ICCJ. Decizia nr. 381/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 381/2013
Dosar nr. 766/33/2012
Şedinţa publică din 4 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul înregistrat în dosarul nr. 141 D/P/2005 din data de 22 februarie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Cluj a fost trimisă în judecată inculpata H.N., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); proxenetism, prevăzută şi pedepsită de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a reţinut, în esenţă, în actul de sesizare a instanţei faptul că inculpata H.N., în perioada 2004-2006, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, prin abuz de autoritate, împreună cu ceilalţi învinuiţi, Ie-a recrutat, respectiv Ie-a primit pe martora C.A.M. şi părţile vătămate B.A.M., C.V., L.A.D., P.B.I., F.E.K., toate minore, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituţiei sau alte forme de exploatare sexuală, precum şi prin îndeplinirea de munci şi servicii cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate sau securitate; respectiv în perioada 2004-2006, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, Ie-a recrutat, îndemnat la practicarea prostituţiei pe S.D.M., C.N.S., B.A.M., C.R.V., C.I.C. şi S.O.U., a înlesnit şi a tras de foloase de pe urma activităţii de prostituţie a acestora.
Prin sentinţa penală nr. 150 din 12 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 766/33/2012, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcina inculpatei H.N., din infracţiunile de trafic de minori şi proxenetism, prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatei H.N., din infracţiunile de trafic de minori şi proxenetism, prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunile de trafic de minori, trafic de persoane (în raport de partea vătămată C.I.C.) şi proxenetism, prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 şi art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata H.N., la 3 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 66 C. pen.
În baza art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
În baza art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism.
S-a constatat că cele trei infracţiuni au fost săvârşite de inculpată în condiţiile concursului real de infracţiuni.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 3 ani şi 8 luni închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare şi respectiv 1 an şi 3 luni închisoare stabilite prin prezenta, aplicând inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 8 luni închisoare, pe care o va executa în regim de detenţie.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute la art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 35 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 66 C. pen.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatei durata reţinerii de la data de 29 octombrie 2009.
În baza art. 14 alin. (1) C. proc. pen., art. 346 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 998-999 C. civ. au fost admise în parte acţiunile civile exercitate în cadrul procesului penal de părţile civile C.I.C., domiciliată în C.N., judeţul Cluj, B.A.M., domiciliată în C.N., judeţul Cluj şi C.V., cu domiciliul procesual ales în C.N., judeţul Cluj şi pe cale de consecinţă, a fost obligată inculpata la plata în favoarea acestor părţi civile a următoarelor sume de bani:
- la plata în favoarea părţii civile C.I.C. a sumei de 5.000 RON, reprezentând compensaţii pentru daune morale.
- la plata în favoarea părţii civile B.A.M. a sumei de 50.000 RON, reprezentând compensaţii pentru daune morale.
- la plata în favoarea părţii civile C.V. a sumei de 5.000 euro în echivalent RON la data plăţii, reprezentând compensaţii pentru daune morale.
În baza art. 189 alin. (1) C. proc. pen., s-a stabilit în favoarea Baroului Cluj suma de 1.150 RON, reprezentând onorariul în sumă de 400 RON cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru a asigura asistenţa juridică a inculpatei în faza de urmărire penală, avocat M.A.L. şi onorariile în sumă de câte 150 RON cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru a asigura asistenţa părţilor vătămate minore, avocat P.A., avocat V.I.L., avocat W.D., avocat M.N. şi avocat S.A.C., sumă care se va avansa din F.M.J.L.C.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata în favoarea statului a sumei de 7.450 RON reprezentând cheltuieli judiciare, sumă care include şi onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu.
În fapt instanţa a reţinut în esenţă că în cursul anului 2004 inculpata H.N. şi martorul N.C.M. s-au asociat înfiinţând SC N.C. SRL cu sediul în Cluj-Napoca, având ca obiect principal de activitate cea de baruri.
Clubul era cu circuit închis, exclusivist, în care aveau acces numai persoane din elita socială care făceau parte dintre cunoscuţii inculpatei sau recomandate de cunoscuţii acesteia, persoane cu o condiţie materială deosebită cărora să li se asigure confidenţialitatea.
La început localul a funcţionat cu un număr de dansatoare de naţionalitate moldoveana însă în timp inculpata H.N. s-a preocupat de racolarea mai multor tinere, dintre care 6 minore (în persoana părţilor vătămate B.A.M., C.V., L.A.D., P.B.I., F.E.K. şi C.A.M.).
Minorele urmau să ţină companie la masă clienţilor iar la cererea acestora să întreţină relaţii sexuale în schimbul unor sume de bani aceasta fiind activitatea pentru care s-a făcut cunoscut localul în rândul cercurilor restrânse de persoane agreate ca şi clienţi.
Astfel, inculpata a instruit barmanii şi ospătarii să permită accesul doar acelor persoane care vor prezenta cartea sa de vizită sau cu privire la care îi informa în prealabil că urmează să vină. Clienţii aveau posibilitatea să aleagă tinerele cu care urmau să se întreţină la masă, iar ulterior să se deplaseze în altă parte pentru a întreţine cu ele relaţii sexuale. Au existat situaţii în care clienţii au întreţinut relaţii sexuale cu tinere chiar în incinta barului. De asemenea, în alte situaţii, inculpata H.N. intermedia întâlniri ale tinerelor cu diferiţi bărbaţi, cu scopul de a întreţine relaţii sexuale contra cost, chiar fără ca aceştia să mai treacă pe la club.
De la sfârşitul anului 2004 până în anul 2006, pentru a obţine câştiguri din exploatarea serviciilor sexuale, inculpata H.N. a racolat fie personal, fie prin intermediul personalului barului sau a damelor de companie, ori chiar prin anunţuri postate în ziarele locale de publicitate, circa 20 de tinere.
Tinerele racolate trebuiau să îndeplinească anumite condiţii impuse de inculpată, aceasta preferând tinerele „discrete şi finuţe”, „să aibă trăsături faine”, „tâmpite, să tacă şi să facă”.
Contrar susţinerilor inculpatei în apărare, tinerele racolate ca animatoare se aflau la dispoziţia patroanei, desfăşurând activităţi în folosul clubului, sens în care relaţia dintre părţi era una de subordonare, specifică unor raporturi de muncă. Cu toate acestea, nici uneia dintre tinerele racolate ca animatoare nu i s-a încheiat un contract de muncă, evidenţa comisioanelor pentru consumaţii era ţinută la bar, pe caiete, nefiind întocmite acte contabile, iar plata se făcea de către inculpată sau de către angajaţii de la bar, fără a se întocmi state de plată şi a se calcula şi reţine contribuţiile obligatorii. Tinerele racolate, aveau acelaşi program de lucru cu animatoarele fiind astfel încălcate şi dispoziţiile art. 112 alin. (2), art. 125 şi art. 128 C. mun., care impune un program de lucru de maxim 6 ore pe zi pentru minori, (care de altfel, potrivit dispoziţiilor art. 13 din acelaşi act normativ, dobândesc capacitate de a încheia contract de muncă abia la vârsta de 16 ani) şi interzice folosirea minorilor la îndeplinirea unor munci şi servicii pe timp de noapte.
În ceea ce priveşte vârsta fetelor, având în vedere declaraţiile părţilor vătămate care se coroborează între ele, rezultă că aceasta era cunoscută inculpatei care fie personal fie prin intermediul angajaţilor barului le cerea actele de identitate.
Referitor la părţile vătămate C.V. şi C.A.M., instanţa de fond a reţinut că acestea au ajuns să lucreze pentru inculpată prin intermediul martorului L.N.C.
La angajare, inculpata a luat cunoştinţă despre vârsta celor două fete care aveau la acea dată 14 şi respectiv 15 ani.
Despre activitatea desfăşurată în cadrul barului a aflat mama părţii vătămate C.A.M. care a interzis fiicei sale orice colaborare ulterioară cu N. Club.
Partea vătămată C.V., ai cărei părinţi erau plecaţi la muncă în străinătate a continuat colaborarea cu N. Club pentru o perioadă de câteva luni atunci când era solicitată fie de inculpată, fie de angajaţii de la bar.
În ceea ce o priveşte pe partea vătămată B.A.M. instanţa de fond a reţinut că aceasta, înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, a fost invitată la N. Club de către colega ei de clasă, partea vătămată C.V., care i-a prezentat-o pe inculpata H.N. Inculpata i-a propus părţii vătămate să lucreze la bar, ca damă de companie, urmând să fie plătită cu 10% din valoarea consumaţiei cu clienţii acesta fiind de altfel comisionul care era plătit şi în cazul celorlalte două părţi vătămate.
De asemenea, inculpata a întrebat-o pe partea vătămată ce vârstă are, aflând că aceasta urma să împlinească 18 ani peste o lună. Partea vătămată arată că a acceptat propunerea fără să-şi dea seama de implicaţii.
Ulterior, partea vătămată a întreţinut la diverse intervale de timp relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi, inculpata fiind cea care îi aranja întâlnirile în incinta clubului, cât şi la diferite restaurante din Cluj sau chiar direct la hoteluri, indicându-i numărul camerei în care era clientul şi pentru care, partea vătămată primea între 50 şi 100 de euro pentru un act sexual.
Partea vătămată a întrerupt colaborarea cu N. Club urmare a unui incident petrecut în cursul lunii februarie 2006 când inculpata H.N. i-a cerut părţii vătămate să se deplaseze cu doi clienţi din club la domiciliul acestora. Iniţial partea vătămată a refuzat, însă la presiunile psihice ale inculpatei, partea vătămată a acceptat. Partea vătămată arată că unul dintre cei doi a lovit-o pentru a o determina să întreţină relaţii sexuale şi cu el, abuzând apoi de ea. Partea vătămată nu a formulat plângere penală prealabilă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, însă s-a plâns inculpatei, care după câteva zile i-a oferit suma de 100 euro, să-şi cumpere ceva frumos şi să uite cele întâmplate.
Fiind afectată în plan psihologic de abuzul emoţional, sexual şi fizic prin care a trecut, aceasta a apelat la consiliere psihologică. De asemenea, partea vătămată a beneficiat de un program de asistenţă a victimelor din partea A.N.I.T.P., Centrul Regional Cluj, în perioada decembrie 2007-decembrie 2008 necesitând consiliere psihologică.
În ceea ce le priveşte pe părţile vătămate L.A.D. şi F.E.K., acestea au fost aduse la N. Club de partea vătămată B.A.M.
Ca şi celelalte părţi vătămate, şi acestea urmau să fie plătite cu acelaşi comision de 10% din valoarea consumaţiei şi lucrau ca dame de companie. Partea vătămată P.B.I. a fost racolată de martorul L.N.C. care s-a deplasat la club, împreună cu aceasta şi cu martorele C.A.F., C.A.I. şi C.A.
Martora C.A.I. a declarat că împreună cu partea vătămată au fost aşezate la o masă cu mai mulţi clienţi bărbaţi. Unul dintre aceştia Ie-a propus celor două minore să întreţină relaţii sexuale cu el într-un separeu din club. Martora C.A.I. a refuzat propunerea clientului respectiv şi a arătat că ulterior acesta s-a retras într-un separeu timp de aproximativ jumate de oră cu partea vătămată. Chiar dacă partea vătămată P.B.I. neagă consumarea vreunui raport sexual în incinta separeului, este evident atât aspectul că scopul deplasării în acea locaţie a fost tocmai întreţinerea de raporturi sexuale (întregul comportament al clienţilor încă de la masa din primul separeu fiind sugestiv în acest sens, întrucât aceştia le propuseseră fetelor să îi însoţească la hotel şi ulterior într-o vacanţă la schi), cât şi implicarea inculpatei în calitate de patroană a clubului în activitatea de intermediere de relaţii de acest gen între fete şi clienţi (în acest sens fiind declaraţiile martorelor C.A. şi C.A.F. care au arătat că au întrebat insistent despre partea vătămată P.B.I., spunându-li-se că aceasta este „ocupată” şi nu poate pleca din club momentan.
Chiar dacă la plecarea din club inculpata i-a înmânat părţii vătămate P.B.I. o carte de vizită, cerânduri să mai revină, aceasta a refuzat să se angajeze ca damă de companie, aceasta fiind singura deplasarea la club pe durata programului de funcţionare de la orele serii.
Partea vătămată majoră C.I.C. a fost prezentată inculpatei de către martorul J.L.
Partea vătămată C.I.C. a lucrat ca damă de companie timp de aproximativ un an, până în aprilie 2006, în tot acest timp ea a întreţinut plaţii sexuale contra cost, cu mai mulţi bărbaţi la îndemnul şi potrivit aranjamentelor făcute de către inculpata H.N.
Martora C.R.V. a arătat că în vara anului 2004, inculpata H.N. a publicat un anunţ în Piaţa de la A la Z, privind angajarea de dame de companie. Martora C.R.V., în vârstă de 26 de ani a răspuns anunţului, contactând-o pe inculpata H.N., care i-a cerut să se prezinte la club. C.R.V. a discutat iniţiat cu martora C.S., angajată în calitate de barman-ospătar, care i-a comunicat că în cazul în care va fi angajată urmează să ţină companie clienţilor din bar, că va fi plătită procentual din consumaţia pe care o va face cu clientul şi că este interzis să practice relaţii sexuale cu clientul în incinta clubului.
Potrivit declaraţiilor date de martora C.R.V. în faţa instanţei de judecată, aceasta a consimţit în mod liber la întreţinerea de relaţii sexuale contra unor sume de bani şi că şi-a păstrat clientela şi îndeletnicirile chiar şi în prezent.
Martora a confirmat aspectul că inculpata H.N. nu doar că avea la cunoştinţă despre natura relaţiilor dintre fete şi clienţi, dar le şi încuraja şi le intermedia, unele dintre fete vorbind chiar despre faptul că inculpata şi-ar reţine un comision din aceste aranjamente, fără ca martora să cunoască date certe în această privinţă.
Martora S.O.L. în cursul anului 2004, a aflat de la martora S.M., despre faptul că ar putea să se angajeze la N. Club, un club privat, unde putea să câştige bani din consumaţii făcute cu clienţii.
Martora S.O.L. a acceptat, la insistenţele inculpatei, să întreţină relaţii sexuale cu mai mulţi dintre clienţii prezentaţi de către aceasta ulterior aflând că inculpata percepea de la clienţi sume mai mari de bani, în jur de 300 euro, pentru a le trimite fete cu care să întreţină relaţii sexuale.
Şi pentru martorele C.N.S. şi B.A.M. inculpata a intermediat întâlniri cu diferiţi bărbaţi, în restaurante din Cluj şi chiar la hoteluri, unde acestea erau trimise uneori împreună cu tinerele care erau victime ale traficului de persoane.
Instanţa a mai reţinut că, deşi prin rechizitoriu se reţine că şi în privinţa martorei S.D.M. inculpata ar fi săvârşit acte specifice de proxenetism, prin recrutarea, îndemnarea sau înlesnirea practicării prostituţiei, instanţa va înlătura acest act material din sarcina inculpatei H.N., reţinând că declaraţiile părţilor vătămate minore, ale martorelor majore, ale martorei S.D.M. însăşi, dar şi procesele-verbale de redare a conţinutului convorbirilor telefonice purtate între inculpată şi această martoră conturează existenţa unei relaţii de prietenie şi colaborare între cele două pe linia recomandării de clienţi şi respectiv a convocării fetelor la diverse ieşiri cu aceştia, nicidecum o relaţie de subordonare care să justifice concluzia unui ascendent al inculpatei care să poată fi încadrat acţiunilor specifice laturii obiective ale infracţiunii prevăzută de art. 329 C. pen.
Sub aspectul încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpata H.N., instanţa de fond a reţinut în esenţă că:
Tinerele racolate aveau o doză mare de naivitate astfel că inculpata reuşea să câştige iniţial încrederea fetelor, dezvoltând o relaţie apropiată cu fiecare dintre ele (atmosfera de la club fiind caracterizată de martora C.S. ca una „de familie”), context în care afla elemente personale de la aceasta, pe care apoi le folosea pentru a obţine supunerea victimei. De asemenea, inculpata a acţionat pentru a crea victimelor un sentiment de recunoştinţă şi ataşament, profitând de faptul că multe dintre acestea aveau probleme personale, suferind diferite forme de abuz în familie, sau aveau greutăţi financiare.
Astfel, dobândind autoritatea asupra acestora, inculpata le cerea tinerelor să iasă cu clienţii pentru a întreţine relaţii sexuale, contra cost, utilizând diferite argumente în funcţie de vulnerabilităţile identificate ale fetelor:prezentarea unui câştig material atractiv şi facil, sau, după caz, prin inducerea unor sentimente de vinovăţie, folosindu-se de recunoştinţa victimelor pentru a le condiţiona emoţional (solicitându-le fetelor să nu o dezamăgească, să facă asta pentru ea, „eu te-am ajutat, iar tu îmi întorci spatele”, „mă bazez pe tine”) sau chiar de teamă (făcând referire la comportamentul violent al clienţilor, sau recurgând la tehnici de şantaj, a ceda solicitărilor de a întreţine relaţii sexuale pentru a nu fi acuzate de furtul unor obiecte personale ale clienţilor).
Din actele dosarului s-a mai reţinut faptul că inculpata H.N. a obţinut foloase materiale din activitatea de prostituţie, atât în mod direct, primind comisioane de la bărbaţi, cât şi indirect, prin preţurile încasate de la clienţii care frecventau barul, preţuri care includeau şi contravaloarea serviciilor sexuale, fiind exagerat de mari în comparaţie cu cele practicate în alte localuri.
Pe baza acestor consideraţii preliminare, instanţa a reţinut în drept că, fapta inculpatei H.N. care, în perioada 2004-2006, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, prin abuz de autoritate, împreună cu martorul L.N.C. sau prin intermediul fetelor angajate ca dame de companie, Ie-a recrutat, respectiv Ie-a primit pe părţile vătămate B.A.M., C.V., L.A.D., P.B.I., F.E.K. şi C.A.M., toate minore, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituţiei sau alte forme de exploatare sexuală, precum şi prin îndeplinirea de munci şi servicii cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate sau securitate, întruneşte dementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Cu privire la cererea de schimbare de încadrare juridică formulată de apărătorul inculpatei H.N. la termenul de judecată de la data de 13 martie 2012, din infracţiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), instanţa a reţinut că aceasta este neîntemeiată, şi a fost respinsă ca atare.
Astfel, contrar aprecierilor formulate de inculpată în apărare, dispoziţiile deciziei nr. 16/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii nu sunt aplicabile în cauză, acestea privind distincţia dintre infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001 şi infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 C. pen. Or, distincţiile esenţiale făcute în considerentele şi dispozitivul deciziei enunţate cu privire la cele două infracţiuni [şi care se referă la utilizarea sau nu a vreuneia dintre formele de constrângere enumerate la art. 12 alin. (1) din Legea specială, respectiv ameninţare, violenţă, răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau prin alte forme de constrângere ori profitând de imposibilitatea acelei persoane de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane la săvârşirea actelor de recrutare, traficare, îndemnare, înlesnire sau tragere de foloase din actele de prostituţie] nu sunt aplicabile şi în privinţa infracţiunii de trafic de minori, întrucât textul de incriminare al acestei din urmă infracţiuni nu impune şi cerinţa săvârşirii actelor specifice laturii obiective prin vreo formă de constrângere din cele enunţate la art. 12 din Legea nr. 678/2001, fiind necesară şi suficientă starea de minoritate a victimei pentru a atrage încadrarea juridică la art. 13 din acelaşi act normativ.
Astfel cum în mod just a subliniat şi reprezentanta Ministerului Public, până la apariţia Legii 678/2001 în cazul în care actele materiale enumerate la art. 329 C. pen., erau comise faţă de un minor, fapta de proxenetism dobândea un caracter mai grav şi în consecinţă era sancţionată mai sever, în condiţiile art. 329 alin. (3) C. pen. Însă, după apariţia Legii nr. 678/2001, potrivit principiului că specialul derogă de la general, ori de câte ori faptele enumerate la art. 329 alin. (1) sau (2) sunt săvârşite faţă de un minor, încadrarea juridică va fi cea dată de art. 13 din Legea nr. 678/2001, sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 329 C. pen., fiind astfel restrânsă semnificativ.
Fapta inculpatei H.N., care în perioada anilor 2005-2006 a recrutat-o pe partea vătămată C.I.C. prin intermediul martorilor J.L. şi Z.T. şi a primit-o pe aceasta, folosind ulterior diferite forme de constrângere (prin crearea unei dependenţe financiare, prin manipularea prin şantaj şi respectiv prin crearea unui sentiment de vinovăţie, folosindu-se de recunoştinţa victimei pentru a o condiţiona emoţionai) în vederea exploatării acesteia prin obligarea la practicarea prostituţiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001.
Sub acest aspect, instanţa a admis cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatei, din infracţiunea de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., în infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, reţinând în acest scop că declaraţiile amănunţite date de partea vătămată C.I.C. în faţa instanţei şi prin care aceasta explică formele de manipulare şi constrângere la care a fost supusă de inculpată sunt credibile şi se coroborează, ca mod de operare, cu declaraţiile date de părţile vătămate minore, dar şi de martora C.S., care în faţa instanţei a arătat în mod explicit că a asistat la discuţii purtate de inculpată cu fetele din local, prin care aceasta folosea argumente de ordin financiar sau apela la şantaj sentimental pentru a obţine acordul acestora să presteze relaţii sexuale contra cost.
Spre deosebire de situaţia martorei C.R.V. care audiată fiind nemijlocit de instanţă a arătat în mod expres că a acţionat potrivit propriei sale voinţe liber exprimate atunci când a consimţit la acte de prostituţie şi a martorelor S.O.L. (faţă de situaţia căreia prin ordonanţa din 25 ianuarie 2010 s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei din trafic de persoane în proxenetism şi care neputând fi audiată în faţa instanţei, nu a putut furniza elemente noi de natură a justifica eventuala reţinere a infracţiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001) şi respectiv B.A.M. şi C.N.S. (care nu au relevat elemente de natură a justifica reţinerea vreunei forme de constrângere la practicarea prostituţiei), declaraţiile părţii vătămate C.I.C. din cursul cercetării judecătoreşti relevă o stare de fapt diferită faţă de cea reţinută de parchet şi care justifică reţinerea altor forme de constrângere în înţelesul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. Pe de altă parte, instanţa a reţinut că solicitarea reprezentantei Ministerului Public de a se reţine şi săvârşirea infracţiunii de proxenetism faţă de această partea vătămată nu este justificată, prezentările victimei acesteia la club din proprie iniţiativă fiind în fapt generate de starea de dependenţă financiară exploatată în fapt de inculpată.
În sfârşit, pentru argumentele expuse anterior şi care se referă la lipsa indiciilor de constrângere exercitată asupra martorelor, instanţa a reţinut că fapta inculpatei H.N. care, în perioada 2004-2006, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, Ie-a recrutat, îndemnat la practicarea prostituţiei pe martorele C.N.S., B.A.M., C.R.V. şi S.O.L., a înlesnit şi a tras de foloase de pe urma activităţii de prostituţie a acestora, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism, prevăzută şi pedepsită de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
La individualizarea pedepselor care au fost aplicate inculpatei, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinând în acest sens durata lungă de timp pe parcursul căreia s-a desfăşurat activitatea infracţională (2 ani), aceasta fiind întreruptă doar de interesul crescut al organelor de poliţie faţă de N. Club, numărul victimelor recrutate de inculpată sau în beneficiul inculpatei, conţinutul concret al formelor de exploatare ale persoanei, prin obligarea la practicarea prostituţiei, cu violarea valorilor sociale care caracterizează la modul cel mai intim viaţa unei persoane; tactica de manipulare adoptată de inculpată care s-a folosit fără scrupule de studiile sale universitare în materie de psihologie pentru a obţine aservirea victimelor, scopul urmărit de inculpată, acela de a obţine venituri materiale considerabile din exploatarea sexuală a victimelor; poziţia procesuală adoptată de inculpată, de nerecunoaştere în pofida probelor de incriminare cu scopul evitării angajării răspunderii penale, dar şi circumstanţele personale ale inculpatei care nu este cunoscută cu antecedente penale, aspect care va fi valorificat ca şi circumstanţă atenuantă judiciară, prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi s-a preocupat de desfăşurarea procesului penal, participând la toate şedinţele de judecată, are un loc de muncă stabil şi se bucură de sprijinul familiei legal constituite.
În egală măsură, instanţa a apreciat că durata pedepselor pe care urmează să le stabilească în sarcina inculpatei trebuie privită şi din perspectiva art. 52 C. pen., referitor la pedeapsă şi scopul acesteia. Potrivit textului legal indicat, scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni trebuie să se realizeze nu doar pentru cel căruia i se aplică o pedeapsă care este menită să asigure constrângerea şi reeducarea inculpatului (aşa numita "prevenţie specială"), ci şi pentru ceilalţi destinatari ai legii penale, care sub ameninţarea cu pedeapsa prevăzută în norma penală îşi conformează conduita socială la exigenţele acesteia (aşa numita „prevenţie generală”). Scopul imediat al pedepsei se realizează prin funcţia de constrângere a pedepsei (care implică o privaţiune de drepturi la adresa inculpatului), funcţia de reeducare (care implică înlăturarea deprinderilor antisociale ale inculpatului), dar şi prin funcţia de exemplaritate a pedepsei, care are ca scop determinarea altor posibili subiecţi de drept penal să evite săvârşirea de noi infracţiuni, datorită consecinţelor la care se expun. Or, pentru ca pedeapsa să-şi realizeze funcţiile şi scopul definit de legiuitor în cuprinsul art. 52 C. pen., aceasta trebuie să corespundă sub aspectul duratei şi naturii sale gravităţii faptei comise, potenţialului de pericol social pe care în mod real îl prezintă persoana inculpatei, dar şi aptitudinii acesteia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.
Prin urmare este stabilit cu valoare de principiu că atingerea dublului scop educativ şi preventiv al pedepsei este esenţial condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, revenind instanţei de judecată datoria asigurării unui echilibru real între gravitatea faptei şi periculozitatea infractorului, precum şi durata şi modalitatea de executare a sancţiunii pe de altă parte.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpata solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi în rejudecare, pronunţarea unei noi hotărâri prin care să fie admisă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa din infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen., cu reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatei, reducerea cuantumului pedepselor aplicate acesteia şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei rezultante, cu suspendarea condiţionată, suspendarea sub supraveghere sau executarea pedepsei la locul de muncă.
În motivele de apel inculpata prin memoriul depus la dosar şi susţinerile orale ale celor trei apărători aleşi, a arătat în esenţă că, instanţa de fond a stabilit o greşită stare de fapt cu privire la reţinerea în sarcina sa as infracţiunilor de trafic de minori şi trafic de persoane, făcând o apreciere incompletă sau greşită a probelor administrate în cauză, neanalizând toate probele, selectând şi reţinând doar părţi din acesta care favorizează acuzarea şi înlăturând fără motive probele care favorizează apărarea inculpatei.
Verificând sentinţa penală atacată prin prisma motivelor de apel invocate de inculpată şi a celor care puteau fi puse în discuţie din oficiu, Curtea a reţinut următoarele:
Instanţa de fond a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea, analizând în mod temeinic atât probele administrate în faza de urmărire penală, cât şi cele administrate la cercetarea judecătorească.
Corect au fost încadrate în drept faptele comise de inculpată, întrucât acestea realizează elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 şi proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) şi 2 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Pedepsele aplicate inculpatei au fost stabilite în limitele prevăzute de lege pentru faptele reţinute în sarcina acesteia, cu reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. şi reducerea pedepselor sub limita minimă prevăzută de lege, aplicându-i o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare, cu executarea acesteia în regim de detenţie şi interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
Solicitarea inculpatei de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa din infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) este neîntemeiată, cerere care a fost formulată şi la instanţa de fond şi care în mod întemeiat a fost respinsă.
Potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracţiunea de trafic de minori şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Până la adoptarea Legii nr. 678/2001 în situaţia în care actele materiale enumerate în dispoziţiile art. 329 C. pen. erau comise faţă de un minor, fapta de proxenetism dobândea un caracter mai grav şi în consecinţă pedeapsa era mai mare, respectiv 5 la 18 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi, însă dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 678/2001 referitoare la traficul de minori au caracter special faţă de prevederile art. 329 alin. (3) C. pen. astfel că aplicarea lor se impune cu prioritate, specialul primând în faţa generalului.
Din declaraţiile tuturor părţilor vătămate şi a martorilor audiaţi în cauză rezultă că inculpata cunoştea vârsta acestora, în acest sens fiind declaraţiile părţilor vătămate minore C.V., B.A.M., P.B.I., C.A.M., L.A.D., C.I.C. şi ale martorilor C.S., C.A.F. şi C.A. potrivit cărora inculpata personal sau prin angajaţii localului solicita actele de identitate ale părţilor vătămate, iar vârsta reală a părţilor vătămate minore rezulta implicit din modul cum arătau acestea, precum şi din relaţiile foarte apropiate care existau între părţile vătămate şi inculpată.
Deşi inculpata cunoştea vârsta reală a fiecărei părţi vătămate şi faptul că o parte dintre acestea erau minore, le solicita acestora să spună că sunt majore, să nege că sunt angajatele localului, iar în situaţia în care ar fi fost întrebate de clienţii localului despre relaţia loc cu inculpata să afirme că sunt doar cliente ale localului.
Partea vătămată L.A.D. a arătat în declaraţia dată la instanţa de fond că la prima deplasare la club inculpata sau angajaţii acesteia le solicita părţilor vătămate actele de identitate şi că aceasta avea în perioada în care a lucrat la localul inculpatei vârsta de 17 ani. La fel V., E., T. şi B.A.M. erau minore.
Potrivit declaraţiei părţii vătămate C.V., aceasta şi partea vătămată C.A.M. i-au precizat inculpatei că au vârsta de doar 15 ani la prima întâlnire cu aceasta.
Din declaraţiile martorilor C.S. şi C.A.F. şi C.A. rezultă că pe perioada funcţionării clubului, acesta a fost frecventat de cea. 10 fete dintre care unele erau minore, respectiv B., E., A., V. etc. şi care întreţineau relaţii sexuale cu clienţii localului selectaţi de inculpată, care avea cunoştinţă de vârsta părţilor vătămate.
Faţă de cele de mai sus Curtea a apreciat că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatei din infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) aşa cum solicită inculpata prin motivele de apel.
A constatat neîntemeiată susţinerea inculpatei referitoare ia faptul că instanţa de fond în mod greşit a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa din infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. în infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 referitor la partea vătămată C.I.C.
Din declaraţia părţii vătămate C.I.C. dată la instanţa de fond rezultă că atât aceasta cât şi părţile vătămate minore V., E., A. au fost obligate de inculpată să întreţină relaţii sexuale cu diverse persoane, iar sumele de bani pentru aceste prestaţii erau încasate de inculpată.
Partea vătămată a mai arătat că niciodată nu a mers să întreţină relaţii sexuale cu vreun client din proprie iniţiativă, ci doar la solicitarea inculpatei, care reuşea să o convingă prin diverse mijloace, respectiv că va primi o sumă importantă de bani sau că persoana respectivă o va ajuta în altă privinţă, iar dacă spunea că refuză, inculpata preciza că a vorbit deja cu clientul, că nu mai poate să dea înapoi şi chiar îi era frică părţii vătămate să o refuze pe inculpată, întrucât A. într-o împrejurare a refuzat-o pe aceasta , însă inculpata a traumatizat-o pe partea vătămată.
Martora C.S. arată că inculpata le obliga pe părţile vătămate să întreţină relaţii sexuale cu diverşi clienţi, inclusiv pe partea vătămată C.I.C. profitând de situaţia financiară a acestora sau le şantaja pe motiv că anterior au fost ajutate de inculpată.
Curtea a apreciat neîntemeiată şi critica inculpatei din motivele de apel referitoare la faptul că instanţa de fond a reţinut aceeaşi stare de fapt cu privire la toate infracţiunile reţinute în sarcina sa, fără o delimitare a stării de fapt, deoarece instanţa de fond în considerentele sentinţei penale atacate cu apel în prezenta cauză, a arătat în concret cu privire la fiecare infracţiune starea de fapt, respectiv la infracţiunea de trafic de minori, care dintre părţile vătămate sunt minore şi modalitatea în care inculpata Ie-a obligat pe acestea să întreţină relaţii sexuale cu diverşi clienţi, a arătat în concret că inculpata avea cunoştinţă despre faptul că o parte dintre părţile vătămate erau minore, aşa cum s-a arătat şi în motivarea apelului promovat de inculpată.
Referitor la infracţiunea de trafic de persoane, instanţa de fond a precizat modalitatea în care a acţionat inculpata, obligând pe părţile vătămate să întreţină relaţii sexuale cu diverse persoane, profitând de starea materială a părţilor vătămate sau prin şantajarea acestora pe motiv că anterior au fost ajutate de inculpată.
Cu privire la infracţiunea de proxenetism, s-a reţinut această infracţiunea faţă de părţile vătămate care au consimţit de bună voie să întreţină relaţii sexuale cu clienţii localului, infracţiune necontestată de inculpată.
Curtea a apreciat neîntemeiată şi solicitarea inculpatei de a se reţine şi alte circumstanţe atenuante în favoarea acesteia, faţă de circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. cu reducerea pedepselor sub limita stabilită de instanţa de fond şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, cu suspendare condiţionată, suspendare sub supraveghere sau executare la locul de muncă.
În ceea ce privesc dispoziţiile art. 74 lit. b) C. pen., Curtea a constatat că acestea nu pot fi reţinute în cauză, întrucât inculpata a fost obligată la plata unor despăgubiri civile faţă de părţile vătămate şi care nu au fost achitate până în prezent iar în ceea ce privesc dispoziţiile art. 74 lit. c) C. pen. inculpata nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.
Referitor la cuantumul pedepsei aplicate inculpatei, Curtea a apreciat că instanţa de fond a realizat o corectă individualizare.
Astfel, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui Cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrai, subiectiv, ci din contră, acesta trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei însemnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, aşa încât respectarea cestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei , atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei. Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Din analiza acestui text de lege, precum şi a elementelor ce caracterizează persoana inculpatei, se reţine că aceasta nu a mai comis fapte penale, are studii superioare, a recunoscut o parte din activitatea infracţională, respectiv infracţiunea de proxenetism, iar pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare cu executarea în regim de detenţie, este în măsură să contribuie la reeducarea acesteia.
Împotriva deciziei penale nr,183/A din 25 octombrie 2012 a Curţii de Apel Cluj a declarat recurs inculpata H.N. criticând hotărârea atacată pentru netemeinicie.
În motivele de recurs formulate în scris şi expuse pe larg în şedinţă publică, apărătorul ales al inculpatei a arătat în esenţă că faţă de inculpată se impunea a fi reţinute şi circumstanţele atenuante prevăzute de art. 72 lit. c) C. pen. şi, pe cale de consecinţă, în raport de acestea şi de circumstanţele personale ale inculpatei să se dispună suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei sau executarea pedepsei la locul de muncă.
Faţă de criticile formulate de inculpata H.N. circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpata se face vinovată de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurenta inculpată nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speţă instanţa de fond şi instanţa de prim control judiciar au făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţii acesteia.
Individualizarea pedepselor priveşte deopotrivă stabilirea şi aplicarea acestora dar şi adaptarea în funcţie de gradul de pericol social al faptei şi de periculozitatea şi persoana făptuitorului.
Pedeapsa, pe lângă funcţia de constrângere, îndeplineşte şi un rol, educativ, de exemplaritate şi de reeducare a infractorului, fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.
Funcţia de exemplaritate a pedepsei nu se poate restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul sau minimul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracţiune, astfel încât în procesul de individualizare a pedepsei trebuie avute în vedere toate criteriile referitoare la dispoziţiile dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
Circumstanţele atenuante sunt fapte sau împrejurări prevăzute de lege sau lăsate la aprecierea instanţei care, deşi nu înlătură caracterul penal al faptei, relevă un pericol social redus al acesteia sau o periculozitate redusă a făptuitorului şi care permit judecătorului să aplice o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege.
Individualizarea pedepselor trebuie să respecte principiul proporţionalităţii pedepsei cu natura şi gradul de pericol social al faptei săvârşite, avându-se în vedere drepturile şi libertăţile fundamentale sau alte valori sociale protejate care au fost vătămate prin comiterea infracţiunii.
Conform art. 72 alin. (1) C. pen., „La stabilirea şi aplicare a pedepsei se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui Cod, de limitele de pedeapsă fixat în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.”
Art. 74 C. pen. cuprinde împrejurări de fapt care raportate la cauza pendinte, pot dobândi prin aprecierea instanţei valenţe atenuante. Recunoaşterea unor date şi împrejurări ale realităţii ca circumstanţe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanţele avute în vedere de instanţă reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită în concret, satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.
Faţă de critica formulată de recurenta inculpată referitor la faptul că instanţa de fond şi instanţa de prim control judiciar, în mod nejustificat nu au reţinut şi circumstanţele prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată având în vedere faptul că inculpata nu a recunoscut învinuirile ce i se aduc, iar faptul că aceasta s-a prezentat la toate termenele de judecată nu poate fi reţinut ca şi circumstanţe atenuante.
Prezentarea părţilor în faţa instanţei de judecată ca manifestare a principiului liberului acces la justiţie, reprezintă o atitudine de normalitate, inculpata înţelegând să uzeze de drepturile sale procesuale şi să se prezinte astfel la efectuarea tuturor actelor procesuale şi nu poate fi apreciată decât ca o atitudine de diligentă faţă de propria persoană în urmărirea unui interes propriu.
În speţă, Înalta Curte constată că, faţă de prevederile art. 76 C. pen., instanţa de fond a dat maximă eficienţă circumstanţelor atenuante reţinute toate pedepsele aplicate fiind stabilite sub minimul special prevăzut de lege.
Instanţa de judecată însă nu poate să facă abstracţie de faptul că toate infracţiunile au fost săvârşite în formă continuată, fiind realizat un concurs real de infracţiuni.
Ţinând cont de circumstanţele personale ale inculpatei, instanţa de fond şi instanţa de prim control judiciar nu au aplicat nici un spor în virtutea prevederilor art. 42 raportat la art. 34 C. pen. astfel că, nu se poate reţine poziţia exprimată de inculpată în recurs în sensul că instanţa a aplicat legea doar în litera nu şi în spiritul acesteia.
Faţă de susţinerea referitoare la cercetarea inculpatei în stare de libertate, Înalta Curte constată că acest fapt nu poate să aibă precădere asupra modalităţii de executare a pedepsei.
Până la pronunţarea unei hotărâri definitive, orice făptuitor se bucură de prezumţia de nevinovăţie. În raport de circumstanţele cauzei, gravitatea faptelor precum şi pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl poate prezenta făptuitorul, instanţa poate aprecia asupra reţinerii, după caz arestării acestuia sau cercetarea în stare de libertate.
Faptul că instanţa a considerat în mod corect că nu sunt întrunite condiţiile necesare pentru luarea măsurii arestării preventive nu are nicio relevanţă asupra aprecierii cu privire la modalitatea în care va fi executată pedeapsa aplicată inculpatei în condiţiile în care este găsită vinovată.
Din întregul material probator reiese implicarea inculpatei în activitatea infracţională fie direct fie indirect, aceasta în calitate de patron al barului cunoscând aspectele legate de vârsta fetelor angajate, relaţiile acestora cu clienţii barului, relaţii care în mare măsură erau intermediate de către inculpată.
Faţă de aspectele menţionate, având în vedere gravitatea faptelor pentru care a fost găsită vinovată inculpata, perioada lungă de timp pe parcursul căreia s-a derulat activitatea infracţională, instanţa de fond a dispus în mod corect executarea pedepsei în regim de detenţie, sentinţă care de altfel a fost menţinută şi de instanţa de prim control judiciar.
Aşa fiind, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul formulat de inculpata H.N. împotriva deciziei, penale nr. 183/A din 25 octombrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata sumei de 850 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata H.N. împotriva deciziei penale nr. 183/A din 25 octombrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 850 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales şi a sumei de câte 200 RON, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi vătămate B.A.M. şi C.V. şi intimata parte civilă C.I.C., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 343/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 380/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
