ICCJ. Decizia nr. 3622/2013. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3622/2013

Dosar nr. 8734/30/2012

Şedinţa publică din 19 noiembrie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 352/PI din 2 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 8734/30/2012, în baza art. 334 C. proc. pen. au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de avocaţii inculpaţilor M.M., L.C.A. şi B.M., din infracţiunile prev. de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, şi infracţiunea prev. de art. 289 C. pen., în infracţiunea prev. de art. 256 C. pen.

În baza art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c), C. pen., a fost condamnat inculpatul B.C.F. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a 2-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionata a executării pedepsei aplicate inculpatului, iar în baza art. 82 C. pen. s-a stabilit un termen de încercare de 4 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe perioada suspendării executării pedepsei principale s-a dispus să se suspende şi executare pedepsei accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în interiorul termenului de încercare.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea de 24 h şi arestul preventiv din data de 28 august 2012 la zi.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 28 august 2012 emis de Tribunalul Timiş dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c), C. pen., a fost condamnat inculpatul B.B. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

În baza art. 71 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a 2-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului, iar în baza art. 82 C. pen. s-a stabilit un termen de încercare de 4 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe perioada suspendării executării pedepsei principale s-a dispus să se suspende şi executare pedepsei accesorii.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea de 24 h din data de 28 august 2012.

În baza art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c), C. pen., a fost condamnat inculpatul T.V. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

În baza art. 71 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a 2-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe perioada suspendării executării pedepsei principale s-a dispus să se suspende şi executare pedepsei accesorii.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea de 24 h şi arestul preventiv din data de 28 august 2012 la zi.

În baza art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c), C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În baza art. 289 C. pen. cu aplic. art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), C. pen, art. 76 alin. (1) lit. e), C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele mai sus aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a 2-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului, iar în baza art. 82 C. pen. s-a stabilit un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe perioada suspendării executării pedepsei principale s-a dispus să se suspende şi executare pedepsei accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen. atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în interiorul termenului de încercare.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea de 24 h şi arestul preventiv din data de 28 august 2012 la zi.

În baza art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c), C. pen., a fost condamnat inculpatul L.C.A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În baza art. 289 C. pen. cu aplic. art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e), C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele mai sus aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a 2-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe perioada suspendării executării pedepsei principale s-a dispus să se suspende şi executare pedepsei accesorii.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea de 24 h şi arestul preventiv din data de 28 august 2012 la zi.

În baza art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c), C. pen., a fost condamnat inculpatul B.M. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele mai sus aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a 2-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe perioada suspendării executării pedepsei principale s-a dispus să se suspende şi executare pedepsei accesorii.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea de 24 h şi arestul preventiv din data de 28 august 2012 la zi.

În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea proceselor-verbale de contravenţie nr. x întocmit de inculpatul L.C.A., în numele inculpatului B.M. şi a procesului-verbal nr. y, întocmit de inculpatul M.M.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea următoarelor sume de bani: 200 RON de la inculpatul B.C.F.; 600 RON de la inculpatul T.V.; 300 RON de la inculpatul M.M.; 150 RON de la inculpatul L.C.A.; 150 RON de la inculpatul B.M.; 200 RON de la inculpatul B.B.

S-a dispus virarea acestor sume de bani către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în contul deschis la B.C.R.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Timiş, înainte de a trece la cercetarea fondului cauzei, s-a pronunţat cu privire la cererile de schimbare a încadrării juridice formulate în cauză. În acest sens s-a reţinut că s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prev. de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, şi infracţiunea prev. de art. 289 C. pen., în infracţiunea prev. de art. 256 C. pen.

Astfel, s-a reţinut că aşa cum sunt arătate în C. pen. infracţiunile prev. de art. 254, 256 şi 289 au următoarele definiţii:

Potrivit art. 254 C. pen. "Fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi."

Potrivit art. 256 C. pen. "Primirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani."

Potrivit art. 289 C. pen. "Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani."

Din fişa de evidenţă aflată la dosar, prima instanţă a reţinut că inculpatul M.M. are gradul profesional de agent principal de poliţie fiind desemnat ca organ de cercetare în baza avizului de poliţie judiciară nr. x, iar ca poliţist rutier în baza Dispoziţiei I.G.P.R. din 28 august 2008.

S-a mai reţinut că în baza atribuţiilor de serviciu astfel cum sunt descrise ele în fişa postului aflată în copie la dosar inculpatul M.M., trebuia să supravegheze, îndrume şi controleze, în condiţiile legii, participanţii la traficul rutier în zona de competenţă şi să soluţioneze lucrările privind accidentele de circulaţie, produse pe drumurile judeţene/comunale, din care au rezultat doar pagube materiale. În realizarea acestor atribuţii inculpatul M.M. în situaţia în care constata încălcări ale dispoziţiilor legii referitoare la circulaţia pe drumurile publice avea obligaţia întocmirii unui proces-verbal şi aplicarea unei sancţiuni contravenţionale în limitele şi în baza dispoziţiilor legii.

Deşi în faza de urmărire penală inculpatul M.M. nu a recunoscut săvârşirea faptelor, s-a constatat că în faţa instanţei acesta a arătat că recunoaşte şi regretă săvârşirea faptelor astfel cum au fost ele descrise prin rechizitoriu, însă nu şi încadrarea juridică dată acestor fapte. De asemenea s-a reţinut că prin recurgerea la procedura simplificată inculpatul a fost de acord cu probatoriul administrat în faza de urmărire penală, probatoriu din care rezultă faptul că în data de 2 iulie 2012 în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu a constatat că numitul C.D.F. (investigator sub acoperire), în jurul orelor 19,15, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6 din direcţia Sânnicolau Mare spre Timişoara pe raza localităţii Lovrin a depăşit un alt autoturism în zona de acţiune a indicatoarelor şi marcajelor "Depăşirea interzisă" apoi "Trecere de pietoni".

Din acelaşi proces-verbal aflat la dosar prima instanţă a reţinut faptul că inculpatul i-a spus contravenientului (investigatorului sub acoperire) faptul că acesta din urmă a depăşit pe linie continuă şi în dreptul marcajului de trecere de pietoni şi va trebui să-i aplice o amendă contravenţională da la 630 la 1.400 RON şi suspendarea permisului de conducere pentru două luni.

S-a reţinut că, luând la cunoştinţă despre comiterea unor fapte de natură contravenţională de către persoana ce a fost oprită în trafic (investigatorul sub acoperire), în oricare dintre modalităţile în care ar fi fost comisă acea faptă de natură contravenţională, inculpatul, trebuia în virtutea atribuţiilor de serviciu să procedeze la sancţionarea contravenţională a respectivei persoane, strict pentru încălcările dispoziţiilor legii ce au fost constatate. Astfel pentru fapta comisă de către investigatorul sub acoperire, inculpatul trebuia să-i aplice o amendă contravenţională, iar ca şi sancţiune contravenţională complementară trebuia să-i suspende permisul de conducere.

Cu toate acestea în urma discuţiilor şi negocierilor purtate de către conducătorul auto şi inculpatul M.M., astfel cum rezultă ele din procesul-verbal aflat la dosar, precum şi din transcrierea conţinutului dialogului ambiental purtat la data de 2 iulie 2012 între cei doi mai sus arătaţi, prima instanţă a constatat fără putinţă de tăgadă faptul că în urma înmânării sumei de 300 RON de către investigatorul sub acoperire către agentul de poliţie (inculpatul M.M.), acesta din urmă a întocmit un proces-verbal de contravenţie în care nu a trecut în totalitate încălcările dispoziţiilor legii constatate şi pentru care a oprit în trafic pe conducătorul auto, aplicând ca şi sancţiune contravenţională conducătorului auto un avertisment, fără a proceda şi la reţinerea permisului de conducere, fapt necesar dacă s-ar fi reţinut în întregime totalitatea încălcărilor dispoziţiilor legii.

S-a reţinut că atât literatura juridică cât şi practica de specialitate sunt unanime în a aprecia că diferenţa între infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. şi infracţiunea de primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 C. pen. se regăseşte în special în cadrul laturii obiective, unde fapta trebuie comisă înainte sau concomitent cu îndeplinirea sau neîndeplinirea actului ce intră în atribuţiile de serviciu, pentru existenţa infracţiunii de luare de mită, iar pentru existenţa infracţiunii de primire de foloase necuvenite elementul material (primirea de bani ori alte foloase) trebuie să se realizeze după ce funcţionarul a îndeplinit un act licit în virtutea funcţiei sale.

Ca şi element temporal, Tribunalul Timiş a reţinut că între inculpat şi investigator s-au purtat discuţii despre neaplicarea sancţiunii complementare a suspendării permisului de conducere, şi implicit neîntocmirea unui proces-verbal în acest sens, încă înainte de predarea banilor şi semnarea unui proces verbal în care nu erau consemnate toate abaterile de la legislaţia rutieră constatate de către inculpat. .

Mai mult decât atât, s-a reţinut că textul legii (art. 254 C. pen.) vorbeşte despre îndeplinirea, neîndeplinire sau întârzierea actului, ori în situaţia dată se poate vorbi de neîndeplinire a atribuţiilor de serviciu atâta timp cât inculpatul M.M. constatând săvârşirea de către investigator a unor fapte de natură contravenţională, ce aveau ca şi sancţiune complementară suspendarea permisului de conducere, urmare a neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu nu a trecut în procesul-verbal întocmit acea abatere de la legislaţia rutieră, deşi avea această obligaţie. Prin neînscrierea în cuprinsul procesului-verbal a totalităţii abaterilor comise de investigator şi constatate de către inculpatul M.M., s-a reţinut că încă din momentul întocmirii procesului-verbal, inculpatul a fost de acord cu propunerea investigatorului, acceptând ca în schimbul unei sume de bani, încasată în mod ilegal, să nu treacă abaterea ce ar fi dus la suspendarea permisului de conducere şi astfel fapta comisă de către inculpat să fie consumată nu doar în momentul remiterii banilor şi semnarea procesului-verbal, ci înainte de acest moment, respectiv din momentul purtării discuţiilor dintre cei doi şi necuprinderea în procesul-verbal a tuturor abaterilor constatate. Ca urmare a omisiunii inculpatului M.M. de a insera în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie întocmit la data de 2 iulie 2012 a abaterii contravenţionale ce ar fi dus la suspendarea permisului de conducere, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, contravenientul, în urma discuţiilor purtate şi a înţelegerii prealabile a remis inculpatului suma de 300 RON şi astfel prima instanţă a considerat că în speţă sunt regăsite pe lângă elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 289 C. pen. şi cele ale art. 254 C. pen.

S-a reţinut că atât literatura juridică cât şi practica de specialitate sunt unanime în a aprecia faptul că atunci când fapta funcţionarului aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu întocmeşte în mod fals un act privitor la îndatoririle sale de serviciu pentru a beneficia de bani sau alte foloase care nu i se cuvin, săvârşeşte atât infracţiunea prev. art. 254 C. pen. cât şi infracţiunea prev. de art. 289 C. pen.

Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul L.C. prima instanţă a reţinut următoarele.

În baza atribuţiilor de serviciu astfel cum sunt descrise ele în fişa postului aflată în copie la dosar inculpatul L. trebuia să supravegheze, îndrume şi controleze, în condiţiile legii, participanţii la traficul rutier în zona de competenţă şi să soluţioneze lucrările privind accidentele de circulaţie, produse pe drumurile judeţene/comunale, din care au rezultat doar pagube materiale. În realizarea acestor atribuţii inculpatul L. în situaţia în care constata încălcări ale dispoziţiilor legi referitoare la circulaţia pe drumurile publice avea obligaţia întocmirii unui proces-verbal şi aplicarea unei sancţiuni contravenţionale în limitele şi în baza dispoziţiilor legii.

Atât în declaraţiile date în faza de urmărire penală cât şi în declaraţia dată în faţa instanţei, Tribunalul Timiş a reţinut că inculpatul L. a arătat că recunoaşte şi regretă săvârşirea faptelor. S-a mai reţinut că în faza de urmărire penală inculpatul a descris modalitatea de comitere a faptelor arătând că deşi a luat la cunoştinţă de faptul că contravenientul I.A. a comis o abatere la regimul circulaţiei pe drumurile publice şi trebuia ca pe lângă amenda contravenţională ce urma a fi aplicată să dispună şi aplicarea unei sancţiuni complementare, respectiv suspendarea permisului de conducere, a acceptat în urma discuţiilor purtate cu contravenientul să nu cuprindă în procesul-verbal aceea faptă comisă de către contravenient care ar fi dus la suspendarea permisului de conducere.

Prima instanţă a constatat că prin necuprinderea în conţinutul procesului-verbal a acelei abateri ce ar fi dus la suspendarea permisului de conducere, inculpatul a comis infracţiunea prev. de art. 289 C. pen., dat fiind faptul că procesul-verbal astfel întocmit nu cuprindea totalitatea faptelor comise de către contravenient şi nici a sancţiunilor ce urmau a fi aplicate în cazul reţinerii corecte a tuturor abaterilor contravenţionale, se poate afirma că acest proces-verbal a fost întocmit în fals.

Mai mult decât atât s-a reţinut că din procesul-verbal aflat la dosar rezultă că acesta poartă datele de identificare şi semnătura inculpatului B. deşi a fost întocmit de inculpatul L., fiind astfel şi din acest punct de vedere un fals.

Referitor la comiterea infracţiunii de luare de mită prima instanţă a reţinut că inculpatul care luase la cunoştinţă de abaterile comise de contravenient şi cunoscând sancţiunea ce urma a fi aplicată, încă înainte de a primi suma de bani a fost de acord cu propunerea contravenientului de nu-i suspenda permisul de conducere.

Chiar dacă suma de bani a fost dată după întocmirea şi semnarea procesului-verbal s-a constatat de către instanţa de fond că banii sau alte foloase au fost acceptate (şi chiar indirect solicitate) încă din timpul discuţiilor purtate de inculpatul L. cu contravenientul, inculpatul fiind conştient de faptul că urma să primească, ca şi recompensă pentru neridicarea permisului de conducere un folos material necuvenit. Acest fapt a fost reţinut atât din procesul-verbal întocmit de către investigatorul sub acoperire cât şi din transcrierea convorbiri înregistrată ambiental şi purtată de investigatorul sub acoperire şi inculpaţii L.C. şi B.M., unde contravenientul se arată dispus să plătească amenda pe loc pentru a nu-i fi suspendat permisul de conducere, iar inculpatul L. care ştia că nu deţine chitanţier pentru a-i elibera dovada achitării amenzii, a fost de acord să primească o sumă de bani pentru a nu trece în procesul-verbal de contravenţie abaterea ce ar fi dus la suspendarea permisului de conducere.

Ca şi în situaţia inculpatului M. şi inculpatul L. aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi prin necuprinderea în procesul-verbal de contravenţie a tuturor abaterilor comise de contravenient a urmărit obţinerea pentru el de sume de bani fapte care s-a apreciat că întrunesc atât elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual cât şi pe cele ale infracţiunii de luare de mită.

Cu privire la inculpatul B. prima instanţă a reţinut faptul că acesta era coleg de echipaj cu inculpatul L. la data de 24 iulie 2012 atunci când a fost sancţionat contravenţional investigatorul sub acoperire I.A. de către inculpatul L. Mai mult decât atât inculpatul B. a fost cel care a procedat la oprirea în trafic a investigatorului sub acoperire, şi chiar dacă în faza de urmărire penală nu a recunoscut că a purtat şi el discuţii cu contravenientul, în faţa instanţei acesta a recunoscut comiterea faptelor. S-a apreciat că recunoaşterea acestuia din faţa instanţei se coroborează cu procesul-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire precum şi cu transcrierea convorbiri purtate cu acea ocazie, de unde rezultă că şi el a fost de acord ca în schimbul necuprinderii în procesul-verbal a tuturor abaterilor comise să beneficieze de anumite sume de bani necuvenite.

Şi în cazul inculpatului B. s-a constatat că acesta încă din momentul întocmirii de către inculpatul L. a procesului-verbal avea cunoştinţă de faptul că niciunul dintre inculpaţi nu deţinea la momentul respectiv chitanţier pentru a putea elibera dovada achitării sancţiunii contravenţionale aplicate şi cu toate acestea a fost de acord ca în cuprinsul procesului-verbal, în schimbul unor sume de bani să nu fie cuprinse toate abaterile contravenţionale constatate.

Mai mult decât atât, s-a reţinut că deşi inculpatul L. a fost cel care a întocmit procesul-verbal, pe acesta sunt regăsite datele şi semnătura inculpatului B., care deşi ştia că cele cuprinse în respectivul proces-verbal nu cuprinde în totalitate cele constatate a fost de acord să-l semneze. Tribunalul a apreciat că prin aplicarea semnăturii pe un proces verbal ce nu corespundea realităţii inculpatul B. a săvârşit infracţiunea de fals intelectual, chiar dacă cele consemnate în cuprinsul procesului verbal au fost trecute de către inculpatul L.

Ca şi în situaţiile de mai sus, s-a reţinut că şi inculpatul B. a fost de acord ca, în urma întocmirii în fals a procesului-verbal, să beneficieze de anumite avantaje materiale din partea contravenientului şi cum această activitate de urmărire de a beneficia de avantaje materiale a avut loc înainte de remiterea banilor s-a constatat de către prima instanţă prezenţa infracţiunii de luare de mită şi nu de primire de foloase necuvenite.

Prin urmare, prima instanţă, în baza art. 334 C. proc. pen., a respins cererile de schimbare a încadrării juridice formulate pentru inculpaţii M.M., L.C.A. şi B.M. din infracţiunile prev. de art. 254 C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi infracţiunea prev. de art. 289 C. pen., în infracţiunea prev de art. 256 C. pen.

Prin Rechizitoriul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş nr. 1694/P/2011 emis la data de 20 septembrie 2012 şi înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş la data de 20 septembrie 2012 sub număr unic de dosar 8734/30/2012, au fost trimişi în judecată inculpaţii B.C.F., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen; B.B., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen; T.V., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen; M.M., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; L.C.A., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 C. pen,, rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; B.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 254 C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În fapt s-au reţinut următoarele:

În timpul activităţilor desfăşurate în baza ordonanţei şi autorizaţiei din data de 29 mai 2012, în jurul orei 10,08, investigatorul sub acoperire O.A. conducea un autoturism pe DN 6, din direcţia Şandra spre Lovrin, iar la intersecţia cu satul Bulgăruş, în zona de trecere a căii ferate fără bariere semnalizată cu "crucea Sf. A." şi în zona de acţiune a indicatoarelor şi marcajelor "Depăşirea interzisă" şi "Stop", investigatorul sub acoperire a fost oprit de un echipaj de poliţie care îşi desfăşura activitatea cu autospeciala de poliţie.

Unul dintre poliţişti s-a recomandat ca fiind ag. principal B.C.F. din cadrul I.P.J. Timiş - secţia de poliţie rurală Periam, a solicitat documentele investigatorului, pentru că acesta nu a respectat semnificaţia indicatorului "Stop" la trecerea cu calea ferată. În continuare, investigatorul sub acoperire şi inculpatul B.C.F. s-au deplasat la autospeciala de poliţie unde colegul său de echipaj - ag. principal B.B., a luat permisul de conducere al investigatorului şi l-a întrebat asupra itinerariului de deplasare. Inculpatul B.C.F. i-a prezentat investigatorului regulamentul rutier şi abaterile comise, menţionând la fiecare sancţiunile ce urmau a fi aplicate. Investigatorul a declarat că va plăti pe loc amenda, iar inculpatul B. l-a întrebat dacă are asupra sa suma de 420 RON, investigatorul răspunzând afirmativ. Când investigatorul a început să numere banii, inculpatul i-a restituit toate documentele şi i-a spus că trebuie să plătească doar 400 RON. Banii au fost înmânaţi inculpatului B.C.F. care i-a aşezat în torpedoul autospecialei.

Pe tot parcursul discuţiilor şi în momentul primirii sumei de bani de către inculpatul B.C.F., în autospeciala de poliţie, pe scaunul şoferului, s-a aflat inculpatul B.B.

În data de 21 noiembrie 2011, numitul M.M.M. a adresat un denunţ Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Timiş, denunţ ce a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a agentului B.F. care, în data de 8 octombrie 2011, pe raza localităţii Lovrin a oprit autoturismul la volanul căruia se afla denunţătorul şi, sub pretextul că acesta nu s-a asigurat la trecerea de cale ferată, l-a atenţionat că urma a fi sancţionat contravenţional şi a i se suspenda permisul de conducere pe o perioadă de trei luni. Întrucât denunţătorul a insistat să nu-i fie suspendat permisul de conducere, agentul B.F. a precizat că "fără suma de 50 de euro, nici nu discută" cu denunţătorul.

La data respectivă, denunţătorul M.M.M. se deplasa la volanul unui autoturism O.Z. către Sânnicolau Mare, fiind însoţit de alte patru persoane.

În acest sens, s-a procedat la audierea martorului B.D. care a arătat că, în data de 8 octombrie 2011 l-a însoţit pe denunţător, ca pasager pe locul din dreapta faţă în autoturismul condus de acesta, cu destinaţia Sânnicolau Mare. Pe raza localităţii Lovrin, la 300 - 400 m de trecerea peste calea ferată, autoturismul condus de numitul M.M.M. a fost oprit de un echipaj de poliţie, după ce unul dintre agenţi i-a comunicat denunţătorului că nu a oprit la trecerea peste calea ferată, ceea ce denunţătorul a negat. După ce poliţistul a primit documentele personale ale denunţătorului şi ale autoturismului, a mers la autospeciala de poliţie, la scurtă vreme denunţătorul plecând după acesta. Imediat, denunţătorul a revenit la autoturism şi le-a comunicat ocupanţilor acestuia că urmează să-i fie suspendat permisul de conducere dacă nu-i dă agentului de poliţie 50 de euro. Întrucât nimeni nu a avut suma respectivă, denunţătorul a fost sancţionat contravenţional şi fiindu-i oprit permisul de conducere.

Pe procesul-verbal de contravenţie nr. z, denunţătorul a făcut menţiunea: "Nu recunosc nimic din cele arătate mai sus în faţa martor, pentru faptul că agentul B.F. mi-a cerut suma de 50 euro".

În data de 27 martie 2012, numitul T.I. a adresat un denunţ Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Timiş, denunţ ce a fost înaintat spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, prin care a arătat că, în data de 25 martie 2012, s-a deplasat împreună cu fiul său la piaţa din Lovrin pentru a valorifica un autocamion încărcat cu lemne. Numitul M.S. a fost de acord să cumpere lemnele respective, motiv pentru care denunţătorul şi fiul său, însoţiţi de cumpărător, s-au deplasat cu autocamionul la locuinţa celui din urmă situată în localitatea Lenauheim. La aproximativ 1 - 2 km de localitatea Lovrin, denunţătorul a fost oprit în trafic de un echipaj de poliţie, iar poliţistul de la volan i-a solicitat documentele personale, ale autocamionului şi ale încărcăturii, după care i s-a cerut să meargă până la o parcare din apropiere, documentele rămânând la poliţistul care le solicitase anterior.

Apoi, denunţătorul a fost chemat la autospeciala de poliţie unde unul dintre poliţişti i-a adus la cunoştinţă că are asigurarea expirată, motiv pentru care urmează a-i fi aplicată amendă de 2.000 RON şi, ca măsură administrativă, reţinerea certificatului şi a plăcuţelor de înmatriculare, iar dacă doreşte să circule şi să nu fie amendat, să dea celor doi poliţişti 200 RON. Întrucât denunţătorul nu avea asupra sa decât 50 RON, s-a deplasat la autocamion unde le-a comunicat celor doi însoţitori pretenţiile organelor de poliţie şi i-a cerut lui M.S. suma de 150 RON, după care a revenit la poliţişti cu suma pretinsă, fiind refuzat de poliţistul din dreapta care i-a spus că este "prost", întrucât suma pretinsă era de 800 RON, nu 200 RON. Deoarece denunţătorul a precizat că nu are suma respectivă, poliţiştii l-au întrebat unde duce lemnele şi a stabilit cu aceştia că, după descărcarea lemnelor şi încasarea contravalorii acestora, să revină în aceeaşi parcare unde ei îl vor aştepta şi să le dea cei 800 RON solicitaţi.

Denunţătorul a plecat cu autocamionul şi, în apropierea gării Bulgăruş, organele de poliţie l-au oprit din nou, poliţistul din dreapta spunându-i că-1 vor aştepta în acel loc sau vor veni la Lenauheim.

Datorită acestui comportament, denunţătorul a apelat serviciul unic de urgenţă 112 unde a reclamat:

".. Îs doi poliţişti, nu ştiu cum îi cheamă că nu s-au prezentat, m-or cerut 200 euro ca să nu-mi facă amendă. Şi m-or lăsat să mă duc în Lenauheim, că acolo descarc lemnele şi mă întorc la ieşire din Bulgăruş ca să le dau banii, 200 de euro.."

Întrucât denunţătorului i s-a dat legătura la poliţie, a relatat din nou ce i s-a întâmplat.

".. La ieşire din Lovrin, s-o luat un echipaj de poliţie după mine şi m-a oprit şi mi-or zis că n-am, îs expirate asigurările. Io n-am băgat de seamă, o fi, n-o fi expirate, nu ştiu. Şi m-or cerut ori 200 de euro, ori opt milioane să le dau. Le-am spus că nu am şi m-or întrebat că unde merg. Le-am spus că merg în Lenauheim şi or zis ori vin ei după mine în Lenauheim să le dau banii, ori mă întorc la drumu" Bulgăruş, spre Lovrin, mă aşteaptă să predau banii un poliţist îl cunosc, nu îl ştiu după nume da .. îi la Periam. Îi unul mai micuţ de statură, îi la Periam, nu ştiu cum îl cheamă ..".

După ce denunţătorul a ajuns la locuinţa cumpărătorului M.S., la scurt timp a sosit şi echipajul de poliţie. Poliţistul care conducea autospeciala i-a cerut să dea cei 800 RON, denunţătorul spunând că nu a primit banii până nu descarcă lemnele, iar poliţistul l-a trimis la cumpărător să ceară banii, ceea ce denunţătorul a şi făcut. Cu banii în mână, denunţătorul s-a dus la autospecială şi le-a comunicat celor doi poliţişti că nu le dă niciun ban şi să-i întocmească proces-verbal. Poliţistul de la volan i-a solicitat denunţătorului să-şi dea jos plăcuţele de înmatriculare, dar acesta a refuzat şi a apelat din nou serviciul 112 unde i s-a dat legătura la poliţie, denunţătorul precizând ".. m-or urmărit, or venit până la unde trebuia să descarc lemnele şi o zis că-mi reţine şi permisu, îmi ia numerele la maşină, pentru că n-am vrut să le dau banii .. 8 milioane.".

Întrucât discuţia a fost auzită de către poliţistul ce ocupa scaunul din dreapta, acesta s-a dus în fugă la Logan de unde a revenit cu actele pe care i le-a dat denunţătorului în fugă, ameninţându-l totodată că le va spune colegilor din zonă de el şi că nu va mai circula în zonă.

Cu ocazia audierii denunţătorului de către Serviciul Judeţean Anticorupţie Timiş, acesta a identificat din fotografiile prezentate cei doi poliţişti, respectiv B.B. - şoferul autospecialei şi B.C.F. - poliţistul ce se afla în partea dreaptă.

La data de 29 august 2012, s-a procedat la audierea martorului M.S. care a arătat că, după ce a plecat cu T.I. şi fiul acestuia, cu autocamionul cu lemne, spre locuinţa sa, autovehiculul a fost oprit în trafic de un echipaj de poliţie din care a coborât un lucrător în uniformă care i-a solicitat denunţătorului să-i prezinte documentele la control şi să-l urmeze la maşina de poliţie, şoferul autocamionului s-a deplasat la autospeciala de poliţie, revenind imediat înapoi şi întrebându-l pe martor dacă are ceva bani la el, martorul dându-i suma de 150 RON, cu care a plecat din nou la maşina de poliţie de unde a revenit la scurtă vreme, s-a urcat la volanul autocamionului pe care l-a condus până la o parcare ce se afla la 200 - 300 m distanţă şi unde deja se afla echipajul de poliţie.

T.I. a mers din nou la echipajul de poliţie, iar când a revenit la autocamion a spus că poliţiştii, deşi anterior i-au cerut 200 RON, acum vor 800 RON, dar, pentru că nu are atâţia bani la el, poliţiştii i-au spus că-l vor aştepta în Satu Nou şi să se întoarcă la ei cu banii, oprindu-i actele.

La un moment dat, pe traseul Satu Nou - Bulgăruş, echipajul de poliţie a ajuns din nou camionul condus de denunţător şi i-a spus conducătorului auto să meargă înainte, că vin şi ei după el.

Imediat după ce autocamionul cu lemne a parcat la poarta martorului M.S., a sosit şi echipajul de poliţie care a coborât din autospecială, echipaj format dintr-un poliţist înalt şi slab, iar celălalt era mai scund, grăsuţ şi brunet. Ambii poliţişti au stat de vorbă cu T.I. Atunci denunţătorul a venit la martor spunând "au şi venit ăştia după mine şi vor banii", moment în care martorul i-a plătit denunţătorului contravaloarea lemnelor şi, cu banii la el, acesta a mers spre autospecială, pe traseu începând să vorbească la telefon şi comunicându-le celor doi poliţişti că vorbeşte la Direcţia Naţională Anticorupţie, moment în care poliţiştii i-au aruncat actele şi au dispărut.

Martorul M.S. i-a recunoscut după fotografie pe inculpaţii B.C.F. şi B.B.

Şi numitul T.I.E. a relatat aceeaşi stare de fapt, menţionând că poliţistul ce i-a solicitat denunţătorului actele era "înalt, blond şi cu chelie", iar când denunţătorul a refuzat să dea suma de bani pretinsă, ambii poliţişti l-au ameninţat pe denunţător "că-l vor băga şi la altceva, că-i vor lua numerele de pe maşină". Când inculpatul B.C.F. a auzit că denunţătorul vorbeşte la poliţie, i-a comunicat acest aspect colegului său, acesta din urmă spunând "dă-i, dă-i actele", după care autospeciala de poliţie a plecat în grabă.

Şi martorul T.I.E. i-a recunoscut după fotografie pe cei doi inculpaţi.

În timpul activităţilor desfăşurate în baza Ordonanţei şi autorizaţiei nr. x/2012, în data de 5 iulie 2012, în jurul orei 09,30, investigatorul sub acoperire S.B., aflat la volanul unui autoturism ce se deplasa pe DN 6, din direcţia Sânnicolau Mare spre Timişoara, a fost oprit în localitatea Lovrin de un echipaj de poliţie, deoarece a depăşit un alt autovehicul în zona de acţiune a indicatoarelor "Depăşirea interzisă" şi "Trecere de pietoni".

Inculpatul T.V. i-a solicitat investigatorului sub acoperire documentele personale şi ale autoturismului; inculpatul l-a pus pe investigator să citească din C. rut. contravenţiile săvârşite, sancţionate, printre altele şi cu măsura administrativă a reţinerii permisului de conducere şi a plăcuţelor de înmatriculare, deoarece investigatorul a pretins că nu are asigurare obligatorie.

Investigatorul sub acoperire a fost trimis de inculpat să-şi caute asigurarea, la autoturism, după care acesta a revenit cu o asigurare expirată, inculpatul trimiţându-l din nou să găsească o asigurare valabilă. Investigatorul a revenit la autospeciala de poliţie cu asigurarea valabilă, inculpatul spunându-i că a scăpat de reţinerea plăcuţelor de înmatriculare, dar trebuie să-i suspende permisul de conducere pe o perioadă de 30 de zile, pentru depăşire neregulamentară.

Întrucât investigatorul l-a rugat să nu-i suspende permisul de conducere, inculpatul a spus "Ce pot să-ţi spun?" şi a ridicat din sprânceană. Sesizând acest gest, investigatorul i-a spus inculpatului că merge la maşina sa pentru a căuta asigurarea, deşi aceasta se afla la inculpat, acesta fiind de acord. Investigatorul a mers la autoturism şi în asigurarea expirată a introdus suma de 300 RON, a revenit la autospeciala de poliţie unde a înmânat documentul inculpatului T.V. care a lăsat să cadă cele 300 RON între scaunele din faţă ale autospecialei, i-a restituit investigatorului documentele, fără a-i întocmi proces-verbal de contravenţie şi fără a-i reţine permisul de conducere pentru abaterile comise.

În timpul activităţilor desfăşurate în baza ordonanţei şi autorizaţiei mai sus menţionate, în data de 22 iulie 2012, în jurul orei 16,30, investigatorul sub acoperire P.A. se deplasa cu un autoturism pe DN 6, din direcţia Sânnicolau Mare spre Timişoara, pe raza localităţii Lovrin fiind oprit de un echipaj de poliţie, deoarece a depăşit un alt autovehicul în zona de acţiune a indicatoarelor şi marcajelor "Depăşirea interzisă" şi "Trecere pentru pietoni".

Poliţistul care a procedat la oprirea investigatorului s-a prezentat ca fiind agent şef de poliţie T.V. din cadrul Secţiei 12 Poliţie Rurală Periam, solicitând documentele personale şi ale autoturismului, sens în care i s-au înmânat permisul de conducere, cartea de identitate, nu însă şi asigurarea de răspundere civilă auto pe care inculpatul a cerut-o în mod expres. După ce investigatorul a predat asigurarea inculpatului, s-a constatat că aceasta este expirată, motiv pentru care inculpatul a adus la cunoştinţa investigatorului că sancţiunea este amenda contravenţională şi reţinerea permisului de conducere, după care l-a trimis din nou pe investigator la autoturism pentru a găsi asigurarea. După ce investigatorul a revenit cu asigurarea valabilă, l-a rugat pe inculpat să nu-i suspende permisul de conducere, fiind dispus să plătească o amendă mai mare. Inculpatul i-a restituit asigurarea şi, cu un gest, i-a dat de înţeles investigatorului că trebuie să plătească o sumă de bani pentru a nu-i fi reţinut permisul de conducere. Investigatorul a revenit la autovehiculul său unde a introdus suma de 300 RON în asigurare pe care apoi i-a dat-o inculpatului T.V. care a lăsat să cadă suma de 300 RON între scaunele autospecialei, după care i-a restituit investigatorului toate documentele, fără a-i întocmi proces-verbal de constatare a contravenţiei şi fără a-i reţine permisul de conducere pentru abaterile săvârşite.

În timpul activităţilor desfăşurate în baza Ordonanţei şi autorizaţiei nr. x/2012, în data de 2 iulie 2012, în jurul orei 19,15, investigatorul sub acoperire C.D.F. care conducea un autoturism pe DN 6, din direcţia Sânnicolau Mare spre Timişoara, a fost oprit în localitatea Lovrin de un echipaj de poliţie, întrucât a depăşit un alt autoturism în zona de acţiune a indicatoarelor şi marcajelor "Depăşirea interzisă" şi " Trecere de Pietoni".

Poliţistul s-a prezentat ca fiind agent M. din cadrul Poliţiei Timiş şi a solicitat documentele personale ale investigatorului şi ale autovehiculului.

Ca urmare a contravenţiilor săvârşite, inculpatul l-a avertizat pe investigator că va trebui să-l amendeze şi să-i suspende permisul de conducere. Investigatorul l-a rugat pe inculpat să nu-i suspende permisul de conducere, deoarece este dispus să achite orice amendă. Întrucât agentul de poliţie a început să completeze procesul-verbal de contravenţie, investigatorul i-a cerut din nou să nu-i suspende permisul, inculpatul spunându-i "hai, plăteşte amenda", sens în care investigatorul a scos din portofel suma de 300 RON pe care a înmânat-o inculpatului, acesta luând-o şi punând-o pe scaunul din dreapta.

Ulterior, inculpatul M.M. i-a dat investigatorului să semneze un proces-verbal de contravenţie în care a consemnat o altă contravenţie decât cea pentru care fusese oprit investigatorul şi, după ce acesta l-a semnat, l-a întrebat pe inculpat dacă trebuie să ia şi el un exemplar, inculpatul răspunzând negativ, cu motivarea că i-a completat doar un avertisment.

În timpul activităţilor desfăşurate în baza Ordonanţei şi autorizaţiei nr, x/2012, în data de 27 iulie 2012, în jurul orei 19,40, investigatorul sub acoperire I.A. care conducea un autoturism pe DN 6, din direcţia Sânnicolau Mare spre Timişoara, a fost oprit în localitatea Lovrin de un echipaj de poliţie, întrucât a depăşit un alt autoturism în zona de acţiune a indicatoarelor şi marcajelor "Depăşirea interzisă" şi "Trecere de Pietoni".

Poliţistul care a procedat la oprirea investigatorului s-a recomandat ca fiind agent şef principal de poliţie B.M. din cadrul Secţiei 12 Poliţie Rurală Periam, după care a cerut documentele personale ale investigatorului şi ale autovehiculului şi s-a interesat asupra itinerariului acestuia. Întrucât investigatorul a efectuat depăşirea printr-un loc nepermis, inculpatul B. l-a avertizat că urmează a-i reţine permisul de conducere pe o perioadă de 30 de zile.

În continuare, investigatorul s-a deplasat la autospeciala de poliţie împreună cu inculpatul B., iar la volanul autospecialei se afla inculpatul L.C.A. Inculpatul L. l-a avertizat pe investigator că, dacă dorea să iasă din ţară, nu mai poate, deoarece o să-i suspende permisul şi îi va da o dovadă înlocuitoare valabilă 15 zile, cu care nu poate ieşi din ţară.

Investigatorul l-a rugat pe inculpatul L. să nu-i suspende permisul de conducere, dar acesta a început să completeze procesul-verbal. Investigatorul a mers la maşina sa, iar când a revenit la autospeciala de poliţie, inculpatul B. l-a îndrumat să meargă la colegul său, aspect ce denotă în mod evident înţelegerea prealabilă a inculpaţilor de a-i aplica investigatorului contravenient o sancţiune mai uşoară. Inculpatul L. completase deja procesul-verbal de contravenţie prin care investigatorul era sancţionat pentru faptul că a condus autoturismul fără a purta centură de siguranţă.

După ce a înmânat procesul-verbal de contravenţie investigatorului sub acoperire, în prezenţa inculpatului B.M., inculpatul L. l-a întrebat pe investigator dacă achită amenda pe loc, acesta răspunzând afirmativ, dar inculpatul L. a precizat că nu are chitanţierul la el. Investigatorul a întrebat cât trebuie să plătească, dar poliţistul a evitat să răspundă, moment în care investigatorul a întrebat dacă 300 RON este bine, iar ambii inculpaţi i-au dat de înţeles că suma menţionată este suficientă. în acel moment, investigatorul a scos din portofel suma de 300 RON pe care a înmânat-o inculpatului L.C.A.

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual, inculpaţii nu au recunoscut comiterea acesteia, pretinzând că, în mod real, au consemnat în procesul-verbal de contravenţie că investigatorul nu purta centura de siguranţă, deşi pe parcursul întregii discuţii purtate cu acesta nu i-au adus niciun moment la cunoştinţă respectiva contravenţie, ci ambii inculpaţi au insistat că urma a-i fi luat permisul de conducere, după ce, în momentul opririi, inculpatul B. a adus la cunoştinţa investigatorului că a încălcat dispoziţiile legale referitoare la "viteză, linie, intersecţie".

Cu ocazia audierii, inculpatul B. a arătat că, deşi numele său figurează pe procesul-verbal de contravenţie predat investigatorului sub acoperire, el nu a semnat acest document, motiv pentru care se va dispune disjungerea cauzei faţă de A.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 288 C. pen.

Având în vedere faptul că toţi inculpaţii au uzat de procedura simplificată, Tribunalul Timiş a soluţionat cauza pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care inculpaţii nu le-au contestat, precum şi pe paza probelor în circumstanţiere depuse în faza de judecată.

Pe fond, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, Tribunalul Timiş a reţinut aceeaşi situaţie de fapt cu cea menţionată în rechizitoriu, constatând că declaraţiile inculpaţilor date în faţa instanţei se coroborează cu procesele-verbale întocmite de către investigatorii sub acoperire, precum şi cu procesele-verbale de transcriere a conţinutului dialogurilor ambientale purtate între investigatorii sub acoperire şi inculpaţi, cu ocazia opririi în trafic de către inculpaţi a investigatorilor sub acoperire, ca urmare a încălcării regulilor de circulaţie, precum şi cu declaraţiile date de către inculpaţi cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală.

În legătură cu activitatea infracţională a inculpatului T.V., prima instanţă a reţinut faptul că, deşi acesta iniţial în declaraţiile date în faza de urmărire penală a negat comiterea faptei, ulterior, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală astfel cum rezultă din procesul-verbal aflat la dosar, acesta a arătat că recunoaşte şi regretă faptele comise, declaraţie pe care şi-a menţinut-o şi în faţa instanţei şi care se coroborează cu procesele-verbale întocmite de către investigatorii sub acoperire S.B. şi P.A. şi aflate la dosar, precum şi cu procesele-verbale de transcriere a conţinutului dialogului ambiental purtate în datele de 5 iulie 2012 între inculpatul T.V. şi investigatorul S.B. şi aflat la dosar şi în data de 22 iulie 2012 purtată între inculpatul T. şi investigatorul P.

Din conţinutul acestor probe mai sus arătate şi administrate în faza de urmărire penală, tribunalul a reţinut faptul că inculpatul T. în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale nu doar că nu a refuzat sume de bani, dar a şi pretins de la investigatorii sub acoperire S.B. şi P.A., sume de bani pentru a nu-i sancţiona contravenţional pe aceştia deoarece au comis abateri de la legislaţia rutieră.

Cu privire la fapta inculpatului T.V. de a pretinde şi accepta de la investigatorul sub acoperire S.B. suma de 300 RON, respectiv de la investigatorul sub acoperire P.A. suma de 300 RON pentru a nu le întocmi proces-verbal de contravenţie pentru comiterea unei contravenţii la regimul rutier sancţionată ca măsură administrativă cu reţinerea permisului de conducere, prima instanţă a constatat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., faptă ce a fost comisă cu modalitatea de vinovăţie a intenţiei directe, astfel că instanţa de fond i-a aplicat acestuia o pedeapsă prevăzută în limitele dispoziţiei legii.

La individualizarea cuantumului pedepsei s-a ţinut seama de criteriile reglementate de art. 72 C. pen. pentru ca pedeapsa aplicată să corespundă scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Astfel, raportat la aceste criterii, prima instanţă a arătat că la aprecierea gradului de pericol concret al faptei, conform art. 18 alin. (2) C. pen, a avut în vedere natura normelor juridice încălcate, limitele speciale de pedeapsă stabilite de lege, modul de săvârşire a infracţiunii, persoana şi conduita făptuitorului, acesta recunoscând săvârşirea faptei, regretând cele întâmplate.

De asemenea, au fost avute în vedere şi disp. art. 320¹ alin. (1) şi alin. (7) C. proc. pen., precum şi pe cele ale art. 74 lit. a) C. pen., referitoare la conduita bună a inculpatului înainte de comiterea faptei (fapt rezultat din lipsa antecedentelor penale).

Analizând împrejurările în care fapta a fost săvârşită, precum şi dispoziţiile legii mai sus arătate, prima instanţă a apreciat că se justifică aplicarea unei pedepse orientate sub minimul prevăzut de lege pentru această infracţiune, în condiţiile art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Luând în considerare pericolul social concret al faptelor, tribunalul a apreciat că reeducarea inculpatului este posibilă fără executarea efectivă a pedepsei aplicate şi că scopul acestei pedepse conform art. 52 C. pen. poate fi atins fără executare efectivă, astfel încât, în temeiul art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani stabilit conform art. 82 C. pen., fiind îndeplinite condiţiile legale prevăzute de textul de lege, inculpatul nefiind condamnat anterior la o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 6 luni, astfel cum rezultă din fişa de cazier judiciar.

Referitor la activitatea infracţională a inculpatului B.C.F. prima instanţă a reţinut faptul că declaraţiile acestuia date în faţa instanţei se coroborează cu procesul-verbal aflat la dosar şi întocmit de către investigatorul O.A., precum şi cu procesul-verbal de redare în formă scrisă a conţinutului dialogului ambiental purtat la data de 29 mai 2012 între inculpatul B.C.F. şi inculpatul B.B. cu investigatorul O.A.

De asemenea, s-a considerat că probele mai sus arătate se coroborează şi cu declaraţiile martorilor audiaţi în faza de urmărire penală M.M.M., B.D., T.I., T.I.E. şi M.S.

Tribunalul a constatat că fapta inculpatului B.C.F. de a pretinde şi accepta suma de 400 RON de la investigatorul sub acoperire O.A., suma de 50 euro de la denunţătorul M.M.M. pentru a nu-i întocmi proces-verbal de contravenţie pentru comiterea unei contravenţii la regimul rutier sancţionată ca măsură administrativă cu reţinerea permisului de conducere, respectiv pretinderea de la denunţătorul T.I. a sumei de 800 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. faptă ce a fost comisă cu modalitatea de vinovăţie a intenţiei directe, astfel că instanţa de fond i-a aplicat acestuia o pedeapsă prevăzută în limitele dispoziţiei legii.

La individualizarea cuantumului pedepsei s-a ţinut seama de criteriile reglementate de art. 72 C. pen. pentru ca pedeapsa aplicată să corespundă scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Astfel, raportat la aceste criterii, prima instanţă a arătat că la aprecierea gradului de pericol concret al faptei, conform art. 18 alin. (2) C. pen., a avut în vedere natura normelor juridice încălcate, limitele speciale de pedeapsă stabilite de lege, modul de săvârşire a infracţiunii, persoana şi conduita făptuitorului, acesta recunoscând săvârşirea faptei, regretând cele întâmplate.

Luând în considerare pericolul social concret al faptelor, prima instanţă a apreciat că reeducarea inculpatului este posibilă fără executarea efectivă a pedepsei aplicate şi că scopul acestei pedepse conform art. 52 C. pen. poate fi atins fără executare efectivă, astfel încât, în temeiul art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani stabilit conform art. 82 C. pen., fiind îndeplinite condiţiile legale prevăzute de textul de lege, inculpatul nefiind condamnat anterior la o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 6 luni, astfel cum rezultă din fişa de cazier judiciar.

În legătură cu activitatea infracţională a inculpatului B.B., prima instanţă a reţinut faptul că declaraţiile acestuia date în faţa instanţei se coroborează cu procesul-verbal aflat la dosar şi întocmit de către investigatorul O.A., precum şi cu procesul-verbal de redare în formă scrisă a conţinutului dialogului ambiental purtat la data de 29 mai 2012 între inculpatul B.C.F. şi inculpatul B.B. cu investigatorul O.A.

De asemenea, s-a considerat că probele mai sus arătate se coroborează şi cu declaraţiile martorilor audiaţi în faza de urmărire penală M.M.M., B.D., T.I., T.I.E. şi M.S.

Tribunalul a constatat că fapta inculpatului B.B. care, pe baza unei înţelegeri prealabile cu inculpatul B.C.F., a asistat şi l-a încurajat prin prezenţa sa pe colegul său în momentul în care acesta a pretins şi acceptat suma de 400 RON de la investigatorul sub acoperire O.A. pentru a nu-i întocmi proces-verbal de contravenţie pentru comiterea unei contravenţii la regimul rutier sancţionată ca măsură administrativă cu reţinerea permisului de conducere întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la luare de mită, respectiv fapta de a pretinde el însuşi de la denunţătorul T.I. sumei de 800 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, dar, întrucât suntem în prezenţa formelor de participaţie penală ale complicităţii şi autoratului, s-a reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., faptă ce a fost comisă cu modalitatea de vinovăţie a intenţiei directe, astfel că i s-a aplicat acestuia o pedeapsă prevăzută în limitele dispoziţiei legii.

La individualizarea cuantumului pedepsei, Tribunalul Timiş a ţinut seama de criteriile reglementate de art. 72 C. pen. pentru ca pedeapsa aplicată să corespundă scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Astfel, raportat la aceste criterii, s-a arătat că la aprecierea gradului de pericol concret al faptei, conform art. 18 alin. (2) C. pen., au fost avute în vedere natura normelor juridice încălcate, limitele speciale de pedeapsă stabilite de lege, modul de săvârşire a infracţiunii, persoana şi conduita făptuitorului, acesta recunoscând săvârşirea faptei, regretând cele întâmplate.

De asemenea, prima instanţă a avut în vedere şi disp. art. 320¹ alin. (1) şi alin. (7) C. proc. pen., precum şi pe cele ale art. 74 lit. a) C. pen., referitoare la conduita bună a inculpatului înainte de comiterea faptei (fapt rezultat din lipsa antecedentelor penale).

Analizând împrejurările în care fapta a fost săvârşită, precum şi dispoziţiile legii mai sus arătate, tribunalul a apreciat că se justifică aplicarea unei pedepse orientate sub minimul prevăzut de lege pentru această infracţiune, în condiţiile art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, la aplicarea acestora, a fost avută în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel cum a fost conturată în cauzele Hirst contra Regatul Unit şi Sabou şi Pârcălab contra România, precum şi Decizia nr. XXIV/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, care a stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) - c) nu se face de drept, ci instanţa trebuie să aprecieze în concret, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 71 alin. (3) şi la principiul constituţional al proporţionalităţii.

De asemenea, s-a reţinut că art. 20 din Constituţie prevede că dispoziţiile legislative interne trebuie interpretate în lumina tratatelor internaţionale privitoare la drepturile omului, la care România este parte. Prin urmare, ţinând cont de natura şi gravitatea infracţiunii, de împrejurările cauzei şi de persoana infractorului (precizate mai sus), instanţa de fond a aplicat pe lângă pedeapsa principală aplicată pedeapsa accesorie şi va interzice drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau funcţiile publice elective şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat ca pedeapsă accesorie, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Motivând interzicerea exerciţiului numai al drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., nu şi al tuturor drepturilor inserate în acest articol, instanţa reţine că: interpretând la speţă, din prisma art. 20 alin. (1) din Constituţia României şi a jurisprudenţei recente a Curţii Europene a Drepturilor Omului, drepturile consacrate de art. 6 parag. 1 (relativ la echitatea procedurilor) şi art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale, instanţa de fond a constatat că, în raport de natura infracţiunii pentru care s-a angajat răspunderea penală a inculpatului, interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a exerciţiului tuturor drepturilor civile prevăzute de art. 64 C. pen. nu se justifică. Prin urmare, s-a considerat că interzicerea exercitării oricărei meserii ori activităţi, precum şi a drepturilor părinteşti şi a celui de a fi tutore sau curator nu are nicio raţiune în cauză, interzicerea acestor drepturi fiind mai mult ca o pedeapsă morală pentru inculpaţi şi contravenind art. 8 şi art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale.

Luând în considerare pericolul social concret al faptelor, prima instanţă a apreciat că reeducarea inculpatului este posibilă fără executarea efectivă a pedepsei aplicate şi că scopul acestei pedepse conform art. 52 C. pen. poate fi atins fără executare efectivă, astfel încât, în temeiul art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani stabilit conform art. 82 C. pen., fiind îndeplinite condiţiile legale prevăzute de textul de lege, inculpatul nefiind condamnat anterior la o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 6 luni, astfel cum rezultă din fişa de cazier judiciar.

Conform art. 359 C. proc. pen., prima instanţă a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate în ipoteza unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. Totodată, în baza art. 71 alin. (5) C. pen., instanţa a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii stabilite pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea de 24 h din data de 28 august 2012.

Referitor la activitatea infracţională a inculpatului M.M. prima instanţă a reţinut aceeaşi stare de fapt cu cea descrisă în rechizitoriu, procedând la verificarea activităţii acestuia atunci când a analizat cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei mai sus arătate.

S-a constatat că fapta inculpatului M.M. de a pretinde şi accepta de la investigatorul sub acoperire C.D.F. suma de 300 RON pentru a nu-i întocmi proces-verbal de contravenţie pentru comiterea unei contravenţii la regimul rutier sancţionată ca măsură administrativă cu reţinerea permisului de conducere, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, faptă ce a fost comisă cu modalitatea de vinovăţie a intenţiei directe, astfel că prima instanţă a aplicat acestuia o pedeapsă prevăzută în limitele dispoziţiei legii.

La individualizarea cuantumului pedepsei s-a ţinut seama de criteriile reglementate de art. 72 C. pen. pentru ca pedeapsa aplicată să corespundă scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Astfel, raportat la aceste criterii, instanţa de fond a arătat că la aprecierea gradului de pericol concret al faptei, conform art. 18 alin. (2) C. pen., a avut în vedere natura normelor juridice încălcate, limitele speciale de pedeapsă stabilite de lege, modul de săvârşire a infracţiunii, persoana şi conduita făptuitorului, acesta recunoscând săvârşirea faptei, regretând cele întâmplate.

S-a mai constatat că fapta aceluiaşi inculpat, de a întocmi investigatorului C.D.F. proces-verbal prin care atestă comiterea unei alte contravenţii la regimul rutier decât cea reală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., faptă ce a fost comisă cu modalitatea de vinovăţie a intenţiei directe, astfel că instanţa de fond i-a aplicat acestuia o pedeapsă prevăzută în limitele dispoziţiei legii.

La individualizarea cuantumului pedepsei s-a ţinut seama de criteriile reglementate de art. 72 C. pen. pentru ca pedeapsa aplicată să corespundă scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Astfel, raportat la aceste criterii, instanţa de fond a arătat că la aprecierea gradului de pericol concret al faptei, conform art. 18 alin. (2) C. pen., a avut în vedere natura normelor juridice încălcate, limitele speciale de pedeapsă stabilite de lege, modul de săvârşire a infracţiunii, persoana şi conduita făptuitorului, acesta recunoscând săvârşirea faptei, regretând cele întâmplate.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) prima instanţă a contopit pedepsele mai sus aplicate inculpatului M. în pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an şi 6 luni închisoare.

Luând în considerare pericolul social concret al faptelor, prima instanţă a apreciat că reeducarea inculpatului este posibilă fără executarea efectivă a pedepsei aplicate şi că scopul acestei pedepse conform art. 52 C. pen. poate fi atins fără executare efectivă, astfel încât, în temeiul art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni stabilit conform art. 82 C. pen., fiind îndeplinite condiţiile legale prevăzute de textul de lege, inculpatul nefiind condamnat anterior la o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 6 luni, astfel cum rezultă din fişa de cazier judiciar.

Conform art. 359 C. proc. pen., instanţa de fond a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate în ipoteza unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. Totodată, în baza art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii stabilite pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În legătură cu activitatea infracţională a inculpatului L.C., prima instanţă a reţinut aceeaşi stare de fapt cu cea descrisă în rechizitoriu instanţa procedând la verificarea activităţii acestuia atunci când a analizat cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei mai sus arătate.

S-a constatat că fapta inculpatului L.C.A. de a pretinde şi accepta de la investigatorul sub acoperire I.A. suma de 300 RON pentru a nu-i întocmi proces-verbal de contravenţie pentru comiterea unei contravenţii la regimul rutier sancţionată ca măsură administrativă cu reţinerea permisului de conducere, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, faptă ce a fost comisă cu modalitatea de vinovăţie a intenţiei directe, astfel că i-a fost aplicată acestuia o pedeapsă prevăzută în limitele dispoziţiei legii.

La individualizarea cuantumului pedepsei prima instanţă a ţinut seama de criteriile reglementate de art. 72 C. pen. pentru ca pedeapsa aplicată să corespundă scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Astfel, raportat la aceste criterii, s-a arătat că la aprecierea gradului de pericol concret al faptei, conform art. 18 alin. (2) C. pen., a avut în vedere natura normelor juridice încălcate, limitele speciale de pedeapsă stabilite de lege, modul de săvârşire a infracţiunii, persoana şi conduita făptuitorului, acesta recunoscând săvârşirea faptei, regretând cele întâmplate.

S-a considerat că fapta aceluiaşi inculpat de a întocmi investigatorului I.A. proces-verbal prin care atestă comiterea unei alte contravenţii la regimul rutier decât cea reală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., faptă ce a fost comisă cu modalitatea de vinovăţie a intenţiei directe, astfel că instanţa urmează a aplica acestuia o pedeapsă prevăzută în limitele dispoziţiei legii.

La individualizarea cuantumului pedepsei s-a ţinut seama de criteriile reglementate de art. 72 C. pen. pentru ca pedeapsa aplicată să corespundă scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Astfel, raportat la aceste criterii, instanţa de fond a arătat că la aprecierea gradului de pericol concret al faptei, conform art. 18 alin. (2) C. pen., a avut în vedere natura normelor juridice încălcate, limitele speciale de pedeapsă stabilite de lege, modul de săvârşire a infracţiunii, persoana şi conduita făptuitorului, acesta recunoscând săvârşirea faptei, regretând cele întâmplate.

De asemenea, instanţa de fond a avut în vedere şi disp. art. 320¹ alin. (1) şi alin. (7) C. proc. pen., precum şi pe cele ale art. 74 lit. a) C. pen., referitoare la conduita bună a inculpatului înainte de comiterea faptei (fapt rezultat din lipsa antecedentelor penale).

Analizând împrejurările în care fapta a fost săvârşită, precum şi dispoziţiile legii mai sus arătate, s-a apreciat că se justifică aplicarea unei pedepse orientate sub minimul prevăzut de lege pentru această infracţiune, în condiţiile art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) instanţa de fond a contopit pedepsele mai sus aplicate inculpatului M. în pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an şi 6 luni închisoare.

Luând în considerare pericolul social concret al faptelor prima instanţă a apreciat că reeducarea inculpatului este posibilă fără executarea efectivă a pedepsei aplicate şi că scopul acestei pedepse conform art. 52 C. pen. poate fi atins fără executare efectivă, astfel încât, în temeiul art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni stabilit conform art. 82 C. pen., fiind îndeplinite condiţiile legale prevăzute de textul de lege, inculpatul nefiind condamnat anterior la o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 6 luni, astfel cum rezultă din fişa de cazier judiciar.

Cu privire la activitatea infracţională a inculpatului B.M., instanţa de fond a reţinut aceeaşi stare de fapt cu cea descrisă în rechizitoriu instanţa procedând la verificarea activităţii acestuia atunci când a analizat cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei mai sus arătate.

S-a considerat că fapta inculpatului B.M. de a pretinde şi accepta de la investigatorul sub acoperire I.A. suma de 300 RON pentru a nu i se întocmi acestuia proces-verbal de contravenţie pentru comiterea unei contravenţii la regimul rutier sancţionată ca măsură administrativă cu reţinerea permisului de conducere, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, faptă ce a fost comisă cu modalitatea de vinovăţie a intenţiei directe, astfel că instanţa a aplicat acestuia o pedeapsă prevăzută în limitele dispoziţiei legii.

La individualizarea cuantumului pedepsei s-a ţinut seama de criteriile reglementate de art. 72 C. pen. pentru ca pedeapsa aplicată să corespundă scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Astfel, raportat la aceste criterii, instanţa de fond a arătat că la aprecierea gradului de pericol concret al faptei, conform art. 18 alin. (2) C. pen., a avut în vedere natura normelor juridice încălcate, limitele speciale de pedeapsă stabilite de lege, modul de săvârşire a infracţiunii, persoana şi conduita făptuitorului, acesta recunoscând săvârşirea faptei, regretând cele întâmplate.

S-a mai constatat că fapta inculpatului B.M. de a semna procesul-verbal întocmit de inculpatul L.C.A. prin care se atestă săvârşirea de către investigatorul sub acoperire I.A. a unei alte contravenţii la regimul rutier decât cea reală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., faptă ce a fost comisă cu modalitatea de vinovăţie a intenţiei directe, astfel că prima instanţă i-a aplicat acestuia o pedeapsă prevăzută în limitele dispoziţiei legii.

La individualizarea cuantumului pedepsei s-a ţinut seama de criteriile reglementate de art. 72 C. pen. pentru ca pedeapsa aplicată să corespundă scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Astfel, raportat la aceste criterii, instanţa de fond a arătat că la aprecierea gradului de pericol concret al faptei, conform art. 18 alin. (2) C. pen., a avut în vedere natura normelor juridice încălcate, limitele speciale de pedeapsă stabilite de lege, modul de săvârşire a infracţiunii, persoana şi conduita făptuitorului, acesta recunoscând săvârşirea faptei, regretând cele întâmplate.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) prima instanţă a contopit pedepsele mai sus aplicate inculpatului M. în pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an şi 6 luni închisoare.

De asemenea, s-a reţinut că art. 20 din Constituţie prevede că dispoziţiile legislative interne trebuie interpretate în lumina tratatelor internaţionale privitoare la drepturile omului, la care România este parte. Prin urmare, ţinând cont de natura şi gravitatea infracţiunii, de împrejurările cauzei şi de persoana infractorului (precizate mai sus), prima instanţă a aplicat pe lângă pedeapsa principală aplicată pedeapsa accesorie şi va interzice drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau funcţiile publice elective şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat ca pedeapsă accesorie, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Motivând interzicerea exerciţiului numai al drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., nu şi al tuturor drepturilor inserate în acest articol, instanţa reţine că: interpretând la speţă, din prisma art. 20 alin. (1) din Constituţia României şi a jurisprudenţei recente a Curţii Europene a Drepturilor Omului, drepturile consacrate de art. 6 parag. 1 (relativ la echitatea procedurilor) şi art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale, s-a constatat că, în raport de natura infracţiunii pentru care s-a angajat răspunderea penală a inculpatului, interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a exerciţiului tuturor drepturilor civile prevăzute de art. 64 C. pen. nu se justifică. Prin urmare, s-a considerat că interzicerea exercitării oricărei meserii ori activităţi, precum şi a drepturilor părinteşti şi a celui de a fi tutore sau curator nu are nicio raţiune în cauză, interzicerea acestor drepturi fiind mai mult ca o pedeapsă morală pentru inculpaţi şi contravenind art. 8 şi art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale.

Luând în considerare pericolul social concret al faptelor, prima instanţă a apreciat că reeducarea inculpatului este posibilă fără executarea efectivă a pedepsei aplicate şi că scopul acestei pedepse conform art. 52 C. pen. poate fi atins fără executare efectivă, astfel încât, în temeiul art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni stabilit conform art. 82 C. pen., fiind îndeplinite condiţiile legale prevăzute de textul de lege, inculpatul nefiind condamnat anterior la o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 6 luni, astfel cum rezultă din fişa de cazier judiciar.

Conform art. 359 C. proc. pen., prima instanţă a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate în ipoteza unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. Totodată, în baza art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii stabilite pe durata suspendării executării pedepsei principale.

Având în vedere faptul că la momentul pronunţării hotărârii inculpatul se află în stare de arest instanţa în baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 28 august 2012 emis de Tribunalul Timiş dacă nu este arestat în altă cauză, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea de 24 h şi arestul preventiv din data de 28 august 2012 la zi.

Având în vedere faptul că din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că procesele-verbale de contravenţie nr. x întocmit de inculpatul L.C. în numele inculpatului B.M. şi nr. y întocmit de inculpatul M.M. au fost constatate ca fiind false, în baza art. 348 C. proc. pen., prima instanţă a dispus anularea acestora.

Deoarece s-a constatat că în urma activităţii infracţionale inculpaţii şi-au însuşit diferite sume de bani, în baza art. 254 alin. (3) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 78/2000, Tribunalul Timiş a dispus confiscarea următoarelor sume de bani: 200 RON de la inculpatul B.C.F.; 600 RON de la inculpatul T.V.; 300 RON de la inculpatul M.M.; 150 RON de la inculpatul L.C.A.; 150 RON de la inculpatul B.M.; 200 RON de la inculpatul B.B.

Avându-se în vedere faptul că aceste sume de bani au fost indisponibilizate din contul special al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a fi folosite de către organele de urmărire penală, s-a dispus virarea acestor sume de bani către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în contul deschis la B.C.R.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel inculpaţii B.B., M.M., L.C.A. şi B.M. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

În motivarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş se arată că sentinţa penală este nelegală întrucât în mod greşit faţă de inculpaţii B.C.F., B.B. şi T.V. nu s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev. de art. 65 alin. (2) C. pen., aceasta fiind obligatorie pe lângă pedeapsa principală stabilită de instanţă. De asemenea, se arată că sentinţa penală este nelegală sub aspectul omisiunii instanţei de judecată de a confisca de la inculpaţii B.C.F. şi B.B. şi sumele de 50 euro şi 800 RON, nu doar a câte 200 RON de la fiecare inculpat. Astfel, se arată că inculpaţii B.C.F. şi B.B. au fost trimişi în judecată pentru infracţiunea de luare de mită în formă continuată, respectiv trei acte materiale, dintre care o activitate de investigator şi două denunţuri, denunţătorul M.M. reclamând împrejurarea că inculpatul B.C.F., în timp ce-şi exercita atribuţiile de serviciu, împreună cu inculpatul B.B., a pretins de la denunţător suma de 50 de euro, iar conform denunţului formulat de T.I., echipajul format din cei doi inculpaţi, i-a pretins suma de 800 RON. Se apreciază că cele două infracţiuni reclamate de denunţători au fost consumate în modalitatea alternativă a pretinderii, ceea ce presupunea confiscarea şi a sumelor de 50 euro şi 800 RON, în solidar de la cei doi inculpaţi, bani ce au constituit obiectul material al infracţiunii de luare de mită.

Se mai arată că sentinţa penală atacată este netemeinică sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate inculpaţilor B.C.F., B.B., T.V., M.M., L.C.A. şi B.M., precum şi a modalităţii de executare a acestora, respectiv suspendarea condiţionată, modalitate care nu este în măsură de a asigura reeducarea şi prevenţia generală, infracţiunile reţinute şi săvârşite de inculpaţi fiind caracterizate printr-un grad ridicat de pericol social, fenomenul corupţiei fiind periculos şi extrem de dăunător pentru societate iar atunci când actele de corupţie sunt comise de lucrători de poliţie, situaţia este cu atât mai gravă.

De asemenea, se arată că un alt motiv de netemeinicie este acela privind reţinerea în mod greşit în sarcina inculpaţilor B.C.F., B.B., T.V., M.M., L.C.A. şi B.M. a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) C. pen., conduita bună a infractorului înaintea săvârşirii infracţiunii. Astfel, se arată că prima instanţă a avut în vedere lipsa antecedentelor penale ale inculpaţilor, însă criteriile generale de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 C. pen. impun instanţelor de judecată ca la momentul stabilirii şi aplicării pedepselor să ţină cont şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală a inculpatului. Se apreciază că simpla constatare a existenţei vreuneia din împrejurările care pot fi reţinută de către instanţă din cele enumerate exemplificativ în cuprinsul art. 74 C. pen., nu este de natură să determine în mod automat instanţa la reducerea pedepsei principale, ci aceasta trebuie să le aprecieze în raport cu pericolul social concret al faptei, cu ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, cu rezultatul produs şi cu periculozitatea infractorului, pentru a decide dacă au caracter atenuant sau nu. Astfel, modalitatea aleasă de inculpaţi în comiterea infracţiunilor, calitatea pe care o îndeplineau, săvârşirea faptelor în forma continuată sau a concursului de infracţiuni, se arată că ar fi constituit tot atâtea împrejurări faţă de care reţinerea acestei circumstanţe să nu se justifice. Totodată, se arată că aceste circumstanţe atenuante au un caracter facultativ, presupunând ca demers necesar al instanţei de judecată o examinare atentă, de ansamblu, a tuturor elementelor şi împrejurărilor ce caracterizează în concret fapta săvârşită sau care pot, sau nu, justifica acordarea lor.

În motivarea apelului declarat de inculpatul L.C.A. se solicită schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 C. pen., rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. De asemenea, se solicită achitarea pentru comiterea acestei infracţiuni în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu referire la art. 46 C. pen. şi achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C. pen.

Astfel, se arată că nu a existat nici o discuţie în care inculpatul L. sau inculpatul B. să pretindă de la investigatorul sub acoperire o sumă de bani anterior întocmirii procesului-verbal de contravenţie, raportat la faptul că ulterior opririi în trafic a autoturismului condus de investigatori, cei doi inculpaţi au purtat o discuţie cu privire la posibilitatea de a reţine contravenţia de depăşire în zona interzisă şi care ar fi atras suspendarea permisului, nefiind însă siguri cu privire la acest acest aspect dacă au convenit să reţină doar contravenţia legală de lipsa centurii de siguranţă, iar la momentul la care investigatorul le-a dat cei 300 RON, procesul-verbal de contravenţie era deja scris în modalitatea de mai sus şi banii au fost daţi după semnarea de către contravenient a procesului-verbal. Prin urmare, se consideră că, în aceste condiţii, în mod greşit s-a reţinut că inculpatul "a pretins şi acceptat" suma de bani pentru a întocmi procesul-verbal de contravenţie fără a menţiona contravenţia cea mai grea, în realitate suma fiind oferită fără a fi pretinsă după întocmirea procesului-verbal de contravenţie. Se consideră că în raport cu această stare de fapt, încadrarea juridică a faptei este aceea de primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 C. pen., sumele fiind oferite şi acceptate după ce agentul de poliţie şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu.

De asemenea, se arată că suma a fost oferită şi acceptată de agenţii de poliţie numai la insistenţele investigatorului sub acoperire, insistenţe ce îmbracă forma activităţii unui "agent provocator" aşa cum a fost definit de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, considerându-se că în lipsa activităţii provocatoare a investigatorului sub acoperire, fapta nu ar fi fost comisă, astfel încât se impune aplicarea disp. art. 46 C. pen. cu privire la existenţa unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv constrângerea morală. Totodată se consideră că în cauză au aplicarea şi disp. art. 68 alin. (2) C. pen. care stabilesc că este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii de probe.

Cu privire la infracţiunea de fals intelectual, se arată că la dosar nu există vreo probă directă că s-ar fi comis contravenţia privitoare la depăşirea în zona interzisă în afară de declaraţia investigatorului sub acoperire, ceea ce este considerat ca insuficient şi irelevant.

În motivarea apelului declarat de inculpatul B.M. s-a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate pentru infracţiunea de luare de mită până la minimul general prevăzut de legiuitor şi aplicarea unei pedepse cu amenda mai mare de 250 RON, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

S-a arătat în motivele de apel că făcându-se aplicarea disp. art. 74 lit. a) C. pen. în raport cu modificarea limitelor de pedeapsă prin diminuarea lor cu o treime, se impunea aplicarea disp. art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., minimul special redus după aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. fiind de 2 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 254 C. pen. Referitor la infracţiunea de fals intelectual se arată că deşi prima instanţă a coborât pedeapsa sub minimul special de 4 luni, aplicând o pedeapsă de 3 luni închisoare, a aplicat totuşi o pedeapsă prea aspră în raport de natura infracţiunii săvârşite, de persoana inculpatului, de modalitatea concretă de săvârşire a faptelor şi de gradul de pericol social a acestora, impunându-se reţinerea art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen.

Prin Decizia penală nr. 64/A din 28 martie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, s-au dispus următoarele:

"În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respinge apelurile declarate de inculpaţii B.B., M.M., L.C.A. şi B.M. împotriva Sentinţei penale nr. 352/PI din 2 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş.

În temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Desfiinţează sentinţa penală apelată şi rejudecând:

Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi 76 C. pen. în beneficiul inculpaţilor B.C.F., T.V., B.B., M.M., L.C.A. şi B.M.

În temeiul art. 65 C. pen. interzice inculpaţilor B.C.F., B.B. şi T.V. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a 2-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Majorează de la 1 an şi 6 luni închisoare la 2 (doi) ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului M.M. pentru infracţiunea prev. de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen.

Majorează de la 3 luni la 4 (patru) luni închisoare pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplic. art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele mai sus aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.

Majorează termenul de încercare stabilit pe seama inculpatului M.M. de la 3 ani şi 6 luni la 4 ani.

Majorează de la 1 an şi 6 luni închisoare la 2 (doi) ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului L.C.A. pentru infracţiunea prev. de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen.

Majorează de la 3 luni la 4 (patru) luni închisoare pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplic. art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele mai sus aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.

Majorează termenul de încercare stabilit pe seama inculpatului L.C.A. de la 3 ani şi 6 luni la 4 ani.

Majorează de la 1 an şi 6 luni închisoare la 2 (doi) ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului B.M. pentru infracţiunea prev. de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen.

Majorează de la 3 luni la 4 (patru) luni închisoare pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplic. art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele mai sus aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.

Majorează termenul de încercare stabilit pe seama inculpatului M.M. de la 3 ani şi 6 luni la 4 ani.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale atacate.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. obligă inculpaţii B.B., M.M., L.C.A. şi B.M. la câte 400 RON, cheltuieli judiciare parţiale către stat în apel, iar în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. restul cheltuielilor judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 400 RON, onorariu avocat din oficiu."

Pentru a pronunţa această decizie, curtea a reţinut următoarele:

"În faţa primei instanţe, inculpaţii au solicitat ca soluţionarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care şi le însuşesc, recunoscând comiterea faptelor reţinute în sarcina lor aşa cum rezultă din poziţia procesuală a inculpaţilor.

Cu excepţia inculpatului L.C.A. care a solicitat schimbarea de încadrare juridică, ceilalţi trei inculpaţi apelanţi au criticat hotărârea primei instanţe în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate, solicitându-se reducerea acestuia, astfel că instanţa de apel va proceda la analizarea exclusiv a motivelor pentru care a fost criticată hotărârea primei instanţe.

În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului L.C.A. de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită în infracţiunea de primire de foloase necuvenite, instanţa reţine că la data de 27 iulie 2012 investigatorul sub acoperire I.A. a fost surprins de echipajul de poliţie depăşind în localitatea Lovrin un alt autoturism în zona de acţiune a indicatoarelor şi marcajelor "depăşirea interzisă" şi "trecere de pietoni", fiind oprit de către inculpatul B.M. care i-a comunicat că urmează a-i fi reţinut permisul de conducere pe o perioadă de 30 de zile. Investigatorul s-a deplasat la autospeciala de poliţie împreună cu inculpatul B., iar la volanul acesteia se afla inculpatul L.C.A. care l-a avertizat pe investigator că fiindu-i suspendat permisul i se va elibera o dovadă înlocuitoare valabile pe 15 zile cu care nu va putea ieşi din ţară. Investigatorul l-a rugat în mod insistent pe inculpatul L. să nu-i suspende permisul, văzând că acesta a început să completeze procesul-verbal, iar inculpatul B. l-a îndrumat să meargă la inculpatul L. pentru a discuta o eventuală înţelegere. Inculpatul L. a întocmit un proces-verbal de contravenţiei investigatorului că a condus autoturismul fără a purta centura de siguranţă, după care l-a întrebat pe acesta dacă achită amenda pe loc şi la răspunsul afirmativ al investigatorului, i-a spus acestuia că nu are chitanţierul la el. Investigatorul le-a propus celor doi poliţişti să achite suma de 300 RON, sumă considerată suficientă şi acceptată de către cei doi, inculpatul L. fiind cel care a primit banii. Cele prezentate mai sus sunt evidenţiate de procesul-verbal de transcriere a discuţiilor purtate în mediu ambiental.

Infracţiunea de luare de mită presupune sub aspectul laturii obiective, printr-o acţiune de pretindere sau primire de bani sau alte foloase, ce nu i se cuvin făptuitorului, ori în acceptarea promisiuni unor astfel de foloase, iar inacţiunea constă în nerespingerea de către acesta a unei asemenea promisiuni. Oricare dintre acţiunile prezentate trebuie să fie anterioare îndeplinirii, neîndeplinirii etc. a actului pentru a cărei îndeplinire, neîndeplinire făptuitorul pretinde sau primeşte banii sau foloasele.

Infracţiunea de trafic de influenţă presupune sub aspectul laturii obiective primirea sau pretinderea de bani sau alte foloase, ori acceptarea de promisiuni sau daruri, fiind necesar ca făptuitorul să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, actul să intre în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului, iar influenţa reală sau presupusă a făptuitorului să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacţiei. Ca şi în cazul infracţiunii de luare de mită, pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este necesar ca făptuitorul să primească sau să pretindă banii sau foloasele, ori să accepte promisiuni ori daruri, înainte ca funcţionarul asupra căruia are sau a lăsat să creadă că are influenţă, să fi îndeplinit actul care constituie obiectul intervenţiei.

Din analiza conţinutului constitutiv al celor două infracţiuni, instanţa de apel apreciază că în mod corect instanţa de fond a respins cererea inculpatului L.C. privind schimbarea încadrării juridice a din infracţiunea de luare d emită în infracţiunea de trafic de influenţă, întrucât inculpatul în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, a acceptat promisiunea investigatorului de a primi o sumă de bani pentru a menţiona în procesul-verbal de contravenţie întocmit o altă stare de fapt decât cea reală, cu privire la încălcarea regulilor de circulaţie de către investigator. Astfel, inculpaţii B. şi L., acceptând primirea sumei de bani cu titlu de mită de la investigator, şi-au manifestat disponibilitatea de a nu îl sancţiona contravenţional pe acesta şi-a-i suspenda permisul de conducere pentru efectuarea manevrei de depăşire a unui alt autoturism într-un loc în care efectuarea acestei manevre nu era permisă, încălcându-şi, prin urmare, atribuţiile de serviciu. Nu există infracţiunea de trafic de influenţă întrucât inculpaţii au acceptat primirea banilor referitoare la un act privitor la îndatoririle lor de serviciu şi la care erau obligaţi în temeiul acestora, înainte de îndeplinirea actului, fapt ce conduce la caracterizarea acţiunilor ca fiind circumscrise laturii obiective a infracţiunii de luare de mită. Prin urmare, este corectă încadrarea juridică a faptei comisă de inculpatul L.C.A.

Cu privire la pretinsa acţiune de provocare a investigatorului, faţă de incidenţa căreia se solicită achitarea inculpatului, instanţa de apel reţine că din notele de redare a convorbirilor purtate în mediu ambiental de inculpaţii L. şi B. cu investigatorul, rezultă disponibilitatea manifestată de către poliţişti de a primi suma de bani avansată de către investigator, respectiv 300 RON, în scopul favorizării acestuia din urmă, prin întocmirea incorectă a procesului-verb al de contravenţie în sensul prezentării a unei alte stări de fapt, respectiv lipsa centurii de siguranţă şi care nu ar fi atras după sine suspendarea dreptului de a conduce autoturismul pe drumurile publice.

Curtea Europeană a definit agenţii provocatori ca fiind agenţii infiltraţi ai statului sau orice persoană ce acţionează sub coordonarea sau supravegherea unei autorităţi care, în activitatea desfăşurată, depăşesc limitele atribuţiilor conferite de lege, de a acţiona în scopul descoperirii activităţii infracţionale a unei persoane, provocând-o pe aceasta să comită infracţiuni în vederea administrării de probe în acuzare. în cauzele Ramanauskas contra Lituaniei şi Decourt contra Belgiei, Curtea Europeană a arătat că recurgerea la metode de investigaţie speciale nu implică în sine încălcarea dreptului la un proces echitabil. Intervenţia agenţilor infiltraţi trebuie circumscrisă şi însoţită de garanţii, pentru ca buna administrare a justiţiei nu trebuie sacrificată pentru motive de oportunitate, iar exigenţele de echitate consacrate de art. 6 din Convenţie se aplică procedurilor care privesc toate tipurile de infracţiuni, de la cea simplă, la cea mai complexă. Dreptul la o justă administrare a justiţiei nu poate fi sacrificat de dragul celerităţii. Pentru ca procedura să fie echitabilă este necesar ca poliţiştii să examineze de o manieră pur pasivă activitatea inculpatului şi să nu exercite asupra acestuia o influenţă de natură să-l provoace să comită infracţiunea. Dacă au provocat săvârşirea infracţiunii, este necesar să se dovedească că fără intervenţia lor, aceasta ar fi fost comisă. Dacă în perioada în care agentul face oferta, organele judiciare au suficiente informaţii care să le autorizeze să presupună că infracţiunea s-ar săvârşi chiar fără provocare, art. 6 alin. (1) din Convenţie nu este încălcat (cauzele Eurofiancom contra Franţei, Hotărârea din 7 septembrie 2004, Sequeira contra Portugaliei).

Există provocare din partea poliţiei atunci când agenţii implicaţi (membri ai forţelor de ordine sau persoane intervenind la cererea acestora) nu se limitează a examina de o manieră pasivă activitatea ilicită, ci exercită asupra persoanei în cauză o influenţă de natură a o incita la comiterea unei infracţiuni care altfel nu ar fi fost săvârşită, în scopul de a face posibilă constatarea infracţiuni, adică pentru a obţine dovezi şi pentru a o trage la răspundere (Ramanauskas § 55, Eurofinancom contra Franţei).

Pentru examinarea apărării privind "provocarea" este necesară menţionarea cadrului legal. Astfel:

1. În cazul în care există indicii temeinice şi concrete că s-a săvârşit sau că se pregăteşte săvârşirea de către un funcţionar a unei infracţiuni de luare de mită, prev. de art. 254 C. pen., de primire de foloase necuvenite, prev. de art. 256 C. pen., sau de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen., procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate reală, în scopul descoperirii faptelor.

2. Investigatorii sub acoperire sunt lucrători operativ din cadrul poliţiei judiciare, anume desemnaţi în acest scop, în condiţiile legii.

3. Investigatorii cu identitate reală sunt lucrători operativ din cadrul poliţiei judiciare.

4. Autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate reală este dată prin ordonanţă motivată de procurorul competent să efectueze urmărirea penală, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile, care poate fi prelungită motivat numai dacă temeiurile care au determinat autorizarea se menţin. Fiecare prelungire nu poate depăşi 30 de zile, iar durata totală a autorizării, în aceeaşi cauză şi cu privire la aceeaşi persoană, nu poate depăşi 4 luni.

5. Ordonanţa procurorului prin care se autorizează folosirea investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate reală trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute la art. 203 C. proc. pen., următoarele: a) indiciile temeinice, şi concrete cu privire la săvârşirea sau la pregătirea săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 254, 256 sau 257 C. pen.; b) funcţionarul faţă de care există presupunerea că a săvârşit sau pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prev. de art. 254, 256 sau 257 C. pen., atunci când identitatea acestuia este cunoscută; c) activităţile pe care investigatorul sub acoperire sau investigatorul cu identitate reală este autorizat să le efectueze; d) identitatea sub care investigatorul sub acoperire urmează a efectua activităţile autorizate; e) perioada pentru care se dă autorizarea.

6. Investigatorii sub acoperire sau investigatorii cu identitate reală pot fi autorizaţi să promită, să ofere sau, după caz, să dea bani ori alte foloase unui funcţionar, în condiţiile prev. de art. 254, 256 şi 257 C. pen.

7. Procesele-verbale încheiate de investigatorii sub acoperire sau de investigatorii cu identitate reală cu privire la activităţile desfăşurate, autorizate în condiţiile art. 6 pot, constituie mijloace de probă şi pot fi folosite numai în cauza penală în care a fost dată autorizarea.

8. Identitatea reală a investigatorilor sub acoperire nu poate fi dezvăluită în timpul ori după terminarea acţiunii acestora.

9. Procurorul competent să autorizeze folosirea unui investigator sub acoperire are dreptul să-i cunoască adevărata identitate, cu respectarea secretului profesional.

10. Investigatorii sub acoperire sau investigatorii cu identitate reală pot fi audiaţi ca martori în condiţiile art. 86² C. proc. pen.

Aducându-i-se la cunoştinţa investigatorului posibilitatea suspendării permisului de conducere ca urmare a manevrei de depăşire într-o zonă în care era interzis acest lucru, acesta a încercat realizarea unei înţelegeri cu cei doi poliţişti, manifestându-şi disponibilitatea de a le oferi o sumă de bani. Dovada acceptării unei asemenea promisiuni o constituie activitatea inculpatului L.C. care a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenţiei cu indicarea unei alte contravenţii, respectiv nepurtarea centurii de siguranţă, în totală contradicţie cu motivul opririi în trafic a investigatorului. Invocarea lipsei chitanţierului pentru ca investigatorul să poată achita pe loc amenda şi acceptarea sumei de 300 RON de către cei doi poliţişti, întregesc latura obiectivă a infracţiunii şi permit concluzia că activitatea investigatorului sub acoperire nu a depăşit limitele atribuţiilor conferite de lege, de a acţiona în scopul descoperirii activităţii infracţionale a inculpaţilor, neexistând activitate de provocare a poliţiştilor în comiterea infracţiunilor în vederea administrării de probe în acuzare. Autorizarea dată investigatorului sub acoperire de a promite, oferi sau da, nu echivalează cu oferirea din proprie iniţiativă, fără a exista un indiciu privind acceptarea sau solicitarea banilor.

Este în afara oricăror dubii că investigatorii în vederea aducerii la îndeplinire a misiunilor pentru care au fost autorizaţi, trebuie să desfăşoare activităţi care să permită concluzia acceptării oferirii unor astfel de avantaje materiale, însă ceea ce se solicită este ca investigatorii să aibă o atitudine pasivă, atitudine îndeplinită în cauză de investigatorul I.A.

Cu privire al infracţiunea de fals intelectual, reţinută în sarcina inculpaţilor L. şi B., instanţa de apel constată că din notele de redare a convorbirilor în mediu ambiental dintre investigator şi cei doi inculpaţi nu rezultă că i s-ar imputa primului o asemenea faptă, de a nu purta centura de siguranţă, contravenţia comisă fiind efectuarea manevrei de depăşire în condiţiile menţionate.

Instanţa de apel va analiza cuantumul pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, în acelaşi timp având în vedere că făceau parte din acelaşi echipaj de poliţie, urmând a fi analizate în continuare şi pedepsele aplicate celorlalţi inculpaţi. Instanţa de apel îşi însuşeşte motivarea instanţei de fond cu privire la reţinerea aceleiaşi stări de fapt cu cea din actul de acuzare, având în vedere şi poziţia procesuală a inculpaţilor de soluţionarea cauzei în baza procedurii simplificate reglementate de art. 320¹ C. proc. pen.

În primul rând, instanţa de apel apreciază că se impune înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute faţă de inculpaţii B., T., B., M., L. şi B., pentru considerentele ce vor fi prezentate:

Individualizarea judiciară a pedepsei nu se face în mod arbitrar de către instanţa de judecată, ci ţinând cont de normele prevăzute în C. pen. care stabileşte anumite criterii de individualizare expres reglementate de art. 72 C. pen., printre acestea enumerându-se şi personalitatea inculpatului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. În literatura juridică s-a precizat că acest criteriu de individualizare a pedepsei priveşte un complex de date referitoare la situaţia sau calitatea infractorului capacitatea psihofizică, vârsta, ocupaţia, nivel cultural, antecedente penale, conduita după săvârşirea faptei, criteriu care reflectă cerinţa ca sancţiunea penală, ca reacţie împotriva răului pricinuit prin săvârşirea unei infracţiuni să fie proporţională cu particularităţile făptuitorului împotriva căruia se aplică fundamentându-se prin urmare ideea de personalizare a pedepsei, adică a fixării pedepsei concrete în raport cu particularităţile persoanei infractorului amplu cunoscute.

Prima instanţă a avut în vedere lipsa antecedentelor penale ale inculpaţilor, însă criteriile generale de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 C. pen. impun instanţelor de judecată ca, la momentul stabilirii şi aplicării pedepselor, să ţină cont şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală a inculpatului. Se apreciază că simpla constatare a existenţei vreuneia din împrejurările care pot fi reţinută de către instanţă din cele enumerate exemplificativ în cuprinsul art. 74 C. pen., nu este de natură să determine în mod automat instanţa la reducerea pedepsei principale, ci aceasta trebuie să le aprecieze în raport cu pericolul social concret al faptei, cu ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, cu rezultatul produs şi cu periculozitatea infractorului, pentru a decide dacă au caracter atenuant sau nu. Astfel, modalitatea aleasă de inculpaţi în comiterea infracţiunilor, calitatea pe care o îndeplineau, săvârşirea faptelor în forma continuată sau a concursului de infracţiuni, se arată că ar fi constituit tot atâtea împrejurări faţă de care reţinerea acestei circumstanţe să nu se justifice. Totodată, se arată că aceste circumstanţe atenuante au un caracter facultativ, presupunând ca demers necesar al instanţei de judecată o examinare atentă, de ansamblu, a tuturor elementelor şi împrejurărilor ce caracterizează în concret fapta săvârşită sau care pot, sau nu, justifica acordarea lor.

Urmare a înlăturării circumstanţelor atenuante, instanţa de apel va majora de la 1 an şi 6 luni închisoare la 2 (doi) ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului M.M. pentru infracţiunea prev. de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen.

Va fi majorată de la 3 luni la 4 (patru) luni închisoare pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplic. art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. vor fi contopite pedepsele mai sus aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea aceea de 2 ani închisoare

Va fi majorat termenul de încercare stabilit pe seama inculpatului M.M. de la 3 ani şi 6 luni la 4 ani.

Va fi majorată de la 1 an şi 6 luni închisoare la 2 (doi) ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului L.C.A. pentru infracţiunea prev. de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. vor fi contopite pedepsele mai sus aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea aceea de 2 ani închisoare.

Va fi majorat termenul de încercare stabilit pe seama inculpatului L.C.A. de la 3 ani şi 6 luni la 4 ani.

Va fi majorată de la 1 an şi 6 luni închisoare la 2 (doi) ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului B.M. pentru infracţiunea prev. de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. vor fi contopite pedepsele mai sus aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea aceea de 2 ani închisoare

Va fi majorat termenul de încercare stabilit pe seama inculpatului M.M. de la 3 ani şi 6 luni la 4 ani.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a avut în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă parte.

Instanţa reţine şi că, pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităţilor fiecărui individ şi raţională, să fie adecvată şi proporţională cu gravitatea faptelor comise. Infracţiunea de luare de mită aduce atingere relaţiilor sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu care presupune îndeplinirea cu probitate de către organele statului a îndatoririlor de serviciu ce le-au fost încredinţate, raportat la funcţia pe care o ocupă, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii, ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora şi a altora la săvârşirea unor fapte similare şi cu scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de ripostă a justiţiei şi protecţie a statului. Instanţa de apel reţine că inculpaţii aveau la momentul comiterii faptelor calitatea de organe ale poliţiei în a căror sarcini de serviciu intră şi verificarea respectării legii de către cetăţeni, astfel încât încălcarea acestor atribuţii de către persoane chemate să asigure respectarea legii trebuie sancţionată în mod corespunzător.

În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor şi criticată în cursul motivelor de apel ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, când s-a solicitat aplicarea unor pedepse cu executarea în regim de detenţie, instanţa de apel apreciază că soluţia instanţei de fond este corectă.

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei, ca mijloc de individualizare judiciară a pedepsei poate fi acordată de către instanţă dacă se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim privativ de libertate, iar din datele care caracterizează persoana inculpaţilor se poate desprinde o asemenea concluzia luând în considerare că inculpaţii se află la primul contact cu legea, au avut o conduită corespunzătoare până la momentul comiterii faptelor, beneficiind de caracterizări favorabile din partea instituţiei la care au activat, au familii organizate care permit concluzia rezonabilă că executarea de către oricare din cei şase inculpaţi trimişi în judecată în acest dosar în stare de detenţie a pedepsei aplicate, ar avea consecinţe negative pentru familie şi societate.

Un alt motiv de apel al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş s-a referit la nelegalitatea hotărârii instanţei de fond în ceea ce priveşte neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi prev. de art. 65 alin. (2) faţă de inculpaţii B., B. şi T., raportat la pedeapsa principală de 2 ani stabilită de către instanţa de judecată.

Potrivit disp.art. 65 alin. (1) C. proc. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi se aplică pe lângă pedeapsa principală stabilită de instanţă de cel puţin 2 ani, în situaţiile în care aplicarea acestei pedepse este obligatorie. în prezenta cauză inculpaţii B.C.F., B.B. şi T.V. au fost condamnaţi pentru infracţiunea prev. de art. 254 C. pen., legiuitorul penal prevăzând în mod expres obligativitatea aplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi pe lângă pedeapsa principală, raportat la gravitatea infracţiunii comise şi pentru care inculpaţi au fost condamnaţi.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a criticat hotărârea şi în ceea ce priveşte omisiunea instanţei de judecată de a confisca de la inculpaţi B. şi B.B. sumele de 50 euro şi 800 RON, nu doar 200 RON de la fiecare inculpat. S-a arătat că inculpaţii B.C.F. şi B.B. au fost trimişi în judecată pentru infracţiunea de luare de mită în formă continuată, respectiv trei acte materiale, dintre care o activitate de investigator şi două denunţuri, denunţătorul M.M. reclamând împrejurarea că inculpatul B.C.F., în timp ce-şi exercita atribuţiile de serviciu împreună cu inculpatul B.B., a pretins de la denunţător suma de 50 de euro, iar conform denunţului formulat de T.I., echipajul format din cei doi inculpaţi, i-a pretins suma de 800 RON, apreciindu-se că cele două infracţiuni reclamate de denunţători au fost consumate în modalitatea alternativă a pretinderii, ceea ce presupunea confiscarea şi a sumelor de 50 euro şi 800 RON, în solidar de la cei doi inculpaţi, bani ce au constituit obiectul material al infracţiunii de luare de mită,

Infracţiunea de luare de mită se consumă în momentul săvârşirii acţiunii sau inacţiuni incriminate, adică în momentul pretinderii sau primirii banilor sau foloaselor necuvenite, ori în momentul în care făptuitorul acceptă sau nu respinge promisiunea unor astfel de foloase. Consumarea infracţiunii de luare de mită care are loc, aşa cum s-a arătat, în momentul în care se pretinde folosul şi nu în acela în care este primit, nu se confundă cu confiscarea reglementată de art. 254 alin. (3) C. pen., potrivit cărora banii sau celelalte bunuri care au făcut obiectai luării de mită, se confiscă. Aşa cum rezultă din datele dosarului, deşi denunţătorul T.I. arată că inculpaţii B. şi B.B. i-ar pretins suma de 800 RON, iar denunţătorul M.M. arată că aceiaşi inculpaţi i-ar fi pretins suma de 50 euro, suma de bani solicitată şi cu privire la care s-a realizat acordul de voinţă dintre inculpaţi şi investigatorul O.A., a fost de 400 RON, împărţiţi de către cei doi poliţişti, în sarcina celor doi reţinându-se forma continuată a infracţiunii de luare de mită.

Pentru cele mai sus prezentate, instanţa de apel urmează a respinge apelurile declarate de inculpaţii B.B., M.M., L.C.A. şi B.M., cuantumul pedepsei şi modalitatea de individualizare fiind în consonanţă cu prevederile art. 72 C. pen., câtă vreme activitatea infracţională a fost recunoscută de către aceştia şi însuşită cu ocazia audierii de către instanţa de fond.

Astfel, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. vor fi respinse apelurile declarate de inculpaţii B.B., M.M., L.C.A. şi B.M. împotriva Sentinţei penale nr. 352/PI din 2 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş.

În temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. va fi admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Va fi desfiinţată sentinţa penală apelată şi rejudecând, se va înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi 76 C. pen. în beneficiul inculpaţilor B.C.F., T.V., B.B., M.M., L.C.A. şi B.M.

În temeiul art. 65 C. pen. vor fi interzise inculpaţilor B.C.F., B.B. şi T.V. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a 2-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Se va majora de la 1 an şi 6 luni închisoare la 2 (doi) ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului M.M. pentru infracţiunea prev. de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen.

Se va majora de la 3 luni la 4 (patru) luni închisoare pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplic. art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. vor fi contopite pedepsele mai sus aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea aceea de 2 ani închisoare.

Va fi majorat termenul de încercare stabilit pe seama inculpatului M.M. de la 3 ani şi 6 luni la 4 ani.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. vor fi contopite pedepsele mai sus aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea aceea de 2 ani închisoare

Va fi majorat termenul de încercare stabilit pe seama inculpatului L.C.A. de la 3 ani şi 6 luni la 4 ani.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. vor fi contopite pedepsele mai sus aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea aceea de 2 ani închisoare

Va fi majorat termenul de încercare stabilit pe seama inculpatului M.M. de la 3 ani şi 6 luni la 4 ani.

Vor fi menţinute în rest dispoziţiile sentinţei penale atacate.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. vor fi obligaţi inculpaţii B.B., M.M., L.C.A. şi B.M. la câte 400 RON, cheltuieli judiciare parţiale către stat în apel, iar în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat rămânând în sarcina acestuia".

Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpaţii B.B. şi B.M. au declarat recurs, motivat în scris, în termen legal, doar de apărătorul ales al inculpatului B.M. în care, expunându-se propria percepţie a inculpatului asupra situaţiei de fapt precum şi justificarea solicitării de aplicare a dispoziţiilor privind recunoaşterea vinovăţiei potrivit art. 320¹ C. proc. pen., s-a solicitat achitarea, invocându-se cazurile de casare de la pct. 10, 12, 14, 17 şi 17² ale art. 385⁹ C. proc. pen.

Aceste motive au fost restrânse oral de apărare la cele prevăzute de pct. 14, 12 şi 17², sub acesta din urmă solicitându-se atât schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită în cea de foloase necuvenite, avându-se în vedere probatoriul administrat în dosar, sau achitarea, potrivit art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru lipsa laturii subiective, iar pe de altă parte, pentru infracţiunea de fals intelectual, s-a solicitat, tot în raport cu pct. 17² C. proc. pen., achitarea potrivit art. 10 lit. c) C. proc. pen., faţă de probatoriul legat de coinculpatul L.A.

Cu toate acestea, motivele invocate oral de apărarea ambilor inculpaţi au vizat art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se, pentru inculpatul B.M. doar în subsidiar, reindividualizarea pedepselor aplicate, faţă de circumstanţele reale şi personale ale inculpaţilor.

Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, în limitele art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru cele ce succed.

Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, se constată că sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

În ceea ce priveşte critica circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., Înalta Curte reţine că, din perspectiva dispoziţiilor legale invocate, instanţa de recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei prin prisma corespondenţei elementelor faptice reţinute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracţiunilor, fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situaţiei de fapt, o atare verificare nefiind posibilă în calea de atac a recursului, atunci când acesta este cea de-a doua cale ordinară de atac, în conformitate cu dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât efectul devolutiv este limitat, în speţă, şi de recunoaşterea faptelor şi a vinovăţiei, de către ambii inculpaţi, în procedura prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen.

Or, ceea ce se critică în realitate de către inculpatul B.M. este starea de fapt stabilită de instanţe, respectiv împrejurarea că nu ar fi pretins bani anterior îndeplinirii atribuţiilor sale, ci, ulterior ar fi primit bani, solicitându-se reaprecierea acesteia, şi, pe cale de consecinţă, schimbarea încadrării juridice, situaţie ce nu se circumscrie noţiunii de "greşită aplicare a legii" şi care nu poate fi cenzurată de instanţa; de recurs prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că încadrarea juridică a faptelor în infracţiunea de luare de mită şi, respectiv, fals intelectual, este în concordanţă cu starea factuală reţinută în hotărârea de condamnare pe de o parte, a fost de acord ca, în urma întocmirii în fals a unui proces-verbal de contravenţie, să beneficieze de anumite avantaje materiale din partea contravenientului, această activitate de urmărire de a beneficia de avantaje materiale având loc înainte de remiterea banilor, iar, pe de altă parte, a fost de acord să aplice semnătura pe procesul-verbal ce nu corespundea realităţii, chiar dacă cele consemnate în cuprinsul procesului-verbal au fost trecute de către inculpatul L., criticile formulate sub acest aspect fiind, în mod evident, nefondate, astfel cum, faţă de aceleaşi aspecte, nefondate sunt şi ambele solicitări de achitare.

Pe de altă parte, având în vedere motivarea subsumată acestui caz de casare pentru ambii inculpaţi, vizând, însă, reindividualizarea pedepselor, având în vedere modificarea art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. intervenită prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că această critică nu poate fi circumscrisă nici unuia dintre cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen., individualizarea pedepsei fiind o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare şi de stabilire a sancţiunii şi nu verificarea modalităţii în care instanţa de fond sau instanţa de apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziţie legală, doar aceste din urmă aspecte, aşa cum s-a arătat, făcând obiectul cenzurii instanţei de casaţie, atunci când recursul este cea de-a doua cale ordinară de atac.

În raport de considerentele anterioare, constatând că nu se poate reţine incidenţa niciunuia dintre cazurile de casare care ar putea fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate de inculpaţii B.B. şi B.M., ca nefondate.

În ceea ce priveşte recursul apărătorului desemnat din oficiu la judecarea apelului, avocat Ş.O.C., declarat împotriva încheierii din 15 mai 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, prin care s-a respins, ulterior soluţionării apelului în cauză, cererea sa de îndreptare a erorii materiale din Decizia penală nr. 64/A din 28 martie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, cu privire la acordarea doar a unui cuantum de 400 RON onorariu avocat oficiu, Înalta Curte reţine că acesta a fost întemeiat pe cazurile de casare de la pct. 9, 19 şi, respectiv, 17² ale art. 385⁹ C. proc. pen.

Prin dispoziţiile Legii nr. 2/2013, primele două cazuri de casare au fost abrogate, iar în ceea ce priveşte greşita aplicare a legii, Înalta Curte reţine că, deşi cazul de casare a fost invocat în termen legal, instanţa este împiedicată de a analiza, sub motivaţia invocată, această cale de atac separată, în lipsa declarării recursului cu privire la decizia analizată în cauză, astfel încât, recursul promovat împotriva încheierii ulterioare urmează a fi respins, ca nefondat.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.B. şi B.M. împotriva Deciziei penale nr. 64/A din 28 martie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ş.O.C. împotriva încheierii din 15 mai 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenta Ş.O.C. la plata sumei de 50 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 noiembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3620/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor...		ICCJ. Decizia nr. 3616/2013. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs →

ICCJ. Decizia nr. 3622/2013. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3622/2013. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs