ICCJ. Decizia nr. 3724/2013. Penal. Favorizarea infractorului (art. 264 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3724/2013
Dosar nr. 3155/110/2012
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 20 din 29 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bacău, în Dosarul nr. 3155/110/2012, s-a dispus condamnarea inculpatelor: R.V., domiciliată în Miercurea Ciuc, judeţul Harghita, f.f.l. în com. Ghimeş Făget, sat. Făget, jud. Bacău, fără antecedente penale şi R.M., domiciliată în com. Ghimeş Făget, sat. Făget, jud. Bacău, fără antecedente penale, la pedeapsa de câte 1 (un) an închisoare fiecare, săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) din C. pen. pentru faptă din perioada 13 octombrie 2011-1 decembrie 2011.
S-a interzis inculpatelor exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) din C. pen.
În baza art. 81 din C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru fiecare inculpată.
În baza art. 782 din C. pen. s-a stabilit termen de cercare de 3 ani pentru fiecare inculpată, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.
S-a atras atenţia inculpatelor asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii pentru fiecare inculpată s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 88 din C. pen., s-a dedus pentru fiecare inculpată reţinerea de 24 ore la data de 21 decembrie 2011.
S-a constatat că inculpatele au fost asistate de apărător ales.
În baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligate inculpatele la câte 41.500 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a avut în vedere următoarele:
Inculpatul K.T. are domiciliul în com. Ditrău, jud. Harghita, însă de circa 3 ani de zile trăieşte în concubinaj cu inculpata R.V., fiica inculpatei R.M., din com. Ghimeş Făget, jud. Bacău, cea din urmă fiind şi secretara comunei Ghimeş - Făget.
Inculpatul este un infractor cunoscut de către autorităţile judiciare din judeţele Harghita şi Braşov, pe numele acestuia fiind emise de altfel mandatul european de arestare preventivă nr. 7 din data de 07 aprilie 2011, de către Judecătoria Miercurea Ciuc, în Dosarul nr. 946/258/2010.
Inculpatul era dat în urmărire generală din data de 07 octombrie 2010, de către I.P.J. Braşov, ca urmare a comiterii mai multor fapte de furt calificat (inclusiv din locuinţe, fapte care, în practică, se pot lesne transforma în tâlhării în locuinţe sau chiar în omor deosebit de grav - în scop de jaf).
Pentru a nu fi depistat la domiciliu sau în locuinţa unor rude ale sale, inculpatul s-a refugiat pe raza jud. Bacău, mai exact în locuinţa „soacrei" sale R.M., din com. Ghimeş - Făget, sat Făget, beneficiind acolo de adăpost, alimente, etc, atât din partea acesteia, cât şi din partea fiicei sale, R.V.
Cu toate acestea, dobândind în timp certitudinea că nu este căutat de autorităţi în comuna băcăuană şi că nu este cunoscut de nimeni, localnicii cunoscându-l sub pseudonimul de C., inculpatul a început să iasă sporadic din locuinţă şi chiar să comită fapte antisociale
În noaptea de 13/14 octombrie 2011, în jurul orei 02:30, împreună cu martorul Ş.A., inculpatul s-a deplasat la o stână din apropiere, cu scopul de a-i oferi ajutor acestuia în cadrul unei acţiuni cu violenţă asupra părţilor vătămate N.M.S. şi N.M.D. şi a martorului N.M.G.
La stână, inculpatul şi martorul au ameninţat-o pe partea vătămată N.M.D. cu o armă tip pistol, că o vor împuşca, timp în care la faţa locului a apărut şi partea vătămată N.M.S., alături de alţi doi fraţi ai săi, după care între cele două grupuri a avut loc o altercaţie ce a presupus aplicarea de lovituri reciproce.
În aceeaşi zi (14 octombrie 2011), organele de poliţie au început să-l caute şi pe inculpat, sens în care s-au deplasat şi la locuinţa inculpatei R.M., pentru a face verificări, informativ stabilindu-se că acesta locuia atunci la ea.
Aflând despre faptul că este căutat în locuinţă, inculpatul a părăsit în fugă domiciliul inculpatei R.M. şi nu a putut fi prins de organele de poliţie.
Inculpatele s-au aflat în locuinţa lor şi ulterior au continuat să-i ofere ajutor, pentru ca acesta să se sustragă urmăririi penale şi de la executarea mandatului internaţional.
Cu aceeaşi ocazie, despre antecedentele penale ale inculpatului şi faptul că era căutat internaţional, au luat cunoştinţă şi organele judiciare din judeţul Bacău, însă cele două inculpate aveau cunoştinţă despre aceasta cu mult anterior.
Instanţa de fond a mai reţinut că, inculpata R.V. era prietena inculpatului K.T. şi trăia în concubinaj cu acesta de cea. 3 ani de zile, inculpatul locuind efectiv la aceasta, în mun. Miercurea Ciuc şi mergeau sporadic în vizită şi la inculpata R.M., iar de cea. un an de zile acesta se mutase efectiv în locuinţa celei din urmă, în com. Ghimeş - Făget.
În toată această perioadă, organele de poliţie din jud. Harghita şi Braşov l-au căutat pe inculpatul K.T., atât la domiciliul şi reşedinţa inculpatei R.V., cât şi la domiciliul inculpatei R.M., care au tăgăduit de fiecare dată că s-ar afla acolo, însă au aflat cu acele ocazii că era căutat, pe numele său fiind emise mandate de executarea pedepsei cu închisoarea.
Cu toate acestea, cele două inculpate au continuat să-i ofere adăpost, alimente şi toate cele necesare traiului ferit al inculpatului K.T. şi nu l-au denunţat organelor de poliţie, deşi acesta nu le era nici soţ şi nici rudă niciuneia dintre ele.
În vederea prinderii şi audierii inculpatului K.T., a fost necesară demararea în cauză a unor acţiuni de supraveghere şi interceptare de posturi telefonice ce au presupus efectuarea unor cheltuieli suplimentare, însă prinderea inculpatului K.T. a fost mult îngreunată prin activitatea de sprijin pe care i-au acordat-o inculpatele R.M. şi R.V.
Cu toate acestea, în seara de 01 decembrie 2011, în jurul orei 19.00, în baza unor informaţii, precum că inculpatul K.T. se află la acel moment în locuinţa inculpatei R.M., din com. Ghimeş - Făget, acesta a fost identificat în casa acesteia, fiind găsit chiar în pat, lângă fiica ei (inculpata R.V.), acţiunea fiind întreprinsă în vederea executării mandatului european de arestare nr. 7, emis de Judecătoria Miercurea Ciuc în Dosarul nr. 946/258/2010, ce fusese emis încă din data de 07 aprilie 2011.
Atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de judecată, inculpatele nu au recunoscut fapta pentru care au fost trimise în judecată, susţinând că la dosar nu sunt probe din care să rezulte în mod clar sprijinul pe care l-au acordat inculpatului K.T. în perioada 13 octombrie 2011 - 30 noiembrie 2011.
Instanţa de fond a mai reţinut că, la data de 14 octombrie 2011 inculpatul K.T. a fost surprins în grădina familiei R., dar aceasta pentru a se spăla de sânge, iar la data de 30 noiembrie 2011, s-a prezentat la familia R. neanunţat, cerând găzduirea temporară pentru a-şi spăla hainele şi a le usca.
Cu ocazia dezbaterilor pe fond a cauzei s-a solicitat, în principal, achitarea în baza art. 10 lit. d) din C. proc. pen., întrucât este exclusă o complicitate a inculpatelor în cauza de faţă, iar în subsidiar reţinerea dispoziţiilor art. 74 C. pen. şi suspendarea condiţionată a pedepsei, conform art. 81 din C. pen.
Instanţa de fond a apreciat că aceste aspecte expuse de către cele două inculpate s-au adevărului, apreciindu-se că, în mod vădit, ele reprezintă exagerări de ordin subiectiv ale acestora, făcute din dorinţa de a scăpa de consecinţele răspunderii penale sau cel puţin a atenua impactul acestor consecinţe.
S-a mai reţinut că, din discuţiile telefonice, interceptate autorizat, rezultă cu certitudine faptul că, periodic, inculpatele se interesau despre activităţile organelor judiciare şi îl informau pe inculpat dacă se mai află sau nu în atenţia acestora şi în ce măsură.
De asemenea la data de 12 iunie 2012, a fost admisă la cererea inculpatei R.M. privind efectuarea unei expertize criminalistice pentru stabilirea vocii şi vorbirii în legătură cu discuţiile telefonice purtate de către aceasta cu inculpatul K.T. la data de 20 octombrie 2011 ora 13,10 şi 18,04 (convorbiri transcrise în procesele-verbale aflate la fila 177 şi 178 dosar urmărire penală), concluziile acestei expertize aflându-se la fila 69 din dosarul instanţei, din care se reţine că nu se poate stabili dacă vocea persoanei de sex feminin aparţine sau nu inculpatei R.M., arătându-se în acelaşi timp valoarea indicelui P de 43,01 (fila 15 raport), în condiţiile în care la fila 6 din raport se arată că sub 40% din valorile indicelui P nu se poate stabili dacă vocea aparţine suspectului, iar sub 60% fiind probabil ca vocea să aparţină suspectului.
Mai mult, inculpata R.V. a declarat în cursul urmăririi penale (fila 125-126), faptul că ştia despre inculpatul K.T., cu care era prieten de 3 ani, că are un mandat de executare de aproximativ 1 an de zile, despre care le-a spus şi părinţilor ei, iar în urmă cu o lună şi jumătate de a fi prins inculpatul K.T. în casa părinţilor ei din Ghimeş, au venit nişte poliţişti care i-au întrebat, atât pe ea, cât şi pe inculpata R.M. despre K.T. şi în acelaşi timp le-a spus că pe numele acestuia există un mandat de executare a pedepsei.
S-a mai reţinut că şi martorul B.T. a declarat faptul că îl cunoaşte pe K.T. din vedere, întrucât era prieten cu „fata secretarei", iar în staţia P.E.C.O. unde lucra martorul, K.T. a venit de mai multe ori însoţit de inculpata R.V.
Instanţa de fond a reţinut, în drept, că fapta inculpatelor R.M. şi R.V. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) din C. pen., text de lege în baza căruia s-a dispus condamnarea acestora.
La individualizarea pedepselor, pentru fiecare inculpată, instanţa de fond a ţinut seama de criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 din C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârşite, condiţiile şi împrejurările concrete
Î n care a fost comisă infracţiunea, urmarea produsă, precum şi datele ce caracterizează persoana celor două inculpate care nu sunt cunoscute cu antecedente penale şi au avut o poziţie oscilantă pe parcursul procesului penal.
S-a aplicat inculpatelor şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) din C. pen.
Faţă de datele cauzei, prima instanţă a apreciat că scopul educativ al pedepsei ce s-a aplicat fiecărei inculpate, poate fi atins fără executare într-un loc de detenţie, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 din C. pen.
S-a stabilit termenul rămânerii definitive a hotărârii.
S-a atras atenţia celor două inculpate asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii pentru fiecare din inculpate.
În baza art. 88 din C. pen., s-a dedus pentru fiecare inculpată reţinerea de 24 ore la data de 21 decembrie 2011.
S-a constatat că inculpatele au fost asistate de apărător ales.
În baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligate inculpatele la câte 41.500 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, cheltuieli care includ onorariul de avocat oficiu la urmărirea penală, costul înregistrărilor autorizate şi a acţiunilor întreprinse de organele judiciare în vederea prinderii şi identificării inculpatului K.T. în perioada 14 octombrie 2011 - 1 decembrie 2011 ce au reprezentat efectuarea autorizată de înregistrări telefonice şi acţiuni de supraveghere şi filaj, deplasări în teren, actualizată care au fost îngreunate şi de activitatea infracţională a inculpatelor R.M. şi R.V.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel, în termen legal, inculpatele R.V. şi R.M. pentru următoarele motive:
- fapta pentru care inculpatele au fost trimise în judecată s-a comis în perioada 20 noiembrie-01 decembrie 2011 şi nu aşa cum s-a reţinut în actul de inculpare;
- faptele pretins a fi comise de inculpate nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului, impunându-se achitarea inculpatelor în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.;
- pedeapsa aplicată inculpatelor este prea mare în raport de circumstanţele atenuante incidente în cauza de faţă - art. 74 lit. a) şi 76 lit. e) C. pen., sancţiunea prevăzută de lege fiind amenda sau închisoarea;
- cheltuielile judiciare la care au fost obligate inculpatele sunt prea mari.
Prin Decizia penală nr. 53 din 26 martie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi de familie, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpatele R.M. şi R.V., împotriva sentinţei penale nr. 20/D din 29 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Bacău, în Dosar nr. 3155/110/2012.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată fiecare apelantă inculpată la plata sumei a câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Analizând sentinţa penală apelată, sub aspectul motivelor de apel invocate, dar şi potrivit art. 371 C. proc. pen., instanţa de apel a reţinut următoarele:
Instanţa de fond a apreciat judicios în baza probatoriului eficient administrat pe parcursul procesului penal că inculpatele R.M. şi R.V. au comis infracţiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.
Recurentele inculpate, audiate pe parcursul procesului penal, nu au recunoscut faptele pentru care au fost trimise în judecată, susţinând că la dosar nu sunt probe din care să rezulte în mod clar sprijinul pe care l-au acordat inculpatului K.T. în perioada 13 octombrie 2011-30 noiembrie 2011.
Audiat în faţa instanţei la termenul din 13 martie 2012 inculpatul K.T. a recunoscut în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei solicitând ca judecata să aibă loc în baza robelor administrate în faza de urmărire penală potrivit art. 3201 C. proc. pen. (fiind trimis în judecată pentru contrabandă calificată cu arme, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, lovire sau alte violenţe şi, ameninţare în dauna părţii vătămate N.M.S. şi N.M.D., fapte din 13/14 octombrie 2011. Prin acelaşi rechizitoriu fiind trimise în judecată şi recurentele inculpate R.V. şi R.M. pentru favorizarea infractorului, respectiv inculpatul K.T.).
Martorul Ş.A., audiat la instanţa de fond a precizat" l-am văzut de două trei ori pe inculpat venind în vizită la familia R. fiind prieten cu fiica R.V."
Martorul R.I., soţul inculpatei R.M., a precizat " In după amiaza aceleiaşi zile ( 30 noiembrie 2011), a sosit şi inculpatul, nu reţin dacă avea bagaj asupra sa. Inculpatul a spus că vrea să îşi spele hainele şi că intenţionează să se predea autorităţilor mâine. La data de 1 decembrie 2011, în jurul orelor 21,00, am fost trezit din somn de o gălăgie mare la mine acasă. Am văzut casa mea plină de poliţişti mascaţi şi fără mască. Nu am fost de faţă în momentul în care a fost imobilizat inculpatul
Martorul B.T., audiat pe parcursul procesului penal, a arătat că este vânzător la staţia P.E.C.O. din com. Ghimeş, le cunoaşte pe recurentele inculpate întrucât locuiesc în aceiaşi comună, iar pe inculpatul K.T. îl ştie din vedere, întrucât a venit la staţie "o dată a luat o butelie, şi parcă o dată sau de două ori, dar nu mai reţin exact a venit însoţit de R.V., cu maşina acesteia".
Audiat de procuror la data de 2 decembrie 2011, în Dosarul nr. 773/P/2011, inculpatul K.T. a precizat: "Despre aceste aspecte nu am discutat nici cu R.M. nici cu R.V. însă ultima dată m-am deplasat la acestea în data de 30 noiembrie 2011 ( alaltăieri seară) pentru a-mi cere scuze de la ele, pentru neplăcerile care ei le-am produs, ocazie cu care şi ele m-au sfătuit să mă predau organelor de politie". Rezultă aşadar că recurentele inculpate cunoşteau că inculpatul K.T. era căutat de organele judiciare, iar prin faptul că l-au primit în locuinţa lor au fost expuse încălcării normelor legale, motiv pentru care şi organele judiciare au venit la domiciliul lor.
Martorul B.T. în declaraţia dată la 14 octombrie 2011, a arătat că a fost se serviciu în staţia P.E.C.O. în ziua de 13 octombrie 2011, ora 19,00, până în ziua de 14 octombrie 2011, ora 7,00, iar la ora 22,00 a venit în staţie inculpatul K.T. "acesta şi-a dat casca jos şi m-a întrebat dacă îl cunosc, eu spunându-i că din vedere, fiind prieten cu fata secretarei din comună şi văzându-1 în ultima vreme pe raza comunei".
Având în vedere că inculpatul K.T. a fost văzut pe raza com. Ghimeş Făget, jud. Bacău, împreună cu recurenta inculpată R.V., organele de urmărire penală au mers la locuinţa recurentei inculpatului R.M., ocazie cu care în momentul apropierii de locuinţa acesteia agenţii de poliţie din cadrul I.PJ. Bacău au observat o persoană de sex masculin având semnalmentele suspectului, fugind prin curtea din spatele casei şi apoi îndreptându-se în pădurea din apropierea satului. S-a trecut la urmărirea acestuia însă nu în pădure. În acest sens s-a încheiat procesul verbal din 14 octombrie 2011 (filele 139 dos urm. pen.).
Din dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul K.T., respectiv datele informative obţinute de organele judiciare din cadrul I.PJ. Bacău, s-a stabilit că inculpatul se află în continuare pe raza com. Ghimeş Făget, jud. Bacău şi se ascunde la locuinţa numitei R.M.
Întrucât recurentele nu au înţeles să coopereze cu organele de urmărire penală, în sensul că au oferit adăpost inculpatului, deşi cunoşteau că s-a emis un mandat de arestare pe numele acestuia şi este căutat de poliţie, a fost necesară demararea în cauză a unor acţiuni de pândă operativă, supraveghere şi interceptare de posturi telefonice de au presupus eforturi materiale şi umane, însă prinderea acestuia a fost îngreunată prin activitatea de sprijin a recurentelor.
Din discuţiile telefonice interceptate autorizat - aflate la dosarul de urmărire penală, filele 243-253, rezultă că, periodic, recurentele se informau despre activităţile organelor judiciare şi îl informa pe inculpat dacă se mai află sau nu în atenţia acestora şi în ce măsură.
De asemenea la data de 12 iunie 2012, a fost admisă la cererea inculpatei R.M. efectuarea unei expertize criminalistice pentru stabilirea vocii şi vorbirii în legătură cu discuţiile telefonice purtate de către aceasta cu inculpatul K.T. la data de 20 octombrie 2011 ora 13,10 şi 18,04 (convorbiri transcrise în procesele verbale aflate la fila 177 şi 178 dosar urmărire penală), concluziile acestei expertize aflându-se la fila 69 din dosarul instanţei, din care se reţine că nu se poate stabili dacă vocea persoanei de sex feminin aparţine sau nu inculpatei R.M., arătându-se în acelaşi timp valoarea indicelui P de 43,01 (fila 15 raport), în condiţiile în care la fila 6 din raport se arată că sub 40% din valorile indicelui P nu se poate stabili dacă vocea aparţine suspectului, iar sub 60% fiind probabil ca vocea să aparţină suspectului.
Instanţa de apel a apreciat că vinovăţia inculpatelor a fost corect apreciată, fapta inculpatelor întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.
Cu privire la individualizarea pedepselor, instanţa de apel a reţinut că pedepsele aplicate au fost judicios apreciate de instanţa de fond, care în mod corect, a ţinut seama, de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. şi de faptul că recurentele au dat dovadă de periculozitate socială sporită, întrucât prin acţiunile lor au oferit ajutorul unei persoane periculoase căutată de o perioadă însemnată de timp de către organele judiciare şi au îngreunat urmărirea penală în cauza de faţă şi în executarea pedepsei la care fusese condamnat sporind totodată şi efortul financiar al statului român.
În ceea ce priveşte cheltuielile judiciare la care au fost obligate recurentele inculpate, acestea au fost stabilite corect de organele judiciare, eforturile financiare fiind ridicate datorită unor acţiuni de pândă operativă, supraveghere, interceptare de posturi telefonice şi alte acte de urmărire penală.
Instanţa de apel a reţinut că aceste cheltuieli sunt justificate şi au fost provocate de activitatea ilegală desfăşurată de recurente.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpatele R.M. şi R. F. solicitând admiterea căii de atac exercitate la casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi achitarea lor, în temeiul pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) din C. pen., deoarece nu au ţinut legătura cu inculpatul K.T., acesta venind la domiciliul lor în momentele în care ele nu erau acasă.
În subsidiar, au solicitat reducerea pedepselor aplicate până la un cuantum, de cel mult 3 luni închisoare, cu păstrarea modalităţii de executare, respectiv în baza art. 81 C. pen. care reglementează instituţia juridică a suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Totodată, inculpatele au solicitat şi reducerea cuantumului cheltuielilor judiciare, întrucât suma de 41.500 lei este excesivă, în raport de gradul lor de participare la comiterea pretinsei infracţiuni.
Examinând recursurile declarate de inculpatele R.M. şi R.V., prin prisma dispoziţiilor art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, Înalta Curte constată că sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse:
Prealabil analizării motivelor de recurs formulate, Înalta Curte va face câteva precizări pentru stabilirea limitelor analizării recursurilor, în raport de modificările legislative intervenite prin Legea nr. 2/2013 şi a practicii sale constante.
Potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., coroborat cu dispoziţiile art. 38510 alin. (2), (21) C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod, prin urmare, verificarea instanţei de ultim control judiciar se limitează astfel numai la cazurile de casare expres prevăzute de lege şi care au fost invocate în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, cu singura excepţie a cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu - art. 385 alin. (3) C. proc. pen.
Legea nr. 2/2013 a impus o nouă limitare a devoluţiei căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 17 al art. 385 C. proc. pen., scopul urmărit, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.
Astfel cum se poate observa, decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penal, cauze minori şi de familie, la data de 26 martie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (15 februarie 2013) şi ca atare, este supusă casării numai sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din Lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării in vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în cauză.
De asemenea, Înalta Curte are în vedere că, este incident cazul de casare prevăzut în art. 3859 pct. 12 teza I C. proc. pen., dacă instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare, reţinând o situaţie de fapt corectă, însă în mod greşit a apreciat că fapta constituie o anumită infracţiune, deşi în realitate lipseşte unul din elementele constitutive ale acesteia, soluţia fiind contrară legii.
Situaţia de fapt, verificarea concordanţei dintre aspectele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate, poate fi cenzurată numai prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., referitor la eroarea gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
Totodată, Înalta Curte are în vedere că nu pot fi. analizate critici cu privire la greşita individualizare a pedepsei, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 385 pct. 17 C. proc. pen., ci, eventual, acestea ar putea fi. circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. În acest sens, se reţine, însă, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Pe de altă parte, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. în cazul în care nu sunt respectate dispoziţiile art. 38510 alin. (1) şi (2), în temeiul alin. (2)1 al aceluiaşi articol, instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă că recurenta inculpată R.V. a trimis la dosar, prin fax, motivele de la data de 10 octombrie 2013, iar recurenta inculpată R.M. şi-a motivat recursul numai oral în ziua judecăţii, prin apărătorul desemnat din oficiu. încălcându-şi astfel, obligaţia ce îi revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Conform art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., în cazul în care nu se respectă termenul prev. de alin. (2) al art. 38510 C. proc. pen., instanţa de recurs examinează numai cazurile de casare care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu.
Cu privire la critica invocată de inculpata R.M., referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de favorizare a infractorului, pe care a încadrat-o în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 teza I C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi examinată, întrucât, a fost exclusă din categoria cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi supusă controlului judiciar, depunerea motivelor scrise de recurs în termenul prevăzut de lege.
Totodată, criticile recurentei inculpate R.M. privind greşita individualizare a pedepsei şi solicitarea acesteia de a se dispune reducerea ei, nu pot fi examinate prim prisma C. proc. pen., ci, eventual, ar putea fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
În acest sens, se reţine, însă, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, or, în cauză, recurenta inculpată a criticat hotărârile pronunţate sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, apreciată ca fiind prea aspră în raport cu circumstanţele sale personale, situaţie exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
În ceea ce priveşte criticile recurentei inculpate R.V., referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de favorizare a infractorului, întrucât, instanţele au dat o interpretare greşită probelor administrate în cauză, se constată că sunt nefondate.
Astfel, potrivit art. 264 C. pen., favorizarea infractorului reprezintă ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii.
Conform normei de încriminare, infracţiunea de favorizare a infractorului presupune, ca situaţie premisă, o infracţiune comisă anterior, iar ca element material al laturii obiective, un ajutor dat unui infractor (o persoană care a săvârşit o infracţiune), în scopul de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a-i asigura acestuia folosul sau produsul infracţiunii comise.
Din examinarea materialului probator administrat în cauză se reţine că inculpata R.V. a declarat în cursul urmăririi penale (fila 125-126), faptul că ştia despre inculpatul K.T., cu care era prietenă de 3 ani, că acesta are un mandat de executare de aproximativ 1 an de zile, despre care le-a spus şi părinţilor ei, iar în urmă cu o lună şi jumătate de a fi prins inculpatul K.T. în casa părinţilor ei din Ghimeş, au venit nişte poliţişti care i-au întrebat, atât pe ea, cât şi pe inculpata R.M. despre K.T. şi în acelaşi timp le-a spus că pe numele acestuia există un mandat de executare a pedepsei.
Martorul B.T. a declarat faptul că îl cunoaşte pe K.T. din vedere, întrucât era prieten cu „fata secretarei comunei", iar în staţia P.E.C.O. unde lucra martorul, K.T. a venit de mai multe ori însoţit de inculpata R.V. (filele 136-138 dosar urmărire penală).
Din declaraţia martorului R.I., tatăl inculpatei R.V., rezultă că inculpatul K.T. îi vizita fiica, la locuinţa martorului, unde acesta venea şi îşi petrecea timpul în camera ei, iar organele de poliţie care l-au ridicat şi l-au încătuşat pe inculpat chiar din locuinţa familiei R. (filele 143-145 dosar urmărire penală).
Acelaşi martor a mai relatat că atunci când şi-a întrebat soţia, pe de ce este căutat K.T. de poliţie, aceasta i-a spus „ că nu e treaba mea şi să nu mă bag în treburile altora".
Din discuţiile telefonice înterceptate autorizat (filele 243, 253 dindosarul de urmărire penală), rezultă că, periodic, inculpatele R.V. şi R.M. se informau despre activităţile organelor judiciare şi îl informa pe inculpat dacă se mai află sau nu în atenţia acestora şi în ce măsură.
Aşa fiind, se constată că în mod corect instanţa de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a apreciat că fapta inculpatei R.V. de a oferit ajutor inculpatului K.T. care era dat în urmărire generală din data de 07 octombrie 2010, de către I.P.J. Braşov, ca urmare a comiterii mai multor fapte de furt calificat (inclusiv din locuinţe, fapte care, în practică, se pot lesne transforma în tâlhării în locuinţe sau chiar în omor deosebit de grav în scop de jaf) pe numele său fiind emis un mandat european de arestare (filele 78-84 dosar de urmărire penală), pentru a îngreuna şi zădărnici urmărirea penal, judecata şi executarea pedepsei de către acesta, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.
Totodată, referitor la critica inculpatei R.V. privind greşita aplicare a legii în raport cu dispoziţiile art. 72, art. 52 C. pen., cu consecinţa stabilirii unei greşite individualizări a pedepsei, se constată că nu poate examina critica prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat în scris şi susţinut oral de inculpata R.V., prin apărătorul desemnat din oficiu, prin care s-a solicitat o nouă individualizare a pedepselor aplicate, invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., vizând greşita aplicare a legii, în sensul că instanţele inferioare nu au conferit eficienţă tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere că nu este cunoscută cu antecedente penale, are un loc de muncă stabil, dovedit cu cartea de muncă, are un domiciliul stabil, provine dintr-o familie organizată, este tânără şi fiind la primul conflict cu legea penală, nu a avut reprezentarea gravităţii faptei, înalta Curte constată că potrivit susţinerilor invocate se tinde la o nouă reindividualizare a pedepsei, ceea ce nu se circumscrise cazului de casare invocat ce vizează situaţia „când hotărârea este contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii".
Individualizarea pedepsei se realizează de către instanţa de fond pe baza criteriilor menţionate în art. 72 C. pen., implicând o operaţiune de apreciere fundamentată pe probatoriului administrat.
Potrivit dispoziţiilor C. proc. pen., raportate la cazurile de casare, care au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. a fost modificat, sub aspectul reindividualizării pedepsei.
Noile dispoziţii ale art. 3859 pct. 4 C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin art. l pct. 15 din Legea nr. 2/2013 se refera doar la cazul în care se poate face recurs atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Aşa fiind, cu privire la cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., înalta Curte constată că din sfera de cenzura a acestei instanţe, în calea de atac a recursului a fost exclusă greşita individualizare a pedepsei în raportat cu prevederile art. 72 C. pen., rămânând astfel numai situaţia în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Din examinarea actelor dosarului se reţine că pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatei R.V. pentru săvârşirea- infracţiunii de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., sancţionată cu închisoarea de la 3 luni la 7 ani, este în limite legale, fiind orientată spre minimul prevăzut de norma incriminatoare.
Or, în cauză, recurenta inculpată R.V. a criticat hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, considerată prea mare în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptei şi datele sale personale, însă în recurs nu se mai poate proceda la o reapreciere a probelor, iar reindividualizarea pedepsei nu vizează legalitate hotărârii ci temeinicia acesteia.
Abrogarea expresă a cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. arată că voinţa legiuitorului a fost aceea ca, în conformitate cu art. 3859 C. proc. pen., examinarea în recurs să se limiteze doar la chestiunile de legalitate şi nu de temeinicie.
Prin urmare, motivul de recurs referitor la greşita individualizare a pedepsei nu se încadrează în cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi nici în celelalte cazuri de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
De asemenea critica inculpatei R.V. privind greşita aplicării a legii în raport cu greşită aplicare dispoziţiile art. 191 C. proc. pen., referitor la stabilirea cuantumului cheltuielilor judiciare la plata cărora aceasta a fost obligată către stat, solicitând repartizarea acestora în raport de activitatea infracţională desfăşurată în cauză de fiecare inculpat, se constată că este neîntemeiată, întrucât nu poate fi examinată prin prisma niciunui dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine, pe de o parte, că potrivit art. 191 alin. (1) C. proc. pen., în caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat pe tot parcursul procesului, cheltuieli al căror cuantum este determinat de instanţă, iar pe de altă parte, că niciun text de lege nu impune obligaţia dovedirii acestora de către organul judiciar (parchet, instanţă), în cuantumul lor reflectându-se însă în mod inevitabil şi atitudinea procesuală concretă a inculpatului, în raport cu care costurile administrării justiţiei în fiecare caz în parte pot fi mai mari sau mai mici.
Stabilirea cuantumului cheltuielilor judiciare constituie o chestiune de apreciere a instanţei, în raport de complexitatea cauzei penale, amploarea probelor administrate, cheltuielile efectuate pentru administrarea acestora şi pentru efectuarea actelor de procedură, în sensul dispoziţiilor art. 189 C. proc. pen. şi cu respectarea dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen. şi întrucât motivul de recurs invocat de recurenta inculpată nu priveşte aspecte de nelegalitate a hotărârii, nu poate fi examinat prin niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că motivele de recurs formulate de inculpatele R.M. şi R.V., sunt neîntemeiate astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de acestea
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentele inculpate vor fi obligate la plata sumei de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatele R.M. şi R.V. împotriva Deciziei penale nr. 53 din 26 martie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi de familie.
Obligă recurentele inculpate la plata sumei de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3723/2013. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 3878/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
