ICCJ. Decizia nr. 392/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 392/2013
Dosar nr. 866/829/2012
Şedinţa publică din 4 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 10/CC/P din 23 august 2012, pronunţată în Dosarul nr. 866/829/2012 al Judecătoriei Podu Turcului, s-a dispus respingerea ca inadmisibilă în temeiul art. 403 C. proc. pen., a cererii de revizuire formulată de revizuientul B.V., domiciliat în F., judeţul Vrancea, împotriva sentinţei penale nr. 66 din 14 iunie 2012 pronunţată de Judecătoria Podu Turcului în Dosarul nr. 690/829/2012. Pentru a dispune astfel, prima instanţă a arătat că:
Prin sentinţa penală nr. 66 din 14 iunie 2012 pronunţată de Judecătoria Podu Turcului a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul B.V. împotriva rezoluţiei nr. 72/P/2011 din 12 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Podu Turcului, ce a fost menţinută prin rezoluţia din 24 octombrie 2011 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.
Potrivit art. 394 C. proc. pen. revizuirea poate fi cerută în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege. În temeiul art. 403 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului. Instanţa examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu. Instanţa, în baza celor constatate, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire sau, prin sentinţă, respingerea acesteia.
Din conţinutul prevederilor art. 394 C. proc. pen. rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanţial, pronunţându-se o soluţie de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal.
În acest sens, este de observat că prin art. 394 alin. (2) C. proc. pen. se limitează invocarea primului caz de revizuire numai la situaţia când „pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare”.
Tot astfel, prin art. 394 alin. (3) C. proc. pen., făcându-se referire la următoarele trei cazuri, se prevede că acestea „constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice”.
Din aceste reglementări de ansamblu ale cazurilor de revizuire şi ale condiţiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti definitive rezultă, deci, că hotărârile judecătoreşti prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii.
Or, în raport cu soluţiile ce pot fi pronunţate în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen. de către judecătorul care examinează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluţii nu implică stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei în accepţiunea prevederilor art. 345 C. proc. pen., respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal.
Mai mult, cât timp prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii şi împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în soluţionarea plângerilor formulate în temeiul art. 2781 C. proc. pen., o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile [...] pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”.
În sprijinul raţionamentului enunţat mai sus, prin decizia 17/2007 (M.Of. nr. 542/17.07.2008), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, a admis recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit ca „Cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţata in temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen. este inadmisibila".
Aceleaşi concluzii rezultând şi din referatul reprezentantului Ministerului Public, instanţa a constatat că cererea de revizuire nu îndeplineşte condiţia prealabilă obligatorie menţionată şi în consecinţă, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. a dispus respingerea acesteia ca fiind inadmisibilă.
În cauză a formulat recurs revizuientul.
În faţa instanţei de recurs, la termenul din data de 4 octombrie 2012, din oficiu a fost pusă în discuţie admisibilitatea recursului promovat în cauză.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa penală recurată, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârile judecătorului pronunţate în soluţionarea plângerilor formulate împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată sunt definitive. Acest lucru înseamnă că nicio cale ordinară de atac nu mai poate fi formulată împotriva unor asemenea hotărâri, ele dobândind autoritate de lucru judecat.
Acelaşi raţionament este aplicabil şi în cazul căilor de atac ce pot fi formulate împotriva sentinţelor prin care se soluţionează cererile de revizuire, conform art. 407 C. proc. pen., în sensul că hotărârea dată în primă şi ultimă instanţă, poate fi atacabilă cu cerere de revizuire soluţionată printr-o hotărâre de acelaşi fel, în primă şi ultimă instanţă. Cu alte cuvinte, legea nu prevede posibilitatea formulării de căi ordinare de atac în aceste cazuri.
Împotriva deciziei penale nr. 1007 din 4 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie a declarat recurs revizuentul B.V. criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În motivele de recurs expuse în scris, recurentul revizuent a criticat soluţia dată de procuror în Dosarul nr. 182/11/1/2000 făcând referiri pe larg la împrejurările în care a decedat mama sa şi la situaţia moştenirii dezbătută ca urmare a decesului acesteja.
În raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti, pentru motive privind pronunţarea acestora, cu nerespectarea condiţiilor formale, legal prevăzute, de desfăşurare a judecăţii sau ca o consecinţă a unui raţionament jurisdicţional eronat, este reglementată de art. 129 din Constituţia României.
Corespunzător principiului constituţional enunţat în acest articol, părţile interesate pot exercita căile de atac, numai în condiţiile legii procesuale.
Potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, hotărârile judecătoreşti nedefinitive, sentinţe sau decizii, după caz.
Înalta Curte reţine că, inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Căile ordinare de atac sunt strict şi limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum şi a condiţiilor, cazurilor şi termenelor în care pot fi exercitate.
Astfel, exercitând o cale de atac în afara condiţiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancţionat cu inadmisibilitatea.
În temeiul art. 407 C. proc. pen., sentinţele instanţei de revizuire sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile a căror revizuire se solicită.
În speţă se constată că revizuentul B.V. a solicitat revizuirea unei hotărâri pronunţate în soluţionarea unei plângeri formulate în baza art. 2781 C. proc. pen. care a fost respinsă ca inadmisibilă.
În temeiul alin. (10) al art. anterior menţionat, hotărârile judecătoreşti pronunţate în soluţionarea unei astfel de plângeri sunt definitive şi nu sunt susceptibile a fi atacate cu apel sau recurs.
Din coroborarea articolelor anterior menţionate respectiv art. 407 şi art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., Înalta Curte constată că sentinţa atacată nu este susceptibilă a fi suspusă controlului judiciar aferent căii ordinare de atac a recursului.
Faţă de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a-II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de revizuientul B.V. împotriva deciziei penale nr. 1007 din 4 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuientul B.V. împotriva deciziei penale nr. 1007 din 4 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 393/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 390/2013. Penal → |
|---|
