ICCJ. Decizia nr. 3877/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3877/2013
Dosar nr. 4056/100/2012
Şedinţa publică din 6 decembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 237 din 28 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Maramureş în Dosarul nr. 4056/100/2012, a fost respinsă cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului S.M.D., de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. şi a aceleia de reţinere a art. 73 lit. b) C. pen., cerere formulată de acelaşi inculpat, prin apărătorul ales.
A fost admisă cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului S.M.D., de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
Au fost condamnaţi inculpaţii S.M.D. şi P.P.I., pentru săvârşirea infracţiunii de: omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. a) C. pen. la pedepse de câte 8 ani închisoare.
În temeiul art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpaţilor pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durate de câte 3 ani.
Cu consecinţele prevăzute de art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpaţilor, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedepsele aplicate prin prezenta reţinerea din 25 martie 2012 şi arestul preventiv începând cu 26 martie 2012, la zi.
În temeiul art. 14 C. proc. pen. coroborat cu art. 1370 C. civ. au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, să plătească părţilor civile O.M. - domiciliată în comuna Ariniş judeţul Maramureş - şi T.R. - domiciliată în Baia Mare, str. T., judeţul Maramureş - suma de 11.206,71 RON, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale (diferenţa rămasă după achitarea sumei de 6.000 RON de către inculpatul S.M.D.).
Conform art. 14 C. proc. pen. coroborat cu art. 1370 C. civ. au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, să plătească părţilor civile O.M. - domiciliată în comuna Ariniş judeţul Maramureş - şi T.R. - domiciliată în Baia Mare, str. T., judeţul Maramureş - echivalentul în RON la data plăţii a câte 7.000 euro, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale.
Au fost respinse restul pretenţiilor civile formulate de părţile civile O.M. şi T.R.
În baza art. 14 C. proc. pen. coroborat cu art. 1370 C. civ. au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, să plătească părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare - cu sediul în Baia Mare, str. Dr. G.C., judeţul Maramureş - suma de 5.289,45 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei O.I., sumă la care se va calcula dobânda legală începând cu data rămânerii definitive a prezentei şi până la efectiva achitare a debitului.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpaţi, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, în vederea introducerii profilului genetic al acestora în SNDGJ.
Conform art. 193 alin. (4) cu trimitere la art. 193 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata către părţile civile a câte 2.306,85 RON reprezentând cheltuieli efectuate de aceste părţi în cursul procesului (suma de 113,71 RON a fost achitată pentru raportul de nouă expertiză efectuată în cauză).
În temeiul art. 191 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata a câte 1.800 RON, cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că la data de 24 martie 2012, în timp ce se aflau la terenul din locul numit „O.J.” situat pe marginea drumului ce face legătura între localitatea Tămăşeşti, judeţul Maramureş şi DJ 108D, pe fondul unor neînţelegeri legate de o suprafaţă de teren, au avut un conflict cu partea vătămată O.I. în vârstă de 73 de ani, căreia i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele în zona toraco-abdominală, cauzându-i leziuni (ruptură de splină) care au necesitat pentru vindecare un număr de 28 - 30 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa.
Prin concluziile preliminarii ale Serviciului Medico-Legal Judeţean Baia Mare din data de 25 martie 2012 s-a concluzionat că „numitul O.I. prezintă leziuni traumatice (splenectomie) care s-au putut produce prin lovire cu corp dur; leziunile i-au pus în primejdie viaţa şi necesită 28 - 30 de zile de îngrijiri medicale”. Totodată cu ocazia internării s-a constatat că acesta prezenta leziuni pe mâna dreaptă, precum şi echimoze la nivelul cotului mâinii stângi.
La data de 28/29 martie 2012 O.I. a decedat la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, iar prin concluziile preliminarii din 29 martie 2012 ale S.M.L. Baia Mare s-a arătat că „moartea numitului O.I. a fost violentă şi s-a datorat şocului hemoragie post ruptură de splină prin agresiune; leziunea tanatogeneratoare s-a putut produce prin lovire cu corp contondent dur; moartea datează din 28/29 martie 2012”.
Prin Raportul de expertiză medico-legală nr. 295 din 8 mai 2012 al Serviciului Medico-Legal Judeţean Maramureş s-a stabilit că „moartea numitului O.I. a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatic, hemoragie şi operator, post ruptură de splină, operată; leziunile tanatogeneratoare şi cele descrise la examenul extern s-au putut produce prin lovire cu corp contondent dur; există legătură de cauzalitate directă între agresiunea din 24 martie 2012 şi decesul victimei din 29 martie 2012”. În acelaşi raport s-a mai arătat că, victima a mai prezentat pe faţa dorsală a mâinii drepte două zone echimotice violaceu verzui de 2/2 - 3/2 cm şi o cicatrice de 1/1 cm cu crustă de sânge, precum şi cotul stâng moderat tumefiat violaceu verzui.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: procesul-verbal de sesizare din oficiu; procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto; procesul-verbal de examinare a obiectelor de îmbrăcăminte aparţinând victimei O.I.; procesul-verbal şi planşa foto cu aspectele leziunilor prezentate de victimă la internarea în spital; concluziile preliminarii şi raportul de expertiză medico-legală nr. 295/57 din 8 mai 2012 ale S.M.L. Baia Mare referitoare la autopsia victimei, planşa foto aferentă şi discul optic cu aspecte fixate cu ocazia necropsiei; declaraţiile părţilor civile O.M. şi T.R.; declaraţiile martorilor O.M., M.M.D. şi M.C.; proces-verbal de confruntare a martorului M.M.D. cu inculpatul P.P.I.; declaraţiile inculpaţilor S.M.D. şi P.P.I.; procesele-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală.
Audiaţi în faţa instanţei de fond, inculpaţii au arătat că nu se prevalează de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. precizând că înţeleg să dea declaraţii în faţa instanţei, astfel că la termenul din 17 iulie 2012 s-a procedat la audierea acestora.
Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, prin Decizia penală nr. 124 din data de 12 iunie 2013 a admis apelurile declarate de inculpatul P.P.I., deţinut în Penitenciarul Gherla, şi părţile civile T.R. şi O.M. împotriva Sentinţei penale nr. 237 din 28 martie 2013 a Tribunalului Maramureş, pe care a desfiinţat-o cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului şi cuantumul daunelor morale şi judecând:
- A condamnat pe inculpatul P.P.I., pentru infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 74 alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 6 ani închisoare.
A menţinut pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
A făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestului preventiv din 25 martie 2012, la zi.
A obligat pe inculpaţii S.M.D. şi P.P.I., în solidar să plătească părţilor civile O.M. şi T.R. suma de câte 15.000 euro, sau echivalentul în RON la data plăţii cu titlul de despăgubiri civile pentru daune morale.
A obligat pe fiecare inculpat la câte 2.000 RON cheltuieli de judecată, din care câte 1.000 RON pentru fiecare din părţile civile.
A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
A respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.M.D. împotriva aceleiaşi hotărâri.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestului preventiv din 25 martie 2012, la zi.
Împotriva sus-menţionatei decizii au declarat recurs inculpaţii S.M.D. şi P.P.I. şi părţile civile O.M. şi T.R.
Recurentul inculpat S.M.D., a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14, 17 şi 172 C. proc. pen. şi a solicitat casarea hotărârilor atacate şi, în principal, schimbarea încadrării juridice dată faptei în cea prevăzută de art. 183 C. pen.
În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei printr-o reală aplicare a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen.
În ceea ce priveşte solicitarea de schimbare de încadrare juridică a faptei, a arătat că sub aspectul elementelor obiective, îi poate fi imputat rezultatul produs numai sub forma culpei şi în raport de obiectul vulnerant folosit, precum şi faţă de împrejurarea că a aplicat victimei o singură lovitură într-o zonă nevitală, aspecte din care rezultă existenţa vinovăţiei sub forma culpei.
A mai susţinut că, infracţiunea săvârşită se circumscrie celei prevăzute de art. 183 C. pen. şi prin prisma factorilor circumstanţiali, respectiv faptul că victima avea vârsta de 73 de ani, suferea de afecţiuni grave de sănătate, iar rezultatul letal a fost cauzat de o bronho-pneumonie instalată în spital, aceasta conducând la decesul său.
În concluzie, în raport de aspectele învederate, a apreciat că forma de vinovăţie ce ar trebui reţinută în sarcina sa este cea a culpei sub forma praeterintenţiei.
Referitor la solicitarea de reţinere a circumstanţei atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., invocată pe tot parcursul apărării, a arătat că victima a avut o atitudine ostilă, a pătruns pe terenul său, iar pe un fond de injurii l-a apucat de gât, împrejurări care au fost de natură a-i crea o stare psiho-emoţională de puternică tulburare, care l-a determinat să-i aplice victimei o singură lovitură într-o zonă nevitală.
Sub aspectul circumstanţelor personale, a invocat situaţia familială stabilă, lipsa antecedentelor penale, precum şi faptul că are reale perspective de reîncadrare în societate, a conştientizat gravitatea faptei săvârşite cu consecinţele producerii ei asupra membrilor familiei, aspecte în raport de care a solicitat reindividualizarea pedepsei, şi faţă de circumstanţele personale evocate, aplicarea dispoziţiilor art. 86 alin. (1) C. pen.
Recurentul inculpat P.P.I. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., şi solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., arătând că a fost condamnat de instanţa de apel la o pedeapsă de 6 ani închisoare, deşi în motivarea hotărârii se reţine că echimozele victimei se puteau datora acţiunii oricăruia dintre cei doi inculpaţi, fără a fi indicat el ca autor.
În aceeaşi ordine de idei a solicitat înlăturarea ca nesinceră a declaraţiei martorului M.M.D., care de altfel arată că nu a văzut nimic, făcând apoi referire la declaraţiile martorilor M.C. şi S.T., precum şi la cea a coinculpatului S.M. menţinută la urmărirea penală şi la instanţă din care rezultă că acesta singur a comis infracţiunea, lovind victima singur în urma unui conflict verbal şi arătând faptul că personal nu l-a ajutat în nici un fel.
Cu privire la raportul de expertiză medico-legală a susţinut că la pct. 5 din raport, numit „Concluzii” se arată că s-a aplicat o singură lovitură în urma căreia victima a suferit o ruptură de splină, iar la pct. 6, cu privire la cele două echimoze de 2 cm. şi tumefierile de la cotul stâng, se arată că puteau fi produse prin cădere.
Coroborând aceste date cu declaraţia inculpatului S. în care acesta a arătat cum a aplicat lovitura, cu rezultatele testării poligraf din care rezultă că ambii inculpaţi au declarat adevărul, precum şi cu fişa de observaţie alături de declaraţia victimei în care se arată că agresiunea a fost produsă de o singură persoană, rezultă faptul că personal nu a exercitat violenţe asupra victimei, astfel că se impune admiterea recursului şi achitarea sa.
Recurentele părţi civile O.M. şi T.R., în motivele de recurs scrise aflate la dosarul cauzei au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 172 C. proc. pen., în temeiul cărora au solicitat condamnarea inculpaţilor S.M.D. şi P.P.I. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
De asemenea, au solicitat admiterea cererilor de constituire de părţi civile, atât cu privire la despăgubirile civile materiale, cât şi sub aspectul despăgubirilor morale solicitând obligarea inculpaţilor, în solidar, la plata sumei de 500 RON/lună, începând cu luna mai 2012, reprezentând suma achitată unei persoane care o ajută pe partea civilă O.M. în gospodărie de la decesul soţului O.I., cu caracter permanent, cu titlu de despăgubiri materiale.
Sub aspectul despăgubirilor morale au solicitat obligarea inculpaţilor, în solidar, la plata sumei de 100.000 euro, reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit de recurenta parte civilă O.M., urmare a decesului victimei O.I. şi 100.000 euro, reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit de recurenta parte civilă T.R., urmare a decesului victimei O.I.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, dar şi a celor ce pot fi invocate din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpaţii S.M.D. şi P.P.I. şi de părţile civile O.M. şi T.R. sunt nefondate.
Astfel, în ceea ce priveşte primul motiv de casare susţinut de inculpatul P.P.I. întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. vizând solicitarea de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., invocând lipsa unui element constitutiv al infracţiunii, şi anume, lipsa intenţiei în suprimarea vieţii victimei, Înalta Curte constată că acest motiv vizând solicitarea de achitare, prin trimitere la greşita interpretare a probelor de către instanţele de fond şi de apel nu se circumscrie noţiunii de „greşită aplicare a legii” şi nu poate fi cenzurat de instanţa de recurs prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Verificând acest motiv al recurentului inculpat P.P.I. alături de cel al inculpatului S.M.D. vizând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. referitor la schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., precum şi cel invocat de părţile civile privind condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte constată că motivele recurenţilor inculpaţi şi cel al părţilor civile vizează modificarea stării de fapt reţinută cu caracter definitiv de către instanţa de apel.
Aceasta în condiţiile în care prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate şi cu încadrarea juridică date faptelor nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei de recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen.
Or, judecata în recurs înseamnă o verificare a hotărârii recurate numai sub acele aspecte care se încadrează într-unul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Limitarea obiectului judecăţii în recurs la cazurile de casare prevăzute de lege, înseamnă că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temeiuri pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia din cazurile de casare prevăzute de lege.
Motivul recurentului inculpat P.P.I. ce vizează achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-ar fi circumscris, teoretic, cazului de casare prevăzut de pct. 18, care dădeau dreptul instanţei de recurs de a cenzura modul în care au fost reţinute faptele şi împrejurările de fapt ale cauzei. Însă, chiar şi sub imperiul legii de procedură, anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, cazul de casare prevăzut la pct. 18 presupunea o eroare gravă de fapt, care nu echivala cu o apreciere greşită a faptelor, astfel cum solicită, la acest moment, acest recurent.
La acest moment, prevederile pct. 18 al art. 3859 C. proc. pen. au fost abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, astfel încât netemeinicia deciziei penale atacate nu mai poate fi cenzurată în calea de atac a recursului.
Aşa cum s-a arătat şi în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. De aceea, instanţa de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăţiei şi pedepselor aplicabile; nu judecă procesul propriu zis, judecând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
În acest context, recursul nu este o cale de atac asemănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu cea a unei căi de reformare sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze exact în parametrii în care a avut loc judecata în primele două grade de jurisdicţie (fond şi apel).
Legislaţia procesual penală actuală instituie teoria casării numai a aspectelor de drept legate de nelegalitatea hotărârilor penale ceea ce reprezintă esenţa recursului în al treilea grad de jurisdicţie.
Analizând hotărârea pronunţată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., invocat de inculpatul S.M.D. cu privire la solicitarea de reţinere a circumstanţei atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi de părţile civile, referitoare la redozarea pedepselor aplicate inculpaţilor, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală raportate la cazurile de casare care au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, cu referire la data la care a fost pronunţată Decizia penală nr. 124 a Curţii de Apel Cluj, respectiv 12 iunie 2013, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. a fost abrogat, sub aspectul reindividualizării pedepsei.
Noile dispoziţii ale art. 3859 pct. 14 astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 15 din Legea nr. 2/2013 se referă doar la cazul în care se poate face recurs atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că din sfera de cenzură a acestei instanţe, în calea de atac a recursului a fost exclusă greşita individualizare a pedepsei în raport cu prevederile art. 72 C. pen., rămânând astfel numai situaţia în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat, pedepsele aplicate inculpaţilor încadrându-se în limitele prevăzute de textele de lege incriminatoare.
În ceea ce priveşte recursul părţilor civile sub aspectul laturii civile a cauzei, Înalta Curte constată că aceleaşi critici au fost invocate şi în apel, instanţa procedând la o majorare a cuantumului daunelor morale, astfel că, fiind o chestiune lăsată de legiuitor la latitudinea instanţei, se apreciază că şi din acest punct de vedere hotărârea pronunţată este legală şi temeinică.
Aşa fiind, cum nu s-a invocat nici un alt motiv pentru care hotărârea atacată să fie contrară legii sau să se fi dovedit că prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii, Înalta Curte constată că decizia instanţei de apel este legală şi temeinică.
Ca atare, după verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursurile fiind nefondate, Curtea urmează a le respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.M.D. şi P.P.I. şi părţile civile O.M. şi T.R. împotriva Deciziei penale nr. 124 din data de 12 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 martie 2012 la 6 decembrie 2013.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 375 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 175 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentele părţi civile la plata sumei de câte 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3860/2013. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3865/2013. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
