ICCJ. Decizia nr. 3865/2013. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3865/2013

Dosar nr. 2575/105/2012

Şedinţa publică din 5 decembrie 2013

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 9 din 15 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Prahova, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. a fost condamnată inculpata M.I.M. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (faptă din 9 iulie 2011, victimă M.A.).

În baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. a fost condamnată inculpata M.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (faptă din 9 iulie 2011 victimă M.A.).

În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege faţă de ambele inculpate.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpate, în vederea introducerii profilului genetic al acestora în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În latură civilă s-a luat act că Spitalul Judeţean de Urgenţe Ploieşti şi părţile vătămate M.I., M.A., C.E. şi M.D. nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.

În baza art. 191 C. proc. pen. inculpatele au fost obligate la câte 1.000 RON fiecare cheltuieli judiciare către stat, din care câte 300 RON fiecare reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că prin Rechizitoriul nr. 1003/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au fost trimise în judecată cele două inculpate M.I.M. şi M.M. (mamă şi fiică) pentru comiterea câte unei infracţiuni de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. cu aplicarea prev. art. 75 lit. c) C. pen. faţă de inculpata majoră M. şi art. 99 C. pen. pentru inculpata minoră M., reţinându-se rezumativ că în ziua de 9 iulie 2011, au lovit-o pe mama, respectiv bunica M.A., producându-i leziuni traumatice ce au condus la deces, survenit la 24 iulie 2011.

În faza de urmărire penală au fost strânse următoarele probe: procesul-verbal de consemnare a plângerii; fişă de incident/eveniment; raportul medico-legal de autopsie nr. 404 din 26 iulie 2011; foaia de observaţie a victimei emisă de Spitalul Judeţean de Urgenţe Ploieşti; declaraţia părţii civile M.I.; declaraţiile martorilor: M.I.A., C.E., P.N., D.N., M.S.V.; declaraţiile inculpatelor; raportul de expertiză medico-legală psihiatrică ale acestora şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică a comportamentului simulat (poligraf) nr. 482624 din 25 octombrie 2011.

La primul termen de judecată, după îndeplinirea procedurilor de citare cu toate părţile din cauză, s-a adus la cunoştinţa inculpatelor, prevederile art. 320¹ C. proc. pen., privind judecarea cauzei în procedura simplificată, pe baza recunoaşterii vinovăţiei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, şi consecinţele reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte.

Inculpatele au declarat că nu vor să beneficieze de prevederile legale sus-menţionate, sunt nevinovate şi au cerut readministrarea probatoriului, solicitând suplimentar: deshumarea şi expertizarea cadavrului şi testarea cu aparatul poligraf a celorlalţi membri de familie.

Au fost reaudiaţi partea vătămată M.I. şi martorii din acte şi s-a întocmit raportul de evaluare de către serviciul de Probaţiune Prahova, în ceea ce o priveşte pe inculpata minoră M.M.. Au fost respinse ca nefiind utile probele cu deshumarea cadavrului victimei şi testarea cu aparatul poligraf a membrilor familiei acesteia.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:

Soţii M.I. şi A. au locuit în comuna Târgşorul Vechi, sat Strejnicu. Din cei patru copii, a rămas în domiciliul părinţilor numai inculpata M.I.M. în condiţiile în care, după o căsătorie eşuată, în urmă cu circa 16 ani a revenit împreună cu fiica sa M.M. să locuiască cu părinţii.

Casa familiei M. a fost împărţită în două module de locuit şi cele două familii au gospodărit separat.

De circa 3 ani de zile, relaţiile între părinţi pe de o parte şi fiică, respectiv nepoata pe de alta, s-au deteriorat fiind afectate frecvent de scandaluri în care cele două inculpate M.I.M. şi minora M.M. îi jigneau pe M.I. şi M.A. În plus, în mai multe rânduri acestea au comis violenţe fizice asupra victimei M.A. care, fiind femeie în vârstă şi cu afecţiuni medicale, nu se putea apăra. Unele dintre aceste incidente familiale au necesitat intervenţia organelor de poliţie.

În ziua de sâmbătă 9 iulie 2011 în jurul orelor 13:30, soţii M.I. şi A. au hotărât ca după treburile gospodăreşti să meargă la fiul lor I.A. În acest context M.I. s-a deplasat în grădină pentru a îngriji vitele, iar M.A. a rămas în curtea din faţa casei.

În lipsa tatălui şi respectiv bunicului, cele două inculpate au iniţiat un conflict cu M.A., mamă şi respectiv bunică, care le rugase să nu mai arunce cu apă pe pereţii casei.

Inculpatele împreună, fiecare înarmate cu câte un obiect contondent din lemn (bâte) au aplicat victimei mai multe lovituri peste corp şi au încetat agresiunea numai la intervenţia numitului M.I. care, alertat de ţipetele de ajutor ale soţiei sale, a venit în curtea din faţa casei şi a găsit-o pe victimă căzută la pământ.

Imediat M.I. şi-a anunţat ceilalţi copii, M.I.A. şi C.E., după care au alertat salvarea şi poliţia.

Cu toate că a fost internată de urgenţă şi i s-au acordat îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, la data de 24 iulie 2011, victima M.A. a decedat.

La autopsia efectuată s-au constatat pe corpul victimei multiple semne de violenţă, produse prin lovire activă cu obiecte contondente pe braţe şi pe corp (inclusiv urme de muşcare), precum şi o fractură de col femural stânga şi radius stâng în cadrul unui politraumatism produs prin agresiune.

Conform Certificatului medico-legal nr. 404 din 26 iulie 2011 moartea a fost urmarea unei bronhopneumonii, intervenite datorită imobilizării prelungite, existând o legătură de cauzalitate indirectă între deces şi leziunile traumatice identificate.

Deşi cele două inculpate nu au recunoscut comiterea faptei arătând că niciodată nu au comis violenţe asupra victimei, susţinerile lor au fost considerate nesincere de instanţa fondului fiind contrazise de materialul probator administrat în cauză.

Astfel, martorul M.I., tatăl şi respectiv bunicul inculpatelor, a declarat în mod constant atât la urmărirea penală cât şi în faţa instanţei că se afla în domiciliu la data incidentului, că şi-a auzit soţia când striga după ajutor afirmând "mă omoară” că le-a văzut pe cele două inculpate când amândouă o loveau pe victimă, amândouă aveau în mână câte un obiect contondent şi au încetat agresiunea în momentul intervenţiei sale. Referitor la minora inculpată, martorul a mai declarat că a văzut în mâna acesteia o bâtă pe care o folosea la supravegherea animalelor şi care de câteva zile dispăruse, ca apoi să o revadă în mâna inculpatei minore în momentul derulării actelor de violenţă asupra victimei.

A mai relatat martorul că a însoţit victima la spital şi că la internare, a observat pe corpul ei urme vizibile ale agresiunii. Cu privire la comportamentul general al inculpatelor martorul a susţinut că acestea exercitau deseori agresiuni verbale dar şi fizice asupra lor, că aveau un comportament violent care se declanşa de cele mai multe ori de la faptul că cele două le cereau bani din pensie.

Declaraţiile acestui martor au fost confirmate şi susţinute de toate celelalte declaraţii date de ceilalţi martori dar şi de fişa medicală de observaţie întocmită cu ocazia internării în spital a victimei.

În acest sens prima instanţă a analizat depoziţia martorei M.S.V., vecină cu părţile, care a auzit ceartă în gospodăria acestora, că se auzeau vocile inculpatelor, dar şi strigătele de ajutor ale victimei (în termenii "mă omoară.”) în ziua incidentului; martora a descris comportamentul agresiv al celor două inculpate faţă de membrii familiei în general precum şi faţă de alte persoane din comunitate.

Martorul M.I.A. a declarat că la data respectivă, în jurul prânzului s-a dus la domiciliul părţilor unde a găsit-o pe mama sa căzută la pământ, era conştientă şi i-a spus că a fost bătută de cele două inculpate. Aceste aspecte au fost confirmate şi de declaraţiile martorei C.E., sora inculpatei M.I. care s-a deplasat la domiciliul părţilor unde a constatat aceeaşi situaţie, că mama sa era conştientă, că i-a confirmat că a fost lovită cu bâta de cele două inculpate, că nu era primul incident de acest gen, că cele două aveau un comportament agresiv şi din acest motiv ceilalţi fraţi evitau să vină în domiciliul părinţilor, că au fost făcute numeroase plângeri la poliţie dar fără rezultat în ce priveşte comportamentul inculpatelor.

În cauză a fost reaudiat martorul D.N. - medicul care a acordat îngrijiri medicale în Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti victimei, la momentul internării. El a certificat aspectele medicale consemnate în foaia de observaţie clinică pe care a completat-o cu ocazia internării de urgenţă a victimei.

Din declaraţia dată de acest martor la urmărirea penală, ca aspect esenţial s-a reţinut că la momentul internării victima "a declarat că a fost agresată de către fiică şi nepoată”.Totodată, în fişa medicală de observaţie, întocmită de martor în momentul internării, s-a consemnat la starea iniţială a pacientei "politraumatism agresiune”, precum şi prezenţa unor,,echimoze, excoriaţii, tumefacţii”.

De asemenea în Certificatul Medical Constatator al Decesului, apare menţionat la pct. c - printre cauzele decesului şi “politraumatism-agresiune”.

În Raportul medico-legal de autopsie au fost consemnate o serie de leziuni descoperite pe corpul victimei, concluzia finală fiind că moartea acesteia a fost violentă. Referitor la aceste leziuni s-a mai consemnat în document că acestea s-au putut produce prin loviri repetate cu corpuri dure, loviri de corpuri dure şi posibil muşcare şi pot data din 9 iulie 2011 fiind în legătură directă de cauzalitate cu decesul.

Chiar dacă s-a concluzionat că moartea s-a produs prin bronhopneumonie posibil urmare a imobilizării prelungite datorate fracturilor de col femural stâng şi radius stâng din cadrul unui politraumatism produs prin agresiune, instanţa fondului a stabilit că acestea sunt condiţiile care au precedat efectul şi au produs urmările agresiunii, adică moartea victimei.

În toate situaţiile în care inculpatul se comportă în mod agresiv faţă de o persoană, el îşi asumă în mod conştient nu numai urmările echivalente materialităţii acţiunii sale imediate dar şi urmările mai grave care în mod firesc se produc prin interferenţa factorilor care se află în legătură cu agresiunea. Actul de violenţă nu poate fi izolat de aceşti factori, ci asociat cu ei în măsura în care inculpatele cunoşteau vârsta victimei, starea ei de sănătate, acceptând riscul decesului acesteia ca urmare indirectă a loviturilor pe care i le-au aplicat.

Inculpata M.I.M., a fost supusă examinării cu aparatul poligraf, conform procedurilor privind utilizare acestei tehnici, iar concluziile finale au fost cuprinse în Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 482624 din 25 octombrie 2011, în care s-a menţionat că la întrebările relevante cauzei, răspunsurile au provocat modificări specifice comportamentului simulat.

Inculpatele au depus la dosarul cauzei o serie de acte care atestă că la rândul lor au fost agresate de diferite persoane dar niciunul dintre acestea nu s-a raportat la data incidentului din 9 iulie 2011, ele demonstrând în realitate starea conflictuală care a existat între părţi.

De asemenea, atitudinea conflictuală şi agresivă a celor două inculpate a rezultat şi din raportul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, unde se consemnează că atât fiica cât şi mama acesteia sunt descrise ca persoane recalcitrante, impulsive care nu răspund la solicitările autorităţilor într-un mod pozitiv având numeroase interacţiuni cu reprezentanţii organelor de poliţie unde ambele se manifestă agresiv şi necuviincios.

Informaţiile oferite de reprezentanţii autorităţilor locale au relevat că numita M.M. nu are antecedente penale dar este cercetată penal în mai multe cauze, pentru fapte de lovire şi distrugere fiind sancţionată contravenţional în mod repetat pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, adoptând în multiple situaţii un comportament violent.

Lucrătorul Serviciului de probaţiune a consemnat că a efectuat o serie de demersuri necesare intervievării inculpatei, însă atât mama cât şi fiica au refuzat orice colaborare manifestându-se deosebit de recalcitrant.

Pe baza materialului probatoriu examinat de prima instanţă şi care a conturat starea de fapt reţinută în actul de inculpare, s-a stabilit răspunderea penală a celor două inculpate pentru comiterea câte unei infracţiuni de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.

În sarcina inculpatei majore M.I.M. a fost reţinută agravanta prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen. iar pentru inculpata minoră s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 99 şi urm. C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate s-au luat în considerare dispoziţiile art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege şi gradul de pericol social concret al faptelor, apreciat ca foarte ridicat, persoana inculpatelor, care deşi nu sunt cunoscute cu antecedente penale, au avut un comportament total nesincer pe parcursul urmăririi penale şi al judecăţii, fiind cunoscute cu o atitudine recalcitrantă, violentă verbal în comunitatea din care provin - elemente în raport de care instanţa de fond a stabilit pedepse privative de libertate într-un cuantum de natură să asigure scopurile prevăzute de art. 52 C. pen., cel de mijloc de constrângere dar şi de reeducare şi corecţie eficientă.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, prima instanţă a argumentat că natura faptei săvârşite asupra unui membru apropiat de familie reflectă o atitudine de sfidare gravă de către inculpate a unor valori sociale ocrotite de lege, ceea ce relevă existenţa unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b), fapt pentru care a apreciat ca fiind oportună interzicerea pe durata executării pedepselor principale, a dreptului de a fi alese în autorităţile publice sau în funcţii elective publice sau de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat .

Totodată, în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpate în vederea introducerii profilului genetic al acestora în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

S-a luat act că Spitalul Judeţean de Urgenţe Ploieşti şi părţile vătămate M.I., M.A., C.E. şi M.D. nu s-au constituit părţi civile în dosarul penal iar în temeiul art. 191 C. proc. pen. inculpatele au fost obligate la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au exercitat apeluri cele două inculpate M.I.M. şi M.M. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

S-a susţinut rezumativ în faţa instanţei de control judiciar că probatoriile trebuie completate cu audierea martorilor ce au compus echipajul de urgenţă al salvării care a intervenit în ziua incidentului şi al celor doi agenţi ai poliţiei chemaţi de asemenea la faţa locului, cu examinarea cadavrului victimei care ar trebui deshumat pentru stabilirea leziunilor acestuia precum şi a obiectelor pretins folosite în agresiune-o bâtă şi un levier - care nu au fost ridicate de poliţie de la locul faptei.

Totodată, apelanta-inculpată M.M. a cerut ataşarea fotografiilor făcute victimei cu telefonul său mobil pentru a dovedi că aceasta obişnuia să ”se automutileze”.

În şedinţa publică de astăzi 10 aprilie 2013 Curtea a respins aceste probe, cu motivarea consemnată în partea introductivă a deciziei de faţă, ele fiind reiterate în instanţa de apel după ce au fost supuse analizei instanţei de fond care, la rândul său, le-a considerat ca nefiind concludente şi utile cauzei.

În aceste circumstanţe, ambele apelante-inculpate, au susţinut în esenţă că soluţia de condamnare pronunţată de prima instanţă este greşită, fiindcă în realitate nu s-a dovedit, pe de o parte, vinovăţia lor câtă vreme nu au agresat-o niciodată pe victimă, iar pe de alta, că între cauza decesului acesteia şi pretinsa agresiune nu există legătură de cauzalitate.

Apelantele-inculpate au cerut admiterea apelurilor, desfiinţarea hotărârii atacate şi achitarea lor pe temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru că fapta nu există.

Prin Decizia penală nr. 71 din 10 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti s-a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatele M.I.M. şi M.M., ambele domiciliate în comuna Târgşorul Vechi, şi împotriva Sentinţei penale nr. 9 din 15 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Prahova.

Au fost obligate apelantele-inculpate la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON pe inculpata M.I.M. şi în sumă de 500 RON pe inculpata M.M., din care suma de 300 RON a reprezentat onorariu avocat din oficiu ce s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.

Curtea, examinând hotărârea apelată, în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, a constatat că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia pentru considerentele care succed:

S-a stabilit în cauză cu probele administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei de fond că la 9 iulie 2011 partea vătămată M.A., în vârstă de 64 ani, a fost agresată de fiica şi nepoata sa minoră, inculpatele M.I.M. şi M.M. cu care locuia în aceeaşi curte, dar în case separate.

Conflictul dintre victima M.A. şi soţul ei, M.I. - pe de o parte şi cele două inculpate - pe de altă, este mai vechi, de circa 3 ani, aşa cum a reţinut şi instanţa fondului şi s-a datorat preponderent conduitei celor din urmă care îşi ameninţau şi loveau părinţii, respectiv bunicii pentru a obţine de la aceştia bani din pensie.

Împrejurarea a fost consemnată în referatul de evaluare al Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova şi a fost relevată instanţei de martorii M.I.A. şi C.E. - copii ai soţilor M. şi fraţi ai inculpatei M.I.M., M.S.V. în pofida susţinerii celor două făptuitoare.

Comportamentul conflictual al celor două inculpate a fost explicat prin tulburările de reactivitate emoţională cu crize funcţionale şi celor de personalitate de tip impulsiv-exploziv de care acestea suferă, conform rapoartelor medico-legale psihiatrice efectuate în cauză.

Incidentul din ziua de 9 iulie 2011, deşi negat de inculpate, a fost dovedit cu depoziţiile martorilor M.I. - soţul victimei, M.I.A. şi C.E. - copii acesteia, M.S.V., vecina lor, D.N. - medicul care i-a acordat victimei îngrijiri medicale în Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti cărora li se adaugă fişa incidentului foaia de observaţie clinică generală nr. 29066.

Aceste mijloace de dovadă le-a plasat pe ambele inculpate la locul faptei, în faţa casei unde se afla victima fiindcă soţul ei, M.I., era în grădina din spate când a auzit ţipete şi strigăte repetate de ajutor cu expresia „mă omoară”.

Internată de urgenţă la Spitalul Judeţean Ploieşti cu diagnosticul: politraumatism; fractură col femural stâng; fractură epifiză distală radius stâng, conform foii de observaţie nr. 29066 din 9 iulie 2011, M.A. a fost operată la 13 iulie 2011 practicându-i-se hemiartroplastie şold stâng cu proteză cervico-cefalică şi a decedat la 24 iulie 2011 din cauza bronhopneumoniei instalate ca urmare a imobilizării prelungite datorate celor două fracturi.

Raportul medico-legal (autopsie) nr. 404 din 26 iulie 2011 a stabilit că moartea victimei a fost violentă şi că la examenul medico-legal extern s-au constatat leziuni traumatice care s-au putut produce prin loviri repetate cu corpuri dure, loviri de corpuri/planuri dure şi, posibil prin muşcare şi se află în legătură indirectă de cauzalitate cu decesul.

Aceste concluzii, stabilite prin examinarea nemijlocită a cadavrului precum şi a actelor medicale întocmite în perioada spitalizării, au determinat corecta respingere ca inutilă a cererii de deshumare a victimei în scop de examinare, aşa cum au solicitat ambele inculpate atât la instanţa de fond cât şi prin nota de probe depusă în apel.

Curtea a considerat important pentru stabilirea adevărului judiciar, faptul consemnat în foaia de observaţie medicală, la capitolul ”istoricul bolii” constând în afirmaţia pacientei M.A. însăşi, că la data internării a fost lovită de una din fiice cu o bâtă.

Această afirmaţie a fost confirmată de soţul victimei care a declarat echipajelor de poliţie şi salvare sosite la locul faptei că ”M.M. a lovit-o pe soţia lui fără niciun motiv” iar multiplele semne de violenţă identificate pe corpul victimei sub formă de echimoze, tumefacţii la nivelul calului, braţelor, antebraţelor, umerilor, cotului, coapselor, şi feselor probează fără putinţă de tăgadă acţiunea agresivă conjugată a ambelor inculpate.

Drept urmare, critica constând în inexistenţa infracţiunii cu consecinţa achitării apelantelor-inculpate pe temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. nu s-a justificat, în condiţiile în care M.A. a fost victima agresiunii fiicei şi nepoatei sale care au lovit-o peste corp în mod repetat, aplicându-i lovituri puternice ce i-au cauzat între alte leziuni traumatice şi două fracturi, aşa cum s-a arătat, iar ulterior, prin complicaţiile survenite-decesul.

Nu s-a afirmat în aceste împrejurări că fapta nu există ci, în raport de apărările opuse de cele două inculpate, inclusiv sub forma criticilor din apel, temeiul juridic corespunzător acestora era cel prevăzut de art. 10 lit. c) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât în declaraţia dată la instanţa fondului, inculpata M.I.M. a susţinut că nu este vinovată, fratele ei fiind cel care şi-a lovit mama confirmând astfel că o agresiune a mamei sale s-a produs la 9 iulie 2011.

Nici cea de a doua critică, subsidiară, nu a fost întemeiată, fiindcă pentru existenţa infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte nu este necesar, sub raport obiectiv, ca acţiunea făptuitorului să fi provocat prin ea însăşi, moartea victimei, ci este suficient a se constata că între această activitate şi deces există legătură de cauzalitate.

În aceşti termeni, apelantele-inculpate au contestat că moartea victimei intervenită la 17 zile de la internare şi cauzată de bronhopneumonie, ar avea legătură cu agresiunea din 9 iulie 2011, pe care în această critică subsidiară, şi-au asumat-o implicit.

În realitate, esenţial pentru existenţa infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este că acţiunea de vătămare a integrităţii fizice sau sănătăţii unei persoane este produsă cu intenţie iar rezultatul letal al acesteia, mai grav decât cel urmărit sau acceptat, se produce ulterior, cu intenţie depăşită. De aceea, această infracţiune a fost una progresivă, urmarea ei imediată agravându-se fie prin amplificarea urmării iniţiale, fie prin producerea sau suprapunerea altor urmări fără o nouă intervenţie a autorului.

În cauză, victima M.A., având vârsta de 64 ani, a fost obligată să rămână imobilizată în pat o perioadă prelungită datorită celor două fracturi (care reprezintă acţiunile intenţionate săvârşite de inculpate) ceea ce a determinat instalarea bronhopneumoniei ca şi cauză a morţii (rezultatul mai grav produs din culpă) circumstanţe în raport de care răspunderea penală a inculpatelor a fost corect stabilită faţă de rezultatul mai grav survenit şi care corespunde faptei penale prevăzute de art. 183 C. pen., iar pedepsele aplicate de prima instanţă au fost corect dozate, atât în privinţa cuantumului cât şi a modalităţii de executare, pentru a răspunde exigenţelor de constrângere, reeducare şi prevenţie la care se referă art. 52 C. pen.

Cum la examenul de legalitate şi temeinicie exercitat sub toate aspectele conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen. nu au fost identificate elemente de natură a duce la reformarea hotărârii primei instanţe, iar criticile formulate prin cele două apeluri nu sunt întemeiate, Curtea a respins ca nefondate ambele apeluri.

Împotriva Decizie penale nr. 71 din 10 aprilie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat recurs inculpatele M.I.M. şi M.M.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor de recurs invocate de recurentele inculpate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile nu sunt fondate având în vedere următoarele considerente:

Analiza recursurilor se va face prin raportare la modificările aduse cazurilor de casare prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013.

I. Examinând recursul declarat de Inculpata M.M. raportat la dispoziţiile art. 385¹⁰ C. proc. pen. prin modificările aduse prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere următoarele considerente.

Recurenta inculpată a declarat recurs la data de 11 aprilie 2013 fiind înregistrat la Curtea de Apel Ploieşti prin viza de primire de la registratura instanţei.

În declaraţia de recurs inculpata a precizat că va depune motivele de recurs în faţa instanţei printr-un memoriu separat.

La data de 24 octombrie 2013 a fost acordat primul termen de judecată, moment la care inculpata M.M. şi M.I.M. au solicitat acordarea unui termen de judecată pentru a le da posibilitatea să-şi angajeze apărător ales.

La data de 22 noiembrie 2013 ambele inculpate prin apărător ales au depus motivele de recurs invocând cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 şi pct. 17² C. proc. pen.

La al doilea termen de judecată, respectiv 5 decembrie 2013 cauza a rămas în pronunţare acordându-se cuvântul la dezbateri, apărătorul ales al inculpatei invocând cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 şi pct. 17² C. proc. pen.

Prevederile art. 385¹⁰ C. proc. pen., stabilesc condiţiile de formulare a motivelor de recurs astfel:

Dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (1) C. proc. pen. prevăd că recursul trebuie să fie motivat.

Dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. prevăd că motivele de recurs se formulează în scris pin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2²) C. proc. pen. prevăd că în cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi (2), instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3), se iau în considerare din oficiu.

Dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (3) C. proc. pen. prevăd că dispoziţiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul prevăzut de art. 385⁶ alin. (3), când recursul poate fi motivat şi oral în ziua judecăţii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că inculpata M.M., nedepunând motivele de recurs a încălcat dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., care prevăd că: „motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată", sub sancţiunea neluării în considerare a cazurilor de casare care nu se iau în considerare din oficiu conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.

Astfel, cazurile de casare invocate în cadrul dezbaterilor de către apărătorul ales al acesteia, respectiv, art. 385⁹ pct. 12 şi pct. 17² C. proc. pen. nu fac parte din categoria motivelor ce pot fi luate în considerare din oficiu prev. la art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. cu modificările aduse prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013.

Având în vedere că, recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al dispoziţiilor art. 385⁹ C. proc. pen., cadru legal adus prin noile modificări ale Legii nr. 2/2013, iar criticile formulate de recurentă, respectiv art. 385⁹ pct. 12 şi pct. 17² C. proc. pen. nu se circumscriu acestui cadru legal, aceste critici nu se vor analiza.

II. Examinând recursul declarat de inculpata M.I.M. raportat la dispoziţiile art. 385¹⁰ C. proc. pen. prin modificările aduse prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere următoarele considerente.

Recurenta inculpată a declarat recurs la data de 11 aprilie 2013 fiind înregistrat la Curtea de Apel Ploieşti prin viza de primire de la registratura instanţei.

În declaraţia de recurs inculpata a precizat că va depune motivele de recurs în faţa instanţei printr-un memoriu separat.

La data de 18 octombrie 2013, inculpata M.I.M. a depus motivele de recurs prin apărător din oficiu, invocând cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., solicitând achitarea acesteia.

La data de 22 noiembrie 2013 ambele inculpate prin apărător ales au depus motivele de recurs invocând cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 şi pct. 17² C. proc. pen.

Prevederile art. 385¹⁰ C. proc. pen., stabilesc condiţiile de formulare a motivelor de recurs astfel:

Dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (1) C. proc. pen. prevăd că recursul trebuie să fie motivat.

Prin urmare, Înalta Curte constată că inculpata M.I.M. depunând motivele de recurs invocând ca şi caz de casare disp. art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. în termen legal înainte de primul termen de jucată se va analiza numai acest caz de casare formulat la data de 18 octombrie 2013.

1. Cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. prin ap. ales fiind formulat în cadrul motivelor de recurs depuse la data de 22 noiembrie 2013 ulterior primului termen de judecată nu se va analiza, acesta fiind supus sancţiunii prev. de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. neluării în considerare a cazurilor de casare care nu se iau în considerare din oficiu conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. care prevăd că: „motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată", sub sancţiunea neluării în considerare a cazurilor de casare care nu se iau în considerare din oficiu conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.

Astfel, critica invocată în cuprinsul cazurilor de casare depuse la data de 22 noiembrie 2013, respectiv art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., la instanţa de recurs nu se vor analiza.

Critica invocată în invocată în cadrul dezbaterilor de către apărătorul ales al acestuia, privind cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., nu se circumscrie niciunui caz de casare ce poate fi luat în considerare din oficiu, prev. la art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. cu modificările aduse prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013.

Având în vedere că, recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al dispoziţiilor art. 385⁹ C. proc. pen., cadru legal adus prin noile modificări ale Legii nr. 2/2013, iar critica formulată de recurent în cadrul motivelor depuse la data de 22 noiembrie 2013 nu se circumscrie acestui cadru legal, această critică nu se va analiza.

2. Referitor la cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., invocat în termenul prev. de lege instanţa îl va analiza însă constată că nici acesta nu este fondat pentru următoarele considerente:

Ambele instanţe au reţinut ca situaţie de fapt şi încadrare juridică a faptelor următoarele:

În ziua de 9 iulie 2011, sâmbătă, în jurul orelor 13:30, soţii M.I. şi A. au hotărât ca, după efectuarea unor lucrări gospodăreşti să meargă la fiul lor I.A. În acest context M.I. s-a deplasat în grădină pentru a îngriji vitele, iar M.A. a rămas în curtea din faţa casei.

Aproape imediat inculpata M.I.M. şi minora M.M. au iniţiat un conflict cu M.A., mama şi respectiv bunica acestora, care le rugase să nu mai arunce cu apă pe pereţii casei.

Inculpatele împreună, fiecare înarmate cu câte un obiect contondent din lemn (bâte), au aplicat victimei mai multe lovituri peste corp şi au încetat agresiunea numai la intervenţia numitului M.I. care, alertat de ţipetele de ajutor ale soţiei sale, a venit în curtea din faţa casei din grădină şi a găsit victima căzută la pământ.

Imediat M.I. şi-a anunţat ceilalţi copii, M.I.A. şi C.E., după care a anunţat „SALVAREA" şi „POLIŢIA".

Cu toate că a fost internată şi s-au acordat îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti la data de 24 iulie 2011, M.A. a decedat.

La autopsia efectuată s-au constatat pe corpul victimei multiple semne de violenţă, produse prin lovire activă cu obiecte contondente pe braţe şi pe corp (inclusiv urme de muşcare) precum şi o fractură de col femural stânga şi radius stâng în cadrul unui politraumatism produs prin agresiune.

Conform Certificatului medico-legal nr. 404 din 26 iulie 2011 moartea a fost urmarea unei bronhopneumonii, urmare a imobilizării prelungite, existând o legătură de cauzalitate indirectă cu leziunile traumatice identificate.

Inculpatele nu au recunoscut comiterea faptei arătând că niciodată nu au comis violenţe asupra victimei, susţinerile lor fiind însă contrazise de materialul probator administrat în cauză.

Astfel, martorul M.I., tatăl şi respectiv bunicul inculpatelor, declară în mod constant atât la urmărirea penală cât şi în faţa instanţei de judecată faptul că se afla în domiciliu la data incidentului, că şi-a auzit soţia când striga după ajutor afirmând că „mă omoară", că le-a văzut pe cele două inculpate când amândouă o loveau pe victimă, amândouă aveau în mână câte un obiect contondent şi au încetat agresiunea în momentul intervenţiei sale. Referitor la minora inculpată, martorul declară că a văzut în mâna acesteia un băţ pe care îl folosea la supravegherea animalelor, băţ care de câteva zile dispăruse, ca apoi să-l revadă în mâna inculpatei minore în momentul derulării actelor de violenţă asupra victimei.

Mai declară martorul că a însoţit victima până la spital şi că la internare, a observat că pe corpul acesteia erau vizibile semnele agresiunii. Cu privire la comportamentul general al inculpatelor martorul susţine că acestea exercitau deseori agresiuni verbale dar şi fizice asupra părinţilor, respectiv bunicilor, că aveau comportament violent şi că acest comportament se declanşa de cele mai multe ori de la faptul că cele două solicitau bani din pensia acestora.

Declaraţiile acestui martor sunt confirmate şi susţinute de toate celelalte declaraţii date în prezenta cauză, dar şi de fişa medicală de observaţie întocmită cu ocazia internării în spital. Astfel martora, M.S.V., vecină cu părţile, referitor la momentul incidentului declară că a auzit ceartă în gospodăria acestora, că se auzeau vocile inculpatelor, dar şi strigătele de ajutor ale victimei (expresiile folosite de victimă „mă omoară" fiind aceleaşi ca cele sesizate şi de soţul acesteia). În continuare martora descrie comportamentul agresiv al celor două inculpate faţă de membrii familiei, dar şi faţă de alte persoane din comunitate.

Martorul M.I.A., declară că la data respectivă, în jurul orelor 12, s-a prezentat la domiciliul părţilor unde a găsit-o pe victimă, respectiv pe mama sa, căzută la pământ, era conştientă şi i-a spus că a fost agresată de cele două inculpate. Aceste aspecte sunt confirmate şi de declaraţiile numitei C.E., sora inculpatei M.I. Martora, s-a deplasat la domiciliul părţilor unde a constatat aceeaşi situaţie, că mama sa era conştientă, că i-a confirmat că a fost lovită cu bâta de cele două inculpate, că nu era primul incident de acest gen, că cele două aveau un comportament agresiv şi din acest motiv ceilalţi fraţi evitau să vină în domiciliul părinţilor, că au fost făcute numeroase plângeri la poliţie dar fără rezultat în ce priveşte comportamentul inculpatelor.

În cauză a fost reaudiat şi medicul D.N. care a acordat îngrijiri medicale în Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti victimei, la momentul internării. în faţa instanţei acesta declară că îşi menţine în totalitate declaraţiile date în faza de urmărire penală şi certifică aspectele medicale consemnate în foaia de observaţie clinică pe care a completat-o cu ocazia internării victimei.

Din declaraţia dată de acest martor la urmărirea penală.ca aspect esenţial se reţine că la momentul internării victima „a declarat că a fost agresată de către fiică şi nepoată ". Totodată în fişa medicală de observaţie, întocmită de martor în momentul internării, se consemnează la starea iniţială a pacientei „politraumatism, agresiune", precum şi prezenţa unor „echimoze, excoriaţii, tumefacţii".

De asemenea în Certificatul Medical Constatator al Decesului, apare menţionat la punctul c - printre cauzele decesului şi politraumatism-agresiune.

În Raportul Medico-Legal-Autopsie, sunt consemnate o serie de leziuni descoperite pe corpul victimei, concluzia finală fiind că moartea acesteia a fost violentă. Referitor la aceste leziuni se mai consemnează în document că acestea s-au putut produce prin loviri repetate cu corpuri dure, loviri de corpuri dure şi posibil muşcare şi pot data din 9 iulie 2011 fiind în legătură directă de cauzalitate cu decesul.

Chiar dacă în concluziile acestui document se consemnează că moartea s-a produs prin bronhopneumonie posibil urmare a imobilizării prelungite datorate fracturilor de col femural stâng şi radius stâng din cadrul unui politraumatism produs prin agresiune, se reţine că acestea sunt condiţii care au precedat efectul şi au produs urmările, respectiv moartea victimei. în toate situaţiile în care inculpatul se comportă în mod agresiv faţă de o persoană, el îşi asumă în mod conştient nu numai urmările echivalente materialităţii actului dar şi urmările mai grave care în mod firesc se produc prin interferenţa factorilor care se află în legătură cu agresiunea. Actul de violenţă nu poate fi izolat de aceşti factori, ci asociat cu ei în măsura în care inculpatele cunoşteau vârsta victimei, starea ei de sănătate, mizând însă pe risc.

Inculpata M.I.M., a fost supusă examinării cu aparatul poligraf, conform procedurilor privind utilizare acestei tehnici iar concluziile finale sunt cuprinse în Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică - (poligraf), nr. 482624 din 25 octombrie 2011, în care se menţionează că la întrebările relevante cauzei, răspunsurile au provocat modificări specifice comportamentului simulat.

Inculpatele au depus la dosarul cauzei o serie de acte prin care atestă că la rândul lor au fost agresate de diferite persoane dar niciunul din aceste acte nu se raportează la data incidentului din 9 iulie 2011, ele coroborate demonstrând starea conflictuală care a existat între părţi. De asemenea, atitudinea conflictuală şi agresivă a celor două inculpate rezultă şi din raportul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, unde se consemnează că atât fiica cât şi mama acesteia sunt descrise de cunoscuţi ca persoane recalcitrante impulsive care nu răspund la solicitările autorităţilor într-un mod pozitiv având numeroase interacţiuni cu reprezentanţii organelor de poliţie unde ambele se manifestă agresiv şi necuviincios. Informaţiile oferite de reprezentanţii autorităţilor locale au relevat că numita M.M. nu are antecedente penale dar este cercetată penal în mai multe cauze, pentru fapte de lovire şi distrugere fiind sancţionată contravenţional în mod repetat pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, adoptând în multiple situaţii un comportament violent. Lucrătorul Serviciului de probaţiune consemnează că a efectuat o serie de demersuri necesare intervievării inculpatei, însă atât mama cât şi fiica au refuzat orice colaborare manifestându-se cu deosebită recalcitranţă.

În susţinerea consemnărilor din raportul de evaluare este şi cererea apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata M.I.M., care la data de 2 octombrie 2012 a depus la dosarul cauzei o cerere prin care solicită să se ia act că înţelege să se retragă din a formula apărarea în cauză deoarece ambele inculpate au avut "o atitudine jignitoare" la adresa sa.

În consecinţă, pe baza declaraţiilor martorilor în cauză, coroborate cu constatările medico-legale ale leziunilor suferite a rezultat cu certitudine lovirea victimei cu obiecte contondente de către inculpate, precum şi faptul că, M.A. urmare a violenţelor comise asupra sa a căzut şi a suferit o fractură gravă care, în timp a dus la complicaţii medicale şi la deces.

Astfel, faţă de cele reţinute de ambele instanţe prin coroborarea tuturor probelor administrate în cadrul materialului probator din cauza prezentă nu se poate reţine afirmaţia apărării din cadrul dezbaterilor potrivit căreia victima a decedat ca urmare a unei insuficienţe cardiace şi sau bronhopneumonie, vinovăţia inculpatei fiind pe deplin dovedită.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpatele M.I.M. şi M.M. împotriva Deciziei penale nr. 71 din 10 aprilie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare conform cu dispozitivul prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatele M.I.M. şi M.M. împotriva Deciziei penale nr. 71 din 10 aprilie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentele inculpate la plata sumei de câte 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 decembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3877/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175...		ICCJ. Decizia nr. 3866/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

ICCJ. Decizia nr. 3865/2013. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3865/2013. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs