ICCJ. Decizia nr. 3803/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3803/2013
Dosar nr. 2316/1/2013
Şedinţa publică din 2 decembrie 2013
Asupra contestaţiei de fată;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 333 din 31 ianuarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 0548/97/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de partea civilă Statul Român - prin A.N.A.F. – reprez. de D.G.F.P. Hunedoara Deva, D.G.F.P. împotriva deciziei penale nr. 104/A din 20 septembrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
A casat sentinţa penală atacată şi a trimis cauza pentru continuarea judecăţii la Curtea de Apel Alba Iulia.
A respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.I. împotriva aceleiaşi sentinţe.
A obligat recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii, a formulat contestaţie în anulare contestatorul T.V.G., aceasta fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 10 aprilie 2013.
Pe această cale, contestatorul şi-a exprimat nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de instanţa de recurs, în drept fiind invocate dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., susţinând că la instanţa de recurs nu a fost citat.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul T.V.G., sub aspectul admisibilităţii în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.
Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, şi anume anularea pentru vicii, nulităţi privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.
Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestaţiei în anulare poate fi anulată hotărârea, cât şi de retractare, respectiv că însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea este pusă de a controla condiţiile în care a dat hotărârea şi de a o infirma eventual.
În conformitate cu dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestaţie în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestaţia în anulare putând fi exercitată doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute expres şi limitativ de lege.
Prin urmare, examinarea temeiniciei contestaţiei nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilităţii în principiu.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-11 ), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri diferite pentru aceeaşi faptă;
e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Aşadar, legiuitorul a prevăzut expres şi limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestaţiei în anulare, instituindu-se astfel o garanţie că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane şi în orice condiţii de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătoreşti definitive.
În prezenta cauză se constată că a fost promovată contestaţia în anulare invocându-de dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. în sensul că nu a fost citat de către instanţa de recurs.
Cu privire la criticile expuse în cuprinsul cererii formulate de contestator, circumscrise art. 386 lit. a) C. proc. pen., se constată că acestea nu pot fi calificate şi încadrate în dispoziţiile anterior menţionate, întrucât instanţa de recurs în concordanţă cu dispoziţiile art. 3855 C. proc. pen. potrivit căruia, judecă recursul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de recurs şi numai în raport cu calitatea pe care recurentul o are în proces şi de aceea nu a dispus citarea contestatorului T.V.G. pentru că acesta nu a exercitat calea de atac a recursului.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că motivele invocate de contestator nu se circumscriu cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege, nefîind îndeplinite cumulativ cerinţele care condiţionează admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, motiv pentru care va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul T.V.G. împotriva deciziei penale nr. 333 din 31 ianuarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 0548/97/2006.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul T.V.G. împotriva deciziei penale nr. 333 din 31 ianuarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 0548/97/2006.
Obligă contestatorul la plata sumei de 225 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3799/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3815/2013. Penal → |
|---|
