ICCJ. Decizia nr. 3826/2013. SECŢIA PENALĂ. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3826/2013

Dosar nr. 4434/104/2010*

Şedinţa publică din 3 decembrie 2013

Deliberând asupra recursurilor de faţă, în baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 44 din 2 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Olt, în baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (1), lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1), lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul P.F., domiciliat în oraşul Balş, jud. Olt, fără antecedente penale, la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.

În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 7 ani, ce constituie termenul de încercare pentru inculpat, stabilit ]n condiţiile art. 862 C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probatiune de pe lângă Tribunalul Olt: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probatiune de pe lângă Tribunalul Olt; să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 864 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului P.F. drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu referire la art. 8 C.E.D.O. şi cauza Sabou şi Pîrcălab împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă începând cu data de 01 octombrie 2010 până la 07 octombrie 2010.

În baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (1), lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1), lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.B., domiciliat în oraşul Balş, jud. Olt, fără antecedente penale, la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 7 ani, ce constituie termenul de încercare pentru inculpat, stabilit in condiţiile art. 862 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 864 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă începând cu data de 01 octombrie 2010 până la 07 octombrie 2010.

În baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (1), lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1), lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.I., domiciliat în com. Voineasa, sat Racoviţa, jud. Olt, fără antecedente penale, la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt; să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 864 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă începând cu data de 01 octombrie 2010 până la 07 octombrie 2010.

S-a luat act de faptul că nu există constituire de parte civilă în cauză.

Au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de 2.100 lei (câte 700 lei fiecare), cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Olt nr. 1/D/P/2010 din data de 15 noiembrie 2010 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor B.I., P.B. şi P.F. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane fapte prev. şi ped. de art. 12 al. Îşi 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001.

În fapt, s-a reţinut că la data de 26 noiembrie 2009, S.C.C.O. Olt a fost sesizat de numita V.L.F. despre faptul că în luna septembrie 2009, inculpaţii B.I., P.B. şi P.F., sub pretextul căsătoriei cu inculpatul P.F., au racolat-o iar ulterior, au dus-o în Italia, unde, contrar voinţei acesteia a fost obligată în primă fază să cerşească, după care a fost obligată să practice prostituţia „la stradă", cu diferiţi clienţi aduşi de către cei trei inculpaţi, iar banii erau încasaţi de aceştia.

În actul de sesizare s-a reţinut că la data de 28 august 2009, la domiciliul părţii vătămate V.L.F. din comuna Voineasa, jud.Olt, a venit inculpatul B.I. împreună cu inculpaţii P.B. şi P.F., care au discutat cu părinţii acesteia despre posibilitatea unei căsătorii cu inculpatul P.F.

Întrucât între inculpaţi şi părinţii victimei a intervenit o înţelegere de căsătorie, la data de 6 septembrie 2009, au organizat o logodnă la domiciliul părţii vătămate, după care victima V.L.F. a mers la domiciliul inculpatului P.F., situat în orașul Balş, jud. Olt.

S-a reţinut, totodată, că la data de 12 septembrie 2009, victima împreună cu inculpaţii B.I., P.B. şi P.F. au plecat în Italia, sub pretextul că trebuie să meargă acolo întrucât inculpatul P.F., logodnicul său, lucrează în construcţii, iar ea urma să aibă grijă de locuinţă şi să prepare hrana zilnică.

La data de 14 septembrie 2009 au ajuns în Italia, în apropierea localităţii Milano şi au locuit în apropierea cimitirului „M.", într-un modul, victima locuind împreună cu P.B. şi P.F., precum şi cu alţi copii aparţinând familiei lui P.B.

După ce au ajuns în Italia, inculpatul P.F. i-a spus victimei că el nu intenţionează să se căsătorească cu aceasta şi că de fapt, aşa zisa logodnă a fost făcută cu intenţia clară de a o aduce în Italia pentru a practica cerşetoria.

Victima nu a fost de acord în primă fază, însă ulterior, la insistenţele inculpatului P.F., a început să meargă la cerşit, activitate ce a practicat-o cea 3 zile, însă, întrucât nu strângea suficient de mulţi bani, inculpatul P.F. i-a spus că trebuie să practice prostituţia „la stradă". Victima a refuzat, susţinând că ea nu vrea să practice prostituţia şi că doreşte să plece acasă, moment în care P.F. a început să o lovească cu pumnii şi picioarele, iar inculpaţii B.I., P.B. au început să o ameninţe că dacă nu practică prostituţia o vor ucide.

Neavând altă alternativă, aceasta a început să practice prostituţia, iar cei trei inculpaţi racolau persoanele cu care victima era obligată să întreţină raporturi sexuale normale şi orale, în schimbul a diferite sume cuprinse între 70 şi 100 euro, raporturi sexuale care se consumau de obicei în autoturismele clienţilor, iar banii erau încasaţi direct de către cei trei inculpaţi.

Victima a fost obligată să practice prostituţia o perioadă de cea 3 luni de zile, perioadă în care a întreţinut raporturi sexuale normale şi orale cu diferite persoane, obţinând diferite sume de bani, bani încasaţi de către cei trei inculpaţi.

La sfârşitul lunii noiembrie 2009, victima a reuşit să ia legătura cu tatăl ei, care se afla în Italia, în altă localitate, căruia i-a povestit ce s-a întâmplat şi care a venit în apropierea locului unde aceasta stătea şi sub ameninţarea că va anunţa organele de poliţie, victima a putut fi luată de la cei trei inculpaţi.

Ulterior, victima a venit în România, la data de 19 noiembrie 2009 împreună cu mama sa şi la scurt timp a anunţat organele de poliţie despre ceea ce păţise în Italia.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, s-a procedat la ascultarea inculpaţilor care nu au recunoscut săvârşirea infracţiunilor arătând că partea civilă V.L.F. era soţia inculpatului P.F. şi pentru acest motiv nu ar fi putut să o trimită pe aceasta la cerşit sau la prostituţie întrucât regulile etniei rome din care fac parte nu le permiteau acest lucru.

A fost audiată partea vătămată V.L.F., care nu şi-a mai menţinut plângerea şi declaraţiile formulate anterior în faţa organelor judiciare arătând că a încercat să se răzbune pe cei trei inculpaţi întrucât „soţul" său reluase legăturile cu concubina anterioară.

Au fost audiaţi martorii din acte V.A., V.G., D.C.A., V.Z., M.M. şi T.G.G.I. ale căror declaraţii au fost consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.

La cererea inculpaţilor au fost admise şi administrate proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu martorii P.I. şi A.O. ale căror declaraţii au fost consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prima instanţă a reţinut că starea de fapt reţinută în cuprinsul actului de sesizare corespunde probelor administrate.

În acest sens, au fost invocate notele cuprinzând convorbirile sau comunicaţiile telefonice şi sms-urile efectuate de partea vătămată şi familia acesteia (filele 216 - 224 d.u.p.). Din cuprinsul acestor convorbiri rezultă insistenţa cu care s-a încercat determinarea părţii vătămate şi a familiei acesteia de a - şi schimba declaraţiile, unele convorbiri având loc chiar în timp ce partea vătămată se afla în sediul parchetului pentru a da declaraţii.

S-a reţinut astfel, că în luna ianuarie 2010, părinţii victimei au fost loviţi de membri ai familiei Bunescu, fiind ameninţaţi cu moartea că dacă nu-şi vor retrage plângerea făcută la organele de poliţie, vor avea numai probleme.

Aceste ameninţări au fost făcute atât direct, cât şi telefonic, fapt ce a determinat ca aceştia să facă o plângere penală pentru lovire, violare de domiciliu şi ameninţare.

Cu ocazia audierii de către procuror, victima V.L.F. şi-a menţinut plângerea formulată, susţinând că sub pretextul căsătoriei a fost racolată de către cei trei inculpaţi, transportată în Italia, unde a fost obligată să practice în primă fază cerşetoria, iar ulterior, prostituţia, banii fiind încasaţi de către cei trei inculpaţi.

Susţinerile părţii vătămate au fost confirmate de martorii audiaţi în cauză, în faza de urmărire penală, respectiv numiţii V.A., V.G., D.C.A. şi V.Z., care în declaraţiile date au precizat că inculpaţii B.I., P.B. şi P.F., sub pretextul căsătoriei cu inculpatul P.F., au racolat-o pe numita V.L.F., au transportat-o în Italia, unde au obligat-o să practice cerşetoria şi prostituţia, iar banii obţinuţi din aceste activităţi erau însuşiţi de către cei trei inculpaţi.

Martorii au confirmat în declaraţiile iniţiale faptul că victima a fost supusă violenţelor pe perioada cât aceasta a stat în Italia şi numai la intervenţia părinţilor au reuşit să o ia şi să se întoarcă în România.

De asemenea, la data de 1 octombrie 2010, s-a procedat la confruntarea victimei cu cei trei inculpaţi, ocazie cu care victima a declarat fără tăgadă că a fost supusă violenţelor, fiind obligată să practice prostituţia şi cerşetoria în Italia, iar sumele de bani obţinute erau încasate de către inculpaţi.

În baza declaraţiei victimei V.L.F., la data de 01 octombrie 2010, prin Ordonanţa procurorului s-a dispus interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicărilor pentru numerele de telefon folosite de victimă, ordonanţă care a fost confirmată de către Tribunalul Olt prin încheierea nr. 38 din 04 octombrie 2010.

S-a reţinut că din notele de transcriere a convorbirilor telefonice a rezultat faptul că, în momentul în care victima se afla la audiere a fost sunată permanent de diferite persoane, care fie o ameninţau, fie încercau sub toate modurile, să o determine pe victimă să-şi schimbe declaraţiile, încercând astfel ca cei trei inculpaţi să scape de rigorile legii.

Audiaţi fiind, atât în faza de urmărire penală cât şi în cea de cercetare judecătorească, cei trei inculpaţi nu au recunoscut faptele pentru care sunt cercetaţi, susţinând că ei nu au obligat-o niciodată pe victimă să practice prostituţia sau cerşetoria şi intenţia lor a fost numai aceea ca inculpatul P.F. să se căsătorească cu victima V.L.F.

Susţinerile inculpaţilor sunt infirmate, în opinia primei instanţe, de probele administrate în cauză, din care reiese faptul că cei trei au avut intenţia clară de a o transporta în Italia pe victimă (unde au şi dus-o) şi unde au obligat-o să practice cerşetoria şi prostituţia, iar sumele de bani obţinute erau încasate de aceştia.

De asemenea, prima instanţă a reţinut că din actele de urmărire penală rezultă că după ce victima a reuşit să vină în România şi a depus plângere la organele de urmărire penală, atât ea cât şi membrii familiei sale au fost permanent ameninţări să-şi retragă plângerea şi chiar au fost supuşi violenţelor din partea inculpaţilor sau din partea membrilor familiei lor.

Nu a fost primită apărarea inculpaţilor pe care au încercat să o dovedească chiar şi cu cei doi martori audiaţi în cauză la cererea lor în sensul că lucrurile susţinute iniţial de partea vătămată sunt neadevărate, motivat de faptul că obiceiurile etniei nu le-ar permite ca o femeie să fie trimisă la cerşit sau prostituţie susţinând că nici o persoană din etnia rromă din care şi ei fac parte, nu cerşeşte şi nu se prostituează.

Instanţa a apreciat că din probatoriul cauzei rezultă fără putinţă de tăgadă că lucrurile s-au întâmplat aşa cum iniţial au susţinut victima şi martorii audiaţi în faza de urmărire penală.

Din întreg probatoriul a rezultat că declaraţiile date de partea vătămată şi părinţii acesteia în faţa instanţei de judecată, sunt subiective ca urmare a puternicelor influenţa exercitate de inculpaţi în scopul schimbării de către persoanele menţionate a acestor declaraţii.

Prima instanţă a evidenţiat insistenţa cu care persoana vătămată a solicitat după întoarcerea în România tragerea la răspundere penală a celor trei inculpaţi prin demersuri făcute chiar la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unde s-a plâns că lucrările cauzei sunt tergiversate de către Biroul Teritorial Olt - D.I.I.C.O.T.

Nici apărarea inculpaţilor referitor la faptul că partea vătămată se putea adresa oricând organelor de poliţie din apropierea parcului de rulote în care locuiau, nu a fost primită întrucât din probatoriul cauzei rezultă faptul că cei trei inculpaţi acţionau violent asupra părţii vătămate, o ţineau permanent sub observaţie şi o ameninţau.

S-a reţinut că din probe a rezultat faptul că foarte greu partea vătămată a reuşit să ia legătura chiar şi telefonic cu tatăl său martorul V.G.

S-a constatat că depoziţiile martorilor P.I. şi A.O. date în faţa instanţei, potrivit cărora nicio femeie din etnia rromă nu cerşeşte şi nu se prostituează, nu pot fi primite, declaraţiile date fiind în mod evident subiective şi în favoarea inculpaţilor în condiţiile în care, pe de altă parte, cu aceeaşi ocazie, au susţinut că nu ştiau ce face partea vătămată în afara timpului în care o vedeau şi că erau prieteni cu inculpaţii.

În privinţa depoziţiilor martorilor V.G. şi V.A., date în faţa instanţei de judecată, instanţa a apreciat că au fost modificate ca urmare a influenţelor şi violenţelor exercitate de către inculpaţi şi familiile acestora, această situaţie fiind de natură a afecta obiectivitatea acestora.

Instanţa de fond a reţinut că fapta celor trei inculpaţi, constând în aceea că au racolat-o pe partea vătămată şi au transportat-o în Italia, unde au forţat-o, prin ameninţări şi violenţă, să practice cerşetoria şi prostituţia pe o perioadă de aproximativ trei luni de zile, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

S-a reţinut că inculpaţii au acţionat cu intenţie directă, aceştia prevăzând rezultatul faptelor lor şi urmărind producerea acestuia, existând legături de cauzalitate între fapte şi urmările produse.

La individualizarea judiciară s-a ţinut seama de dispoziţiile art. 72 C. pen. şi au fost reţinute în favoarea inculpaţilor dispoziţiile art 74 lit. a) și art 76 lit. b) C. pen.

În ceea ce priveşte individualizarea modalităţii de executare a pedepsei aplicate instanţa a apreciat ca scopul sancţionator si preventiv al pedepsei poate fi atins chiar fara executarea acesteia.

Având în vedere că inculpaţii nu au mai fost condamnaţi anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, instanţa a constatat ca sunt îndeplinite condiţiile prev. de art 86x C. pen. şi a dispuns suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor, fixând conform art 862 C. pen. termene de încercare pe o durata de câte 2 ani la care s-a adăugat durata pedepselor aplicate inculpaţilor.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedepse timpul reţinerii şi arestării preventive şi s-a luat act că nu există constituire de parte civilă în cauză.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii P.F., P.B. şi B.I.

În motivarea apelului inculpatul B.I., a arătat că nu a desfăşurat o activitate infracţională ci în calitate de văr al tatălui victimei a făcut cunoştinţă părţii vătămate şi inculpatului P.F. în vederea căsătoriei acestora şi chiar a participat la nunta celor doi.

Ulterior, între partea vătămată şi inculpatul P.F. au intervenit discuţii, aceştia s-au despărţit în fapt, ceea ce a determinat-o pe victimă şi părinţii săi să formuleze mai multe plângeri la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova şi Biroul Teritorial Olt în legătură cu ameninţarea inculpatului pentru a o face pe victimă să întreţină raporturi sexuale cu diverse persoane şi să cerşească, fapte care însă sunt nereale.

S-a susţinut şi că certurile dintre familia victimei şi familia concubinului său au fost soluţionate de staborul ţigănesc din Milano care a hotărât ca familia victimei să plătească suma de 3.000 euro familiei inculpatului P.F. pentru recuperarea parţială a cheltuielilor ocazionate de organizarea nunţii, însă pentru faptul că familia victimei nu a acceptat această hotărâre, au formulat mai multe plângeri împotriva inculpaţilor.

De asemenea, s-a susţinut că în cartierul în care a locuit victima şi inculpaţii în Italia, era asigurat un serviciu de supraveghere de către poliţia locală, iar victima şi familia acesteia nu au sesizat niciodată că aceasta ar fi fost supusă vreunei agresiuni.

S-a arătat, totodată, că nici în cuprinsul convorbirile telefonice ale căror transcrieri există la dosarul cauzei nu se consemnează numele inculpatului ca participant la săvârşirea vreunei presupuse infracţiuni împotriva părţii vătămate. De asemenea, inculpatul nu a contribuit în nici un mod la relaţiile de familie dintre partea vătămată şi inculpatul P.F., acesta locuind împreună cu familia sa într-o altă locaţie şi nu a avut cunoştinţă de raporturile dintre ceilalţi inculpaţi şi partea vătămată.

Prin motivele de apel inculpaţii P.B. şi P.F., au susţinut că din întreg probatoriul administrat în cauză, inclusiv declaraţiile părţii vătămate din faţa primei instanţe, rezultă nevinovăţia inculpaţilor în raport cu fapta pentru care sunt cercetaţi.

Faptul că partea vătămată a revenit asupra declaraţiilor iniţiale este deplin justificat prin împrejurarea că plângerea şi declaraţiile iniţiale au fost făcute sub impulsul geloziei iar martorii audiaţi la urmărirea penală sunt rude ale părţii vătămate care nu au perceput în mod direct nimic relativ la fapta cercetată în cauză cunoscând toate cele relatate din spusele părţii vătămate. Ulterior, partea vătămată a recunoscut că acuzaţiile sale nu au fost adevărate, făcând acest lucru din gelozie, deoarece inculpatul P.F. după o perioadă de concubinaj cu partea vătămată, a vrut să o părăsească pentru a se împăca cu fosta concubină. De asemenea, partea vătămată şi familia acesteia au fost nemulţumiţi şi de rezultatul judecăţii staborului.

S-a argumentat că partea vătămată se putea adresa oricând organelor de poliţie din apropierea campusului în care locuiau părţile în Italia şi care avea în permanenţă pază asigurată, iar susţinerile părţii vătămate în sensul că a fost permanent ameninţată şi ţinută sub observaţie nu pot fi reţinute întrucât inculpaţii erau încadraţi în muncă, lucrau în construcţii de dimineaţa până seara iar partea vătămată rămânea acasă având oricând posibilitatea de a se adresa poliţiei.

S-a subliniat şi faptul că inculpaţii sunt la primul conflict cu legea penală, sunt persoane respectabile în comunitate, îşi câştigă veniturile necesare traiului în mod cinstit, lucrând în domeniul construcţiilor.

Pe parcursul judecării apelului au fost ascultaţi inculpaţii şi a fost completată cercetarea judecătorească prin audierea martorilor V.Z., D.C., M.M. şi T.G.G., propuşi prin actul de sesizare şi neaudiaţi în faţa primei instanţe, precum şi a martorilor S.M., Ş.G. şi S.S., propuşi de inculpaţi.

Prin Decizia penală nr. 259 din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, a admis apelurile declarate de inculpaţi, a desfiinţat sentinţa şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., au fost achitaţi inculpaţii P.F., P.B. şi B.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

În considerentele hotărârii pronunţate s-a reţinut că soluţia primei instanţe este consecinţa stabilirii unei stări de fapt eronate, care a avut la bază declaraţii ce prezintă contradicţii majore şi nu pot conduce la aflarea adevărului în cauză.

Reanalizând probele administrate, Curtea a reţinut că, urmare a unor discuţii avute în Italia unde lucrau atât inculpatul P.B., tatăl inculpatului P.F., cât şi tatăl părţii vătămate, martorul V.G. aceştia au hotărât să-şi căsătorească copii, respectiv pe inculpatul P.F. cu partea vătămată V.L.F.

În această înţelegere a fost implicat şi inculpatul B.I., văr al martorului V.G. şi unchi al părţii vătămate care cunoscând atât pe inculpatul P.F. cât şi pe partea vătămată a dat asigurări ambelor părţi că fiecare din tineri prezintă garanţiile morale cerute de preceptele etniei din care aceştia fac parte spre a realiza o relaţie durabilă.

Urmare a acestor discuţii părinţii celor doi tineri au hotărât să-i căsătorească pe aceştia dacă şi ei vor fi de acord.

În consecinţă, la data de 28 august 2009, la domiciliul părţii vătămate din com. Voineasa, jud. Olt, au venit inculpaţii P.B. şi P.F. împreună cu inculpatul B.I. dar şi alte persoane din cele două familii şi, deoarece inculpatul P.F. şi partea vătămată au fost de acord să se căsătorească s-a stabilit acest lucru.

La data de 6 septembrie 2009, s-a organizat o petrecere de logodnă, aşa zis nuntă potrivit obiceiurilor etniei, la domiciliul părţii vătămate, cheltuielile acestei petreceri fiind suportate de inculpatul P.B., care tot potrivit obiceiurilor a dat tatălui părţii vătămate suma de 2.500 euro.

Faptul că „nunta" mai sus arătată nu a fost una formală, care să ascundă adevăratele intenţii ale inculpaţilor, ci a avut scopul real de a crea o relaţie similară căsătoriei între inculpatul P.F. şi partea vătămată rezultă din larga participare la aceasta (aproximativ 150 de persoane) şi implicit publicitatea acestui eveniment, reţinut din declaraţiile martorilor G.L. şi C.C. audiaţi în faţa primei instanţe.

Aceeaşi împrejurare a fost afirmată şi de partea vătămată indirect în convorbirea telefonică din 04 octombrie 2010 interceptată şi al cărei transcript se află la fila 222 dosar de urmărire penală în care afirmă relativ la fostul ei prieten, anterior stabilirii relaţiei de concubinaj cu inculpatul P.F.: „Şi bine i-a făcut I. (inculpatul P.F.) că s-a băgat peste el, că a venit împeţit la mine, în timp ce eram cu el împreună."

După „nuntă" s-au stabilit relaţiile de concubinaj, partea vătămată mergând la domiciliul inculpatului P.F., situat în oraşul Balş, jud. Olt.

La data de 12 septembrie 2009, partea vătămată împreună cu concubinul său, inculpatul P.F., tatăl acestuia, inculpatul P.B., inculpatul B.I., dar şi alte persoane, au plecat cu un microbuz spre Milano, Ilalia, ţară unde lucrau.

Faptul că inculpaţii lucrau şi astfel obţineau venituri licite în Italia rezultă din actele depuse în faţa primei instanţe (contract de muncă pe durată nedeterminată pentru inculpatul B.I.), dar şi depoziţiile martorilor audiaţi în apel.

La data de 14 septembrie 2009 au ajuns în Italia, în apropierea localităţii Milano şi au locuit în apropierea cimitirului „M.", într-o locuinţă modulară, „container", victima locuind împreună cu concubinul său şi cu ceilalţi membrii ai familiei inculpatului P.B.

În aceeaşi locaţie, dar într-o altă locuinţă modulară locuia şi inculpatul B.I. Aici, potrivit martorilor audiaţi pe parcursul cercetării judecătoreşti partea vătămată desfăşura munci casnice. După o scurtă perioadă de timp (aproximativ două săptămâni) relaţiile dintre partea vătămată şi inculpatul P.F. s-au deteriorat datorită faptului că partea vătămată a aflat că anterior „căsătoriei" lor inculpatul mai întreţinuse o relaţie de concubinaj şi cu o altă persoană aflată în Italia, „L.", şi îl bănuia pe concubinul său că a continuat această relaţie şi după „căsătoria" lor.

Această împrejurare a fost confirmată fără dubiu de declaraţiile părţii vătămate, inculpaţilor şi martorilor de pe parcursul cercetării judecătoreşti, dar şi prin declaraţia dată de tatăl părţii vătămate în data de 3 februarie 2010 la urmărirea penală, în care menţionează că după „căsătoria" părţii vătămate cu inculpatul P.F., a aflat că acesta când a venit împeţit trăia cu numita L. cu care avea şi un copil.

De asemenea, această situaţie explică şi de ce ulterior acuzaţiile părţii vătămate s-au îndreptat şi împotriva unchiului său B.I., care garantase cu privire la onestitatea în relaţia de concubinaj a inculpatului P.F.

Deteriorarea relaţiilor dintre partea vătămată şi inculpatul P.F. au determinat-o pe mama părţii vătămate să se ducă în Italia, unde locuia familia P. cu scopul de a se întoarce cu fiica sa în ţară, împrejurare negată de partea vătămată şi mama acesteia, însă afirmată în mod constant, atât la urmărirea penală cât şi în faţa instanţei de apel de martorii V.Z. şi D.C. (sora şi cumnatul părţii vătămate).

Tot aceiaşi martori, apreciaţi ca fiind credibili datorită relaţiilor strînse de rudenie şi afinitate cu partea vătămată, au afirmat încă din faza de urmărire penală, contrar celor susţinute iniţial de partea vătămată că aceasta a putut să ţină legătura telefonic cu familia sa după plecarea în Italia, acesta fiind şi modul în care a determinat-o pe mama sa să se ducă în Italia.

Deşi, după venirea mamei părţii vătămate în Italia relaţiile de concubinaj dintre partea vătămată şi inculpatul P.F. au fost reluate, mama părţii vătămate întorcându-se în aceste condiţii în ţară, conflictul dintre partea vătămată şi inculpatul P.F. nu a fost însă aplanat şi acesta a reizbucnit.

Această stare de lucruri conflictuală a determinat pe inculpatul P.B. şi pe tatăl părţii vătămate, martorul V.G. să convoace o „judecată" - ştab or, conform obiceiurilor etniei care să decidă cine este vinovat de aceasta.

„Judecata" a avut loc în Italia şi a hotărât că, datorită faptului că partea vătămată nu are motive temeinice să se despartă de inculpatul P.F. şi totuşi vrea să se despartă de acesta, tatăl părţii vătămate trebuia să plătească inculpatului P.B. suma de 2.000 de euro reprezentând despăgubiri pentru că acesta suportase cheltuielile „nunţii" şi darul pentru tatăl părţii vătămate cu această ocazie.

La patru zile după această „judecată", pe data de 19 noiembrie 2009, partea vătămată s-a întors cu mama sa în România. Este de precizat că mama părţii vătămate venise din data de 12 noiembrie 2009 în Italia, potrivit declaraţiei soţului acesteia şi tată al părţii vătămate martorul V.G. din 3 februarie 2010 la urmărirea penală.

Desfăşurarea acestei „judecăţii", deşi negată de partea vătămată în declaraţiile de la urmărirea penală, care afirmă cu totul alte împrejurări ale revenirii sale în ţară, este recunoscută de aceasta la confruntarea cu inculpatul B.I. la care a arătat: „După judecata ţigănească am stat la tatăl meu timp de patru zile iar ulterior am revenit în ţară".

În acest context au fost reţinute ca neplauzibile afirmaţiile părţii vătămate în sensul că imediat după transportarea sa în Italia, inculpaţii prin acţiuni conjugate şi prin violenţă au determinat-o pe aceasta să practice cerşetoria şi ulterior prostituţia.

Instanţa de apel a apreciat că aceste declaraţii care nu au valoare probatorie decât dacă se coroborează cu alte mijloace de probă potrivit art. 75 C. proc. pen. sunt inconstante.

Astfel, partea vătămată a arătat în declaraţia olografă din 16 decembrie 2009 că în timpul cât a practicat prostituţia a fost ridicată de mai multe ori de organele de poliţie (fila 13 dosar urmărire penală), pentru ca ulterior să arate că nu a putut reclama poliţiei faptul că era exploatată de inculpaţi.

Mai mult, partea vătămată a afirmat că inculpaţii mai aveau şi alte persoane pe care le exploatau în acelaşi mod însă într-o altă locaţie, persoane despre care nu a putut afirma decât faptul că pe una dintre acestea o chema „M." şi era din Piatra Olt. Această afirmaţie se contrazice însă cu susţinerile părţii vătămate în sensul că inculpaţii o însoţeau, luau banii şi o supravegheau permanent în activitatea desfăşurată.

Or, dacă se are în vedere şi faptul că inculpaţii mai desfăşurau şi muncă în domeniul construcţiilor, aşa cum este dovedit cu actele şi depoziţiile martorilor audiaţi în apel dar şi în faţa primei instanţe care se coroborează cu apărările inculpaţilor, rezultă că era imposibil ca inculpaţii să desfăşoare toate aceste activităţi simultan.

Potrivit instanţei de control judiciar, susţinerile părţii vătămate de la urmărirea penală în sensul că a practicat cerşetoria şi prostituţia în Italia sub supravegherea inculpaţilor nu sunt susţinute decât de depoziţiile iniţiale ale martorilor V.A., V.G., V.Z. şi D.C.A. rude foarte apropiate ale părţii vătămate (părinţi, soră şi cumnat) care însă nu au aflat acest lucru decât din relatările părţii vătămate.

Ulterior şi aceştia şi-au retractat declaraţiile şi au afirmat în mod credibil că au aflat de la partea vătămată dar şi de la alte persoane că aceasta nu a practicat cerşetoria şi prostituţia în Italia.

De altfel şi relatările părţii vătămate referitoare la modul cum a fost luată de tatăl său de la inculpaţii P. (ca urmare a unui apel telefonic pe care ar fi reuşit să-l dea tatăl său a venit la Milano împreună cu fraţii săi şi au reuşit să o ia pe partea vătămată de la familia concubinului său în aceeaşi zi) au fost contrazise de probele administrate din care rezultă că despărţirea de concubinul său, inculpatul P.F., a survenit pe fondul deteriorării relaţiilor dintre aceştia şi ca urmare a unei judecăţi conform tradiţiilor etniei.

În acest context, a fost explicată declaraţia părţii vătămate de la urmărire penală din data de 29 septembrie 2010 în sensul că fraţii tatălui său nu doresc să dea declaraţii în faţa organelor de poliţie în legătură cu modul cum partea vătămată a plecat de la familia P.

Dacă cele relatate de partea vătămată în sensul că în Italia ar fi fost pusă de inculpaţi să practice cerşetoria şi prostituţia ar fi veridice este inexplicabilă şi intervenţia atât de târzie a tatălui său.

Astfel, deşi potrivit relatărilor sale acesta se afla în Italia din septembrie 2009 (declaraţia din 03 februarie 2010, urmărire penală) şi era imposibil să nu cunoască situaţia în care se afla partea vătămată, deoarece aceasta mai vorbise telefonic acasă cu mama şi sora sa potrivit declaraţiilor martorilor V.Z. şi D.C.A., acesta nu a intervenit decât la mijlocul lunii noiembrie 2009 pentru a-şi „salva" fiica.

În acest context, s-a reţinut că relaţiile încordate ulterioare dintre cele două familii soldate cu ameninţări şi chiar violenţe reciproce nu dovedesc decât neînţelegerile apărute între acestea ca urmare a destrămării relaţiilor de concubinaj dintre partea vătămată şi inculpatul P.F., probabil şi pe fondul pretenţiilor pecuniare ale tatălui părţii vătămate relativ la familia inculpaţilor P., determinate de faptul că P.F. era acuzat că restabilise fostele sale relaţii de concubinaj şi în acest context potrivit tradiţiilor etniei era obligat să o despăgubească băneşte pe partea vătămată, dar şi urmare a plângerilor părţii vătămate adresate organelor judiciare care constituiau indicii ale unei activităţi infracţionale a inculpaţilor şi care a determinat cercetarea şi chiar arestarea acestora.

Instanţa de apel a reţinut şi că din luna octombrie a anului 2010 partea vătămată şi inculpatul P.F. au reluat relaţiile de concubinaj, ori o astfel de atitudine a părţii vătămate este inexplicabilă în condiţiile în care aceasta ar fi fost în mod real exploatată de inculpaţi în Italia.

Faţă de starea de fapt mai sus arătată s-a reţinut că, deşi activitatea inculpaţilor relativ la partea vătămată poate fi caracterizată ca recrutare şi transport în sensul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu privire la activitatea materială a inculpatului B.I., recrutare transport şi cazare cu privire la activitatea materială a inculpaţilor P.F. şi P.B., aceasta nu a fost desfăşurată prin înşelăciune sau violenţă sau alte forme incriminate în textul de lege mai sus precizat şi nu a avut ca scop exploatarea părţii vătămate astfel că fapta inculpaţilor nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane.

În consecinţă, s-a dispus achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2002, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova şi inculpatul B.I.

Procurorul a invocat, într-o primă critică, comiterea unei grave erori de fapt, având drept consecinţă greşita achitare a inculpaţilor.

S-a susţinut că soluţia de achitare a inculpaţilor pronunţată de instanţa de apel este în mod evident contrară actelor şi probelor administrate care conturează existenţa faptelor, participaţia şi vinovăţia inculpaţilor ignorate de instanţă, cu consecinţa pronunţării unei soluţii contrare faţă de cea corectă care se impunea.

S-a mai arătat că, potrivit art. 3 şi 4 C. proc. pen., în desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului, atât organelor de urmărire penală, cât şi instanţei de judecată revenindu-le obligaţia de a manifesta rol activ, de a lămuri cauza sub toate aspectele pe bază de probe.

S-a mai apreciat că în cauza de faţă, instanţa de apel a nesocotit grav principiile liberei aprecieri a probelor, stabilind că niciuna dintre probele administrate nu confirmă săvârşirea faptelor de către inculpaţi.

În opinia procurorului, la dosarul cauzei există probe care, valorificate împreună relevă că inculpaţii sunt autorii faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, sens în care s-a invocat denunţul formulat de partea vătămată V.L.F. şi declaraţiile sale ulterioare, procesul-verbal de confruntare între partea vătămată şi inculpaţi din care reiese că partea vătămată, sub pretextul căsătoriei a fost recrutată şi transportată în Italia, unde a fost obligată să cerşească şi să se prostitueze în favoarea inculpaţilor, declaraţiile martorilor; listingurile comunicate de bănci privind transferurile de bani între inculpaţi aflaţi în Italia şi familie, notele de redare a convorbirilor telefonice purtate de partea vătămată cu alte persoane, rude ale inculpaţilor.

În acest context, procurorul a considerat că în mod eronat, instanţa a considerat ca fiind verosimilă apărarea formulată de inculpaţi în sensul că în Italia partea vătămată V.L.F. s-a limitat la a desfăşura activităţi casnice, iar acuzele aduse ar fi motivate de o răzbunare a familiei acesteia.

Inculpatul B.I. a criticat decizia instanţei de apel sub aspectul temeiului achitării, susţinând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Totodată, a arătat că hotărârea pronunţată de instanţa de apel nu cuprinde motivele pe care s-a întemeiat, iar motivarea este contradictorie, că partea vătămată nu a locuit în apartamentul inculpatului B.I., ci împreună cu concubinul şi socrul său, inculpaţii P.F. şi P.B.

Prin Decizia penală nr. 2103 din 14 iunie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova şi inculpatul B.I., a casat decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de apel.

În considerentele hotărârii pronunţate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că în cauză este incident cazul de casare prev.de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., întrucât instanţa de prim control judiciar în operaţiunea de evaluare a materialului probator al cauzei nu a examinat anumite probe şi nu s-a pronunţat asupra acestora.

Potrivit hotărârii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze cu ocazia hotărârii pronunţate şi conţinutul convorbirilor şi comunicaţiilor telefonice şi a S.M.S.-urilor purtate de partea vătămată cu familia sa, din cuprinsul cărora se puteau trage concluzii cu privire la influenţarea poziţiei procesuale a părţii vătămate.

Prin Decizia penală nr. 96 din 25 martie 2013 Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins apelurile declarate de inculpaţii B.I., P.B. şi P.F., împotriva sentinţei penale nr. 44 din 2 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 4434/104/2010, ca nefondate, fiecare dintre apelanţii inculpaţi fiind obligaţi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că potrivit declaraţiilor date de partea vătămată pe parcursul urmăririi penale, sub pretextul căsătoriei cu inculpatul P.F. în toamna anului 2009 a fost transportată de cei 3 inculpaţi în Italia, unde a fost obligată să practice cerşetoria şi prostituţia împotriva voinţei sale, prin acte de agresiune fizică şi psihică (fila 4-5, 13-25 dosar u.p.).

Declaraţiile repetate şi constante date de partea vătămată au fost susţinute de martorii audiaţi în cauză (V.A. - mamă, V.G. - tată, V.Z. - soră, D.C.A. concubinul sorei) - fila 54-77 dosar u.p.

Cu ocazia judecării cauzei în faţa instanţei de fond şi a primei judecări a apelurilor declarate de inculpaţi, atât partea vătămată, cât şi martorii audiaţi şi-au retractat declaraţiile, singura explicaţie oferită pentru schimbarea poziţiei procesuale constituind-o sentimentul de răzbunare generat de împrejurarea că inculpatul P.F. a reluat legătura cu fosta concubină.

Deşi pe parcursul urmăririi penale nici cu ocazia audierii şi nici cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală cei trei inculpaţi nu au solicitat administrarea de probe pentru a dovedi netemeinicia acuzaţiilor aduse de parchet, pe parcursul judecării cauzei în faţa instanţei de fond şi a instanţei de apel, au fost propuse şi admise cererile de administrare a unor noi probe testimoniale formulate de inculpaţi, martorii audiaţi de către cele două instanţe încercând să demonstreze că au văzut-o pe partea vătămată în Italia în timp ce efectua activităţi gospodăreşti împreună cu soacra sa, că inculpaţii obţin venituri licite din prestarea unor activităţi şi că supravegherea permanentă şi eficientă a organelor de poliţie italiene ar fi făcut imposibilă prestarea de către partea vătămată a unor activităţi de cerşetorie sau prostituţie.

În acest sens, relevante au fost apreciate declaraţiile martorilor G.L., C.C., A.O. şi P.I., date în faţa instanţei de fond, precum şi declaraţiile martorilor S.M., Ş.G., S.S., date în faţa instanţei de apel (fila 52-54 şi 65 dosar instanţă fond şi filele 60-62 dosar instanţă apel).

În contextul în care probele testimoniale administrate în cauză au avut evoluţia prezentată anterior, Curtea a considerat că pentru a se stabili o stare de fapt corespunzătoare adevărului, trebuie analizat şi apreciat în ce măsură motivaţia dată schimbării atitudinii procesuale a părţii vătămate şi martorilor audiaţi în prima fază a procesului penal este una credibilă şi în ce măsură declaraţiile unora sau altora dintre martori, se coroborează şi cu celelalte probe administrate în cauză.

În această situaţie, Curtea a apreciat că tocmai pentru că este cunoscută agresivitatea de care dau dovadă unii membrii ai etniei rrome, în situaţiile în care alţi membrii ai etniei apelează la autorităţile de stat pentru rezolvarea unor litigii de drept penal şi nu se mulţumesc cu rezultatul judecăţii efectuate potrivit obiceiului etniei (stabor), nu poate fi acceptată explicaţia pe care partea vătămată a dat-o pentru schimbarea atitudinii sale, cu atât mai mult, cu cât pe parcursul urmăririi penale nu s-a rezumat la formularea unei plângeri penale, ci a făcut demersuri la organele de urmărire penală superioare, prin care a sesizat faptul că se tergiversează efectuarea de cercetări faţă de cei trei inculpaţi, iar tatăl părţii vătămate, personal, s-a deplasat la D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală în acelaşi scop (fila 6 dosar u.p., fila 51 dosar instanţă fond).

Pe de altă parte, Curtea a considerat că dacă acuzaţiile părţii vătămate aduse inculpaţilor în faza de urmărire penală nu ar fi fost reale, nu ar fi existat niciun interes din partea inculpaţilor să exercite presiuni asupra părţilor vătămate şi membrilor familiei sale, cu scopul de a-i determina să revină asupra declaraţiilor date şi să relateze o stare de fapt care să conducă la exonerarea de răspundere penală a celor trei inculpaţi.

Ori, din cuprinsul convorbirilor telefonice efectuate de partea vătămată pe parcursul urmăririi penale a fost evident faptul că acesteia i s-a solicitat sa¬şi schimbe declaraţiile şi a fost ameninţată că dacă nu face acest lucru, va suporta consecinţe grave. Relevante au fost apreciate în acest sens următoarele pasaje din cuprinsul convorbirilor telefonice menţionate: „întoarce de pe ţigani fată. Să facă spume că vine moarte pe C. şi pe noi". „Ascultă ce faci, întoarce de pe ţigani şi spune că ai zis de supărare ca să te ia înapoi bărbatul tău acum" (fila 217-224 dosar u.p.).

De altfel, din actele de la dosarul cauzei a rezultat că partea vătămată şi membrii familiei sale au fost nu numai ameninţaţi, ci chiar agresaţi fizic de persoane din anturajul inculpaţilor, fapt ce le-a determinat pe acestea să sesizeze organele de urmărire penală (fila 107-117 dosar u.p.).

În opinia Curţii, o dovadă că starea de fapt conturată pe parcursul judecării cauzei de către instanţa de fond şi instanţa de apel nu este cea corespunzătoare adevărului, o constituie şi împrejurarea că între declaraţiile inculpaţilor există contradicţii, semnificative fiind explicaţiile date de către cei trei inculpaţi în legătură cu motivul pentru care relaţiile dintre partea vătămată şi inculpatul P.F. au devenit tensionate şi au condus la despărţirea celor doi.

Astfel, în timp ce inculpatul B.I. a declarat că cei doi s-au certat ca urmare a faptului că partea vătămată vorbea la telefonul cu fostul prieten, inculpaţii P.I. şi P.F. au declarat că cei doi s-au despărţit ca urmare a faptului că partea vătămată îl acuza pe inculpatul P.F. că a reluat legătura cu fosta concubină (fila 39-41 dosar instanţă fond).

Curtea a constatat, totodată, existenţa unor contradicţii şi între declaraţiile părţii vătămate şi declaraţiile inculpaţilor, în legătură cu rezultatul judecăţii efectuate de stabor.

Astfel, partea vătămată a susţinut cu ocazia audierii de către instanţă că staborul l-a obligat pe inculpatul P.F. să-i dea suma de 3.000 euro pentru că o părăsise, în timp ce inculpatul P.B. a susţinut că staborul a hotărât ca tatăl părţii vătămate să-i dea suma de 2.000 euro pentru că plecase de la inculpatul P.F. (fila 38 şi 40 dosar instanţă fond).

Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea a considerat că prima instanţă cu ocazia soluţionării cauzei a analizat şi apreciat în mod corect probele administrate pe parcursul procesului penal şi pe cale de consecinţă, în mod corect a dispus condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor prin actul de inculpare.

Împotriva Deciziei penale nr. 96 din 25 martie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au declarat recurs inculpaţii B.I., P.B. şi P.F.

Recurenţii inculpaţi P.B. şi P.F. au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 172 şi 14 C. proc. pen., solicitând casarea deciziei recurate şi în principal, să se dispună achitarea acestora, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., apreciind că hotărârea de condamnare are la bază o greşită aplicare a legii, întrucât s-a făcut o interpretare eronată a probelor administrate în cursul procesului penal, iar în subsidiar, să se dispună reindividualizarea pedepselor aplicate.

Recurentul inculpat B.I. a invocat cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., solicitând achitarea, întrucât fapta pentru care a fost condamnat nu există, iar în subsidiar, să se constate că lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv latura subiectivă, fapta nefiind săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

Examinând cauza, prin prisma criticilor de recurs invocate, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele următoare:

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenţii şi instanţa se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385⁹ C. proc. pen.

În prezenta cauză, decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.

Verificând îndeplinirea cerinţelor formale, prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se constată că recurenţii inculpaţi P.B. şi P.F. au depus motive scrise la data de 16 octombrie 2013, cu respectarea termenului legal, prev. de art. 385¹⁰ alin. (1) C. proc. pen., iar recurentul inculpat B.I. a depus motive de recurs şi precizări la motive de recurs la 22 şi 28 noiembrie 2013, ulterior primului termen de judecată, care a fost la data de 22 octombrie 2013.

Ca urmare, instanţa de recurs, în conformitate cu prevederile art. 385¹⁰ alin. (2)¹ C. proc. pen. şi ale art. 385⁹ alin. (3) din acelaşi cod, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu pe cel reglementat de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticii recurentului B.I. prin prisma cazului de casare invocat.

Având în vedere că, prin criticile formulate de acest inculpat, se solicită instanţei de recurs să procedeze la o reapreciere a probatoriul adminstrat în cauză, Înalta Curte constată că acestea nu se circumscriu niciunui caz de casare ce se examinează din oficiu, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.

Analizând recursurile formulate de inculpaţii P.B. şi P.F., Înalta Curte constată că, în susţinerea cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 172 C. proc. pen., nu au fost invocate critici referitoare la aspecte de nelegalitate a hotărârilor pronunţate în cauză, ci chestiuni de netemeinicie, solicitându-se instanţei de recurs să procedeze la reevaluarea situaţiei de fapt şi reaprecierea probatoriului administrat, ceea ce excede controlului judiciar efectuat în calea de atac a recursului declarant împotriva hotărârilor pronunţate în apel, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/20013.

Astfel, criticile vizând achitarea inculpaţilor nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. invocat de inculpaţi şi niciunui alt caz de casare ce se examinează din oficiu, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.

De asemenea, criticile inculpaţilor P.B. şi P.F. în sensul reindividualizării pedepselor aplicate, nu intră sub incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., invocat de inculpaţi, întrucât, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, textul anterior menţionat a fost modificat de art. 1 pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit aplicabil doar în situaţiei când „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", din conţinutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate de către instanţă, astfel încât netemeinicia pedepsei nu mai poate fi examinată în calea de atac a recursului declarat împotriva deciziilor pronunţate în apel.

Faţă de cele reţinute şi neidentificând niciuna din situaţiile care pot fi încadrate în cazurile de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.I., P.B. şi P.F. împotriva Deciziei penale nr. 96 din 25 martie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.I., P.B. şi P.F. împotriva Deciziei penale nr. 96 din 25 martie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 03 decembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3822/2013. SECŢIA PENALĂ. Omorul calificat...		ICCJ. Decizia nr. 3827/2013. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... →

ICCJ. Decizia nr. 3826/2013. SECŢIA PENALĂ. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3826/2013. SECŢIA PENALĂ. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs