordinelor de plată prin care au fost efectuate tragerile din credit, constând în încheierea contractului fals de comision şi folosirea sumei de 49.615.264.750 lei, la care se adaugă T.V.A. în valoare de 9.246.900.303 lei pentru a se capitaliza firma constructoare, care nu avea nici capitalul şi nici utilajele necesare pornirii unor construcţii de anvergură, în achitarea unui comision uriaş de 799.507 euro, care depăşea cu mult profitul menţionat în contractul de antrepriză - în raport de serviciul prestat efectiv de către SC M.M.M.C. SRL - precum şi folosirea sumelor plătite cu titlu de comision pentru achiziţionarea de acţiuni ale P.N., care au făcut ca portofoliul soţilor Prisecariu să ajungă la peste 97% din total.

S-a mai considerat că inculpaţii P.C.D. (în calitate de director general al P.N. Iaşi), B.R. şi R.C. au comis şi infracţiunea de înşelăciune în forma tentativei, constând în solicitarea de restituire a sumei de 4.936.104.549 lei reprezentând T.V.A. aferentă unor lucrări neefectuate pentru extinderea Magazinului „Moldova Universal", în baza situaţiilor de lucrări întocmite de ultimii doi inculpaţi, şi că B.R. şi R.C. au comis infracţiunea de fals prev.de art. 43 din Legea nr. 82/1991, compusă din 86 de acte materiale, reprezentată de existenţa de documente contabile false sub aspectul cantităţii de lucrări efectuate pentru hotelul pensiune, dar pretins a fi realizate pentru extinderea Magazinului „M.", iar inculpaţii P.C.D., B.R., D.O. şi R.C. au comis infracţiunea de înşelăciune în convenţii în forma coautoratului (compusă din 22 de acte materiale), întrucât au inclus în situaţiile de lucrări aferente extinderii Magazinului „M." manopere care includeau şi lucrări de construcţie aferente hotelului pensiune, şi au încălcat clauzele contractului de împrumut, ceea ce a determinat, pe parcursul executării, acordarea unor tranşe de credit mai mari cu 49.615.264.750 lei, la care se adaugă T.V.A. în valoare de 9.246.900.303 lei, faţă de volumul real al lucrărilor executate, pentru a putea să deghizeze într-o aparenţă legală plata comisionului, urmată de cumpărarea de acţiuni ale P.N. Iaşi, prin care a fost sporită în mod necuvenit, averea soţilor Prisecariu.

S-a mai reţinut că inculpaţii P.C.D., G.C.M., B.R., D.O. şi R.C. se fac vinovaţi şi de comiterea infracţiunii de spălare de bani în forma coautoratului, derivată din folosirea creditului în alte scopuri şi înşelăciune în convenţii, plăţile efectuate cu titlu de comision pe baza unor convenţii false, urmate de cumpărarea de acţiuni ale P.N. Iaşi deţinute de către SC T.F. SA.Iaşi şi acţiuni ale aceleiaşi firme aparţinând inculpatului P.C.D., valoarea sumelor de bani „spălate" fiind de 49.615.264.750 lei, folosiţi pentru a se achita contravaloarea contractului de comision, pentru a se finanţa construcţia Hotelului Pensiune şi pentru cumpărarea de acţiuni ale P.N. Iaşi, faptă prin care averea inculpatului P.C.D. a sporit, şi că inculpaţii P.C.D., B.R., D.O., G.C.M. şi R.C. au comis în forma coautoratului infracţiunea de constituire în grup infracţional organizat prev.de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, prin punerea în practică a proiectului prin care s-a urmărit ca prin comiterea de infracţiuni, să debuteze construirea hotelului pensiune - prin folosirea unei părţi a creditului ipotecar afectat extinderii Magazinului „M." - şi folosirea sumelor de bani astfel obţinute pentru sporirea averii personale a familiei inculpatului P.C.D.

Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală coroborate cu actele fazei de cercetare judecătorească, respectiv adresa din 22 martie 2006 a B.C.R. S.A. - Sucursala Judeţeană Iaşi (fila 14 Dosar. nr. 4543/2006); cererea de constituire de parte civilă emisă de A.N.A.F. cu adresa din 2006 adresată Tribunalului Iaşi (fila 65); adresa din 17 aprilie 2006 a B.C.R. S.A. - Sucursala Judeţeană Iaşi prin care se învederează instanţei că unitatea bancară nu se constituie parte civilă în cauză întrucât creditul acordat P.N. Iaşi a fost rambursat integral (fila 67); declaraţiile inculpaţilor P.C.D., B.R., G.I., G.C.M., R.C. şi D.O.; declaraţiile martorilor T.S.C., O.C., C.C. (filele 99-103), M.F., H.E., P.M.A., C.A.O. (fila 121-125), P.M., H.E.A., R.R.S. (filele 144-146), A.E., P.N., I.C.M., G.M., B.P., D.D.C. (filele 165-171); rapoartele de expertiză tehnică judiciară în construcţii întocmite în cauză de experţii G.N. şi H.V. (filele 51-122 Dosarul nr. 1071/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud vol. I); raportul de expertiză contabilă judiciară efectuată în cauză de expertul L.G. (vol. II, III din Dosarul nr. 107.1/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud); documentele depuse în apărare de inculpaţi la Dosarul cauzei (filele 1-190 vol. IV din Dosarul nr. 1071/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud); răspunsul la obiecţiunile formulate de D.N.A.-Serviciul Teritorial Cluj la raportul de expertiză contabilă judiciară (filele 233-245 vol. IV); adresa din 22 octombrie 2007 emisă de B.C.R. S.A. - Sucursala Iaşi (fila 254); completarea la raportul de expertiză contabilă (filele 66-118 din Dosarul nr. 1072/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud) şi răspunsul la obiecţiunile formulate la completarea dispusă (filele 212-237 din Dosarul nr. 107.2/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud), copia sentinţei penale nr. 1603 din 30 mai 2007 pronunţată de Judecătoria Iaşi în Dosarul nr. 5928/245/2007 privind pe petentul N.V. (fila 255), instanţa a reţinut în fapt următoarele:

Inculpatul P.C.D., figura, la data de 19 aprilie 2005, ca acţionar la SC A. SA Iaşi, cu 95% din capital; SC B.M.C. SRLIaşi cu 15%; SC C.P. SRL Iaşi cu 95%; SC T.F. SA cu 53%; SC H.A. SRL cu 100%; SC M. SA cu 1%; SC M.U.T. SA Iaşi cu 67%; SC P.E. SRL Iaşi cu 50%; SC R.N. SRL Iaşi cu 30%; SC R.I. SA Iaşi cu 4%; S.I.F. M. Iaşi cu 11%; SC T. SA cu 1%; SC T.M. SA Iaşi cu 29%; SC T.M. SA Iaşi cu 37% şi SC V.T. SRL cu 5% din capital.

Inculpatul B.R. figura ca acţionar cu 40% din capital la SC C.D. SRL Iaşi, iniţial acesta îndeplinind şi funcţia de administrator al acestei societăţi, după care, în această funcţie a fost angajat numitul T.S.C.

Inculpata D.O. era asociată, cu 60% din capital, la SC C.D. SRL Iaşi, având 1% din acţiuni şi la SC M.M.M.C. SRL Iaşi, la SC M.F.A. SRL Iaşi şi la SC M.S.T. SRL Iaşi.

Inculpata mai este asociată, cu 74% din capital şi administrator la SC M.K. SRL Iaşi, asociat unic şi administrator la SC M.A. SRL Iaşi, cenzor la SC R.I. SA Iaşi, asociată cu 75% din capital şi administrator la SC S.S. SRL Iaşi, asociată cu 1% la SC T.F. SA Iaşi, asociată cu 1,4% la SC T.M. SRL Iaşi şi asociată cu 75% din capital la SC V.T. SRL .Iaşi.

Inculpata R.C. a îndeplinit funcţia de contabil şef al SC C.D. SRL Iaşi începând cu finele lunii mai 2004, inculpata G. (în prezent H.) C.M. are calitatea de administrator la SC M.M.M.C. SRLIaşi, la SC T.F. SA Iaşi şi la SC T.M. SA Iaşi, iar inculpata G.I. a îndeplinit funcţia de secretară la SC C.D. SRL Iaşi.

P.N. îşi avea sediul în municipiul Iaşi, fiind înregistrată la O.R.C. sub nr. J/22/382/1991, având cod unic de înregistrare fiscală R/l/964098, atribuit la data de 1 iulie 1993.

Potrivit certificatului constatator emis de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Iaşi, nr. 34526 din 11 mai 2005 şi a certificatului de înregistrare menţiuni din 20 aprilie 2005, firma în cauză avea un capital social subscris de 97.463.780 mii lei şi un capital social vărsat de 45.757.300 mii lei, structura acţionariarului fiind următoarea: P.C.D. - cota de participare la beneficii şi pierderi - 70,3%; SC M.M.M.C. SRL Iaşi - cota de participare la beneficii şi pierderi -27,37%; C.R. - cota de participare la beneficii şi pierderi - 1,39%; alţi acţionari - cota de participare la beneficii şi pierderi - 0,92%>.

Conform actelor constitutive ale societăţii, principala activitate desfăşurată este cea de închiriere şi subînchiriere bunuri imobiliare proprii sau închiriate.

SC C.D. SRL îşi avea sediul în municipiul Iaşi, fiind înregistrată la O.R.C. sub nr. J22/1187/2 iulie 2003 şi având cod unic de înregistrare fiscală, conform certificatului de înscriere de menţiuni emis de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Iaşi sub nr. 32191 din 15 octombrie 2004, societatea avea un capital social şi subscris de 10.000.000 lei, acţionarii fiind D.O. cu 60% din capital şi B.R. cu 40%.

Potrivit actelor constitutive ale firmei, principalul obiect de activitate al acesteia îl constituie construcţia de clădiri sau părţi ale acestora; geniu civil.

SC M.M.M.C. SRL avea sediul în municipiul Iaşi, fiind înregistrată la O.R.C. sub nr. J22/557 din 4 aprilie 2003, având cod unic de înregistrare fiscală.

Capitalul social al firmei este de 10.000.000 lei, acţionariatul acesteia este compus din P.M. -99% din capital şi D.O. - 1%, administrarea firmei fiind asigurată de numita G.C.M.

În baza contractului din 7 aprilie 2003, această societate comercială participa la administrarea P.N. prin administratorul G.C.M., alături de SC M.F.A. SRLIaşi, reprezentată de numita P.N. şi SC M.S.T. SRL, reprezentată de D.O.

La data de 2 iulie 2003 a fost înfiinţată SC C.D. SRLIaşi, având ca principal obiect de activitate construcţia de clădiri sau părţi ale acestora.

La data de 7 iulie 2003, între SC M.M.M.C. SRL Iaşi (reprezentată de G.C.M.), în calitate de prestator şi SC C.D. SRL Iaşi (reprezentată de B.R.), în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de intermediere din 7 iulie 2003, având ca obiect identificarea de către prestator, în numele şi pe contul beneficiarului, a unui partener (investitor sau antreprenor) dispus să finanţeze realizarea unor lucrări de construcţii de cel puţin 1.000.000 euro, precum şi intermedierea încheierii unui contract de antrepriză generală în construcţii, favorabil beneficiarului, contra unui comision ce urma a fi convenit prin semnarea unui act adiţional, la momentul semnării contractului intermediat convenindu-se ca nivelul acestuia să nu depăşească 10% din valoarea finală contractată (fila 69 vol. III dosar urm. penală).

Date fiind demersurile aferente efectuate, la data de 20 iulie 2003 s-a încheiat contractul de antrepriză din 2003 între P.N. Iaşi şi SC C.D. SRL Iaşi, privind executarea lucrării „Extindere Centru Comercial M."

În consecinţă, a reţinut prima instanţă de fond, la aceeaşi dată, între părţi s-a încheiat un act adiţional la contractul de intermediere din 7 iulie 2003, prin care s-a stabilit obligaţia beneficiarului de a plăti prestatorului SC M.M.M.C. SRL, cu titlu de comision, o sumă reprezentând 7,50%, inclusiv T.V.A., din valoarea totală şi finală a contractului de antrepriză încheiat de către beneficiar cu P.N., respectiv suma de 799.507 euro (fila 265 vol. III dosar de urm. penală), act în care au fost precizate date privind prestatorii, serviciile prestate, termenele de execuţie, tariful perceput, valoarea totală a contractului, modalitatea de plată pe parcursul derulării acestuia, modalitatea de recalculare şi regularizare a sumei finale.

De asemenea, în vederea realizării obiectivului menţionat, P.N. Iaşi a încheiat la data de 14 aprilie 2003, un contract de proiectare având ca obiect extinderea Centrului Comercial „M.U.", cu SC H.P. SA Iaşi, proiectul fiind predat, până la faza de Proiect tehnic etapa I + II inclusiv, pe bază de proces-verbal, la data de 2 iunie 2004 (fila 33 vol. II dos.de urm.penală). Devizul general estimativ şi devizele pe obiecte - faza P.A.C. - au fost predate beneficiarului contractului de proiectare la data de 13 octombrie 2003, iar apoi devizul general estimativ a fost predat de proiectant, conform temei de proiectare reactualizată, pe data de 27 mai 2004, conform adresei din 8 februarie 2006 a SC H.P. SA Iaşi (fila 35 vol. II dos. de urm.penală).

La data de 24 martie 2004, P.N. Iaşi s-a adresat, în scopul realizării obiectivului descris ca fiind „realizarea Complexului Comercial M.C.M." pentru reamenajarea, modernizarea, consolidarea şi extinderea construcţiei existente pe terenul-proprietatea societăţii, SC B.C.R. SA - Sucursala Judeţeană Iaşi, cu o cerere de acordare a unui credit ipotecar, cerere aprobată, astfel că la data de 15 iunie 2004 s-a încheiat contractul de credit ipotecar bancar pentru persoane juridice din 2004 pentru suma de 7.200.000 eur0 şi 32.040.800.000 lei, durata contractului de creditare fiind de 10 ani, tragerea sumelor din credit urmând a se realiza în 5 tranşe, în perioada 1 iulie 2004 - 30 septembrie 2005, la întocmirea graficului de tragere din credit impunându-se a se urmări respectarea permanentă a proporţiei dintre sursele proprii ale împrumutatului (25%) şi sursele împrumutate (75%)-(filele 24-30 vol. I dos.de urm.penală).

S-a trecut astfel la realizarea obiectivului „M.C.M.", având ca antreprenor general SC C.D. SRLIaşi, plata lucrărilor executate realizându-se atât din surse proprii cât şi din sursele împrumutate în baza contractului de credit ipotecar încheiat.

Analizând actele şi lucrările dosarului, raportat la starea de fapt reţinută în rechizitoriu, instanţa de fond a constatat că nu a fost probată comiterea, de către inculpaţi, a vreunei infracţiuni legate de realizarea obiectivului-construcţie menţionat.

Astfel, în ceea ce priveşte comiterea în forma coautoratului, a infracţiunii de folosire a creditului în alte scopuri decât cel pentru care a fost acordat, prev.de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen., de către inculpaţii P.C.D., B.R., D.O., R.C. şi G. (în prezent H.) C.M., constând în folosirea sumei de 49.615.264.750 lei plus T.V.A. în valoare de 9.246.900.303 lei (bani proveniţi din creditul contractat de P.N. Iaşi pentru realizarea obiectivului „M.C.M."), în alt scop decât cel pentru care a fost accesat creditul, respectiv pentru: capitalizarea firmei constructoare SC C.D. SRL Iaşi, care nu avea nici capitalul şi nici utilajele necesare realizării unei construcţii de o asemenea anvergură, capitalizare care s-ar fi realizat prin facturarea de către antreprenor a unor lucrări care nu au fost executate în realitate; efectuarea de lucrări de construcţii la Hotelul Pensiune aparţinând SC T.F. SA Iaşi, lucrări ce au fost incluse de către SC C.D. SRL Iaşi în devizele aferente obiectivului „M.C.M. şi care au fost astfel acoperite din creditul acordat de B.C.R. S.A. - Sucursala Judeţeană Iaşi ; creşterea cotei de participare a soţilor Prisecariu la capitalul social al P.N. Iaşi, până la 97%, prin achiziţionarea de acţiuni ale acestei societăţi de către SC M.M.M.C. SRL Iaşi, firmă la care numita P.M. - soţia inculpatului P.C.D. - deţinea 99% din capitalul social, acţiunile în cauză fiind achiziţionate cu suma de 799.507 euro provenită din creditul acordat P.N. Iaşi, care a achitat lucrările realizate de către SC C.D. SRL Iaşi la obiectivul în discuţie şi care, la rândul său, a achitat această sumă, cu titlu de comision către SC M.M.M.C. SRLIaşi, în baza contractului de intermediere din 7 iulie 2003, după care această din urmă firmă a achiziţionat acţiuni ale P.N. de la SC T.F. SA şi de la inculpatul P.C.D. -, s-a constatat de către prima instanţă de fond, că aceasta nu există în materialitatea ei.

S-a subliniat de către instanţă că, potrivit susţinerilor acuzării, SC M.U. SA Iaşi ar fi plătit antreprenorului general SC C.D. SRL Iaşi sume de bani provenite din credit - mult mai mari decât valoarea lucrărilor realizate efectiv, prin includerea în situaţiile de lucrări şi în devizele întocmite de această din urmă firmă şi însuşite de beneficiar a unor lucrări şi servicii care în realitate nu au fost efectuate, ceea ce a determinat tragerea din credit a unei sume totale de 49.615.264.750 lei, sumă care nu a fost cheltuită conform destinaţiei stabilite prin contractul de credit, ci în scopul construirii Hotelului Pensiune aparţinând SC T.F. SA Iaşi şi respectiv cumpărării de acţiuni la P.N. Iaşi, faptul că antreprenorul general SC C.D. SRL Iaşi a majorat artificial valoarea facturilor emise pentru lucrările şi serviciile efectuate fiind dovedită prin concluziile R.I.F. din 17 mai 2005 şi respectiv din 5 iulie 2005 încheiate de consilierii din cadrul D.G.F.P. Iaşi.

S-a mai arătat că, prin actul de sesizare, s-a reţinut că din valoarea de 93.653.584.200 lei înregistrată în contabilitate de către P.N. Iaşi, pe baza facturilor emise de antreprenorul SC C.D. SRL Iaşi, doar 44.038.319.450 lei au reprezentat cheltuieli efectiv realizate de antreprenor, restul de 49.615.264.750 lei, la care se adaugă T.V.A. în valoare de 9.426.900.303 lei reprezentând lucrări neefectuate, dar incluse în situaţiile de lucrări şi în facturile emise către beneficiar, astfel că inculpaţii au comis infracţiunea de folosire a creditului în alte scopuri decât pentru ce pentru care a fost acordat.

În aprecierea instanţei, s-a observat în primul rând faptul că contractul de antrepriză din 20 iulie 2003, încheiat în vederea edificării obiectivului supus discuţiei este un contract pe bază de preţ ferm, stabilit din momentul încheierii contractului (şi nu ulterior, în funcţie de materialele efectiv înglobate în construcţie), aspect relevat de prevederea contractuală potrivit căreia „beneficiarul se obligă să plătească antreprenorului preţul reprezentând echivalentul în lei al sumei de 10.660.096 euro, pentru execuţia, finalizarea lucrării Extindere Centru Comercial M. pe teren proprietate, Iaşi" (fila 101 voLII Dosarul nr. 1071/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud), astfel că antreprenorul nu avea niciun interes în a factura lucrări pe care nu le-ar fi executat, întrucât ar fi încasat întreaga sumă de 10.660.096 euro indiferent de costurile pe care le-ar fi suportat în realizarea lucrării.

Faptul că plata preţului global s-a făcut ulterior în tranşe, precum şi valoarea tranşelor, s-a considerat de către instanţa de fond că nu sunt elemente de natură a schimba caracterul contractului dintr-un contract cu preţ ferm, fix, într-unui cost-plus. în plus, întrucât P.N.Iaşi şi SC C.D. SRL Iaşi sunt persoane juridice de drept privat, erau libere să prevadă în contractul de antrepriză orice fel de clauze, cu condiţia ca, înţelegerea părţilor să nu contravină dispoziţiilor imperative privind ordinea publică şi bunele moravuri.

Plata preţului în tranşe, precum şi valoarea tranşelor (din preţul ferm), a fost generată de încheierea contractului de credit ipotecar nr. 135/15 iunie 2004 (art. 3.1 din contract) între beneficiar şi B.C.R.-Sucursala Iaşi, contract care nu era opozabil antreprenorului, deoarece nu era semnatar al acestuia (filele 13-19 vol. 1 dos. urmărire penală).

Pe de altă parte, a precizat instanţa de fond, la stabilirea preţului contractului de antrepriză a stat devizul general, care este documentul care cuprinde condiţiile asupra cărora părţile au căzut de acord asupra materialelor ce urmează a fi folosite şi a preţului de achiziţie al acestora, a nivelurilor consumurilor de materiale, a cantităţii de manopere şi a preţului acesteia, şi nu materialele, consumurile, manopera şi preţurile efectiv utilizate în decursul realizării construcţiei.

S-a menţionat prin sentnţă, că părţile puteau să prevadă preţul, întrucât devizul general estimativ şi devizele pe obiecte au fost predate doar la data de 13 octombrie 2003, aspect relevat de adresa SC H.P. SA Iaşi (fila 37 vol. 4 Dosar nr. 107.1/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud), în care se precizează că în vederea încheierii contractului de proiectare au avut loc discuţii preliminare şi consultări cu beneficiarul încă din luna decembrie 2002, că în 14 aprilie 2003 s-a încheiat contractul de proiectare şi că valoarea de 10.660.096 euro, cât şi suprafaţa construită desfăşurată, care a fost mai mică de 20.000 mp, au fost cerute de beneficiar, motiv pentru care societatea de proiectare, pentru a se conforma acestor cerinţe, a motivat devizul general estimativ alegând soluţiile tehnice şi economice corespunzătoare (de ex. mărimea suprafeţei vitrate, tipuri de materiale folosite, utilaje şi instalaţii, şi prin modificări în alegerea soluţiilor).

Odată acceptată oferta antreprenorului şi încheiat contractul, beneficiarul urma să achite preţul prevăzut în devizul general, antreprenorului revenindu-i doar obligaţia ca în schimbul preţului primit să edifice construcţia în conformitate cu exigenţele cuprinse în proiectul tehnic, preţurile nemaifiind posibil a fi modificate de niciuna din părţi în sens crescător sau descrescător.

Obligaţia antreprenorului de a executa şi preda lucrarea în conformitate cu clauzele contractuale, cu autorizaţia de construcţie şi cu reglementările tehnice în vigoare a fost respectată, s-a constatat prin sentinţă, aspect dovedit prin concluziile expertizelor tehnice cu completările aferente, realizate de experţi, care au reţinut că lucrările realizate la investiţia „Extindere Centru Comercial Moldova Iaşi" au respectat prevederile autorizaţiei de construcţie şi ale proiectului tehnic întocmit de SC H.P. SA Iaşi (filele 58,83 vol. I din Dosarul nr. 107.1/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud).

S-a reţinut că experţii au relevat, în plus, faptul că contractul de antrepriză încheiat este, din punct de vedere al conţinutului economic, un contract cu preţ fix, întrucât contractorul este de acord cu un preţ contractual fix, experţii contabili apreciind că contractul de antrepriză din 20 iulie 2003 a fost considerat un contract • cu preţ fix (conform clauzelor contractuale, standardului de contabilitate IAS 11 „contracte în construcţii" " şi a modului de decontare a lucrărilor (filele 215, 216 din Dosarul nr. 107.2/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud), dar că organele de contlei nu au ţinut cont de acest aspect definitoriu şi s-au situat pe poziţia de a-l transforma într-un „contract cost plus" (filoa 73 vol. II Dosar nr. 1071/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud), interpretare care a condus la considerarea, de către inspectorii fiscali, a diferenţei de 47.252.633.039 lei, drept lucrări neefectuate, reprezentând în fapt diferenţe valorice între costurile consumurilor efectuate şi veniturile SC C.D. SRL Iaşi, datorită „confuziei organelor de contlei, care au pus semnul egalităţii între veniturile prestatorului, pe de o parte, şi costurile de producţie ale prestatorului, pe de altă parte" (fila 73 vol. II Dosarul nr. 1072/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud).

S-a constatat de către instanţă că originea acestei sume a fost evidenţiată prin situaţiile de lucrări, care au avut la bază documentaţia tehnică, aspect care este relevat şi prin rapoartele de expertiză tehnică (fila 73 vol. II Dosarul nr. 1071/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud), nefiind considerată nicidecum lucrări neefectuate, ci evaluarea lucrărilor efectiv prevăzute în documentaţiile tehnice de execuţie calculate la preţurile din ofertă, şi în conformitate cu prevederile contractului „preţ fix" încheiat între executant şi beneficiar (fila 74 vol. II Dosarul nr. 1071/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, fila 75 Dosarul nr. 1072/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud).

Prin hotărârea primei instanţe de fond s-a reţinut că experţii au mai menţionat că diferenţa dintre suma de 49.615.264.750 lei, reţinută în actul de sesizare şi suma de 47.252.633.039 lei, analizată în raportul de expertiză judiciară contabilă, ca reprezentând valoarea lucrărilor pretins neefectuate, dar facturate de SC C.D. SRL Iaşi, este dată de suma de 2.362.631.711 lei, ce reprezintă cota de 5% beneficiu aplicată de antreprenor la suma de 47.252.633.039 lei (fila 17 vol. II Dosar nr. 1071/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, filele 75, 76 din Dosarul nr. 1072/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud).

Conformitatea între situaţiile de lucrări şi realitatea lucrărilor efectuate la obiectivul în cauză a fost relevată şi de martorul N.V., evaluator tehnic în construcţii la B.C.R. - Sucursala Judeţeană Iaşi (conform declaraţiei sale, acesta având şi calitatea de „inspector de şantier atestat, proiectant structuri atestat, expert judiciar în construcţii"), cel care a verificat cantitativ şi calitativ lucrările realizate la acest obiectiv şi care a precizat că nu au existat diferenţe între realitatea lucrărilor efectuate şi lucrările înscrise în documentaţia tehnică în baza căreia s-au efectuat deconturile şi au fost eliberate tranşele de credit (filele 313-325 vol. I, dosar de urmărire penală, aspect relevat şi de raportul de expertiză contabilă întocmit-filele 81-83 Dosarul nr. 1072/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud).

Apoi, a constatat instanţa de fond, gradul de siguranţă al construcţiei a fost verificat de către Inspectoratul de Stat în Construcţii atât pe perioada realizării lucrărilor conform celor 19 procese-verbale de contlei a calităţii lucrărilor .în faze determinate întocmite de această autoritate (cuprinse în Anexa 1 a raportului de expertiză tehnică întocmit de exp. V.H.), cât şi la finalizarea obiectivului, conform proceselor verbale de recepţie la terminarea lucrărilor întocmite de comisia de recepţie (formată din reprezentanţi au Primăriei Iaşi, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi) şi de Inspectoratul Judeţean în Construcţii (Anexa 2 a raportului de expertiză tehnică întocmit de exp. V.H., declaraţia martorului N.V., fila 317 vol. I dosar urmărire penală).

S-a reţinut că experţii tehnici au explicat modul în care consumurile efectiv înregistrate pot fi mai reduse decât cele estimate iniţial, şi aceasta întrucât în momentul încheierii contractului, lucrările descrise în cuprinsul acestuia primesc o evaluare conform unor norme de deviz (regulamente tehnice aplicabile la nivel naţional), în care sunt prevăzute niveluri de consumuri apreciate la modul general, abstract, în funcţie de gradul de dezvoltare tehnologică existent la momentul întocmirii acestor norme.

Proiectul tehnic al obiectivului „Extinderea Centrului Comercial M." întocmit de SC H.P. SA Iaşi, secţiunea „Lista cantităţilor de lucrări" (în care s-a făcut evaluarea previzionată a consumurilor) a avut la bază Normele de deviz din anul 1981, instituite prin Ordinul nr. 1014 din 06 iunie 2001 al M.F.P. din România, însă având în vedere evoluţia tehnologică intervenită între anul 1981 şi anii 2003-2005, când a fost executată lucrarea, este firesc ca între consumurile previzionate de la nivelul anului 1981 şi consumurile efectiv înregistrate ca urmare a utilizării tehnologiei anilor 2003-2005, să apară diferenţe.

În exemplul oferit de exp. V.H. (filele 5-6 rap. de expertiză) referitoare la prepararea betonului, pentru cantitatea de 8.000 mc beton estimat ca fiind necesară proiectului conform normelor din 1981, tehnologia anilor 2003-2005 a permis diminuarea consumurilor iniţial previzionate astfel: s-au înlăturat pierderi de 1.000 mc beton aferente procesului de fabricaţie; s-a eliminat necesarul de forţă de muncă, pe şantier, pentru prepararea betonului, acesta fiind preparat de către furnizor; s-a eliminat necesarul de utilaje, pe şantier, pentru prepararea betonului, din acelaşi motiv al preparării de către furnizor.

Totodată, prin sentinţă s-a reţinut că experţii au mai precizat că la stabilirea situaţiilor de plată pentru obiectivul „Extindere Complex Comercial M. pe teren proprietate Iaşi" a fost utilizată lista cantităţilor de lucrări şi norme de deviz, ediţia 1981, că devizul general de stabilire a valorii estimative a cheltuielilor necesare realizării obiectivului „Extindere Complex Comercial M. pe teren proprietate Iaşi" nu a cuprins valori diferite faţă de cele înscrise în documentaţia tehnică-devizul ofertă (filele 215, 216, 223, 224 Dosar nr. 107.2/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud), şi că nu poate exista paritate între valoarea situaţiilor de lucrări (care reflectă veniturile constructorului) şi valoarea cheltuielilor, reprezentând consumul efectiv de resurse (materiale, manoperă, utilaj), înregistrate în contabilitatea constructorului SC C.D. SRL Iaşi-raportat la concluziile experţilor tehnici în construcţii-(filele 213-215 din Dosarul nr. 107.2/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud).

Pe de altă parte, în perioada iulie 2003 - 30 iunie 2004, realizarea obiectivului a fost finanţată din surse proprii ale beneficiarului, creditul acordat de SC B.C.R. S.A.- Sucursala Judeţeană Iaşi fiind operaţional doar de la data de 1 iulie 2004. După această dată, doar 75% din finanţarea necesară realizării obiectivului a fost acoperită din credit, diferenţa de 25% din costuri fiind suportată din sursele proprii ale beneficiarului, ceea ce contravine stării de fapt reţinute în rechizitoriu, potrivit căreia în perioada în care obiectivul a fost finanţat din surse proprii (iulie 2003-30 iunie 2004), antreprenorul SC C.D. SRL Iaşi ar fi facturat lucrări neefectuate în valoare de 19.754.141.239 lei, respectiv 8.094.681.425 lei în anul 2003 şi 11.659.459.814 lei în perioada 1.01-30 iunie 2004, respectiv 13.261.968.816 lei în perioada 1 iulie -31 decembrie 2004.

Deşi, prin rechizitoriu, s-a reţinut că o parte din banii proveniţi din credit au fost folosiţi la capitalizarea SC C.D. SRL Iaşi, prin efectuarea unor plăţi în avans de către P.N. Iaşi sau prin trecerea în situaţiile şi devizele de lucrări întocmite pentru decontare a unor lucrări şi servicii nerealizate în realitate, cu consecinţa facturării unor sume mai mari decât consumurile efective înregistrate de antreprenor, s-a constatat că aceste plăţi nu au provenit din credit (conform raportului de expertiză contabilă întocmit, P.N. Iaşi efectuând plăţi în avans către SC C.D. SRL Iaşi în sumă totală de 4.350.669 lei, provenind din sursele proprii ale P.N.Iaşi (filele 41-44 şi 76 vol. II Dosar. nr. 107.1/112.2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, fila 71 din Dosarul nr. 107.2/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud), iar situaţiile şi devizele de lucrări au fost corect întocmite de către antreprenor.

Raportul de expertiză contabilă întocmit, a constatat instanţa, a mai evidenţiat faptul că suma de 47.252.635.095 lei nu reprezintă „lucrări neefectuate", ci evaluarea lucrărilor efectiv executate, calculate la preţurile din ofertă şi în conformitate cu prevederile contractului încheiat între executant şi beneficiar, şi că facturile emise de SC C.D. SRL Iaşi reprezintă lucrările efectuate la obiectivul „Extindere Centru Comercial M." (fila 77 vol. II din Dosarul nr. 107.1/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, fila 77 Dosarul nr. 107.2/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud), acestea fiind în concordanţă cu situaţiile de lucrări întocmite, fiind corect contabilizate atât de către constructor cât şi de beneficiarul lucrării.

S-a precizat că expertul în construcţii G.N. a concluzionat în acelaşi sens, respectiv că documentaţiile întocmite în vederea decontărilor cu beneficiarul corespund din punct de vedere tehnic cu natura lucrărilor şi serviciilor specifice realizării obiectivului, fiind în corelare cu documentaţia iniţială de ofertă (fila 59 vol. I Dosarul nr. 107.1/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud), iar expertul consultant H.V., că natura, conţinutul tehnologic şi cantităţile articolelor de lucrări ce au făcut obiectul situaţiilor de lucrări în vederea decontării, au corespuns Proiectului tehnic al obiectivului (fila 85, vol. I Dosarul nr. 107.1/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud), conformitatea între situaţiile de lucrări şi realitatea lucrărilor efectuate la obiectivul în cauză fiind dovedită şi prin declaraţia martorului N.V., evaluator tehnic în construcţii la B.C.R. - Sucursala Judeţeană Iaşi, care a verificat cantitativ şi calitativ lucrările realizate la acest obiectiv şi care a precizat că nu au existat diferenţe între realitatea lucrărilor efectuate şi lucrările înscrise în documentaţia tehnică în baza căreia s-au efectuat deconturile şi au fost eliberate tranşele de credit (filele 313-325 vol. I, dosar de urmărire penală), că situaţiile de lucrări se întocmeau şi se depuneau la bancă în funcţie de solicitările constructorului şi a posibilităţii de dovedire a aportului propriu de către beneficiar (25%), la fiecare tranşă (fila 321 verso), că până la finele trimestrului II 2004 lucrările de execuţie au fost realizate pe cheltuiala beneficiarului P.N. şi că după perfectarea contractului de creditare din 2004, respectiv la data de 30 iunie 2004, s-a realizat o analiză a stadiului fizic al lucrărilor executate, în vederea determinării aportului propriu al investitorului, ocazie cu care s-au realizat - de către antreprenor - situaţii de lucrări de aprox. 40.000.000.000 lei.

S-a menţionat prin sentinţă, că faţă de martorul N.V. s-a dispus prin rechizitoriu, scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei amenzi administrative pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev.de art. 249 alin. (1) C. pen. (reţinută cu motivarea că şi-a îndeplinit în mod defectuos, din culpă, îndatoririle de serviciu, contrasemnând situaţiile de lucrări aferente perioadei trimestrul III 2003 - semestrul I 2004 întocmite în fals de antreprenor), dar prin sentinţa penală nr. 1603 din 30 mai 2007 a Judecătoriei Iaşi a fost admisă plângerea formulată de acesta împotriva soluţiei de scoatere de sub urmărire penală şi a fost desfiinţată soluţia procurorului, dispunându-se schimbarea temeiului scoaterii de sub urmărire penală din art. 11 alin. (1) lit. b) rap.la art. 10 lit. b)¹ C. proc. pen., în art. 11 alin. (1) lit. b) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (filele 255-256 vol. IV Dosarul nr. 107.1/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud).

În plus, a constatat instanţa, întocmirea situaţiilor de lucrări a fost externalizată de către SC C.D. SRL Iaşi prin contractul din 2 iunie 2004, încheiat cu SC C.G.D.C. SRL, activitatea de întocmire a situaţiilor de lucrări fiind atribuită acestei din urmă societăţi, de întocmirea efectivă a situaţiilor ocupându-se numitul O.C., persoană faţă de care însă s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.

Deşi s-a susţinut prin rechizitoriu că o altă parte a sumelor provenite din credit ar fi fost destinată construcţiei Hotelului Pensiune aparţinând SC T.F. SA Iaşi şi că 1.319,5 mc betoane a fost folosită la construirea hotelului pensiune în cauză, iar alţi 360 mc beton au fost folosiţi pentru edificarea uneia sau a mai multor locuinţe aparţinând unor persoane fizice, amplasate în zona Bucium, astfel încât „plăţi însumând peste 11 miliarde lei, aferente hotelului pensiune au fost suportate din creditul acordat SC M.U. Iaşi, iar SC T.F. SA a plătit lucrările abia în cursul anului 2005", aceste susţineri, a arătat instanţa de fond, sunt neîntemeiate, expertiza contabilă efectuată în cauză concluzionând că în realitate nu a fost vorba de un transfer de beton de la Moldova Universal la Hotelul Pensiune, ci de o cantitate de beton folosită în anul 2004 la acest hotel, facturată de antreprenor abia în luna aprilie 2005 (fila 30 vol. III Dosarul nr. 107.1/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud).

În ceea ce priveşte susţinerea că o altă parte a surselor obţinute din credit a fost folosită, prin nerespectarea destinaţiei creditului, la achiziţionarea de către SC M.M.M.C. SRL Iaşi - firmă la care soţia inculpatului P.C.D., numita P.M. deţine 99% din capitalul social - de acţiuni ale P.N. Iaşi, de la SC T.F. SA Iaşi şi de la inculpatul P.C.D., şi că actul intitulat Contract de intermediere din 2003, încheiat între SC M.M.M.C. SRL Iaşi şi SC C.D. SRL Iaşi ar fi urmărit un scop ilicit, respectiv procurarea de fonduri în vederea achiziţionării celor 22.352 acţiuni ale SC M.U. SA Iaşi, în valoare totală de 17.475.903.000 lei, în condiţiile în care comisionul stabilit prin contractul de antrepriză era de 7,5% din valoarea contractului de antrepriză (respectiv 799.507 euro), iar antreprenorul avea stabilit prin contractul încheiat cu beneficiarul un beneficiu de doar 5% (ceea ce ar fi presupus că acesta şi-a planificat din start o pierdere de 2,5%) -, prin sentinţă s-a reţinut că şi aceasta este neîntemeiată, deoarece comisionul de 7,5% plătit de SC C.D. SRL Iaşi intermediarului reprezintă o cheltuială deductibilă, care se scade din veniturile încasate, şi nu din beneficiul de 5% stabilit prin contractul de antrepriză.

S-a constatat de către instanţa de fond, referitor la respectarea destinaţiei creditului contractat, că expertiza judiciară contabilă a mai concluzionat că suma de 17.785.720.471 lei (conform contractului de intermediere din 2003 încheiat cu SC M.M.M.C. SRL Iaşi, al cărui caracter fraudulos nu a fost probat), reţinută în actul de sesizare, reprezintă cheltuieli deductibile pentru SC C.D. SRL Iaşi, la fel ca şi sumele reprezentând T.V.A. aferentă acestor prestaţii, înscrise în facturile din 30 iunie 2004 şi din 29 decembrie 2004 (filele 45-48 şi 78 din vol. II Dosarul nr. 107.1/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud), iar P.N. Iaşi „a respectat destinaţia creditului în conformitate cu prevederile contractului de credit"-fila 84 vol. II Dosar nr. 101.2/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud), aspect confirmat, după cum a constatat instanţa, şi de banca ce a acordat creditul, B.C.R. S.A. - Sucursala Judeţeană Iaşi, care prin adresa din 5 mai 2006 transmisă împrumutatului a relevat că „au fost respectate clauzele contractului de credit şi accesoriile acestuia" (fila 40 verso, vol. IV Dosarul nr. 107.1/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud).

Pe de altă parte, a specificat instanţa de fond, fapta reţinută în actul de sesizare nu mai prezintă trăsăturile esenţiale ale unei infracţiuni deoarece nu mai este prevăzută de legea penală, infracţiunea prev.de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, fiind dezincriminată prin Legea nr. 69/2007.

În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune pe parcursul executării convenţiei, prev.de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplic.art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen., ce ar fi fost comisă în forma coautoratului de către inculpaţii P.C.D., B.R., D.O. şi R.C., constând în 22 de acte materiale de includere în situaţiile de lucrări aferente extinderii Magazinului „M." a unor manopere care cuprindeau şi lucrări de construcţie aferente Hotelului Pensiune, fapt ce a determinat acordarea de către instituţia bancară a unor tranşe de credit mai mari cu 49.615.264.750 lei, plus T.V.A. în sumă de 9.246.900.303 lei - pentru a putea fi deghizată într-o aparenţă legală plata comisionului, urmată de cumpărarea de acţiuni ale P.N. Iaşi-, prin sentinţă, s-a constatat că aceasta nu există, raportat la absenţa elementelor inducerii în eroare, dar şi a pagubei.

Potrivit dispoziţiilor art. 215 C. pen., a subliniat instanţa de fond, infracţiunea de înşelăciune reprezentată prin inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani, înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani (dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni), iar inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.

Probele administrate în cauză, a constata instanţa de fond, nu au relevat existenţa unei acţiuni de inducere în eroare a unităţii bancare cu ocazia încheierii sau executării contractului de credit, fiind relevat faptul că situaţiile prezentate spre decontare de către antreprenor au fost încheiate în conformitate cu stadiile tehnice de realizare a obiectivului, împrejurări învederate şi de concluziile expertizelor tehnice judiciare (în construcţii şi contabilă) efectuate în cauză, de depoziţia martorului N.V., care a arătat că situaţiile de lucrări se întocmeau şi se depuneau la bancă în funcţie de solicitările constructorului şi a posibilităţii de dovedire a aportului propriu de către beneficiar (25%), la fiecare tranşă (fila 321 verso), şi că până la finele trimestrului II 2004, lucrările de execuţie au fost realizate pe cheltuiala beneficiarului SC M.U. SA, după perfectarea contractului de creditare din 2004, respectiv la data de 30 iunie 2004, realizându-se o analiză a stadiului fizic al lucrărilor executate, în vederea determinării aportului propriu al investitorului, ocazie cu care s-au realizat - de către antreprenor - situaţii de lucrări de aprox. 40.000.000.000 lei (fila 316).

Relevantă în cauză, a arătat prima instanţă de fond, este şi adresa din 5 mai 2006, emisă de B.C.R-sucursala Iaşi (din care rezultă că P.N. a procedat la rambursarea integrală a creditului şi la achitarea dobânzilor sau a altor sume datorate), şi adresa din 17 mai 2006 emisă de a SC B.C.R. S.A. - Sucursala Judeţeană Iaşi, transmisă Tribunalului Iaşi (din care rezultă că unitatea bancară nu se constituie parte civilă în cauză „întrucât creditul ipotecar acordat de bancă P.N. Iaşi a fost rambursat integral-fila .67 din Dosarul nr. 4543/2006 al Tribunalului Iaşi-vol.I al Dosarului nr. 107.1/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud).

De asemenea, a constatat instanţa de fond, nu a fost dovedită comiterea infracţiunii de înşelăciune în forma tentativei, prev.de art. 20 C. pen. rap.la art. 215 alin. (1) şi (5) C. pen., cu aplic.art. 75 lit. a) C. pen., de către inculpaţii P.C.D., B.R. şi R.C., constând în solicitarea de restituire a sumei de 4.901.609.473 lei, reprezentând T.V.A. aferent unor lucrări neefectuate la obiectivul extindere Magazin „M." de către inculpatul P.C.D., în calitate de director general al SC M.U. SA Iaşi, ajutat de inculpaţii B.R. şi R.C. prin întocmirea situaţiilor de lucrări neexecutate.

În fapt, a arătat instanţa, cererea din 2005 vizează restituirea sumei de 3.808.655.937 lei reprezentând T.V.A. aferentă lunii ianuarie 2005, solicitare ce a fost aprobată prin decizia de rambursare a T.V.A. nr. 223001000214 din 24 ianuarie 2006, întocmită de inspector A.I.l din cadrul D.G.F.P. Iaşi, suma de 4.901.609.473 lei nefiind solicitată a fi restituită, aceasta fiind stabilită de inspectorii fiscali ca reprezentând T.V.A. suplimentară datorat de P.N.Iaşi.

Prin Referatul de inspecţie fiscală nr. 11.081/5 august 2005, inspectorii fiscali au stabilit în sarcina SC M.U. SA Iaşi, T.V.A. suplimentară de 9.444.462.540 lei aferent sumei de 49.615.264.750 lei, ce reprezintă diferenţa dintre valoarea lucrărilor facturate de SC C.D. SRLIaşi şi cheltuielile aferente lucrărilor efectiv realizate de această societate.

Ulterior stabilirii sumei reprezentând T.V.A. suplimentară, inspectorii fiscali au propus compensarea sumelor reprezentând T.V.A. aferentă lunii ianuarie 2005 şi a celor reprezentând T.V.A. aferent lunii decembrie 2004, urmând ca P.N. Iaşi să mai plătească cu titlu de T.V.A. suma de 4.901.609.473 lei. întrucât sumade 4.901.609.473 lei nu a făcut obiectul vreunei cereri de rambursare de T.V.A. din partea P.N. Iaşi, a precizat instanţa, nu se poate reţine existenţa tentativei la infracţiunea de înşelăciune.

Pe de altă parte, s-a arătat prin sentinţă, cererea înregistrată la D.G.F.P. Iaşi din 28 februarie 2005, pentru restituire de T.V.A. în sumă de 3.808.655.937 lei, a fost semnată de numiţii C.C. şi G.E., persoane faţă de care nu s-a dispus trimiterea în judecată, şi nu de inculpatul P.C.D. - cum se şi reţine în fapt în actul de sesizare - iar situaţiile de lucrări ce au stat la baza acesteia au fost în concordanţă cu situaţia de fapt (fapt evidenţiat de expertizele ordonate în cauză) şi au fost întocmite de numitul O.C., ca urmare a extemalizării acestei activităţi, persoană faţă de care procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală, apreciindu-se că fapta sa nu întruneşte elementele constitutive ale niciunei infracţiuni.

În ceea ce priveşte comiterea infracţiunii de fals intelectual, prev.de art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap.la art 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicări 41 alin. (2) C. pen., în forma coautoratului, de către inculpaţii B.R., R.C. şi D.O., constând în întocmirea de către aceştia, împreună cu numiţii T.S.C. şi O.C. - a unui număr de 86 de documente contabile (facturi şi bonuri fiscale) false sub aspectul cantităţii de lucrări efectuate, în sensul că acestea nu ar fi fost executate la obiectivul „extindere Centru Comercial M." ci la edificarea Hotelului Pensiune aparţinând SC T.F. SA Iaşi, date fiind concluziile expertizei contabile şi a celei în construcţii, care au relevat faptul că documentele emise de constructor sunt în concordantă cu situaţiile de lucrări întocmite, fiind corect contabilizate atât de către constructor cât şi de beneficiarul lucrării (fila 85 vol. I, fila 75 vol. II din Dosarul nr. 107.1/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud), în baza situaţiilor de lucrări întocmindu-se situaţiile de plată, acestea din urmă stând la baza întocmirii facturilor şi documentelor fiscale -, prin sentinţă s-a constatat faptul că infracţiunea respectivă nu există.

Prima instanţă de fond a reţinut că experţii au mai precizat că în lucrările de construire a obiectivului Hotel Pensiune nu au fost folosite cantităţi de betoane şi oţel beton care să fi fost decontate prin includerea lor în lucrările de extindere a Centrului Comercial M. (filele 68-70, 219 Dosarul nr. 107.2/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud), că SC T.F. SA a efectuat plata lucrărilor de construcţii la obiectivul Hotel Pensiune din resurse proprii (filele 71, 220 din Dosarul nr. 107.2/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud), că dovada prezenţei personalului la locul de muncă în perioada în care constructorul a efectuat lucrările de construcţie ale Hotelului Pensiune s-a făcut cu foile de pontaj, care au stat la baza stabilirii drepturilor salariale, a obligaţiilor fiscale aferente salariilor, a timpului efectiv lucrat (neîntocmindu-se în consecinţă bonuri de lucru).

S-a mai arătat că pentru lucrările efectuate în cursul anului 2004 de către SC C.D. SRL au fost întocmite, pentru obiectivul Hotel Pensiune, situaţii de lucrări şi facturi fiscale (filele 72, 221 din Dosarul nr. 107.2/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud), că în contabilitatea SA T.F. SA au fost înregistrate lucrările executate, acestea fiind aferent facturate, şi că au fost respectate de către SC T.F. SA şi de către constructor normele legale referitoare la înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor legate de lucrările efectuate la Hotelul Pensiune, la data efectuării acestora (filele 72, 73 din Dosarul nr. 107.2/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud).

De asemenea, s-a constatat că experţii au relevat faptul că în bilanţul contabil profitul realizat este prezentat pe total activitate, şi nu pe obiectivele avute în execuţie, din profitul net obţinut în perioada 2003-2006 SC T.F. SA Iaşi repartizând la rezerve legale suma de 10 lei, restul profitului rămânând nedistribuit/nerepartizat, acesta fiind evidenţiat în contabilitate ca profit nerepartizat în contul „rezultatul reportat", că profitul realizat de către SC C.D. SRL Iaşi a fost prezentat pe total activitate, şi nu pe obiectivele avute în execuţie, că plata facturilor de avans s-a realizat din surse proprii-cu respectarea prevederilor art. 134 alin. (5) lit. b) şi art. 155 C. fisc. (clauzele contractului de credit nepermiţând acordarea de avansuri), că din punct de vedere fiscal, datele înscrise în documentele justificative certifică operaţiunile economico-financiare efectuate, în baza acestora stabilindu-se la termenele legale de plată rezultatul fiscal, impozitele şi contribuţiile datorate de către contribuabil bugetului de stat, cât şi deductibilitatea cheltuielilor (filele 78, 79, 83-84 din Dosarul nr. 107.2/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud).

Instanţa de fond a mai reţinut că, în completarea la raportul de expertiză contabilă s-a mai arătat că suma de 1.973.917, 28 lei a fost înregistrată pe cheltuieli ca fiind integral deductibilă fiscal, modul de soluţionare a cererilor de rambursare a T.V.A. fiind deja analizată în raportul de expertiză contabilă iniţial, că situaţiile de lucrări emise de constructor, pentru SC M.U. SA, Hotel Pensiune şi celelalte servicii prestate sunt în concordanţă cu registrul jurnal şi balanţele de verificare iniţiale nemodificate, şi că nu există neconcordanţe între valoarea situaţiilor de lucrări emise, precum şi a celorlalte servicii prestate de către SC C.D. SRL, registrul jurnal şi balanţele de verificare modificate.

Pe de altă parte, s-a reţinut că dispoziţiile O.M.F.P. nr. 3 06/2002, în vigoare la data comiterii pretinsei infracţiuni, prevăd posibilitatea existenţei de erori contabile, precum şi modul de îndreptare a acestora, aceasta fiind acceptată chiar de inspectorii fiscali care au efectuat contleiul fiscal, şi care au emis Dispoziţia din 1 februarie 2005, prin care au dispus refacerea contabilităţii, cu menţiunea ca datele contabilităţii de gestiune să fie corelate cu datele din contabilitatea financiară, stabilindu-se ca termen limită data de 15 februarie 2005. •

Prin hotărârea primei instanţe s-a constatat că experţii au precizat că timpul material necesar pentru remedierea deficienţelor constatate în urma contleiului efectuat la data de 31 ianuarie 2005 la SC C.D. SRL Iaşi, Dispoziţia din 1 februarie 2005 (şi nu raportul de inspecţie fiscală din 17 mai 2005), care a dispus măsura refacerii contabilităţii de gestiune, ar fi fost de cea. 30 de zile (întârzierea fiind datorată faptului că în compartimentul financiar-contabil al societăţii contleiate lucra o singură persoană, lucrările contabile aveau un volum şi o complexitate mare, au fost efectuate noi verificări fiscale în perioada acordată pentru realizarea măsurii fiscale dispuse, au fost ridicate documente de către organele D.N.A. şi de către inspectorii fiscali) - (fila 223 din Dosarul nr. 107.2/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud).

Acuzaţia că au fost modificate balanţele lunare prin trecerea costurilor de la o lună la alta, împrejurare dovedită prin descoperirea în calculatorul P.N. Iaşi a patru variante de balanţe lunare modificate, a fost considerată de asemenea nefondată, întrucât variantele respective reprezentau în fapt 4 copii („salvări") ale aceleiaşi balanţe contabile, făcute la momente de timp diferite şi nu 4 variante de balanţe lunaremodificate, aspect relevat de declaraţia martorului P.M.A., angajat al firmei care administrează programul de contabilitate folosit de SC C.D. SRL Iaşi (fila 379 vol. I dosar de urm. penală, fila 123 dosar Tribunal Iaşi), care a arătat că 3 din cele 4 baze de date identificate în calculator reprezintă copii ale aceleiaşi baze de date, că a fost sesizat de inculpata R.C., în calitatea sa de contabilă, despre existenţa unor inadvertenţe în baza de date curentă, ocazie cu care i-a relatat acesteia că pentru verificări în baza de date curentă, fără afectarea acesteia, se poate proceda la „salvarea" bazei de date şi la verificarea datelor astfel „salvate".

În ceea ce priveşte setarea înapoi a datei calculatorului, a precizat instanţa, acelaşi martor a declarat că în cursul lunii ianuarie-februarie 2005, la solicitarea numitului H.E. (care acorda asistenţă de specialitate contabilă pentru SC C.D. SRL Iaşi), a setat data calculatorului, astfel ca aceasta să indice luna septembrie 2004, în vederea obţinerii unei balanţe contabile pentru această lună, după care a resetat calculatorul la data curentă, stare de fapt confirmată de declaraţia martorului H.E., care a arătat că s-a procedat astfel pentru a fi rezolvate deficienţele programului de contabilitate, constatate de către T.S.C. şi inculpata R.C. (fola 381 vol. I dosar de urm.penală).

S-a reţinut totodată că, experţii contabili, răspunzând dispoziţiei de completare la raportul de expertiză întocmit, au arătat că prin resetarea datei calculatorului nu au fost influenţate datele necesare generării ulterioare a unui bilanţ contabil, evaluat la 30 iunie 2004, bilanţul întocmit fiind în concordanţă cu balanţa de verificare încheiată la aceeaşi dată (filele 74, 216-218 Dosarul nr. 107.2/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud).

Prima instanţă de fond a constatat că în partea expozitivă a rechizitoriului, la pct. 10, este analizată infracţiunea de fals intelectual, prev.de art. 43 din Legea nr. 82/1991, comisă de inculpaţii B.R., T.S.C. - administrator, R.C.- contabil şef al SC C.D. SRL Iaşi, şi numitul O.C., însă prin dispozitivul actului de inculpare s-a dispus trimiterea în judecată, pe lângă cei doi inculpaţi pentru fapta mai sus menţionată, şi a inculpatei D.O., pentru complicitate morală la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, compusă din 86 de acte materiale, fără ca în cuprinsul rechizitoriului să se descrie în ce anume a constat sprijinul moral acordat de această inculpată celorlalţi făptuitori. întrucât infracţiunea de fals intelectual în sarcina inculpaţilor B.R. şi R.C. nu poate fi reţinută, întrucât fapta nu există - în consecinţă, aprecizat instanţa, nu există nici infracţiunea de fals intelectual în forma complicităţii, care să fi fost comisă de inculpata D.O.

În ceea ce priveşte comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.de art. 290 C. pen. rap.la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., comisă de inculpaţii B.R. şi G.C.M., reprezentată de caracterul fals al datei încheierii contractului de intermediere din 7 iulie 2003, caracterul fals al datei înregistrării în condica de secretariat a SC C.D. SRL Iaşi a contractului de intermediere din 7 iulie 2003 şi a actului adiţional la contractul de intermediere, înregistrat la 20 iulie 2003, caracterul fals al datei încheierii actului adiţional din data de 20 iulie 2003 la contractul de intermediere din 7 iulie 2003, caracterul fals al menţiunii existente în actul adiţional nr. 2 din data de 15 aprilie 2003, referitoare la data încheierii contractului de intermediere din 7 iulie 2003 - instanţa a menţionat faptul că în actul de sesizare s-a reţinut în mod greşit că inculpata G.C.M. a operat modificarea cifrei 4 în cifra 3 din menţiunea „07 iulie 2003" ce figurează ca dată a contractului de intermediere din 7 iulie 2003, întrucât în realitate persoana care a efectuat acest lucru a fost inculpata D.O. (filele 163-168, 172-174 vol. I dos. urm.penală), care în declaraţiile date a recunoscut că a înscris numărul de înregistrare şi data pe contractul de intermediere şi că ulterior efectuării acestei menţiuni a realizat că greşise prin înscrierea anului 2004, motiv pentru care, cu acelaşi prilej, a efectuat corectura necesar a fi efectuată (filele 179-183 vol. I), corectură care, a subliniat instanţa, nu reprezintă o falsificare materială a înscrisului în înţelesul disp.art. 290 C. pen., privind întrunirea elementelor constitutive al infracţiunii respective.

Examinând conţinutul contractului încheiat, s-a constatat că acesta cuprinde referiri la data încheierii acestuia în partea sa finală, unde se menţionează că a fost încheiat „astăzi 07 iulie 2003", iar în cuprinsul filei 2 din contract se precizează expres că „prezentul contract intră în vigoare la data de 07 iulie 2003 si expiră la data încasării integrale a comisionului cuvenit", ceea ce, a constatat instanţa, dovedeşte că a fost în mod real încheiat la data de 07 iulie 2003, şi că modificarea cifrei 4 în cifra 3 a avut ca scop corectarea greşelii existente în cuprinsul menţiunii olografe cu privire la data încheierii convenţiei, şi nu alterarea adevărului.

Apoi, s-a arătat în sentinţă, acuzarea contestă doar anul încheierii contractului (nu şi luna şi ziua), considerându-se că data reală a acestuia este 07 iulie 2004-afirmaţie considerată neîntemeiată, întrucât în această variantă ar fi inexplicabilă referirea la acest contract în cuprinsul actului adiţional nr. 2 încheiat în data de 15 aprilie 2004, deci cu mai bine de 2 luni înainte de pretinsa încheiere a contractului de intermediere.

Lipsa oricăror referiri în contractul de antrepriză din 20 iulie 2003 la contractul de intermediere din 7 iulie 2003, faptul că acesta nu a fost prezentat băncii creditoare şi că la data încheierii actului adiţional din 20 iulie 2003 nu se cunoştea cuantumul comisionului din valoarea contractului de antrepriză, s-a apreciat că nu sunt argumente care să poată fi luate în considerare, întrucât contractul de intermediere viza exclusiv efectuarea de servicii în favoarea doar a uneia dintre părţile din contractul de antrepriză şi nu includea şi obligaţii de a încheia sau media încheierea de contracte; acordarea creditului s-a făcut pe baza documentaţiei cerute de bancă, care nu a inclus obligativitatea prezentării contractului de intermediere, iar la data încheierii actului adiţional menţionat se putea determina cuantumul comisionului, deoarece societatea de proiectare SC H.P. SA Iaşi precizează că în 14 aprilie 2003 s-a încheiat contractul de proiectare, şi că valoarea de 10.660.096 euro a fost cerută de beneficiar, motiv pentru care societatea de proiectare, pentru a se conforma acestor cerinţe, a motivat devizul general estimativ alegând soluţiile tehnice şi economice corespunzătoare.

Referitor la comisionul convenit de părţi, s-a reţinut de către instanţă, că în completarea la raportul de expertiză, experţii contabili au precizat că documentele justificative ale M. Management pentru plata comisionului de 799.507 euro sunt: contractul de intermediere nr. 85/7 iulie 2003 încheiat între SC M.M.M.C. SRL şi SC C.D. SRL, actul adiţional fără număr din iulie 2003, la contractul de intermediere arătat, factura fiscală din 30 iunie 2004 şi factura fiscală din 29 decembrie 2004 (filele 84-86 din Dosarul nr. 107.2/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud), şi că pentru comisionul stabilit prin contractul de intermediere din 7 iulie 2003 încheiat între SC M.M.M.C. SRL Iaşi şi SC C.D. SRL Iaşi au fost întocmite facturi fiscale, suma totală fiind achitată către SC C.D. SRL Iaşi în perioada 2004-2008 din încasările în contul curent, având ca surse: prestări de servicii efectuate în domeniul construcţiilor, credite bancare angajate (surse atrase), sume puse la dispoziţie de asociaţi, vânzarea de imobilizări (fil;a 79 din Dosarul nr. 107.2/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud).

Prima instanţă de fond a constatat că dosarul cauzei nu conţine probe pe baza cărora să se constate că inculpaţii au antedatat nereal data încheierii contractului de intermediere din 07 iulie 2003, că inculpatul B.R. a înscris în condica de secretariat a SC C.D. SRL Iaşi menţiuni nereale cu privire la data încheierii contractului de intermediere în cauză şi a actului adiţional din 20 iulie 2003 la acesta, că a fost menţionată o dată nereală ca dată a încheierii în actul adiţional din 20 iulie 2003 şi că au fost consemnate nereal, în cuprinsul actului adiţional din 15 aprilie 2004, date referitoare la data încheierii contractului de intermediere din 07 iulie 2003.

S-a apreciat că faptul că societăţile comerciale între care s-au încheiat contractele în cauză au mai multe persoane comune în acţionariat nu face să fie plauzibilă existenţa unor înţelegeri frauduloase între acestea, iar afirmaţia din rechizitoriu că din punct de vedere al automatismelor comportamentale, menţionarea unei date ulterioare decât cea reală, respectiv anul 2004 în loc de 2003 a fost considerată nejustificată, întrucât nu probează vinovăţia inculpatelor G.C.M. şi D.O., care au dat explicaţii plauzibile pentru modificarea operată în partea referitoare la data numărului de înregistrare a contractului de intermediere din 2003.

În ceea ce priveşte susţinerea că partiţia calculatorului pe care a fost redactat contractul a fost ştearsă în dimineaţa zilei în care s-a efectuat percheziţia (având ca scop copierea memoriei calculatorului), prin folosirea unui program special „E.", destinat ştergerii documentelor, fără posibilitate de reconstituire, instanţa de fond a reţinut din depoziţiile martorului R.R.Ş., specialist I.T., date în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de judecată la termenul din data de 25 septembrie 2006, că rezultă că în urma mai multor sesizări din partea inculpatei D.O., referitoare la disfuncţionalităţile pe care le prezintă unitatea de calcul din secretariatul firmei, s-a deplasat la sediul firmei, a ridicat unitatea centrală şi a dus-o la locul său de muncă în vederea verificării, fără a i se solicita să şteargă documente, fişiere sau partiţii ale calculatorului, martorul menţionând că programul „E.", instalat pe calculator în vederea asigurării confidenţialităţii datelor se derula automat, în flecare seară, astfel încât, ştergerea partiţiei „d" se datorează acestui fapt şi nu unei intervenţii voluntare (filele 384-386 vol. I dosar de urm.penală, fila 146 dosar Tribunal Iaşi, vol. I al Dosarului nr. 107.1/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud).

De asemenea, caracterul fals al înscrierii în condica de secretariat a contractului de intermediere şi a actului adiţional nr. l nu a fost demonstrat, instanţa apreciind că nu s-a dovedit faptul că menţiunile nu au fost făcute la datele respective, ori că inculpata G.M. este cea care le-a efectuat.

De altfel, a constatat instanţa, în această chestiune, inculpata G.I., secretara SC C.D. SRL Iaşi a susţinut, în prezenţa inspectorilor fiscali aflaţi în contlei, faptul că actul intitulat „contract de intermediere" nu este înscris în condica de secretariat, pentru ca în cursul audierilor în faza de urmărire penală să revină asupra acestei declaraţii, indicând ca motivaţie faptul că în cursul lunii martie 2005, inspectorii fiscali aflaţi în contlei la SC C.D. SRL Iaşi i-au prezentat contractul de intermediere încheiat cu SC M.M.M.C. SRL Iaşi, care deşi era datat, nu avea număr de înregistrare.

Chestionată asupra înregistrării contractului în registrul firmei, inculpata a precizat că actul în cauză nu este înregistrat, fără a face verificarea ce se impunea în condica de secretariat, nici inspectorii fiscali neverificând condica de secretariat (în fapt, inculpatul B.R. recunoscând că el a fost cel care a înscris contractele şi actele adiţionale).

Pe de altă parte, s-a menţionat în sentinţă, existenţa şi validitatea contractului şi a actelor adiţionale nu este condiţionată de înscrierea acestora într-un document administrativ, iar pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată este necesar ca alterarea adevărului să fie realizată prin contrafacerea scrierii sau subscrierii, sau alterarea scrisului, modalităţi alternative a căror comitere nu a fost probată în cauză; chiar luarea în considere a comiterii infracţiunii de fals intelectual-raportat la disp.art. 150 alin. (2) C. pen., aconsiderat instanţa, nu subzistă, întrucât înscrisurile pretins falsificate nu sunt înscrisuri oficiale.

În ceea ce priveşte comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev.de art. 260 alin. (1) C. pen. de către inculpata G.I., constând în declaraţia mincinoasă făcută de aceasta cu prilejul audierii sale ca martor în prezenta cauză, când a afirmat în mod nereal că cele două contracte (contractul de intermediere şi actul adiţional la acesta) erau înregistrate în condica de secretariat, după ce iniţial declarase inspectorilor fiscali aflaţi în contlei la firma sa, că aceste documente nu erau înregistrate (filele 29-30 din rechizitoriu), declaraţiile inculpatei, coroborate cu cele ale martorelor G.M. şi H.E.A. (filele 391-394, vol. I dos.urm.penală), au relevat faptul că în cursul lunii martie 2005, martorele, în calitate de inspectori fiscali din cadrul D.G.F.P. Iaşi, au efectuat un contlei fiscal la SC C.D., ocazie cu care au constatat că actul intitulat contract de intermediere din 7 iulie 2003, încheiat cu SC M.M.M.C. SRL Iaşi nu avea număr de înregistrare de la SC C.D. SRL.

În consecinţă, inspectorul fiscal G.M. a prezentat contractul inculpatei G.I., care îndeplinea funcţia de secretară la firma verificată, întrebând-o pe aceasta dacă acel document este înregistrat în condica de secretariat.

Sesizând că actul în discuţie nu purta număr de înregistrare, inculpata, fără a verifica efectiv condica de secretariat a societăţii, a comunicat inspectoarei că acel contract nu este înregistrat, iar apoi la solicitarea organului de contlei a înscris pe un bileţel menţiunea „în registrul de secretariat nu este înregistrat Contract cu M.M. în anul 2003", a trecut data de 25 martie 2005 şi a semnat (fila 310 vol. I dos.urm.penală).

Ulterior, respectiv în cursul urmăririi penale, inculpata G.I. a fost audiată în mai multe rânduri de organele de urmărire penală cu privire la aceste aspecte (7 septembrie 2005, 14 noiembrie 2005 şi 23 februarie 2006), mărturia mincinoasă fiind legată de audierea din data de 7 septembrie 2005, când aceasta ar fi revenit asupra susţinerilor făcute-în faţa inspectorilor fiscali şi ar fi declarat că, în realitate, la data contleiului, cele două contracte erau înregistrate în condica de secretariat (filele 308-309 vol. I dos.urm.penală).

Din verificarea conţinutului declaraţiei de martor, instanţa de fond a constatat că rezultă că inculpata G.I. a dat explicaţii cu privire la condiţiile în care a consemnat bileţelul remis organului de contlei şi la faptul că a făcut acest lucru fără a verifica registrul de secretariat, indusă fiind în eroare de faptul că documentul în cauză nu purta un număr de înregistrare de la SC C.D. SRL Iaşi, la momentul audierii sale organele de urmărire penală prezentându-i un contract de intermediere încheiat între cele două societăţi comerciale, din 7 iulie 2003, dar care este un alt exemplar al documentului prezentat de inspectorul fiscal, care purta doar data de 7 iulie 2003, fără număr de înregistrare (fila 309 verso).

Prin sentinţă, s-a reţinut că în niciuna din declaraţiile de martor din 7 septembrie 2005 şi 14 noiembrie 2005 inculpata nu face vorbire despre un al doilea act, respectiv despre actul adiţional din 2003 la contractul de intermediere (filele 308-312), act despre care, în declaraţia olografă din 23 februarie 2006, dată după începerea urmăririi penale, a arătat că nu cunoaşte nimic (fila 302), cu ocazia audierii sale ca martor, inculpata nedeclarând că cele două documente ar fi fost înregistrate în condica de secretariat, ci că nici până la data audierii sale nu a verificat registrul de secretariat pentru a vedea dacă acel document este înregistrat sau nu, că organele de urmărire penală sunt cele care i-au prezentat condica de secretariat şi că doar atunci a constatat că acel contract de intermediere era înregistrat în 7 iulie 2003, înregistrare ce nu-i aparţine (fila 309).

În cadrul reaudierii de la data de 14 noiembrie 2005 nu a făcut referire la înregistrarea contractului de intermediere în condica de secretariat deoarece nu a fost chestionată asupra acestui aspect, reiterând explicaţiile date anterior (fila 312).

Deşi prin rechizitoriu s-a reţinut că inculpatei i s-a cerut să verifice şi să confirme faptul dacă cele două contracte (contractul de intermediere şi actul adiţional la acesta) au primit număr de înregistrare în condică şi că prin nota explicativă, din data de 25 martie 2005, aceasta a confirmat faptul că cele două contracte nu erau înregistrate, în fapt este vorba de un singur contract (contractul de intermediere) despre care inculpata a dat relaţii inspectorului fiscal.

Apoi, a mai arătat instanţa, deşi s-a mai reţinut că la data audierii sale, inculpata a revenit asupra susţinerilor prezentate în faţa inspectorului fiscal, declarând că, în realitate, la data contleiului contractele erau înregistrate în condica de secretariat, în fapt aceasta nu a declarat că cele două contracte erau înregistrate în condică la data contleiului, şi nu a dat explicaţii consilierilor D.G.F.P. în sensul că cele două contracte erau datate şi că prin urmare nota explicativă nu conţinea menţiuni contrare adevărului.

De asemenea, a constatat instanţa, inculpata nu a afirmat faptul că nu a reuşit să facă verificarea solicitată deoarece nu a avut acces la condică, care era închisă în fişet, ci doar a afirmat că aceasta se afla la acea dată într-un fişet din biroul de secretariat, nemenţionând că fişetul ar fi fost închis şi că, din această cauză nu ar fi avut acces la condica de secretariat (fila 305 verso).

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani, prev.de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap.la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, reţinută în sarcina inculpatei D.O., constând în creditarea de către aceasta a SC C.D. SRL Iaşi cu suma de 1.699.000.000 lei, cu scopul ca după retragerea banilor aceştia să aibă o aparenţă legală, reţinându-se că în perioada 2002-2004 inculpata a realizat venituri de doar 436.127.856 lei, că în anul 2004 SC C.D. SRL dispunea de lichidităţi deoarece SC M.U. SRL Iaşi făcuse plăţi de 60.357.655.536 lei către constructor şi că inculpata nu a făcut dovada că suma de 1.699.000.000 lei ar proveni din venituri obţinute pe căi legale, considerându-se că, în realitate, inculpata a creditat societatea la care este asociată cu scopul ca după retragerea banilor aceştia să aibă o aparenţă legală -, prima instanţă de fond a constatat că aceasta nu există.

Conform disp.art. 23 lit. b) din Legea nr. 78/2000, infracţiunea de spălare a banilor constă în „ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni", iar prin Decizia penală nr. 3615 din 5 iulie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat că în raport cu dispoziţiile incriminatorii, pentru existenţa infracţiunii de spălare a banilor este necesar să se stabilească, pe baza probelor certe, că bunurile dobândite, deţinute sau folosite provin din săvârşirea de infracţiuni şi că, autorul cunoştea această împrejurare, nefiind suficientă simpla constatare că cel de la care au fost dobândite bunurile este cercetat pentru săvârşire de infracţiuni, iar autorul cunoştea această din urmă împrejurare.

Ori, în speţă, a arătat instanţa, niciuna dintre aceste două condiţii nu este îndeplinită, deoarece acuzarea nu a dovedit că sumele de bani cu care a fost creditată firma inculpatei proveneau din săvârşirea unor infracţiuni (caz în care faptele trebuiau descrise şi încadrate în drept) şi că aceasta avea cunoştinţă despre provenienţa ilicită a banilor.

Suma de bani cu care inculpata a creditat SC C.D. SRL Iaşi este în cuantum de 1.424.000.000 lei, deoarece ultimele 2 tranşe de împrumut, în sumă totală de 275.000.000 lei, acordate în luna noiembrie 2004, provin din banii restituiţi de firmă la finele lunii octombrie 2004 (raportul de expertiză judiciară contabilă - fila 63 vol. II Dosarul nr. 107.1/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud).

Referitor la provenienţa sumelor de bani cu care a fost creditată firma, explicaţia inculpatei este în sensul că acestea reprezentau economii acumulate în peste 30 de ani de muncă-explicaţie considerată plauzibilă, în condiţiile în care doar în perioada 2002-2004 inculpata a realizat venituri de peste 436.000.000 lei.

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani, prev.de art. 23 Iit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002, rap.la art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen., comisă în condiţiile coautoratului, reţinută în sarcina inculpaţilor P.C.D., G.C.M., B.R., D.O. şi R.C. (compusă dintr-un număr de 22 de acte materiale derivând din infracţiunile de folosire a creditului în alte scopuri şi înşelăciune în convenţii), constând în plăţile efectuate cu titlu de comision pe baza unor convenţii false, urmate de cumpărarea de acţiuni ale P.N. deţinute de către SC T.F. SA şi de inculpatul P.C.D., valoarea sumelor spălate ridicându-se la suma de 49.615.264.750 lei, folosiţi pentru a se achita contravaloarea contractului de comision, pentru a finanţa construcţia Hotelului Pensiune aparţinând SC T.F. SA şi pentru cumpărarea de acţiuni ale P.N. Iaşi -, instanţa de fond a constatat că aceasta nu există, în condiţiile în care infracţiunea de spălare a banilor este condiţionată de comiterea unor infracţiuni aducătoare de venituri care apoi urmează a fi „spălate" pentru ca astfel sumele de bani să dobândească o provenienţă licită, infracţiuni a căror existenţă nu a fost probată.

În ceea ce priveşte comiterea în forma coautoratului, a infracţiunii prev.de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic.art. 75 lit. a) C. pen., de către inculpaţii P.C.D., G.C.M., B.R., D.O. şi R.C., constând în punerea în practică, de către făptuitori, în calitate de asociaţi, administratori sau salariaţi ai firmelor implicate în comiterea faptelor descrise, a proiectului prin care s-a urmărit ca, prin comiterea de infracţiuni, să debuteze construirea Hotelului Pensiune şi sporirea averii personale a soţilor Prisecariu, prin sentinţă, s-a precizat faptul că dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 prevăd că această infracţiune constă în „iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup" (acesta fiind definit în cuprinsul art. 2 din lege ca fiind „grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material"), acuzarea neprobând însă structura grupului infracţional, poziţiile ocupate de făptuitori în cadrul grupului astfel constituit, leiul jucat de flecare dintre aceştia, înţelegerile perfectate între membrii grupării infracţionale şi activităţile concrete desfăşurate de flecare dintre cei în cauză în vederea realizării scopului pentru care a fost constituit grupul infracţional, argumentul că singurul scop urmărit ar fi fost sporirea patrimoniului familiei P. fiind apreciat de instanţa de fond ca neconvingător, raportat la persoana celorlalţi membri ai grupului infracţional respectiv).

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 C. civ., dată fiind soluţia de achitare şi temeiurile legale ale acesteia, a fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea vătămată Statul Român -prin A.N.A.F. Bucureşti ca fiind neîntemeiată (A.N.A.F. constituindu-se parte civilă în cauză cu suma de 26.178.782.540 lei, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere-filele 65-66 dosar Tribunalul Iaşi, vol. I dos instanţă, menţinută prin înscrisul de la fila 241 - Dosar nr. 107.2/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud).

În baza art. 14, 346 C. proc. pen., dat fiind conţinutul adresei din 17 aprilie 2006 transmisă Tribunalului Iaşi în Dosarul nr. 4543/2006 privind faptul că creditul ipotecar acordat de bancă P.N. a fost rambursat integral (fila 67 dosar Tribunal Iaşi), şi adresa din 22 octombrie 2007 emisă de unitatea bancară, prin care s-a învederat faptul că raporturile contractuale încheiate cu P.N. au luat sfârşit la data de 22 martie 2006, prin rambursarea în avans a creditului de către împrumutat (fila 254 vol. IV Dosarul nr. 107.1/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud), s-a constatat că partea vătămată SC B.C.R. SA - sucursala Iaşi nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- D.N.A.- Serviciul Teritorial Iaşi şi partea civilă D.G.F.P. Bistriţa Năsăud.

Prin Decizia penală nr. 103/ A din 29 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. Serviciul Teritorial Cluj şi D.G.F.P. Bistriţa Năsăud, în numele Statului Român prin A.N.A.F. Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 69/ F din 1 iunie 2011 a Tribunalului Bistriţa - Năsăud.

În baza art. 189 C. proc. pen. s-a dispus avansarea din fondul Ministerului Justiţiei a onorariilor avocaţiale parţiale în sumă de câte 150 lei în favoarea apărătorilor din oficiu, av. T.P.E., S.R.I., V.F.A., A.D.I., T.A.M. şi V.I.L.

A fost obligată apelanta D.G.F.P. Bistriţa Năsăud, în numele Statului Român prin A.N.A.F. Bucureşti, la plata cheltuielilor judiciare în apel în favoarea statului în sumă de 600 lei.

S-a constatat că cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. -Serviciul Teritorial Cluj au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de contlei judiciar a reţinut că, procedând la rejudecarea fondului cauzei, instanţa de fond s-a conformat indicaţiilor date de instanţa supremă şi a dispus completarea raportului de expertiză cu obiectivele menţionate în decizia de casare (filele 42-44), constatându-se că nici aceste completări nu au modificat în vreun sens, cele reţinute de instanţe, în primul ciclu procesual.

Prin urmare, Curtea a reţinut că probele strânse în cursul urmăririi penale şi care au servit drept temei pentru trimiterea în judecata, au fost infirmate de probele administrate în faza judecăţii, acestea din urmă dovedind, în mod cert, că inculpaţii nu sunt autorii infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată şi că faptele nu au existat în realitate.

În acest sens, s-a observat că fundamentul acuzaţiilor aduse inculpaţilor constă, pe de o parte, pe interpretarea dată contractului din 20 iulie 2003 încheiat între SC M.U. SA în calitate de beneficiar şi SC C.D. SRL în calitate de antreprenor, iar, pe de altă parte, pe contestarea realităţii contractului de intermediere din 07 iulie 2003.

Astfel, prin contractul din 20 iulie 2003 încheiat între SC M.U. SA în calitate de beneficiar şi SC C.D. SRL în calitate de antreprenor (fila 265 vol. 3 dosar u.p.), s-a stipulat că „beneficiarul se obligă să plătească antreprenorului preţul reprezentând echivalentul în lei al sumei de 10.660.096 euro pentru execuţia, finalizarea lucrărilor Extinderea Centrului Comercial M. (...)".

Totodată, definind în cuprinsul contractului noţiunea de „preţ al contractului", la art. 2. 1.1. se specifică că „preţul contractului îl reprezintă preţul plătit antreprenorului de către beneficiar în baza contractului, pentru îndeplinirea integrală şi corespunzătoare a tuturor obligaţiilor sale, asumate prin contract".

Aceste aspecte, a a constatat instanţa de apel, dovedesc faptul că acest contract a fost un contract cu preţ fix.

Împrejurarea că plata preţului stabilit global s-a făcut ulterior în tranşe nu a fost de natură să schimbe caracterul convenţiei de contract cu preţ ferm, fix, cu atât mai mult cu cât prin contractul de antrepriză nu s-a stabilit ca preţul să fie achitat într-o singură tranşă.

Pe de altă parte, plata preţului în tranşe, precum şi valoarea tranşelor (din preţul ferm), a fost generată de încheierea Contractului de credit ipotecar din 15 iunie 2004 (a se vedea art. 3.1 din contract) între beneficiar şi B.C.R. Iaşi, contract care nu era opozabil antreprenorului deoarece nu era semnatar al acestuia (filele 13-19 vol. 1 dosar u.p.).

Consecinţa acestui tip de contract, a arătat Curtea, constă în faptul că antreprenorul încasează preţul convenit, în speţă toţi cei 10.660.096 euro, indiferent de costurile pe care le-ar fi suportat în realizarea lucrării; singura sa obligaţie constând în executarea şi predarea lucrării în conformitate cu specificaţiile din contract, din autorizaţia de construcţie şi cu reglementările tehnice în vigoare.

La stabilirea preţului contractului de antrepriză a stat devizul general care este documentul care cuprinde condiţiile asupra cărora părţile au căzut de acord asupra materialelor ce urmează a fi folosite şi a preţului de achiziţie al acestora, asupra nivelurilor consumurilor de materiale, asupra cantităţii de manopere şi a preţului acesteia, şi nu materialele, consumurile, manopera şi preţurile efectiv utilizate în decursul realizării construcţiei.

Nu a fost primită critica potrivit căreia la încheierea acestui contract părţile nu puteau să prevadă preţul deoarece devizul general estimativ şi devizele pe obiecte au fost predate abia în data de 13 octombrie 2003. Astfel, în adresa SC H.P. SA Iaşi (f. 37 vol. 4 dos. inst. fond) se precizează că în vederea încheierii contractului de proiectare au avut loc discuţii preliminare şi consultări cu beneficiarul încă din luna decembrie 2002, că în 14 aprilie 2003 s-a încheiat contractul de proiectare şi că valoarea de 10.660.096 euro, cât şi suprafaţa construită desfăşurată care a fost mai mică de 20.000mp a fost cerută de beneficiar motiv pentru care societatea de proiectare, pentru a se conforma acestor cerinţe, a motivat devizul general estimativ alegând soluţiile tehnice şi economice corespunzătoare.

S-a precizat că, odată acceptată oferta antreprenorului şi încheiat contractul, beneficiarul urmează să achite preţul prevăzut în devizul general, antreprenorului revenindu-i obligaţia, ca în schimbul preţului primit să edifice construcţia în conformitate cu exigenţele cuprinse în proiectul tehnic, preţurile nemaifiind posibil a fi modificate de niciuna din părţi în sens crescător sau descrescător.

Concluzia care se desprinde, a precizat instanţa de apel, constă în faptul că devizele şi situaţiile de lucrări, întocmite pe perioada realizării obiectivului, nu sunt realizate în funcţie de consumurile efective înregistrate de către antreprenor (acestea nemaiavând nicio importanţă în stabilirea preţului, care deja este cunoscut şi stabilit), ci în funcţie de consumurile de materiale şi de cheltuielile previzionate de antreprenor pentru stadiul lucrării de la momentul întocmirii situaţiei respective ceea ce este şi cazul din speţă.

Aşa fiind, susţinerea potrivit căreia SC C.D. SRL ar fi facturat consumuri şi costuri nereale în valoare de 49.615.264.750 lei - la care se adaugă T.V.A. în sumă de 9.246.900.303 lei nu a fost însuşită de către instanţă deoarece facturarea acestei sume este consecinţa naturii contractului de antrepriză, astfel cum s-a arătat mai sus, modificarea naturii acestui contract nefiind permis deoarece s-ar încălca voinţa contractuală a părţilor.

De altfel, a reţinut instanţa, prin Raportul de expertiză contabilă s-a menţionat că această sumă reprezintă, în realitate, diferenţe valorice între costurile consumurilor efective şi veniturile SC C.D. SRL evidenţiate prin situaţiile de lucrări, că nu reprezintă lucrări neefectuate, ci evaluarea lucrărilor efectiv prevăzute în documentaţiile tehnice de execuţie calculate la preţurile din ofertă şi în conformitate cu prevederile contractului „preţ fix" încheiat între executant şi beneficiar (filele 69-71 raport), sumele fiind corect contabilizate atât de către constructor cât şi de beneficiarul lucrării (răspuns la obiectivul nr. 2 – fila 72, vol. I).

În acelaşi sens, s-au pronunţat şi experţii constructori, expertul G.N. precizând că documentaţiile întocmite în vederea decontărilor cu beneficiarul corespund din punct de vedere tehnic cu natura lucrărilor şi serviciilor specifice realizării obiectivului, fiind în corelare cu documentaţia iniţială de ofertă (fila 59 vol. 1). Răspunzând aceluiaşi obiectiv, expertul consultant H.V. a relevat că natura, conţinutul tehnologic şi cantităţile articolelor de lucrări, ce au făcut obiectul situaţiilor de lucrări în vederea decontării, au corespuns Proiectului tehnic al obiectivului (fila 85, vol 1).

În plus, conformitatea între situaţiile de lucrări şi realitatea lucrărilor efectuate la obiectivul în cauză este relevată şi de martorul N.V., evaluator tehnic în construcţii la B.C.R. - Sucursala Judeţeană Iaşi, cel care a verificat cantitativ şi calitativ lucrările realizate la acest obiectiv şi care a precizat că nu au existat diferenţe între realitatea lucrărilor efectuate şi lucrările înscrise în documentaţia tehnică în baza căreia s-au efectuat deconturile şi au fost eliberate tranşele de credit (filele 313-325 vol 1, dos. de urmărire penală).

Mai mult, gradul de siguranţă al construcţiei a fost verificat de către Inspectoratul de Stat în Construcţii atât pe perioada realizării lucrărilor conform celor 19 procese-verbale de contlei a calităţii lucrărilor în faze determinate întocmite de această autoritate (cuprinse în Anexa 1 a raportului de expertiză tehnică întocmit de exp. V.H.), cât şi la finalizarea obiectivului, conform proceselor verbale de recepţie la terminarea lucrărilor întocmite de comisia de recepţie (formată din reprezentanţi au Primăriei Iaşi, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi) şi de Inspectoratul Judeţean în Construcţii (cuprinse în Anexa 2 a raportului de expertiză tehnică întocmit de exp. V.H.).

S-a reţinut că experţii tehnici au explicat în concret modul în care consumurile efectiv înregistrate pot fi mai reduse decât cele estimate iniţial. Astfel, la momentul încheierii contractului, lucrările descrise în cuprinsul acestuia primesc o evaluare conform unor norme de deviz (regulamente tehnice aplicabile la nivel naţional), în care sunt prevăzute niveluri de consumuri apreciate la modul general, abstract, în funcţie de gradul de dezvoltare tehnologică existent la momentul întocmirii acestor norme.

În speţă, Proiectul tehnic al obiectivului „Extinderea Centrului Comercial M." întocmit de SC H.P. SA, secţiunea „Lista cantităţilor de lucrări" (în care s-a făcut evaluarea previzionată a consumurilor) a avut la bază Normele de deviz din anul 1981, norme aflate încă în vigoare (conform Ordinului nr. 1.014 din 06 iunie 2001 al M.F.P. din România -fila 4 din Raportul de expertiză întocmit de exp. H.V.). Or, având în vedere evoluţia tehnologică intervenită între anul 1981 când au fost elaborate normele de deviz şi anii 2003-2005 când a fost executată lucrarea, este absolut firesc ca între consumurile previzionate (de la nivelul 1981) şi consumurile efectiv înregistrate (folosind tehnologia 2003-2005) să apară diferenţe.

Un exemplu elocvent, privind diferenţa înregistrată între costurile de deviz şi cele efectiv înregistrate la realizarea obiectivului, este oferit de expertul V.H. (filele 5-6 rap. de exp.) privind prepararea betonului. Pentru cantitatea de 8.000 mc beton estimat ca fiind necesară proiectului conform normelor din 1981, tehnologia anilor 2003-2005 a permis diminuarea consumurilor iniţial previzionate astfel: s-au înlăturat pierderi de 1.000 mc beton aferente procesului de fabricaţie; s-a eliminat necesarul.de forţă de muncă, pe şantier, pentru prepararea betonului, acesta fiind preparat de către furnizor; s-a eliminat necesarul de utilaje, pe şantier, pentru prepararea betonului, din acelaşi motiv al preparării de către furnizor.

În motivele de apel s-a arătat că, deşi expertul constructor a susţinut că situaţiile de lucrări întocmite de antreprenor în vederea decontării către beneficiar au fost întocmite în strictă concordanţă cu „Lista cantităţilor de lucrări" din documentaţia tehnico-economică aferentă obiectivului, în realitate susţinerile acestuia ar fi contrazise chiar de dispoziţiile Ordinului M.F.P. nr. 1014/2001, mai exact Formularul C5 privind modul de întocmire al situaţiilor de plată, din cuprinsul căruia ar rezulta că în situaţiile de plată sunt înregistrate cheltuielile aferente consumurilor materiale.

Critica a fost apreciată ca fiind nefondată, deoarece deşi conţinutul Formularului C5 prevede că „cheltuielile directe sunt aferente consumurilor de resurse materiale", Ordinul M.F.P. nr. 1014/2001 statuează că „ofertanţii au deplina libertate de a-şi prevedea în ofertă propriile consumuri şi tehnologii de execuţie, cu respectarea cerinţelor calitative şi cantitative prevăzute în proiectul tehnic" (a se vedea Anexa 3 exp tehnică).

În realitate, Ordinul M.F.P. nr. 1014/2001 privind aprobarea structurii, conţinutului şi modului de utilizare a Documentaţiei standard pentru elaborarea şi prezentarea ofertei pentru achiziţia publică de lucrări, este aplicabil (aşa cum rezultă chiar din denumirea sa) contractelor de construcţii în care beneficiarul este o autoritate publică (contracte de achiziţie publică).

În cazul de faţă, a precizat instanţa de apel, când atât antreprenorul cât şi beneficiarul sunt persoane juridice de drept privat, contractul de antrepriză încheiat între aceştia este guvernat de principiul libertăţii de voinţă. Cu alte cuvinte, în acest caz, SC M.U. SA şi SC C.D. SRL erau libere să prevadă în contractul de antrepriză orice fel de clauze, cu condiţia ca, înţelegerea părţilor să nu contravină dispoziţiilor imperative privind ordinea publică şi bunele moravuri.

În concluzie, dacă în cazul contractelor de achiziţie publică (ce implică utilizarea fondurilor publice) legiuitorul permite ofertantului să-şi previzioneze în mod liber consumurile specifice de materiale, manoperă şi utilaje precum şi costurile, cu atât mai mult acest lucru este permis în situaţia în care beneficiarul nu este o autoritate publică, ci o persoană juridică de drept privat.

Faţă de cele expuse, nu a fost reţinută infracţiunea de fals intelectual prev.de art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap.la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., comisă în condiţiile coautoratului, reţinută în sarcina inculpaţilor B.R., R.C. şi D.O., faptă descrisă la pct. 10 din rechizitoriu, faptă constând în întocmirea de către aceşti inculpaţi, împreună cu numiţii T.S.C. şi O.C., a 86 de documente contabile false reprezentând însumarea a 66 de situaţii de plată aferente lucrărilor de extindere la Magazinul M. în perioada trim. IV 2003 - dec.2004, 16 facturi şi bonuri fiscale reflectând lucrările şi serviciile trecute în cele 66 de situaţii de plată şi 4 variante de balanţe lunare modificate, prin trecerea costurilor de la o lună la alta, acţiune facilitată de setarea înapoi a datei calculatorului.

Astfel, potrivit textului de incriminare, infracţiunea constă în „efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi de pasiv ce se reflectă în bilanţ", infracţiunea presupunând sub aspectul laturii subiective conştientizarea caracterului fals al înregistrărilor efectuate în documentele contabile.

Instanţa de apel a arătat că, aşa cum a precizat anterior, corespunzător consumurilor menţionate în devize şi situaţiile de lucrări, au fost emise şi facturile şi chitanţele fiscale, precum şi situaţiile de plată (respectiv pentru veniturile prevăzute în devizul general şi în contract şi nu pentru costurile suportate de antreprenor), ajungându-se exact la preţul convenit de cele două părţi, procedându-se apoi la contabilizarea corespunzătoare a acestora.

Pe de altă parte, a reţinut instanţa, prin pct. 6.9 din Ordinul M.F.P. nr. 306/2002 (Secţiunea 6, Politici contabile şi Note explicative la Situaţiile financiare anuale simplificate), în vigoare la data săvârşirii pretinsei infracţiuni, se acceptă posibilitatea existenţei de erori contabile, dispoziţia normativă prevăzând şi modul de îndreptare al acestora.

De altfel, posibilitatea existenţei unor erori contabile în documentele contabile ale SC C.D. SRL a fost acceptată inclusiv de consilierii fiscali care au efectuat contleiul finalizat prin întocmirea R.I.F. nr. 8396 din 17 mai 2005, care, la începutul verificării, au emis Dispoziţia din 01 februarie 2005 (anexa nr. 18, fila 1 la Raportul de expertiză contabilă) prin care au dispus „refacerea contabilităţii (...) de gestiune, cu menţiunea ca datele contabilităţii de gestiune să fie corelate cu datele din contabilitatea financiară", stabilindu-se ca dată limită pentru această operaţiune, ziua de 15 februarie 2005.

Cu privire la cele 4 variante ale balanţelor, prima instanţă de contlei judiciar a constatat că instanţa de fond în mod corect a reţinut că în fapt, era vorba de 4 copii („salvări") ale aceleiaşi balanţe contabile, făcute la momente de timp diferite şi nu 4 variante de balanţe lunare modificate, împrejurare dovedită de martorul P.M.A., angajat al firmei care administrează programul de contabilitate folosit de SC C.D. SRL (fila 379 vol. I dosar de urm. penală, fila 123 dos Tribunal Iaşi).

Astfel, potrivit depoziţiei acestui martor, 3 din cel 4 baze de date identificate în calculator reprezintă copii ale aceleiaşi baze de date. Martorul a fost sesizat de inculpata R.C., în calitatea sa de contabilă, despre existenţa unor inadvertenţe în baza de date curentă, ocazie cu care martorul i-a relatat că pentru verificări în baza de date curentă, fără afectarea acesteia se poate proceda la „salvarea" bazei de date şi la verificarea datelor astfel „salvate".

În ceea ce priveşte setarea înapoi a datei calculatorului, martorul P.M.A. a relevat că, în cursul lunii ianuarie-februarie 2005, la solicitarea numitului H.E., cel care acorda asistenţă de specialitate contabilă pentru SC C.D. SRL, a setat data calculatorului astfel ca aceasta să indice luna septembrie 2004, în vederea obţinerii unei balanţe contabile pentru această lună, după care a resetat calculatorul la data curentă.

Depoziţia martorului se coroborează cu cea a numitului H.E. care a confirmat condiţiile în care s-a realizat setarea datei calculatorului, relevând că s-a procedat de această manieră în vederea rezolvării deficienţelor constatate în programul de contabilitate de către T.S.C. şi inculpata R.C. - contabila firmei (fila 381 vol. 1 dosar de urm. penală).

Curtea a constatat că în mod corect instanţa de fond a observat că, deşi s-a dispus trimiterea în judecată şi a inculpatei D.O. pentru complicitate morală la această fapta, în cuprinsul actului de sesizare nu se descrie în ce constă, în concret, conţinutul infracţiunii reţinută fată de susnumita şi fără să se facă vreo referire la persoana inculpatei.

Pe cale de consecinţă, concluzia instanţei de fond în sensul că fapta de fals nu există nici faţă de inculpata D.O. a fost considerată ca fiind legală atât pentru motivele expuse (nereţinerea infracţiunii de fals intelectual în sarcina inculpaţilor B.R. şi R.C.), dar şi pentru următoarele considerente:

Obiectul judecăţii, care este în acelaşi timp şi obiectul învestirii, este determinat de cuprinsul actului de sesizare. în accepţiune textului art. 317 C. proc. pen., prin fapta arătată în actul de sesizare nu se poate înţelege doar simpla referire la o anumită faptă, ci şi descrierea acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, aspect de natură să ofere garanţii menite să asigure aflarea adevărului şi dreptul la apărare a celui judecat. Aşa fiind, simpla menţionare în dispoziţia de trimitere în judecată a faptei şi persoanei inculpatei D.O., fără ca în expozitivul actului de sesizare să se fi descris infracţiunea, conduce la imposibilitatea verificării acuzaţiilor aduse acesteia şi încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, singura concluzie fiind aceea că fapta nu poate fi reţinută în sarcina inculpatei.

Instanţa de apel a menţionat că nu s-a putut reţine nici infracţiunea de înşelăciune pe parcursul executării convenţiei prev.de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplic.art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen., comisă în forma coautoratului de către inculpaţii P.C.D., B.R., D.O. şi R.C., faptă descrisă la pct. 11 din rechizitoriu

Potrivit actului de acuzare, această faptă constă în 22 de acte materiale de includere în situaţiile de lucrări aferente extinderii Magazinului „M." a unor manopere care cuprindeau şi lucrări de construcţie aferente Hotelului Pensiune, determinând acordarea de către instituţia bancară a unor tranşe de credit mai mari cu 49.615.264.750 lei - la care se adaugă T.V.A. în sumă de 9.246.900.303 lei.

Astfel cum a constatat şi instanţa de fond, Curtea a constatat că în cauză nu s-a dovedit nici existenţa inducerii în eroare a băncii creditoare şi nici cauzarea vreunui prejudiciu acesteia.

În acest sens, în documentaţia depusă de SC M.U. SA pentru acordarea creditului, s-a aflat contractul de antrepriză, devizul general, precum şi proiectul tehnic al edificiului, astfel că unitatea bancară, anterior acordării creditului, a luat cunoştinţă de consumurile şi preţurile previzionate de antreprenor şi care urmau a fi plătite de beneficiarul construcţiei cu sumele provenite din credit.

Pe de altă parte, în art. 10.2 lit. a) din contractul de împrumut, se stipulează că plăţile din credit (ca şi cele din surse proprii) se vor realiza în concordanţă cu devizul general, precum şi cu respectarea materialelor specificate, a preţului de achiziţie, consumuri, manoperă prevăzute în acest document, asupra cărora beneficiarul şi antreprenorul au căzut anterior de acord.

Aşa fiind, cum devizele, situaţiile de lucrări şi implicit facturile şi chitanţele aferente acestora s-au întocmit în funcţie de consumurile şi preţurile de achiziţie convenite de beneficiar şi antreprenor la momentul încheierii contractului, respectiv pe baza devizului general, folosirea acestor înscrisuri în obţinerea tranşelor de credit este în deplină concordanţă cu art. 10.2 lit. a) din contractul de împrumut, consecinţa fiind respectarea şi a art. 3.3 din contractul de împrumut privitor la modul de utilizare al creditului (împrumutatul este de acord că utilizarea creditului se va efectua (...) în cazul executării lucrărilor prin contract de construire din contul de împrumut în contul constructorului prin intermediul contului curent al împrumutatului, pentru plata lucrărilor de construcţii, pe baza de devize, situaţii de lucrări, facturi fiscale, chitanţe fiscale, etc).

Mai mult decât atât, prin depoziţiile sale, martorul N.V. a precizat că situaţiile de lucrări se întocmeau şi se depuneau la bancă în funcţie de solicitările constructorului şi a posibilităţii de dovedire a aportului propriu de către beneficiar (25%), la fiecare tranşă (fila 321 verso). Acelaşi martor a declarat că, până la finele trimestrului II 2004, lucrările de execuţie au fost realizate pe cheltuiala beneficiarului SC M.U. SA şi că, după perfectarea contractului de creditare din 2004, respectiv la data de 30 iunie 2004 s-a realizat o analiză a stadiului fizic al lucrărilor executate, în vederea determinării aportului propriu al investitorului, ocazie cu care s-au realizat - de către antreprenor - situaţii de lucrări de aprox. 40.000.000.000 lei (fila 316).

În final, prin adresa din 5 mai 2006 emisă de unitatea bancară creditoare se confirmă că P.N. a procedat la rambursarea integrală a creditului şi la achitarea dobânzilor sau a altor sume datorate, încă la data de 22 martie 2006, deşi contractul de credit ipotecar din 2004 a fost încheiat pentru o perioadă de 10 ani.

Referitor la comiterea de către inculpaţii P.C.D., B.R. şi R.C. a infracţiunii de tentativă la înşelăciune prev.de art. 20 C. pen. rap.la art. 215 alin. (1) şi (5) C. pen., cu aplic.art. 75 lit. a) C. pen., constând în solicitarea de restituire a sumei de 4.901.609.473 lei, reprezentând T.V.A. aferent unor lucrări neefectuate la obiectivul extindere Magazin „M." de către inculpatul P.C.D. şi de numitul C.C., în calitate de director general al SC M.U. SAIaşi, precum şi în ajutorul dat de inculpaţii B.R. şi R.C. inculpatului P.C.D. şi numitului C.C. constând în întocmirea situaţiilor de lucrări neexecutate, pe baza cărora s-a solicitat restituirea sumei de 4.936.104.549 lei, reprezentând T.V.A. aferent unor lucrări neefectuate pentru extinderea magazinului M. Universal, Curtea a constatat că instanţa de fond a statuat corect că nici această infracţiune nu a fost probată.

Astfel, s-a reţinut, în primul rând, că potrivit raportului de expertiză contabilă beneficiarul SC M.U. SA are dreptul să deducă T.V.A. pentru întreaga valoare facturată de către antreprenor şi nu numai pentru valoarea cheltuielilor efective înregistrate de către antreprenor, aşa cum au susţinut inspectorii fiscali în raportul de inspecţie fiscală (concluzie preluată şi de către specialistul economic al D.N.A.), deoarece plăţile au fost efectiv efectuate de către beneficiar constituind cheltuieli decurgând din contractul de antrepriză, fiind justificate potrivit art. 155 alin. (8) din C. fisc.

Obiectiv, beneficiarul SC M.U. SA nu putea să solicite rambursarea T.V.A. decât în baza facturilor ce erau emise de către antreprenor şi înregistrate în propria contabilitate şi nu în baza cheltuielilor efective ale antreprenorului, întrucât acestea sunt înregistrate doar în contabilitatea antreprenorului la care beneficiarul nu poate avea acces.

În al doilea rând, s-a arătat că faţă de inculpatul P.C.D. nu se poate reţine comiterea vreunui act de participaţie în legătură cu această faptă. Se reţine prin rechizitoriu că prin cererea din 28 februarie 2005 înregistrată la D.G.F.P. Iaşi s-ar fi solicitat restituirea sumei de 4.901.609.473 lei cu titlu de T.V.A.., dar în fapt, această cerere a fost semnată de către C.C. şi G.E. şi vizează restituirea sumei de 3.808.655.937 lei reprezentând T.V.A. aferent lunii ianuarie 2005, solicitare ce a fost aprobată prin Decizia de rambursare a T.V.A. nr. 223001000214 din 24 ianuarie 2006, întocmită de inspector Agape Ionel din cadrul D.G.F.P. Iaşi. Atât cererea de rambursare a T.V.A. cât şi decizia de aprobare a rambursării se regăsesc între anexele la expertiza contabilă judiciară efectuată în cauză, respectiv în Anexa nr. 37/ A filele 16, 21-22 (vol. III dosar instanţă).

În al treilea rând, a precizat Curtea, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond, suma de 4.901.609.473 lei nu a făcut obiectul vreunei solicitări de rambursare de T.V.A. pentru ca astfel să se justifice tentativa de inducere în eroare.

În concret, prin Referatul de inspecţie fiscală din 5 august 2005, inspectorii fiscali au stabilit în sarcina SC M.U. SA un T.V.A. suplimentar de 9.444.462.540 lei aferent sumei de 49.615.264.750 lei, ce reprezintă diferenţa dintre valoarea lucrărilor facturate de SC C.D. SRL şi cheltuielile aferente lucrărilor efectiv realizate de această societate.

Ulterior stabilirii sumei reprezentând T.V.A. suplimentar inspectorii fiscali au propus compensarea sumelor de 3.808.655.937 lei (T.V.A. aferent lunii ianuarie 2005) şi 734.197.128 lei (T.V.A. aferent lunii decembrie 2004), urmând ca P.N. Iaşi să mai plătească cu titlu de T.V.A. suma de 4.901.609.473 lei.

Referitor la numitul C.C., s-a constatat că acesta nu a fost trimis în judecată.

Cu privire la ajutorul dat inculpatului P.C.D. de către inculpaţii B.R. şi R.C., instanţa de apel a considerat că nici această faptă nu poate fi reţinută în condiţiile în care decontările privind lucrările realizate la obiectivul M. Mall dintre beneficiarul SC M.U. SA şi constructorul SC C.D. SRL au fost legal realizate, fiind conforme contractului de antrepriză.

S-a reţinut că un alt argument care stă la baza actului de acuzare îl constituie caracterul fals al Contractului de intermediere din 7 iulie 2003, sub aspectul datei menţionate, constatându-se că pornind de la caracterul fals al contractului de intermediere, s-a conchis şi asupra caracterului fals al datei înregistrării în condica de secretariat a SC C.D. SRL a Contractului de intermediere din 7 iulie 2003 şi a Actului adiţional la contractul de intermediere înregistrat din 20 iulie 2003, al datei încheierii Actului adiţional din data de 20 iulie 2003 la Contractul de intermediere din 7 iulie 2003, precum şi al menţiunii existente în Actul adiţional nr. 2 din data de 15 aprilie 2004 referitoare la data încheierii Contractului de intermediere din 7 iulie 2003.

Ca autori ai tuturor acestor falsuri sunt indicaţi inculpaţii B. şi G.

În esenţă, a arătat instanţa de apel, obiectul contractului încheiat între SC M.M.M.C. SRL Iaşi, pe de o parte, în calitate de prestator şi SC C.D. SRLJaşi, pe de altă parte, îl constituia identificarea de către prestator, în numele şi pe contul beneficiarului, a unui partener (investitor sau antreprenor) dispus să finanţeze realizarea unor lucrări de construcţii de cel puţin 1.000.000 euro, precum şi mijlocirea încheierii unui contract de antrepriză generală în construcţii, favorabil beneficiarului, contra unui comision ce urma a fi convenit prin semnarea unui act adiţional, la momentul semnării contractului intermediat.

Părţile au convenit ca nivelul comisionului să nu depăşească 10% din valoarea finală contractată (fila 69 vol. III dos. urm. penală).

La data de 20 iulie 2003 s-a încheiat contractul de antrepriză din 2003 între P.N. Iaşi şi SC C.D. SRL Iaşi, referitor la executarea lucrării „Extindere Centrul Comercial M.", ca urmare a demersurilor întreprinse de intermediarul SC M.M.M.C. SRL Iaşi.

Ca urmare a acestui fapt, la aceeaşi dată, între intermediar, în calitate de prestator şi SC C.D. SRL., în calitate de beneficiar, s-a încheiat un act adiţional la contractul de intermediere din 7 iulie 2003 prin care s-a stabilit obligaţia beneficiarului de a plăti prestatorului SC M.M.M.C. SRL, cu titlu de comision, o sumă reprezentând 7,50%, inclusiv T.V.A., din valoarea totală şi finală a contractului de antrepriză încheiat de către beneficiar cu P.N., respectiv suma de 799.507 euro (fila 265 vol. III dos.de urm. penală).

În fapt, se motivează că, în realitate, acest contract ar fi fost antedatat, respectiv că ar fi fost redactat în anul 2004 şi nu în anul 2003, dovadă fiind, în principal corectura efectuată prin modificarea cifrei 4 în cifra 3.

Curtea a constatat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că, referitor la contractul de intermediere din 7 iulie 2003, nu inculpata G. este cea care a operat modificarea cifrei 4 în cifra 3, din menţiunea referitoare la data încheierii acestui contract, deoarece nicio probă nu confirmă această acuzaţie. Mai mult, inculpata a susţinut constant că inculpata D.O. a fost cea care a operat această modificare, fapt de altfel recunoscut personal de către aceasta din urmă.

Pe de altă parte, nu s-a putut reţine că data încheierii contractului de intermediere este nereală. Astfel, referiri la data încheierii contractului, respectiv 07 iulie 2003, se regăsesc în conţinutul acestui contract, respectiv în partea finală a contractului, unde se menţionează expres (text tehnoredactat) că acest contract a fost încheiat „astăzi. 07 iulie 2003". De asemenea, în cuprinsul filei 2 din contract [art. 3 - Durata Contractului, alin. (1)], se precizează expres că prezentul contract intră în vigoare la data de 07 iulie 2003 si expiră la data încasării integrale a comisionului cuvenit.

Cele două menţiuni dovedesc în mod indubitabil, a reţinut instanţa de apel, faptul că acest contract a fost în mod real încheiat la data de 07 iulie 2003, precum şi faptul că modificarea cifrei 4 în cifra 3 a fost făcută în scopul corectării greşelii existente în cuprinsul menţiuni olografe cu privire la data încheierii convenţiei şi nu în scopul alterării adevărului.

Pe de altă parte, s-a observat, că ceea ce se contestă este numai anul încheierii acestui contract, nu şi luna şi ziua menţionată; altfel spus, potrivit actului de acuzare, data reală al contractului de intermediere ar fi 07 iulie 2004, aspect menţionat de altfel şi în motivele de apel (fila 61 alin. (2) dos. apel). în această ipoteză, a subliniat instanţa de apel, este inexplicabilă referirea la acest contract în cuprinsul actului adiţional încheiat în data de 15 aprilie 2004, deci cu mai bine de 2 luni înainte de pretinsa încheiere a contractului de intermediere, în condiţiile în care data încheierii actului adiţional menţionat nu este contestată, mai mult fiind confirmată prin actul de sesizare ca reală.

În sensul reţinerii caracterului nereal al datei contractului de intermediere s-au adus ca argumente lipsa oricăror referiri în contractul de antrepriză din 20 iulie 2003 la Contractul de intermediere din 7 iulie 2003, că acest contract ar fi trebuit prezentat băncii creditoare şi că la data încheierii Actului adiţional din 20 iulie 2003 nu se cunoştea cuantumul comisionului (799.507 euro) din valoarea contractului de antrepriză, argumente despre care instanţa de apel a menţionat că nu pot fi primite deoarece: contractul de intermediere viza exclusiv efectuarea de servicii în favoarea doar a uneia dintre părţile din contractul de antrepriză şi nu includea şi obligaţii de a încheia sau media încheierea de contracte; acordarea creditului s-a făcut pe baza documentaţiei cerute de bancă, beneficiarul creditării nu justifica prezentarea unui contract în care nu era parte şi care nu-l obliga în vreun fel; la data încheierii actului adiţional menţionat se putea determina cuantumul comisionului deoarece societatea de proiectare SC H.P. SA Iaşi (fila 37 vol. 4 dos. inst. fond) precizează că în 14 aprilie 2003 s-a încheiat contractul de proiectare şi că valoarea de 10.660.096 euro a fost cerută de beneficiar motiv pentru care societatea de proiectare, pentru a se conforma acestor cerinţe, a motivat devizul general estimativ alegând soluţiile tehnice şi economice corespunzătoare.

S-a mai reţinut, ca şi critică formulată în apel, că societăţile comerciale între care s-au încheiat contractele în cauză, au mai multe persoane comune în acţionariat astfel încât este plauzibilă existenţa unor înţelegeri frauduloase între acestea; că nu se justifică, din punct de vedere al automatismelor comportamentale, menţionarea unei date ulterioare decât cea reală, respectiv anul 2004 în loc de 2003; că partiţia calculatorului pe care a fost redactat contractul a fost ştearsă -în dimineaţa zilei în care s-a efectuat percheziţia având ca scop copierea memoriei calculatorului (fila 28 rechizitoriu) - prin folosirea unui program special „E.", destinat ştergerii documentelor, fără posibilitate de reconstituire.

Curtea nu a reţinut nici aceste argumente, considerându-le simple supoziţii, prezumţii deoarece nu s-a dovedit că în partiţia ştearsă a calculatorului a existat vreun exemplar al contractului în discuţie, după cum s-a precizat că nu se poate reţine vinovăţia comiterii unor infracţiuni în sarcina unor persoane doar pe considerentul stabilirii de raporturi comerciale sau că sunt acţionari la mai multe societăţi comerciale ori pe bază de automatisme comportamentale.

Aşa fiind, nedovedindu-se caracterul fals al datei încheierii contractului de intermediere, nu a putut fi reţinut nici caracterul fals al datei încheierii actului adiţional 1 şi al referii la contractul de intermediere în cuprinsul actului adiţional.

Referitor la caracterul fals al înscrierii în condica de secretariat a contractului de intermediere şi a actului adiţional, s-a observat că în cauză nu s-a dovedit indubitabil că menţiunile nu au fost făcute la datele arătate ori că inculpata G. este cea care a efectuat acele menţiuni.

Pe de altă parte, inculpatul B. a recunoscut că el este cel care a procedat la înscrierea contractelor şi actelor adiţionale, după cum ambii nu au contestat semnăturile menţionate în cuprinsul acestor documente.

S-a mai remarcat că existenţa contractului şi a actelor adiţionale, precum şi validitatea acestora nu este condiţionată de înscrierea acestora într-un document administrativ, după cum neevidenţierea într-un asemenea document nu poate produce nicio consecinţă juridică, motiv pentru care, a considerat instanţa de apel, declaraţia inculpatei G., cu privire la această chestiune, dincolo de aspectele ce ţin de interpretarea depoziţiei sale, nu este de natură să conducă la o altă concluzie.

Aşa fiind, Curtea a reţinut că, în mod corect, instanţa de fond a concluzionat că actele de mai sus nu realizează elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen., infracţiune care constă în falsificarea unui înscris sub semnătură privată în modurile prevăzute de art. 288 C. pen., dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii de consecinţe juridice.

Modurile prevăzute de art. 288 C. pen. constau în contrafacerea scrierii sau subscrierii (adică imitarea caligrafiei ori a semnăturii unei persoane) ori alterarea în orice mod (ceea ce presupune denaturarea unui înscris adevărat prin efectuarea unor adăugiri sau ştersături). Instanţa a reţinut însă că, în cauză, niciuna din modalităţile alternative de comitere menţionate nu se regăsesc în cauză.

Pe de altă parte, a arătat instanţa, acţiunile imputate inculpaţilor constând în alterarea adevărului cu privire la conţinutul documentelor realizează conţinutul laturii obiective a infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., însă nici această infracţiune nu poate fi reţinută deoarece înscrisurile pretins falsificate, nefiind înscrisuri oficiale în sensul art. 150 alin. (2) C. pen., nu pot constitui obiect material al acestei infracţiuni.

Cu privire la infracţiunea de folosire a creditului în alte scopuri decât cel pentru care a fost acordat, prev.de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen., comisă în forma coautoratului de către inculpaţii P.C.D., B.R., D.O., R.C. şi G. (în prezent H.) C.M., faptă descrisă la pct. 8 din rechizitoriu, s-a arătat că instanţa de fond a constatat în mod corect că această faptă nu mai este prevăzută de legea penală deoarece prin articolul unic al Legii nr. 69/2007, textul art. 10 lit. c) din actul normativ mai sus menţionat a fost modificat în sensul incriminării doar a utilizării subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum şi utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice, scoţându-se din sfera ilicitului penal fapta de a utiliza creditele în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.

Referitor la solicitarea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 272 din Legea nr. 31/1990 rap. la art. 17 lit. h) şi 18 alin. (5) din Legea nr. 78/2000, Curtea a precizat că nu poate fi primită deoarece cele două articole de lege privesc infracţiuni diferite, nefiind vorba de un concurs de texte referitor la aceeaşi infracţiune.

Astfel, potrivit art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 constituia infracţiune utilizarea creditelor sau a subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, iar subiect special al infracţiunii îl constituia persoanele arătate în art. 1 din aceiaşi şi lege.

În art. 272 lit. c) din Legea nr. 31/19990 se arată că este infracţiune fapta fondatorului, administratorului, directorului sau reprezentantul legal al societăţii, care foloseşte, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucura societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

Distincţia dintre cele două infracţiuni vizează: subiecţii speciali la care se referă, diferiţi în cazul ambelor infracţiuni; în plan subiectiv, comiterea numai cu intenţie directă în cazul infracţiunii prev. de art. 272 din Legea nr. 31/1990 rezultând din sintagma "cu rea-credinţă"; cu privire la latura obiectivă, infracţiunea prev. de art. 272 statuează asupra existenţei unor scopuri alternative care au ca urmare materială imediată, în toate cazurile, producerea unei pagube, a unui dezavantaj patrimonial societăţii comerciale, pe când infracţiunea prev. de art. 10 lit. c) evidenţiază un singur scop, acela al obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Pe fond, s-a arătat că nici această infracţiune nu poate fi reţinută, deoarece aşa cum s-a arătat mai sus, plăţile din credit s-au realizat în concordanţă cu devizul general, document care conţine consumurile şi costurile iniţial previzionate de antreprenor, aceste plăţi din credit au devenit operante după data de 1 iulie 2004 când doar 75% din costuri au fost suportate din acesta, restul constituind aport propriu al beneficiarului potrivit condiţiilor stipulate în contractul de creditare, şi până la această dată (a intrării în vigoare a contractului de creditare) costurile totale de 4.350.669 lei au fost suportate din sursele proprii ale beneficiarului lucrării, respectiv P.N. (filele 41-44 şi 76, vol. II dosar instanţă).

De asemenea, cu privire la cantităţile de 1.319,5 mc şi 360 mc betoane pretins folosite la construirea hotelului pensiune în cauză şi, respectiv, locuinţe ale unor persoane în zona „B.", instanţa de apel a reţinut că din expertiza judiciară contabilă efectuată în cauză, rezultă că, în realitate, nu a fost vorba de un transfer de beton de la M. Universal la Hotelul Pensiune, ci o cantitate de beton folosită în anul 2004 la acest hotel a fost facturată de antreprenor abia în luna aprilie 2005 (fila 30 vol. III dos.instanţă, fila 27, Nota 17 din Raportul de expertiză contabilă), fapt recunoscut chiar în motivele de apel (fila 46 ultimul parag.). De altfel, faptul că în condicile de betoane este indicată destinaţia betonului către ambele obiective este de asemenea firesc: antreprenorul SC C.D. SRL avea contractate concomitent două lucrări de construcţie, astfel că era normal să trimită cantităţi de materiale către ambele obiective. Pe de altă parte, documentul „condica de betoane" este destinat a atesta calitatea betonului şi nu cantitatea acestuia (astfel cum rezultă din Anexa 6 a H.G.R. nr. 273/2004) şi nu face parte din categoria documentelor care să stea la baza înregistrărilor în contabilitate, conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 82/1991.

În fine, acuzarea a reţinut că o altă parte a surselor obţinute din credit a fost folosită, prin nerespectarea destinaţiei creditului, la achiziţionarea de către SC M.M.M.C. SRL - firmă la care soţia inculpatului P.C.D., numita P.M. deţine 99% din capitalul social - de acţiuni ale P.N., de la SC T.F. SA şi de la inculpatul P.C.D. argumentându-se prin aceea că procentul de 7,5% din valoarea contractului de antrepriză (respectiv 799.507 euro), în condiţiile în care avea stabilit prin contractul încheiat cu beneficiarul un beneficiu de doar 5%, ar fi presupus că acesta şi-a planificat din start o pierdere de 2,5%.

În legătură cu acest aspect, s-a observat că plata comisionului s-a efectuat de către SC C.D. SRL în baza contractului de intermediere cu privire la care nu s-a putut proba inexistenţa ori caracterul fraudulos. Apoi, suma reprezentând comision s-a dovedit a fi o cheltuială deductibilă potrivit art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 şi art. 48 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc. deoarece serviciul a fost prestat în baza unui contract având ca obiect identificarea unui partener (investitor sau antreprenor) dispus să finanţeze realizarea unor lucrări de construcţii de peste 1.000.000 euro, precum şi intermedierea încheierii unui contract de antrepriză generală în construcţii; serviciul a fost efectiv prestat, în sensul că a fost identificat un investitor dispus să finanţeze realizarea unei lucrări de construcţii în valoare de 10.660.096 euro şi a fost încheiat Contractul de antrepriză generală în construcţii din 2003 între SC C.D. SRL şi SC M.U. SA Totodată, prin Actul adiţional din 20 iulie 2003 la contractul de intermediere, au fost precizate datele privitoare la prestatori, serviciile prestate, termenele de execuţie, tariful perceput, valoarea totală a contractului, modalitatea de plată pe parcursul derulării acestuia, cât şi modalitatea de recalculare şi regularizare a sumei finale.

Totodată, în aplicarea dispoziţiilor art. 153 din Legea nr. 31/1990 se interzice SC M.U. SA să încheie operaţiuni de prestări servicii cu SC M.M.M.C. SRL, această interdicţie neputând viza SC C.D. SRL, faţă de care SC M.M.M.C. SRL nu are niciuna din calităţile precizate de lege (administrator, director sau cenzor).

De asemenea, nici cazurile de interpunere menţionate de alin. (3) al art. 153 s-a apreciat că nu sunt incidente în privinţa Contractului de intermediere din 2003 încheiat între SC C.D. SRL şi SC M.M.M.C. SRL, întrucât nici administratorul (sau directorul) - H. (G.) C. - şi nici acţionarul majoritar al SC M.M.M.C. SRL - P.M. -, nu au calitatea de soţ, rudă sau afin până la gradul patru.

Faţă de cele arătate, nu s-a reţinut nici comiterea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 23 lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 raportată la art. 17 lit. c) şi 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea prevederilor art. 75 lit. a) şi 41 alin. (2) C. pen., descrisă la pct. 12 din expozitivul rechizitoriului, precizându-se că lipseşte condiţia preexistentă constând în săvârşirea unor infracţiuni aducătoare de venituri care apoi urmează a fi „spălate" pentru a crea aparenţa provenienţei lor licite.

Corectă a fost apreciată şi soluţia instanţei de fond cu privire la infracţiunea prev.de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicări. 75 lit. a) C. pen., comisă în condiţiile coautoratului, reţinută în sarcina inculpaţilor P.C.D., G.C.M., B.R., D.O. şi R.C., faptă descrisă la pct. 13 din actul de inculpare.

Conform considerentelor rechizitoriului, această infracţiune constă în punerea în practică, de către făptuitori, în calitate de asociaţi, administratori sau salariaţi ai firmelor implicate în comiterea faptelor descrise, a proiectului prin care s-a urmărit ca, prin comiterea de infracţiuni, să debuteze construirea Hotelului Pensiune şi sporirea averii personale a soţilor P.

În primul rând, a constatat instanţa de apel, nu s-a dovedit comiterea infracţiunii scop prevăzută de textul mcriminator, iar în al doilea rând, nu s-a stabilit care ar fi fost structura grupului, a leiului şi poziţiei fiecăruia sau activităţile desfăşurate de fiecare în interiorul grupului.

Afirmaţia potrivit căreia inculpaţii, fiind acţionari la diferite societăţi comerciale, au acţionat independent, fiind astfel argumentată existenţa grupului infracţional nu poate fi primită deoarece se consideră în mod nejustificat că existenţa grupului organizat decurge în mod automat din simpla stabilire a unor relaţii de afaceri comerciale, a căror existenţă nu a fost negată de către inculpaţi.

De asemenea, cu privire la urmarea imediată constând în beneficiul financiar sau material vizat prin comiterea infracţiunii scop, singura precizare este cea referitoare la sporirea frauduloasă a patrimoniului familiei P., fără ca faţă ceilalţi inculpaţi să se fi specificat care ar fi fost beneficiul urmărit ori realizat în ceea ce-i priveşte.

Curtea a mai constatat că nu s-a dovedit nici comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă de către martora G. deoarece, în esenţă, depoziţiile acesteia, nu sunt contradictorii şi nu conţin afirmaţii neconforme adevărului. Astfel, în declaraţia dată la data de 07 septembrie 2005 şi la data 14 noiembrie 2005 inculpata nu a declarat în niciun moment că cele două contracte ar fi fost înregistrate în condica de secretariat la data contleiului fiscal, în fapt, martora a explicat care au fost argumentele care au determinat-o să afirme în faţa organului fiscal că acele contracte (de intermediere şi adiţional) nu ar fi fost înregistrate pornind de la observaţia că înscrisul prezentat de inspectorul fiscal nu prezenta nr. de înregistrare, acesta fiind, de altfel, şi înţelesul sintagmei „din eroare" folosit într-o declaraţie ulterioară.

Aşa fiind, pentru toate motivele expuse, Curtea a concluzionat că instanţa de fond în temeinic şi legal a statuat că acuzaţiile aduse inculpaţilor nu au fost dovedite, motiv pentru care în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins apelul Parchetului, iar sentinţa atacată a fost menţinută în totalitate.

Cu privire la apelul părţii civile, dat fiind faptul că existenţa infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată nu a fost probată, s-a apreciat că soluţia de respingere a acţiunii civile, formulată de A.N.A.F. - D.G.F.P. Bistriţa Năsăud şi întemeiată pe dispoziţiile art. 346 alin. (3) C. proc. pen., este fiind legală şi temeinică.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. -Serviciul Teritorial Cluj şi partea civilă Statul Român prin M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.F.P. Bistriţa Năsăud.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, prin concluziile orale formulate de procurorul de şedinţă, a invocat cazurile de casare prev. de art. 385⁹pct. 17 şi pct. 18 C. proc. pen.

În esenţă, având în vedere motivele de recurs scrise (depuse la dosar în termenul prev. de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.) şi concluziile orale ale procurorului de şedinţă, se constată că Parchetul a susţinut că soluţiile instanţelor sunt rezultatul unor aprecieri eronate a probelor, achitarea inculpaţilor pornind de la premisa greşită că valoarea probatorie a expertizei dispuse în faza de judecată, implicit a suplimentului la această expertiză, este superioară valorii celorlalte mijloace de probă administrate în cursul procesului.

S-a arătat că, fără o argumentaţie în ceea ce priveşte motivul pentru care nu s-au luat în calcul alte probe în afara raportului de expertiză, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel nu au avut în vedere dispoziţiile art. 63 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi nici nu au examinat fiecare probă, prin raportare la ansamblul probator, în scopul aflării adevărului.

De asemenea, s-a apreciat că, în raport de toate celelalte probe administrate, raportul de expertiză şi suplimentul acestuia nu sunt concludente în ceea ce priveşte situaţia de fapt şi de drept, iar concluziile experţilor pot fi înlăturate.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj a criticat faptul că au fost acceptate concluziile experţilor fără a se face referire la actele de contlei ale inspectorilor fiscali şi la raportul de constatare întocmit de specialistul D.N.A.

S-a arătat că experţii contabili au făcut referire numai la prevederile contractului de antrepriză din 20 iulie 2003, iar nu şi la contractul de credit ipotecar bancar pentru persoane juridice nr. 135 încheiat între B.C.R. - Sucursala Iaşi şi SC M.U. SA Iaşi, cu referire la plata lucrărilor din credit şi din surse proprii.

Prin motivele de recurs, s-a mai susţinut că nu are importanţă că, în perioada 2003-2006, facturile au fost corect contabilizate, ci faptul că au fost înregistrate operaţiuni nereale, reprezentate de majorarea valorii lucrărilor de construcţii cu cheltuieli neefectuate sau cheltuieli aferente Hotelului Pensiune.

De asemenea, s-a susţinut că falsurile comise de inculpaţi sunt demonstrate neechivoc potrivit raportului de inspecţie fiscală şi documentele de la Combeton, în realitate fiind vorba de un transfer de 1.319,5 mc beton de la M. Universal la Hotelul Pensiune şi de 360 mc de beton livraţi către diverse persoane fizice, decontaţi, ca şi cum au fost utilizaţi la extinderea magazinului M., din creditul acordat SC M.U. SA.

S-a subliniat că, în cadrul acuzaţiilor aduse, nu se contestă natura şi structura documentaţiei tehnice care a stat la baza întocmirii facturilor, ci realitatea datelor privind cheltuielile efectuate, după cum nu se contestă faptul că suma de 47.252.635.095 lei reprezintă veniturile prestatorului, ci modul de obţinere şi utilizarea lor ulterioară, în condiţiile în care în contabilitatea prestatorului nu se regăsesc cheltuielile din devize şi situaţiile de lucrări în baza cărora s-au facturat lucrările aşa zis executate.

Parchetul a susţinut că documentele contabile atestă că suma de 47.252.635.095 lei reprezintă lucrări neefectuate şi că, în fapt, este vorba de întocmirea unor situaţii de lucrări false, în cuprinsul cărora au fost înglobate cheltuieli neefectuate pentru obiectivul extindere magazin M., care au determinat încasarea nejustificată, din credit, în contul construcţiei pentru care a fost acordat, a unor lucrări efectuate pentru alt obiectiv, precum şi pentru a efectua o plată total disproporţionată către SC M.M.M.C. SRL a prestaţiei constând în efortul de a descoperi un investitor dispus să-şi asume edificarea construcţiei.

De asemenea, s-a criticat faptul că suma de 47.252.635.095 lei nu a fost considerată ca fiind profitul obţinut de. constructor din activitatea de construcţie a obiectivului "extindere centru comercial", fiind rezultatul diferenţei dintre valorile mai mari facturate şi cheltuielile mai mici dar reale înregistrate în contabilitate.

Un alt aspect neluat în considerare, în soluţionarea cauzei, s-a arătat că îl reprezintă circuitul ulterior al sumelor provenite din facturarea cheltuielilor şi lucrărilor neefectuate, respectiv că SC M.M.M.C. SRL a achiziţionat acţiuni din încasările de la SC C.D. SRL în baza contractului de intermediere din 7 iulie 2003 şi a actului adiţional, fără număr, datat 20 iulie 2003.

S-a menţionat că ceea ce are cu adevărat relevanţă este înţelegerea dintre constructor şi SC M.M.M.C. SRL, destinată procurării de fonduri ilicite, utilizate în scopul achiziţionării de acţiuni în favoarea inculpatului P.D.

În susţinerea tezei că creditul ipotecar bancar a fost utilizat în scopul obţinerii unor avantaje materiale de către acţionarul majoritar P.C. şi de către SC M.M.M.C. SRL, prin motivele de recurs ale procurorului, au fost invocate avansurile plătite de SC M.U. SA către SC C.D. SRL.

Procurorul a mai arătat că este eronată concluzia că deductibilitatea privind contractul de intermediere este justificată de legalitatea întocmirii acestuia întrucât, astfel, se elimină din analiză condiţiile şi scopul întocmirii contractului de intermediere din 7 iulie 2003.

În acest sens, s-a arătat că SC C.D. SRL a fost înfiinţată în scopul disimulării activităţilor nelegale, această societate neavând activităţi desfăşurate, utilaje sau personal de execuţie.

Prin motivele de recurs, s-a învederat că, contractul de intermediere nu a fost încheiat în anul 2003, ci în anul 2004, în momentul în care exista siguranţa acordării creditului bancar, că acest contract nu avea număr de înregistrare la SC C.D. SRL în anul 2003, aspect confirmat de declaraţia secretarei societăţii, G.I., care a recunoscut constant că a redactat pe calculator situaţia contractelor în luna iulie 2004 şi de evidenţa pe calculator a contractelor, dovadă fiind şi faptul că în contractul de antrepriză din 20 iulie 2003, nu se cuprinde menţiunea că a fost încheiat prin intermedierea societăţii SC M.M.M.C. SRL. Faţă de cele menţionate, s-a arătat prin motivele de recurs că, în conformitate cu art. 21 alin. (4) lit. m din Legea nr. 571/2003, suma de 17.785.720.471 lei, exclusiv T.V.A., este nedeductibilă fiscal.

S-a susţinut că, sub raportul, laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 10 lit. c) din Legea 78/2000, instanţa de judecată şi-a însuşit concluziile experţilor contabili, conform cărora "a fost respectată destinaţia creditului în conformitate cu prevederile contractului de credit", ceea ce vine în contradicţie flagrantă cu toate probele administrate, fiind dovedit în mod neechivoc faptul că din creditul obţinut pentru extinderea M. Universal, suma de 23.404.042.402 lei a fost folosită pentru efectuarea plăţii lucrărilor efectuate la Hotel Pensiune, pentru care SC T.F. SRL nu avea asigurată finanţarea.

Recurentul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj a solicitat a se constata că nu erau aplicabile prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen., deoarece fapta a fost comisă în materialitatea sa.

Procurorul a învederat că o parte din creditul bancar a fost folosit în alt scop decât cel pentru care a fost acordat, solicitând schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 10 lit. c) din Legea 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 272 din Legea nr. 31/1990 şi încetarea procesului penal, ca efect al împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

De asemenea, s-a susţinut că, soluţia de achitare în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen., este netemeinică, întrucât din probele administrate rezultă că, tranşele de credit mai mari cu 49.615.264.650 lei, acordate de către instituţia bancară, au fost folosite pentru construirea Hotelului Pensiune, prin încărcarea situaţiilor de lucrări aferente obiectivului extindere magazin M., precum şi pentru plata comisionului în sumă de 799.507 euro (banca neavând cunoştinţă că se va plăti un astfel de comision). S-a menţionat că existenţa infracţiunii de înşelăciune în convenţii pe parcursul executării acesteia constă în faptul că sumele de bani provenite din credit au fost folosite în alte scopuri decît cele prevăzute în contract, iar situaţiile de lucrări false reprezintă mijloacele frauduloase.

Criticile expuse cu referire la achitarea pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 s-a arătat că le completează pe cele referitoare la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii deoarece unele elemente ale laturii obiective ale celor două infracţiuni sunt identice sub aspectul modului de folosire a sumelor de bani acordate pentru un scop determinat.

Totodată, s-a învederat că rambursarea integrală a creditului are semnificaţia acoperii pagubei create prin infracţiune, nefiind de natură să înlăture caracterul infracţional al activităţii desfăşurate de inculpaţi.

Relativ la tentativa la înşelăciune, s-a precizat că împrejurarea că T.S.C., G.E. şi O.C. nu au fost trimişi în judecată, nu poate duce la exonerarea de răspundere penală a inculpaţilor, deoarece bonurile de lucru întocmite de primii doi şi situaţiile de lucrări întocmite de O.C. şi predate SC C.D. SRL erau false, iar în contabilitatea societăţii consumurile de materiale şi manoperă erau cu mult mai mici, existenţa falsurilor punând la îndoială justeţea aprobării cererii de rambursare T.V.A. dispusă în anul 2006.

Prin motivele de recurs s-a mai arătat că încadrarea juridică a faptelor, sub forma coautoratului, a avut în vedere elementele obiective ale stării de fapt în ansamblul său şi că situaţiile de lucrări erau false sub aspectul cantităţilor de materiale şi al manoperei, şi nu constituiau diferenţe de preţ.

În privinţa infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 10 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2)¹ C. pen., prin motivele de recurs, s-a învederat că achitarea este netemeinică deoarece falsurile există, după cum rezultă din mijloacele de probă, respectiv: constatările organelor fiscale care au stabilit că s-au modificat bonurile de consum şi a fost transferat betonul turnat la obiectivul Hotel Pensiune în cantitate de 1.319,5 mc, oţelul beton armat aferent acestei cantităţi şi celelalte materiale; notele explicative ale lui R.C., I.C., P.V.; condicile de betoane pentru obiectivele Centrul Comercial M. Universal şi Hotel Pensiune; documentele contabile ale societăţilor implicate; raportul de constatare tehnico ştiinţifică informatică întocmit de specialistul în tehnologia informaţiei din structura centrală a D.N.A.

Totodată, s-a arătat că inculpaţii au folosit documente false şi că a existat un grup infracţional organizat care a urmărit obţinerea unui credit şi folosirea lui în alte scopuri decât cele pentru care a fost acordat, şi că, existând toate infracţiunile pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, există, în consecinţă, şi infracţiunea de spălare de bani.

Relativ la infracţiunea de mărturie mincinoasă pentru care a fost trimisă în judecată inculpata G.I., s-a criticat faptul că nu s-a ţinut seama de declaraţia martorei G.M. care nu a fost combătută de nicio altă probă administrată în cauză.

În concluzie, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. s-a solicitat admiterea recursului şi condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunile reţinute în actul de sesizare al instanţei, obligarea inculpaţilor şi a părţilor responsabile civilmente la plata despăgubirilor civile solicitate de A.N.A.F. - D.G.F.P. Iaşi conform constituirii de parte civilă, precum şi obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor ocazionate de soluţionarea cauzei.

Recurenta parte civilă Statul Român prin M.F.P. -A.N.A.F. - D.G.F.P. Bistriţa Năsăud, prin declaraţia de recurs, a invocat cazul de casare prev. de art. 385⁹pct. 17² C. proc. pen., solicitând admiterea recursului şi, pe latură civilă, obligarea inculpaţilor, în solidar, cu părţile responsabile civilmente la plata despăgubirilor civile, aşa cum au fost evidenţiate în cererea de constituire pe parte civilă, în sumă de 26.178.782.540 lei, reprezentând prejudiciul cauzat, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi, după caz, de la data constatării şi evidenţierii prejudiciului şi până la plata efectivă.

Prin motivele de recurs scrise, în esenţă, partea civilă a criticat faptul că, atât prin sentinţă, cât şi prin decizie, s-au reţinut în totalitate concluziile experţilor fără să se arate care au fost argumentele care au condus la această situaţie, în detrimentul restului ansamblu probator, inclusiv a concluziilor formulate de organele fiscale prin R.I.F.-urile întocmite cu ocazia verificărilor de specialitate efectuate la societăţile comerciale şi a concluziilor exprimate de expertul D.N.A.

În considerarea celor afirmate, s-a arătat că puterea probantă şi valoarea acordată de lege raportului de expertiză nu este una prestabilită şi că instanţa nu este legată de concluziile raportului de expertiză, acestea fiind lăsate la libera apreciere a judecătorului, ca de altfel, şi celelalte mijloace de probă. S-a precizat că atunci când s-au administrat, în aceeaşi pricină, două expertize ale căror concluzii sunt contradictorii (făcându-se trimitere aici la punctul de vedere al expertului D.N.A.), instanţa acceptă una din ele sau le înlătură pe amândouă şi recurge la alte mijloace de probă, dar nu poate să combine cele două rapoarte.

Totodată, prin recursul părţii civile, s-a învederat că, din ansamblul materialului probator, şi contrar concluziilor exprimate de experţi, rezultă că în perioada iulie 2003-31 decembrie 2004, antreprenorul SC C.D. SRL a înregistrat în contabilitate, în contul de cheltuieli, pentru obiectivul „Extindere Centru Comercial M.", sume mai mari de bani decât cele aferente prestărilor de servicii realizate efectiv, de unde rezultă că beneficiarul SC M.U. SA nu are drept de deducere aferent diferenţei de cuantum, realizându-se astfel un prejudiciu bugetului de stat.

S-a mai arătat că, diferenţa dintre cheltuielile înregistrate în contabilitatea SC M.U. SA şi cheltuielile efectiv realizate de prestator, inclusiv beneficiul aferent, este în sumă de 49.615.264.750 lei, rezultată prin scăderea din suma înregistrată în contabilitatea societăţii beneficiare, în cuantum de 93.653.584.200 lei a contravalorii prestaţiilor efectiv realizate, în cuantum de 44.038.319.450 lei.

De asemenea, s-a susţinut că SC M.M.M.C. SRL avea calitatea de administrator al SC M.U. SA, şi ca urmare, nu se poate aprecia că a acţionat ca un intermediar pentru această din urmă societate comercială, din contractul de antrepriză din 20 iulie 2003 nerezultând că acesta s-ar fi întocmit prin intermediere. Faţă de această situaţie şi în raport de dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003, s-a învederat că, în fapt, prestaţia serviciului de intermediere între cele două societăţi comerciale nu a avut loc efectiv, astfel că suma facturată aferentă acestei operaţiuni nu poate fi reţinută ca fiind deductibilă fiscal, concluzionându-se că cele două societăţi comerciale nu au acţionat ca societăţi independente.

Examinând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate de recurenţi, precum şi din oficiu în conformitate cu art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Ca o primă critică, în esenţă, recurenţii au susţinut că soluţia de achitare a inculpaţilor este rezultatul unei premise greşite, instanţele de fond neavând în vedere dispoziţiile art. 63 C. proc. pen., întrucât prin hotărârile pronunţate, s-au reţinut în totalitate concluziile experţilor fără să se arate care au fost argumentele care au condus la această situaţie, în detrimentul restului ansamblu probator, învederându-se că valoarea probatorie a raportului de expertiză, ca mijloc de probă, nu este una prestabilită, superioară valorii celorlalte mijloace de probă administrate în cursul procesului.

Acest motiv de recurs va fi examinat prin prisma cazului de casare prev. de art. 385⁹pct. 17/2 C. proc. pen. potrivit căruia casarea intervine când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii (motivul de recurs va fi analizat, ca fiind susţinut de Parchet, pentru că se regăseşte în motivarea scrisă depusă în termenul prev. de art. 3 85¹⁰C. proc. pen., dar şi de către recurenta parte civilă, întrucât se circumscrie cazului de casare pe care l-a invocat prin declaraţia de recurs).

Într-adevăr, în conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Aceste dispoziţii legale nu au fost încălcate prin hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Cluj. Astfel, în considerentele deciziei, instanţa de apel a indicat că a analizat soluţia pronunţată, prin sentinţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constatând că probele strânse în cursul urmăririi penale şi care au servit drept temei de trimitere în judecată au fost infirmate de probele administrate în faza judecăţii, Curtea referindu-se apoi la conţinutul contractului de antrepriză 16/20 iulie 2003, al contractului de credit din 15 iunie 2004, contractului de intermediere din 7 iulie 2003 şi actului adiţional la acesta, la concluziile raportului de expertiză judiciară contabilă, completarea la acesta şi răspunsul la obiecţiuni (care au avut în vedere rapoartele de inspecţie fiscală), la concluziile rapoartelor de expertiză tehnică judiciară în construcţii, declaraţiile martorilor N.V., P.M.A., H.E., procesele-verbale întocmite de Inspectoratul de Stat în Construcţii, procesele-verbale întocmite la terminarea lucrărilor de comisia de recepţie, Proiectul tehnic al obiectivului „Extinderea Centrului Comercial M.", raportul de inspecţie fiscală din 17 mai 2005 şi alte rapoarte de inspecţie fiscală, dispoziţia din 01 februarie 2005 şi alte înscrisuri (devize, situaţii de lucrări, facturi, chitanţe, deviz general, condicile de betoane, adrese etc).

Prin urmare, menţinerea prin decizia atacată a soluţiei de achitare a intimaţilor inculpaţi nu se întemeiază exclusiv pe concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cursul cercetării judecătoreşti. Aşa cum rezultă din partea expozitivă a deciziei, acestea au fost considerate ca reflectând adevărul după constatarea coroborării lor cu conţinutul altor mijloace de probă administrate în cauză, situaţie în care nu se poate considera că expertizei, ca mijloc de probă, i s-a acordat o valoare probatorie superioară în raport cu celelalte mijloace de probă, fiind respectate şi dispoziţiile art. 378 alin. (1) C. proc. pen. în conformitate cu care instanţa verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a oricăror probe noi, administrate în faţa instanţei de apel.

Deşi motivul de recurs analizat nu conduce la casarea deciziei, fiind neîntemeiat, iar casarea sentinţei ar fi presupus constatarea încălcării aceleaşi dispoziţii legale atât prin decizie cât şi prin sentinţă, se arată, totuşi, că nelegalitatea invocată de recurenţi, nu caracterizează nici hotărârea pronunţată de prima instanţă, având în vedere că, în cuprinsul sentinţei, la fila 62, se menţionează expres că situaţia de fapt reţinută prin hotărâre este rezultatul analizei actelor şi lucrărilor dosarului de urmărire penală şi a celor din faza de cercetare judecătorească. În continuare, în considerentele sentinţei, se evidenţiază elementele de fapt, aşa cum acestea reies din mijloacele de probă administrate, în ambele faze ale procesului penal, respectiv: înscrisuri (actele constitutive ale societăţilor comerciale care interesează cauza, contractul din 7 aprilie 2003, contractul de intermediere din 7 iulie 2003 şi actul adiţional la acesta, contractul de antrepriză din 20 iulie 2003, contractul de proiectare din 14 aprilie 2003, contractul de credit ipotecar pentru persoane juridice din 15 iunie 2004, procesele-verbale de contlei a calităţii lucrărilor întocmite de Inspectoratul de Stat în Construcţii, referatul de inspecţie fiscală din 5 august 2005, alte înscrisuri), declaraţiile martorilor N.V., P.M.A., H.E., R.R.Ş., G.M., H.E.A., raportul de expertiză judiciară contabilă, completarea la raportul de expertiză contabilă judiciară, răspunsul la obiecţiuni, rapoartele de expertiză tehnică judiciară în construcţii şi declaraţiile inculpaţilor.

Nu lipsit de relevanţă, sub aspectul analizat, este şi faptul că, potrivit jurisprudenţei C.E.D.O., dispoziţiile C. proc. pen. privind expertiza, sunt de natură a asigura dreptul la un proces echitabil prev. de art. 6 din Convenţie, sub valenţa asigurării dreptului la apărare, în raport cu constatările efectuate de specialistul D.N.A. care face parte din aceeaşi structură cu organele de urmărire penală, care au întocmit actul de acuzare a inculpaţilor şi au dispus trimiterea lor în judecată, şi rapoartele de inspecţie fiscală care provin de la organe fiscale ce participă în procesul penal în calitate de reprezentant al unei părţi, partea civilă-Statul român.

Punctul de vedere exprimat de specialistul D.N.A. îmbracă forma unor constatări tehnico-ştiinţifice prevăzute de art. 112-115 C. proc. pen., constatări ce reprezintă un procedeu probatoriu diferit de expertiză, care este reglementată prin dispoziţiile art. 116-125 C. proc. pen.

În considerarea celor expuse, este de remarcat că, după depunerea raportului, la solicitarea D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, experţii au dat lămuriri scrise în legătură cu concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară (depuse la dosar pentru termenul din 1 august 2007), ca ulterior, să se realizeze o Completare la raportul de expertiză contabilă judiciară, care a fost ataşat cauzei pentru termenul din 29 noiembrie 2010, şi să se răspundă în scris unor obiecţiuni la Completarea la raport, formulate de D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj şi D.G.F.P.-Bistriţa Năsăud (pentru termenul din 30 martie 2011).

Apoi, conform raportului, materialul documentar care a stat la baza efectuării expertizei contabile judiciare, a fost constituit, printre altele din: rapoartele de inspecţie fiscală întocmite în perioada 2002-20.04 la SC M.U. SA, SC C.D. SRL, SC M.M.M.C. SRL, SC T.F. SA privind contleiul fiscal de fond, cât şi controalele privind cererile de rambursare a sumei negative privind T.V.A., bilanţurile contabile întocmite pe anii 2003 şi 2004 la aceste societăţi comerciale, deconturile de T.V.A. depuse de societăţile comerciale implicate în perioada 2003-2006, evidenţa contabilă organizată şi condusă de societăţile comerciale SC M.U. SA şi SC C.D. SRL, expertiza tehnică întocmită în baza hotărârii instanţei, devizul general întocmit de SC H.P. SA pentru investiţia „extindere Complex comercial M. pe teren proprietate Iaşi", contractul de credit încheiat cu Sucursala BCR Iaşi, contractul de intermediere din 07 iulie 2003 încheiat între SC C.D. SRL şi SC M.M.M.C. SRL.

Ca atare, se constată că, prin hotărârile recurate, au fost respectate dispoziţiile art. 63 C. proc. pen., nefiind incident cazul de casare prev. de art. 385⁹pct. 17² C. proc. pen.

Prin motivele de recurs ale Parchetului, se susţine, totodată, netemeinicia soluţiei de achitare a intimaţilor inculpaţi, astfel că Înalta Curte urmează să aibă în vedere cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., (precizat şi de procuror prin concluziile orale), instanţa constatând că recursul a fost motivat în termenul prevăzut de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. şi nu a intervenit vreo modificare a motivelor de recurs.

Faţă de data pronunţării deciziei recurate, nu sunt aplicabile dispoziţiile legii noi de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, neavând relevanţă că dosarul a fost înregistrat pe leiul instanţei de recurs după data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2003. Decizia atacată a fost pronunţată la 29 mai 2012, Parchetul a declarat recurs, în termenul legal de 10 zile prev. de art. 385³ C. proc. pen., respectiv la 5 iunie 2012, iar Legea nr. 2/2013 a fost publicată, în M. Of., la 12 februarie 2013.

Se mai impune precizarea că motivele de recurs ale recurentei părţi civile, prin care se critică situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel (ca de exemplu, critica privind stabilirea de către instanţă că între SC M.M.M.C. SRL şi SC C.D. SRL, a avut loc serviciul de intermediere pentru care s-a plătit comision), nu au fost prezentate, în scris, cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, conform art. 385¹⁰ C. proc. pen., (motivarea recursului fiind trimisă prin fax la 25 septembrie 2013, care corespunde cu data primului termen de judecată în recurs, iar apoi prin poştă la 26 septembrie 2013), astfel că înalta Curte nu poate considera că partea civilă recurentă a invocat, în termen, motive de recurs care se subsumează cazului de casare prev. de 385⁹pct. 18 C. proc. pen., caz de casare ce va face, astfel, obiectul examinării de către Înalta Curte numai prin prisma recursului promovat de procuror.

Potrivit art. 385⁹pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.

Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie evidentă, adică starea de fapt reţinută să fie vădit contrară probelor existente la dosar.

Grava eroare de fapt vizează exclusiv discordanţa între cele reţinute de instanţă şi conţinutul mijloacelor de probă, sau ignorarea unor aspecte evidente ce rezultă din probele administrate, cu consecinţa pronunţării altei soluţii decât cea pe care materialul probator o susţine. In mod evident, în sensul dat de art. 385⁹pct. 18 C. pr. pen., grava eroare de fapt nu vizează dreptul suveran al instanţelor de fond şi de apel de apreciere a probelor administrate.

Sfera de acţiune a instanţei de recurs este astfel limitată, căci aceasta verifică doar modul în care probele se reflectă în soluţia pronunţată, mai precis, dacă există discordanţă între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor.

Din această perspectivă, relativ la soluţia de achitare a intimaţilor inculpaţii B.R. şi H. (fostă G.) C.M. pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., se constată că aceasta nu se datorează unei erori de fapt evidente.

Data încheierii contractului de intermediere din 07 iulie 2003, între SC M.M.M.C. SRL şi SC C.D. SRL, nu este falsificată, nefiind denaturat conţinutul înscrisului.

Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din din 18 aprilie 2005 întocmit de I.PJ. Iaşi Serviciul Criminalistic s-a concluzionat că: menţiunea „din 07 iulie 2003" din contractul de intermediere încheiat între SC M.M.M.C. SRL şi SC C.D. SRL, situată în partea superioară a primei file, în dreptul inscripţiei care prezintă data calendaristică, respectiv ultima cifră a anului, prezintă un înscris suprapus ce constă în mai multe depuneri ale instrumentului scriptural încărcat cu o substanţă de culoare albastră. Scrisul suprapus, reprezentând cifra „3", a fost executat peste cifra „4", probabil prin două depuneri ale instrumentului scriptura!.

Distinct însă de scrierea olografa în discuţie, aflată în partea superioară a primei file, sub titulatura „Contract de Intermediere", cuprinsul contractului, atestă, prin tehnoredactare, explicit şi nemodificat, că actul a fost „încheiat astăzi 07 iulie 2003" (art. 11 Dispoziţii finale), precum şi că „prezentul contract intră în vigoare la data de 07 iulie 2003" (art. 3 Durata contractului). Totodată, la pct. 2 lit. a) al art. 4 intitulat „Drepturile şi obligaţiile prestatorului", este specificat că prestatorul trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile „cel mai târziu până la data de 31 august 2003".

Intimata inculpată H. (fostă G.) C.M. a declarat că unul din exemplarele acestui contract 1-a înmânat lui D.O., cu rugămintea de a fi înregistrat, ocazie cu care aceasta din urmă a înscris numărul 85 din 07 iulie 2003, număr care corespundea unei poziţii din registrul de secretariat al SC M.M.M.C. SRL, aflând totodată de la D.O. că a greşit data, respectiv că a scris anul 2004 în loc de anul 2003, dar că a remediat eroarea prin corectura necesar a fi efectuată (fila 164, vol. I d.u.p., fila 83 Dosar nr. 4543/2006 Trib. Iaşi).

Fiind audiată, intimata inculpată D.O. a menţionat că personal a scris pe contractul de intermediere menţiunea „din 07 iulie 2003", care corespunde cu numărul de înregistrare din Registrul de intrare-ieşire al SC M.M.M.C. SRL, la solicitarea lui G.C.M., după negocierea şi semnarea contractului de către G.C.M., administrator al SC M.M.M.C. SRL şi B.R., reprezentant al SC C.D. SRL (fila 180 vol. I d.u.p.).

Intimaţii inculpaţi B.R. şi H. (fostă G.) C.M. nu au contestat semnăturile menţionate în cuprinsul contractului de intermediere.

În consecinţă, instanţa de apel a stabilit, în acord cu probele, că la data de 07 iulie 2003, între SC M.M.M.C. SRL, în calitate de prestator, şi SC C.D. SRL, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de intermediere, nefiind ignorate aspecte evidente ce rezultă din mijloacele de probă.

Data de 20 iulie 2003 reprezintă data încheierii actului adiţional la contractul de intermediere din 07 iulie 2003, întrucât din cuprinsul actului adiţional în discuţie, rezultă că prestatorul SC M.M.M.C. SRL a identificat un investitor dispus să finalizeze realizarea unui proiect de investiţii în valoare de 10.660.096 euro, inclusiv T.V.A., constând în extinderea Centrului Comercial M. Universal Iaşi şi că „ astăzi, 20 iulie 2003 ", contractul de antrepriză generală în construcţii a fost semnat cu beneficiarul investiţiei, respectiv cu SC M.U. SA, precum şi că pentru serviciile generale prestate, beneficiarul SC C.D. SRL se obligă să plătească prestatorului, cu titlu de comision o sumă reprezentând 7,5 % inclusiv T.V.A. (respectiv 799.507 euro) din valoarea totală şi finală a contractului de antrepriză, încheiat între beneficiarul SC C.D. SRL cu SC M.U. SA (fila 265 vol. III d.u.p.).

Conţinutul contractului de antrepriză nr. 16 atestă că a fost încheiat la 20 iulie 2003, iar potrivit clauzelor, beneficiarul SC M.U. SA s-a obligat să plătească antreprenorului SC C.D. SRL, preţul reprezentând echivalentul în lei al sumei de 10.660.096 euro, pentru execuţia, finalizarea lucrării „extindere Centru Comercial M. pe teren proprietate - Iaşi" (fila 101 vol. II Dosar nr. 107/112/2007 Tribunalul Bistriţa Năsăud).

Prin adresa 305 din 03 februarie 2006, SC H.P. SA Iaşi a comunicat că, pentru extinderea Centrului Comercial M. Universal, contractul de proiectare a fost încheiat la data de 14 aprilie 2003, pentru realizarea proiectului fiind importantă cunoaşterea finanţării, iar în sensul cunoaşterii valorii de 10.660.096 euro, în iulie 2003, când s-a încheiat contractul de antrepriză, este şi declaraţia intimatului inculpat P.C.D., dată în cursul cercetării judecătoreşti (fila 70 verso Dosar nr. 4543/2006 Tribunalul Iaşi).

Cât priveşte caracterul fals al datei înregistrării, în condica de secretariat a SC C.D. SRL, a contractului de intermediere din 07 iulie 2003 şi a actului adiţional din 20 iulie 2003, la contractul de intermediere, prin rechizitoriu s-a exprimat o supoziţie, respectiv că „cel mai probabil", după demararea urmăririi penale, B.R. a înregistrat în condica de secretariat, la poziţiile 4 şi 7, cele două contracte (fila 29) şi că „În modul cel mai probabil, menţiunile din condică au fost efectuate după ce B.R. a aflat că se încerca stabilirea datei de înregistrare a contractului de intermediere" (fila 25).

Inspectorii fiscali aflaţi în contlei la SC C.D. SRL, în martie 2005, nu au examinat dacă aceste documente sunt înregistrate, şi nici intimata inculpată G.I., secretară în cadrul SC C.D. SRL, nu a făcut o astfel de verificare, declarând că, fiind întrebată de inspectorii fiscali doar despre înregistrarea contractului de intermediere, a observat un exemplar al contractului care purta data de 07 iulie 2003 şi nu avea număr de înregistrare şi a considerat că nu este înregistrat, fără a verifica condica de secretariat (fila 74 Dosar nr. 4543/2006 Tribunalul Iaşi),

Martora G.M., inspector financiar, relatând despre momentul în care a solicitat, la SC C.D. SRL, să i se comunice dacă este înregistrat contractul de intermediere, a declarat, în faţa primei instanţe, că nu a verificat personal dacă, în registrul SC C.D. SRL, era înregistrat contractul de intermediere, precizând că era în posesia unui exemplar al acestui contract, care avea număr de înregistrare de la SC M.M.M.C. SRL (fila 168 Dosar nr. 4543/2006 Tribunalul Iaşi).

Este, de asemenea, reală menţiunea existentă în actul adiţional din data de 15 aprilie 2004, referitoare la data încheierii contractului de intermediere, având în vedere că acest contract de intermediere s-a încheiat la 07 iulie 2003.

Analizând dacă este incidenţă situaţia expres prevăzută de cazul de casare prev. de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen., respectiv, dacă soluţia de achitare a intimatei inculpate G.I., pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă prev. de 260 alin. (1) C. pen., este urmarea unei erori grave de fapt, se consideră că probele se reflectă în soluţia pronunţată, mai precis, nu există discordanţă între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor.

Punctual, se constată că, în cuprinsul biletului datat 25 martie 2005, scris şi semnat de intimata inculpată G.I., secretară la SC C.D. SRL, aceasta a consemnat că: „în registrul de secretariat nu este înregistrat contract cu M. Marketing în anul 2003".

Prin declaraţia din 7 septembrie 2005, intimata inculpată G.I., audiată în calitate de martoră, în faza de urmărire penală, a afirmat că, cu prilejul efectuării contleiului fiscal, din martie 2005, inspectorul G.M. i-a prezentat contractul de intermediere, l-a privit şi văzând că nu are număr de înregistrare, ci este numai datat, a considerat că nu este înregistrat în registrul secretariatului, motiv pentru care, fără să mai verifice, a întocmit biletul datat 25 martie 2005, la sugestia inspectorului fiscal. La aceeaşi dată de 7 septembrie 2005, în faţa organelor de urmărire penală, intimata inculpată a declarat că: „Nici până la data prezentei declaraţii, eu nu am mai verificat, în registrul de secretariat al firmei, dacă acest contract este sau nu înregistrat. Cu ocazia audierii, mi s-a prezentat registrul (condica) de secretariat al SC C.D. SRL Iaşi, ocazie cu care am văzut că acest contract este înregistrat sub numărul 4 din 07 iulie 2003" (fila 308 vol. l d.u.p.). în declaraţia din 14 noiembrie 2005, care i s-a luat tot în calitate de martor, intimata inculpată G.I. a făcut aceleaşi menţiuni.

Aşadar, intimata inculpată G.I. a făcut afirmaţii despre faptul înregistrării contractului de intermediere din 2003, în registrul de secretariat a SC C.D. SRL, în contextul în care, în timpul audierii, în calitate de martor, organul de urmărire penală i-a prezentat registrul în discuţie.

În plus, conţinutul declaraţiilor făcute cu prilejul ascultării sale, în calitate de martor, de către organele de urmărire penală, atestă că intimata inculpată G.I. nu a făcut vreo menţiune referitor la actul adiţional din 20 iulie 2003 la contractul de intermediere.

Examinând soluţia de achitare pentru infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., reţinută prin rechizitoriu în sarcina inculpaţilor B.R., D.O. şi R.C., se constată că aceasta nu se datorează unei erori de fapt evidente, situaţia de fapt, reţinută prin decizia atacată, fiind în concordanţă cu probele relevate prin conţinutul mijloacelor de probă administrate, respectiv că cele 66 de situaţii de plată aferente perioadei trim. IV 2003-decembrie 2004 şi cele 16 facturi şi bonuri fiscale ce reflectă lucrări şi servicii trecute în aceste situaţii de plată, vizează lucrări efectuate la obiectivul „Extindere Centrul Comercial M.", iar nu la Hotel Pensiune aparţinând SC T.F. SRL ori la alte obiective. De asemenea, nu există 4 variante de balanţe lunare modificate, acestea reprezentând copii ale aceleiaşi balanţe contabile, făcute la momente de timp diferite.

Astfel, raportul de expertiză tehnică judiciară a concluzionat că lucrările realizate la investiţia „Extindere Centru Comercial M. Universal" au respectat prevederile autorizaţiei de construcţie şi ale proiectului tehnic întocmit de Habitat Proiect Iaşi (fila 58 vol. I Dosar nr. 07/112/2007 Tribunalul Bistriţa Năsăud.

Potrivit raportului de expertiză contabilă, facturile emise de SC C.D. SRL Iaşi, sunt în concordanţă cu lucrările efectuate la obiectivul „Extindere Complex Comercial M.", fiind corect contabilizate atât la constructor, cât şi la beneficiar (file 71-72 vol. II Dosar nr. 107/112/2007 Tribunalul Bistriţa Năsăud). In plus, prin răspunsul la obiecţiuni s-a precizat că facturile emise de prestator au la bază situaţii de lucrări care corespund cu stadiul fizic al lucrărilor evaluate la preţurile din deviz.

Martorul I.C.M., şeful punctului de lucru de la M. Mall Iaşi, angajat al SC C.D. SRL, care a avut printre atribuţii punerea în execuţie a proiectului şi verificarea consumului de materiale, a declarat că toate materialele achiziţionate pentru această construcţie au fost consumate pentru ridicarea magazinului şi nu a constatat să dispară materiale de pe şantier, iar martorul C.A. a relatat, în faţa instanţei că, pe parcursul executării lucrării, stadiul fizic al acesteia a fost verificat de dirigintele de şantier, I.S.C. a realizat verificarea tehnică, în timp ce reprezentantul băncii, care a creditat lucrarea, a efectuat verificări în legătură cu investiţia.

Potrivit raportului de expertiză contabilă, documentele expertizate şi prezentate, cu referire la beton, au pus în evidenţă că, în ceea ce priveşte consumurile de la obiectivul „Extindere Complex Comercial M.", acestea au fost înregistrate şi contabilizate corespunzător recepţiilor întocmite pe baza facturilor emise de către furnizori, inclusiv avizele de expediţie indicând punctul de lucru, iar procesele-verbale ale I.S.C. au confirmat executarea lucrărilor şi implicit consumul materialelor respective.

Prin Completarea raportului de expertiză contabilă şi răspunsul la obiecţiuni, s-a precizat că în lucrările de construire a obiectivului Hotel Pensiune nu au fost folosite cantităţi de beton care să fi fost decontate prin includerea lor în lucrările de extindere a Centrului Comercial M., iar cantităţile de beton şi oţel beton, folosite în realizarea obiectivului Hotel Pensiune, au fost cuprinse în situaţiile de lucrări aferente numai acestui obiectiv; că pentru perioada analizată de inspectorii fiscali, până la 31 decembrie 2004, în contabilitatea SC T.F. SA au fost înregistrate lucrările efectuate; că pentru lucrările efectuate, în cursul anului 2004, de către SC C.D. SRL au fost întocmite pentru obiectivul Hotel Pensiune situaţii de lucrări şi facturi fiscale; că au fost respectate de către SC T.F. SA Iaşi şi SC C.D. SRL Iaşi normele legale referitoare la înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor privind toate lucrările efectuate la Hotel Pensiune; că în baza situaţiilor de lucrări, la acest obiectiv, au fost emise facturi fiscale care au fost decontate exclusiv de către beneficiarul SC T.F. SA Iaşi; că la momentul efectuării lucrărilor pentru Hotelul Pensiune - beneficiar SC T.F. SA, constructorul nu a emis bonuri de lucrări, prezenţa personalului la locurile de muncă şi timpul efectiv lucrat au fost înregistrate în foile colective de prezenţă (foile de pontaj), care au stat la baza întocmirii statelor de plată.

Tot prin răspunsul la obiecţiunile formulate la Completarea raportului de expertiză contabilă s-a arătat că - urmare comparării cantităţilor de betoane necesare pentru Hotel Pensiune, stabilite prin proiect, cu cantităţile decontate prin situaţiile de lucrări, precum şi prin compararea cu cantităţile efective de beton încorporat în acest obiectiv-, s-a constatat că nu au fost folosite cantităţi de betoane care să fi fost decontate prin includerea lor în lucrările de „Extindere Complex Comercial M.".

Fiind audiat, martorul P.M.A., angajat al firmei care administrează programul de contabilitate Pionier 4, folosit de SC C. SRL, a declarat că 3 din cele 4 baze de date contabile ale SC C.D. SRL reprezintă copii ale aceleiaşi baze de date, aceasta fiind o modalitate de lucru pentru a se proteja baza de date în activitatea sa de service, iar data calendaristică a sistemului de calcul aparţinând SC C.D. SRL a fost setată înapoi pentru a se scoate o balanţă de verificare aferentă lunii septembrie, moment după care calculatorul a. fost resetat la data curentă, şi că schimbarea datei calculatorului nu a avut şi nici nu poate avea vreun efect asupra bazei de date existente la momentul verificării (fila 379 vol. I d.u.p., fila 123 Dosar nr. 4543/2006 Tribunalul Iaşi).

Martorul T.S.C. a afirmat că, la SC C.D. SRL, se ţinea o singură contabilitate, iar firma care administra programul de contabilitate, care nu era performant, a făcut copii de pe anumite lucrări (fila 99 Dosar nr. 4543/2006 Tribunalul Iaşi).

Prin Completarea raportului de expertiză contabilă şi răspunsul la obiecţiuni, s-a concluzionat, referitor la operaţiunea de setare înapoi a calculatorului, că bilanţul întocmit la 30 iunie 2004 este în concordanţă cu informaţiile cuprinse în balanţa de verificare încheiată la aceeaşi dată, că prin setarea datei calculatorului nu au fost influenţate datele necesare generării ulterioare a unui bilanţ contabil, evaluat la data de 30 iunie 2004, şi că, în conformitate cu dipoziţiile legale, inspectorii care au efectuat contleiul fiscal au emis dispoziţia din 1 februarie 2005 pentru refacerea contabilităţii SC C.D. SRL, astfel ca datele contabilităţii de gestiune să fie corelate cu datele din contabilitatea financiară, stabilindu-se termen limită la 15 februarie 2005, perioadă de timp în care inspectorii fiscali au continuat activitatea de contlei, în perioada 3-4 februarie 2005, 7-11 februarie 2005, 14 februarie 2005, solicitând totodată prin adresele din 9 februarie 2005, 11 februarie 2005, 14 februarie 2005, punerea la dispoziţie a unor documente (fila 74, fila 218, 221 Dosar nr. 1072/112/2007 Tribunalul Bistriţa Năsăud).

Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifîcă, în specialitatea I.T., acesta a atestat, din punct de vedere informatic, că bilanţul contabil raportabil la data de 30 iunie 2004, al SC C.D. SRL, a fost modificat şi generat, ultima dată, la 11 februarie 2005, având în vedere că în structura de informaţii specifică aplicaţiei s-a localizat fişierul bilanţ txt, generat prin aplicaţie, cu caracteristicile temporale 11 februarie 2005 ora 13.43:32 şi care conţine datele de identificare şi raportare ale persoanei juridice SC C.D. SRL Iaşi (fila 211 vol. III d.u.p.).

Inexistenţa faptei pentru care intimata inculpată D.O., a fost trimisă în judecată sub aspectul complicităţii la infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea 78/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., rezidă şi în împrejurarea că, în rechizitoriu, nu s-a prezentat conţinutul acestei fapte.

Înalta Curte mai constată că, prin decizia recurată s-a stabilit, în concordanţă cu probatoriul administrat, că SC M.U. SA Iaşi a utilizat creditul ipotecar în scopul pentru care a fost acordat, respectiv pentru realizarea obiectivului Complex Comercial M., astfel că soluţia de achitare, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., a inculpaţilor P.C.D., B.R., D.O., R.C. şi H. (fostă G.) C.M., pentru infracţiunea de folosire a creditului în alte scopuri decât cel pentru care a fost acordat, prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen., nu este consecinţa unei erori grave de fapt.

Astfel, potrivit contractului de credit ipotecar bancar pentru persoane juridice din 15 iunie 2004 încheiat între B.C.R. - Sucursala Iaşi şi SC M.U. SA Iaşi, banca a acordat împrumutatului un credit ipotecar pentru realizarea Complexului Comercial M.C. Mall, prin reamenajarea, modernizarea, consolidarea şi extinderea construcţiei existente pe teren proprietatea societăţii, în sumă de 7.200.000 euro şi 32.040.800.000 lei, durata contractului de creditare fiind de 10 ani, tragerea sumelor creditate urmând a se realiza în 5 tranşe, în perioada 1 iulie 2004 - 30 septembrie 2005.

Art. 10.2 din acest contract stipulează că plăţile din credit şi din surse proprii se realizează în concordanţă cu devizul general, cu respectarea materialelor specificate, a preţului de achiziţie, consumuri, manoperă, etc. In acest sens, contractul atestă că, un reprezentant al băncii (responsabil cu investiţiile la nivelul B.C.R. Sucursala Judeţeană Iaşi), a urmărit graficul de realizare a investiţiei şi acceptarea la plată a facturilor în concordanţă cu valorile înscrise în devizul general, prin vizarea împreună cu ofiţerul de credite a ordinelor de plată înaintate băncii pentru decontare, fiind totodată specificat că, din credit, nu se vor efectua plăţi în avans.

În conformitate cu dispoziţiile art. 122 al contractului de antrepriză din 20 iulie 2003 încheiat între beneficiarul SC M.U. SA şi antreprenorul SC C.D. SRL Iaşi, beneficiarul s-a obligat să plătească antreprenorului preţul reprezentând echivalentul în lei al sumei de 10.660.096 euro, pentru execuţia, finalizarea lucrării Extindere Centru Comercial M., iar la art. 2. 1.1. este prevăzut că „preţul contractului îl reprezintă preţul plătit antreprenorului de către beneficiar în baza contractului, pentru îndeplinirea integrală şi corespunzătoare a tuturor obligaţiilor sale, asumate prin contract".

Răspunsul la obiecţiunile formulate de D.G.F.P. - Bistriţa Năsăud la Completarea raportului de expertiză contabilă judiciară atestă că natura de contract cu preţ fix, a contractului de antrepriză din 20 iulie 2003 este dată nu doar de clauzele contractuale, ci şi de standardul de contabilitate .I.A.S. 11 „Contracte de construcţii", precum şi de modul de decontare a lucrărilor.

Prin raportul tehnic în construcţii s-a concluzionat că, în baza încadrărilor făcute de proiectantul general la elaborarea listelor cu cantităţi de lucrări, constructorul a întocmit devizele analitice corespunzătoare fiecărui obiect din structura devizului general şi că documentaţiile întocmite în vederea decontărilor cu beneficiarul corespund, din punct de vedere tehnic, cu natura lucrărilor şi serviciilor specifice realizării obiectivului în cauză şi sunt în corelare cu documentaţia iniţială din ofertă (fila 58 vol. I Dosar nr. 107/112/2007 Tribunalul Bistriţa Năsăud).

Potrivit raportului de expertiză tehnică depus de expertul consultant V.H. situaţiile de lucrări întocmite de SC C.D. SRL, în vederea decontării de către beneficiar SC M.U. SA, s-au întocmit în strictă concordanţă cu „Lista Cantităţilor de Lucrări" volumul III din documentaţia tehnico-economică aferentă P.T.H. al obiectivului „Extindere Centru Comercial M. Universal" Iaşi, documentaţie care a stat la baza contractului de antrepriză, la recepţia finală a obiectivului constatându-se că realizarea construcţiei a corespuns cu proiectul (fila 84 vol. I Dosar nr. 107/112/2007 Tribunalul Bistriţa Năsăud).

Prin expertiza contabilă s-a constatat că, în cazul obiectivului „Extindere Complex Comercial M. pe teren proprietate Iaşi", decontarea s-a făcut pe baza preţurilor unitare corespunzătoare articolelor de lucrări din devizele ofertă, utilizând indicatoarele de Norme de deviz ediţia 1981, şi nu după cantităţile şi preţurile resurselor (reprezentând consumul efectiv de materiale, manopera, utilaje etc.) înregistrate în contabilitatea constructorului. Preţurile unitare şi cantităţile care au stat la baza valorii contractului de antrepriză, şi ulterior la baza întocmirii situaţiilor de plată, au fost obţinute utilizând normele de deviz avute în vedere de proiectantul general la elaborarea cantităţilor de lucrări.

Răspunsul la obiecţiunile formulate la Completarea raportului de expertiză contabilă judiciară, relevă că devizul general de stabilire a valorii estimative a cheltuielilor necesare realizării obiectivului „Extindere Centru Comercial M.", nu a cuprins valori diferite de cele înscrise în documentaţia tehnică (devizul ofertă).

Concluziile raportului de expertiză contabilă relevă că suma de 47.252.633.039 lei, acordată din creditul contractat, nu reprezintă valoarea lucrărilor neefectuate, ci constituie diferenţe valorice între costurile consumurilor efectuate şi veniturile SC C.D. SRL, evidenţiate prin situaţiile de lucrări, care au la bază documentaţia tehnică, iar prin Completarea la acest raport, s-a arătat că suma menţionată reprezintă evaluarea lucrărilor efectiv executate, calculate la preţurile din devizul ofertă şi în conformitate cu prevederile contractului cu preţ fix încheiat între executant şi beneficiar. Totodată, se atestă că diferenţa de la 47.252.633.039 lei până la 49.615.264.750 lei, în sumă de 2.362.631.711 lei, reprezintă cota de 5% beneficiu aplicată de antreprenor şi nu constituie valoarea unor lucrări neefectuate.

În legătură cu sursa de finanţare a avansurilor, în sumă totală de 4.350.669 lei, plătite de SC M.U. SA către SC C.D. SRL, prin raportul de expertiză contabilă s-a concluzionat că au reprezentat-o sursele proprii ale beneficiarului lucrării.

Relativ la cota reală de profit realizată de SC C.D. SRL cu ocazia realizării investiţiei, s-a constatat că, în anul 2005, SC C.D. SRL Iaşi a înregistrat pierderi, precizându-se că profitul este un indicator care se stabileşte pe întrega activitate, pe o anumită perioadă de timp, de regulă un an, şi reprezintă diferenţa dintre veniturile totale şi cheltuielile totale ale unei societăţi.

Martorul N.V., evaluator tehnic în construcţii la B.C.R. - Sucursala Iaşi, a declarat că situaţiile de lucrări se întocmeau şi se depuneau la bancă, în funcţie de solicitările constructorului şi de posibilităţile de dovedire a aportului propriu de către beneficiar, de 25%, la fiecare tranşă, că nu au existat diferenţe între realitatea lucrărilor efectuate şi lucrările înscrise în documentaţia tehnică în baza căreia s-au efectuat deconturile şi au fost eliberate tranşele de credit, şi că, până la finele trimestrului II 2004, lucrările de execuţie au fost realizate pe cheltuiala beneficiarului SC M.U. SA.

Prin declaraţia sa, martorul A.E., inspector de şantier din partea beneficiarului, care a supravegheat calitatea construcţiilor la M. Mall Iaşi, a precizat că a fost zilnic pe şantier şi că a inspectat activitatea de execuţie a obiectivului pe toată perioada realizării acestuia, constatând că s-a respectat proiectul iniţial de execuţie a lucrării şi că, sub aspectul calităţii materialelor utilizate de constructor, în execuţia lucrării, acestea au corespuns cerinţelor din proiect. A mai declarat că, verificări periodice, relativ la calitatea construcţiei a efectuat şi Inspectoratul Teritorial în Construcţii, iar angajaţi ai B.C.R. - banca ce a acordat creditul şi ai băncii centrale s-au deplasat în teren, în mai multe etape, pe parcursul derulării execuţiei lucrărilor.

Prin urmare, instanţa de apel a stabilit conform probelor existente la dosar că, din creditul bancar contractat de SC M.U. SA Iaşi pentru realizarea obiectivului „Extindere Centrul Comercial M.", nu s-au plătit sume de bani firmei constructoare SC C.D. SRL Iaşi, prin facturarea unor lucrări care nu ar fi fost realizate, după cum nicio altă sumă din acest credit nu s-a utilizat pentru construcţia Hotelului Pensiune aparţinând SC T.F. SA.

Sub acest ultim aspect, referitor la sursele din care SC T.F. SA a efectuat plăţile aferente lucrărilor la Hotel Pensiune, expertiza contabilă atestă că aceste plăţi au fost făcute din surse proprii (încasările rezultând din chirii, utilităţi şi vânzări de active - terenuri, clădiri, maşini, echipamente tehnologice, aparate şi instalaţii de măsurare, contlei, reglare), iar o cantitate de beton consumată la Hotel Pensiune, în anul 2004, a fost facturată în 2005.

Înalta Curte mai constată că nu există discordanţă între conţinutul mijloacelor de probă şi împrejurarea stabilită de instanţa de apel că nu s-a folosit parte din creditul bancar pentru achiziţionarea, de către SC M.M.M.C. SRL, a unor acţiuni ale SC M.U. SA, având în vedere existenţa contractului de intermediere din 7 iulie 2003 dintre SC C.D. SRL şi SC M.M.M.C. SRL - al cărui obiect l-a constituit identificarea de prestator, în numele şi pe contul beneficiarului, a unui investitor sau antreprenor dispus să finanţeze realizarea unor lucrări de construcţii de cel puţin 1.000.000 euro, precum şi mijlocirea încheierii unui contract de antrepriză generală în construcţii, favorabil beneficiarului, în schimbul unui comision ce urma a fi convenit prin semnarea unui act adiţional-, cât şi a actului adiţional din 20 iulie 2003 la contractul de intermediere din 7 iulie 2003 - prin care s-a prevăzut că pentru serviciile generale prestate, beneficiarul SC C.D. SRL se obligă să plătească prestatorului, cu titlu de comision o sumă reprezentând 7,5 % inclusiv T.V.A. (respectiv 799.507 euro) din valoarea totală şi finală a contractului de antrepriză încheiat între beneficiarul SC C.D. SRL cu SC M.U. SA.

Completarea la raportul de expertiză contabilă atestă că documentele justificative ale SC M.M.M.C. SRL, care susţin plata de către SC C.D. SRL a unui comision de 799.507 euro, sunt, pe lângă contractul de intermediere şi actul adiţional din 20 iulie 2003 la contractul de intermediere, facturile fiscale din 30 iunie 2004 şi din 29 decembrie 2004.

Apoi, raportul de expertiză contabilă a concluzionat că suma de 17.785.720.471 lei, reprezentând cheltuieli conform contractului de intermediere nr. 85/2003 încheiat între SC C.D. SRL şi SC M.M.M.C. SRL, sunt cheltuieli deductibile pentru SC C.D. SRL, faţă de dispoziţiile art. 21 alin. (1), art. 21 alin. (4) lit. m din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., pct. 48 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a C. fisc. şi O.M.F.P. nr. 94/2001.

Prin urmare, dată fiind inexistenţa faptelor nu se poate analiza cererea procurorului de schimbare a încadrării, juridice din infracţiunea prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 272 din Legea nr. 31/1990, şi încetarea procesului penal ca efect al împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, cerere subscrisă cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen.

De altfel, motivul de recurs privind schimbarea încadrării juridice nu a fost invocat prin motivele scrise, fiind susţinut numai la dezbateri prin concluziile procurorului, adică cu depăşirea termenului prev. de art. 385¹⁰alin. (2) C. proc. pen., iar cazul de casare prev. de art. 385/9 pct. 17 C. proc. pen. nu poate fi luat în considerare, din oficiu, decât dacă a influenţat asupra hotărârilor în defavoarea inculpaţilor, potrivit art. 385⁹alin. (3) C. proc. pen.

Soluţia de achitare pentru infracţiunea de înşelăciune în convenţii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplic, art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen., dispusă faţă de inculpaţii P.C.D., B.R., D.O. şi R.C., nu este consecinţa unei erori grave de fapt.

Instanţa de apel a reţinut, în raport de obiectul judecăţii fixat prin rechizitoriu şi în concordanţă cu probatoriul administrat, că nu a existat vreo acţiune de inducere în eroare a băncii creditoare cu privire la situaţiile de lucrări aferente extinderii Complexului Comercial M. prin 22 de acte materiale de includere în situaţiile de lucrări aferente acestui obiectiv a unor manopere care cuprindeau şi lucrări de construcţie aferente Hotelului Pensiune, şi nici nu s-a cauzat vreun prejudiciu, după cum atestă: contractul de credit ipotecar bancar pentru persoane juridice din 2004 încheiat între B.C.R. - Sucursala Iaşi şi SC M.U. SA Iaşi care prevede că plăţile din credit se realizează în concordanţă cu devizul general, cu respectarea materialelor specificate, a preţului de achiziţie, consumuri, manoperă, etc, sens în care un reprezentant al băncii (responsabil cu investiţiile la nivelul B.C.R. Sucursala Judeţeană Iaşi), a urmărit graficul de realizare a investiţiei şi acceptarea la plată a facturilor în concordanţă cu valorile înscrise în devizul general; contractul de antrepriză din 20 iulie 2003 între SC M.U. SA Iaşi şi SC C.D. SRL Iaşi care prevede că beneficiarul se obligă să plătească antreprenorului preţul reprezentând echivalentul în lei al sumei de 10.660.096 euro, pentru execuţia, finalizarea lucrării „Extindere Centru Comercial M."; devizul general; proiectul tehnic al obiectivului „Extindere Centrul Comercial Moldova"; raportul de expertiză tehnică judiciară care concluzionează că devizul general a fost întocmit de proiectantul general Habitat Proiect Iaşi şi conţine listele de cantităţi de lucrări încadrate după Indicatoarele de Norme de deviz, ediţia 1981, iar în baza încadrărilor făcute de proiectantul general Habitat Proiect Iaşi la elaborarea listelor cu cantităţi de lucrări, constructorul a întocmit devizele analitice corespunzătoare fiecărui obiect din structura devizului general, că documentaţiile întocmite în vederea decontărilor cu beneficiarul corespund, din punct de vedere tehnic, cu natura lucrărilor şi serviciilor specifice realizării obiectivului în cauză şi sunt în corelare cu documentaţia iniţială din ofertă; raportul de expertiză contabilă judiciară prin care s-a constatat că facturile emise de către SC C.D. SRL au fost corect contabilizate de către antreprenor, cât şi de către beneficiarul lucrării, atât ca relaţii contractuale (furnizor/client) cât şi ca valoare a investiţiei realizate (la beneficiar), precum şi că plăţile aferente lucrărilor de la obiectivul Hotel Pensiune - beneficiar SC T.F. SRL au fost efectuate din surse proprii ale acestei din urmă societăţi comerciale; lămuririle la raportul de expertiză contabilă judiciară, depuse pentru termenul din 1 august 2007, în Dosarul nr. 107/112/2007, prin care s-a arătat că facturile emise de prestator au la bază situaţii de lucrări care corespund cu stadiul fizic al lucrărilor evaluate la preţurile din deviz; declaraţiile martorilor N.V. (care a arătat că nu au existat diferenţe între realitatea lucrărilor efectuate şi lucrările înscrise în documentaţia tehnică în baza căreia s-au efectuat deconturile şi au fost eliberate tranşele de credit), C.A. şi A.E.

Referitor la tentativa la infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1) şi (5) cu aplic, art. 75 lit. a) C. pen., se constată că situaţia de fapt reţinută prin hotărârea atacată nu este vădit contrară conţinutului mijloacelor de probă administrate în cauză. Astfel, intimatul inculpat P.C.D., în calitate de director al SC M.U. SA, nu a formulat cerere de restituire a T.V.A., în valoare de 4.901.609.473 lei, aferentă unor lucrări neefectuate la obiectivul extindere Complex Comercial M., iar inculpaţii B.R. şi R.C. nu l-au ajutat în acest demers prin întocmirea situaţiilor de lucrări neexecutate, motiv pentru care soluţia de achitare, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., a inculpaţilor P.C.D., B.R. şi R.C., pentru infracţiunea prev. de art. 20 rap.la art. 215 alin. (1) şi (5) cu aplic, art. 75 lit. a) C. pen., nu este consecinţa unei erori grave de fapt.

În acest sens, din cuprinsul cererii de restituire T.V.A. din 28 februarie 2005, indicată în rechizitoriu în susţinerea acestei acuzaţii, rezultă că a fost semnată de C.C. şi G.E., iar nu de inculpatul P.C.D., şi vizează o altă sumă, decât cea menţionată ca fiind obiectul material al infracţiunii, şi anume suma de 3.808.655.937 lei reprezentând T.V.A. aferentă lunii ianuarie 2005 (fila 217 vol. III Dosar nr. 107/112/2007 al Tribunalului Bistriţa Năsăud).

Apoi, potrivit deciziei organelor fiscale din 24 ianuarie 2006, suma de 3.808.655.937 lei a fost aprobată la rambursare (fila 222 vol. III Dosar nr. 107/112/2007 al Tribunalului Bistriţa Năsăud).

De altfel, la dosar nu există vreun înscris care să arate că suma de 4.901.609.473 lei a făcut obiectul vreunei solicitări de rambursare T.V.A.

În plus, raportul de expertiză contabilă judiciară şi Completarea la raport atestă că suma de 47.252.633.039 lei (diferenţa de 2.362.631.711 lei până la 49.615.264.750 lei, constituind cota de 5% beneficiu aplicată de antreprenor) reprezintă diferenţe valorice între costurile consumurilor efectuate şi veniturile SC C.D. SRL evidenţiate prin situaţiile de lucrări, care au la bază documentaţia tehnică, şi care nu exprimă valoarea lucrărilor neefectuate, ci evaluarea lucrărilor efectiv executate - calculate la preţurile din devizul ofertă şi în conformitate cu prevederile contractului cu preţ fix încheiat între executant şi beneficiar.

Referitor la infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost trimisă în judecată intimata inculpată D.O., se constată că nu există mijloace de probă care să reliefeze elemente faptice de natură a conduce la concluzia că fapta există, respectiv că banii cu care a creditat SC C.D. SRL au provenit din săvârşirea vreunei infracţiuni. în plus, prin Raportul de expertiză contabilă s-a constatat că împrumuturile acordate de asociata O.D. către SC C.D. SRL Iaşi, în anul 2004, sunt reglementate prin prevederile Codului fiscal, aprobat prin Legea nr. 571/2003 şi Normele Metodologice de aplicare aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Totodată, instanţa de recurs constată că nu s-a comis o eroare gravă de fapt având drept consecinţă achitarea, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., a inculpaţilor P.C.D., B.R., D.O., R.C. şi H. (fostă G.) C.M., pentru infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 23 lit. a), b) şi c0 din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., având în vedere că nu există infracţiunea de folosire a creditului în alte scopuri decât cele pentru care a fost acordat şi nici infracţiunea de înşelăciune în convenţii, din care, potrivit rechizitoriului proveneau sumele de bani „spălate".

Nu s-a comis o eroare gravă de fapt nici prin constatarea inexistenţei grupului infracţional organizat, incriminat şi sancţionat prin art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic, art. 75 lit. a) C. pen., din a cărui structură ar fi făcut parte intimaţii inculpaţi P.C.D., B.R., D.O., R.C. şi H. (fostă G.) C.M. Calitatea intimaţilor inculpaţi de asociaţi, administratori sau salariaţi ai firmelor ce interesează cauza, ca şi existenţa raporturilor comerciale dintre acestea nu le poate conferi, ab initio, calitatea de membri ai unui grup infracţional organizat cu atât mai mult cu cât infracţiunile scop pentru care s-ar fi creat această structură, nu există, iar în actul de sesizare a instanţei nu s-a descris în ce a constat comiterea acestei infracţiuni de către fiecare dintre inculpaţi, care a fost structura grupului, ce lei a avut fiecare dintre inculpaţi în cadrul grupului.

Pentru toate considerentele expuse, înalta Curte reţine că, în mod evident, concluzia instanţei de apel se fundamentează pe conţinutul mijloacelor de probă, neputându-se constata existenţa unei erori grave de fapt şi, pe cale de consecinţă, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 18 Cod procedură penală în raport de niciuna dintre infracţiunile pentru care au fost acuzaţi intimaţii inculpaţi.

Referitor la motivul de recurs al părţii civile Statul Român prin M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.F.P. Bistriţa Năsăud, prin care se critică faptul că inculpaţii nu au fost obligaţi, în solidar, cu părţile responsabile civilmente la plata sumei pentru care există constituire de parte civilă, înalta Curte consideră că acesta este neîntemeiat, prin raportare la dispoziţiile legale care fundamentează achitarea intimaţilor inculpaţi. Potrivit art. 346 alin. (3) C. proc. pen., nu pot fi acordate despăgubiri civile în cazul în care achitarea s-a pronunţat pentru că fapta imputată nu există, astfel că soluţia pronunţată pe latură civilă prin sentinţă şi menţinută prin decizie este legală şi temeinică. Ca atare, nu devine aplicabil cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17²C. proc. pen.

Această critică a părţii civile nu se încadrează niciunui alt caz de casare expres şi limitativ prev. de art. 385⁹ C. proc. pen.

În consecinţă, în temeiul art. 3 85¹⁵ alin. (1) pct. l lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj şi de partea civilă Statul Român prin M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.F.P. Bistriţa Năsăud împotriva Deciziei penale nr. 103/ A din 29 mai 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, privind pe inculpaţii P.C.D., B.R., D.O., R.C., H. (fostă G.) C.M. şi G.I.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi, în sumă de câte 100 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj şi de partea civilă Statul Român prin M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.F.P. Bistriţa Năsăud împotriva Deciziei penale nr. 103/ A din 29 mai 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, privind pe inculpaţii P.C.D., B.R., D.O., R.C., H. (fostă G.) C.M. şi G.I.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi, în sumă de câte 100 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 noiembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3617/2013. Penal. Luare de mită (art. 254...		ICCJ. Decizia nr. 3659/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... →

ICCJ. Decizia nr. 3655/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3655/2013. Penal