ICCJ. Decizia nr. 389/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 389/2013
Dosar nr. 11153/3/2012
Şedinţa publică din 4 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 422 din 22 iunie 2012, din Dosarul nr. 11153/3/2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 45 din 20 ianuarie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, din Dosarul nr. 41020.01/3/2009, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4.292 din 30 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, formulată de revizuientul C.G.R., pe care, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat la plata sumei de 150 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Instanţa de fond, ca instanţă extraordinară, a reţinut că, prin cererea de revizuire, revizuientul, invocând dispoziţiile art. 4082 C. proc. pen., a solicitat să se facă aplicarea art. 3201 C. proc. pen., care poate fi reţinut inclusiv în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată în momentul intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, cu atât mai mult cu cât a solicitat, în mod expres, instanţei de recurs, la termenul de judecată din data de 30 noiembrie 2010, aplicarea acestuia.
În motivare, instanţa de fond a arătat că cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 4082 C. proc. pen. este admisibilă în situaţia în care a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă într-o cauză în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate, iar instanţa de judecată s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională. A constatat, pe de o parte, că, în cauza în care a fost condamnat revizuientul, nu a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., iar, pe de altă parte, că decizia penală din recurs nu s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., astfel că cerea de revizuire este inadmisibilă.
În termen legal, revizuientul a declarat apel, criticând sentinţa atacata pentru netemeinicie.
În motivarea orală a apelului, apelantul-revizuient a susţinut că nu i-au fost aplicate toate prevederile legale, în sensul că nu i s-a adus la cunoştinţă faptul că îi pot fi aplicate dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., arătând că doreşte să aibă aceleaşi drepturi procesuale cu alte persoane care au săvârşit aceeaşi faptă penală, în acelaşi dosar.
Prin decizia penală nr. 211 din 30 iulie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins ca nefondat apelul formulat de revizuientul C.G.R.
Curtea a apreciat că instanţa de fond, în mod corect, a constatat inadmisibilitatea cererii de revizuire, întemeiată pe motivul de revizuire prevăzut de art. 4082 C. proc. pen., întrucât în cauza în care revizuientul a fost judecat şi condamnat nu a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate, care să fi fost admisă de Curtea Constituţională, aşa încât hotărârea judecătorească de condamnare nu s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională. Astfel a apreciat că numai în situaţia în care temeiul condamnării constă într-o dispoziţie legală declarată neconstituţională în cauza respectivă, cererea de revizuire este admisibilă, în principiu.
În speţă, revizuientul nu a invocat, la judecata pe fond sau în apel, nici o excepţie de neconstituţionalitate, ci a solicitat, în recurs, aplicarea procedurii simplificate, prevăzută de art. 3201 alin. (1) şi alin. (7) C. proc. pen., care tocmai fusese introdusă prin Legea nr. 202/2010, intrată în vigoare pe data de 25 noiembrie 2010, prin urmare în timpul judecării recursului. Însă, potrivit art. 3201 alin. (1) C. proc. pen., recunoaşterea faptelor penale şi însuşirea materialului probator de la urmărirea penală trebuie să aibă loc până la începerea cercetării judecătoreşti, moment procesual care fusese de mult depăşit în cazul inculpatului C.G.R., revizuient în această cauză. Este adevărat că, prin Decizia nr. 1.470/2011, publicată în M. Of. pe data de 2 decembrie 2011, Curtea Constituţională a stabilit că dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul legii vechi şi care continuă să fie judecate sub legea nouă, dar până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, ori, la data luării acestei decizii de către Curtea Constituţională, revizuientul fusese deja condamnat definitiv, prin judecarea recursurilor pe data de 30 noiembrie 2010.
Împotriva deciziei penale nr. 211 din 30 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în termenul legal a declarat recurs revizuentul C.G.R.
În susţinerea recursului, revizuentul condamnat a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 4082 C. proc. pen., arătând în esenţă că cererea sa este admisibilă având în vedere Decizia nr. 1470/2011 prin care Curtea Constituţională a statuat faptul că prevederile art. 3201 C. proc. pen. sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul legii vechi şi care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau violările cu caracter continuu ale drepturilor garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului constatate printr-o hotărâre de condamnare a statului român de către Curtea Europeană sau încălcările dispoziţiilor constituţionale în cazul în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate.
Pentru a putea invoca cazul de revizuire prevăzut de art. 4082 C. proc. pen., este necesar ca hotărârea a cărei revizuire se cere să se întemeieze pe dispoziţia declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesare şi evident nu pot fi disociate de dispoziţia declarată neconstituţională. În speţă, revizuentul condamnat a solicitat aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen. şi reducerea pedepsei dispusă prin sentinţa a cărei revizuire a solicitat, în considerarea Deciziei nr. 1470/2011 a Curţii Constituţionale.
Înalta Curte constată că sentinţa penală nr. 45 din data de 20 ianuarie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul penal nr. 41020.01/3/2009 a fost modificată prin decizia penală nr. 87/A din 8 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în sensul diminuării pedepselor iar ulterior, ca urmare a admiterii recursului formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a fost menţinută prin decizia penală nr. 4292 din 30 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La termenul din data de 30 noiembrie 2010 inculpatul C.G.R. a solicitat judecarea sa în baza art. 3201 C. proc. pen., articol introdus prin Legea nr. 202/2010.
Înalta Curte în mod corect a respins solicitarea inculpatului având în vedere faptul că, la acel moment procesual şi raportat la prevederile dispoziţiilor legale invocate, aplicarea procedurii simplificate nu putea fi reţinută.
Totodată, având în vedere temeiurile deciziei Curţii Constituţionale invocate şi raportat la cazul de revizuire prevăzut de art. 4082 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta nu este incident în cauză în condiţiile în care excepţia de neconstituţionalitate admisă trebuia invocată în procesul în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere. Se constată că în Dosarul penal nr. 41020.01/3/2009 nu a fost invocată excepţia neconstituţionalitaţii prevederilor ce reglementează procedură simplificată.
Pe de altă parte, invocarea de către revizuent a principiului aplicării legii penale mai favorabile nu poate fi primită având în vedere faptul că aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen. presupune întrunirea anumitor condiţii procedurale referitoare la momentul procesual în care poate fi invocat şi atitudinea de recunoaştere a faptelor.
În cauză, revizuientul a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. în recurs, fază procesuală în care aplicarea unei astfel de proceduri nu poate fi solicitată mai ales în condiţiile în care atitudinea inculpatului în cursul cercetării judecătoreşti a fost parţial sinceră fapt reţinut de altfel de instanţele care au judecat cauza în care a fost pronunţată sentinţa supusă revizuirii.
Pe de altă parte, astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 1.470/2011 „Rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti produce un efect pozitiv care constituie temeiul juridic al executării dispozitivului hotărârii şi poartă denumirea de puterea lucrului judecat. De asemenea, tot ca urmare a pronunţării unei hotărâri definitive, se produce un efect negativ în sensul că împiedică o nouă urmărire şi judecată pentru faptele şi pretenţiile astfel soluţionate, fapt care a consacrat regula non bis in idem, cunoscută sub denumirea de autoritatea lucrului judecat.
De principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări şi schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunţării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce „hotărârea a rămas definitivă. în aceste situaţii apare necesitatea de a se pune de acord conţinutul hotărârii puse în executare cu situaţia obiectivă şi a se aduce modificările corespunzătoare în desfăşurarea executării.”
Dispoziţiile Deciziei nr. 1470/2011 a Curţii Constituţionale produc efecte de la data publicării sale în M. Of., dată ulterioară deciziei nr. 4292 din 30 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie când sentinţa penală nr. 45 din data de 20 ianuarie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a rămas definitivă.
Astfel, în considerarea acestui fapt şi având în vedere condiţiile în care poate fi invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 4082 C. proc. pen. precum şi considerentele dezvoltate anterior, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul formulat de revizuientul condamnat C.G.R. împotriva deciziei penale nr. 211 din 30 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat C.G.R. împotriva deciziei penale nr. 211 din 30 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 390/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 388/2013. Penal → |
|---|
