ICCJ. Decizia nr. 382/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 382/2013
Dosar nr. 421/64/2012
Şedinţa publică din 4 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 11 noiembrie 2011 petiţionara M.A. a înaintat o plângere penală împotriva numiţilor G.C.R. şi C.A.C. apreciind că aceştia au acţionat în mod abuziv în procedura de evaluare a solicitării sale de înscriere în cadrul Baroului Braşov.
Prin rezoluţia din data de 10 aprilie 2012 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de G.C.R. şi C.A.C. pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivare s-a arătat că interpretarea dispoziţiilor legale nu poate fi imputată conducerii Baroului Braşov şi respectiv avocatului referent pe tărâmul răspunderii penale, cu atât mai mult cu cât la niciun moment cererea petentei M.A. nu a fost respinsă pe fond, ci doar pentru neîndeplinirea condiţiilor prealabile.
Împotriva acestei soluţii, petiţionara a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, plângere care i-a fost respinsă prin rezoluţia din data de 22 mai 2012.
În motivare s-a arătat că procurorul de caz a avut un rol activ, clarificând starea de fapt iar existenţa în conţinutul rezoluţiei a unor menţiuni apreciate ca neadevărate nu constituie motiv de nelegalitate şi împrejurarea că soluţionarea de către conducerea Baroului Braşov a cererii depuse a fost tergiversată, nu echivalează cu săvârşirea infracţiunii reclamate.
Prin sentinţa penală nr. H7/F din 3 octombrie 2012, Curtea de Apel Braşov a respins plângerea formulată de petiţionara M.A. împotriva rezoluţiei procurorului din 10 aprilie 2012 emisă în Dosarul nr. 951/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, arătând în esenţă că fapta numiţilor G.C.R. şi C.A.C. nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Curtea a apreciat că, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor presupune neîndeplinirea, unul act ori îndeplinirea acestuia în mod defectuos de către un funcţionar public, aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cauzându-se astfel o vătămare intereselor legale ale unei persoane, forma de vinovăţie fiind intenţia.
S-a constatat că, în speţă, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, între părţi a existat o corespondenţă, privitoare la cererea formulată de petiţionară la data de 25 iulie 2011 inclusiv între Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Braşov, iar împrejurarea că avocaţii, G.C.R. şi C.A.C. în calitate de decan, respectiv referent al Baroului Braşov au avut un mod de interpretare diferit faţă de cel al petiţionarei cu referire la condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca un avocat definitiv din Republica Moldova să fie înscris într-un barou din România, nu poate echivala cu neîndeplinirea cu ştiinţă, a unui act de serviciu când, de fapt, ar fi trebuit să-l facă, şi prin aceasta, s-a ajuns la vătămarea intereselor sale legale.
Totodată, s-a avut în vedere şi faptul că cererea de înscriere în barou a petiţionarei nu a fost respinsă de către conducerea Baroului Braşov, care este în vigoare în prezent urmare a deciziei Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 306 din 3 martie 2012 la pct. 1 se stipulează că doamna A.M. poate fi înscrisă în Tabloul Baroului Braşov după respectarea formalităţilor şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute în Anexa nr. XXXI la Statutul profesiei de avocat, aviz ce nu înlocuieşte procedura de verificare de către Consiliul Baroului Braşov a cererii de înscriere în tabloul acestuia şi de aprobare a modalităţii de exercitare a profesiei pentru care va opta solicitantul, pct. 4 din acelaşi document.
În baza celor constatate, Curtea a apreciat că, în speţă, conducerea Baroului Braşov nu a făcut altceva decât să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu în sensul verificării cererii de înscriere a petiţionarei, dar şi a condiţiilor prevăzute în Anexa nr. XXXI la Statut (act în vigoare la acel moment).
Împotriva sentinţei penale nr. 117/F din 3 octombrie 2012 a Curţii de Apel Braşov a declarat recurs petiţionara M.A., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Înalta Curte constată că petiţionara nu a precizat motivele de recurs, astfel că, fiind incidente dispoziţiile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., va examina recursul formulat în raport de cazurile de casare ce se iau în considerare din oficiu, conform art. 3859 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.
Examinând hotărârea recurată, din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 alin. lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de către petiţionara M.A., este inadmisibil, întrucât sentinţa atacată cu prezentul recurs este definitivă.
Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Căile ordinare de atac sunt strict şi limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum şi a condiţiilor, cazurilor şi termenelor în care pot fi exercitate.
Astfel, exercitând o cale de atac în afara condiţiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancţionat cu inadmisibilitatea.
Plângerea formulată împotriva rezoluţiilor procurorului de netrimitere în judecată se soluţionează prin sentinţă sau încheiere, după caz, care în temeiul art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. este definitivă.
În speţă, Înalta Curte constată că petiţionara a formulat recurs împotriva unei sentinţe prin care a fost respinsă plângerea formulată în baza art. 2781 C. proc. pen., sentinţă care este definitivă şi nesusceptibilă a fi atacată cu apel sau recurs.
Faţă de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petiţionara M.A. împotriva sentinţei penale nr. 117/F din 3 octombrie 2012 a Curţii de Apel Braşov.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiţionară va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara M.A. împotriva sentinţei penale nr. 117/F din 3 octombrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1001/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 339/2013. Penal → |
|---|
