ICCJ. Decizia nr. 3620/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3620/2013
Dosar nr. 619/2/2013
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 103 din 11 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-au dispus următoarele:
"Respinge, ca neîntemeiată, excepţia necompetenţei materiale invocată de avocatul din oficiu.
Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu privire la transferul persoanei condamnate S.J., în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare, într-un penitenciar din România.
În temeiul art. 162 rap. la art. 158 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, recunoaşte Sentinţa penală nr. 016 Hv 11/11 v pronunţată la 21 iunie 2011 de Tribunalul pentru Cauze Penale Viena, rămasă definitivă, privind pe cetăţeanul român S.J.
Dispune transferarea persoanei condamnate S.J. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare.
Deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de la 1 aprilie 2011 la zi.
Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe."
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24 ianuarie 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa în conformitate cu prevederile art. 149 alin. (4) şi art. 150 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, pentru recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale emise de autorităţile austriece, în cadrul procedurii de soluţionare a cererii de transferare într-un penitenciar din România a persoanei condamnate S.J. pentru a continua executarea pedepsei, cerere formulată de autorităţile judiciare austriece.
Prin adresa nr. 68701/2012 din 8 august 2012, Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, Serviciul Cooperare Judiciară Internaţională în Materie Penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004, cererea formulată de Ministerul Justiţiei din Republica Austria prin care se solicită transferarea persoanei condamnate S.J. într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei cu închisoarea aplicată sus-numitului de către instanţele statului solicitat.
Din verificările efectuate la Ministerul Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor şi Ministerului Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Paşapoarte, a rezultat că numitul S.J. este fiul lui E. şi al lui Z., născut în mun. Târgu Secuiesc, jud. Covasna.
În fapt, s-a reţinut că la 1 aprilie 2011, S.J. împreună cu un conaţional, ambii având feţele acoperite pentru a nu fi identificaţi, au pătruns într-un magazin de bijuterii şi, după ce persoana condamnată a imobilizat-o pe proprietară, iar celălalt a ameninţat-o cu un pistol ce părea a fi armă de foc, cei doi au încercat să sustragă bijuterii; fapta de furt nu s-a putut consuma deoarece victima a declanşat alarma.
Din informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare în aplicarea Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, rezultă că prin Sentinţa penală nr. 016 Hv 11/11 v pronunţată la data de 21 iunie 2011 de Tribunalul pentru Cauze Penale Viena, persoana condamnată are de executat o pedeapsă de 4 ani închisoare, pedeapsă ce va fi considerată executată la 1 aprilie 2015 şi din care a fost dedusă perioada arestului preventiv cuprinsă între 1 aprilie 2011 şi 21 iunie 2011.
Din verificarea documentelor transmise de autorităţile judiciare austriece s-a constatat că este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzute de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reţinute în sarcina numitului S.J. având corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 211 alin. (2) lit. a), alin. (21) lit. a), i), c), toate din C. pen. român.
Conform actelor existente la lucrare, a rezultat că numitul S.J. nu a consimţit la transferarea sa într-un penitenciar din România, dar prin Hotărârea din 20 aprilie 2012 a Direcţiei de Poliţie Federală din Viena, acestuia i-a fost aplicată interdicţia de a se afla pe teritoriul Republicii Austria pe o perioadă de 10 ani.
În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, invocată de avocatul din oficiu al persoanei condamnate, Curtea a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere disp. art. 281 alin. (5) din C. proc. pen. şi dispoziţiile legii speciale (Legea nr. 302/2004), lipsa consimţământului neîmpiedecând transferarea persoanei condamnate, cu atât mai mult cu cât prin hotărârea de condamnare s-a dispus şi expulzarea condamnatului persoană transferabilă.
Împotriva sentinţei instanţei de fond, a declarat recurs condamnatul persoană transferabilă, care a motivat recursul prin prisma posibilei sale eliberări condiţionate, apărătorul din oficiu menţionând că acesta nu şi-a dat consimţământul la transfer.
Examinând recursul în limitele dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că acesta va fi respins ca nefondat, pentru cele ce succed:
În primul rând, se constată că, în raport de data pronunţării hotărârii atacate, sunt aplicabile dispoziţiile actuale ale C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
În speţă, recursul a fost motivat în scris în termenul prevăzut de lege însă, nici cu ocazia dezbaterilor, nu s-a invocat niciun caz de casare.
Trebuie însă precizat că judecarea prezentului recurs se realizează şi din perspectiva soluţiei pronunţate prin sentinţa recurată, prin prisma efectului integral devolutiv prevăzut de art. 385 alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte constatând, pe de o parte, că în mod corect curtea de apel a reţinut în privinţa condamnatului, că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute în art. 143 din Legea nr. 302/2004, iar pe de altă parte, în ce priveşte invocarea lipsei consimţământului la transfer, că, în conformitate cu art. 3 din Protocolul la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, consimţământul acestuia nu este necesar, cu atât mai mult cu cât prin hotărârea de condamnare din Austria s-a dispus şi expulzarea condamnatului persoană transferabilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă S.J. împotriva Sentinţei penale nr. 103 din 11 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 noiembrie 2013 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 3619/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 3622/2013. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
