ICCJ. Decizia nr. 3595/2013. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3595/2013
Dosar nr. 952/57/2012
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 36 din 19 martie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor sub aspectul cărora inculpatul C.R.F. a fost trimis în judecată din infracţiunea de trafic de influenţă în formă simplă, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
A condamnat pe inculpatul C.R.F., cetăţean român, cu studii superioare, necăsătorit, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 81 alin. (1) şi art. 82 alin. (1) C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei principale de 2 ani şi 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 6 luni.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.
A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 alin. (1) C. pen., conform cărora, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.
În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare durata reţinerii şi a arestării preventive a inculpatului începând cu data de 11 septembrie 2012 şi până în data de 17 septembrie 2012.
În temeiul art. 61 alin. 4 din Legea nr. 78/2000 a obligat inculpatul să restituie denunţătorului H.M. sumele de 6.000 RON şi 1.100 euro.
A ridicat măsura asigurătorie a indisponibilizării bunurilor inculpatului prin instituirea sechestrului, luată prin Ordonanţa nr. 172/P/2012 din data de 25 septembrie 2012 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia cu referire la imobilul teren, înscris în CF nr. 76392 a municipiului Alba Iulia, nr. top. 3899/1/1, în suprafaţă de 990 mp.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească statului suma de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în faza de urmărire penală şi suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în faza de judecată în primă instanţă.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul din data de 11 octombrie 2012, emis în dosarul nr. 172/P/2012 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia (în continuare DNA), înregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia sub dosar nr. 952/57/2012, a fost trimis în judecată inculpatul C.R.F. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În esenţă, s-a reţinut că martorul denunţător H.M., la data de 27 februarie 2012, în jurul orei 23:59, în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare X pe Bulevardul Horea din municipiul Alba Iulia, a fost oprit pentru un control de către un echipaj al poliţiei şi, pentru că emana un miros puternic de alcool, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ca urmare a acestui rezultat denunţătorul a fost condus la Spitalul Judeţean Alba Iulia unde i-au fost recoltate două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
- Denunţătorul, având reprezentarea cantităţii de alcool consumate, de rezultatele stabilirii alcoolemiei în sânge şi de consecinţele penale ale faptei comise, s-a hotărât să ceară sprijinul inculpatului C.R.F., pentru a nu fi trimis în judecată deoarece îl cunoştea pe inculpat de mai mulţi ani de zile şi ştia că inculpatul a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, dar nu a fost trimis în judecată.
În acest sens, s-a întâlnit cu inculpatul C.R.F. la domiciliul acestuia din municipiul Aiud, ocazie cu care inculpatul l-a lăsat pe martor să înţeleagă că are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Alba şi Institutului de Medicină Legală Cluj-Napoca şi în schimbul unor sume de bani îi poate facilita obţinerea unor rezultate ale alcoolemiei în sânge care să nu atragă răspunderea penală a martorului H.M.
În scopul efectuării acestor demersuri inculpatul C.R.F. a pretins de la denunţător suma de 6.000 RON motivând că o să distribuie această sumă funcţionarilor din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Alba care aveau să stabilească rezultatul alcoolemiei în sânge, iar în situaţia în care nu o să obţină un rezultat favorabil la instituţia sanitară din Alba Iulia în schimbul sumei de 1.100 euro, pe care o să o ofere funcţionarilor din cadrul Institutului de Medicină Legală Cluj-Napoca, va obţine cu certitudine de la această instituţie un rezultat favorabil al analizei alcoolemiei în sânge.
Inculpatul C.R.F. i-a precizat martorului H.M. că sumele de bani pretinse o să le remită funcţionarilor din cadrul celor două instituţii medicale sus-menţionate, iar pentru ajutorul pe care el i-l acordă o să se înţeleagă după soluţionarea dosarului penal, între cei doi nefiind încheiat niciun contact de asistenţă juridică.
De asemenea, inculpatul C.R.F. i-a relatat martorului H.M. faptul că în situaţia în care rezultatele analizei toxicologice a alcoolemiei nu îi vor fi favorabile o să-i restituie în întregime sumele de bani predate.
Martorul H.M. a împrumutat suma de 6.000 RON de la fratele său martorul H.I. şi potrivit înţelegerii l-a contactat telefonic pe inculpat şi au stabilit să se întâlnească în municipiul Alba Iulia, cartierul Cetate, în apropierea cinematografului Dacia pentru predarea sumei de bani. În aceste împrejurări, martorul H.M. s-a deplasat împreună cu fratele său martorul H.I. şi cumnata sa martora H.C.M. în locul stabilit de comun acord cu inculpatul C.R.F. şi în prezenţa acestora martorul H.M. a predat inculpatului C.R.F. suma de 6.000 RON pentru ca aceasta să fie remisă de inculpat funcţionarilor din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Alba în vederea stabilirii unui rezultat al alcoolemiei care să nu atragă răspunderea penală a martorului H.M.
Ulterior, martorul H.M. a aflat că prin buletinele de analiză toxicologică a alcoolemie s-a stabilit de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Alba că la data producerii evenimentului rutier a avut o alcoolemie în sânge de 1 g la mie respectiv 0,85 g la mie, motiv pentru care a fost chemat de către Poliţia Municipiului Alba Iulia pentru a fi audiat în calitate de învinuit. În acest context, l-a contactat telefonic pe inculpatul C.R.F. şi s-a întâlnit cu acesta la domiciliul inculpatului din municipiul Aiud.
Cu ocazia acestei întâlniri inculpatul C.R.F. l-a îndrumat pe martor să ceară recalcularea alcoolemiei şi a indicat martorului ce declaraţii să dea cu ocazia audierii predându-i şi un înscris care conţinea menţiunile ce trebuia să le facă martorul cu ocazia audierii în calitate de învinuit de către organele de poliţie.
Totodată, inculpatul C.R.F. i-a pretins martorului H.M. suma de 1.100 euro pentru a fi predată funcţionarilor din cadrul Institutului de Medicină Legală Cluj-Napoca în vederea stabilirii unui rezultat al alcoolemiei în sânge sub limita legală, astfel încât aceasta să nu atragă răspunderea penală a martorului H.M., sumă pe care martorul a împrumuta-o de la fratele său martorul H.I. şi după ce a primit-o, prin intermediul cumnatei sale H.C.M., l-a contactat telefonic pe inculpat şi s-a întâlnit cu acesta în municipiul Alba Iulia, cartierul Cetate, ocazie cu care martorul H.M. i-a predat inculpatului suma de 1.100 euro destinată funcţionarilor din cadrul Institutului de Medicină Legală Cluj-Napoca pentru stabilirea unui rezultat al alcoolemiei, ca urmare a expertizei solicitate de martor, sub limita care atrăgea răspunderea penală.
După efectuarea raportului de expertiză medico-legală de către Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, în care s-a concluzionat că "la ora evenimentului rutier numitul H.M. putea avea o alcoolemie mai mare de 0,80 g 0/00, cu o valoare teoretică apropiată de 0,90 g 0/00.", martorului H.M. i-a fost prezentat la data de 16 iulie 2012 materialul de urmărire penală administrat în dosarul penal nr. 378/P/2012 înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, de către procuror, martorul fiind asistat de către avocat D.H.
Realizând că urmează a fi trimis în judecată s-a întâlnit cu inculpatul C.R.F. la domiciliul acestuia din municipiul Aiud şi i-a cerut restituirea sumelor de bani predate, dar inculpatul i-a spus că o să-i restituie sumele de bani doar după soluţionarea dosarului de către procuror pentru a copia expertiza efectuată de IML Cluj-Napoca pe care să o prezinte funcţionarilor din cadrul acestei instituţii de la care trebuie să ceară la rândul său sumele de bani primite de la denunţător.
După ce a fost trimis în judecată, fiind înregistrat dosarul nr. 4996/176/2012 la Judecătoria Alba Iulia cu termen de judecată la data de 17 septembrie 2012, şi a fost citat în această cauză penală de către instanţa de judecată, martorul H.M. l-a denunţat pe inculpatul C.R.F. pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.
În faza de judecată în primă instanţă au fost reaudiaţi inculpatul şi martorii H.M., H.I., H.C.M. şi D.H.V. Inculpatul a depus la dosar două înscrisuri intitulate "Caracterizare" provenind de la Asociaţia "N.C. Alba Iulia" şi de la o persoană cu numele A.E. şi o recipisă de consemnare a unei sume de bani la C. Bank alături de dovada înregistrări originalului la registrul de valori al instanţei.
Inculpatul, personal şi prin apărătorii aleşi, şi-a exprimat poziţia procesuală în sensul achitării în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât a pretins şi primit sumele de bani în discuţie cu titlu de onorariu, adică o contravaloare a serviciilor de asistenţă avocaţială pe care urma să i le acorde martorului denunţător şi pe care susţine chiar că i le-a acordat acestuia din urmă.
Totodată, din materialul probatoriu al dosarului nu rezultă că ar fi indicat vreun funcţionar prin calitate sau competenţă pe lângă care să intervină pentru rezolvarea problemelor martorului denunţător, denunţătorul explicând în faţa instanţei cum a ajuns să facă precizările cu privire la funcţionari din cadrul SML Alba şi IML Cluj, precizări în cadrul cărora a arătat că, nemulţumit fiind, a înţeles să formuleze denunţ şi să declare ceea ce el a considerat de cuviinţă pentru a-şi recupera banii, deşi, în realitate, nu i s-a promis intervenţia pe lângă funcţionari din cele două instituţii.
La termenul din 28 ianuarie 2013 instanţa, din oficiu, a pus în discuţie schimbarea încadrări juridice a faptei, astfel cum aceasta a fost descrisă în rechizitoriu, din forma simplă a infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în forma continuată a aceleiaşi infracţiuni, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. iar cu ocazia judecării cauzei pe fond a dispus în acest sens.
A reţinut prima instanţă că, potrivit art. 257 alin. (1) C. pen., infracţiunea de trafic de influenţă se poate săvârşi în mai multe modalităţi alternative, primirea de bani sau alte foloase, pretinderea de bani sau alte foloase, acceptarea de promisiuni şi acceptarea de daruri.
În actul de sesizare a instanţei, actele materiale reţinute de procuror sunt descrise a consta în două pretinderi, comise la distanţă de câteva săptămâni una de alta, urmate, fiecare dintre ele, de două primiri de sume de bani. Dacă între fiecare pretindere şi primirea aferentă există o relaţie care nu este în măsură să desfacă unitatea naturală de infracţiune, în acord cu opiniile doctrinare, între prima pretindere şi primirea aferentă, pe de o parte, şi a doua primire şi primirea aferentă, pe de altă parte, nu mai există o astfel de relaţie.
Fiecare dintre aceste două unităţi naturale (prima pretindere şi primirea aferentă, a doua pretindere şi primirea aferentă), pretins săvârşite la distanţă de câteva săptămâni între ele, în realizarea, aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, constituie tot atâtea acţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni, situaţie care face să fie perfect incidente prevederile art. 41 alin. (2) C. pen. referitoare la forma continuată a infracţiunilor.
Argumentul procurorului de şedinţă, exprimat la termenul din 11 martie 2013, în sensul că inculpatul a fost trimis în judecată doar sub aspectul săvârşirii infracţiunii în modalitatea pretinderii, care s-ar fi comis la momentul înţelegerii iniţiale, este confirmat în opinia instanţei de chiar conţinutul actului de sesizare, care, în partea descriptivă a faptelor şi chiar în cea de încadrare în drept, se referă expres la două acte de pretindere urmate, fiecare dintre ele, de două acte de primire. Este adevărat că pretinsa infracţiune s-a consumat la momentul primei pretinderi dar, din descrierea la care ne-am referit mai sus, rezultă şi existenţa unui moment al epuizării, materializat prin ultimul act de primire.
Instanţa nu a primit nici argumentul că ambele primiri au fost urmarea aceleiaşi înţelegeri iniţiale, întrucât acest argument relevând o rezoluţie infracţională unică, care este o cerinţă esenţială şi expres prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. pentru reţinerea formei continuate a infracţiunii.
Pentru toate aceste considerente, a dispus schimbarea încadrării juridice din forma simplă a infracţiunii de trafic de influentă, în forma continuată reţinând existenţa a două acte materiale de pretindere şi primire a sumelor de bani de la martorul denunţător.
Pe fondul cauzei, a apreciat că probele administrate dovedesc activitatea infracţională desfăşurată de inculpat, reţinând că pentru ca aceste fapte de pretindere şi de primire de bani să reprezinte elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă trebuie îndeplinite mai multe condiţii, care rezultă din textul de incriminare al art. 257 alin. (1) C. pen., text ce a făcut şi obiectul unor ample cercetări doctrinare.
O primă cerinţă pentru existenţa elementului material constă în aceea ca fapta să fie săvârşită pe baza influenţei pe care făptuitorul o are sau lasă să se creadă că o are asupra funcţionarului. A lăsa pe cineva să creadă că există o influenţă înseamnă a crea falsa impresie că inculpatul se bucură de o oarecare trecere pe lângă funcţionari, inclusiv prin atitudinea de a nu dezminţi afirmaţiile în sensul existenţei influenţei.
În cauză, inculpatul, chiar dacă nu a fost el cel care a avut iniţiativa contactului cu denunţătorul, a avut, totuşi, o atitudine activă, întreţinând falsa credinţă a acestuia din urmă cu privire la influenţa pe care ar avea-o asupra funcţionarilor din cadrul instituţiilor medico legale de la Alba Iulia şi Cluj-Napoca. Acest din urmă aspect rezultă din contextul în care au avut loc discuţiile dintre cei doi, în condiţiile depistării denunţătorului în trafic, sub influenţa alcoolului şi în iminenţa întocmirii unui dosar penal sub această acuzaţie, dar mai rezultă şi din aceea că inculpatul a promis că va "rezolva" problema denunţătorului.
În legătură cu noţiunea folosită de inculpat pentru a denumi soluţia la situaţia denunţătorului, aceea de "a rezolva" problema, noţiune pe care însuşi inculpatul afirmă că a folosit-o şi pe care şi martorul H.I. declară că a auzit-o rostită de inculpat, aceasta denotă tocmai atitudinea activă a inculpatului în sensul întreţinerii falsei credinţe a denunţătorului asupra pretinsei influenţe.
Această semnificaţie a noţiunii este întărită de faptul că atât inculpatul cât şi denunţătorul ştiau că cel din urmă săvârşise infracţiunea de a conduce pe drumurile publice un autovehicul, având în sânge o îmbibaţie peste limita legală de 0,8 mg/l, infracţiune prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, pentru care inculpatul a şi fost condamnat la 8 luni închisoare cu suspendare prin Sentinţa penală nr. 336 din 17 septembrie 2011, pronunţată în dosarul nr. 4996/176/2012 al Judecătoriei Alba Iulia.
În acelaşi sens, sunt şi afirmaţiile inculpatului făcute cu ocazia convorbirilor interceptate autorizat, în cadrul cărora este folosită aceeaşi noţiune în următorul context: "La cine am dat eu, s-o dus şi o rezolvat.".
De asemenea, pentru a aprecia că pretinsa influenţă este determinantă pentru ca terţul să accepte pretenţiile făptuitorului, este necesar ca acesta din urmă să asocieze influenţei aptitudinea de a duce la rezolvarea problemei terţului pe căi ilicite. Ca atare, nu are importanţă dacă făptuitorul a precizat sau nu numele funcţionarului asupra căruia lasă să creadă că are influenţă, fiind suficient ca funcţionarul să fie determinat prin calitatea lui sau prin competenţa de a întocmi un act care-l interesează pe terţul cumpărător al influenţei, determinare ce poate rezulta şi doar prin referirea la actul în discuţie.
În speţă, inculpatul nu a pronunţat vreun nume şi nu a indicat vreo funcţie precis determinată dar, din toate împrejurările în cadrul cărora s-au comis faptele, rezultă, mai presus de orice dubiu, că acesta l-a lăsat pe denunţător să creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul instituţiilor de medicină legală din Alba Iulia şi Cluj-Napoca. Relevante în acest sens, sunt următoarele împrejurări: săvârşirea de către denunţător a unei fapte de conducere cu alcool, conştientizarea, atât de către inculpat cât şi de către denunţător, a realităţii că îmbibaţia alcoolică a denunţătorului era peste limita infracţională, notorietatea probaţiunii standard în cauze penale legate de conducerea cu alcool, probaţiune constând, în mod necesar, în analiza probelor de sânge şi în calculul retroactiv al alcoolemiei, realizat pe baza rezultatului acestor analize, realitatea că singurele instituţii cu atribuţii de analiză a probelor de sânge în scopul stabilirii alcoolemiei şi de realizare a calculului retroactiv sunt instituţiile de medicină legală (în speţă Serviciul Judeţean de Medicină Legală Alba şi Institutul de Medicină Legală Cluj).
Suficiente elemente care să întărească această din urmă concluzie (că inculpatul s-a referit la funcţionari din cadrul celor două instituţii de medicină legală) reies şi din convorbirile interceptate.
Astfel, când denunţătorul îi cere inculpatului să-i restituie banii, nemulţumit fiind că analizele şi calculul retroactiv au ieşit în defavoare-i, inculpatul încearcă să explice rezultatele analizelor şi ale calcului retroactiv aruncând vina pe atitudinea denunţătorului, care nu i-ar fi dezvăluit că a semnat, în momentul recoltării probelor de sânge, o declaraţie de consum. În acest context inculpatul foloseşte expresii ca "Buletinul acela de analiză toxi ... toxicologică", "Că analizele, analizele alea se duc şi le ia Poliţia", "Dovadă că ei, când or trimis, or trimis 0,8. Dar pe calculul care s-o făcut, pe, pe ce ai declarat ...", care sunt în măsură să facă indubitabilă referirea implicită la funcţionari din cadrul instituţiilor de medicină legală. Nepronunţarea expresă a numelui funcţionarului sau a funcţiei acestuia este specifică unor infracţiuni de genul celor din speţă, referirile inculpaţilor având, de cele mai multe ori, un caracter insidios, specific apropoului sau chiar limbajului argotic, arareori făcându-se referiri directe şi univoce la nume sau la funcţii, tocmai în ideea unei eventuale apărări ulterioare în acest sens. Caracterul voit ascuns al exprimărilor inculpatului este dat de conştientizarea faptului că săvârşeşte o infracţiune şi că ar putea fi interceptat prin mijloace specifice, aşa cum rezultă din convorbirile înregistrate în care, în cadrul unei discuţii mai aprinse cu denunţătorul, pe care-l bănuieşte de colaborare cu poliţia, îl întreabă sugestiv pe acesta din urmă: "Ai microfoane pe tine?".
A apreciat judecătorul fondului că de o deosebită relevanţă în dovedirea faptului că inculpatul a asociat influenţei aptitudinea de a duce la rezolvarea problemei terţului pe căi ilicite sunt şi afirmaţiile interceptate pe care inculpatul, în contextul mai sus indicat, le face când îşi exprimă indignarea cu privire la faptul că rezultatele actelor medico-legale nu sunt în sensul aşteptat: "A dracului, când mi-am rezolvat eu, s-o rezolvat, la toată lumea s-o rezolvat, numai la tine nu.".
Cea de-a treia condiţie impune necesitatea ca actul pentru care se promite intervenţia să intre în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului asupra căruia făptuitorul lasă să se creadă că are influenţă, or, în cauză este de notorietate faptul că singurele autorităţi ale statului cu atribuţii de analiză a probelor de sânge în scopul stabilirii alcoolemiei şi de realizare a calculului retroactiv sunt instituţiile de medicină legală.
Referitor la apărările formulate de inculpat privind primirea sumelor de bani cu titlu de onorariu avocaţial pentru asistenţa juridică acordată martorului denunţător, instanţa de fond a apreciat că nu pot fi primite.
În acest sens avut în vedere, transcrierile convorbirilor dintre cei doi din care rezultă că inculpatul îi spune denunţătorului că se va duce să-i recupereze banii "Dacă vine citaţia, fac copii xerox după alea, mă duc şi le arăt: Domnule, uite, acesta mi-o venit, răspunsul. Îmi daţi banii înapoi. Şi am gătat.", " Să fac ceva să ţi-i recuperez, ce dracu să zic?!", "La acesta îi dau hârtia: Bă, uite asta-i problema. Mie îmi trebuie banii înapoi să-i dau la om.", "Şi dacă, într-adevăr, o ieşit că ai avut peste 0,8, mă duc şi zic: Domnule, uitaţi ce aţi făcut, aţi greşit. Mă doare-n p..lă, mie îmi daţi banii înapoi", "ăia 60 de milioane de la Alba", "ăia de la Cluj, o mie o sută...", "Eu n-am avut niciun câştig de aicea! Ţi-am spus că mie îmi dai banii la urmă.".
Relevant sub aspectul analizat este şi faptul că, acel contract de asistenţă pe care inculpatul pretinde că l-a încheiat cu denunţătorul nu poartă semnătura acestuia din urmă, cum, de altfel, se întâmplă cu celelalte contracte similare depuse de inculpat şi care poartă semnătura clienţilor.
Nici apărarea inculpatului că s-ar fi înţeles cu denunţătorul ca, în cazul în care nu vor avea succes activităţile sale de asistenţă avocaţială, să-i restituie acestuia banii primiţi ca onorariu, "în virtutea relaţiilor de cunoştinţă apropiată cu denunţătorul" nu a fost primită de instanţă întrucât specificul obligaţiei pe care avocatul şi-o asumă faţă de clientul său este una de diligentă şi nu de rezultat, ceea ce face ca o pierdere a procesului să nu dea loc la restituirea onorariului.
Nu în ultimul rând, instanţa a mai reţinut că această apărare este contrazisă chiar de atitudinea inconsecventă a inculpatului în legătură cu restituirea, care, în declaraţia din faţa instanţei, la data de 28 ianuarie 2013, a arătat că nu restituit banii pentru că nu se consideră vinovat, iar la data de 14 februarie 2013 a consemnat suma de 11.000 RON (echivalentul sumelor de 6.000 RON şi 1.100 euro) pe numele denunţătorului, astfel cum rezultă din recipisă de consemnare la C. Bank unită cu dovada înregistrări originalului la registrul de valori al instanţei.
A apreciat ca nefiind credibilă nici apărarea inculpatului că banii au fost primiţi după momentul efectuării analizelor de către Serviciul de Medicină Legală Alba (data efectuării analizelor este 01 martie 2012 şi apare pe Buletinul de analiză aflat la dosar), deoarece infracţiunea de trafic de influenţă s-a consumat pe data pretinderii banilor, adică la momentul primului contact dintre inculpat şi denunţător (în luna februarie 2012, cum arată însuşi inculpatul în declaraţia din faţa instanţei), care a avut loc imediat după depistarea denunţătorului în trafic şi recoltarea probelor de sânge (ziua de 27 februarie 2013 este reţinută ca dată a depistării în trafic a denunţătorului în procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante), primirea primei tranşe de bani, chiar comisă după momentul efectuării analizelor, nefiind decât o consecinţă firească a unităţii naturale a celui dintâi act material, cum instanţa a arătat cu ocazia, analizei chestiunii legate de încadrarea juridică a faptei în forma continuată.
Prim instanţă a reţinut că sub aspect subiectiv, inculpatul a săvârşit fapta cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, reglementată de art. 19 alin. (1) lit. a) C. pen., a prevăzut rezultatul acţiunilor sale dar şi realitatea că, săvârşindu-le, rezultatul socialmente periculos pentru relaţiile ce reclamă încrederea în activitatea autorităţilor statului (în speţă instituţiile de medicină legală) se produce ipso facto, inevitabil, aşadar.
Astfel, a reţinut că fapta inculpatului C.R.F. care, în cursul lunilor februarie - martie 2012, în două rânduri, a pretins şi a primit în acelaşi mod, două sume de bani, respectiv 6.000 RON şi 1.100 euro, de la martorul denunţător H.M., promiţându-i acestuia din urmă că va interveni pe lângă funcţionari din cadrul instituţiilor de medicină legală din Alba Iulia şi Cluj-Napoca, pe lângă care a lăsat să se creadă că are influenţă de natură a-i determina să efectueze, în mod favorabil denunţătorului, analiza probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei şi calculul retroactiv al alcoolemiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
La stabilirea şi aplicarea pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., respectiv, natura şi limitele speciale ale pedepsei pentru infracţiunea de trafic de influenţă (închisoarea de la 2 la 10 ani) relevă un pericol social abstract destul de ridicat; forma continuată de săvârşire a infracţiunii (două acte materiale), calitatea de avocat a inculpatului, care presupune, în sine, respect faţă de lege şi prestigiul datorat autorităţilor statului şi nu o atitudine precum cea din speţă; scopul mărunt urmărit de inculpat, acela de a obţine foloase băneşti, unit cu lipsa de respect a acestuia faţă de însemnătatea valorii sociale a încrederii în autorităţile statului, relevă, toate, un pericol social concret, de asemenea, însemnat.
Faţă de toate aceste aspecte a apreciat că aplicarea unei pedepse orientate spre minimum special prevăzut de lege de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani şi 6 luni corespunde scopului sancţiunii penale astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Aspectele ce caracterizează persoana inculpatului în mod favorabil (studii superioară, lipsă antecedente penale, comportament bun în colectivitate) nu au fost reţinute ca circumstanţe atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., aşa cum a solicitat inculpatul, dat fiind specificul faptei, la săvârşirea căreia inculpatul s-a folosit în mod fraudulos tocmai de aceste calităţi ale sale dar au fost valorificate de instanţă la individualizarea judiciară a pedepsei.
A reţinut că nici faptul că inculpatul a consemnat suma de 11.000 RON pe numele denunţătorului nu poate fi reţinută ca circumstanţă atenuantă în acord cu dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., deoarece respectiva sumă nu reprezintă paguba pricinuită de atingerea valorilor ocrotite prin incriminarea infracţiunii, traficul de influenţă fiind o infracţiune de pericol, urmarea acesteia constând în atingerea ce se aduce prestigiului de care trebuie să se bucure autorităţile statului.
Constatând că faţă de denunţător, s-a dispus prin rechizitoriu neînceperea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de cumpărare de influenţă întrucât a beneficiat de o cauză de nepedepsire, prev. de art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 a dispus ca inculpatul să restituie denunţătorului H.M. sumele de 6.000 RON şi 1.100 euro. Consemnarea sumei de 11.000 RON pe numele denunţătorului, având în vedere că denunţătorul nu este parte civilă în speţa de faţă, nu poate fi interpretată decât în sensul unei modalităţi prin care inculpatul, anterior rămânerii definitive a prezentei sentinţe, a înţeles să-şi îndeplinească obligaţia de restituire în discuţie.
Reţinând că s-a dispus obligarea inculpatului la restituirea sumelor pretinse şi primite de la denunţător, a apreciat că nu mai există posibilitatea confiscării aceloraşi sume de la inculpat, şi a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a indisponibilizării bunurilor inculpatului prin instituirea sechestrului, luată prin Ordonanţa nr. 172/P/2012 din data de 25 septembrie 2012 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia cu referire la imobilul teren, înscris în CF nr. 76392 a municipiului Alba Iulia, nr. top. 3899/1/1, în suprafaţă de 990 mp.
Împotriva sentinţei au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia şi de inculpatul C.R.F., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.
Prin recursul său, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a criticat hotărârea pronunţată de instanţa de fond sub aspectul greşitei schimbări a încadrării juridice dată faptei şi condamnării inculpatului C.R.F. pentru infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată, în condiţiile în care nu s-au efectuat cercetări pentru două acte materiale şi nici nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, fiind ignorate de către instanţă dispoziţiile art. 335 C. proc. pen.
O altă critică a Parchetului a vizat omisiunea instanţei de a aplica ca pedeapsă accesorie dispoziţiile art. 64 lit. c) C. pen. având în vedere că inculpatul a comis fapta în calitate de avocat şi folosindu-se de această profesie.
A criticat hotărârea şi sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepsei atât sub aspectul cuantumului pe care l-a apreciat prea mic cât şi a modalităţii de executare, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
De asemenea, o altă critică a vizat greşita aplicare a legii cu referire la faptul că se impunea restituirea sumelor de 6.000 RON şi 1.100 RON către denunţătorul H.M.
Inculpatul C.R.F. a criticat hotărârea instanţei de fond pe motive de nelegalitate şi netemeinicie, în principal, sub aspectul greşitei sale condamnări pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă susţinând că judecătorul fondului în stabilirea situaţiei de fapt a avut în vedere doar interceptările efectuate după momentul aşa zisei pretinderi a sumelor de bani pentru presupusul trafic pe lângă funcţionarii de Serviciul de medicină legală, neexistând nicio probă care să dovedească că activităţile desfăşurate de inculpat au fost în afara contractului de asistenţă juridică pe care îl avea cu denunţătorul.
Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei a criticat hotărârea întrucât a apreciat cuantumul pedepsei aplicate ca fiind prea mare având în vedere conduita inculpatului anterior comiterii faptei.
Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba Iulia şi de inculpatul C.R.F., prin prisma dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 C. proc. pen., Înalta Curte constată că sunt fondate, pentru următoarele considerente:
1. Critica Parchetului privind greşita schimbare a încadrării juridice, de către judecătorul fondului, din forma simplă a infracţiunii de trafic de influenţă în forma continuată, este întemeiată dar se impun a fi făcute câteva precizări în legătură cu argumentele invocate de Parchet în susţinerea recursului.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că inculpatul C.R.F., avocat în cadrul Baroului Hunedoara, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în cursul anului 2012, a pretins şi primit de la martorul denunţător H.M. sumele de 6.000 lei şi 1.100 euro în scopul de a interveni pe lângă funcţionarii din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Alba şi IML Cluj-Napoca în vederea stabilirii unei rezultat al analizei toxicologice - alcoolemie sub limita legală, pentru a-l exonera de răspunderea penală pe martorul denunţător în dosarul în care acesta era cercetat pentru comiterea unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Judecătorul fondului, la termenul de judecată din data de 18 februarie 2013, a pus în discuţia părţilor, din oficiu, schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului C.R.F. din infracţiunea prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., iar la data pronunţării pe fondul cauzei (19 martie 2013) a dispus în acest sens.
Potrivit dispoziţiilor art. 317 C. proc. pen. judecata se mărgineşte la fapta şi persoana arătată în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea, prin urmare, prima instanţă nu poate judeca decât faptele şi persoanele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriu.
În unele cazuri, în cursul judecăţii pot apărea elemente noi care se referă la acte materiale aparţinând infracţiunii deduse judecăţii situaţie în care sunt depăşite limitele sesizării instanţei şi presupune o procedură de extindere a obiectului judecăţii, art. 335 C. proc. pen. reglementând procedura extinderii acţiunii penale pentru noi acte materiale aparţinând aceleiaşi infracţiuni.
Astfel, când în cursul judecăţii se descoperă în sarcina inculpatului date şi cu privire la alte acte materiale care intră în conţinutul infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, extinderea obiectului judecăţii se dispune prin extinderea acţiunii penale. Se constată că, în această ipoteză, la momentul trimiterii în judecată a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru acea infracţiune pentru actele materiale descoperite la acel moment or, prin descoperirea şi altor acte materiale este necesară extinderea acţiunii penale şi cu privire la aceste acte şi nu o punere în mişcare a acţiunii penale, astfel cum a susţinut parchetul.
După extinderea acţiunii penale, instanţa este obligată să procedeze la judecarea infracţiunii în întregul ei, să pună în discuţie actele cu privire la care s-a dispus extinderea şi să asigure dreptul la apărare al inculpatului, fiind necesară schimbarea încadrării juridice dată faptei.
În cauză, prima instanţă a pus în discuţia părţilor, cu respectarea principiului oralităţii şi contradictorialităţii schimbarea încadrării juridice dată faptei, a respectat dreptul la apărare al inculpatului permiţând acestuia să-şi pregătească apărarea în raport de noua încadrare juridică, reţinerea formei continuate a infracţiunii de trafic de influenţă.
Prin urmare, prima instanţă a respectat normele procedurale incidente în cauză ce vizează extinderea acţiunii penale şi schimbarea încadrării juridice.
Înalta Curte reţine însă că infracţiunea continuată - forma unităţii legale de infracţiune - este caracterizată prin săvârşirea de către aceeaşi persoană, la intervale de timp diferite, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale a unor acţiuni sau inacţiuni care fiecare în parte reprezintă conţinutul aceleiaşi infracţiuni, situaţie care nu se regăseşte în prezenta cauză.
Raportat la aceste considerente de ordin teoretic şi la activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul C.R.F., dovedită cu mijloacele de probă reţinute chiar de către instanţa de fond, Înalta Curte constată că, infracţiunea de trafic de influenţă s-a consumat în momentul în care între martorul denunţător H.M. şi inculpat a intervenit înţelegerea în baza căreia acesta din urmă a pretins bani în schimbul traficării pretinsei influenţe asupra funcţionarilor din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Alba şi IML Cluj-Napoca, bani pe care ulterior, în două tranşe (6.000 RON şi 1.100 euro), tot în baza înţelegerii iniţiale şi nu ca urmare a unei noi pretinderi de către inculpat.
Elementul material constă în acţiunea de a pretinde şi primi sumele de bani în schimbul demersului pe lângă funcţionarii competenţi pentru a-i determina să îndeplinească un anumit act medico-legal, acesta fiind momentul consumativ, infracţiunea de trafic de influenţă fiind o infracţiune cu consumare anticipată, în al cărei conţinut constitutiv, legiuitorul a înscris acte ce reprezintă doar un început de executare, sau chiar acte premergătoare, dar care, în temeiul legii au aceeaşi semnificaţie juridică cu actele epuizate, şi anume a determina uniformitatea de încadrare juridică, în infracţiunea consumată de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen., rap la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Primirea efectivă a sumelor de 6.000 RON şi 1.100 euro în două tranşe, în perioada februarie - martie 2012, nu atrage prorogarea momentului consumativ, care rămâne cel al perfectării înţelegerii, ci reprezintă un act inclus în conţinutul constitutiv al aceleiaşi infracţiuni, cu relevanţă atât asupra definitivării rezoluţiei infracţionale, inculpatul prevăzând şi urmărind primirea acestor sume de bani, dar şi asupra activităţii de probaţiune realizată de organele judiciare.
Pentru aceste motive, Înalta Curte apreciază recursul Parchetului întemeiat sub acest aspect, urmând a dispune, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşită de inculpatul C.R.F. din infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de trafic de influenţă în formă simplă, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Cu privire la vinovăţia inculpatului în comiterea faptei, având în vedere şi criticile recurentului inculpat, Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de fond că probatoriile administrate dovedesc dincolo de orice îndoială că, în luna februarie 2012, inculpatul C.R.F., avocat în cadrul Baroului Hunedoara, a pretins de la martorul denunţător sume de bani pe care i-a şi primit, în două tranşe (6.000 RON şi 1.100 euro), în schimbul traficării pretinsei influenţe pe lângă funcţionarii din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Alba şi IML Cluj-Napoca în vederea stabilirii unei rezultat al analizei toxicologice - alcoolemie sub limita legală, pentru a-l exonera de răspunderea penală pe martorul denunţător H.M.
Ulterior, întrucât actul pentru a cărei realizare inculpatul şi-a traficat influenţa, şi anume un calcul redus al alcoolemiei în scopul înlăturării caracterului penal al faptei, şi deci al răspunderii penale, nu a fost obţinut, denunţătorul fiind condamnat definitiv pentru o infracţiune prev. de O.U.G. nr. 195/2002, acesta din urmă s-a deplasat la domiciliul inculpatului din Aiud şi a solicitat restituirea sumelor remise pentru cumpărarea de influenţă.
Împrejurările pretinderii şi remiterii unor sume de bani au fost recunoscute chiar de către inculpatul C.R.F. în declaraţiile date însă acesta a negat scopul pentru care a primit banii, susţinând că reprezintă onorariu avocaţial urmare activităţilor de asistenţă juridică realizate pentru martorul denunţător în dosarul penal în care acesta era cercetat pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice.
Contrar susţinerilor recurentului intimat inculpat, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că între C.R.F., în calitate de avocat şi martorul denunţător nu a fost încheiat un contract de asistenţă juridică pentru ca acesta să-i asigure apărarea în dosarul în care martorul denunţător era cercetat, întrucât contractul prezentat de inculpat în cursul urmăririi penale nu este semnat de martorul denunţător, modalitatea de lucru a inculpatului fiind diferită în cazul altor clienţi, astfel cum rezultă din contractele de asistenţă juridică încheiate cu alte persoane.
În susţinerea denunţului şi declaraţiilor martorului denunţător sunt şi transcrierile convorbirilor telefonice dintre inculpat şi martorul denunţător din care rezultă că după primirea buletinului cu rezultatul analizei toxicologice - alcoolemie ce nu era favorabil martorului denunţător, acesta din urmă a avut unele discuţii cu inculpatul solicitându-i să-i restituie sumele de bani pe care le-a împrumutat de la martorii H.C.M. şi H.I., cumnata şi fratele său, inculpatul arătându-şi nemulţumirea faţă de modalitatea în care s-a stabilit alcoolemia şi, totodată, arătându-şi disponibilitatea de a se deplasa la specialiştii din cadrul celor două instituţii şi să le arate copiile documentelor pentru a obţine banii remişi acestora şi a-i înapoia martorului denunţător cu referire directă la sumele de 6.000 RON şi 1.100 euro pentru Alba şi Cluj ( transcrierea convorbirilor telefonice din datele de 21 august 2012 şi 27 august 2012).
Or, în condiţiile în care inculpatul ar fi primit aceste sume cu titlu de onorariu avocaţial, cum a susţinut în apărare, nu se justifică atitudinea acestuia de a interveni la funcţionarii celor două instituţii pentru a recupera aceste sume. Prin urmare, reacţia inculpatului nu face decât să confirme împrejurarea că a pretins şi primit de la martorul denunţător aceste sume în schimbul pretinsei influenţe asupra funcţionarilor din cadrul celor două instituţii de medicină legală.
Relevanţă sub aspect probator prezintă şi declaraţiile martorilor H.C.M. şi H.I., cumnata şi fratele martorului denunţător, care deşi nu au cunoscut în mod direct scopul pentru au fost remise sumele de bani către inculpatul C.R.F. au aflat de la H.M. că sunt necesare pentru a-l ajuta să i se scadă alcoolemia, cei doi martorii fiind prezenţi doar când martorul denunţător a remis suma de 6.000 RON inculpatului, iar acesta l-a asigurat pe H.I. că i se va rezolva problema fratelui său fără a-i da alte detalii. Ulterior, când H.M. i-a solicitat suma de 1.100 euro, martora H.C.M. a aflat de cumnatul său că inculpatul i-a solicitat această sumă pentru a-l ajuta cu reducerea alcoolemiei.
În susţinerea activităţii infracţionale a inculpatului este şi faptul că acesta într-una dintre discuţiile avute cu martorul denunţător îl suspectează că ar putea colabora cu organele de poliţie şi îl întreabă dacă are microfoane, prin urmare, cunoscând că realizează activităţi ilegale care nu se circumscriu obligaţiilor profesionale chiar în ipoteza în care s-ar accepta teza invocată de inculpat că ar fi avut un contract de asistenţă juridică încheiat cu martorul denunţător, inculpatul este precaut în exprimări. Or, în atare situaţie, apărările inculpatului că dialogurile pe care le-a avut cu martorul denunţător ar fi fost dirijate de acesta din urmă pentru a-l determina să facă referiri la împrejurări care să-l incrimineze, întrucât martorul cunoştea că se realizează înregistrări în mediu ambiental nu pot fi primite de către instanţa de recurs.
Totodată, din probatoriul administrat rezultă că inculpatul după obţinerea primului buletin de analiză, nefavorabil martorului denunţător, i-a menţinut acestuia încrederea că va rezolva problema la IML Cluj-Napoca, spunându-i ce să declare la procuror, înmânându-i şi un înscris în acest sens, prin urmare, pretinderea şi primirea sumelor de bani s-a făcut în vederea realizării elementul material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă prevalându-se de influenţa presupusă pe care a lăsat să se creadă că o are pe lângă funcţionarii respectivi ce aveau competenţa funcţională de a efectua actul solicitat.
Nu este lipsită de importanţă nici împrejurarea că inculpatul deşi a susţinut că a primit sumele respective pentru activitatea de asistenţă juridică acordată martorului denunţător în dosarul în care era cercetat, se constată că i-a asigurat apărarea o singură dată în faţa organelor de poliţie, iar ulterior, martorul a fost reprezentat de D.H.V., avocat în cadrul aceluiaşi barou, la insistenţele inculpatului care nu s-a putut prezenta din motive obiective. Mai mult, după declanşarea cercetărilor în cauză, inculpatul a consemnat sumele de bani primite de la martorul denunţător la CEC pentru a fi restituite acestuia din urmă. Or, în aprecierea instanţei de recurs nu există nicio raţiune pentru care inculpatul să restituie sumele de bani denunţătorului, alta decât în temeiul rezoluţiei infracţionale care a şi condus la solicitarea sumelor de 6.000 RON şi 1.100 euro (pentru a-şi folosi pretinsa influenţă pe lângă funcţionarii celor două instituţii de medicină legală).
Toate aceste probatorii fac dovada că inculpatul C.R.F. a pretins şi primit în două tranşe, de la martorul denunţător, sumele de bani pentru traficarea pretinsei sale influenţe asupra funcţionarilor din cadrul celor două instituţii medico-legale.
Contrar celor susţinute de recurentul intimat inculpat, Înalta Curte reţine că, prin existenţa cerinţei ca făptuitorul să invoce influenţa pe care pretinde că o are asupra unui funcţionar, nu este necesar ca acesta să precizeze numele şi atribuţia specifică a acestuia, fiind necesară doar indicarea funcţiei şi autorităţii, respectiv a instituţiei având competenţa de a îndeplini un act în legătură cu atribuţiile de serviciu în discuţie. Pretinderea şi primirea de bani, cu promisiunea de a influenţa funcţionarii din cadrul Serviciului judeţean de Medicină Legală Alba şi IML Cluj-Napoca pentru a obţine un buletin de analiză toxicologică - alcoolemie favorabil martorului denunţător şi pentru a-l exonera de răspundere penală, îndeplineşte cerinţa prev. de art. 257 C. pen.
Prin urmare, reţinând vinovăţia inculpatului C.R.F. în comiterea infracţiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată cererea recurentului intimat inculpat privind achitare, întemeiat pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi, urmare schimbării încadrării juridice dată faptei, va dispune condamnarea acestuia pentru această faptă.
La individualizarea judiciară a pedepsei şi a modalităţii de executare, instanţa va avea în vedere criteriile legale, cumulative şi obligatorii prev. de art. 72 C. pen. - modalitatea în care inculpatul a acţionat, creând convingerea martorului denunţător că îi va determina pe funcţionarii de cele două instituţii de medicină legală să întocmească un buletin de analiză toxicologică - alcoolemie favorabil acestuia, spunându-i martorului că a mai rezolvat astfel de situaţii chiar într-o cauză care îl privea în mod direct, faptul că a realizat infracţiunea prev. de art. 257 C. pen. în mai multe variante alternative ale conţinutului constitutiv, persistând în activitatea infracţională, calitatea în care a acţionat - cea de avocat -, ceea ce este de natură a conferi acţiunilor sale natura unui mod ilegal de a exercita activitatea profesională, aspecte ce sunt de natură a conferi o periculozitate sporită persoanei sale, care apelează la strategii care prin ele însele pot constitui alte infracţiuni şi care sunt de natură să îi sporească forţa argumentelor şi încrederea cumpărătorilor de influenţă.
Totodată, instanţa va mai avea în vedere lipsa antecedentelor penale, faptul că beneficiază de apreciere pe linie profesională potrivit actelor în circumstanţiere depuse la doar dar şi împrejurarea că nu a recunoscut săvârşirea faptei, deşi probele administrate au condus la vinovăţia acesteia dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Faţă de aspectele reţinute, Înalta Curte constată că scopul educativ şi preventiv al pedepsei, prev. de art. 52 C. pen., poate fi atins prin aplicarea unei pedepse orientată spre minimum special prevăzut de legea penală, de 2 ani şi 6 luni închisoare.
De asemenea, având în vedere relaţiile sociale ocrotite de lege prin incriminarea faptei de trafic de influenţă, pericolul concret al faptei, persoana inculpatului dar şi finalitatea preventivă a sancţiunii penale, apreciază că executarea pedepsei aplicate cu suspendarea executării pe un termen de încercare de 4 ani şi 6 luni poate contribui la reeducarea inculpatului şi schimbarea atitudinii faţă de valorile sociale ocrotite de lege pe care trebuie să le respecte tocmai în virtutea activităţii pe care o desfăşura.
Faţă de natura şi gravitatea faptei, împrejurările concrete ale comiterii faptei şi persoana inculpatului Înalta Curte apreciază că se impune interzicere cu titlu de pedeapsă accesorie a exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.
Având în vedere că inculpatul nu s-a folosit de funcţia pe care o deţinea în săvârşirea faptei ci a promis martorului denunţător că va interveni pe lângă funcţionari respectivi nu în calitatea sa de avocat, de altfel nici nu a încheiat un contract de asistenţă juridică cu martorul denunţător, ci în virtutea relaţiei pe care acesta o avea cu acei funcţionari care într-o situaţie similară l-au ajutat şi pe inculpat, nu se impune interzicerea cu titlu de pedeapsă accesorie şi a drepturilor prev. de art. 64 lit. c) C. pen., astfel cum a solicitat Parchetul în susţinerea motivelor de recurs.
În temeiul dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii va suspenda şi executarea pedepsei accesorii.
Va pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 alin. (1) C. pen., conform cărora, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa va revoca suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.
În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., va deduce din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare durata reţinerii şi a arestării preventive a inculpatului începând cu data de 11 septembrie 2012 şi până în data de 17 septembrie 2012.
Critica Parchetului este întemeiată însă cu privire la greşita aplicare a legii, cu referire la cauza specială de restituire astfel cum prevăd dispoziţiile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 care stabilesc ca banii, valorile sau orice alte bunuri să fie restituite persoanei care le-a dat în cazul în care această persoană beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută la alin. (2) al aceluiaşi articol.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că prin actul de sesizare al instanţei s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de martorul denunţător, întemeiat pe dispoziţiile art. 10 lit. i1) C. proc. pen., sub aspectul comiterii infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000, întrucât a intervenit o cauză de nepedepsire.
Având în vedere că martorul denunţător H.M. a solicitat în cursul judecăţii restituirea sumelor remise inculpatului pentru traficarea pretinsei influenţe, iar inculpatul a consemnat la C. Bank Filiala Aiud, echivalentul în RON a sumelor primite de la denunţător, astfel cum rezultă din recipisa depusă la dosar, în mod corect, aceste sume trebuiau restituite către martorul denunţător şi nu trebuia obligat inculpatul să le restituie, întrucât s-ar ajunge la o dublă sancţiune a inculpatului.
Pentru aceste considerente, va reforma sentinţa şi sub acest aspect şi, în temeiul art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, va dispune restituirea către denunţătorul H.M. a sumelor de 6.000 RON şi 1.100 euro.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
2. Referitor la criticile recurentului intimat inculpat C.R.F., Înalta Curte le apreciază ca fiind întemeiate numai sub aspectul greşitei încadrări juridice dată faptei şi obligării la restituirea sumelor către martorul denunţător, pentru considerentele expuse la analizarea criticilor Parchetului.
Având în vedere soluţia dispusă în cauză de către instanţa de recurs, după schimbarea încadrării juridice, interpretarea şi analizarea probatoriului la stabilirea vinovăţiei inculpatului în comiterea faptei de trafic de influenţă în varianta simplă, pentru care a şi dispus condamnarea acestuia, analiză realizată şi din prisma criticilor recurentului intimat inculpat, se constată că o reluare a acestor argumente nu se mai justifică.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia şi de inculpatul C.R.F. împotriva Sentinţei penale nr. 36 din 19 martie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va casa, în parte, sentinţa penală atacată, numai în ceea ce priveşte greşita schimbare a încadrării juridice şi greşita obligare a inculpatului la restituirea sumelor către martorul denunţător H.M. în sensul celor menţionate în considerentele deciziei.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia şi de inculpatul C.R.F. împotriva Sentinţei penale nr. 36 din 19 martie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează, în parte, sentinţa penală atacată, numai în ceea ce priveşte greşita schimbare a încadrării juridice şi greşita obligare a inculpatului la restituirea sumelor către martorul denunţător H.M. şi, rejudecând:
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpatul C.R.F. din infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de trafic de influenţă în formă simplă, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpatul C.R.F. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 81 alin. (1) şi art. 82 alin. (1) C. pen., suspendă condiţionat executarea pedepsei principale de 2 ani şi 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 6 luni.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.
Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 alin. (1) din C. pen., conform cărora, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.
În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., deduce din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoarea durata reţinerii şi a arestării preventive a inculpatului începând cu data de 11 septembrie 2012 şi până în data de 17 septembrie 2012.
În temeiul art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, dispune restituirea către denunţătorul H.M. a sumelor de 6.000 RON şi 1.100 euro.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3564/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3652/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
