ICCJ. Decizia nr. 390/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 390/2013
Dosar nr. 6555/30/2012
Şedinţa publică din 4 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 282/PI din 13 august 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 6555/30/2012, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen. a respins cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 370/PI din 14 septembrie 2011 a Tribunalului Timiş, formulată de condamnatul B.R., ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că, prin cererea introdusă şi înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş la data de 8 februarie 2012, condamnatul B.R. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 370/PI din 14 septembrie 2011 a Tribunalului Timiş.
În motivarea cererii, condamnatul a arătat că a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor, deşi încadrarea juridică corectă ar fi fost cea de vătămare corporală. Condamnatul a mai arătat că în cauză au fost audiaţi 5 martori care au dat declaraţii mincinoase, în vreme ce partea vătămată doreşte să fie din nou audiată pentru a relata cu exactitate modalitatea în care s-au petrecut faptele.
În conformitate cu prevederile art. 399 alin. (1) C. proc. pen., la data de 30 mai 2012 procurorul a procedat la ascultarea condamnatului în vederea precizării cererii de revizuire. Cu această ocazie, condamnatul a arătat că este nemulţumit de pedeapsa ce i-a fost aplicată, că starea de fapt reţinută de procuror prin rechizitoriu este neconformă realităţii deoarece a avut la bază declaraţiile unor martori care nu au cunoscut detalii despre fapta sa, că declaraţia dată în faţa procurorului nu corespunde adevărului fiind obligat să dea această declaraţie şi că doreşte să fie din nou ascultat de către instanţa de judecată.
După efectuarea actelor de cercetare prealabilă, prin adresa din data de 9 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, cererea de revizuire, împreună cu referatul organelor de urmărire penală cu propunerea de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă, a fost înaintată Tribunalului Timiş spre soluţionare, cauza fiind înregistrată la această instanţă sub nr. 6555/30/2012 la data de 19 iulie 2012.
În probaţiune, au fost ataşate la dosarul cauzei Dosarul nr. 5241/30/2011 al Tribunalului Timiş, precum şi Dosarul de urmărire penala nr. 693/P/2011 al Parchetului de pe langa Tribunalul Timiş.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin sentinţa penală nr. 370/PI din 14 septembrie 2011 a Tribunalului Timiş, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 175/A din 7 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, numitul B.R. a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de teenetativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen.
Fiind vorba de o cale extraordinară de atac, situaţiile în care poate fi exercitată revizuirea sunt limitativ şi expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Având în vedere faptul că motivele invocate de către condamnat în sprijinul cererii formulate nu pot fi încadrate în nici unui dintre cazurile de revizuire reglementate de legiuitor, în temeiul art. 403 C. proc. pen., instanţa a respins cererea de revizuire formulată de către condamnat, ca inadmisibilă.
Astfel, revizuirea întemeiată pe cazul prevăzut la art. 394 lit. a) C. proc. pen. este dublu condiţionată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar în al doilea rând, este necesar ca faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Instanţa a constatat că în cauză condamnatul nu a invocat existenţa unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute la data soluţionării cauzei. Deşi condamnatul susţine că i-a fost aplicată o pedeapsă pentru o infracţiune pe care nu a comis-o, se constată că în momentul soluţionării cauzei de către prima instanţă, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, condamnatul a menţionat expres faptul că recunoaşte săvârşirea faptei reţinute în sarcina lui prin actul de inculpare şi doreşte ca soluţionarea cauzei să fie făcută potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte. Declaraţia condamnatului se regăseşte la Dosarul nr. 5241/30/2011 al Tribunalului Timiş. În acest context, simpla schimbare a poziţiei condamnatului care s-a răzgândit şi arată că este nevinovat şi că aspectele reţinute în sarcina sa nu sunt reale nu poate conduce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare, atâta timp cât toate probele administrate în cauză confirmă învinuirea şi vinovăţia numitului B.R., sub acest aspect situaţia rămânând neschimbată. Instanţa a reţinut că rolul revizuirii nu este acela de a proceda, conform nemulţumirilor condamnatului, la o rejudecare a cauzei şi la o reinterpretare a probelor administrate. Scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a înlătura anumite erori de fapt evidente, erori datorate anumitor aspecte necunoscute în momentul soluţionării fondului. în prezenta cauză, nu este îndeplinită această cerinţă. în cuprinsul cererii de revizuire, condamnatul a menţionat că este nemulţumit de pedeapsa aplicată, dar acest aspect nu poate forma obiectul unei cereri de revizuire.
Tot în susţinerea cererii de revizuire, condamnatul a invocat şi dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. referitor la existenţa unor martori care au dat declaraţii mincinoase. Potrivit dispoziţiilor art. 395 alin. (1) C. proc. pen. existenţa unor mărturii mincinoase se poate dovedi numai printr-o hotărâre judecătorească sau ordonanţă a procurorului şi nu prin simplele afirmaţii ale uneia dintre părţi. Numai susţinerile condamnatului că martorii au minţit nu sunt suficiente pentru a justifica admiterea unei cereri de revizuire, în cauză neexistând nicio hotărâre judecătorească sau ordonanţă a procurorului care să ateste această situaţie.
În consecinţă, instanţa a apreciat că motivele invocate de către condamnat nu pot fi circumscrise nici uneia dintre situaţiile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., astfel încât prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul B.R., arătând în memoriul depus la dosar că pedeapsa aplicată de instanţa de fond este prea mare, că este nemulţumit de modalitatea de judecare a cauzei pe fond, că a lovit-o pe fosta soţie din greşeală, solicitând în final reducerea pedepsei, întrucât nu a mai fost condamnat anterior şi îşi recunoaşte greşeala.
Examinând sentinţa penală apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul formulat de către revizuentul B.R. este nefondat, hotărârea Tribunalului Timiş fiind temeinică şi legală.
Din probele existente la dosar se poate constatat că petentul B.R. a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, în forma prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), i) C. pen., prin sentinţa penală nr. 370/PI din 14 septembrie 2012 a Tribunalului Timiş, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 175/A din 7 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, a cărei revizuire a solicitat-o petentul în speţa de faţă.
Examinând motivele invocate de către petent (problematica cuantumului pedepsei, a mijloacelor de probă administrate, a comportamentului procesual adoptat), Curtea a apreciat că aceste aspecte nu pot fi soluţionate pe calea extraordinară de atac a revizuirii, întrucât ele nu se încadrează în nici una dintre motivele expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen., examinarea în concret a acestor elemente sunt atributul instanţei de fond care a pronunţat hotărârea de condamnare, iar aceste aspecte au dobândit autoritate de lucru judecat.
În cauză revizuentul nu a invocat existenţa unor fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute la data soluţionării cauzei, iar faptul că a invocat existenţa unor mărturii mincinoase acestea nu pot fi dovedite decât printr-o hotărâre judecătorească sau o ordonanţă a procurorului, astfel că aceste afirmaţii nu pot fi încadrate ca fiind motive de revizuire.
De asemenea, aspectele legate de modalitatea de administrare a probelor de către instanţa de fond nu poate constitui motiv de revizuire, aceste aspecte putând fi invocate în căile de atac ordinare şi nu în calea extraordinară de atac a revizuirii, cale de atac al cărui scop este de a înlătura anumite erori de fapt datorate în special unor aspecte necunoscute în momentul soluţionării fondului cauzei, însă în această speţă nu se pune această problemă, întrucât petentul a criticat în special cuantumul/, pedepsei care nu mai poate fi rediscutat în această cale de atac şi nu poate forma obiectul unei cereri de revizuire.
Pentru toate aceste considerente, văzând că hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală, apelul formulat de condamnatul B.R. a fost respins ca nefondat.
Împotriva deciziei penale nr. 189/A din 4 octombrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a declarat recurs revizuentul condamnat B.R. criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs revizuentul condamnat B.R. şi-a întemeiat cererea doar pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., arătând că instanţa de fond şi instanţa de prim control judiciar în mod greşit au reţinut că faptele şi împrejurările invocate nu sunt noi şi de natură să demonstreze netemeinicia condamnării şi că acestea nu se încadrează în prevederile art. 394 alin. (1) lit a C. proc. pen.
În raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau violările cu caracter continuu ale drepturilor garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului constatate printr-o hotărârea de condamnare a statului roman de către Curtea Europeană sau încălcările dispoziţiilor constituţionale în cazul în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate.
Pentru a putea invoca cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., este necesar să fi fost descoperite fapte sau împrejurări noi, necunoscute de către instanţă la data judecării cauzei, care să ducă singure sau prin coroborarea cu alte probe, la dovedirea neteminiciei hotărârii de condamnare.
Probele invocate trebuie să fie noi, iar nu mijloace de probă prin care se administrează probe deja cunoscute.
În speţă se constată că, revizuentul condamnat nu este mulţumit de soluţia de condamnare pronunţată împotriva sa, invocând ca motive de revizuire aspecte care nu pot fi încadrate în prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neavând aptitudinea de a modifica radical soluţia dată în dosarul în care revizuentul a fost cercetat şi condamnat pentru inrfacţiunea de tentativă de omor.
Faptul că numita M.D., concubina revizuentului aplică anumite corecţii celor doi copii minori pe care îi are cu acesta, faptul că în cauză martorii audiaţi nu au declarat în sensul dorit de revizuentul condamnat nu sunt elemente de noutate şi nu sunt de natură a fi apreciate ca fapte sau împrejurări noi care să determine schimbarea în tot a hotărârii judecătoreşti pronunţate şi astfel să se dispună achitarea revizuientului.
Înalta Curte constată că, prin cererea sa, revizuientul solicită de fapt o readministrarea a probatoriului însă, pe calea revizuirii, nu se poate ajunge la o reinterpretarea a probelor existente la dosar sau la suplimentarea probaţiunii pe aspecte de fapt avute în vedere de instanţele ce au judecat cauza. Aşa fiind, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul formulat de revizuientul condamnat B.R. împotriva deciziei penale nr. 189/A din 4 octombrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat B.R. împotriva deciziei penale nr. 189/A din 4 octombrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 392/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 389/2013. Penal → |
|---|
