ICCJ. Decizia nr. 3615/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.), lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 C.p.), violarea de domiciliu (art.192 C.p.), infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr.



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia penală nr. 3615/2013

Dosar nr. 1403/110/2013

Şedinţa publică din 19 noiembrie 2013

Asupra recursului de faţă; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală Sentinţa penală nr. 131/D/2013 din 18 aprilie 2013, pronunţată în Dosar nr. 1403/110/2013 al Tribunalului Bacău, s-a dispus:

1. Condamnarea inc. M.P.C., zis "P.", fiul lui P. şi I., născut în Braşov, jud. Braşov, domiciliat în com. Oituz, sat Hârja, jud. Bacău, cetăţean român, studii medii, fără ocupaţie, necăsătorit, cu antecedente penale, pentru comiterea infracţiunilor:

- omor calificat prev. de art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. la pedeapsa de 14 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.;

- lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. la pedeapsa de 7 ani închisoare;

- violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. la pedeapsa de 4 ani închisoare;

- conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea - aceea de 14 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Potrivit art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 244 din 11 februarie 2011 a Judecătoriei Oneşti şi a adăugat-o la pedeapsa rezultantă din prezenta cauză.

Pedeapsa de executat: 14 ani şi 4 luni închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.

2. A fost condamnat inc. C.M., zis "G.", fiul lui N. şi A., născut în Oneşti, jud. Bacău, domiciliat în Oneşti, str. D., jud. Bacău, cetăţean român, studii - şcoala profesională, fără ocupaţie, necăsătorit, fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunilor:

- omor calificat prev. de art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. la pedeapsa de 14 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.penal;

- lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. la pedeapsa de 7 ani închisoare;

- violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea.

Pedeapsa de executat: 14 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.

3. A fost condamnat inc. S.M.A., zis "B.", fiul lui V. şi M., născut în Oneşti, jud. Bacău, domiciliat în com. Oituz, sat Hârja, jud. Bacău, cetăţean român, studii 6 clase, fără ocupaţie, necăsătorit, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor:

- omor calificat prev. de art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. la pedeapsa de 14 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.;

- lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. la pedeapsa de 7 ani închisoare;

- violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea.

Pedeapsa de executat: 14 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.

Conform art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat durata reţinerii şi arestării preventive de la 2 decembrie 2012 la zi.

Potrivit art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a fiecărui inculpat.

În baza art. 7 rap. la art. 4 lit. b) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpată pentru depozitarea lor în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Conform art. 109 C. proc. pen. s-a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă ridicate în urma cercetării la faţa locului (plicurile nr. 1 - 9), a examinării locuinţei lui C.V. (plicurile nr. A - F), a examinării inc. M.P.C. (colet A1, plicuri A2, A3, nr. 1 şi F.N.), a conducerii în teren (colet nr. B1 şi plic nr. B2), a examinării autoturismului cu nr. de înmatriculare XXX (plicurile cu nr. 1 - 8) şi cu ocazia CFL (plicurile cu nr. 1 - 4 şi coletul H) şi depuse la Camera de corpuri delicte a instanţei până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În temeiul art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen. a obligat pe fiecare inculpat să plătească statului cheltuieli judiciare - 1600 RON inc. M.P.C. şi câte 1100 RON inculpaţii C.M. şi S.M.A.

S-a constatat că inc. M.P.C. a fost asistat de apărător din oficiu - av. I.P.- iar ceilalţi inculpaţi au fost asistaţi de apărători aleşi.

S-a disjuns latura civilă a cauzei şi acordă termen la data de 16 mai 2013.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 1841/P/2012 din 21 februarie 2013 a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată a inc. M.P.C., C.M. şi S.M.A. pentru comiterea infracţiunilor de omor calificat, lipsire de libertate în mod ilegal şi violare de domiciliu prev. de art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., art. 189 alin. (2) şi art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Se reţine că în seara zilei de 01 decembrie 2012, în jurul orelor 17:30 - 18:00, după lăsarea întunericului, cei trei inculpaţi au pătruns fără drept şi fără consimţământul victimei M.L. în locuinţa acesteia, din sat. Hârja, com. Oituz, jud. Bacău, înarmaţi cu corpuri contondente, de unde au ridicat-o din pat, au agresat-o şi au condus-o forţat la locuinţa numitei S.M. din aceeaşi localitate, unde au legat-o cu un lanţ de picioare şi au continuat să o agreseze, iar apoi au transportat-o în portbagajul unui autoturism până pe un câmp din apropierea staţiei de autobuz situată spre ieşirea din sat, în direcţia Oneşti, locaţii unde au continuat să o agreseze din nou pe victimă, abandonând-o ulterior în staţia de autobuz, unde victima a decedat, în seara aceleiaşi zile şi ca urmare a agresiunilor repetate exercitate asupra sa de către cei trei inculpaţi.

De asemenea s-a dispus trimiterea în judecată a inc. M.P.C. şi pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autoturism fiind sub influenţa alcoolului prev. de art. 87 alin. (1) O.U.G. nr. 195/2002 întrucât în ziua de 20 octombrie 2011, în jurul orei 11:30, inculpatul a condus pe un drum public (DN 11), pe raza satului Hârja, com. Oituz, jud. Bacău autoturismul "D." cu nr. de înmatriculare YYY având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală (1,60 - 1,50 g‰), continuând apoi să consume băuturi alcoolice şi după producerea unui accident rutier, până la sosirea organelor de poliţie (până în jurul orei 12:30).

La termenul de judecată din 19 martie 2012, inculpaţii M.P.C. şi C.M., iar ulterior inc. S.M.A. la termenul din data de 16 aprilie 2013, au declarat în faţa instanţei că ştiu pentru comiterea căror fapte sunt trimişi în judecată fiecare, recunosc infracţiunile aşa cum au fost reţinute în rechizitoriu, cunosc probele administrate în faza de urmărire penală, şi le însuşesc şi solicită să fie judecaţi conform procedurii prev. de art. 3201 C. proc. pen.

Prin încheierea din 16 aprilie 2013, instanţa a admis cererea inculpaţilor de soluţionare a cauzei conform art. 3201 C. proc. pen.

Instanţa constată că din probatoriul administrat în faza de urm. penală rezultă următoarea situaţie de fapt:

În ziua de 30 noiembrie 2012, numita S.M., împreună cu fiul său - inculpatul S.M.A. zis J., fiica sa - martora S.G.A. şi concubinul acesteia din urmă - martorul P.V.G., s-au deplasat la locuinţa tatălui ei - martorul C.V., din com. Oituz, sat. Hârja, jud. Bacău, pentru a-l ajuta în gospodărie.

A doua zi, pe data de 01 decembrie 2012, martorii C.V. şi P.V.G., s-au deplasat la domiciliul martorei F.A., din aceeaşi localitate şi au înlocuit mai multe geamuri, timp în care la domiciliul martorei, a sosit în vizită nepotul acesteia - victima M.L.

Pe la orele prânzului, martorii C.V. şi P.V.G. s-au întors la domiciliu şi împreună cu inculpatul S.M.A. zis J, s-au apucat să repare un şopron degradat, care era aplecat pe o parte.

În acest scop, cei trei au folosit un lanţ şi l-au chemat în ajutor şi pe inculpatul M.P.C. zis P., acesta deplasându-se de acasă şi până la locuinţa lor cu maşina sa, marca F. de culoare gri-închis, cu nr. de înmatriculare qqq, pe care a parcat-o în dreptul casei martorului C.V., în apropierea porţii, pe aceeaşi parte şi cu faţa în direcţia spre mun. Oneşti, jud. Bacău.

Pe înserate, în jurul orelor 17:00, la domiciliul martorului C.V., a venit, cu bicicleta şi inculpatul C.M. zis "G.".

În timp ce persoanele sus-menţionate lucrau la repararea şopronului, victima M.L. zis P. consuma băuturi alcoolice la domiciliul bunicii sale - martora F.A., iniţial singur (vin), iar mai apoi împreună şi cu martorul C.C. (ţuică), după care, fiind sub influenţa acelor băuturi, a început să strige din apropiere, către grupul de persoane prezente în curtea martorului C.V., provocându-le la scandal şi ameninţându-le că "le va lua capetele", "le va da foc la casă", însă fără a se apropia fizic de vreuna dintre acele persoane (inculpaţi şi martori pe care îi considera ca fiind rivali ai săi) sau de locaţia muncii desfăşurate de către acestea.

Distanţa dintre cele două locuinţe este una considerabilă şi nu presupunea naşterea unui conflict violent direct şi imediat, dar inculpaţii nu au ales calea anunţării organelor de poliţie, deşi aveau posibilitatea, dispunând de telefoane mobile, înţelegând să se pună de acord asupra unei variante de "pedepsire" a victimei şi a-şi face singuri dreptate.

Victima se afla în relaţii de duşmănie cu inculpatul S.M.A. şi cu mama acestuia, S.M., pe care o apelase anterior de mai multe ori pe telefonul mobil şi-i adresase ameninţări şi cuvinte jignitoare, acuzând-o de faptul că s-ar face responsabilă de prostituarea unei nepoate a sa (martora F.D., în vârstă de 13 ani).

De asemenea, victima se afla în relaţii de duşmănie şi cu inculpatul M.P.C. zis P., care anterior, în mai multe rânduri, o avertizase pe victimă să nu mai vină în satul Hârja, iar în caz contrar, o s-o agreseze în mod serios.

Conform declaraţiilor martorului G.S., într-o împrejurare anterioară, îşi materializase chiar intenţiile agresive faţă de victimă, strecurându-se în grădina şi curtea casei în care se afla aceasta (aceeaşi locaţie, a bunicii sale - martora F.A.), însă atunci victima a fost împiedicată să iasă afară de către acest martor.

Potrivit declaraţiilor martorilor F.D., P.V.G., S.G.A. şi C.V., în timp ce victima M.L., adresa injurii şi ameninţări familiei S., cei trei inculpaţi s-au înţeles ca după ce se va întuneca afară, să meargă toţi trei acasă la victimă şi să o bată.

În timpul zilei de 01 decembrie 2012, inculpaţii au consumat băuturi alcoolice, însă nu în cantităţi de natură a se afla în stare de ebrietate. Inculpaţii au avut la dispoziţie cca 400 - 500 ml palincă, pe care au consumat-o împreună, doar ei trei, fiind şi persoane obişnuite cu consumul de astfel de băuturi, însă inculpatul S.M.A. a fost cel care a consumat cel mai puţin.

Conform înţelegerii, după ce s-a înnoptat, în jurul orelor 17:00 - 17:30, cei trei inculpaţi s-au deplasat la locuinţa victimei, cel dintâi luând cu el şi o bâtă de basse-ball, iar ceilalţi, alte corpuri contondente din lemn (a se vedea declaraţiile martorei F.A.).

Ajunşi la locuinţa martorei F.A. (bunica victimei), cei trei inculpaţi au pătruns, fără drept şi fără consimţământul celor care foloseau imobilele, în curte şi apoi în bucătărie, pe poarta şi uşa care nu se aflau încuiate, unde au găsit victima aşezată în pat. Fără a intra în dialog cu aceasta, pe întuneric, inculpaţii au luat-o la bătaie, lovind-o cu pumnii şi cu picioarele, precum şi cu corpuri contondente, după care au scos-o forţat în drumul public, loc în care au agresat-o din nou.

În cadrul agresiunii, inculpatul S.M.A. a folosit şi bâta de basse-ball, lovind victima peste corp cu aceasta.

Momentul agresării victimei în locuinţa sa şi în drum, în faţa porţii, a fost observat în mod direct de martora F.A.

Cei trei inculpaţi au condus-o apoi pe victimă, împotriva voinţei sale, la locuinţa martorului C.V., unde au introdus-o forţat în bucătărie, apoi au obligat-o să stea în genunchi şi să-i ceară iertare martorei S.M.

În acel moment, în bucătărie, pe lângă cei trei inculpaţi, se aflau şi martorii C.V., S.M., F.D. (minor în vârstă de 12 - 13 ani), P.V.G. şi S.G.A.

În prezenţa acestora, cei trei inculpaţi au lovit-o din nou pe victimă, cu pumnii şi cu picioarele peste tot corpul, doborând-o pe podeaua bucătăriei, unde au legat-o apoi de picior/picioare.

Pentru imobilizarea victimei, inculpaţii au folosit lanţul utilizat în ziua respectivă la repararea anexei, legând-o de picioare, după care au târât-o afară din bucătărie, în curte, ca pe un obiect, loc în care au lovit-o din nou, cu pumnii, cu picioarele şi cu bâta de basse-ball, în zona pieptului şi a spatelui.

În timpul agresiunii, victima se ruga intens de inculpaţi să nu o mai lovească şi promitea că nu va mai ameninţa pe nimeni, niciodată.

După ce i-au desfăcut lanţul de la picioare, inculpaţii au urcat-o pe victimă în portbagajul maşinii inculpatului M.P.C. şi cu acest autovehicul, au transportat-o până în spatele staţiei de autobuz de la ieşirea din satul Hârja, în direcţia Oneşti, pe un câmp - imaş din apropierea pensiunii "M.", unde au coborât-o şi au luat-o din nou la bătaie, lovind-o cu pumnii, cu picioarele şi cu bâta de basse-ball.

După ultimul act de agresiune, victima a ajuns în stare de inconştienţă; nu se mai putea deplasa singură, iar inculpaţii au transportat-o în această stare în staţia de autobuz din apropiere, unde au abandonat-o, aşezând-o pe bancă.

La scurt timp, declinându-şi o identitate imaginară, după ce a scos cartela SIM din telefonul mobil, pentru a nu putea fi depistat, inculpatul C.M. a apelat 112, anunţând că "pe raza satului Hârja, pe marginea drumului, se află o persoană ce prezintă leziuni, posibil accidentată de un autovehicul".

Ajuns la faţa locului, la ora 19:30, echipajul medical de pe ambulanţă, a constatat că victima M.L. decedase.

Fiind identificaţi prinşi, pe obiectele de vestimentaţie şi încălţăminte ale inculpatului M.P.C. au fost identificate urme de sânge, în timp ce hainele şi încălţările celorlalţi doi inculpaţi erau curate, atât C.M. cât şi S.M.A. schimbându-se între timp, acesta şi ca urmare a iniţiativei inculpatului M.P.C. de "a lua fapta asupra sa", iniţiativă la care a renunţat ulterior, pe parcursul urmăririi penale.

De asemenea, în portbagajul autoturismului inculpatului M.P.C. au fost identificate urme de sânge şi lanţul cu care fusese legată victima, însă nu s-a procedat la examinarea urmelor biologice şi a obiectului purtător de urme în discuţie, activităţi ce nu mai erau oportune în condiţiile recunoaşterii faptei şi al coroborării celor trei recunoaşteri cu celelalte mijloace de probă ataşate la dosarul cauzei.

Potrivit examinării medico-legale de către specialiştii C.M.L. Oneşti, reiese, că moartea numitului M.L. a fost violentă şi că s-a datorat insuficienţei respiratorii acute consecinţă a unei asfixii mecanice prin aspirat sanguin traheo-bronşic.

Leziunile s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure şi compresiune cu mâna.

Moartea poate data din 01 decembrie 2012.

Trebuie remarcat faptul că la examenul extern al cadavrului victimei, s-au evidenţiat un număr de 34 "leziuni traumatice", ca rezultat al agresiunii exercitate asupra acesteia de către cei trei inculpaţi, leziunile fiind dispuse atât la nivelul membrelor superioare şi inferioare, cât şi la nivelul toracelui şi capului (zone vitale).

Din Buletinul de analiză toxicologică alcoolemie ataşat raportului de necropsie, rezultă faptul că victima prezenta o alcoolemie de 2,25 g‰.

În ziua de 20 octombrie 2011, în jurul orei 10:30, după ce, în jurul orei 08:30, începuse să consume băuturi alcoolice la domiciliu (bere), inc. M.P.C. s-a urcat la volanul autoturismului pe care îl deţinea, marca "D.", cu nr. de înmatriculare YYY, cu care s-a angajat în deplasare pe raza satului Hârja, pe DN 11, mergând în direcţia Braşov.

După cca 1 Km, în dreptul Bisericii creştin-ortodoxe din localitate, la Km 100 + 200 m, a intrat în coliziune cu autoturismul "D." cu nr. de înmatriculare vvv, condus regulamentar de către martorul I.N.C., care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers.

Autoturismul condus de către inculpat a lovit celălalt autoturism din spate, după care, până la sosirea la faţa locului a echipajului de poliţie, la ora 12:25, inculpatul s-a deplasat la o unitate comercială din apropiere, unde a continuat să consume băuturi alcoolice (bere şi coniac).

Fiind testat alcooltest, s-a constatat că la ora 12:34, inculpatul prezenta o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul mun. Oneşti, unde i-au fost recoltate probe de sânge la interval de o oră.

Din analiza de laborator a probelor biologice prelevate de la inculpat, s-a constatat că acesta prezenta o alcoolemie de 1,60 g‰ (la ora 13:55), respectiv 1,50 g‰ (la ora 14:55).

La reţinerea situaţiei de fapt, instanţa a avut în vedere următoarele mijloace de probă:

- procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare;

- procesele-verbale de sesizare şi

- fişele de preluare a evenimentului 112;

- fişa de intervenţie prespitalicească;

- procesul-verbal de cercetare la faţa locului descoperirii cadavrului - staţia de autobuz şi planşa foto aferentă;

- procesul-verbal de cercetare la faţa locului - locuinţa martorului C.V. şi planşa foto aferentă;

- procesul-verbal de cercetare a autoturismului şi planşa foto aferentă;

- procesul-verbal de indisponibilizare a autoturismului şi fişa de identificare a acestuia;

- procesul-verbal de conducere în teren cu inculpatul C.M. şi planşa foto aferentă;

- procesul-verbal de examinare a obiectelor de îmbrăcăminte ale inculpatului M.P.C. şi planşa foto aferentă;

- dovezi de ridicare a obiectelor de îmbrăcăminte şi a tehnicii de comunicare;

- procesul-verbal de descoperire a unui obiect de încălţăminte a victimei şi planşa foto aferentă;

- declaraţiile şi memoriile persoanelor vătămate: F.V. şi M.C.;

- adresa cu relaţii a furnizorului de servicii medicale în cauză;

- dispoziţia de efectuare a necropsiei, raportul de necropsie şi planşa foto aferentă;

- dispoziţia de examinare medico-legală a inculpaţilor şi certificatele medico-legale pentru aceştia;

- declaraţiile martorilor: F.A., F.D., F.Do., F.Ş., P.V.G., S.G.A., C.V., S.M., C.A., C.C., D.N.C., G.S. şi F.V.L.;

- fotocopii ale declaraţiilor date de inculpaţi în faţa instanţei învestită cu judecata cererii de arestare preventivă a acestora;

- toate coroborate cu declaraţiile date de inculpaţi în cursul urmăririi penale, precum şi cu:

- procesul-verbal de cercetare la faţa locului;

- test alcooltest;

- buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 2833 - 2834;

- procesul-verbal de prelevare a probelor de sânge;

- buletinul de examinare clinică;

- declaraţiile martorilor I.N.C. şi I.F.;

- toate coroborate cu declaraţiile inculpaţilor care în faţa instanţei au recunoscut şi regretă sincer faptele comise.

În drept, faptele comise de fiecare inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, lipsire de libertate în mod ilegal şi violare de domiciliu, prev. de art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., art. 189 alin. (2) C. pen. şi art. 192 alin. (2) C. pen. pentru care se va dispune condamnarea acestora.

Cu privire la inc. M.P.C. se constată că a comis şi infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 pentru care va fi şi condamnat.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată fiecărui inculpat, instanţa a avut în vedere împrejurările concrete în care au comis faptele, gravitatea lor deosebită, valorile sociale ocrotite de lege şi încălcate de inculpaţi - dreptul la viaţă, la libertate şi la domiciliu, consecinţele deosebit de grave - moartea victimei, precum şi persoana inculpaţilor care nu posedă antecedente penale (C. şi S.) atitudinea sinceră manifestată în faţa instanţei prin care au recunoscut faptele şi le regretă efectiv.

Periculozitatea inculpaţilor este cu atât mai mare cu cât nu doar i-au aplicat victimei lovituri şi au lăsat-o în pace, ci bătaia aplicată victimei i-a fost administrată circa 2 ore, metodic, cu mici întreruperi de timp. Tocmai aceasta dovedeşte o periculozitate mare a inculpaţilor care nu s-au mulţumit să-i aplice victimei loviturile pentru a o pedepsi pentru că i-a înjurat şi ameninţat, ci pe o perioadă destul de mare de timp - circa 2 ore - când au bătut-o, au umilit-o cerându-i să-i ceară în genunchi iertare mamei inc. S.M.A., au legat-o cu lanţul, au abandonat-o pe o bancă într-o staţie de autobuz din capătul satului, un loc izolat, tocmai pentru a nu fi descoperită şi salvată.

Instanţa nu a putut reţine apărările inculpaţilor că nu au urmărit să provoace moartea victimei deoarece din acţiunea lor de aplicare de lovituri cu obiecte contondente, cu pumnii şi cu picioarele timp de aproape 2 ore era de prevăzut că acel om va muri, mai ales că l-au abandonat într-un loc izolat.

Faptul că victima se afla sub influenţa alcoolului şi le-a adresat înjurături şi ameninţări cu moartea inculpaţilor, nu justifică cu nimic sălbăticia cu care inculpaţii l-au lovit şi s-au considerat singurii îndreptăţiţi să-i aplice o corecţie pe care să nu o uite victimei, fiind vădit disproporţionat atât raportul de forţe (1 victimă beată la 3 inculpaţi) cât şi acţiunea ce a determinat acest conflict (înjurături şi ameninţări în raport cu lovituri de au determinat leziuni letale).

Inculpaţii au desconsiderat total legea, s-au considerat mai presus de lege, fiind convinşi că-şi pot face singuri dreptate, astfel că în acest moment trebuie să suporte tocmai rigorile legii pe care au încălcat-o.

Faţă de toate acestea, instanţa a apreciat că aplicarea unor pedepse principale privative de libertate reţinându-se şi dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. sunt necesare şi suficiente pentru reeducarea fiecărui inculpat.

De asemenea, instanţa a aplicat fiecărui inculpat şi pedepse accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Întrucât infracţiunile din prezenta cauză au fost comise de fiecare inculpat în stare de concurs real, instanţa în baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) şi 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele principale şi accesorii în pedeapsa cea mai grea.

Referitor la inc. M.P.C. instanţa a constatat că infracţiunile deduse judecăţii au fost săvârşite înlăuntrul termenului de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 244 din 11 februarie 2011 a Judecătoriei Oneşti rămasă definitivă la data de 3 mai 2011 prin nerecurare. Astfel, instanţa în baza art. 83 C. pen. va revoca această pedeapsă de 4 luni închisoare pe care a adăugat-o la pedeapsa rezultantă din cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 14 ani şi 4 luni închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară.

S-a interzis fiecărui inculpat exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.

S-a dedus conform art. 88 C. pen. din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat durata reţinerii şi arestării preventive de la 2 decembrie 2012 la zi şi potrivit art. 350 C. proc. pen. se va menţine starea de arest a fiecăruia.

În baza art. 7 rap. la art. 4 lit. b) din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpată pentru depozitarea lor în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare după rămânerea definitiva a prezentei hotărâri.

Conform art. 109 C. proc. pen. instanţa a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă ridicate în urma cercetării la fata locului (plicurile nr. 1 - 9), a examinării locuinţei lui C.V. (plicurile nr. A - F), a examinării inc. M.P.C. (colet A1, plicuri A2, A3, nr. 1 şi F.N.), a conducerii în teren (colet nr. B1 şi plic nr. B2), a examinării autoturismului cu nr. de înmatriculare XXX (plicurile cu nr. 1 - 8) şi cu ocazia CFL (plicurile cu nr. 1 - 4 şi coletul H) şi depuse la Camera de corpuri delicte a instanţei până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Constatând culpa procesuală a inculpaţilor, aceştia au fost obligaţi conform art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen. să plătească fiecare statului cheltuieli judiciare 1600 RON inc. M.P.C. şi câte 1100 RON inc. C.M. şi S.M.A.

S-a constatat că inc. M.P.C. a fost asistat de apărător din oficiu, iar ceilalţi 2 inculpaţi au avut apărători aleşi.

Întrucât inculpaţii nu au fost de acord cu pretenţiile civile ale părţii civile F.V. şi M.C., pentru administrarea probelor pe latură civilă instanţa a disjuns latura civilă a cauzei de latura penală şi a acordat termen la data de 16 mai 2013.

Împotriva sentinţei penale au declarat apel, în termenul legal, inculpaţii, care au criticat sentinţa faţă de pedeapsa prea mare aplicată, solicitând redozarea acesteia, faţă de împrejurarea că victima avea anterior un comportament ameninţător faţă de familia inculpatului S. şi cea a inculpatului M. Se mai arată, de asemenea, că moartea victimei a survenit ca rezultat praeterintenţionat faţă de poziţia în care inculpaţii l-au lăsat pe banca din staţia de autobuz, altfel aceasta nu s-ar fi înecat cu propriul sânge şi victima nu a decedat ca urmare a loviturilor primite, ci datorită asfixiei prin aspirarea sanguină.

Apelanţii părţi civile au solicitat, doar cu privire la latura penală, majorarea pedepsei aplicată inculpaţilor, faţă de împrejurarea în care s-a săvârşit fapta şi a ferocităţii de care au dat dovadă inculpaţii.

Prin Decizia penală nr. 113 din 2 iulie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii M.P.C., C.M. şi S.M.A. şi părţile civile F.V. şi M.C.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recursuri inculpaţii M.P.C., C.M. şi S.M.A. şi părţile civile F.V. şi M.C. care au fost motivate în scris, în termen legal, prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., inculpaţii solicitând, cu expunerea propriei percepţii a fiecăruia asupra situaţiei de fapt, reindividualizarea pedepselor aplicate, faţă de circumstanţele reale şi personale ale fiecăruia.

În plus, în motivele scrise, recurentul inculpat C.M. a menţionat şi pct. 9 al art. 3859 C. proc. pen., cu privire la motivarea hotărârilor, care nu s-ar înţelege.

Pe de altă parte, prin recursurile promovate în termen de părţile civile, s-a solicitat majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor, faţă de ferocitatea faptelor acestora.

Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, în limitele art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru cele ce succed.

Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, se constată că sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Astfel, în ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat în speţă, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare, sub aspectul conţinutului, prin Legea nr. 2/2013, referindu-se la greşita aplicare a legii.

Pe de altă parte, având în vedere motivarea în fapt, care a fost subsumată acestui caz de casare pentru toţi inculpaţii, vizând, însă, reindividualizarea pedepselor, la fel ca şi motivarea părţilor civile, chiar dacă în sens contrar, având în vedere modificarea art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. intervenită prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că această critică nu poate fi circumscrisă niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., individualizarea pedepsei fiind o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare şi de stabilire a sancţiunii şi nu verificarea modalităţii în care instanţa de fond sau instanţa de apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziţie legală, doar aceste din urmă aspecte făcând obiectul cenzurii instanţei de casaţie, atunci când recursul este cea de-a doua cale ordinară de atac.

De asemenea, Înalta Curte reţine că cazul de casare invocat în speţă, pct. 9 al art. 3859 C. proc. pen. a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013, astfel încât nici acesta nu mai poate fi supus analizei instanţei de recurs.

În baza art. 38516 alin. (2) cu referire la art. 381 alin. (1) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 2 decembrie 2012 la 19 noiembrie 2013.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.P.C., C.M. şi S.M.A. şi de părţile civile F.V. şi M.C. împotriva Deciziei penale nr. 113 din 2 iulie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 2 decembrie 2012 la 19 noiembrie 2013.

Obligă recurenţii inculpaţi M.P.C. şi C.M. la plata sumei de câte 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat S.M.A. la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentele părţi civile F.V. şi M.C. la plata sumei de câte 50 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 noiembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3615/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.), lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 C.p.), violarea de domiciliu (art.192 C.p.), infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr.