ICCJ. Decizia nr. 3860/2013. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3860/2013

Dosar nr. 1206/118/2013

Şedinţa publică din 5 decembrie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 178 din data de 19 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul penal nr. 1206/118/2013, s-au dispus următoarele:

„În baza art. 334 C. proc. pen., respinge ca nefondată cererea inculpatului D.G., privind schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 198 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul D.G., la pedeapsa de 11 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului pe durata executării pedepsei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., deduce din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 11 ianuarie 2013 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) raportat la art. 160^b alin. (3) C. proc. pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 346 raportat la art. 14 şi art. 17 C. proc. pen., cu referire la art. 1357, art. 1381 şi art. 1391 C. civ., obligă pe inculpatul D.G. la plata sumei de 20.000 RON către partea civilă A.M.A., prin reprezentant legal D.G., cu titlu de daune morale.

În baza art. 353 şi art. 163 alin. (6) lit. b) C. proc. pen., dispune instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor aparţinând inculpatului, pană la concurenţa valorii prejudiciului de 20.000 RON cauzat părţii civile A.M.A.”.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa nr. 23/P/2013 din 30 ianuarie 2013 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului D.G., pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în sarcina acestuia reţinându-se că în perioada august 2012 - 7 ianuarie 2013, în mod repetat, a întreţinut raporturi sexuale normale cu minora A.M.A., în vârstă de 13 ani, oferindu-i, în prealabil, băuturi alcoolice, dulciuri şi bani, profitând de deficienţa acesteia, de starea materială şi condiţiile precare de trai ale familiei sale.

În cursul judecăţii au fost audiate părţile şi martorii din lucrări, ale căror declaraţii au fost consemnate şi ataşate la dosar, instanţa făcând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., cu privire la martora H.D., constatând imposibilitatea audierii acesteia.

La data de 4 ianuarie 2013, numita G.C.V., a sesizat organele de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Cernavodă, cu privire la săvârşirea de către inculpatul D.G. a infracţiunii de viol, constând în faptul că, acesta, încă din vara anului 2012, a întreţinut raporturi sexuale cu minora A.M.A., în vârstă de 13 ani, oferindu-i sume de bani şi profitând de starea materială precară a familiei sale.

Efectuându-se cercetări în cauză, a rezultat că aspectele sesizate se confirmă.

Astfel, audiată fiind, minora A.M.A. a declarat că locuieşte cu bunicii paterni în oraşul Cernavodă, de pe vremea când era foarte mică, deoarece părinţii săi s-au despărţit.

Partea vătămată a precizat că pe inculpatul D.G. îl cunoaşte de mai mult timp, întrucât este prieten cu bunicul său şi îl mai ajută la unele treburi gospodăreşti.

De asemenea, minora a precizat că inculpatul le permitea să spele rufe şi să se spele la el în locuinţă, pentru că familia ei nu beneficiază de apă curentă.

Partea vătămată a menţionat că împreună cu fratele său H.P.G., în vârstă de 8 ani, se ducea în locuinţa inculpatului D.G., cam o dată pe săptămână, unde spălau rufele familiei şi făceau baie, uneori rămânând şi peste noapte.

În cursul lunii august 2012, partea vătămată a mers în locuinţa inculpatului şi, după ce au făcut baie, ea şi fratele său au hotărât să rămână peste noapte.

La un moment dat, în cursul nopţii, în timp ce fratele său dormea lângă ea pe salteaua aflată pe jos, lângă patul în care stătea inculpatul, acesta a apucat-o de mână, a tras-o în pat cu el şi a început să o mângâie în zonele intime.

Numita A.M.A. declară că, iniţial, a refuzat să întreţină raporturi sexuale cu inculpatul, însă acesta i-a pus mâna la gură şi ulterior a ameninţat-o cu bătaia, precum şi cu faptul că nu îi mai dă bani.

Într-adevăr, aşa cum partea vătămată a precizat, D.G. îi dădea sume de bani cuprinse între 5 şi 50 de RON, profitând de starea materială precară a familiei sale, aspect recunoscut, de altfel, şi de inculpat în cursul judecăţii.

În conţinutul declaraţiilor date atât la urmărirea penală, cât şi în cursul judecăţii, minora menţionează că această situaţie s-a repetat de mai multe ori, neputând preciza cu exactitate numărul, până în data de 7 ianuarie 2013, de fiecare dată inculpatul dându-i câte o sumă de bani.

De asemenea, partea vătămată a relatat că despre faptele comise de inculpat are cunoştinţă şi prietena sa, numita G.O., aceasta asistând chiar la unele dintre raporturile sexuale întreţinute cu D.G.

Fiind audiată în cauză, martora G.O. a confirmat susţinerile părţii vătămate, atât la urmărirea penală, cât şi în cursul judecăţii, ocazie cu care a relatat că s-a deplasat şi ea, de aproximativ trei sau patru ori, împreună cu A.M.A. şi fratele său la domiciliul inculpatului, unde a rămas peste noapte şi a auzit când acesta întreţinea relaţii sexuale cu prietena sa.

Mai mult, martora descrie cum, într-o noapte, chiar i-a surprins în fapt pe cei doi, iar inculpatul i-a solicitat, în schimbul unor sume de bani, să nu spună nimănui ce a văzut.

Numita G.O. menţionează că D.G. i-a propus şi ei, atât prin intermediul părţii vătămate, cât şi în mod direct, să întreţină cu el raporturi sexuale, martora refuzând.

De asemenea, martora a mai precizat că, în anumite cazuri în care s-a deplasat cu partea vătămată la domiciliul inculpatului, acesta îi oferea băuturi alcoolice, prietena sa îmbătându-se de mai multe ori.

Aspectele relatate de cele două minore se coroborează şi cu declaraţia martorei H.D., dar şi cu declaraţiile numiţilor H.P.G. şi D.G., cu menţiunea că ultimii doi au luat cunoştinţă în mod indirect de cele întâmplate, prin intermediul minorei aflate în îngrijirea lor.

Conform Raportului de constatare medico-legală nr. 4/Al/S/2013 din 14 ianuarie 2013, întocmit de S.M.L. Constanţa, numita A.M.A. prezintă o deflorare completă veche, a cărei dată nu poate fi precizată.

Cu ocazia examenului medico-legal s-a constata că pe cap, trunchi şi membre victima nu prezintă leziuni de violenţă, iar la nivelul regiunii anale aceasta nu prezintă astfel de leziuni.

Având în vedere vârsta persoanei vătămate, în cauză a fost dispusă o expertiză medico-legală psihiatrică, iar potrivit raportului de expertiză nr. 15/Al persoane/2013 din 24 ianuarie 2013, întocmit de S.M.L. Constanţa, a rezultat faptul că minora A.M.A. este diagnosticată în prezent cu retard mintal uşor, QI = 53 (Raven), cu deficit atenţional semnificativ, datorat deficienţelor majore în mediul de suport primar.

Deşi nu s-au constatat modificări psihotraumatice evidente, secundare abuzului sexual, s-a reţinut că minora prezintă o fragilitate structurală, ce predispune la recidive în situaţii în care devine victimă.

De altfel, plecând de la aceste concluzii, procurorul reţine că atât la momentul efectuării urmăririi penale, cât şi în perioada în care a fost victima abuzului sexual, partea vătămată nu realizează şi nu a realizat semnificaţia şi consecinţele unui raport sexual, neputând exprima un consimţământ valabil.

Cu toate acestea, în cursul judecăţii, partea vătămată a precizat că atunci când inculpatul a mângâiat-o în zona organelor genitale, s-a speriat, fiindu-i frică, gândindu-se că ar putea fi violată.

De asemenea, partea vătămată a precizat că până atunci nu mai întreţinuse un raport sexual şi că în urma primul contact avut cu inculpatul i-a curs sânge, acesta oferindu-i mai apoi şi o sumă de bani pentru a-şi cumpăra tampoane.

Mai precizează partea vătămată că raporturile sexuale cu inculpatul s-au repetat la diferite intervale de timp, primele dintre acestea având loc pe perioada anotimpului cald, iar ultima dată pe timpul iernii, după Bobotează şi Sfântul Ion.

Din conţinutul acestor declaraţii, s-a reţinut că deşi nu a exprimat un consimţământ valabil, partea vătămată a realizat semnificaţia actelor sexuale, pe care evident nu le-a dorit, în raport de această experienţă nefastă victima fiind marcată şi în prezent de faptele respective, aspect ce se reflectă asupra modului în care trăieşte.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul D.G. nu a recunoscut că ar fi întreţinut raporturi sexuale cu minora, iar în faza de judecată şi-a reconsiderat poziţia procesuală, precizând că ar fi avut astfel de raporturi, de mai multe ori, dar cu acordul victimei.

În raport cu această ultimă împrejurare, inculpatul a contestat că ar fi întreţinut, prin constrângere, raporturi sexuale cu victima, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., în aceea de raport sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen.

Apărările formulate în cauză şi, implicit, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, este nefondată, urmând a fi respinsă, probele administrate în cauză făcând dovada că inculpatul a realizat acte materiale specifice infracţiunii de viol, în modalitatea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., în formă continuată.

Astfel, după cum s-a arătat, în nici un moment partea vătămată nu a exprimat un acord valabil, aceasta precizând în cursul judecăţii că nu mai avusese o astfel de experienţă până atunci, că i-a fost teamă de ceea ce se întâmplă şi că raporturile sexuale au avut loc pe timpul nopţii, când inculpatul a dezbrăcat-o şi i-a pus mâna la gură.

Partea vătămată a menţionat că nu s-a opus raporturilor sexuale, fiindcă i-a fost teamă de inculpat şi că nu a povestit bunicilor cele întâmplate, deoarece aceştia au trimis-o în continuare să spele rufe, fiindu-i ruşine de cele petrecute.

Relevantă în aprecierea sincerităţii victimei este tocmai afirmaţia din finalul declaraţiei date în cursul judecăţii, în care aceasta arată, în cuvinte simple, că inculpatul „nu s-a purtat frumos cu ea, că ştie de la alţi prieteni cum este ca un băiat să se poarte frumos cu o fată”, chiar dacă până în prezent nici un băiat nu i-a oferit vreo floare, vreo ciocolată, vreo bomboană sau un alt cadou.

Mai mult, martora G.O. a menţionat că atunci când a fost de faţă la întreţinerea raporturilor sexuale, partea vătămată i-a cerut inculpatului să o lase în pace, iar acesta a refuzat.

De asemenea, martora a precizat că deşi partea vătămată nu plângea, aceasta era supărată şi se uita urât la inculpat.

Mai precizează martora că în mai multe rânduri a observat-o pe victimă în timp ce consuma diferite băuturi alcoolice oferite de inculpat, chiar dacă nu în cantităţi mari şi că deşi nu l-a văzut pe inculpat să o ameninţe sau să o lovească pe prietena sa, acesta a reţinut-o pe minoră în propria locuinţă, peste noapte, oferindu-i sume de bani, inclusiv şi în scopul de a nu spune nimănui ceea ce se întâmplă.

Independent de cele arătate mai sus, s-a apreciat că în raport de vârsta fragedă la care minora se afla şi retardul mintal evidenţiat prin raportul de expertiză psihiatrică, victima nici nu putea exprima un consimţământ valabil.

Simpla împrejurare că victima a acceptat chiar şi în aceste condiţii să frecventeze locuinţa inculpatului, unde rămânea uneori peste noapte, nu poate susţine o altă concluzie, deoarece perpetuarea acestui tip comportament s-a datorat sentimentului de ruşine şi temerii victimei că prietenii şi rudele sale apropiate vor afla de cele petrecute.

De asemenea, este important de precizat că victima era trimisă în mod frecvent de bunica sa la locuinţa inculpatului şi că aceasta accepta să rămână peste noapte pentru a se uita la televizor, condiţiile precare de trai din propria locuinţă neputându-i permite un asemenea mod de petrecere a timpului liber, specific vârstei sale.

În aceeaşi ordine de idei, este importantă precizarea că profitând de starea de dependenţă creată, inculpatul a speculat o astfel de situaţie, victima neputându-l refuza, fiind pusă în faţa multiplelor tentaţii, reprezentate de bani, băutură şi dulciuri, acordul astfel exprimat fiind viciat în substanţa sa.

În împrejurările amintite, nu se poate susţine că partea vătămată şi-a exprimat în mod real voinţa de a întreţine raporturi sexuale, acordul său lipsind încă din momentul primului contact, ulterior inculpatul profitând de ascendentul moral specific vârstei şi de situaţia materială precară, de retardul victimei şi insuficienta ei dezvoltare.

În evidenţierea intenţiei infracţionale a inculpatului, relevantă este şi afirmaţia martorei G.O., care a precizat că inculpatul i-a dat bani ca să păstreze tăcerea şi că acesta i-a propus şi ei să întreţină relaţii sexuale, propunere pe care aceasta a refuzat-o.

Astfel fiind, este mai presus de orice dubiu că fapta reţinută în sarcina inculpatului constituie infracţiunea de viol în formă continuată, aceasta fiind săvârşită cu intenţie directă, intrând sub incidenţa legii penale şi urmând a atrage o soluţie de condamnare la pedeapsa închisorii.

Aşadar, în drept, fapta inculpatului D.G. care, în perioada august 2012 - 7 ianuarie 2013, a întreţinut raporturi sexuale normale cu minora A.M.A. în vârstă de 13 ani, după ce, în prealabil, i-a oferit acesteia băuturi alcoolice, profitând de retardul, starea materială modestă şi condiţiile precare de trai ale familiei sale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Din punct de vedere probator, fapta reţinută în sarcina inculpatului este dovedită prin sesizarea şi declaraţia numitei G.C.V., plângerea şi declaraţia minorei A.M.A., raportul de constatare medico-legală nr. 4/Al S/2013 din 14 ianuarie 2013, întocmit de către Serviciul de Medicină Legală Constanţa, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 15/Al persoane/2013 din 24 ianuarie 2013, întocmit de S.M.L. Constanţa, declaraţiile numiţilor H.P.G. şi D.G., date în calitate de reprezentanţi legali ai minorei, declaraţiile martorilor G.O., H.D., L.V.I., C.I., G.L. şi F.J., ancheta socială efectuată la domiciliul minorei de către Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Oraşului Cernavodă, raportul de evaluare psihologică a minorei A.M.A., întocmit de către Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Oraşului Cernavodă, procesul-verbal de confruntare a inculpatului D.G. şi martorei G.O., procesul-verbal de confruntare dintre inculpatul D.G. şi partea vătămată A.M.A., coroborate declaraţiile inculpatului D.G., care nu a recunoscut comiterea faptei, în modalitatea reţinută prin actul de sesizare.

În aprecierea gradului de pericol social al infracţiunii, s-au avut în vedere circumstanţele comiterii faptei, modalitatea săvârşirii ei, în mod repetat, profitându-se de situaţia specială a victimei, de dificultăţile de ordin material cu care aceasta se confrunta şi retardul său mintal, inculpatul profitând de toate aceste condiţii prielnice realizării unor raporturi sexuale prin constrângere, în contextul vârstei fragede a părţii vătămate.

De asemenea, s-au avut în vedere că faptele de acest gen produc în mod ireversibil consecinţe în planul dezvoltării şi evoluţiei viitoare a oricărei minore, datorită imaturităţii psiho-fizice şi mediului precar din care, de regulă, aceste victime provin, aplicarea unei pedepse cu închisoare, în regim de detenţie şi Într-un cuantum corespunzător, este natură să răspundă necesităţilor de ordin obiectiv consacrate de legea penală, în consonanţă cu scopul şi funcţiile pedepsei, prevăzute de art. 52 C. pen.

Aşa cum, de altfel, rezultă din actele aflate la dosar, săvârşirea unor fapte de acest gen, în circumstanţele mai sus evidenţiate, reclamă aplicarea unei pedepse de natură a descuraja comiterea acestui de infracţiuni de către alte persoane, nu doar în scop de prevenţie specială, ci şi în scop de prevenţie generală.

Mai mult, în contextul poziţiei procesuale nesincere şi ţinând seama de pericolul ridicat al faptei, instanţa nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la circumstanţele atenuante, întrucât inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală, iar presupusele datele individuale favorabile exprimă doar starea de normalitate, ce trebuie să caracterizeze orice persoană.

În baza considerentelor mai sus arătate, în baza art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 11 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

În cazul de faţă, ca şi în cazul altor infracţiuni prin care se aduce atingere libertăţii sexuale a persoanei, interdicţia exercitării dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. e) C. pen., apare ca justificată, inculpatul fiind nedemn în a exercita calitatea de tutore şi curator, de a îndruma şi de a veghea la creşterea şi educarea unui minor şi a altor persoane lipsite de ocrotire, datorită profilului moral evidenţiat prin faptele comise.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 11 ianuarie 2013 la zi, iar în baza art. 350 alin. (1) raportat la art. 160^b alin. (3) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, considerându-se că temeiurile care au determinat-o subzistă, raportat la limitele pedepsei cu închisoarea şi pericolul concret pentru ordinea publică ce ar rezulta din lăsarea inculpatului în libertate, această stare de pericol fiind dedusă din gravitatea faptei, din împrejurările comiterii ei, din consecinţele produse, sentimentul de insecuritate indus colectivităţii, reacţia negativă a publicului şi interesul bunei desfăşurări a procesului penal, interes privit prin prisma necesităţii asigurării prezenţei inculpatului la dispoziţia instanţelor de control judiciar şi împiedicării sustragerii lui de la judecată sau executarea pedepsei.

Pe latură civilă, s-a constatat că cererea părţii vătămate de a fi despăgubită, prin repararea prejudiciului moral produs în urma comiterii faptei, este pe deplin justificată, fiind evident că în urma infracţiunii comise victima minoră a fost supusă unei puternice traume, ce se impune a fi acoperită prin echivalent bănesc.

Astfel cum a rezultat din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, ca şi din declaraţiile reprezentanţilor legali ai minorei, în prezent posibilităţile de viaţă ale victimei, în special cele recreative, au suferit importante restrângeri, datorită experienţei trăite, aceasta petrecându-şi timpul departe de prieteni, fiind atent supravegheată de bunici şi neputând beneficia de bucuriile specifice vârstei, raportat şi la abandonul şcolar intervenit în urmă cu un an, mai înainte de comiterea faptelor.

În aprecierea întinderii prejudiciului moral, s-a avut în vedere şi faptul că în prima parte a copilăriei partea vătămată a fost victima unei tentative de abuz sexual, că în prezent aceasta nu se bucură de sprijinul mamei şi nu poate frecventa o şcoală ajutătoare, lipsa suportului parental şi absenţa unor prieteni apropiaţi ca vârstă, ce ar putea suplini acest handicap, făcând ca situaţia pe care o traversează să fie greu de depăşit.

Faţă de considerentele arătate mai sus, instanţa, în baza art. 346 raportat la art. 14 şi art. 17 C. proc. pen., cu referire la art. 1357, art. 1381 şi art. 1391 C. civ. a obligat pe inculpatul D.G. la plata sumei de 20.000 RON către partea civilă A.M.A., prin reprezentant legal D.G., cu titlu de daune morale, considerând pretenţiile formulate ca fiind justificate în integralitatea lor.

Ţinând seama de conţinutul expres al dispoziţiilor art. 353 şi art. 163 alin. (6) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor aparţinând inculpatului, pană la concurenţa valorii prejudiciului de 20.000 RON cauzat părţii civile A.M.A., luarea acestor măsuri fiind obligatorie în cazul prejudiciului cauzat persoanelor fără capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

Împotriva sus-menţionatei sentinţe a formulat apel inculpatul D.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:

Instanţa de fond a realizat o individualizare greşită a pedepsei aplicată inculpatului sub aspectul cuantumului, impunându-se reducerea acestuia şi aceasta atât în raport de circumstanţele reale în care s-a comis fapta cât şi în raport de circumstanţele personale ale inculpatului.

În mod greşit instanţa de fond nu a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen.

În acest sens s-a relevat că, deşi inculpatul nu a dorit să uzeze de procedura simplificată, pe parcursul procesului a susţinut că a avut raporturi sexuale cu minora, însă cu acordul acesteia aspect confirmat de partea vătămată care a declarat că nu s-a opus.

În ceea ce priveşte persoana inculpatului a solicitat a se avea în vedere vârsta acestuia, că nu a fost recidivist şi şi-a câştigat existenţa onest.

Prin Decizia penală nr. 12/MP din 10 iulie 2013 Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul D.G. aflat în Penitenciarul Poarta Albă împotriva Sentinţei penale nr. 178 din 19 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 1206/118/2013.

În baza art. 383 alin. (1)1 C. proc. pen. raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut arestarea preventivă a inculpatului D.G.

Măsura dispusă s-a comunicat administraţiei locului de deţinere.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D.G. şi perioada arestării preventive de la data de 19 aprilie 2013 la zi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul D.G. la plata sumei de 700 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 189 C. proc. pen. suma de 350 RON reprezentând onorarii apărători desemnaţi din oficiu - avocat A.A.E. (200 RON) şi avocat N.E.N. (150 RON) s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa.

Examinând legalitatea şi temeinicia sus-menţionatei sentinţe din perspectiva criticilor formulate, precum şi din oficiu, conform art. 371 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Curtea a constatat:

În mod corect instanţa de fond a stabilit situaţia de fapt şi încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului, în acord cu materialul probator administrat în cauză.

Astfel, în mod corect s-a reţinut de instanţa de fond faptul că, inculpatul D.G., în perioada august 2012 - 7 ianuarie 2013, a întreţinut raporturi sexuale normale cu minora A.M.A. în vârstă de 13 ani, după ce, în prealabil, i-a oferit acesteia băuturi alcoolice, profitând de retardul, starea materială modestă şi condiţiile precare de trai ale familiei sale.

S-a evidenţiat, potrivit declaraţiei inculpatului din cursul cercetării judecătoreşti că acesta a recunoscut că a întreţinut în mod repetat, în perioada august 2012 - 7 ianuarie 2013, raporturi sexuale normale cu partea vătămată însă a contestat că acestea s-au realizat prin constrângere, apreciind că minora şi-a exprimat consimţământul la întreţinerea raporturilor sexuale.

Este real că în cauză nu s-au putut reţine acte de constrângere fizică a minorei şi nici o opoziţie fizică a acesteia, însă lipsa acestora nu conduce, în mod automat la considerarea că victima a consimţit la raporturi sexuale sau că ar fi existat un consimţământ valabil al victimei.

S-a reţinut în primul rând vârsta părţii vătămate la data primului raport sexual, respectiv 13 ani dar şi retardul psihic minor de care suferea victima, aspecte care, coroborate cu concluziile raportului medico-legal efectuat în cauză au impus aprecierea că discernământul părţii vătămate la acea dată nu permitea ca aceasta să aibă semnificaţia unui act sexual, să realizeze consecinţele unui asemenea act pentru a exprima un consimţământ valabil.

S-a făcut trimitere şi la împrejurările în care a avut loc primul raport sexual, noaptea, în locuinţa inculpatului, în prezenţa unei alte persoane, situaţie de natură a crea un sentiment de ruşine pentru partea vătămată în măsura în care datorită opoziţiei, persoana prezentă ar fi perceput ceea ce se întâmplă, acţiunea surprinzătoare a inculpatului, care, fără o cerere prealabilă a luat-o pe minoră de la locul unde dormea şi a tras-o în pat concomitent cu astuparea gurii, împiedicând astfel o reacţie a părţii vătămate care să alerteze persoana prezentă în aceiaşi cameră.

De asemenea s-a evidenţiat şi reacţia părţii vătămate la atingerile inculpatului în zonele intime, primul gând al minorei fiind la un viol.

Totodată, în acelaşi sens a fost şi cererea inculpatului adresată părţii vătămate dar şi martorei G.O., de a păstra tăcerea cu privire la întreţinerea raporturilor sexuale concomitentă cu oferirea unor sume de bani pentru a adopta un asemenea comportament.

Împrejurarea că minora nu a relatat nimic bunicilor şi a continuat să se ducă în locuinţa inculpatului şi să rămână peste noapte în acel loc nu a constituit, de plano, o acceptare a raporturilor sexuale, având în vedere că adoptarea unei asemenea atitudini a fost determinată de sentimentul de ruşine încercat de partea vătămată faţă de bunicii săi care îi asigurau întreţinerea şi care erau în relaţii bune cu inculpatul, astfel încât, la îndemnul acestora, în condiţiile în care nu putea să le relateze ceea ce s-a întâmplat, minora a continuat vizitele la locuinţa inculpatului.

Acestor elemente de conjunctură li s-au adăugat şi consumul de către minoră, la cererea inculpatului, de băuturi alcoolice precum şi oferirea de către inculpat a unor sume de bani, inculpatul percepând şi profitând de situaţia materială precară a minorei şi familiei sale.

Faptul că minora nu a aprobat întreţinerea de raporturi sexuale cu inculpatul a rezultat şi din atitudinea adoptată de aceasta, relatată de martora G.O., partea vătămată uitându-se „urât” la inculpat, ceea ce probează resentimente puternice din partea acesteia.

Nu trebuie uitat că, la acel moment minora era lipsită de supraveghere părintească supraveghere care nu era exercitată în mod corespunzător nici de bunici, aceştia confruntându-se cu o situaţie materială deosebit de dificilă şi se afla în abandon şcolar, fiind lipsită astfel şi de supravegherea şcolară.

Toţi factorii menţionaţi şi toate circumstanţele evidenţiate au condus indubitabil la concluzia lipsirii consimţământului minorei la întreţinerea raporturilor sexuale cu inculpatul, critica formulată în acest sens fiind neîntemeiată.

Prima instanţă a avut în vedere ansamblul criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. inclusiv gradul de pericol social concret al faptei prin prisma tuturor elementelor prin care se circumstanţiază cât şi circumstanţele personale ale inculpatului apelant, realizând o individualizare corectă a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare, astfel încât acestea să conducă la realizarea scopului şi funcţiilor pedepsei, astfel cum sunt stabilite prin dispoziţiile art. 52 alin. (1) şi (2) C. pen.

Fapta comisă de inculpat a prezentat un grad deosebit de ridicat de pericol social acesta fiind determinat de împrejurările şi modalitatea de comitere, întreţinerea de raporturi sexuale cu o persoană de vârstă atât de mică, profitând de caracteristicile dezvoltării psihice ale acesteia, corespunzătoare acestei vârste reduse dar şi de situaţia materială precară a minorei şi de ceilalţi factori evidenţiaţi, de perioada îndelungată în care au fost întreţinute aceste raporturi sexuale şi de consecinţele negative prezente şi viitoare asupra dezvoltării minorei.

În aceste condiţii, circumstanţele personale ale inculpatului, apreciate ca normale fiecărei persoane, nu au condus la reţinerea de circumstanţe atenuante şi coborârea pedepsei sub minimul special.

S-a evidenţiat atitudinea parţial sinceră a inculpatului, care, de asemenea, nu a condus la reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen.

În baza art. 383 alin. (1)1 C. proc. pen. raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut arestarea preventivă a inculpatului D.G.

Măsura dispusă s-a comunicat administraţiei locului de deţinere.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D.G. şi perioada arestării preventive de la data de 19 aprilie 2013 la zi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul D.G. la plata sumei de 700 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva Deciziei penale nr. 12/MP din 10 iulie 2013 Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a declarat recurs D.G. cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 1206/118/2013.

Apărătorul desemnat din oficiu al recurentului inculpat, la acest termen de judecată a arătat că nu înţelege să invoce niciun caz de casare, întrucât nu există cazuri de casare ce se pot lua în discuţie din oficiu.

Înalta Curte constată, de asemenea, că până la data de astăzi 5 decembrie 2013, primul termen de judecată, când în prezenta cauză s-a constatat stare de judecată recurentul inculpat D.G. nu a depus motivele de recurs, încălcându-se dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., care prevăd că: „motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată", sub sancţiunea neluării în considerare a cazurilor de casare care nu se iau în considerare din oficiu conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.

Înalta Curte constată că, în cauză nu există nici un caz de casare care se poate lua în considerare din oficiu care să poată forma obiect de analiză în recurs şi care să se încadreze în vreunul dintre cazurile de casare aduse de noile reglementări Codului de procedură penală prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, din perspectiva luării în considerare din oficiu

Prevederile art. 385¹⁰ C. proc. pen. stabilesc condiţiile de formulare a motivelor de recurs astfel:

Dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (1) C. proc. pen. prevăd că recursul trebuie să fie motivat.

Dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. prevăd că motivele de recurs se formulează în scris pin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2²) C. proc. pen. prevăd că în cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi (2), instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3), se iau în considerare din oficiu.

Dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (3) C. proc. pen. prevăd că dispoziţiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul prevăzut de art. 385⁶ alin. (3), când recursul poate fi motivat şi oral în ziua judecăţii.

În cauza de faţă, Decizia penală nr. 12/MP din 10 iulie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, atacată cu prezentul recurs, a fost pronunţată la data de 10 iulie 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, „lege privind inele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 143/2010 privind Codul de procedură civilă", publicată în M. Of., Partea I nr. 89 din 12 februarie 2013.

Astfel, dispoziţiile privind cazurile de casare prevăzute în Codul de procedură penală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, sunt aplicabile cauzelor penale soluţionate prin hotărâri împotriva cărora se poate formula calea de atac a recursului, după data intrării în vigoare a prezentei legi menţionate anterior.

Cum, în prezenta cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (3) C. proc. pen., nefiind vorba de un recurs devolutiv, şi, de asemenea, nefiind incidente nici dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2²) C. proc. pen. pentru a se lua în discuţie din oficiu cazurile de casare prev. de art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., recurentul avea obligaţia instituită de dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. să formuleze, în scris, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, motivele de recurs care trebuiau depuse la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, ceea ce nu s-a realizat.

Motivele de recurs nefiind depuse la dosarul cauzei conform normelor procedurale penale expres şi limitativ prevăzute de lege, Înalta Curte constată că instanţa de recurs nu-şi poate exercita controlul judiciar asupra recursului declarat de inculpatul D.G. împotriva Deciziei penale nr. 12/MP din 10 iulie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie fiind împiedicată, în egală măsură, să procedeze şi la efectuarea controlului judiciar asupra hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs ce trebuiau depuse la dosarul cauzei înlăuntrul termenului prevăzut şi instituit de normele penale actuale.

Pentru aceste motive în raport de dispoziţiile art. 385¹⁵ alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G. împotriva Deciziei penale nr. 12/MP din 10 iulie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G. împotriva Deciziei penale nr. 12/MP din 10 iulie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D.G., durata reţinerii şi arestării preventive de la 11 ianuarie 2013 la 5 decembrie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată A.M.A., în sumă de 150 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 decembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3861/2013. Penal. Rejudecarea după extrădare...		ICCJ. Decizia nr. 3877/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175... →

ICCJ. Decizia nr. 3860/2013. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3860/2013. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs