ICCJ. Decizia nr. 380/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 380/2013
Dosar nr. 2084/2/2012
Şedinţa publică din 4 februarie 2013
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată că, prin sentinţa penală nr. 278 din 29 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale nr. 276 din 11 iunie 2009 a Judecătoriei Penale nr. 12 din Valencia, rămasă definitivă la data de 16 septembrie 2009, privind persoana condamnată A.M.O., născut la 27 ianuarie 1980 în municipiul Cosntanţa, cu domiciliul în municipiul C., judeţul Constanţa.
Totodată, s-a dispus transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani închisoare, fiind dedusă perioada executată de la 2 noiembrie 2011 la zi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, prin rezoluţia din 2 martie 2012, a fost sesizată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în vederea recunoaşterii sentinţei penale nr. 276 din 11 iunie 2009 a Judecătoriei Penale nr. 12 din Valencia, Regatul Spaniei, şi punerii în executare a acesteia, în conformitate cu dispoziţiile art. 158 sau art. 159 din Legea nr. 302/2004, apreciindu-se de către procuror că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de legea specială pentru transferarea condamnatului A.M.O. în România, în vederea continuării executării pedepsei.
Verificând actele şi lucrărle dosarului, pe baza informaţiilor şi documentelor comunicate de statul de condamnare, Curtea de apel a constatat că, prin sentinţa penală nr. 276 din 11 iunie 2009 a Judecătoriei Penale nr. 12 din Valencia, definitivă la data de 16 septembrie 2009, numitul A.M.O. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru un delict de furt cu violenţă, prevăzut de art. 237 şi 242.1 C. pen. spaniol, şi la o pedeapsă de 2 luni amendă cu o cotă zilnică de 6 euro, pentru infracţiunea de vătămare, prevăzută de art. 6171 din acelaşi Cod, fiind, astfel, îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1983, şi de art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată.
În fapt, prin sentinţa de condamnare s-a reţinut că, la data de 1 mai 2008, în jurul orei 23:15, numitul A.M.O., în timp ce se afla în zona A.E. din Valencia, prin violenţă, a deposedat-o pe partea vătămată C.R.R. de geanta personală, în care se aflau bani şi bunuri, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 800 euro.
Examinând documentele transmise de autorităţile judiciare ale statului solicitant, s-a constatat că este îndeplinită condiţia dublei încriminări la care se referă art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, faptele comise de numitul A.M.O., în împrejurările descrise, găsindu-şi corespondent în prevederile art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), c) C. pen. privind infracţiunea de tâlhărie.
Cu privire la situaţia executării pedepsei, s-a reţinut că, din relaţiile comunicate de autorităţile spaniole, rezultă că aceasta a început la data de 2 noiembrie 2011 şi urmează să se finalizeze la 30 noiembrie 2014, fiind, aşadar, îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate şi de art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Totodată, s-a constatat că persoana condamnată A.M.O. şi-a manifestat consimţământul pentru a fi transferată în România în vederea executării pedepsei, fiind realizată şi cerinţa prevăzută de art. 3 lit. d) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate şi de art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată.
De asemenea, instanţa a reţinut că este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate şi art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, din adresele din 6 septembrie 2011 şi din 2 septembrie 2011 ale Ministerului Administraţiei şi Internelor rezultând că numitul A.M.O. este cetăţean român.
Ca urmare, constatând că s-a făcut dovada îndeplinirii tuturor cerinţelor prevăzute de Legea nr. 302/2004, Curtea a admis sesizarea formulată de Parchet, a procedat la recunoaşterea sentinţei penale nr. 276 din 11 iunie 2009 a Judecătoriei Penale nr. 12 din Valencia şi a dispus transferarea persoanei condamnate A.M.O. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani închisoare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pentru nelegalitate, criticând-o sub aspectul omisiunii instanţei de a recunoaşte pedeapsa accesorie a decăderii speciale din dreptul la sufragiu pasiv, precum şi pedeapsa de 30 de zile închisoare, în care s-a realizat conversia pedepsei de 2 luni amendă cu o cotă zilnică de 6 euro, aplicată prin aceeaşi hotărâre de condamnare.
Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte apreciază recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti ca fiind fondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Potrivit art. 158 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, în cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul şi durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.
În cauză, însă, deşi a optat pentru continuarea executării în România a pedepsei aplicate condamnatului A.M.O. prin sentinţa penală nr. 276 din 11 iunie 2009 a Judecătoriei Penale nr. 12 din Valencia, Curtea de apel a nesocotit cerinţele prevăzute de art. 158 din actul normativ menţionat, în sensul că nu a respectat nici felul şi nici durata pedepselor stabilite de instanţa spaniolă, pronunţând, astfel, o hotărâre contrară legii.
Aşa cum rezultă din documentele transmise de autorităţile judiciare din Spania, intimatul A.M.O. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 276 din 11 iunie 2009 a Judecătoriei Penale nr. 12 din Valencia, definitivă la data de 16 septembrie 2009, la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi decăderea specială din dreptul la sufragiu pasiv pe durata condamnării, pentru un delict de furt cu violenţă asupra persoanelor, prevăzut de art. 237 şi 242.1 C. pen. spaniol, şi la o pedeapsă de 2 luni amendă cu o cotă zilnică de 6 euro, pentru infracţiunea de vătămare, prevăzută de art. 6171 din acelaşi Cod.
Ulterior, la data de 18 februarie 2010, s-a pronunţat hotărârea de declarare a insolvenţei şi a fost antrenată răspunderea individuală subsidiară a condamnatului datorită neplăţii a 30 de zile amendă, drept pentru care, pe 7 iulie 2010, s-a emis ordinul de executare a pedepsei privative de libertate. Conform fişei privind lichidarea condamnării, întocmită de Judecătoria Penală nr. 5 din Valencia la data de 28 iulie 2010, pedeapsa finală pe care condamnatul A.M.O. o are de executat conform sentinţei penale nr. 276 din 11 iunie 2009 a Judecătoriei Penale nr. 12 din Valencia, ca urmare a înlocuirii amenzii cu închisoarea, este de 3 ani şi 30 zile închisoare, cu începere de la data de 2 noiembrie 2011 până la 30 niembrie 2014.
Totodată, se observă că, prin hotărârea de condamnare, nu au fost stabilite doar cele două pedepse principale anterior menţionate, ci şi pedeapsa accesorie a decăderii speciale din dreptul la sufragiu pasiv pe durata condamnării, pedeapsă compatibilă cu legislaţia română, găsindu-şi corespondent în prevederile art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen.
Ca urmare, constatând că, în mod greşit, prima instanţă a dispus transferarea intimatului A.M.O. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării unei pedepse cu închisoarea mai mici decât cea aplicată de statul de condamnare şi fără a avea în vedere şi pedeapsa accesorie care însoţeşte sancţiunea penală principală, nesocotind, astfel dispoziţiile art. 158 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, va casa, în parte, sentinţa penală atacată şi, în rejudecare, va dispune transferarea într-un penitenciar din România a condamnatului persoană transferabilă A.M.O. în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani şi 30 zile închisoare.
Totodată, va face aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. peoc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 278 din 29 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe condamnatul persoană transferabilă A.M.O.
Casează, în parte, sentinţa penală atacată şi, în rejudecare:
Dispune transferarea într-un penitenciar din România a condamnatului persoană transferabilă A.M.O. în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani şi 30 zile închisoare.
Face aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnatul persoană transferabilă, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 381/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 379/2013. Penal → |
|---|
