ICCJ. Decizia nr. 3855/2013. SECŢIA PENALĂ. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3855/2013
Dosar nr. 12225/30/2012
Şedinţa publică din 5 decembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 166/PI din 30 aprilie 2013 a Tribunalului Timiş, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei inculpaţilor A.V. şi T.M., din infracţiunea de tentativă la infracţiunea de omor - prev. şi ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174- art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă - prev. şi ped. de art. 182 alin. (2) C. pen.
În baza art. 182 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul A.V., pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă la 2 (doi) A. închisoare.
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., art. 160b alin. (1), (3) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului A.V. şi în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 11 noiembrie 2012 şi până lăzi.
În baza art. 182 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.M., pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă, la 2 (doi) A. închisoare.
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., art. 160b alin. (1), (3) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului T.M.şi în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 11 noiembrie 2012 şi până la zi.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpaţii A.V. şi T.M. un cuţit tip briceag şi două bâte din lemn, aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalul Timiş, conform procesului verbal din 11 decembrie 2012.
S-a respins cererea formulată de reprezentanta parchetului de prelevarea de probe biologice de la inculpaţi în temeiul art. 3, 7 din Legea nr. 76/2008.
În baza art. 14, 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 C. civ. şi urmat., au fost obligaţi inculpaţii A.V. şi T.M. în solidar faţă de partea civilă A.I. la plata sumei de 25.000 lei despăgubiri civile cu titlu de daune morale.
S-au respins celelalte pretenţii civile ale părţii civile A.I. privind suma de 15.000 lei daune materiale şi diferenţa de 10.000 lei daune morale.
Au fost obligaţi inculpaţii la 1.533,27 lei cheltuieli spitalizare faţă de S.C.J.U. Timişoara, sumă ce va fi actualizată la data executării.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la câte 2.000 lei fiecare cheltuieli judiciare faţă de stat.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa a reţinut în fapt următoarele:
În data de 11 noiembrie 2012, inculpaţii A.V. şi T.M., aflându-se la stâna de ori la care erau ciobA., stână situată pe raza localităţii Peciu Nou, locul numit „B." inculpatul A.V. a observat că pe păşunea din apropierea stânei se afla cu oile la păşunat un alt cioban de la o altă stână aparţinând familiei A.; deoarece ciobanul respectiv ajunse-se cu oile până în apropierea vagonului în care cei doi inculpaţi locuiau, inculpatul A.V. l-a bătut pe ciob an (numitul S.M.) - aplicându-i două lovituri cu palma şi cu bâta peste picioare şi mâna stângă şi l-a alungat pe respectivul cioban de pe păşune întrucât a considerat că acea păşune aparţine de stâna unde erau ciobA. cei doi inculpaţi.
După acest incident numitul S.M. s-a dus de îndată la stâna familiei A. unde a relatat cele întâmplate numiţilor A.O., A.M. şi fiului acestora A.I., după care numitul A.O. a sunat la poliţie anunţând cele întâmplate, urmând să se prezinte împreună cu ciobanul S.M. la postul de poliţie la orele 14.00. Apoi partea vătămată A.I. împreună cu părinţii săi şi numitul S.M. s-au urcat în autoturism şi au plecat până în zona în care se afla stâna la care erau inculpaţii, oprind autoturismul pe un drum în apropriere de stână după care inculpatul A.V. a fost strigat (de către numitul A.O.) să iasă la poartă, astfel că cei doi inculpaţi au coborât la poartă(stâna fiind împrejmuită, există gard la poartă), ajungând la locul unde se afla partea vătămată şi ceilalţi cu autoturismul, partea vătămată i-a spus inculpatului A.V. „să se bată în bâte, să vadă care este mai tare". Inculpatul A.V. avea în mână o bâtă ciobănească cu o porţiune de metal la una din capete, iar partea vătămată avea şi el o bâtă pe care a luat-o din portbagajul maşinii, în momentul în care a coborât din maşină. Cei doi - inculpatul A.V. şi partea vătămată, s-au lovit „bâtă în bâtă" fără a se lovi vreunul pe celălalt însă în aceste momente cei doi fiind în cădere, partea vătămată lovindu-l pe inculpat cu bâta peste picior în zona genunchiului drept, inculpatul A.V., a scos un cuţit (pe care fiind cioban îl purta de regulă asupra sa) şi a aplicat o lovitură cu cuţitul în spate părţii vătămate A.I. în timpul desfăşurării acestui incident tatăl părţii vătămate numitul A.O. a luat bâta ciobănească de la inculpatul A.V. iar apoi bâta a fost luată de la acesta de către inculpatul T.M. care i-a aplicat părţii vătămate (în timp ce aceasta era aplecată ca urmarea loviturii de cuţit) o lovitură cu bâta în partea stângă superioară a corpului, la nivelul capului şi în zona omoplaţilor.
De îndată, partea vătămată a fost luat de către părinţii săi urcat în autoturism pentru a fi transportat la spital iar pe drum victima a fost preluată de un echipaj S.M.U.R.D. şi dusă şa Spitalul de urgenţă Timişoara.
În urma acestor lovituri părţii vătămate i-au fost cauzate leziuni care i-au pus în pericol viaţa, conform raportului de constatare medico-legală din 11 noiembrie 2012 efectuat de I.M.L. Timişoara în care s-au precizat constatările medicale la examenul obiectiv medico-legal efectuat în data de 11 noiembrie 2012 ora 17.00, la S.C.U.J. Timişoara, Clinica Neurochirurgie: Pacient conştient, cooperant, somnolent, orientat T.S. şi la propria persoană. Afirmativ fără pierdere de conştientă post-traumatic, cu vărsături în serviciu U.P.U. Semne de violenţă: urme de sânge închegat şi sânge lichid la nivelul conductului auricular stg.; sânge închegat la nivelul pavilionului urechii stângi, pansament; temporo-parietal stg., la nivelul pielii păroase a capului, excoriaţie de cea. 2/0,7 cm, acoperită de fină crustă hematică, situată pe fond tumefiat şi dureros la palpare; scapular dr., în cadranul supero-extern, plagă verticală de cea. 4 cm., suturată chirurgical cu 3 fire, prelungită superior cu o excoriaţie liniară de cea. 5 cm., oblic ascendenţă medio-lateral; pansament. Constatări din actele medicale - Din fişa U.P.U. S.C.J.U.T. din 11 noiembrie 2012 reiese că pacientul, adus de S.M.U.R.D., a fost prezentat în serviciu U.P.U. la orele 13.06. Motivele prezentării: traumatism prin heteroagresiune. T.C.C. Otoragie stg. Plagă înţepată hemitorace dr. Exam obiectiv:G.C.S. 15, T.A. 110/80 mmHg, Sat 02 96, puls 100; marca traumatică la nivelul capului, otoragie; plagă înţepată hemitorace dr., posterior; Echo fast negativ. Anamnestic: acuză cefalle, greţuri, dureri hemitorace dr. Din buletinul de interpretare al computer-tomografie din 11 noiembrie 2012 rezultă: CT coloană vertebrală nativ: fără modificări de tip traumatic. C.T. creier nativ: fractură cu înfundare occipitală stg. Minimă pneumocefalie temporo-occipital stg. asociată cu contuzie hemoragică cortico-subcorticulară. Ventricul la linia mediană, cu talie normală. C.T. torace nativ: transparenţă pulmonară normală. Fără acumulări fluide pleurale. Plagă prin înţepare ce interesează musculatura paravertebrală dr. la nivel toracal cu prezenţă de ser la nivelul musculaturii paravertebrale. Din F.O. din 11 noiembrie 2012 reiese că pacientul a fost internat pe secţia Neurochirurgie cu dr.: fractură cu minimă înfundare occipital stg. Pneumoencefal. Plagă înţepată (cuţit) hemitorace dr. posterior.
În concluziile acestui raport se reţine că: leziunile traumatice ale numitului A.I. pot avea vechimea din data de 11 noiembrie 2012; leziunile descrise la pct. 1 şi 2 pot fi rezultatul lovirii directe cu un corp dur, iar leziunea descrisă la pct. 3 poate fi rezultatul lovirii directe cu un corp tăietor-înţepător, în condiţii ce vor fi stabilite de organele de anchetă; necesită 45 de zile de îngrijiri medicale, socotite de la data producerii, în absenţa complicaţiilor; leziunile de violenţă au pus în pericol viaţa victimei; leziunile de violenţă nu au produs sluţirea victimei.
Concludente în sensul celor reţinute în fapt de instanţă sunt declaraţiile inculpaţilor coroborate cu declaraţiile martorilor C.I., J.M., Z.F., B.H. şi înscrisurile aflate la dosar şi coroborate parţial cu declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor A.O., A.M., S.M.
Astfel inculpatul A.V., în declaraţiile date la urmărirea penală şi în faţa instanţei, recunoaşte că la alungat de pe terenul de păşunat situat în apropierea stânei (la care erau inculpaţii) pe ciobanul S.M., însă nu recunoaşte că l-a agrest fizic deşi la dosar sunt probe în acest sens. De asemenea, inculpatul recunoaşte că după oprirea autoturismului familiei A. în apropierea stânei, fiind strigat de către numitul A.O. a coborât atât el cât şi celălalt inculpat la poarta stânei, apoi ajungând la locul unde era partea vătămată A.I. la solicitarea acestuia, „s-a bătut cu acesta în bâte" şi în timpul acestei altercaţii fiind lovit de partea vătămată în zona genunchiului stâng, inculpatul a scos un cuţit (tip briceag) pe care-l avea asupra sa şi la împuns cu cuţitul în spate pe partea vătămată. Inculpatul mai arată că bâta pe care o avea el în mână i-a fost luată de numitul A.O. şi în momentul în care acesta (A.O.) a intenţionat să-l lovească pe inculpat cu bâta, celălalt inculpat T.M. a sărit şi a luat bâta lovindu-l apoi pe partea vătămată.
Inculpatul T.M. a recunoscut comiterea faptei în sensul că l-a lovit pe partea vătămată cu bâta ciobănească, însă a susţinut în apărare că i-a aplicat o singură lovitură în zona spatelui, dar probele dosarului confirmă că la lovit în partea superioară stângă, lovitura fiind atât la nivelul capului cât şi în zona omoplaţilor.
Aceste declaraţii ale inculpaţilor se coroborează cu declaraţiile martorilor C.I., J.M., persoane care au fost prezente la momentul declanşării incidentului, din declaraţiile acestora rezultând că într-adevăr inculpatul A.V. a fost strigat de către numitul A.O., iar martora C.I. confirmă că partea vătămată i-a cerut inculpatului A.V. să se bată în beţe, să vadă care este mai tare, apoi martora le-a spus părinţilor părţii vătămate să plece cu maşina însă tatăl victimei a afirmat că nu se întâmplă nimic. Martora confirmă şi celelalte aspecte în sensul că T.M. a luat bâta de la A.O., apoi martora arată că după ce s-au bătut atât inculpatul A.V. cât şi victima erau pe jos, ea fiind cea care l-a luat pe inculpat din acel loc şi sesizând că era lovit la cap, observând o umflătură în zona frunţii şi că îi curgea sânge din gură. în acelaşi loc părinţii lui A.I. l-au luat pe fiul lor şi l-au urcat în maşină. Martora confirmă şi că a sesizat momentul când T.M. l-a lovit pe partea vătămată cu bâta pe care a luat-o de la tatăl lui A.I., însă nu poate preciza locul în care inculpatul T.M. l-a lovit pe victimă, însă ea a văzut că atunci când T.M. a luat bâta aceasta era ruptă, fiind numai jumătate, întrucât s-a rupt anterior atunci când inculpatul A.V. şi partea vătămată s-au lovit „ în bâte".
De asemenea, martora J.M. confirmă că era la stână împreună cu copii atunci când a văzut maşina care a venit şi a auzit când au strigat la V. „ hai să ne batem". Martora arată că maşina a rămas lângă gard după care martora a plecat împreună cu copii din acel loc.
Instanţa nu a putut reţine susţinerea părţii vătămate şi declaraţiile martorilor A.O. şi A.M. în sensul că inculpaţii i-ar fi aşteptat la locul incidentului şi în momentul în care victima a coborât din maşină a fost lovit de inculpaţi cu cuţitul şi bâta ciobănească. Această împrejurare este contrară ansamblului probelor administrate în dosar, probe care sunt de natură a dovedi starea de fapt mai sus reţinută de instanţă.
Instanţa a apreciat că fapta mai sus descrisă săvârşită de inculpaţii A.V. şi T.M. constituie infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. şi ped. de art. 182 alin. (2) C. pen., fiind întrunite elementele constitutive ale aceste infracţiuni, sub aspectul laturii obiective, elementul material fiind realizat prin acţiunea inculpaţilor de lovire a părţii vătămate cu consecinţa producerii rezultatului, constând în punerea în primejdie a vieţii victimei (conform constatărilor medico-legale), creându-se aşadar prin acţiunea inculpaţilor posibilitatea reală şi concretă ca victima să înceteze din viaţă. Sub aspectul laturii subiective inculpaţii au acţionat cu intenţie indirectă în vederea vătămării corporale a victimei dar în condiţii succeptibile de a-i produce moartea fără însă a fi urmărit ori acceptat un asemenea rezultat.
Aşadar, probele dosarului pe baza cărora au fost stabilite starea de fapt reţinută de instanţă nu sunt de natură a dovedi că cei doi inculpaţi ar fi urmărit moartea victimei ori ar fi acceptat un asemenea rezultat. în raport de împrejurările concrete în care cei doi inculpaţi au lovit victima - inculpatul A.V. cu cuţitul în timpul altercaţiei cu victima „ dea se bate bâte în bâte", iar inculpatul T.M. luând bâta de la tatăl victimei a lovit victima în zona omoplatului şi a capului, instanţa reţine că inculpaţii au acţionat numai în vederea vătămării corporale a victimei însă în condiţiile arătate care ar fi putut să-i producă moartea victimei pentru că leziunile suferite de partea vătămată ca urmarea acţiunii inculpaţilor, au pus în primejdie viaţa victimei.
Întrucât la delimitarea infracţiunii de tentativă de omor de cea de vătămare corporală gravă trebuie să se ţină seama de latura subiectivă care este singurul criterii de delimitare, instanţa, în raport cu situaţia de fapt relevată de probele administrate în cauza, a apreciat că încadrarea juridică a faptei din rechizitoriu este greşită deoarece, în cazul tentativei la infracţiunea de omor, inculpatul acţionează numai cu intenţia de a ucide iar în cazul infracţiunii prevăzute în art. 182 alin. (2) teza ultima C. pen. inculpatul acţionează cu praeterintenţie - în sensul că, urmărind să lovească victima sau să-i cauzeze o vătămare corporală, se produce o consecinţă mai gravă, şi anume punerea în primejdie a vieţii acesteia, consecinţă care depăşeşte intenţia inculpatului şi în raport cu care el se află în culpă. Aşadar ceea ce deosebeşte în speţă infracţiunea de vătămare corporală gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieţii persoanei de tentativa la infracţiunea de omor este poziţia subiectivă a inculpaţilor faţă de acţiunile care constituie latura obiectivă a infracţiunii, din împrejurările comiterii faptei săvârşite de inculpaţii A.V. şi T.M., nerezultând elemente care să probeze intenţia acestora de a ucide pe partea vătămată A.I., in cazul infracţiunilor îndreptate împotriva vieţii, intenţia de a ucide rezultă din materialitatea actelor săvârşite de inculpaţi, in speţă împrejurările în care a fost săvârşită fapta, împrejurări mai sus descrise şi în raport de care se concretizează faptul că intenţia inculpaţilor, a fost aceea de a pune în primejdie viaţa victimei şi nu de a o ucide.
Având în vedere aceste motive, tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpaţii A.V. şi T.M. din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa a avut în vedere atât gravitatea ridicată a faptei inculpaţilor - apreciată prin prisma efectelor produse, a intensităţii acţiunii inculpaţilor prin folosirea unui cuţit de către inculpatul A.V. şi lovirea victimei cu bâta ciobănească de către inculpatul T.M., precum şi urmarea socialmente periculoasă(părţii vătămate i-a fost pusă în pericol viaţa, salvarea sa datorându-se intervenţiei medicale).
Tribunalul a mai reţinut că partea vătămată A.I., s-a constituit parte civilă cu suma de 40.000 lei din care 15.000 lei daune materiale şi 25.000 lei daune morale (conform încheierii de şedinţă din 08 februarie 2013), iar ulterior după citirea actului de sesizare şi luarea de declaraţii inculpaţilor, partea civilă A.I. prin apărător ales, a precizat acţiunea civilă în sensul modificării cuantumului daunelor morale de la suma de 25.000 lei la suma de 35.000 lei. Referitor la această modificare de acţiune, tribunalul a reţinut că majorarea daunelor morale la suma de 35.000 lei este contrară dispoziţiilor art. 15 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora constituirea de parte civilă se poate face în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare astfel că, majorarea daunelor morale fiind făcută ulterior acestui moment şi inculpaţii prin apărător ales opunându-se la această modificare a pretenţiilor morale, instanţa a reţinut ca fiind tardivă cererea ulterioară.
În ceea ce priveşte daunele materiale de 15.000 lei solicitate de partea civilă, instanţa a reţinut că probele dosarului nu relevă că prin fapta inculpaţilor s-a produs un prejudiciu material, astfel că această cerere privind despăgubirile materiale este nefondată.
Referitor la prejudiciul moral ca parte din prejudiciul total cauzat părţii civile, s-a reţinut că în consecinţa negativă şi directă a unei fapte culpabile şi care aduce atingere valorilor nepatrimoniale persoanei vătămate.
În speţă, existenţa acestuia este incontestabilă în condiţiile în care suferinţele fizice inerente perioadei de convalescenţă au fost dublate de suferinţe psihice iar leziunile traumatice cauzate au afectat integritatea corporală a părţi civile şi au lipsit-o în mod evident de bucuriile fireşti ale unei vieţi normale pe o perioadă determinată de timp.
Astfel, instanţa a reţinut că prin fapta inculpaţilor de vătămare corporală gravă a integrităţii corporale a victimei, s-a cauzat părţii vătămate A.I. un prejudiciu moral, constând în suferinţele şi durerile cauzate de leziunile traumatice grave suferite, susţinute de constatările cuprinse în raportul medico-legal şi care au necesitat 45 de zile de îngrijiri medicale, cu consecinţa punerii în pericol a vieţii victimei, astfel că faţă de aceste consecinţe, de importanţa şi gravitatea acestora, de intensitatea durerilor fizice şi psihice suferite de către partea vătămată, s-a apreciat că pentru repararea prejudiciului moral încercat de victimă, se justifică obligarea inculpaţilor în solidar la suma de 25.000 lei daune morale, sumă care reprezintă o compensare a suferinţelor morale cauzate victimei, reprezentând o justă satisfacţie acordată victimei pentru prejudiciul suferit.
La stabilirea daunelor morale, instanţa a avut în vedere respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului întrucât asigurarea unei reparaţii juste şi echitabile a acestuia reprezintă o garanţie a imperativului respectării dreptului persoanei la judecată în mod echitabil a cauzei sale de către o instanţă care să hotărască atât cu privire la temeinicia acuzaţiei penale cât şi asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil.
Împotriva sentinţei Tribunalului Timiş au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi inculpaţii A.V. şi T.M.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a criticat sentinţa pentru nelegalitate, precizând că schimbarea de încadrare juridică din infracţiunea de tentativă de omor în infracţiunea de vătămare corporală gravă este greşită, având în vedere împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, intensitatea şi numărul loviturilor aplicate părţii vătămate.
Inculpatul A.V. a criticat sentinţa pentru netemeinicie în ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, solicitând să se reţină că fapta a fost comisă în stare de provocare din partea părţii vătămate care s-a prezentat la locul său de muncă, însoţit de membrii familiei, înarmat cu bâtă cu scopul vădit de a-i aplica o corecţie pentru neînţelegerile pe care le aveau referitoare la locul de păşunat al oilor. Totodată solicită să fie reţinute şi circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. şi reducerea pedepsei menţionând că are în întreţinere 3 persoane din care doi copii minori.
Inculpatul T.M. nu a motivat apelul în scris fiind susţinut .oral de către apărătorul ales care, prin concluziile formulate, a solicitat reducerea pedepsei şi suspendarea condiţionată sau sub supraveghere a executării.
Prin Decizia penală nr. 137/R din 03 iulie 2013 Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş împotriva sentinţei penale nr. 166/PI/2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 12225/30/2012, a desfiinţat sentinţa apelată şi, în rejudecare, în baza art. 20 rap. la art. 174 alin. (1)- art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. a condamnat inculpaţii A.V. şi T.M. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, la câte o pedeapsă de 7 A. şi 6 luni închisoare fiecare. Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei apelate.
În baza art. 381 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a celor doi inculpaţi şi a dedus în continuare din pedeapsă durata arestării preventive din data de 30 aprilie 2013 la zi.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii A.V. şi T.M. împotriva aceleiaşi sentinţei, fiecare inculpat fiind obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că instanţa de fond, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, a reţinut o corectă stare de fapt.
Astfel, pe baza declaraţiilor inculpaţilor, ale părţii vătămate şi ale martorilor C.I., J.M., Z.F., B.H., A.A., A.M., S.M., s-a stabilit că în data de 11 noiembrie 2012, pe fondul unui incident anterior existent între inculpaţi şi partea vătămată A.I., a avut loc un conflict spontan în urma căruia inculpatul A.V. i-a aplicat părţii vătămate o lovitură de cuţit în spate, iar inculpatul M.T. a lovit partea vătămată cu o bâtă în zona capului şi, în urma acestor agresiuni, partea vătămată a suferit o fractură crA.ană cu înfundare occipital stânga, minimă pneumocefalie temporo-occipital stâng, asociată cu contuzie hemoragică cortico-subcroticală. Prezintă, de asemenea, o plagă înţepată hemitorace drept posterior, leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie.
Instanţa de apel a reţinut că acest conflict a fost determinat de inculpatul A.V. care, în cursul aceleiaşi zile, aflându-se împreună cu celălalt inculpat la stâna de oi la care erau ciobA., situată pe raza localităţii Peciu Nou, în locul numit "B." i-a aplicat două lovituri cu palma şi cu bâta peste picioare şi mâna stângă numitului S.M. care, fiind ciobanul familiei părţii vătămate, a ajuns cu oile, cu care se afla la păşunat, până în apropierea vagonului în care ce doi inculpaţi locuiau.
În aceste circumstanţe partea vătămată, după ce a anunţat poliţia despre acest incident, s-a deplasat împreună cu părinţii săi şi numitul S.M. la locul în care se aflau cei doi inculpaţi unde a cerut inculpatului A.V. „să se bată în bâte" să vadă care este mai tare.
În cursul acestei altercaţii inculpatul a fost lovit de partea vătămată la un genunchi cu bâta după care a urmat înjunghierea părţii vătămate de către inculpatul A.V. şi lovirea acesteia cu o bâtă în cap de către inculpatul M.T.
Având în vedere împrejurările în care a fost comisă fapta raportat la intensitatea loviturilor aplicate cu un cuţit şi o bâtă, obiecte apte de a produce leziuni grave, zonele vitale în care au fost aplicate aceste lovituri precum şi urmările cauzate Curtea a apreciat că fapta inculpaţilor constituie infracţiunea de tentativă de omor calificat şi nu vătămare corporală gravă cum greşit a apreciat instanţa de fond, fapta a fost comisă cu intenţie indirectă, inculpaţii având reprezentarea faptului că urmare a agresării părţii vătămate ar putea interveni decesul acesteia şi chiar dacă nu a dorit au acceptat acest rezultat.
Totodată instanţa de apel a apreciat că nu poate fi reţinută stare de provocare din partea părţii vătămate, ca circumstanţă legală prev. de art. 73 lit. b) C. pen., conflictul fiind generat de comportamentul anterior al inculpaţilor şi în special al inculpatului A.V. care l-a agresat pe ciobanul părţii vătămate ce a făcut necesară deplasarea părţii vătămate la stâna inculpaţilor pentru a le cere explicaţii.
De asemenea, nu au putut fi reţinute nici celelalte circumstanţe atenuante prev. de art. 74 C. pen., lipsa antecedentelor penale, conduita procesuală a inculpaţilor, situaţia familială a acestora urmând a fi avute în vedere cu prilejul individualizării pedepselor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii A.V. şi T.M., criticând, în temeiul cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., decizia instanţei de apel sub aspectul greşitei aplicări a legii, solicitând menţinerea hotărârii primei instanţe.
Analizând hotărârea atacată, atât sub aspectul criticilor invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile declarate de către inculpaţi sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului, art. 3855 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenţii şi instanţa se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
În prezenta cauză, se constată că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, la 03 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale, prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se constată că recurenţii au motivat în termen recursurile declarate, motivele scrise de recurs fiind depuse la dosarul cauzei prin apărător desemnat din oficiu, la 19 august 2013, fiind completate la 29 octombrie 2013 şi 3 decembrie 2013, în cazul inculpatului A.V. La data de 8 noiembrie 2013 au fost depuse motive de recurs din partea recurentului inculpat T.M.
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., "hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii."
Înalta Curte reţine că, încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.
În prezenta cauză, nu este incidenţă niciuna dintre aceste situaţii.
Invocând cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. apărătorul ales al recurenţilor inculpaţi a susţinut că, în mod greşit a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpaţilor, din infracţiunea prev. de art. 182 C. pen., astfel cum a fost stabilită de instanţa de fond, în infracţiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., dar şi că în mod greşit instanţa nu a reţinut că inculpaţii au fost provocaţi de partea vătămată să acţioneze în acest fel.
Instanţa de recurs reţine că infracţiunea de tentativă de omor este o infracţiune intenţionată, faptul că rezoluţia infracţională nu este dusă până la capăt datorându-se unor împrejurări independente de voinţa inculpatului.
Doctrina penală a stabilit că există tentativă de omor ori de câte ori infractorul acţionează în aşa fel încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale orgA.smului victimei ori foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanţă timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracţiunilor de vătămare corporală şi nu exprimă dinamismul interior al actului infracţional.
Instanţa de recurs apreciază că, faţă de modalitatea concretă în care s-a produs fapta, obiectele folosite, intensitatea loviturilor aplicate cu un cuţit şi o bâtă, obiecte apte de a produce leziuni grave, zonele vitale în care au fost aplicate aceste lovituri, precum şi urmările cauzate, în mod corect instanţa de apel a apreciat că fapta inculpaţilor constituie infracţiunea de tentativă de omor calificat, fapta a fost comisă cu intenţie indirectă, inculpaţii au avut reprezentarea faptului că, urmare a agresării părţii vătămate ar putea interveni decesul acesteia şi, chiar dacă nu au dorit au acceptat acest rezultat.
Ca atare, în mod corect instanţa de apel a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 C. pen. în infracţiunea de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. şi condamnarea pentru această din urmă infracţiune.
În ce priveşte reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 73 lit. a) şi b) C. pen. instanţa de recurs constată că aceste dispoziţii legale nu sunt incidente în cauză, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel.
Dispoziţiile art. 73 lit. a) C. pen. reglementează circumstanţa atenuantă privind depăşirea limitelor legitimei apărări sau ale stării de necesitate. „Excesul de apărare" sau „excesul justificat", caz frecvent de depăşire a limitelor legitimei apărări şi asimilat cu legitima apărare, are ca principală caracteristică depăşirea limitei unei apărări proporţionale, pe fondul tulburării sau temerii de care a fost stăpânit cel care a săvârşit fapta pentru a înlătura atacul.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen. constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă. Cu alte cuvinte acţiunea victimei trebuie sa fie de o agresivitate deosebită, gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o stare de puternică tulburare sau emoţie încât să nu se abţină de la o ripostă prin săvârşirea infracţiunii.
Din starea de fapt, reţinută de instanţa de fond şi confirmată de instanţa de apel, rezultă că inculpatul A.V. i-a aplicat părţii vătămate o lovitură de cuţit în spate, iar inculpatul T.M. a lovit partea vătămată cu o bâtă în zona capului şi, în urma acestor agresiuni, partea vătămată a suferit o fractură crA.ană, precum şi o plagă înţepată hemitorace, leziuni care au pus viaţa victimei în primejdie.
Având în vedere aceste împrejurări, raportat la intensitatea loviturilor aplicate, cu obiecte apte de a produce leziuni grave şi zonele vitale în care au fost aplicate aceste lovituri, se apreciază că, nu există elemente pentru reţinerea vreunei circumstanţe atenuante legale, probele administrate în cauză neconfirmând faptul că inculpaţii ar fi acţionat sub imperiul provocării sau prin depăşirea limitelor unei apărări legitime.
Înalta Curte îşi însuşeşte toate argumentele expuse, în acest sens, în decizia ce face obiectul căii de atac şi precizează că, în temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., instanţa de recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenţei elementelor faptice reţinute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracţiunilor, fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situaţiei de fapt, întrucât o astfel de verificare nu mai este posibilă în calea de atac a recursului, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A.V. şi T.M. împotriva Deciziei penale nr. 137/R din 03 iulie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
În temeiul art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 11 noiembrie 2012 la 05 decembrie 2013.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A.V. şi T.M. împotriva Deciziei penale nr. 137/R din 03 iulie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 11 noiembrie 2012 la 05 decembrie 2013.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 05 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3830/2013. SECŢIA PENALĂ. Violul (art.197... | ICCJ. Decizia nr. 3909/2013. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... → |
|---|
