ICCJ. Decizia nr. 3796/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3796/2013
Dosar nr. 7786/110/2012
Şedinţa publică din 2 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 98/D din 26 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 7786/110/2012 al Tribunalului Bacău, s-a dispus în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, condamnarea inculpatului C.Ş. la pedeapsa de 1 an închisoare.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 118 lit. f) C. pen. cu ref. la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, s-a dispus confiscarea cantităţii de 1.151,7 g. cannabis (din care 1.146,3 g. în vederea distrugerii şi 5 g. contraprobă) şi care au fost depuse la Camera de corpuri delicte a I.G.P.R. cu dovada din 16 noiembrie 2012.
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător desemnat din oficiu.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a arătat că, la 02 iulie 2012 D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vaslui a declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău, cauza privind pe inculpatul C.Ş., cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de trafic de droguri şi deţinere de droguri în vederea consumului propriu, prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată, şi art. 4 alin. (1) din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., motivat de faptul că activitatea infracţională a acestuia s-a desfăşurat pe raza localităţii Podu Turcului, judeţul Bacău.
În fapt, în cauza nr. 31D/P/2011, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vaslui a efectuat cercetări faţă de mai multe persoane sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere la dispoziţie de materiale pornografice cu minori, dar şi introducerea în ţară şi deţinere de droguri de risc, motivat de faptul că în cursul efectuării urmăririi penale sub aspectul primei infracţiuni au existat indicii temeinice cu privire la faptul că învinuiţii T.A.N.C. şi T.A.R.C., care fuseseră plecaţi în străinătate, la revenirea în localitatea de domiciliu au introdus în ţară o cantitate de droguri de risc ce a fost ascunsă la locuinţa familiei T. de pe raza localităţii Podu Turcului, judeţul Bacău.
În baza autorizaţiei de percheziţie emise de Tribunalul Vaslui la data de 03 noiembrie 2011, organele de urmărire penală au procedat la efectuarea percheziţiei domiciliare la locuinţa familiei T., unde locuia la acea dată inculpatul C.Ş., persoana însărcinată de proprietari cu îngrijirea gospodăriei şi efectuarea muncilor agricole. Cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare, în anexa imobilului - bucătărie - în care locuia inculpatul C.Ş., a fost identificată cantitatea de 1.151,70 g. cannabis - după îndepărtarea tulpinilor - sub formă de plante cu tulpină, frunze, muguri şi seminţe, întinse pe ziare, în vederea uscării, pe o suprafaţă de 3,20/1,20 metri din acea dependinţă.
Fiind audiat în faza urmăririi penale, inculpatul C.Ş. a precizat că a cumpărat cantitatea de plante de cannabis în cursul lunii august 2011 cu suma de 300 RON, de la o persoană pe care n-o poate identifica, cunoscută doar după prenumele „N.” şi despre care ştie că au fost deţinuţi anterior împreună într-o unitate de penitenciar. Inculpatul a mai precizat că a cunoscut faptul că deţinerea acestei substanţe este interzisă de lege şi că o deţinea pentru consum propriu.
Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 noiembrie 2011, ca urmare a analizării substanţei identificate cu ocazia percheziţiei domiciliare la locuinţa inculpatului C.Ş., în cadrul Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor - B.C.C.O. Iaşi, s-a stabilit că proba înaintată este constituită din 1.434,1 g. plante uscate de cannabis, respectiv 1.151,7 g. cannabis - după îndepărtarea tulpinilor - şi conţine THC, substanţă psihotropă biosintetizată de plantă de cannabis, ce face parte din Tabelul anexă nr. III la Legea nr. 143/2000.
Situaţia de fapt expusă şi reţinută a fost dovedită nu doar de declaraţia inculpatului de recunoaştere în totalitate a învinuirilor ce i se aduc, din cadrul judecăţii, dar şi prin toate mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, respectiv: procesul-verbal de sesizare, procesul-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 noiembrie 2011 al Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor - B.C.C.O. Iaşi; declaraţiile martorilor T.A.R.C., T.C.C., A.I., declaraţiile inculpatului, din coroborarea cărora s-a dovedit vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii faţă de care s-a dispus trimiterea sa în judecată.
În drept, fapta inculpatului C.Ş., constând în aceea că inculpatul, în perioada august - 04 noiembrie 2011, a deţinut în locuinţa temporară de pe raza localităţii Podu Turcului, fără drept, pentru consum propriu cantitatea de 1.151,70 g. cannabis (după îndepărtarea tulpinilor), ce conţine THC, substanţă psihotropă biosintetizată de plantă de cannabis, ce face parte din Tabelul anexă nr. III la Legea nr. 143/2000, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, care sancţionează „deţinerea de droguri de risc în vederea consumului propriu”, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., infracţiunea fiind săvârşită în stare de recidivă postexecutorie.
La realizarea procesului de individualizare a pedepsei ce s-a aplicat inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege [de la 6 luni la 2 ani sau amendă, respectiv de 4 luni la 1 an şi 2 luni după aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.], pericolul social al faptei săvârşite, circumstanţele de fapt şi modul concret de comitere a acestora, precum şi circumstanţele vizând persoana inculpatului, acesta fiind recidivist postexecutoriu, dar şi prin acordarea eficienţei juridice a art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana inculpatului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Astfel:
- „conduita bună”, în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absenţa antecedentelor penale, însă în cauză inculpatul este recidivist postexecutoriu;
- „stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită”, în sensul art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., în raport cu specificul infracţiunilor, nu se regăseşte în prezenta cauză;
- „atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor”.
În sensul art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., nu se reduce la recunoaşterea săvârşirii infracţiunii, pe fondul existenţei, la dispoziţia organelor judiciare, a probelor care dovedesc săvârşirea faptelor. De altfel, conduita procesuală a inculpatului, constând în recunoaşterea faptelor, a primit deja eficienţa juridică constând în reducerea limitelor de pedeapsă, conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Sub acest aspect, instanţa a reţinut pericolul social al infracţiunii, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor [reduse ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.], având în vedere în acest sens că faptele sunt de natură a aduce atingere sănătăţii colectivităţilor umane, cu consecinţe, uneori, ireversibile pentru viaţă şi capacităţile intelectuale ale celor cărora le sunt destinate, spre consum, drogurile. În plus, cantitatea de droguri de risc cu care a fost surprins inculpatul este destul de mare - 1.151,70 g. cannabis (după îndepărtarea tulpinilor), ce conţine THC, substanţa psihotropă biosintetizată de planta de cannabis - fapta acestuia prezintă pericol social, întrucât aduce atingere unei valori importante ocrotite de lege. În această privinţă, s-a reţinut că nu trebuie omis specificul acestor fapte, care au fost încriminate în considerarea naturii şi periculozităţii lor de substanţe stupefiante.
De asemenea, s-a avut în vedere şi faptul că inculpatul are antecedente penale, respectiv se afla în stare de recidivă postexecutorie, urmând ca la încadrarea juridică a faptei din prezenta cauză, să se reţină disp. art. 37 lit. b) C. pen. Astfel, din fişa de cazier a inculpatului şi sentinţa penală nr. 776 din 12 iunie 2001, definitivă la 28 februarie 2002, prin decizia penală nr. 167 din 28 februarie 2002 a Curţii de Apel Iaşi, rezultă că inculpatul a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă de 5 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, pedeapsă executată în perioada 19 aprilie 2001 - 01 decembrie 2004, fiind liberat condiţionat cu un rest rămas neexecutat de 747 zile.
Având în vedere că la data săvârşirii cu intenţie a infracţiunii care face obiectul prezentului dosar, 04 noiembrie 2011, nu se împlinise termenul de reabilitare (acesta se împlinea la 17 octombrie 2014, faţă de prevederile art. 134 C. pen.), chiar dacă pedeapsa anterioară se consideră executată la împlinirea termenului, raportat la prev. art. 37 lit. b) C. pen., sunt îndeplinite condiţiile pentru primul termen, cât şi pentru al doilea termen al recidivei postexecutorii.
În ceea ce priveşte sancţionarea recidivei mari postexecutorii, la individualizarea legală a pedepsei, instanţa a avut în vedere că, potrivit art. 39 alin. (1) pct. 4 C. pen., pentru infracţiunea săvârşită în stare de recidivă postexecutorie se poate aplica o pedeapsă până la maximul special al acesteia, iar dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor de până la 10 ani.
Referitor la pedeapsa accesorie, Tribunalul s-a raportat la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la Protocoalele adiţionale şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie (ex. cauzele Hirst c. Marii Britanii, Sabău şi Pîrcălab c. României), care în conformitate cu art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţie fac parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenţiei de către România prin Legea nr. 30/1994, dar şi la decizia nr. 74/2007 pronunţată de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea recursului în interesul legii.
Faţă de jurisprudenţa Curţii Europene în materie, secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au pronunţat în acelaşi sens în soluţionarea recursului în interesul legii, prin decizia nr. 74/2007, stabilind că dispoziţiile art. 71 C. pen., referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile înscrise în art. 71 alin. (3) C. pen.
În prezenta cauză, faţă de natura faptelor săvârşite de inculpat, Tribunalul a apreciat că nu se justifică şi interzicerea dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., nefiind proporţională faţă de scopul limitării acestui drept. Restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor poate fi dispusă doar dacă este necesară, iar o astfel de măsură trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o. O aplicare automată a pedepsei accesorii a dreptului de a vota, încalcă atât principiul proporţionalităţii, cât şi art. 3 din Primul Protocol adiţional.
Instanţa a reţinut că natura faptei săvârşite, ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatului, duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor electorale prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, motiv pentru care exerciţiul acestora va fi interzis pe durata executării pedepsei principale, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.
Cât priveşte modalitatea de executare, în raport de criteriile anterior menţionate s-a apreciat că, având în vedere antecedentele penale, ce relevă conduita inculpatului anterior comiterii faptei, respectiv starea de recidivă care impune agravarea sancţiunii, dar şi cantitatea mare a drogurilor găsite asupra inculpatului, sunt tot atâtea elemente ce conduc instanţa la concluzia că scopul pedepsei aplicate poate fi atins numai cu executarea pedepsei aplicate în regim de detenţie şi că nu se poate face aplicarea prevederilor art. 81 C. pen., în sensul suspendării condiţionate a executării pedepsei pe o durată a termenului de încercare calculată conform art. 82 C. pen., aşa cum a solicitat inculpatul.
Potrivit prevederilor art. 81 alin. (1) C. pen., instanţa poată dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate persoanelor fizice dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de la art. 81 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. Or, din fişa de cazier a inculpatului, a rezultat că inculpatul a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă de 5 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii tâlhărie, inculpatul fiind recidivist postexecutoriu, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 81 alin. (1) lit. b) C. pen. şi nu poate beneficia de suspendarea executării pedepsei.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal inculpatul C.Ş., acesta fiind motivat oral, prin apărătorul desemnat din oficiu, care a susţinut că sancţiunea aplicată este prea aspră, întrucât inculpatul nu a pus în pericol sănătatea comunităţii, ci sănătatea proprie.
Prin decizia penală nr. 97 din 11 iunie 2013, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, a respins apelul declarat de apelantul inculpat C.Ş., ca nefondat.
S-a reţinut că prima instanţă a apreciat în mod corect că din probele administrate legal şi declaraţia de recunoaştere a inculpatului rezultă situaţia de fapt redată în considerentele sentinţei penale recurate şi vinovăţia inculpatului. De asemenea, a dat o încadrare juridică legală, în concordanţă cu faptele reţinute potrivit procedurii speciale şi simplificate de judecare a cauzei în baza recunoaşterii vinovăţiei, în conformitate cu prevederile art. 3201 C. proc. pen.
De asemenea s-a reţinut că rezultă din întregul materialul probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, la care se adaugă pledoaria de vinovăţie a inculpatului, că în perioada august - 04 noiembrie 2011, a deţinut în locuinţa temporară de pe raza localităţii Podu Turcului, fără drept, pentru consum propriu cantitatea de 1.151,70 g. cannabis (după îndepărtarea tulpinilor), ce conţine THC, substanţă psihotropă biosintetizată de plantă de cannabis, ce face parte din Tabelul anexă nr. III la Legea nr. 143/2000, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infiacţiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, care sancţionează deţinerea de droguri de risc în vederea consumului propriu, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., infracţiunea fiind săvârşită în stare de recidivă postexecutorie.
În esenţă, instanţa de apel a constatat că tratamentul sancţionatoriu aplicat de prima instanţă corespunde criteriilor de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., iar faţă de criticile formulate în apel, a apreciat că, în contextul cauzei, nu se justifică diminuarea pedepsei, deoarece examinarea criteriilor obiective prevăzute în art. 72 C. pen. se efectuează în mod plural, fără preeminenţa vreunuia din acestea. Instanţa a reţinut pericolul social ridicat al infracţiunii, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor [reduse ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.], având în vedere în acest sens că faptele sunt de natură a aduce atingere sănătăţii colectivităţilor umane, cu consecinţe, uneori, ireversibile pentru viaţă şi capacităţile intelectuale ale celor cărora le sunt destinate, spre consum, drogurile. În plus, cantitatea de droguri de risc cu care a fost surprins inculpatul este destul de mare - 1.151,70 g. cannabis (după îndepărtarea tulpinilor), ce conţine THC, substanţă psihotropă biosintetizată de plantă de cannabis - faptă care prezintă pericol social major, întrucât aduce atingere unei valori importante ocrotite de lege. Totodată, s-a avut în vedere şi faptul că inculpatul are antecedente penale, respectiv se află în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen.
Totodată, s-a reţinut că, raportat la gravitatea faptei săvârşite, la împrejurările săvârşirii acesteia şi persoana inculpatului, pedeapsa aplicată de către prima instanţă este temeinic stabilită şi corespunde tuturor acestor criterii şi funcţiei de reeducare şi prevenire a pedepsei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.Ş., întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3959 pct. 172 C. proc. pen. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecând, reducerea pedepsei.
Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public, de apărătorul recurentului inculpat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpatul C.Ş. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, constată că acestea este nefondat pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi de familie, la data de 11 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că inculpatul C.Ş. şi-a motivat recursul numai oral în ziua judecăţii, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce îi revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.Ş. împotriva deciziei penale nr. 97 din 11 iunie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.Ş. împotriva deciziei penale nr. 97 din 11 iunie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3794/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 3797/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
