ICCJ. Decizia nr. 383/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 383/2013
Dosar nr. 7410/2/2012
Şedinţa publică din 4 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia din data de 2 iulie 2012, dată în Dosarul nr. 539/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numita B.C., comisar şef în cadrul Poliţiei sectorului 4 Bucureşti, Serviciul de Investigare a Fraudelor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.
Împotriva acestei rezoluţii la data de 12 septembrie 2012 a formulat plângere petentul I.M.V., în temeiul art. 278 C. proc. pen. Plângerea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la data de 13 septembrie 2012.
Prin rezoluţia din 24 septembrie 2012, emisă în Dosarul nr. 3025/II/2/2012, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca tardiv introdusă, plângerea formulată de petentul I.M.V. împotriva soluţiei adoptată în Dosarul nr. 539/P/2012.
Astfel, s-a reţinut că soluţia adoptată la 2 iulie 2012 în Dosarul nr. 539/P/2012 a fost comunicată petentului la 4 iulie 2012, acesta semnând confirmarea de primire la 6 iulie 2012, aşa încât s-a constatat nesocotirea termenului de 20 de zile, prevăzut de art. 278 alin. (3) C. proc. pen.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 2 octombrie 2012, petentul I.M.V. a formulat plângere, în temeiul art. 2781 şi urm. C. proc. pen., împotriva rezoluţiei din data de 2 iulie 2012, dată în Dosarul nr. 539/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Prin sentinţa penală nr. 412/F din 18 octombrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a respins ca inadmisibilă plângerea formulată. în motivarea soluţiei, Curtea de Apel a apreciat că plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale poate fi formulată doar după ce plângerea a fost respinsă conform dispoziţiilor art. 275-278 C. proc. pen.
Potrivit art. 278 alin. (3) C. proc. pen., în cazul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe rezoluţie persoanelor interesate.
Art. 185 C. proc. pen. stabileşte că în cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.
Prin urmare, cum în cauza de faţă petentul I.M.V. nu a respectat termenul de 20 de zile prevăzut de art. 278 alin. (3) C. proc. pen. (expirat cu mult înainte de introducerea plângerii de către petent la procurorul ierarhic superior), ceea ce a condus la neîndeplinirea condiţiei mai sus arătate (de promovare a plângerii conform art. 2781 C. proc. pen. doar după respingerea celei făcute conform art. 278 C. proc. pen.), Curtea a constatat că acesta este decăzut din dreptul de a mai cere judecătorului controlul rezoluţiei procurorului în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen.
Împotriva sentinţei penale nr. 412/F din 18 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a declarat recurs petiţionarul I.M.V., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În motivele de recurs formulate în scris, a arătat în esenţă că în mod greşit Curtea de Apel Bucureşti a respins plângerea formulată ca inadmisibilă menţionând faptul că plângerea sa este întemeiată, iar intimata se face culpabilă de săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului.
Examinând hotărârea recurată, în raport de criticile formulate cât şi din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de către petiţionarul I.M.V., este inadmisibil, întrucât sentinţa atacată cu prezentul recurs este definitivă.
Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Căile ordinare de atac sunt strict şi limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum şi a condiţiilor, cazurilor şi termenelor în care pot fi exercitate.
Astfel, exercitând o cale de atac în afara condiţiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancţionat cu inadmisibilitatea.
Plângerea formulată împotriva rezoluţiilor procurorului de netrimitere în judecată se soluţionează prin sentinţă sau încheiere, după caz, care, în temeiul art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., este definitivă.
În speţă, Înalta Curte constată că petiţionarul a formulat recurs împotriva unei sentinţe prin care a fost respinsă plângerea formulată în baza art. 2781 C. proc. pen., sentinţă care este definitivă şi nesusceptibilă a fi atacată cu apel sau recurs.
Faţă de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petiţionarul I.M.V. împotriva sentinţei penale nr. 412/F din 18 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul I.M.V. împotriva sentinţei penale nr. 412/F din 18 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 787/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1914/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
