ICCJ. Decizia nr. 3882/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3882/2013
Dosar nr. 6814/86/2012
Şedinţa publică din 6 decembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 211 din data de 11 decembrie 2012 a Tribunalului Suceava, inculpatul S.A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani de zile, după executarea pedepsei principale
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1) C. pen. privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 861 alin. (1) C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 3 (trei) ani închisoare pe durata termenului de încercare de 6 ani prev. de art. 862 alin. (1) C. pen.
S-a stabilit ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să fie obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere prev. de art. 863 C. pen.:
a. să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de protecție a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor din cadrul Tribunalului Suceava;
b. să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depășește 8 zile, precum şi întoarcerea;
c. să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d. să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor prevăzute de:
- art. 864 alin. (1) rap. la art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni şi art. 864 alin. (1) rap. la art. 84 C. pen., cu referire la neexecutarea obligaţiilor civile;
- art. 864 alin. (2) C. pen., în sensul că, dacă nu îndeplineşte, cu rea credinţă, măsurile de supraveghere stabilite, prevăzute de Lege, se va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunându-se executarea în întregime a acesteia.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe dura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B.M. SRL Piatra Neamţ să plătească pârtii civile Statul Român - A.N.A.F. - prin mandatar D.G.F.P Piatra Neamţ, suma de 658.239 lei reprezentând: 20.414 lei impozit pe profit (iniţial acesta a fost de 30.414 lei, dar la data de 28 noiembrie 2012, inculpatul a achitat la Trezoreria mun. Suceava suma de 10.000 lei cu chitanță în contul Dosarului nr. 6814/86/2012), 419.390 lei T.V.A., 218.435 lei dobânzi şi penalități T.V.A. calculate până la data de 18 septembrie 2012, după care se vor adăuga şi accesoriile fiscale aferente acestor obligații până la data achitării debitului.
În temeiul art. 13 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a sentinţei s-a dispus a se comunica O.N.R.C., o copie de pe dispozitivul acesteia.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 263/P/2011 din 07 mai 2012, a fost trimis în judecată inculpatul S.A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Totodată, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii S.B. şi R.M.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, întrucât fapta nu a fost săvârşită de aceştia.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului S.A., constând în aceea că, în calitate de administrator al SC B.M. SRL com. Bosanci, jud. Suceava, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada septembrie 2010 - februarie 2011, nu a evidenţiat în documentele contabile ale societăţii operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate în sumă de 1.776.566,95 lei şi s-a sustras de la plata impozitului pe profit în sumă de 20.210 lei şi a T.V.A.-ului în sumă de 426.376 lei, producând bugetului general consolidat de stat un prejudiciu de 446.586 lei (mai mare de 100.000 euro), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.
Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul S.A. s-a prevalat de dreptul de a nu face nicio declaraţie, prevăzut de art. 70 alin. (2) C. proc. pen.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost dovedite pe baza materialului probator administrat în cauză, astfel cum se află ataşat la dosar.
În timpul cercetării judecătoreşti, la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, inculpatul a declarat că recunoaşte în totalitate săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, aşa cum a fost reţinută în rechizitoriu şi a solicitat ca soluţionarea cauzei să aibă loc în procedura simplificată prev. de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., pe baza probelor administrate în timpul urmăririi penale, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte. A mai menţionat că este de acord să achite prejudiciul cauzat bugetului de stat. În acest sens a depus la dosar chitanța din 28 noiembrie 2012, emisă de Trezoreria mun. Suceava din care rezultă că a achitat suma de 10.000 lei reprezentând o parte din prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, pentru care de fapt a şi fost trimis în judecată.
Prin Decizia penală nr. 86 din 10 iunie 2013, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpatul S.A. împotriva sentinţei penale nr. 211 din 11 decembrie 2012 a Tribunalului Suceava, secţia penală .
A desfiinţat în parte sentinţa penală sus menţionată şi în rejudecare:
A înlăturat dispoziţiile de aplicare a art. 861 alin. (1), art. 863, 864 alin. (1), art. 864 alin. (2) şi art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată inculpatului S.A., pe durata termenului de încercare de 5 ani în condiţiile prev. de art. 82 C. pen.
A atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 şi 84 C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale, a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
A luat act că inculpatul S.A. a achitat către partea civilă suma de 4.000 lei din debitul la plata căruia a fost obligat prin sentinţa apelată.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă A.N.A.F. Bucureşti - prin A.F.P. Piatra Neamţ, împotriva aceleiaşi sentinţe.
Împotriva sus-menţionatei decizii au declarat recurs partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Neamţ şi C.V.
În motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Neamţ a solicitat admiterea recursului şi modificarea, în parte, a deciziei atacate, pe care o consideră netemeinică şi nelegală sub aspectul laturii civile, în sensul obligării părţii responsabile civilmente la plata prejudiciului adus instituţiei în solidar cu inculpatul şi instituirii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului şi ale părtii responsabile civilmente.
Astfel, se consideră că în mod greşit instanţa de apel a respins apelul formulat de A.N.A.F. în ceea ce priveşte instituirea unui sechestru asigurător pentru bunurile mobile şi imobile aparţinând inculpatului S.A. şi părţii responsabile civilmente SC B.M. SRL, precizându-se că în temeiul art. 163 din C. proc. pen., prin cererea de constituire, partea civilă A.N.A.F. - prin A.F.P. Piatra Neamţ a solicitat instituirea de măsuri asigurătorii, solicitare întemeiată pe periclitarea sau îngreunarea colectării debitelor pentru care s-au constituit parte civilă, prin posibilitatea înstrăinării bunurilor proprietate personală aparţinând inculpatului şi părţii responsabile civilmente
Recurenta C.V., în motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., apreciind că soluţia atacată este nelegală şi netemeinică pentru că, în ceea ce priveşte latura civilă, instanţa când s-a pronunţat a comis o eroare gravă de fapt, care a dus la obligarea sa în solidar cu SC B.M. SRL Piatra Neamţ la plata unei sume de bani foarte mare, în condiţiile în care personal nu a avut nici un fel de profit de pe urma acestei societăţi, iar contractul de vânzare-cumpărare în baza căruia s-a declarat sediul social al societăţii la ea, i-a fost sustras în timpul când se făcea curățenie în apartamentul său, (ea fiind plecată de la domiciliu, o perioadă de timp pentru a munci în străinătate), cel ce a uzat de contract fiind K.M.A., folosirea contractului fiind făcută fără știrea sa.
A mai precizat faptul că nu are calitatea de asociat şi nici de administrator al firmei SC B.M. SRL Piatra-Neamţ şi, pe cale de consecinţă, nu are nici un fel de răspundere civilă în această cauză, apreciind că înfiinţarea popririi şi tragerea la răspundere civilă cu privire la datoriile societăţii este abuzivă.
Examinând recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Neamţ prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Analizând recursul declarat de recurenta C.V. prin raportare la aceleaşi texte de lege anterior menţionate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru motivele ce urmează a fi expuse.
În ceea ce priveşte recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Neamţ, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod.
Decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 10 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, aşa încât este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
În motivarea recursului, deşi recurenta parte civilă nu a invocat în drept niciunul dintre cazurile de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea vizează cazul de casare prev. de art. 385 pct. 172 C. proc. pen., însă sunt neîntemeiate.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că motivele reiterate în recurs au fost învederate în faţa instanţei încă de la judecata în fond, susţinute apoi şi în apel, când partea civilă A.N.A.F. Bucureşti - prin A.F.P. Piatra Neamţ a solicitat instituirea unui sechestru asigurător pentru bunurile aparţinând inculpatului şi părţii responsabile civilmente.
Analizând hotărârea atacată sub acest aspect, Înalta Curte constată că în motivare, curtea de apel a avut în vedere solicitarea părţii civile, reţinând că este real că, potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005 republicată, „în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie”, însă aşa după cum şi instanţa de fond a reţinut, s-a menţionat faptul că, în vederea recuperării prejudiciului produs statului de către inculpat, organul de control fiscal a emis Deciziile nr. 801152 din 22 februarie 2011, sub forma popririi asiguratorii asupra conturilor bancare ale SC. B.M. SRL deschise la SC R B. SA - Sucursala Suceava din 2 martie 2011 sub forma sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile proprietatea debitoarei, ambele cu titlu de măsuri asiguratorii. Cu adresa din 2 martie 2011 A.F.P.C. Suceava a comunicat că măsura indisponibilizării sumelor existente în contul societăţii precum şi a celor viitoare, provenite din încasările zilnice, a fost pusă în executare. Deşi, SC B.M. SRL - prin reprezentant S.A. a contestat aceste două decizii, Judecătoria Suceava prin sentinţa civilă nr. 4437 din 13 noiembrie 2011, a respins cererea ca neîntemeiată, hotărârea respectivă rămânând definitivă şi irevocabilă la data de 15 februarie 2012 (fila 82 dos. u.p.).
Aşa fiind, pe cale de consecinţă, în mod corect s-a apreciat că nu se mai impune instituirea unei măsuri asigurătorii asupra bunurilor inculpatului sau ale părţii responsabile civilmente.
Or, în această situaţie hotărârea pronunţată nu este nici contrară legii şi nici nu s-a făcut o greşită aplicare a legii, disp. pct. 172 ale art. 3859 C. proc. pen. nefiind incidente.
Judecata în recurs înseamnă o verificare a hotărârii recurate numai sub acele aspecte care se încadrează într-unul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Limitarea obiectului judecăţii în recurs la cazurile de casare prevăzute de lege, înseamnă că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temeiuri pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia din cazurile de casare prevăzute de lege.
Aşa cum s-a arătat şi în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicție exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. De aceea, instanţa de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăţiei şi pedepselor aplicabile; nu judecă procesul propriu zis, judecând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
În acest context, recursul nu este o cale de atac asemănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu cea a unei căi de reformare sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze exact în parametrii în care a avut loc judecata în primele două grade de jurisdicție (fond şi apel).
Legislaţia procesual penală actuală instituie teoria casării numai a aspectelor de drept legate de nelegalitatea hotărârilor penale ceea ce reprezintă esenţa recursului în al treilea grad de jurisdicție.
În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta C.V. Înalta Curte constată că este inadmisibil.
Astfel, potrivit disp. art. 3851 alin. (4) teza a II-a C. proc. pen.: „persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunţată în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare”.
per a contrario, persoanele care nu au folosit calea de atac a apelului, iar în această cale de atac nu le-a fost modificată situaţia, nu pot folosi direct calea de atac a recursului.
Cum hotărârea pronunţată în apel nu o vizează pe recurenta C.V., iar decizia Curţii de Apel Suceava nu i-a modificat situaţia, mai mult decât atât nici sentinţa primei instanţe nu o vizează, recursul său este inadmisibil.
Faţă de considerentele anterior expuse, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Neamţ şi în conformitate cu disp. art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de C.V..
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Neamţ împotriva Deciziei penale nr. 86 din data de 10 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de C.V. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentele la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul în cuantum de 200 lei, pentru apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului S.A., se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 06 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 756/2013. Penal. Traficul de minori (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3880/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
