ICCJ. Decizia nr. 3866/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3866/2013

Dosar nr. 3233/85/2012

Şedinţa publică din 5 decembrie 2013

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 18 din 18 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul penal nr. 3233/85/2012, în temeiul art. 334 C. proc. pen. s-a respins cererea formulată de inculpat de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.I.P.

- la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. s-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator la o societate comercială) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, ca şi pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 alin. (1) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator la o societate comercială) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c (dreptul de a fi administrator la o societate comercială) C. pen.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a obligat pe inculpat să plătească părţii civile SC S.L. IFN cu sediul în Sibiu, str. C.P., judeţul Sibiu, suma de 41.579 euro sau contravaloarea în RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri civile.

A anulat factura falsă nr. 200611788 din 4 ianuarie 2007 emisă de G.B. Gmbh.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare din care suma de 50 RON reprezentând onorariu avocat din oficiu la instanţa de judecată.

În considerente instanţa a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.I.P. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. precum şi pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen.

S-a reţinut în sarcina inculpatului D.I.P. faptul că împreună cu asociatul său învinuitul C.C., care a fost scos de sub urmărire penală prin acelaşi act de trimitere în judecată, au înfiinţat SC S.S. SRL, administrator fiind inculpatul D.I.P. În anul 2006 pe această firmă au achiziţionat cu suma de 25.000 euro un excavator marca R. R 290LC-3 din Germania, pe care l-au înstrăinat la 29 decembrie 2006 către SC O. SRL Sibiu cu suma de 494.968 RON. Acelaşi excavator la interval de numai câteva zile, la 11 ianuarie 2007 a fost revândut firmei de leasing SC S.L. IFN Sibiu, cu suma de 472.038 RON, utilizatorul fiind SC C.G. SRL, societate care urma a achita ratele lunare aferente. Factura falsă nr. 200611788/2007 a fost întocmită de către administratorul de drept, inculpatul D.I.P. Astfel la momentul negocierii contractului de leasing, SC S.S. SRL a prezentat SC S.L. IFN SA Sibiu drept document de provenienţă această factură externă datată la 4 ianuarie 2007, care a fost întocmită în fals de inculpatul D.I.P. Pe aceasta a înscris în mod nereal că preţul excavatorului este de 109.956 euro, sumă mult supraevaluată faţă de preţul real, care era de 25.000 euro. La momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare inculpatul D.I.P. şi asociatul său, cunoşteau că excavatorul era transferat deja la SC O. SRL.

Cum după o perioadă de timp ratele de leasing au încetat a mai fi achitate, SC C.G. SRL fiind înstrăinată unui cetăţean ucrainean şi cum excavatorul nu a putut fi identificat şi localizat precum şi pentru faptul că SC „O.” SRL a solicitat rambursarea TVA pentru acelaşi excavator, cercetările demarate au relevat că în realitate excavatorul a fost vândut de două ori, odată către SC O. SRL şi a doua oară SC C.G. SRL de către SC S.S. SRL, administratorul de drept inculpatul D.I.P. fiind trimis în judecată pentru inducerea în eroare a firmei de leasing căreia i-a ascuns deliberat că acelaşi excavator fusese vândut anterior către altă societate şi prezentându-i în acest scop în fals o factură de achiziţie mult supraevaluată (de la 25.000 euro la 109.000 euro), în scopul de a încasa preţul astfel majorat.

S-a reţinut de procuror că fapta inculpatului D.I.P. realizează elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune calificată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi uz de fals prev. de art. 291 C. pen.

Având în vedere că inculpatul D.I.P. a fost cel care a negociat revânzarea excavatorului către SC S.L. IFN SA Sibiu şi că participaţia învinuitului C.C. nu a putut fi probată în afara oricărui dubiu, procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi uz de fals prev. de art. 291 C. pen. Pe parcursul cercetării judecătoreşti învinuitul C.C. a decedat.

Tot neînceperea urmăririi penale a dispus procurorul şi faţă de cei doi administratori ai SC O. SRL (M.F.) şi SC C.G. SRL (D.P.C. precum şi faţă de R.C.), apreciindu-se că aceştia nu au fost complicii inculpatului D.I.P. la comiterea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. comisă în dauna părţii civile SC S.L. IFN SA.

Ca mijloace de probă procurorul a propus: rezoluţia de începere a urmăririi penale,ordonanţa de extindere a urmăririi penale, sesizarea penală, proces-verbal încheiat de inspectori din cadrul DGFP Sibiu, factura fiscală nr. 07703549 din 11 ianuarie 2007, factura fiscală nr. 07703548 din 29 decembrie 2006, raportul de evaluare al excavatorului, Contractul de leasing financiar nr. 6265 din 26 iunie 2007 dintre SC I.L. IFN SA şi SC O. SRL Sibiu, declaraţiile martorilor B.O. şi R.L.M., plângerea penală a SC S.L. IFN SA, factura fiscală nr. 07703549 din 11 ianuarie 2007, factura fiscală nr. 07703548 din 29 decembrie 2006, Contractul de leasing financiar dintre SC S.L. IFN SA şi SC C.G. SRL nr. 342 din 11 ianuarie 2007, raport de evaluare, proces verbal încheiat de DGFP Sibiu, act constitutiv SC S.S. SRL Sibiu, certificat constatator SC S.S. SRL Sibiu, raport de constatare tehnico-ştiinţifică a scrisului inculpatului, facturile de achiziţie, declaraţia de parte vătămată a SC S.L. IFN Sibiu, declaraţiile martorilor Z.R., M.F., R.C. şi D.P., declaraţia inculpatului D.I.P., cazierul inculpatului.

Partea vătămată SC S.L. SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 74.151 euro reprezentând soldul rămas neacoperit din contractul de leasing, prejudiciul total fiind de 472.038 RON.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi martorii propuşi prin rechizitoriu Z.R. şi M.F. precum şi martorii din lucrări B.O. Au fost de asemenea audiaţi martorii propuşi de acuzare R.L. şi martorii propuşi de inculpatul D.I.P., R.C., D.G.F. şi F.D.

S-a audiat inculpatul D.I.P. şi reaudiat la cererea sa, înainte de dezbaterea în fond a cauzei, acesta negând că ar fi dorit să înşele partea civilă şi apreciind că vinovat de întreaga activitate infracţională se face asociatul său. Nu a negat că el a întocmit factura falsă de provenienţă a excavatorului.

Partea civilă şi-a redus pretenţiile la suma de 41.579 euro, echivalent în RON 185.000 RON.

Asupra dosarului de faţă instanţa a reţinut următoarea stare de fapt:

La data de 29 decembrie 2006 SC S.S. SRL Sibiu administrator de drept fiind D.I.P. şi ca asociat - învinuitul C.C. au efectuat un import având ca obiect un excavator marca H.R. R 290LC-3, iar anul de fabricaţie fiind 2005.

Acest excavator a fost cumpărat din Germania cu suma de 25.000 euro de la G.B. GMbH, aşa cum reiese din Factura nr. 200611788 din 30 noiembrie 2006.

Inculpatul D.I.P. a semnat declaraţia de valoare, atestând personal că excavatorul a fost achiziţionat cu suma de 25.000 euro. Tot cu ocazia perfectării documentaţiei pentru importul acestui utilaj, a fost prezentată organelor vamale şi o declaraţie de export emisă de autorităţile germane, declaraţie în care bunul are valoarea stabilită de 25.000 euro, clauza de livrare fiind „E.W.” (la poarta fabricii).

La data de 29 decembrie 2006, excavatorul a fost vândut către SC O. SRL Sibiu, în baza facturii fiscale seria SB WCD cu nr. 01703548 din 29 decembrie 2006, cu valoare de 494.0968,21 RON, sumă achitată de societate prin bancă. Factura a fost emisă de asociatul C.C., iar la data de 29 decembrie 2006 acelaşi asociat a şi încasat suma de 488.000 RON în numerar, din contul societăţii SC S.S. SRL, pe baza de cerere de retragere de numerar.

Privitor la tranzacţionarea acestui utilaj către SC O. SRL Sibiu, inculpatul D.I.P. a susţinut că asociatul său s-a ocupat singur de această vânzare, el neavând nici o contribuţie, susţinere contrazisă de declaraţia martorului M.F. care a precizat la urmărire penală şi la instanţă că negocierile le-a purtat cu ambii reprezentanţi ai firmei vânzătoare, discutând atât cu inculpatul D.I.P. cât şi cu C.C. În plus, la urmărire penală a menţionat că inculpatul D.I.P. i-a prezentat mai multe reviste de specialitate din care reieşea că preţul de piaţă unui astfel de utilaj este de circa 100.000 euro. Suma de 494.968 RON pe care în final a achitat-o către SC S.S. SRL este apropiată de suma precizată de inculpatul D.I.P., ca fiind valoarea reală a unui astfel de excavator.

Martorul M.F. a mai arătat că pentru a plăti această sumă, a făcut un credit bancar la CEC pentru suma de 250.000 RON, iar diferenţa a provenit din creditarea sa a societăţii SC O. SRL. Pentru că nu a reuşit să efectueze prea multe lucrări cu acest utilaj, a solicitat învinuitului C.C. să-l sprijine şi să închirieze acest utilaj. Acesta i-a spus că a găsit o persoană dispusă să închirieze utilajul în oraşul Turnu Severin,, iar martorul M.F. i-a permis lui C.C. să ducă acolo utilajul, iar ulterior a aflat că s-a defectat şi a fost nevoit să-l readucă la Sibiu.

În calitate de administrator la SC O. SRL, martorul M.F. a solicitat rambursarea TVA pentru excavatorul H.R. R290LC-3, iar organele de inspecţie fiscală au constatat prin Procesul-verbal nr. 404632 din 12 decembrie 2008, faptul că SC O. SRL nu poate prezenta faptic acest utilaj, că nu a dispus niciodată de acest bun, şi că urmare a demersurilor efectuate de inspectorii fiscali ai DGFP Sibiu a reieşit că acelaşi excavator a fost vândut de furnizor către doi clienţi (SC O. SRL şi SC C.G. SRL). Pentru acest motiv au propus respingerea cererii de rambursare a TVA-ului în sumă de 79.029 RON solicitată de către SC O. SRL şi totodată s-a formulat plângere penală la Parchetul Sibiu pentru cercetarea dublei vânzări a utilajului.

Demarându-se cercetările în dosar, a rezultat că revânzarea utilajului a fost reală.

Astfel, la data de 11 ianuarie 2007, adică la nici două săptămâni de la prima vânzare a excavatorului către SC O. SRL (care a avut loc la 29 decembrie 2006), inculpatul D.I.P. a vândut acelaşi excavator firmei de leasing SC S.L. IFN SA, întocmind personal factura WCD nr. 7703549 din 11 ianuarie 2007, cu suma de 472.038 RON.

Societatea de leasing a încheiat un contract de leasing financiar cu SC C.G. SRL care a fost reprezentată de martorul R.C. (fostul soţ al administratoarei de drept D.P.C.), acesta fiind şi cel care l-a însoţit pe martorul Z.R. reprezentantul societăţii de leasing la locul unde se afla excavatorul (respectiv terenul viran din Cartierul Ş. la baza sportivă a pompierilor) pentru a întocmi documentaţia necesară pentru asigurarea utilajului.

SC S.L. IFN SA Sibiu, a achitat în întregime către SC S.S. SRL contravaloarea excavatorului în sumă de 427.038,64 RON, prin instrument bancar, iar 400.000,00 RON din aceasta sumă a fost ridicată în numerar de către învinuitul C.C., din contul societăţii pe bază de cerere de retragere numerar.

La momentul negocierii contractului de leasing, inculpatul D.I.P., în calitate de reprezentant şi administrator al SC S.S. SRL, a prezentat drept document de provenienţă a utilajului o factură externă pretins emisă de G.B. BMbH şi datată 4 ianuarie 2007 cu nr. 200611788 din care rezultă că SC S.S. Sibiu a achiziţionat excavatorul H.R. R290-LC 3, cu seria E 0172, cu suma de 109.956 euro, împrejurare nereală şi prezentată în fals de către inculpat, factură ce a produs consecinţe juridice.

Aceasta a fost singura factură avută în vedere la momentul negocierii contractului de leasing, fiind determinantă la fixarea preţului de vânzare cumpărare de la SC S.S. SRL către SC S.L. IFN SA Sibiu.

În condiţiile în care seria şi numărul de la excavator precum marca şi tipul sunt identice pe ambele facturi, atât pe cea reală cât şi pe cea falsă, pe prima factură, prezentată organelor vamale existând şi declaraţie vamală externă cu valoarea de 25.000 euro ca şi preţ de vânzare-cumpărare, valoare ce a fost certificată de inculpatul D.I.P. prin declaraţia de valoare în vamă, se poate concluziona că inculpatul D.I.P. a urmărit supraevaluarea bunului în cauză în scopul obţinerii unui venit injust prin vânzarea utilajului către SC S.L. IFN SA Sibiu, prin prezentarea celei de a doua facturi false către partea civilă.

Cele arătate mai sus au fost confirmate şi de faptul că operaţiunea de import nu a fost purtătoare de TVA, întrucât inculpatul D.I.P., administratorul SC S.S. SRL Sibiu, a prezentat un certificat exonerator de plata TVA emis de DGFP Sibiu, iar factura reală emisă de G.B. BMbH are înscris anul 2006 drept an al emiterii, ceea ce contrazice factura prezentată de inculpat către SC S.L. IFN SA şi care poartă data de 4 ianuarie 2007 ca dată a emiterii ei, ceea ce evident este un fals.

Prin prezentarea unei facturi de achiziţie falsă ce atestă drept document de provenienţă o factură externă emisă de G.B. BMbH datată 4 ianuarie 2007, cu numărul XX, din care rezultă că SC S.S. SRL Sibiu a achiziţionat excavatorul H.R. R290 - LC 3, cu seria E 172 cu suma de 109.956 euro, faţă de preţul real de 25.000 euro, inculpatul D.I.P. a indus în eroare SC S.L. IFN SA prin supraevaluarea bunului în scopul obţinerii unui venit injust, în condiţiile în care acelaşi utilaj era vândut deja către o altă societate (SC O. SRL).

A fost cert că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare dintre SC S.S. SRL cu SC S.L. IFN SA s-a realizat inducerea în eroare a acestei societăţi, în condiţiile în care bunul fusese deja scos prin acte de comerţ din patrimoniul SC S.S. SA şi transferat în patrimoniul societăţii menţionate mai sus.

A fost efectuată o constatare tehnico-ştiinţifică cu nr. 67.347 C din 12 august 2009, care a confirmat că inculpatul D.I.P. a fost persoana care a întocmit şi semnat factura de vânzare a excavatorului către SC S.L. IFN Sibiu (a se vedea în acest sens şi îndreptarea de eroare materială evidentă strecurată).

Starea de fapt expusă a fost probată prin documentele de la dosar menţionate mai sus şi este confirmată şi de declaraţiile martorilor audiaţi în faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească.

Astfel martorul B.O. şi R.L. au arătat că atât inculpatul D.I.P. cât şi asociatul său C.C. s-au implicat în vânzarea unor utilaje către SC O. SRL; aceeaşi împrejurare a rezultat şi din depoziţia administratorului SC O. SRL, martorul M.F. care a arătat fără putinţă de tăgadă că despre vânzarea excavatorului marca H.R. R290LC-3, s-au ocupat ambii inculpaţi, atât inculpatul D.I.P. cât şi C.C., astfel că din această perspectivă, instanţa a înlăturat ca total nesinceră şi neadevărată afirmaţia inculpatului D.I.P., în sensul că el nu ar fi avut cunoştinţă despre înstrăinarea excavatorului către SC O. SRL, şi că de această vânzare s-ar fi ocupat exclusiv asociatul său, învinuitul C.C.

Martorul F.D. administratorul SC S.L. SRL a relatat că îşi aminteşte că inculpatul D.I.P. s-a prezentat la societatea de leasing în calitate de vânzător al unui excavator marca H.R. R290LC-3 împreună cu martorul R.C., în calitate de cumpărător al acestui utilaj, cu solicitarea de a se asigura finanţarea pe societatea SC C.G. SRL - administrată de D.P., soţia lui R.C. În acest scop, firma de leasing prin angajatul său, martorul Z.R. a făcut o deplasare la locul unde era parcat acest excavator (Cartierul Ştrand din municipiul Sibiu), l-au fotografiat, s-a încheiat proces-verbal de recepţie şi s-a predat utilajul către SC C.G. SRL prin martorul R.C. Achiziţia a fost în jurul sumei de 5 miliarde ROL vechi, respectiv 109.000 euro. Martorul a arătat că de vânzarea acestui utilaj s-a ocupat exclusiv inculpatul D.I.P. şi nu C.C.

Factura prezentată de inculpatul D.I.P. ca şi preţ al utilajului a fost cea cu nr. 20611788 din 4 ianuarie 2007 şi a atestat un preţ superior faţă de cel cu care a fost achiziţionat în mod real utilajul din Germania (a se vedea şi Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică nr. 67447 din 12 august 2009 efectuat în dosar).

Martorul R.C. a fost departe de a fi un martor credibil, pe motiv că este trimis în judecată şi judecat în prezent în calitate de inculpat, în mai multe dosare aflate pe rolul Tribunalului Sibiu (chiar de către această instanţă) Alba, Hunedoara, pentru săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune calificată prin inducerea în eroare a unor firme de leasing care au achiziţionat utilaje de acelaşi tip cu cel ce face obiectul dosarului şi pe care acesta le-a înstrăinat ulterior unor firme fantomă, prejudiciile cauzate fiind impresionante, de ordinul milioanelor de euro (exemplu-dosarul 10933/85/2012 al Tribunalului Sibiu precum şi Rechizitoriile nr. 97/D/P/2010 DIICOT-BT Alba Iulia şi nr. 111/P/2010 al DNA Alba)

Făcând abstracţie de această împrejurare şi dând eficienţă doar calităţii de martor în acest dosar, instanţa a reţinut că acesta a achiziţionat în numele SC C.G. SRL, pe firma fostei sale soţii D.P.C., de la inculpatul D.I.P. şi C.C. un escavator marca H.R. R290LC-3, excavator care nu a ajuns niciodată în proprietatea sa, fiind închiriat. A mai declarat că ştia şi a aflat că acelaşi excavator a fost anterior vândut de către D.I.P. şi C.C. către SC O. SRL prin administratorul său M.F. Discuţiile le-a purtat atât cu inculpatul D.I.P. cât şi cu C.C. A mai relatat martorul că în realitate acest excavator nu a fost predat niciodată firmei SC C.G. SRL (deşi există un proces-verbal de predare-primire), dar în realitate, această operaţiune nu a avut loc.

A arătat martorul R.C., iar dovezile cu înscrisuri au confirmat acest lucru, că au fost achitate ratele către SC S.L. IFN SA doar 11 luni, după care această firmă (SC C.G. SRL) a încetat plăţile întrucât, firma a fost cesionată; această împrejurare este reală şi rezultă din procesul-verbal de predare a utilajului către cetăţeanul ucrainean R.D., noul administrator la SC C.G. SRL. Acestui cetăţean străin i-au fost predate şi alte 14 utilaje luate în leasing, contractele în derulare fiind în sumă de 4.817.042 RON şi cu o dobândă de 1.1799.731 RON.

În drept, instanţa a reţinut că inculpatul D.I.P. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. constând în aceea că, la data de 11 ianuarie 2007, în calitate de administrator al SC S.S. SRL, a indus în eroare partea civilă SC S.L. IFN SA Sibiu, prin vânzarea unui excavator marca H.R. R290LC-3 având o valoare supraevaluată de la 25.000 euro la 109.956 euro, prin inducerea acesteia în eroare atât cu privire la preţul utilajului, cât şi cu privire la faptul că utilajul ar mai fi în patrimoniul SC S.S. SRL, folosind ca mijloc fraudulos o factură falsă, care atestă preţul utilajului şi creând un prejudiciu de peste 200.000 RON.

Fapta acestui inculpat de a prezenta în fals factura externă pretins emisă de G.B. GmbH şi datată 4 ianuarie 2007 pentru suma de 109.956 euro, faţă de preţul real de 25.000 euro, a realizat elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen.

Faţă de inculpatul D.I.P. s-a făcut aplicaţia art. 33 lit. a) C. pen., faptele fiind în concurs real.

Aşa cum s-a arătat deja, în baza probelor testimoniale administrate şi având în vedere înscrisurile menţionate, instanţa a înlăturat ca nesincere şi neadevărate susţinerile inculpatului D.I.P. prin care arătat că nu a avut vreo contribuţie la comiterea infracţiunilor, minimalizând participaţia sa şi precizând că numai învinuitul C.C. a comis infracţiunile pentru care este cercetat.

Instanţa a avut în vedere la individualizarea pedepselor ce s-au aplicat inculpatului D.I.P. criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 52 şi 72 C. pen., limitele de pedeapsă prev. de lege privind infracţiunile reţinute în sarcina acestuia, mijloacele de săvârşire, scopul urmărit, precum şi urmările efectiv produse prin infracţiunea comisă.

Referitor la rezultatul produs, instanţa a reţinut că încadrarea juridică corectă a infracţiunii comise de către inculpatul D.I.P. este cea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi nu cea prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. Inculpatul a solicitat prin apărătorul ales recalificarea infracţiunii de înşelăciune, motivat de faptul că pe parcursul cercetării judecătoreşti, partea civilă SC S.L. IFN SA şi-a redus cuantumul prejudiciului de la 74.151 euro la 41.579 euro.

În temeiul art. 334 C. proc. pen. instanţa a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii, având în vedere că partea civilă a fost înşelată cu privire la valoarea reală a utilajului, fiind indusă în eroare atunci când a cumpărat utilajul ca urmare a facturii prezentată în fals de inculpat, cu suma de 109.956 euro, sumă pe care a şi plătit-o partea civilă, (deşi în realitate acesta avea o valoare de 25.000 euro); diminuarea pe parcursul cercetării judecătoreşti a valorii prejudiciului, nu conduce la o recalificare a infracţiunii, câtă vreme preţul achitat a fost de peste 200.000 RON.

Faţă de împrejurarea că inculpatul D.I.P. a avut o conduită bună înainte de săvârşirea infracţiunilor, că s-a prezentat în faţa instanţei pe parcursul procesului penal, s-a reţinut în sarcina sa dispoziţiile art. 74 lit. a) şi c C. pen., având în vedere totodată şi datele ce rezultă din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Sibiu şi care atestă perspectivele medii ale acestuia de reintegrare în societate.

Aşa fiind, s-au aplicat pedepse moderate, în regim de penitenciar, precum şi pedeapsa complementară, după cum urmează:

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.I.P., la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator la o societate comercială) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, ca şi pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator la o societate comercială) C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa a reţinut că SC S.L. IFN SA s-a constituit parte civilă cu diferenţa între suma achitată de 427.038,64 RON şi valoarea de piaţă a utilajului, plus sumele pe care le-a încasat în urma derulării Contractului de leasing nr. 342 din 11 ianuarie 2007 ca avans (128.111,14 RON) şi cele 15 rate lunare achitate (23.927 RON).

Suma solicitată de partea civilă nu a mai fost contestată de către inculpatul D.I.P. şi nu a mai solicitat efectuarea expertizei care să ateste o altă valoare a excavatorului decât cea calculată de expertul evaluator al părţii civile, deşi iniţial a susţinut că valoarea de piaţă a utilajului nu ar fi fost corect calculată.

Aşa fiind, instanţa a avut în vedere că prejudiciul încercat de partea civilă este dovedit şi se ridică în prezent la suma solicitată de aceasta şi anume 41.579 euro sau contravaloarea în RON la data plăţii, aşa cum a fost el calculat conform documentelor ataşate la dosar.

Aşa fiind s-a admis acţiunea civilă şi se a fost obligat inculpatul la plata sumei de 41.579 euro sau contravaloarea în RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând prejudiciul nerecuperat din suma totală cu care s-a constituit parte civilă.

S-a avut în vedere că nu există parte responsabilă civilmente în dosar, firma SC S.S. SRL fiind radiată.

Faţă de împrejurarea că s-a dovedit că Factura nr. 200611788 din 4 ianuarie 2007 emisă de G.B. GmbH este falsă s-a dispus anularea acesteia

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpata D.I.P.

Prin apărătorul desemnat din oficiu inculpatul apelant a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi rejudecând, aplicarea prevederile art. 86¹ C. pen. având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, existând cazierul judiciar al inculpatului din care rezultă că are o condamnare pentru care a fost reabilitat.

Curtea de Apel examinând hotărârea penală atacată prin prisma motivelor invocate, precum şi din oficiu ca urmare a caracterului devolutiv a apelului, a constatat că apelul declarat de inculpatul D.I.P. este nefondat şi a fost respins, din următoarele considerente:

Pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut o corectă stare de fapt în cauză.

Astfel, s-a reţinut că la data de 29 decembrie 2006 SC S.S. SRL Sibiu având ca administrator de drept pe inculpatul D.I.P. şi ca asociat pe învinuitul C.C. a efectuat un import având ca obiect un excavator marca H.R. R 290LC-3, anul de fabricaţie fiind 2005.

Acest excavator a fost cumpărat din Germania cu suma de 25.000 euro de la G.B. GMbH, aşa cum reiese din Factura nr. 200611788 din 30 noiembrie 2006.

Tot la data de 29 decembrie 2006, excavatorul a fost vândut către SC O. SRL Sibiu, în baza facturii fiscale seria SB WCD cu nr. 01703548 din 29 decembrie 2006, cu valoare de 494.0968,21 RON, sumă achitată de societate prin bancă. Factura a fost emisă de asociatul C.C., iar la data de 29 decembrie 2006 acelaşi asociat a şi încasat suma de 488.000 RON în numerar, din contul societăţii SC S.S. SRL, pe baza de cerere de retragere de numerar.

Martorul M.F. a mai arătat că pentru a plăti această sumă, a făcut un credit bancar la CEC pentru suma de 250.000 RON, iar diferenţa a provenit din creditarea sa a societăţii SC O. SRL. Pentru că nu a reuşit să efectueze prea multe lucrări cu acest utilaj, a solicitat învinuitului C.C. să-l sprijine şi să închirieze acest utilaj. Acesta i-a spus că a găsit o persoană dispusă să închirieze utilajul în oraşul Turnu Severin, iar martorul M.F. i-a permis lui C.C. să ducă acolo utilajul, iar ulterior a aflat că s-a defectat şi a fost nevoit să-l readucă la Sibiu.

În calitate de administrator la SC O. SRL, martorul M.F. a solicitat rambursarea TVA pentru excavatorul H.R. R290LC-3, iar organele de inspecţie fiscală au constatat prin Procesul-verbal nr. 404632 din 12 decembrie 2008, faptul că SC O. SRL nu poate prezenta faptic acest utilaj, că nu a dispus niciodată de acest bun, şi că urmare a demersurilor efectuate de inspectorii fiscali ai DGFP Sibiu a reieşit că acelaşi excavator a fost vândut de furnizor către doi clienţi (SC O. SRL şi SC C.G. SRL). Pentru acest motiv s-a propus respingerea cererii de rambursare a TVA-ului în sumă de 79.029 RON solicitată de către SC O. SRL şi totodată s-a formulat plângere penală la Parchetul Sibiu pentru cercetarea dublei vânzări a utilajului.

Demarându-se cercetările în dosar, a rezultat că revânzarea utilajului a fost reală.

Societatea de leasing a încheiat un contract de leasing financiar cu SC C.G. SRL care a fost reprezentată de martorul R.C. (fostul soţ al administratoarei de drept D.P.C.), acesta fiind şi cel care l-a însoţit pe martorul Z.R. reprezentantul societăţii de leasing la locul unde se afla excavatorul (respectiv terenul viran din Cartierul Ştrand la baza sportivă a pompierilor) pentru a întocmi documentaţia necesară pentru asigurarea utilajului.

Prin prezentarea unei facturi de achiziţie falsă ce atestă drept document de provenienţă o factură externă emisă de G.B. BMbH datată 4 ianuarie 2007, cu numărul 200611788, din care rezultă că SC S.S. SRL Sibiu a achiziţionat excavatorul H.R. R290 - LC 3, cu seria E 172 cu suma de 109.956 euro, faţă de preţul real de 25.000 euro, inculpatul D.I.P. a indus în eroare SC S.L. IFN SA prin supraevaluarea bunului în scopul obţinerii unui venit injust, în condiţiile în care acelaşi utilaj era vândut deja către o altă societate (SC O. SRL).

Pe tot parcursul procesului inculpatul apelant a susţinut că nu se face vinovat de săvârşirea faptei ce i se impută, arătând că nu a acţionat cu vinovăţie, C.C. fiind persoana care ar fi săvârşit faptele.

Analizând probatoriul administrat în cauză Curtea constată că inculpatul apelant se face vinovat de săvârşirea infracţiunii.

Astfel, se constată că inculpatul la data de 29 decembrie 2006 SC S.S. SRL Sibiu având ca administrator de drept pe inculpatul D.I.P. a efectuat un import având ca obiect un excavator marca H.R. R 290LC-3, anul de fabricaţie fiind 2005. Excavatorul a fost cumpărat din Germania cu suma de 25.000 euro de la G.B. GMbH, cu factura nr. 200611788 din 30 noiembrie 2006.

Inculpatul D.I.P. a fost acela care a semnat declaraţia de valoare, atestând personal că excavatorul a fost achiziţionat cu suma de 25.000 euro, cunoscând astfel valoarea reală a acestuia.

La aceeaşi dată - 29 decembrie 2006, excavatorul a fost vândut către SC O. SRL Sibiu, în baza facturii fiscale seria SB WCD cu nr. 01703548 din 29 decembrie 2006, cu valoare de 494.0968,21 RON, sumă achitată de societate prin bancă.

Din probele administrate, respectiv declaraţia martorului M.F., reprezentând în calitate de administrator SC O. SRL Sibiu, a rezultat că atât inculpatul, cât şi C.C. s-au ocupat de vânzarea excavatorului, amândoi fiind persoanele cu care a negociat.

La solicitarea martorului, învinuitul C.C. l-a sprijinit să închirieze acest utilaj, acesta fiind transportat în Turnu Severin, iar apoi defectându-se, l-a adus din nou în Sibiu.

Ulterior martorul M.F. a solicitat rambursarea TVA pentru utilaj iar organele de inspecţie fiscală au constatat prin Procesul-verbal nr. 404632 din 12 decembrie 2008, faptul că SC O. SRL nu poate prezenta faptic acest utilaj, că nu a dispus niciodată de acest bun, şi că urmare a demersurilor efectuate de inspectorii fiscali ai DGFP Sibiu a reieşit că acelaşi excavator a fost vândut de furnizor către doi clienţi (SC O. SRL şi SC C.G. SRL ).

S-a constatat că la data de 11 ianuarie 2007 inculpatul D.I.P. a vândut acelaşi excavator firmei de leasing SC S.L. IFN SA, întocmind personal factura WCD nr. 7703549 din 11 ianuarie 2007, cu suma de 472.038 RON.

Societatea de leasing a încheiat un contract de leasing financiar cu SC C.G. SRL care a fost reprezentată de martorul R.C. (fostul soţ al administratoarei de drept D.P.C.), acesta fiind şi cel care l-a însoţit pe martorul Z.R. reprezentantul societăţii de leasing la locul unde se afla excavatorul (respectiv terenul viran din Cartierul Ştrand la baza sportivă a pompierilor) pentru a întocmi documentaţia necesară pentru asigurarea utilajului.

La momentul negocierii contractului de leasing, inculpatul D.I.P., în calitate de reprezentant şi administrator al SC S.S. SRL, a fost persoana care a prezentat drept document de provenienţă a utilajului o factură externă pretins emisă de G.B. BMbH şi datată 4 ianuarie 2007 cu nr. 200611788 din care a rezultat că SC S.S. Sibiu a achiziţionat excavatorul H.R. R290-LC 3, cu seria E 0172, cu suma de 109.956 euro, împrejurare nereală şi prezentată în fals de către inculpat, factură ce a produs consecinţe juridice. Este cert că nu această valoare era reală şi că inculpatul apelant cunoştea valoarea reală a utilajului, atâta timp cât, la cumpărarea acestuia, a semnat personal declaraţia de valoare la vamă, urmărind astfel supraevaluarea bunului în cauză în scopul obţinerii unui venit injust prin vânzarea utilajului către SC S.L. IFN SA Sibiu, prin prezentarea celei de a doua facturi false către partea civilă.

Chiar dacă inculpatul a susţinut că nu a avut intenţia de a înşela cea de-a doua societate, nu a putut explica de ce a emis o a doua factură cu o valoare mult mai mare, deşi cunoştea valoarea reală a utilajului.

Este cert că inculpatul apelant a emis factura în cauză, acest fapt rezultând şi din Raportul de constatare tehnico ştiinţifică grafoscopică cu nr. 67.347 C din 12 august 2009, care a confirmat că inculpatul D.I.P. a fost persoana care a întocmit şi semnat factura de vânzare a excavatorului către SC S.L. IFN Sibiu.

Pe lângă documentele arătate, vinovăţia inculpatului apelant D.I.P. a rezultat şi din declaraţiile martorilor B.O., R.L. şi M.F. care au arătat că atât inculpatul D.I.P. cât şi asociatul său C.C. s-au implicat în vânzarea unor utilaje către SC O. SRL.

La fel, martorul F.D. administratorul SC S.L. SRL a relatat că inculpatul D.I.P. a fost acela care s-a prezentat la societatea de leasing în calitate de vânzător al unui excavator marca H.R. R290LC-3 însoţit de martorul R.C., în calitate de cumpărător al acestui utilaj, cu solicitarea de a se asigura finanţarea pe societatea SC C.G. SRL - administrată de D.P., soţia lui R.C. În acest scop, firma de leasing prin angajatul său, martorul Z.R. a făcut o deplasare la locul unde era parcat acest excavator (Cartierul Ştrand din municipiul Sibiu), l-au fotografiat, s-a încheiat proces-verbal de recepţie şi s-a predat utilajul către SC C.G. SRL prin martorul R.C. Achiziţia a fost în jurul sumei de 5 miliarde ROL vechi, respectiv 109.000 euro. Martorul a arătat că de vânzarea acestui utilaj s-a ocupat exclusiv inculpatul D.I.P. şi nu C.C.

În concluzie, a apreciat că s-a dovedit că inculpatul D.I.P., cu intenţie a indus în eroare SC S.L. SRL vânzând acesteia un utilaj despre care ştia că a fost deja vândut către SC O. SRL, cu o sumă mult mai mare decât cea cu care a achiziţionat excavatorul, deşi cunoştea valoarea reală a acestuia şi prezentând un document de provenienţă a utilajului o factură externă pretins emisă de G.B. BMbH şi datată 4 ianuarie 2007 cu nr. 200611788 din care a rezultat că SC S.S. Sibiu a achiziţionat excavatorul H.R. R290-LC 3, cu seria E 0172, cu suma de 109.956 euro, împrejurare nereală şi prezentată în fals de către inculpat, factură ce a produs consecinţe juridice.

În ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, inculpatul apelant a solicitat ca pedeapsa aplicată să-i fie suspendată sub supraveghere, considerând prea aspră modalitatea de executare stabilită de instanţa de fond.

Curtea de apel, în raport de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 C. pen. a apreciat că instanţa de fond a procedat la o corectă individualizare a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului, cât şi sub aspectul modalităţii de executare.

În favoarea inculpatului s-au reţinut circumstanţe atenuante justificate de faptul că a avut o conduită bună înainte de săvârşirea infracţiunilor, că s-a prezentat în faţa instanţei pe parcursul procesului penal şi având în vedere totodată şi datele ce au rezultat din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Sibiu, iar pedeapsa aplicată a coborât sub minimul special.

În acelaşi timp a mai apreciat că nu se impune schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, având în vedere nesinceritatea inculpatului şi faptul că până în prezent nu a încercat să despăgubească partea civilă, considerând că prin schimbarea modalităţii de executare nu ar putea fi atins dublul scop al pedepsei, astfel cum este acesta prevăzut în disp. art. 52 C. pen.

Faţă de cele expuse, Curtea, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul D.I.P.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul apelant a fost obligat să plătească statului suma de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 de RON, s-a stabilit a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Prin Decizia penală nr. 94/A/2013 din 15 mai 2013 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul D.I.P.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul apelant a fost obligat să plătească statului suma de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 de RON, s-a stabilit a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul D.I.P. invocând cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 teza a II-a C. proc. pen. criticând hotărârea atacată pentru greşita individualizare a pedepsei.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor de recurs invocate de recurentul inculpat, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat având în vedere următoarele considerente:

Analiza recursului se va face prin raportare la modificările aduse cazurilor de casare prevăzute de Legea nr. 2/2013.

Înalta Curte constată că primul termen de judecată a fost la data de 24 octombrie 2013 moment la care cauza a fost amânată pentru a-i da posibilitatea recurentului inculpat să-şi angajeze apărător ales.

La data de 5 decembrie 2013, primul termen de judecată, când în prezenta cauză s-a constatat stare de judecată, recurentul D.I.P. nu a depus motivele de recurs, încălcându-se dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., care prevăd că: „motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată”,sub sancţiunea neluării în considerare a cazurilor de casare care nu se iau în considerare din oficiu conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.

Înalta Curte mai constată că prevederile art. 385¹⁰ C. proc. pen., stabilesc condiţiile de formulare a motivelor de recurs astfel:

Dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (1) C. proc. pen. prevăd că recursul trebuie să fie motivat.

Dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. prevăd că motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2²) C. proc. pen. prevăd că în cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi (2), instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3), se iau în considerare din oficiu.

Dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (3) C. proc. pen. prevăd că dispoziţiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul prevăzut de art. 385⁶ alin. (3), când recursul poate fi motivat şi oral în ziua judecăţii.

În cauza de faţă Decizia penală nr. 94/A din 15 mai 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost pronunţată la data de 15 mai 2013 după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, „lege privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 143/2010 privind Codul de procedură civilă”, publicată în M. Of., Partea I nr. 89 din 12 februarie 2013.

Astfel, dispoziţiile privind cazurile de casare prevăzute în Codul de procedură penală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, sunt aplicabile cauzelor penale soluţionate prin hotărâri împotriva cărora se poate formula calea de atac a recursului, după data intrării în vigoare a prezentei legi menţionate anterior.

Cum, în prezenta cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (3) C. proc. pen., nefiind vorba de un recurs devolutiv, şi, de asemenea, nefiind incidente nici dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2²) C. proc. pen. pentru a se lua în discuţie din oficiu cazurile de casare prev. de art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., recurentul avea obligaţia instituită de dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. să formuleze, în scris, pin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, motivele de recurs care trebuiau depuse la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, ceea ce nu s-a realizat.

Motivele de recurs nefiind depuse la dosarul cauzei conform normelor procedurale penale expres şi limitativ prevăzute de lege, Înalta Curte constată că instanţa de recurs nu-şi poate exercita controlul judiciar asupra recursului declarat de inculpatul D.I.P. împotriva Deciziei penale nr. 94/A/2013 din 15 mai 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Pe de altă parte, referitor la critica apărării inculpatului privind greşita aplicare a legii din perspectiva greşitei individualizări a pedepsei stabilite în sarcina inculpatului se constată că această critică vizează cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., caz de casare care se poate analiza numai din oficiu prin perspectiva Legii nr. 2/2013.

Se constată că această critică se doreşte să vizeze nelegalitatea hotărârii atacate, din perspectiva limitelor de pedeapsă care au avut drept consecinţă cuantumul mare de pedeapsă aplicat inculpatului.

Pe de altă parte, referitor la critica apărării inculpatului privind greşita individualizare a pedepsei, se constată că această critică nu vizează nelegalitatea hotărârii atacate, respectiv, legalitatea cuantumului pedepsei aplicate, mai exact împrejurarea în care limitele de pedeapsă sunt în afara textelor de lege, ci vizează practic reindividualizarea cuantumului de pedeapsă aplicat, critică care nu poate forma obiect de analiză în recurs, şi care nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare aduse de noile reglementări codului de procedură penală prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, din perspectiva luării în considerare din oficiu.

Acest motiv de recurs presupune analizarea de către instanţa de control judiciar a eventualelor motive de nesocotire a unor dispoziţii de drept în soluţionarea cauzei, care ţin de legalitatea deciziei atacate, însă Înalta Curte constată că legalitatea hotărârii nu a fost afectată.

Având în vedere că, recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al dispoziţiilor art. 385⁹ C. proc. pen., cadru legal adus prin noile modificări ale Legii nr. 2/2013, iar criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestui cadru legal, aceste critici nu se vor analiza.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I.P. împotriva Deciziei penale nr. 94/A/2013 din 15 mai 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare conform cu dispozitivul prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I.P. împotriva Deciziei penale nr. 94/A/2013 din 15 mai 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 decembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3865/2013. Penal. Lovirile sau vătămările...		ICCJ. Decizia nr. 3867/2013. Penal. Distrugerea (art. 217 C.p.).... →

ICCJ. Decizia nr. 3866/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3866/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs