ICCJ. Decizia nr. 3681/2013. Penal. Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3681/2013

Dosar nr. 7278/63/2011

Şedinţa publică din 22 noiembrie 2013

Deliberând asupra recursului penal de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 70 din 10 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia penală, în Dosarul nr. 7278/63/2011, în baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) Legea nr. 678/2001 modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. b) C. pen., a fost condamnată inculpata R.D., 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale; în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitată aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005 şi s-a aplicat art. 71, 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.; s-a dedus prevenţia de la 18 ianuarie 2011, la zi şi s-a menţinut în continuare starea de arest.

În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2011 modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b). C. pen., a fost condamnat inculpatul C.I., la 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.; în baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.; în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., iar în baza art. 33-34 C. pen. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., s-a aplicat art. 71, 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.; s-a dedus prevenţia de la 18 ianuarie 2011, la zi şi s-a menţinut în continuare starea de arest.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C.I., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) Legea nr. 678/2001 modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005 şi art. 26 rap. la art. 13 alin. (1), (2) şi (3) Legea nr. 678/2001 cu aplic, art. 37¹ lit. b) C. pen.; în baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului C.I., dacă nu mai este reţinut sau arestat în altă cauză.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B.M., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2011 modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005 şi art. 26 C. pen. rap la art. 13 alin. (1), (2) şi (3) Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; în baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului B.M., dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.

În baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a Legea nr. 678/2001 modif. şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplic. art. 74 lit. a) şi 76 lit. b) C. pen., a fost condamnată inculpata S.D. la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi s-a aplicat art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

S-a luat act că, în cauză, nu există constituire de părţi civile; s-a confiscat suma de 335,5 euro de la inculpata R.D.

În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii R.D., C.I. şi S.D. la câte 2.500 lei, cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 44 D/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Dolj, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor: R.D. zisă „F." pentru inf. prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 20 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.; C.I. zis „M.", pentru săvârşirea în stare de recidivă şi în concurs a infracţiunilor prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005 (două fapte) şi art. 20 C. pen. raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005, fiecare cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; C.I. zis „T." pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005 şi art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005, fiecare cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; B.M. zis „F." pentru săvârşirea în concurs şi în stare de recidivă a infracţiunilor prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005 şi art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005, fiecare cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, instanţa de fond a constatat că în anul 2006, partea vătămată D.I. a cunoscut în piaţa Valea Roşie, din Craiova, o ţigancă ce se ocupa cu vânzarea de haine, pe nume R.D., poreclită „F.", care i s-a recomandat părţii vătămate cu această poreclă. În urma discuţiei avute de partea vătămată cu această persoană de etnie romă, în cadrul căreia partea vătămată i s-a plâns acesteia că a plecat de acasă, că nu are un serviciu, inculpata i-a propus părţii vătămate să meargă cu ea în Italia, unde ar urma să fie angajată la o familie de bătrâni ca îngrijitoare. Această propunere, partea vătămată, a prezentat-o unei prietene de-a sa, părţii vătămate L.M.M., căreia i s-a părut interesantă şi a acceptat şi aceasta, după ce a discutat şi ea cu inculpata R.D., aceasta din urmă spunându-le şi preţul pe care ar urma să-l primească, respectiv 200 - 300 euro pe lună. Părând impresionată de situaţia celor două părţi vătămate inculpata s-a oferit chiar să le plătească cheltuielile de transport până în Italia celor două.

Datorită situaţiei în care se aflau, foarte grea din punct de vedere material, cele două părţi vătămate au acceptat propunerea inculpatei, astfel că la data de 26 august 2006 au plecat spre Italia, ieşind din ţară prin P.T.F. Nădlac, destinaţia fiind Roma, unde odată ajunse au fost cazate pe un „platz" unde locuiau rudele inculpatei printre care „M.", „R.", „T.", „S." şi ulterior după eliberare „F." Partea vătămată L.M.M. a fost dusă, imediat, altor rude ale inculpatei, respectiv inculpatei S.D. şi concubinului acesteia R.M., zis A., spunându-i că va trebui să stea o perioadă scurtă cu aceştia. în ziua următoare cei doi au dus-o pe L.M. într-un loc unde se afla o tânără pe nume „M." spunându-i acesteia că trebuie să stea acolo şi să facă bani, partea vătămată realizând astfel că urma să se prostitueze, acesta fiind scopul prezenţei ei în Italia. Aceasta a acceptat fără să se opună să se prostitueze şi după perioada de aproximativ două săptămâni de zile a cunoscut un tânăr care s-a oferit să o ajute să scape de persoanele care o scoseseră „la stradă", plecând şi rămânând cu acesta, în prezent având şi un copil. Partea vătămată L.M.M. a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză.

Cu referire la partea vătămată D.I., aceasta a fost scoasă „la stradă" de către R.D. sub a cărei supraveghere s-a prostituat din luna septembrie 2006 şi până în primăvara anului 2008, atât în Roma cât şi în localitatea Bari, inculpata exercitând presiuni asupra sa şi încasându-i banii.

Activitatea părţii vătămate D.I. a încetat în primăvara anului 2008, când aceasta a părăsit hotelul în care era cazată, reuşind acest lucru întrucât membrii familiei inculpatei R.D. împreună cu aceasta plecaseră în România la înmormântarea unui frate de-al inculpatei.

Din probele existente la dosar a rezultat că inculpata R.D. a primit bani, prin transfer bancar, suma de 335,35 euro, sumă pe care instanţa o va confisca de la inculpată, întrucât partea vătămată D.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Vinovăţia inculpatelor R.D. şi S.D. a fost dovedită, cu referire la cele două părţi vătămate D.I. şi L.M. reţinându-se în sarcina acestora comiterea infracţiunii de trafic de persoane, recrutarea părţilor vătămate făcându-se prin înşelăciune, iar în ce o priveşte pe inculpata S.D., aceasta a şi găzduit-o pe parte vătămată L.M.

Prin rechizitoriu s-a reţinut în sarcina inculpatei R.D. şi săvârşirea infracţiunii de tentativă la trafic de minori, vis-a-vis de partea vătămată R.A.D., minoră în vârstă de 14 ani, pe care inculpata a cunoscut-o într-un club din Craiova, şi cu care ulterior s-a împrietenit, minora chiar mutându-se în domiciliul inculpatei, aceasta din urmă propunându-i să meargă în Germania unde să se angajeze ca dansatoare la un club. Fără a face presiuni asupra părţii vătămate, aceasta iniţial a fost de acord, dar ulterior, aflând de la diverse persoane cu ce se ocupă, de fapt, inculpata partea vătămată i-a comunicat acesteia că nu este de acord să plece în Germania cu inculpata. Cum din probele existente la dosar, dar şi din declaraţiile inculpatei şi ale părţii vătămate nu reiese intenţia inculpatei de a o racola pe partea vătămată cu scopul de a o transporta în Italia să se prostitueze în folosul său şi nici din declaraţia martorului G.D. nu rezultă acest lucru instanţa nu va reţine vinovăţia inculpatei pentru această faptă. Martorul declară din ceea ce i-a relatat partea vătămată, şi anume că avea încurcături cu o anume „F." la care avea o datorie de bai, suma de 300 euro,, dar acest lucru nu conduce la concluzia că inculpata ar fi încercat prin înşelăciune să o ducă în Italia sau în Germania pe partea vătămată şi nici intenţia de racolare nu este demonstrată, suma de bani reprezentând contravaloarea unui telefon pe care inculpata i-l dăduse părţii vătămate.

Cu referire la inculpatul C.I. zis „M.", în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de trafic de minori şi de tentativă la infracţiunea de trafic de persoane, instanţa de fond, din probele administrate în cauză a apreciat ca dovedită vinovăţia acestuia în ce priveşte săvârşirea infracţiunii de trafic de minori referitor la părţile vătămate P.M.C. şi O.A.L.

Referitor însă, la partea vătămată S.M.D., faţă de care s-a reţinut în sarcina inculpatului C.I. săvârşirea infracţiunii de tentativă la trafic de persoane, instanţa de fond a apreciat că nu se poate reţine săvârşirea acestei fapte, nefiind demonstrată intenţia de a o duce la stradă pe partea vătămată S.M.D., din probe rezultând clar faptul că între inculpat şi această parte vătămată a existat o relaţie „amoroasă", împrejurare reliefată şi de mama părţii vătămate, martora S.I., care declară că aceştia doi locuiau împreună în apartamentul închiriat de ea fiicei sale, martora chiar fiind de acord cu acest lucru. Mai mult, aşa cum declară martora fiica sa nici nu a depus plângere împotriva inculpatului, atitudine care face să întărească convingerea instanţei că inculpatul nu a intenţionat să o traficheze în Italia pe partea vătămată S.D. Din declaraţia martorului D.D.M., fila 190 dosar, rezultând clar faptul că inculpatul C.I. nu i-a spus D. că o va lua în Italia să se prostitueze, neavând deci această intenţie, mai mult, relaţia amoroasă dintre cei doi a fost dezvăluită şi de martorul B.D., care a precizat că inculpatul i-a prezentat-o pe D. ca fiind soţia lui.

În ce priveşte pe ceilalţi doi inculpaţi, C.I. şi B.M., în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de complicitate la trafic de minori şi de complicitate la trafic de persoane, reţinându-se că aceştia ar fi ajutat şi ar fi transportat la stradă în Italia părţile vătămate P.M.C., D.I., sens în care erau şi remuneraţi de ceilalţi doi inculpaţi.

Din probele administrate în cauză, instanţa de fond nu a reţinut participarea acestora în nici un mod la săvârşirea acestor fapte, deoarece nici una dintre părţile vătămate nu au declarat că ar fi fost transportată „la stradă" de cei doi inculpaţi. Astfel, partea vătămată P.M.C., în declaraţia dată la instanţă, a declarat că nu cunoaşte pe nici unul dintre inculpaţi, cu excepţia inculpatului C.I. zis „M." şi a precizat că pe inculpaţii B.M. şi C.I. nu-i cunoaşte şi niciodată nu a fost transportată de ei.

Nici partea vătămată O.A.L. nu îi cunoaşte pe cei doi inculpaţi C.I. şi B.M., aşa cum rezultă din declaraţia aflată la fila 263 din dosar. Mai mult, inculpatul C.I. nu posedă permis de conducere, fapt ce dă veridicitate declaraţiilor sale dar şi ale părţilor vătămate, iar inculpatul B.M. a obţinut permisul de conducere la sfârşitul anului 2008, dată la care părţile vătămate părăsiseră Italia.

Apreciind că în cauză infracţiunile reţinute în sarcina celor doi inculpaţi B.M. şi C.I. - acelea de complicitate la infracţiunile de trafic de minori şi de trafic de persoane - nu au fost săvârşite de ei, aceştia neajutând şi neînlesnind în nici un mod pe inculpaţii C.I. şi R.D. la săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi de trafic de persoane, instanţa de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea.

Astfel, instanţa de fond a constatat că, în drept, faptele săvârşite de inculpata R.D. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., iar a inculpatei S.D. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005; faptele săvârşite de inculpatul C.I. zis „M." întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005, cu aplic, art. 37 lit. b), inculpatul aflându-se în stare de recidivă post executorie faţă de pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală 50 din 3 aprilie 1996 a Tribunalului Dolj, infracţiuni aflate în concurs real, în final cu aplicarea disp. art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, prima instanţă a avut în vedere la cele două inculpate R.D. şi S.D., datele ce le caracterizează persoana, nefiind cunoscute cu antecedente penale, poziţia relativ sinceră a inculpatelor, date pe care le-a putut considera ca încadrându-se în dispoziţiile art. 74 lit. a) din C. pen. şi în funcţie de care a aplicat pedepse coborâte sub minimul special prevăzut de textul de lege, cu executare în regim de detenţie, de natură să-şi atingă scopul preventiv educativ.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului C.I., instanţa de fond a avut în vedere pe de o parte gradul de pericol social al faptelor, infracţiuni cu un grad ridicat de pericol social, datele ce-i caracterizează persoana inculpatului (recidivist, poziţie procesuală nesinceră), în funcţie de care a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoare într-un cuantum ridicat peste minimul prevăzut de text, cu executare în regim de detenţie, va fi de natură să contribuie la reeducarea acestuia şi la atingerea scopului preventiv al pedepsei.

Prima instanţă a constatat că, în cauză, nu există constituire de părţi civile.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, care a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie deoarece au fost greşit achitaţi inculpaţii R.D., C.I., C.I. şi B.B.M. şi pentru că în cauză s-a făcut o greşită individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor - cât şi inculpata S.D. - care a criticat sentinţa pentru netemeinicie arătând că a fost condamnată în mod greşit iar în subsidiar a cerut reindividualizarea pedepsei prin reducerea ei şi suspendarea executării - şi inculpaţii R.D. şi C.I. - care au cerut reducerea pedepselor.

Prin Decizia nr. 165 din data de 30 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile inculpaţilor R.D. C.I. şi S.D., declarate împotriva sentinţei penale nr. 70 din 10 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia penală, în Dosarul nr. 7278/63/2011.

Totodată, a fost admis apelul Ministerului Public - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, a fost desfiinţată sentinţa, pe latură penală.

Au fost repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpaţilor R.D., C.I.

Au fost înlăturate circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. pentru inculpata R.D., precum şi dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. pentru inculpaţilor R.D. şi C.I. şi, rejudecând:

1. În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, cu referire la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005, a fost condamnată inculpata R.D. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev.- de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară .

În baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) Legea nr. 678/2001 modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpata să execute pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

A aplicat art. 71, 64 lit. a) şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. şi art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost dedusă prevenţia inculpatei de la 10 noiembrie 2011, în continuare la zi şi a fost menţinută în continuare starea de arest.

2. În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu referire la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2011 modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară( parte vătămată P.M.C.).

În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară (parte vătămată O.L.A.).

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) comb. cu art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. şi art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost dedusă prevenţia de la 10 noiembrie 2011 la zi şi a menţinut în continuare starea de arest.

3. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) Legea nr. 678/2001 modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005, cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.I. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a comb. cu art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) şi lit. b) C. pen.

S-a constatat faptul că inculpatul a fost arestat preventiv de la data de 18 ianuarie 20111a data de 10 noiembrie 2011

4. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005, cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) şi 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 39 alin. (2) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre cu restul rămas neexecutat de 541 de zile din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 442 din 4 septembrie 2002 a Tribunalului Dolj, definitivă prin Decizia penală nr. 1623 din 24 martie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) şi lit. b) C. pen.

S-a constatat faptul că inculpatul a fost arestat preventiv de la data de 18 ianuarie 2011 la data de 10 noiembrie 2011.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Instanţa de apel a apreciat că apelul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova este fondat, iar apelurile promovate de inculpaţi sunt nefondate, urmând a fi soluţionate ca atare, pentru următoarele considerente:

Astfel, Curtea de apel a constatat că instanţa de fond a achitat pe inculpaţii R.D., C.I., C.I. şi B.B.M. - toţi fiind fraţi - deoarece a reţinut o greşită stare de fapt ca urmare a necenzurării depoziţiilor date de părţile vătămate în timpul cercetării judecătoreşti, în raport de înscrisurile necontestate şi administrate în cursul urmăririi penale dar şi în raport de împrejurările de fapt recunoscute de inculpaţi, care fac dovada sincerităţii părţilor vătămate în declaraţiile date la urmărirea penală.

Totodată, a reţinut că aceste probe nu au fost corelate nici cu declaraţiile martorilor audiaţi la cercetarea judecătorească care şi-au menţinut declaraţiile date în faza de urmărire penală.

Astfel, în ceea ce o priveşte pe inc. R.D., achitată pentru infracţiunea prevăzută de art. de art. 20 rap. la art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005, victimă fiind partea vătămată R.A.D., Curtea de Apel a reţinut că inculpata a reuşit în urma unor discuţii şi întâlniri repetate cu partea vătămată care era fugită de acasă şi dată din acest motiv în urmărire naţională - să obţină informaţii despre aceasta care să-i permită constrângerea ei prin promisiuni prin care a determinat-o să accepte întocmirea unor acte de identitate false iar ulterior, ca urmare a refuzului acestei părţi de a urma pe inculpată în Franţa, refuz determinat de informaţiile pe care le primise această victimă de la cunoştinţe, a început să facă şi presiuni de natură materială -pretinderea unor sume de bani pentru "actele false" - şi chiar ameninţări, lucru care a determinat intervenţia martorului G.A.D. Acest martor a fost ameninţat telefonici, la rândul lui de către inculpată.

În cursul urmăririi penale partea vătămată a făcut declaraţiile acuzatoare în faţa unui procuror, asistată de un apărător din oficiu şi de reprezentant din A.N.T.P. iar Curtea de Apel a apreciat că aceste declaraţii au fost făcute în condiţii care înlătură existenţa vreunei constrângeri sau în împrejurări stresante care să altereze acestei victime voinţa ori conştiinţa - aşa cum susţine aceasta în prezent, după ce o parte din inculpaţi au fost puşi în libertate.

De altfel şi în faţa instanţei de apel această parte vătămată a recunoscut anumite acţiuni ale inculpatei - faptul că nu era lăsată în pace de inculpată - dar a negat constrângerea ei în scopul traficării şi practicării prostituţiei în Franţa, neputând explica de ce aceste declaraţii noi sunt contrazise de cele ale martorului G.A.D.

În consecinţă Curtea de Apel le-a apreciat ca fiind nesincere şi le-a înlăturat, reţinând existenţa infracţiunii menţionate şi vinovăţia inculpatei în comiterea ei.

În ceea ce priveşte pe inculpatul C.I., prima instanţă a reţinut doar parţial starea de fapt existentă, respectiv doar relaţia de prietenie a victimei S.M.D. cu inculpatul, deoarece a apreciat greşit ca fiind necredibile declaraţiile martorilor G.D. - care a susţinut că inculpatul a făcut demersuri pentru a-i achita o datorie pe care partea vătămată o avea la el doar cu condiţia ca aceasta să-l urmeze pe inculpat în Germania - şi ale martorilor D.D. şi B.F., ce confirmă la rândul lor intenţia acestui inculpat de a profita de partea vătămată şi de a o obliga să se prostitueze, promisiunea de prietenie şi de căsătorie fiind doar un pretext pentru amăgirea acestei victime.

Declaraţiile acestor martori sunt confirmate şi completate de cele ale mamei părţii vătămate, martora Sfetan Ioana, care a arătat că inculpatul a ameninţat-o că dacă se opune relaţiei pe care o are cu victima nu o să-şi mai vadă fata 7 ani de zile.

În acelaşi timp se constată că partea vătămată a confirmat informaţia oferită de martori că inculpatul se ocupa în Italia de obligarea unor tinere din România să se prostitueze, banii însuşindu-i inculpatul.

Curtea de Apel a reţinut existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 12 din Legea nr. 678/2001 precum şi intenţia directă a inculpatului de a racola şi transporta victima în străinătate pentru obligarea ei la practicarea prostituţiei.

S-a apreciat că în mod netemeinic instanţa de fond a achitat pe inculpaţii C.I. şi pe inc. B.M. pentru infracţiunile prev. de art. 26 raportat la art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a0 din Legea nr. 678/2001 şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 13 alin. (1), (2) şi (3) Legea nr. 678/2001, părţi vătămate fiind minora P.M.C. precum şi D.I., cu motivarea că aceste victime ale traficului de persoane nu au cunoscut pe inculpaţi.

Curtea de apel a apreciat că această stare de fapt este contrazisă de probele administrate.

În faza de urmărire penală, ambele părţi vătămate au declarat că inculpaţii ajutau pe inculpata R.D., însoţind în autoturismul care făcea transportul pe părţilor vătămate, de la locul de cazare la "stradă", în perioada în care s-au aflat în Italia iar, ulterior, în localitatea Rimini, inc B.M. a colectat banii obţinuţi din practicarea prostituţiei. Declaraţia făcută de D.I. şi de minora P.M.C., în faza de. urmărire penală, a fost dată în faţa procurorului fiind asistate de avocat din oficiu şi de un reprezentant de la A.N.T.P.

În acest context, instanţa de apel a apreciat că aceste declaraţii au fost făcute în condiţii care înlătură existenţa vreunei constrângeri sau în împrejurări stresante care să altereze acestora voinţa ori conştiinţa, cu atât mai mult cu cât modul de recrutare şi transport al victimelor arătate este confirmat de extrasul de intrări/ieşiri P.T.F. Năldac, înscris din care rezultă că acestea au fost însoţite în Italia- Roma, la data de 26 august 2006, de inculpata R.D. şi nu de cei doi "concubini" cum ar fi fost normal dacă ele erau prietenele inculpaţilor C.I. şi B.M. - potrivit susţinerilor nereale din faza de judecată ale celor două părţi.

În acest context este edificatoare, în privinţa în care acţionau inculpaţii cauzei, care constituiseră un grup de criminalitate organizată bazat pe relaţiile de familie - faptă pentru care nu au fost trimişi însă în judecată -, şi declaraţia şoferului microbuzului ce a transportat la data menţionată pe cele două victime, martorul I.D. dar şi declaraţia victimei L.M. - aceasta arătând că inc. C.I., C.I. şi B.M. "supravegheau la stradă fetele" şi făceau parte din reţea - cât şi situaţia transferurilor monetare între D.I. şi inculpata R.D. şi harta operativă a transferurilor băneşti dintre inculpaţi, dintre aceştia şi anumite părţi vătămate şi dinte inculpaţi şi alte rude ale lor.

De altfel, cele două părţi vătămate au revenit asupra afirmaţiilor lor mincinoase date la instanţa de fond într-o altă cauză penală care a făcut obiectul Dosarului nr. 551/P/2011 al Tribunalului Dolj, motivarea dării de declaraţii care să nu corespundă adevărului, în faţa instanţei de judecată, fiind aceea a unor presiuni care nu puteau fi făcute decât de inculpaţii puşi în libertate ori de rude ale acestora.

Tot această victimă a arătat că banii câştigaţi erau strânşi de inc. R.D. şi S.D.. De altfel şi părinţii minorei au confirmat că fiica lor a fost transportată in Italia şi s-a prostituat în folosul unui grup de rromi, indicând dintre aceştia pe inc. C.I. şi susţinând că aceştia, pentru a o putea scoate din ţară fără procură din partea părinţilor, i-au făcut minorei o carte de identitate falsă pe numele de leu Ileana, carte de identitate găsită asupra ei în urma unui accident de circulaţie petrecut in Italia.

Concludente, în sensul implicării celor doi inculpaţi în transportarea celor două victime în Italia pentru practicarea prostituţiei, au fost şi declaraţiile martorilor B.Ş.C. şi C.S.

Ca o caracteristică generală, s-a reţinut că inculpaţii bărbaţi, pentru a avea un eventual alibi dar şi pentru a amăgi pe părţile vătămate pentru a-i însoţi în străinătate, le promiteau că le vor lua de soţii, lucra care rezultă din declaraţiile mai multor martori audiaţi de instanţa de fond, precum martorul D.D.l, B., B.D., G. - aspect nesesizat însă de prima instanţă şi nevalorificat în contextul celorlalte probe.

În acelaşi timp a apreciat că este fondată critica privind greşita individualizare a pedepsei pentru inculpata R.D. deoarece faţă de aceasta s-au reţinut neîntemeiat circumstanţe atenuante doar pentru că nu ar mai fi fost condamnată anterior, în condiţiile în care evaluarea comportamentul bun avut anterior faptei s-ar limita doar la acest aspect fără să se aibă în vedere şi alte elemente precum existenţa unei pregătiri şcolare şi profesionale, a unui loc de muncă - elemente care lipsesc la inculpată, cu atât mai mult cu cât din probe rezultă că a trăit în ultimii ani în străinătate, la limita legalităţii.

De asemenea, s-a apreciat că este greşită individualizarea şi a pedepselor accesorii deoarece pentru inculpaţii condamnaţi s-a interzis doar dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii publice elective şi nu şi dreptul de a alege în condiţiile în care inculpaţii au dovedit prin modul de comitere, perioada mare de timp şi prin natura faptelor că au o capacitate redusă de apreciere a valorii umane.

Totodată, s-a apreciat că nu sunt fondate criticile formulate de inc. R.D. şi C.I. respectiv inc. S.D. cu privire la individualizarea pedepselor aplicate deoarece, aşa cum s-a arătat, lipsa antecedentelor penale pentru inculpatele femei nu reprezintă o împrejurare din cele avute în vedere de legiuitor potrivit art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. iar inc. C.I. are antecedente penale.

Precum, s-a reţinut că nu este fondată nici critica formulată de inc. S.D. ce vizează achitarea sa fiindcă, potrivit celor arătate, există probe directe care atestă prezenţa inculpatei în Italia şi în cadrul grupării infracţionale arătate, la momentul comiterii faptelor, dar şi care atestă rolul ei în traficarea persoanelor, respectiv supravegherea, ameninţarea şi constrângerea pentru remiterea sumelor de bani obţinute prin prostituţie.

Împotriva hotărârii pronunţate în apel au formulat recurs inculpaţii R.D., C.I., S.D., C.I. si B.M.

Prin motivele de recurs, depuse cu respectarea termenului prev. de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. (la 18 octombrie 2013, data depunerii la oficiul poştal, în condiţiile în care primul termen de judecată a fost stabilit la 25 octombrie 2013) inculpatul C.I. a criticat decizia invocând incidenţa cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 13 şi 172 C. proc. pen.

În motivarea căii de atac a arătat că pentru una dintre infracţiunile de trafic de minori pentru care a fost condamnat, cu referire la partea vătămată P.M.C., există autoritate de lucru judecat fiind condamnat pentru aceeaşi faptă, la pedeapsa de 3 ani închisoare, în Italia.

Totodată, a susţinut că faptele reţinute în sarcina sa, cu referire la părţile vătămate O.A.L. şi S.M.D. nu sunt prevăzute de legea penală.

Sub acest aspect a arătat că partea vătămată O.A.L. a plecat din România cu o altă fată pe nume C., au intrat pe mâna unui proxenet, fiind exploatate de către acesta şi a apelat la el pentru a scăpa şi a le duce în Germania, unde le-a lăsat.

Ca atare, apreciază că acest transport realizat fără constrângere sau înşelăciune a părţii vătămate nu poate întruni conţinutul infracţiunii de trafic de persoane, fapta nefiind prevăzută de legea penală.

Cu privire la partea vătămată S.M. a arătat că este concubina lui, nu a fost forţată, înşelată sau indusă în eroare, spunându-i-se că merge în străinătate pentru prostituţie, astfel că nici cu privire la această parte vătămată nu există nici un element pentru reţinerea infracţiunii, nefiind întrunite elementele constitutive.

Cu prilejul dezbaterilor în recurs a invocat şi incidenţa cazului de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Inculpaţii S.D. şi B.M. au depus motivele de recurs la data de 14 noiembrie 2013, cu depăşirea termenului impus prin dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. In cauză, primul termen de soluţionare a recursului a fost stabilit la data 25 octombrie 2013, recurenţii inculpaţi fiind înştiinţaţi de acest termen, inclusiv despre obligaţia motivării recursului şi consecinţele nerespectării termenului.

Inculpatul S.D. a invocat incidenţa cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 şi 13 C. proc. pen.

În acest sens, a arătat că a găzduit-o pe partea vătămată L.M., primind bani de la aceasta. De altfel, la Curtea de apel, cu ocazia audierii, partea vătămată L.M. a declarat că nu a fost forţată deloc, dar i-a fost frică deoarece a văzut un băiat care bătea o altă fată. Prin urmare, a solicitat achitarea pentru fapta de trafic de persoane pentru care a fost acuzată.

Inculpatul B.M. a invocat incidenţa cazului de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct 17² C. proc. pen., arătând că la data când se pretinde că s-a comis fapta se afla în stare de deţinere în penitenciar.

Inculpaţii R.D. şi C.I. nu au depus motive scrise de recurs.

În cauză, primul termen de soluţionare a recursului a fost stabilit la data 25 octombrie 2013, recurenţii inculpaţi fiind înştiinţaţi de acest termen, inclusiv despre obligaţia motivării recursului şi consecinţele nerespectării termenului.

Cu prilejul dezbaterilor în recurs, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpata R.D. a invocat cazul de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., susţinând că prin decizia penală atacată au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, fiind stabilit prin înlăturarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen.

În raport de criticile susţinute, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate şi reanalizând circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi cele personale ale inculpatei, în raport de faptul că a aceasta a recunoscut faptele cercetate, nu are antecedente penale şi prin prisma dispoziţiilor art. 72 C. pen. să se procedeze la o reindividualizare a pedepsei cu reţinerea de circumstanţe atenuante.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul C.I. a invocat cazul de casare prev. de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., apreciind hotărârea atacată contrară legii.

În susţinerea recursului, a arătat că din întreg probatoriu şi situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond a rezultat că inculpatul C.I. nu se face vinovat de săvârşirea celor 2 infracţiuni pentru care a fost condamnat de Curtea de Apel, fără a rezulta participarea lui la traficarea părţilor vătămate P. şi D. şi fără a fi recunoscut de victime.

În subsidiar, a invocat cazul de casare prev. de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., solicitând ca, în cazul în care se va stabili că inculpatul se face vinovat de faptele pentru care a fost cercetat, prin reanalizarea materialului probator să se reducă pedeapsa spre minimul special prevăzut de lege, faţă de împrejurarea că cea stabilită de instanţa de apel este mult prea mare, raportat la participaţia redusă şi la circumstanţele personale ale inculpatului.

Examinând cauza în temeiul art. 385⁶ alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Inculpatul C.I. a criticat decizia invocând prin motivele scrise de recurs incidenţa cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 13 şi 172 C. proc. pen.

Prin invocarea cazului de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 13 C. proc. pen. a învederat că faptele reţinute în sarcina sa, cu referire la părţile vătămate O.A.L. şi S.M.D. nu sunt prevăzute de legea penală.

Sub acest aspect a susţinut că fapta, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu, este în contradicţie cu declaraţia părţii vătămate O.A.L. dată în faza de urmărire penală dar şi cu cea dată în faţa instanţei de fond. De asemenea, a învederat că, în mod greşit, s-a reţinut prin rechizitoriu dar şi în considerentele hotărârilor instanţelor de fond şi apel că banii rezultaţi din exploatarea părţii vătămate i-ar fi fost remişi. în concret, a arătat că a contribuit doar la transportarea părţii vătămate şi a prietenei acesteia în Germania unde au rămas în grija altor persoane. Or, transportarea părţii vătămate O.A.L. nu s-a produs prin violenţă, constrângere sau inducere în eroare, astfel că fapta nu este prevăzută de legea penală, fiind un contract civil de transport. Prin urmare, a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Cu privire la partea vătămată S.M. a arătat că era concubina lui şi nu a fost constrânsă sau indusă în eroare, spunându-i-se că merge în străinătate pentru prostituţie. Totodată, a arătat că împrejurarea că la un moment dat i-a propus să meargă în Germania unde urma să se prostitueze iar aceasta a refuzat, face ca activitatea să rămână în faza actelor preparatorii care nu sunt incriminate sub forma tentativei de legea penală. Prin urmare, a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Cu privire la aceleaşi fapte, cu prilejul dezbaterilor în recurs inculpatul, prin apărător ales, a menţionat în plus faţă de cazurile de casare invocate prin motivele scrise de recurs şi incidenţa cazului de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Deşi nu a fost invocat în mod expres prin motivele scrise de recurs depuse în " termenul prevăzut de lege, împrejurare ce nu ar mai permite examinarea cauzei prin prisma acestui caz de casare care nu poate fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte constată că criticile au vizat în mod concret neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor de trafic de minori, respectiv trafic de persoane.

Cazul de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen., invocat de inculpat prin motivele scrise, are în vedere în concret lipsa uneia dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, vizând printre altele (prevederea faptei de legea penală şi săvârşirea ei cu vinovăţie) şi întrunirea conţinutului infracţiunii astfel cum este prevăzut de lege. Neîntrunirea conţinutului infracţiunii determină caracterizarea faptei că nu constituie infracţiune, ceea ce înseamnă că fapta nu este prevăzută ca infracţiune. Ca atare, susţinând că faptele nu sunt prevăzute de legea penală inculpatul a motivat recursul cu referire la situaţia când faptele nu întrunesc elementele constitutive prevăzute de lege pentru infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de minori, invocând inexistenţa constrângerii sau a inducerii în eroare a victimelor precum şi neexercitarea de violenţe asupra acestora.

Motivele de recurs reprezintă critici concrete pe care le invocă recurentul, uneori fără ale încadra într-un caz de casare. Constituie atributul exclusiv al instanţei de recurs să aprecieze dacă motivul de recurs este întemeiat şi se încadrează într-unui dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Prin urmare, criticile formulate de inculpat prin motivele scrise de recurs încadrate de către acesta în cazul de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 13 C. proc. pen. vor fi examinate şi prin prisma cazului de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., apreciat ca fiind invocat în termen.

Examinând criticile formulate de inculpat, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele motive:

Criticile formulate cu privire la faptele de trafic de minori privind pe partea vătămată O.A.L. şi tentativă la infracţiunea de trafic de persoane privind pe partea vătămată S.M.D., vizează greşita reţinere a situaţiei de fapt de către instanţele de fond şi apel prin raportare la declaraţiile părţilor vătămate.

Aşadar, inculpatul solicită achitarea prin prezentarea unei situaţii de fapt diferite de cea reţinută de instanţele de fond şi apel, or, cazurile de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 şi 13 C. proc. pen. nu permit cenzurarea situaţie de fapt şi nici verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate.

Pornind de la principiul, impus prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, potrivit căruia examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, instanţa de recurs nu poate cenzura situaţia de fapt.

Cazurile de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 şi 13 C. proc. pen., presupun ca soluţia instanţei de apel să fie contrară legii, respectiv, pentru ipoteza în care inculpatul a fost condamnat prin reţinerea unei situaţii de fapt corect stabilite şi, în mod greşit, s-a apreciat că fapta pentru care s-a dispus condamnarea constituie infracţiune, în realitate, lipsind unul din elementele constitutive ale acesteia sau fapta nu este prevăzută de legea penală.

Recursul nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, stabilirea vinovăţiei astfel cum a solicitat inculpatul, ci doar sancţionarea hotărârilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

Aşadar, fiind o cale de atac cu devoluţie în drept, cazurile de casare au drept finalitate verificarea legalităţii hotărârii sub aspectul modului în care au fost aplicate şi interpretate dispoziţiile legale prin raportare la faptele constatate de instanţele de apel şi recurs.

Ca atare, recursul nu provoacă un control integral din partea instanţei de recurs, fiind exclusă rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care stabilirea adevărului a avut loc în primele două grade de jurisdicţie.

Prin motivele de recurs nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecarea cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de fond şi de cea de apel.

Pentru a verifica dacă faptele întrunesc sau nu elementele constitutive ale unei infracţiuni, corespondenţa nu poate fi realizată decât cu situaţia de fapt deja stabilită care, nu poate fi schimbată în recurs.

Numai în ipoteza în care situaţia de fapt a fost apreciată greşit, în sensul că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care s-a dispus soluţia de condamnare, când, în realitate, lipsea unul din elementele sale constitutive sau fapta nu este prevăzută de legea penală pot fi incidente cazurile de casare anterior menţionate.

În cauză, situaţia de fapt reţinută conduce la concluzia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului iar faptele sunt prevăzute de legea penală în conţinutul art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001, inclusiv sub forma tentativei şi, în consecinţă criticile inculpatului sunt neîntemeiate.

Critica aceluiaşi inculpat privind existenţa autorităţii de lucru judecat pentru una dintre infracţiunile de trafic de minori pentru care a fost condamnat, cu referire la partea vătămată P.M.C. a fost subsumată cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., apreciindu-se că prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Inculpatul a învederat că a depus în cursul judecăţii la instanţa de fond o hotărâre judecătorească de condamnare, tradusă din limba italiană, din care rezultă că a fost condamnat de autorităţile judiciare italiene la pedeapsa de 3 ani închisoare în legătură cu partea vătămată leu Ileana, care este de fapt identitatea falsă sub care a transportat-o în Italia pe partea vătămată Popa Mariana Cristina. în acest context, a susţinut că instanţele nu au făcut suficiente demersuri pentru a stabili cu certitudine situaţia condamnării din Italia, fiind astfel condamnat de două ori pentru aceeaşi faptă. Ca atare, a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond.

Din examinarea actelor dosarului, rezultă că la termenul din 17 martie 2011, apărătorul ales al inculpatului C.I., avocat C.I., a depus un înscris precum şi traducerea acestuia din limba italiană, susţinând că din conţinutul acestuia rezultă că inculpatul a fost cercetat în Italia pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a prostituţiei (dosarul Tribunalului Dolj, vol. I, fila 58).

Din conţinutul înscrisului rezultă că inculpatul C.I. a fost acuzat de săvârşirea infracţiunii de favorizare a prostituţiei privind pe leu Ileana şi nicidecum că acesta ar fi fost condamnat pentru această faptă (dosarul Tribunalului Dolj, vol. I, fila 50).

Prin urmare, susţinerile inculpatului privind existenţa autorităţii de lucru judecat este neîntemeiată.

Inculpaţii S.D. şi B.M. au depus motivele de recurs la data de 14 noiembrie 2013, cu depăşirea termenului impus prin dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Prin motivele scrise de recurs inculpata S.D. a susţinut că a găzduit-o pe partea vătămată L.M., primind bani reprezentând contravaloarea chiriei. In acest sens a invocat conţinutul declaraţiei date de partea vătămată L.M. în apel cu ocazia audierii din care rezultă că nu a fost constrânsă să practice prostituţia, dar i-a fost frică deoarece a văzut un băiat care bătea o altă fată. Prin urmare, a solicitat achitarea pentru fapta de trafic de persoane pentru care a fost acuzată.

Totodată, a invocat incidenţa cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 şi 13 C. proc. pen., însă motivele nefiind depuse în termenul prevăzut de lege, în baza art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., instanţa va examina cauza numai prin prisma cazului de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 13 din C. proc. pen., care potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se ia în considerare din oficiu.

Prin motivele de recurs se solicită rejudecarea cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de fond şi de cea de apel.

Pentru a verifica dacă fapta este prevăzută de legea penală, corespondenţa nu poate fi realizată decât cu situaţia de fapt deja stabilită care, nu poate fi schimbată în recurs.

În cauză, situaţia de fapt reţinută în ceea ce priveşte activitatea infracţională a inculpatei S.D. conduce la concluzia că fapta ce constituie obiectul acuzaţiei este prevăzută de legea penală în conţinutul art. 12 din Legea nr. 678/2001.

Prin urmare, critica inculpatei S.D. este neîntemeiată.

Inculpatul B.M. a invocat incidenţa cazului de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., arătând că instanţa de apel nu a luat în considerare declaraţiile date de părţile vătămate P.M.C. şi D.I. şi nici ceea ce în mod corect a reţinut instanţa de fond şi anume că nu poseda permis de conducere la momentul când se susţine că au fost comise faptele.

Cazul de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., a fost exclus din categoria acelora care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de recurs, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Înalta Curte constată că nu a fost respectată obligaţia prev. de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., cazul de casare nefiind invocat cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ţinând seama de prevederile art. 385¹⁰ alin. (2)¹, precum şi de cele ale art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., nu poate examina criticile recurentului inculpat, prin prisma acestui caz de casare, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute în art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că în motivarea recursului inculpatul nu a invocat nerespectarea vreunei dispoziţii legale, aşa încât criticile sale nu se circumscriu cazului de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17² C. proc. pen.

În cauză inculpatul a solicitat achitarea criticând situaţia de fapt, arătând că aceasta nu are susţinere în probatoriul administrat, or, cazul de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17~C. proc. pen. nu permite cenzurarea situaţie de fapt, respectiv verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate.

Inculpaţii R.D. şi C.I. nu au depus motive scrise de recurs.

Deşi cazul de casare invocat poate fi analizat de către instanţa de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate să procedeze la reindividualizarea pedepsei aplicate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Or, în cauză, recurenta a criticat decizia penală pronunţată în apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, considerată prea mare în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptei şi datele sale personale, situaţie exclusă, însă, din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Calea de atac a recursului, potrivit dispoziţiei legale anterior menţionate.

Individualizarea pedepsei se realizează de către instanţa de fond pe baza criteriilor menţionate în art. 72 C. pen., inclusiv în ceea ce priveşte reţinerea de circumstanţe atenuante, implicând o operaţiune de apreciere fundamentată pe probatoriului administrat.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, în recurs nu se mai poate proceda la o reapreciere a probelor iar reindividualizarea pedepsei sau a modului de executare nu vizează legalitate hotărârii ci temeinicia acesteia.

Abrogarea expresă a cazului de casare prev. de art. 385 pct. 14 C. proc. pen. arată că voinţa legiuitorului a fost aceea ca, în conformitate cu art. 385⁹ C. proc. pen., examinarea în recurs să se limiteze doar la chestiunile de legalitate şi nu de temeinicie.

Prin minare, motivul de recurs referitor la greşita individualizare a pedepsei nu se încadrează în cazul de casare prev. de art. 385 pct. 14 C. proc. pen. şi nici în celelalte cazuri de casare care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul C.I. a invocat în ceea ce-l priveşte pe acest inculpat cazul de casare prev. de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., apreciind hotărârea atacată contrară legii.

Cazul de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., a fost exclus din categoria acelora care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de recurs, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Înalta Curte constată că nu a fost respectată obligaţia prev. de art. 385 alin. (2) C. proc. pen., cazul de casare nefiind invocat cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ţinând seama de prevederile art. 385¹⁰ alin. (2)1, precum şi de cele ale art. 385⁹alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 172 al art. 385⁹ C. proc. pen., nu poate examina criticile recurentului inculpat C.I., prin prisma acestui caz de casare, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute în art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

În cauză inculpatul a solicitat achitarea criticând situaţia de fapt, arătând că din probatoriul administrat nu rezultă participarea sa la comiterea faptelor, or, cazul de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. nu permite cenzurarea situaţie de fapt, respectiv verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate.

Astfel cum s-a menţionat anterior, în conformitate cu dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Or, în cauză, recurentul a criticat decizia penală pronunţată în apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, considerată prea mare în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptei şi datele sale personale.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, în recurs nu se mai poateproceda la o reapreciere a probelor iar reindividualizarea pedepsei sau a modului de executare nu vizează legalitate hotărârii ci temeinicia acesteia.

Abrogarea expresă a cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. arată că voinţa legiuitorului a fost aceea ca, în conformitate cu art. 385⁹ C. proc. pen., examinarea în recurs să se limiteze doar la chestiunile de legalitate şi nu de temeinicie.

Prin urmare, motivul de recurs referitor la greşita individualizare a pedepsei nu se încadrează în cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. şi nici în celelalte cazuri de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că motivele de recurs formulate de inculpaţi sunt neîntemeiate astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de aceştia.

Totodată, va deduce durata reţinerii şi arestării preventive din cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor R.D. şi C.I. de la 18 ianuarie 2011 la 22 noiembrie 2013.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Cu privire la cererea de scutire de amendă formulată la 02 octombrie 2013 de apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpata R.D., avocat H.M.L., Înalta Curte constată următoarele:

Prin încheierea din 27 septembrie 2013 s-a constatat lipsa nejustificată a apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata R.D., precum şi faptul că acesta nu şi-a asigurat substituirea astfel că în baza art. 198 alin. (1) lit. b)¹ C. proc. pen. s-a dispus sancţionarea acesteia cu amendă judiciară în cuantum de 500 lei (fila 41 din dosar).

La data de 02 octombrie 2013 apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpata R.D., avocat H.M.L., în temeiul art. 199 alin. (3) C. proc. pen., a formulat cererea de scutire de amendă, a arătat că s-a aflat în imposibilitate de a se prezenta la termenul din 27 septembrie 2013 şi de a-şi asigura substituirea întrucât a fost bolnavă, starea de boală survenind în noaptea de 26/27 septembrie 2013 (fila 63 din dosar). în sensul celor susţinute a depus, în copie, adeverinţa medicală din 27 septembrie 2013 din care rezultă că a suferit de viroză respiratorie fiindu-i recomandată izolare la domiciliu în perioada 27 septembrie - 30 septembrie 2013 (fila 64 din dosar).

În raport cu motivele invocate de 2013 apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpata R.D., avocat H.M.L., Înalta Curte apreciază că cererea este întemeiată urmând a fi admisă şi în consecinţă, se va dispune scutirea de amendă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.D., C.I., S.D., C.I. şi B.M. împotriva Deciziei penale nr. 165 din data de 30 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce durata reţinerii şi arestării preventive din cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor R.D. şi C.I. de la 18 ianuarie 2011 la 22 noiembrie 2013.

Obligă recurenţii inculpaţi R.D. şi C.I. la plata sumei de câte 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenţii inculpaţi C.I., S.D. şi B.M. la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Admite cererea formulată de doamna avocat H.M. şi dispune scutirea acesteia de la plata amenzii în cuantum de 500 lei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 noiembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3654/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215...		ICCJ. Decizia nr. 3792/2013. Penal. Luare de mită (art. 254... →

ICCJ. Decizia nr. 3681/2013. Penal. Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3681/2013. Penal. Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Recurs