ICCJ. Decizia nr. 3792/2013. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3792 /20 13

Dosar nr. 2163/104/2013

Şedinţa publică din 02 decembrie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 79 din data de 10 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 2163/104/2013, în temeiul art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 320¹ alin. (1)-(4) şi (7) C. proc. pen. şi art. 65 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.M.S., la pedeapsa închisorii de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. c) C. pen., ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului B.M.S. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen., inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti; b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a luat act de faptul că suma de 250 RON a fost restituită de către inculpat martorului denunţător B.I.C. şi nu există constituire de parte civilă în cauză.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească suma de 400 RON cheltuieli judiciare statului, din care suma de 200 RON aferentă fazei de urmărire penală.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul nr. 97/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.M.S. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Prin actul de sesizare al instanţei, s-a reţinut, în fapt, că inculpatul B.M.S., funcţionar în cadrul A.R.R. Bucureşti a pretins de la martorul denunţător B.I.C. suma de 500 RON, din care a primit suma de 250 RON în scopul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.

Pentru a se reţine această situaţie de fapt în cursul urmăririi penale s-au administrat următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare întocmit de lucrători din cadrul D.G.A. - S.J.A. Olt; denunţ şi declaraţii de martor B.C.I.; declaraţiile martorei B.L.; proces-verbal de redare în formă scrisă a înregistrării convorbirilor telefonice purtate în data de 29 ianuarie 2013; fişa postului inculpatului; contract individual de muncă, decizie şi act adiţional cu privire la inculpat; adrese A.R.R.; adresă Banca R.D.; copie extras cont Banca R.D.; copii ordonanţă interceptare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, încheiere nr. 1 şi autorizaţie din 28 ianuarie 2013 ale Tribunalului Dolj; declaraţii inculpat.

Înainte de citirea actului de sesizare în condiţiile art. 320¹ C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, inculpatul a solicitat să fie judecat exclusiv în baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi a înscrisului în circumstanţiere depus, respectiv dovada restituirii sumei de bani către denunţător, învederând că recunoaşte integral faptele.

S-a procedat la audierea inculpatului în condiţiile art. 320¹ alin. (3) C. proc. pen., declaraţia dată cu respectarea dispoziţiilor legale fiind consemnată şi ataşată la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului prima instanţă a reţinut, în fapt, în baza declaraţiilor constante de recunoaştere ale inculpatului care se coroborează cu probatoriul cauzei din faza de urmărire penală, că denunţătorul B.I.C. a declarat că a depus la data de 27 decembrie 2012 la A.R.R. Slatina o cerere tip însoţită de documentaţia necesară, în vederea eliberării unei cartele tahograf şi a atestatului profesional. Întrucât a constatat că documentele nu au fost eliberate, denunţătorul a contactat telefonic angajaţii A.R.R. Slatina, care l-au îndrumat să solicite informaţii la A.R.R. Bucureşti, instituţie abilitată să emită astfel de documente. Cu această ocazie, denunţătorul a luat legătura cu inculpatul B.M.S., funcţionar în cadrul instituţiei care avea atribuţii de serviciu în procesarea datelor necesare emiterii cartelelor tahograf, dar şi a atestatelor de pregătire profesională.

În timpul discuţiilor, inculpatul i-a pretins denunţătorului B.I.C. suma de 500 RON pentru urgentarea eliberării documentelor solicitate, comunicându-i în acest sens şi un cont bancar deschis la Banca R.D., în care să fie depusă suma de bani pretinsă.

La data de 25 ianuarie 2013, denunţătorul a virat suma de 250 RON după care l-a contactat telefonic pe învinuitul B.M.S. supunându-i că restul sumei de 250 RON o va vira ulterior, în momentul în care va primi actele solicitate.

Întrucât denunţătorul nu a primit actele în cursul săptămânii următoare, astfel cum i-a promis inculpatul B.M.S., la data de 29 ianuarie 2013, l-a sunat din nou pe acesta, ocazie în care, astfel cum a rezultat şi din procesul-verbal de redare a înregistrărilor audio, inculpatul i-a relatat că actele fuseseră emise la data de 29 ianuarie 2013, orele 08:14.

Prin adresa din 04 februarie 2013, A.R.R. Bucureşti a comunicat faptul că inculpatul B.M.S. este angajat al instituţiei drept referent treapta I, în cadrul Serviciului de eliberare a cartelelor tahograf şi avea drept atribuţii întocmirea diferitelor rapoarte privind intrările şi ieşirile cartelelor tahograf şi a certificatelor de pregătire profesională (atestate), precum şi înregistrarea cererilor pentru eliberarea cartelelor tahograf şi a certificatelor de pregătire profesională.

Prin adresa din data de 12 februarie 2013, A.R.R. Bucureşti a comunicat că inculpatul B.M.S. avea competenţa să introducă date în vederea personalizării cartelelor tahograf şi a certificatelor de pregătire profesională, însă din dispoziţia şefului Serviciului cartele tahografice, D.M., îi erau repartizate doar atribuţii de întocmire a certificatelor de pregătire profesională, neexistând însă nicio dispoziţie internă scrisă prin care învinuitului îi era interzisă întocmirea unor documente în vederea eliberării cartelelor tahografice.

În aceste condiţii, s-a reţinut că rezultă fără echivoc faptul că inculpatul B.M.S. avea atribuţii în eliberarea cartelelor tahografice şi a certificatelor de pregătire profesională (atestate) pentru care pretindea de la beneficiari diverse sume de bani.

Din analiza procesului-verbal de redare a interceptărilor şi înregistrărilor audio, dar şi din verificarea extrasului de cont emis de Banca R.D., a rezultat atât efectuarea tranzacţiei în contul deţinut de inculpat, de către denunţătorul B.I.C., cât şi efectuarea altor tranzacţii bancare prin care mai multe persoane din ţară au virat în contul inculpatului diverse sume cu bani în vederea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.

Cu ocazia audierii sale, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de judecată, în mod constant, inculpatul B.M.S. a recunoscut că a solicitat denunţătorului B.I.C., în exercitarea atribuţiilor de serviciu privind eliberarea de atestate profesionale şi cartele tahograf, suma de 500 RON din care i-a fost virată suma de 250 RON, în contul pe care acesta îl avea deschis la Banca R.D.

În drept, prima instanţă a apreciat că fapta inculpatului, constând în aceea că, în calitatea sa de funcţionar în cadrul A.R.R. Bucureşti a pretins de la martorul denunţător B.I.C. suma de 500 RON, din care a primit suma de 250 RON în scopul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Constatând că fapta există şi că a fost săvârşită de inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege în condiţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., prima instanţă a dispus condamnarea acestuia.

La individualizarea sancţiunilor ce au fost aplicate inculpatului au fost avute în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege [reduse cu o treime atât minimul, cât şi maximul prin aplicarea dispoz. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.], cât şi toate celelalte date care particularizează atât fapta comisă, cât şi persoana infractorului.

În concret, prima instanţă a avut vedere, pe de o parte, gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, deduse în principal din importanţa valorilor sociale afectate (astfel cum rezultă din limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor), scopul urmărit de inculpat, conduita sa procesuală sinceră, precum şi regretul manifestat faţă de faptă şi consecinţele produse, nu numai în faza de urmărire penală, dar şi în faţa instanţei.

În favoarea inculpatului nu au fost reţinute aceste aspecte ca şi circumstanţe atenuante, motivat de faptul că împotriva sa se mai desfăşura o procedură judiciară de către Tribunalul Dolj pentru acelaşi gen de fapte penale, iar atitudinea de recunoaştere a faptei comise reprezintă o atitudine firească în urma depistării de către organele judiciare.

Faţă de toate considerentele expuse anterior şi ţinând cont de aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., prima instanţă a apreciat că, prin aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, se ating scopurile pedepsei astfel cum sunt acestea prevăzute de art. 52 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii statului pe o durată de 1 an.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. cu referire la art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Sabou şi Pârcălab împotriva României.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, s-a reţinut că sunt îndeplinite în cauză condiţiile art. 86¹ C. pen., scopul pedepsei putând fi atins şi fără executarea acesteia în regim de detenţie, având în vedere lipsa antecedentelor penale şi atitudinea inculpatului faţă de fapta săvârşită.

Cu privire la suma de 250 RON remisă de martorul denunţător B.I.C. s-a constatat că faţă de acesta s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, fiind aplicabilă cauza de nepedepsire prev. de art. 255 alin. (3) C. pen., iar inculpatul a restituit în totalitate suma pretinsă şi primită de la martorul denunţător, neexistând constituire de parte civilă în cauză.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpatul B.M.S.

Prin motivele de apel formulate în scris de către Parchet s-a arătat că hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică.

Critica de nelegalitate a vizat greşita aplicare a pedepsei complementare, prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., pe lângă o pedeapsă în privinţa căreia s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere, pedeapsa complementară putând fi aplicată numai pe lângă o pedeapsă care urmează să fie executată în regim de detenţie, concluzie dedusă din interpretarea prevederilor art. 66 C. pen.

Critica de netemeinicie a fost dezvoltată în raport de greşita individualizare a pedepsei şi a modalităţii de executare, faţă de natura faptelor comise - în rândul faptelor de corupţie luarea de mită fiind cea mai gravă şi periculoasă - numărul acestora, modalitatea de săvârşire, urmările produse - prin activitatea infracţională desfăşurată de inculpat a fost grav afectat prestigiul şi autoritate instituţiei A.R.R.

Inculpatul, prin motivele de apel dezvoltate în scris, a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, în raport de faptul că judecata s-a făcut în procedura reglementată de art. 320¹ C. proc. pen. şi faţă de circumstanţele reale şi personale ale inculpatului.

Prin sentinţa penală nr. 158 din data de 09 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 3937/63/2013, a fost respinsă cererea de reunire a cauzei cu nr. 2163/104/2013 aflată pe rolul Tribunalului Olt, la cauza cu nr. 3937/63/2013 a Tribunalului Dolj.

În baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplic. art. 320¹ alin. (1)-(4) şi (7) C. proc. pen. şi art. 65 C. pen. a fost condamnat inculpatul B.M.S. la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. c) C. pen., ca pedeapsă complementară.

Au fost interzise inculpatului B.M.S. drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen. pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 04 februarie 2013 la zi şi a fost menţinută starea de arest a inculpatului.

S-a constatat că martorii denunţători M.I., Ş.G.A. şi S.G.I. nu s-au constituit părţi civile, prejudiciul fiind acoperit.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul B.M.S. la 1.600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON onorariul avocatului din oficiu, sumă ce a fost avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul cu nr. 54/P/2013 din data de 15 februarie 2013 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj inculpatul B.M.S. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Prin acelaşi act de sesizare s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la inculpatul B.M.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., cu privire la pretinderea şi primirea de sume de bani de la numiţii M.E.C., G.V., S.O., C.P., B.I.C., H.M., L.V.D., F.G.A., B.V.V. şi I.M.V. şi declinarea acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, competent cu efectuarea cercetărilor.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, sub aspectul stării de fapt, că în după amiaza zilei de 25 ianuarie 2013 denunţătorii M.I. şi Ş.G.A. au sesizat D.G.A. - S.J.A. Dolj cu faptul că inculpatul B.M.S., funcţionar în cadrul A.R.R. cu sediul în Bucureşti, a pretins şi primit de la aceştia diferite sume de bani pentru a le elibera cartelele conducătorului auto (cartele tahograf).

Cu ocazia audierii sale la Parchet, denunţătorul M.I. a precizat că, în data de 27 decembrie 2012, a depus la sediul A.R.R. Dolj o cerere tip, însoţită de documentaţia necesară, în vederea eliberării unei noi cartele tahograf în data de 10 ianuarie 2013, constatând că acel document nu i s-a eliberat, denunţătorul s-a deplasat la sediul A.R.R. Dolj pentru a se interesa de situaţia lui. A fost îndrumat să solicite informaţii despre document la A.R.R. Bucureşti, instituţie abilitată să emită astfel de documente. Cu această ocazie, denunţătorul a luat legătura cu inculpatul B.M.S., funcţionar în cadrul instituţiei care are atribuţii de serviciu în procesarea datelor necesare emiterii cartelelor tahograf, dar şi a atestatelor de pregătire profesională. în timpul discuţiilor, inculpatul i-a pretins denunţătorului suma de 1.500 RON, pentru urgentarea eliberării documentului şi i-a comunicat denunţătorului un cont bancar (la Banca C.R.) în care să fie pusă suma de bani pretinsă. În aceeaşi dată, denunţătorul a pus în contul bancar indicat de către inculpat, suma de 1.500 RON.

În data de 14 ianuarie 2013, constatând că nu a intrat în posesia cartelei tahograf, denunţătorul l-a sunat din nou pe inculpat, ocazie cu care acesta i-a mai pretins încă 280 RON, bani pe care denunţătorul i-a remis inculpatului în acelaşi cont bancar, în cursul aceleiaşi zile.

În data de 16 ianuarie 2013, în cursul unei convorbiri telefonice, inculpatul i-a mai pretins denunţătorului încă 500 RON, iar de această dată banii i-au fost daţi inculpatului în mod direct de către martora I.E. (sora denunţătorului M.), cei doi întâlnindu-se în apropierea sediului A.R.R. Bucureşti, locul de muncă al inculpatului.

Fiind audiat la Parchet, denunţătorul Ş.G.A. a declarat că a depus la sediul A.R.R. Dolj, în data de 27 decembrie 2012, o cerere şi documentaţia necesară, în vederea eliberării cartelei tahograf însă neintrând în posesia acestui document, în data de 25 ianuarie 2013 s-a deplasat la sediul A.R.R. Dolj pentru a se interesa de situaţia acestuia. A fost îndrumat de către un funcţionar al A.R.R. Dolj pentru a se interesa de situaţia acestuia. A fost îndrumat de către un funcţionar al A.R.R. Dolj să ia legătura cu funcţionar din cadrul A.R.R. Bucureşti. În acest context, denunţătorul l-a contactat telefonic pe inculpatul B., acesta pretinzându-i suma de 500 RON, în vederea urgentării eliberării documentului.

După sesizarea organelor judiciare, în după-amiaza zilei de 25 ianuarie 2013, denunţătorul Ş.G.A. i-a pus în contul indicat de inculpat, suma de 500 RON, însă în scurt timp, în decurs de aproximativ 2 ore, inculpatul i-a restituit denunţătorului suma depusă din W.U., inculpatul fiind probabil informat despre atitudinea de nemulţumire a denunţătorului în faţa reprezentanţilor A.R.R. Dolj.

Prin ordonanţa cu nr. 54/P/2013 din 25 ianuarie 2013, orele 17:15, a fost autorizată în temeiul art. 91² alin. (2) C. proc. pen., interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicărilor telefonice ale inculpatului, pe o perioadă de 48 ore, începând cu 25 ianuarie 2013, orele 17:30 şi până la data de 27 ianuarie 2013, orele 17:30.

Prin încheierea nr. 1 din data de 28 ianuarie 2013 dispusă în Dosarul nr. 2086/63/2013, Tribunalul Dolj a confirmat ordonanţa Parchetului din data de 25 ianuarie 2013 şi a autorizat interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice ale inculpatului de la cele trei posturi telefonice, precum şi a celor purtate în mediul ambiental de către acesta, pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 28 ianuarie 2013, orele 15:00.

În data de 28 ianuarie 2013, denunţătorul Ş.G.A. l-a sunat din nou pe inculpat pentru a-i cere eliberarea urgentării cartelei, ocazie cu care acesta i-a spus că se va implica în această activitate, solicitându-i denunţătorului să pună din nou suma de 530 RON (500 RON mită pentru urgentarea eliberării cardului + 30 RON comisionul rambursării acestei sume în data de 25 ianuarie 2013 prin W.U.) în contul indicat în data de 25 ianuarie 2013. În data de 28 ianuarie 2013, denunţătorul Ş.G.A. s-a conformat solicitării inculpatului, punându-i în cont suma de 530 RON. Ulterior, în data de 30 ianuarie 2013 denunţătorul Ş.G.A. a intrat în posesia cartelei tahograf.

Având în vedere modul de operare al inculpatului, care a rezultat atât din declaraţiile celor doi denunţători, dar şi din exploatarea interceptării convorbirilor telefonice autorizate în cauză (din care reiese că inculpatul pretindea sume de bani în scopul urgentării eliberării cartelei tahograf de la mai multe persoane mai multe judeţe ale ţării), prin ordonanţa cu nr. 54/P/2013 din 01 februarie 2013 au fost autorizaţi agent şef de poliţie T.A., lucrători de poliţie judiciară din cadrul D.G.A. - S.J.A. Dolj, să promită, să ofere şi să dea bani inculpatului în scopul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, şi anume eliberarea sau urgentarea eliberării cartelei tahograf, pentru numitul A.V., persoană care solicitase eliberarea acestui document în data de 30 ianuarie 2013 la sediul A.R.R. Dolj.

În data de 01 februarie 2013, investigatorul T.A. l-a contactat pe inculpat şi, declarându-şi identitatea numitului A.V., i-a solicitat să urgenteze eliberarea cartelei tahograf. Pentru această activitate inculpatul i-a pretins investigatorului suma de 2.000 RON, indicându-i un număr de cont bancar pentru transmiterea sumei.

În data de 01 februarie 2013, în prezenţa numitului A.V., investigatorul i-a pus în cont inculpatului suma de 1.000 RON, restul sumei urmând a fi dată inculpatului în data de 04 februarie 2013.

În data de 04 februarie 2013, s-a procedat la organizarea surprinderii în flagrant a inculpatului, ocazie cu care echipa operativă s-a deplasat la sediul A.R.R. Bucureşti, unde în apropierea Gării de Nord, investigatorul Ş.S.C. („nepotul lui A.V.”) l-a întâlnit pe inculpat şi i-a dat suma de 1.000 RON, sumă ce fusese marcată criminalistic, potrivit procesului-verbal din data de 01 februarie 2013 şi care reprezenta diferenţa până la suma de bani pretinsă de inculpat în data de 01 februarie 2013.

Cu ocazia surprinderii în flagrant, inculpatul a declarat că acei bani reprezentau o datorie pe care numitul M. o avea către el.

Prin rezoluţia din data de 05 februarie 2013, în temeiul art. 911 alin. (7) C. proc. pen., s-a dispus încetarea interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi a celor purtate în mediul ambiental de către inculpat, măsură ce a fost comunicată Tribunalului Dolj.

Cu ocazia audierii sale la parchet, a recunoscut săvârşirea tuturor faptelor expuse mai sus, precizând însă că, deşi pretindea sumele de bani de la denunţători în vederea eliberării cartelelor tahograf, el nu avea atribuţii pe această linie, ci se ocupa doar de procesarea datelor pentru eliberarea atestatelor profesionale.

S-a apreciat că susţinerea inculpatului este neîntemeiată. Astfel, din adresa cu din 02 aprilie 2013 emisă de A.R.R. Bucureşti, potrivit fişei postului inculpatului, acesta era referent treapta I în cadrul Serviciului cartele tahograf şi avea ca atribuţii întocmirea diferitelor rapoarte privind intrările şi ieşirile cartelelor tahograf şi certificatelor de pregătire profesională (atestate), precum şi înregistrarea cererilor pentru eliberarea cartelelor tahograf şi a certificatelor de pregătire profesională. Solicitându-se lămuriri cu privire la atribuţiile concrete ale inculpatului, prin adresa din 12 februarie 2013, A.R.R. a comunicat că inculpatul avea competenţe să introducă date, în vederea personalizării cartelelor tahograf şi certificatelor de pregătire profesională, însă din dispoziţia şefului cartele tahograf, îi erau repartizate doar atribuţii de întocmire a certificatelor de pregătire profesională, fără să existe vreo dispoziţie internă scrisă prin care să se dispună interzicerea întocmirii de către inculpat în vederea eliberării cartelelor tahograf.

După arestarea inculpatului, la data de 08 februarie 2013, la sediul D.G.A. - S.J.A. Dolj a fost formulat un denunţ din partea numitului S.G.I., care a sesizat faptul că i-a dat inculpatului suma de 200 RON, pentru a urgenta eliberarea unei noi cartele tahograf.

Cu ocazia audierii sale la Parchet, denunţătorul a precizat că a fost îndrumat de către un funcţionar al A.R.R. Dolj către A.R.R. Bucureşti, ocazie cu care l-a contactat telefonic pe inculpatul B.M.S. Explicându-i inculpatului problema sa, acesta din urmă i-a comunicat un număr de cont bancar în care să-i trimită suma de 200 RON, cu titlu de mită pentru urgentarea eliberării documentului. În aceeaşi zi, 28 ianuarie 2013, denunţătorul S. i-a comunicat şefului său, martorul D.I. (transport manager la SC D. SA Craiova), problema sa şi anume că inculpatul îi pretinsese suma de 200 RON pentru urgentarea eliberării cartelei. Martorul D.I. s-a oferit să-l ajute pe denunţător prin transferarea on-line a sumei de bani solicitată de inculpat, din contul soţiei martorului D.I. - numita D.Ş., în contul inculpatului. Fiind audiat, martorul D.I. a confirmat susţinerile denunţătorului, declarând că a efectuat transferul bancar către inculpat.

Din convorbirile telefonice ale inculpatului, dar şi din verificarea conturilor bancare deţinute de acesta la Banca R.D. şi Banca C.R. a rezultat, pe de o parte, atât efectuarea tranzacţiilor în conturile acestuia de către denunţătorii M.I., Ş.G.A., A.V. şi S.G., dar, pe de altă parte şi alte tranzacţii bancare prin care, mai multe alte persoane din ţară i-au pus în cont inculpatului diverse sume de bani. Coroborând aceste date - depuneri de sume de bani în conturile inculpatului - cu interceptarea convorbirilor telefonice avute de inculpat cu aceste persoane, a rezultat că şi aceste operaţiuni bancare au legătură cu faptele de corupţie săvârşite de inculpat în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu.

Pentru actele materiale săvârşite de inculpat, constând în primirea unor sume de bani de la diferite persoane din ţară, persoane care nu au domiciliul pe raza teritorială a judeţului Dolj, cauza penală a fost disjunsă şi declinată Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, această unitate de Parchet fiind competentă cu continuarea cercetărilor (competenţa fiind dată de locul săvârşirii infracţiunii de luare de mită şi după locul de domiciliu al inculpatului).

Faptele expuse în actul de sesizare au fost probate cu: denunţurile şi declaraţiile denunţătorilor M.I., Ş.G.A., S.G.I., declaraţiile martorilor I.E. şi D.I., procesul-verbal de flagrant, procesele-verbale întocmite de investigatorii cu identitate reală, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice şi a celor purtate în mediul ambiental, adresele emise de A.R.R., adresele emise de Banca C.R. şi Banca R.D. cu privire la conturile bancare deţinute de inculpat la aceste unităţi bancare, precum şi tranzacţiile efectuate în aceste conturi, declaraţiile inculpatului.

În drept, s-a apreciat că faptele săvârşite de inculpatul B.M.S. în modalitatea expusă mai sus, de a pretinde şi primi bani de la denunţătorii M.I., Ş.G.A., S.G.I., de la martora I.E. şi de la investigatorii cu identitate reală, Ş.S.C. şi T.A., în scopul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 254 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Suma totală primită de inculpat de la persoanele menţionate mai sus s-a reţinut că este de 4.010 RON, banii fiind restituiţi de către inculpat pe parcursul urmării penale de către martorii denunţători, aşa după cum a rezultat din procesele-verbale încheiate în acest sens.

Faţă de numiţii M.I., Ş.G.A., S.G.I., I.E. şi A.V., s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen., în temeiul art. 10 lit. i)¹ C. proc. pen., coroborat cu art. 255 alin. (3) C. pen., întrucât aceştia au denunţat fapta înainte de a fi cunoscută de organul judiciar.

În ceea ce priveşte posibilele acte materiale de luare de mită, săvârşite de către inculpat, prin primirea diferitelor sume de bani de la numiţii M.E.C., G.V., S.O., C.P., B.I.C., H.M., L.V.D., F.G.A., B.V.V. şi I.M.V., cauza a fost disjunsă, în temeiul art. 38 C. proc. pen. şi declinată Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, competent cu efectuarea cercetărilor.

În ceea ce priveşte măsurile preventive dispuse în cauză, s-a arătat că inculpatul B.M. a fost reţinut pentru 24 de ore la data de 04 februarie 2013 şi arestat preventiv prin încheierea nr. 2965/63/2013 din 05 februarie 2013 a Tribunalului Dolj pe o durată de 29 de zile.

Cu privire la cererea de reunire a cauzei cu nr. 2163/104/2013 aflată pe rolul Tribunalului Olt, la cauza prezentă, respectiv cauza cu nr. 3937/63/2013 a Tribunalului Dolj, s-a apreciat că este neîntemeiată reţinându-se în esenţă că nu sunt îndeplinite condiţiile sesizării simultane deoarece nu există o identitate perfectă între cauze, competenţa teritorială a prezentei cauze fiind determinată în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi art. 30 alin. (2) C. proc. pen., respectiv locul unde locuiesc persoanele vătămate şi circumscripţia în care se găseşte Parchetul care a efectuat acte de urmărire penală.

Prima instanţă a reţinut în continuare că judecata în cauză s-a realizat în procedură simplificată dat fiind faptul că, în şedinţa publică din data de 08 aprilie 2013, s-a procedat la audierea inculpatului B.M.S. care a recunoscut în totalitate fapta dedusă judecăţii şi starea de fapt astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu şi a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care a arătat că le cunoaşte şi le însuşeşte.

S-a reţinut totodată că, la termenul din data de 11 martie 2013 a fost ascultat, sub rezerva reaudierii, denunţătorul S.G.I. care a precizat că i s-a pretins suma de 200 RON, sumă ce a fost restituită de către inculpat, nemaiavând pretenţii civile.

Analizând probele aflate la dosarul de urmărire penală, prima instanţă a apreciat că starea de fapt expusă în actul de sesizare al instanţei este corectă şi dovedită cu probele administrate în cauză.

Astfel, coroborând recunoaşterea inculpatului cu declaraţiile denunţătorilor, conţinutul notelor de transcriere a convorbirilor telefonice, a celor purtate în mediul ambiental şi datele oferite de către instituţiile bancare, a reţinut că inculpatul B.M.S. a săvârşit infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 254 C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu vinovăţia cerută de lege, respectiv intenţie directă.

La individualizarea judiciară a pedepsei, s-au avut în vedere prevederile art. 72 C. pen. raportat la art. 52 C. pen. ţinând cont de pluralitatea de acte materiale care atestă că inculpatul a depăşit limitele unei tentaţii obişnuite, repetabilitatea actelor materiale care intră în conţinutul infracţiunii evidenţiind pericolul social concret pe care inculpatul îl reprezintă, faptul că infracţiunea comisă a avut drept urmare perturbarea, decredibilizarea activităţii instituţiei unde lucra.

În raport de aceste aspecte şi de faptul că inculpatul a dovedit o anumită abilitate în comiterea faptei penale, în vederea înlăturării riscului de a fi prins de organele de cercetare penală, prima instanţă a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse care să fie executată în regim de detenţie.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei sub aspectul cuantumului, prima instanţă a avut în vedere, pe de o parte, limitele de pedeapsă aşa cum ele sunt reduse prin voinţa legiuitorului, ca urmare a prevederilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., dar şi atitudinea procesuală a inculpatului materializată în recunoaşterea faptei, poziţia procesuală faţă de părţile vătămate denunţătoare, faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, manifestând o conduită socială civică normală până la data săvârşirii faptei.

În raport de aceste elemente prima instanţă a aplicat în cauză o pedeapsă în cuantumul minimului special astfel cum a fost redus ca urmare a aplicării art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte pedeapsa complementară, faţă de natura infracţiunii şi cuantumul pedepsei aplicate, a apreciat că se impune interzicerea, cu titlu de pedeapsă complementară, a exerciţiului dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

Raportat la individualizarea judiciară a pedepsei, dar şi la natura infracţiunii, pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă a procesului penal a constatat că suma totală primită de către inculpat ca urmare a săvârşirii infracţiunii este de 4.010 RON, bani ce au fost restituiţi de către inculpat pe parcursul urmăririi penale, părţile vătămate denunţătoare neconstituindu-se parte civilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi inculpatul B.M.S. Prin motivele de apel formulate în scris de Parchet, a fost criticată încadrarea juridică a infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului susţinându-se că hotărârea este nelegală ca urmare a reţinerii alin. (1) al art. 6 din Legea nr. 78/2000, în condiţiile în care articolul sus-menţionat nu conţine alineate. S-a mai arătat că, în mod nelegal prima instanţă a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară numai dreptul prev. de art. 64 lit. c) C. pen. şi nu a precizat în ce constă această interdicţie, iar în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată s-a arătat că a fost greşit individualizată, în raport de natura infracţiunii, pericolul concret ridicat al faptelor de corupţie, dar şi de faptul că împotriva inculpatului se desfăşoară proceduri judiciare de către Tribunalul Olt şi Tribunalul Bucureşti, iar urmare impactului produs în opinia publică, pe parcursul urmăririi penale, la organele judiciare s-au prezentat şi alte persoane din ţară care au denunţat şi alte fapte de corupţie pentru care s-a dispus disjungerea, impunându-se aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai ridicat, aptă să conducă la reeducarea inculpatului. Inculpatul, prin motivele de apel dezvoltate în scris a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei şi a modalităţii de executare.

La termenul de judecată din data de 13 iunie 2013, instanţa de apel a dispus reunirea cauzelor şi conexarea Dosarului nr. 3937/63/2013 la Dosarul nr. 2163/104/2013.

Prin decizia penală nr. 227 din 13 iunie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchet în cauzele reunite în Dosarul nr. 2163/104/2013 împotriva sentinţelor penale nr. 79 din 10 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Olt şi nr. 158 din 09 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Dolj.

Prin aceeaşi hotărâre, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpatul B.M.S. împotriva aceloraşi sentinţe.

Au fost desfiinţate în parte sentinţele apelate şi rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj nr. 54/P din 15 februarie 2013) şi infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 97/P din 25 martie 2013) în infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul B.M.S. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe o durată de 1 an.

A aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţelor apelate.

În baza art. 350 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen., a dedus în continuare detenţia preventivă de la 09 aprilie 2013 la zi şi a menţinut starea de arest.

A fost obligat apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare din apel în sumă de 100 RON.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:

În urma propriului examen, a constatat că judecata în primă instanţă s-a desfăşurat, în ambele dosare, conform art. 320¹ C. proc. pen., instanţa de fond, în raport de materialul probatoriu administrat în faza urmăririi penale încuviinţând în mod corect cererile formulate de inculpat, în sensul aplicării dispoziţiilor ce reglementează judecata în procedură simplificată.

Analizând la rândul său materialul probator administrat în faza urmăririi penale, Curtea de Apel a reţinut, sub aspectul situaţiei de fapt că, în perioada 10 ianuarie 2013 - 04 februarie 2013, inculpatul B.M.S., în calitate de funcţionar în cadrul A.R.R., în executarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale a pretins şi primit bani de la denunţătorii M.I., Ş.G.A., S.G.I. şi B.I.C., de la martorii I.E. şi de la investigatorii cu identitate reală Ş.S.C. şi T.A. în scopul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.

În drept, s-a reţinut că fapta comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale unei singure infracţiuni de luare mită, comisă în formă continuată, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Întrucât, aşa cum s-a arătat inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă în două dosare distincte, instanţa a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj nr. 54/P din 15 februarie 2013) şi infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 97/P din 25 martie 2013) în infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi condamnarea inculpatului B.M.S. pentru o singură infracţiune de luare de mită în formă continuată la a cărei individualizare instanţa având în vedere criteriile generale şi obligatorii prevăzute de art. 72 C. pen. şi anume dispoziţiile părţii generale a C. pen., referitoare la modalitatea de aplicare a pedepsei în cazul infracţiunii continuate, limitele de pedeapsă, reduse în urma aplicării art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., gradul ridicat de pericol social concret reliefat de numărul mare de acte materiale comise de inculpat într-o perioadă scurtă de timp, faptul că activitatea infracţională s-a dovedit a fi exercitată constant de către inculpat fiind stopată numai în urma intervenţiei organelor de poliţie, datele ce caracterizează persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale şi a recunoscut şi regretat faptele comise.

În raport de aceste criterii, Curtea de Apel a apreciat ca fiind întemeiate apelurile declarate de Parchet, întrucât doar o pedeapsă într-un cuantum mai mare decât pedeapsa de 2 ani închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin fiecare din cele două sentinţe penale apelate, şi anume pedeapsa 2 ani şi 6 luni închisoare, executată în regim de detenţie - regim stabilit şi prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Dolj - este aptă să conducă la realizarea scopului preventiv-educativ al pedepsei, aşa cum este reglementat de art. 52 C. pen.

Criticile formulate de inculpat, în sensul reţinerii de circumstanţe atenuante, cu consecinţa condamnării la o pedeapsă sub minimul special, astfel cum a fost redus în urma aplicării art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. au fost apreciate ca fiind nefondate. S-a reţinut în acest sens că atitudinea de recunoaştere, manifestată de inculpat pe de o parte, aşa cum a reţinut şi Tribunalul Olt, reprezintă o atitudine firească în urma depistării de către organele judiciare, iar, pe de altă parte, ca urmare a atitudinii sincere inculpatul a beneficiat de dispoziţiile speciale ale art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., reţinerea aceleiaşi împrejurări cu titlu de circumstanţă atenuantă echivalând cu o dublă valorificare. Cât priveşte lipsa antecedentelor penale a fost avută în vedere cu ocazia aplicării unei pedepse orientată către minimul special prevăzut de lege, iar alte împrejurări care ar putea fi valorificate cu titlu de circumstanţe atenuante, în condiţiile art. 74 alin. (2) C. pen. nu au fost invocate şi nici nu sunt identificate de instanţă cu ocazia controlului efectuat din oficiu.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa de apel a apreciat de asemenea ca nefiind fondate criticile formulate de inculpat. S-a reţinut că executarea pedepsei în regim de detenţie este singura în măsură să contribuie la atingerea scopurilor acesteia, în raport cu gravitatea faptei comise, prin prisma calităţii pe care a avut-o inculpatul - lucrător în cadrul unei instituţii a statului - care avea obligaţii de respectare a legii în exercitarea atribuţiilor concrete, menite să confere încredere în corecta funcţionare a acestora, atribuţii care nu au fost încălcate ocazional, ci dimpotrivă, în mod constant inculpatul obişnuia să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu numai dacă primea diverse sume de bani, aşa încât modalităţile neprivative de libertate nu şi-ar putea atinge finalitatea, în reinserţia socială pozitivă a acesteia, fiind necesar ca funcţia de exemplaritate a pedepsei proporţional stabilită să asigure îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni.

Examinând în continuare hotărârile apelate Curtea de Apel a constatat că apelurile declarate de Parchet sunt parţial întemeiate şi sub aspectul pedepsei complementare.

S-a reţinut în acest sens că, în mod cu totul nejustificat, niciuna dintre instanţele de fond nu au aplicat inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., deşi faţă de natura şi modalitatea de comitere a faptei pentru care a fost condamnat inculpatul s-a dovedit nedemn să exercite aceste drepturi care trebuie să fie exercitate numai de persoane care să reprezinte un model de conduită pentru cetăţeni.

În ceea ce priveşte dreptul prev. de art. 64 lit. c) C. pen., Curtea de Apel a constatat că, în mod corect, ambele instanţe au impus, cu titlu de pedeapsă complementară interzicerea exercitării acestuia pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale deoarece inculpatul, săvârşind fapta în exerciţiul funcţiei s-a folosit de aceasta şi s-a dovedit nedemn să o exercite în continuare. Faptul că nu s-a indicat în dispozitivul sentinţelor apelate care este funcţia pe care inculpatul nu mai are dreptul să o exercite nu este însă o critică întemeiată deoarece, în raport de modalitatea în care este redactat textul de lege şi situaţia de fapt reţinută, rezultă fără dubiu că funcţia pe care inculpatul nu o va putea exercita, cu titlu de pedeapsă complementară, este aceea pe care a avut-o la data comiterii faptei şi de care s-a folosit pentru săvârşirea ei, respectiv referent în cadrul A.R.R., nefiind necesară vreo precizare în acest sens în minuta şi dispozitivul hotărârii.

Cât priveşte critica referitoare la faptul că pedeapsa complementară nu poate fi aplicată în situaţia în care modalitatea de executare a pedepsei principale este suspendarea sub supraveghere, Curtea de Apel a constatat că este rămasă fără obiect din moment ce, aşa cum s-a arătat, în cauză s-a dispus ca pedeapsa să fie executată în regim de detenţie.

Împotriva deciziei instanţei de apel, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.M.S., calea de atac fiind fundamentată pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. Cu ocazia concluziilor susţinute oral a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi, rejudecând, desfiinţarea în totalitate a sentinţelor a căror reunire s-a dispus şi pronunţarea unei singure hotărâri după administrarea probelor în mod nemijlocit. Prin memoriul formulat în scris a solicitat, reindividualizarea pedepsei în raport de disp. art. 320¹ C. proc. pen. şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei în sensul aplicării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului prev. de art. 86¹ C. pen.

Recursul este nefondat.

În ceea ce priveşte critica referitoare la reindividualizarea pedepsei şi aplicarea prev. de art. 86¹ C. pen. se constată următoarele:

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza, numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede în alin. (2¹) că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 13 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, în prezenta cauză, au fost dezvoltate critici care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare anterior menţionat, ci, eventual, ar putea fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.. în acest sens, se reţine, însă, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 385⁹ C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, or, în speţă, recurentul inculpat a criticat hotărârile pronunţate sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, în ceea ce priveşte reindividualizarea pedepsei şi modalitatea de executare, situaţie exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Nici critica inculpatului referitoare la faptul că reunirea celor două cauze într-una singură era posibilă doar după administrarea probelor în mod nemijlocit, nu poate fi primită având în vedere că din partea introductivă a deciziei penale atacate rezultă că instanţa după ce a pus în discuţia părţilor conexarea Dosarului nr. 3937/63/2013 la Dosarul nr. 2163/104/2013 a constatat, în mod corect că în cele două dosare sunt judecate acte materiale care pot fi reunite în conţinutul constitutiv al unei infracţiuni de luare de mită, în formă continuată şi ambele cauze sunt în acelaşi stadiu procesual, în faţa aceleiaşi instanţe de apel, iar judecata în faţa primei instanţe s-a realizat în ambele dosare în baza aceleiaşi proceduri şi a dispus reunirea cauzelor constatând că probele au fost administrate cu respectarea principiilor nemijlocirii, oralităţii şi contradictorialitătii, astfel că instanţa de apel nu avea obligaţia să administreze nemijlocit aceste probe.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M.S. împotriva deciziei penale nr. 227 din 13 iunie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 385¹⁷ alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 04 februarie 2013 la 02 decembrie 2013.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M.S. împotriva deciziei penale nr. 227 din 13 iunie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 04 februarie 2013 la 02 decembrie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat L.M.M., şi suma de câte 100 RON reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru termenul din 07 august 2013, avocat N.N., şi termenul din 23 septembrie 2013, avocat Z.C., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 decembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3681/2013. Penal. Traficul de minori (Legea...		ICCJ. Decizia nr. 3794/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3650/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Proxenetismul (art. 329 C.p.), traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12), traficul de ICCJ. Decizia nr. 3654/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3681/2013. Penal. Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3794/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Infracţiuni la legea societăţilor comerciale (Legea nr. 31/1990). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3796/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3797/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs