ICCJ. Decizia nr. 3936/2013. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3936/2013
Dosar nr. 952/111/2013
Şedinţa publică din 10 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 38/P din de 27 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bihor, s-a admis cererea inculpatului S.S. de aplicare a procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului S.S., la o pedeapsă de 3 ani şi 7 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 8 ani şi 7 luni stabilit conform art. 862 C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.
În temeiul art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie şi în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale.
În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului S.S., arestat preventiv prin încheierea nr. 85 din 16 decembrie 2012 a Tribunalului Bihor în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă.
Faţă de prevederile art. 14, art. 346 C. proc. pen., s-a luat act că succesorii în drepturi ai victimei nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În temeiul art. 359 C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864C. pen.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 7 raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, conform art. 5 din aceeaşi lege şi art. 13 din H.G. nr. 25/2011, pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic al acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor nr. 952/111/2013 a fost trimis în judecată inculpatul S.S. pentru comiterea în data de 15 decembrie 2012 a infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, faptă prevăzută de art. 183 C. pen.
În sarcina inculpatului S.S. s-a reţinut că în data de 15 decembrie 2012 în timp ce se afla în locuinţa comună situată în S., judeţul Bihor, i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii mamei sale S.I., provocând decesul acesteia prin hemoragie internă masivă, consecinţa unei rupturi de splină survenită în urma traumatismului toraco-abdominal cu fracturi costale.
În faţa instanţei de fond, inculpatul a cerut, înainte de citirea actului de sesizare, aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen., procedându-se la audierea acestuia.
Inculpatul a fost cercetat în stare de arest preventiv atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei, iar din copia cazierului său judiciar a rezultat că nu este cunoscut cu antecedente penale.
S-a reţinut în fapt că inculpatul S.S. are 37 de ani, lucrează ca muncitor la o fermă şi a locuit în municipiul Salonta împreună cu părinţii săi S.S.A. şi S.I. şi cu fraţii săi S.L. şi S.A., acesta din urmă fiind în imposibilitate de a se deplasa, după ce a fost victima unui accident rutier în cursul lunii octombrie 2012, suferind grave leziuni corporale şi urmând tratamente de kinetoterapie.
Victima S.I. era pensionară şi de aproximativ 10 ani, era consumatoare frecventă (aproape zilnică) de băuturi alcoolice, în ciuda insistenţelor familiei de a renunţa la alcool, mai ales după ce S.A. a rămas imobilizat în urma accidentului rutier din octombrie 2012.
La data de 14 decembrie 2012, inculpatul S.S., după ce venise de la serviciu în jurul orei 09:00 dimineaţa, a rămas acasă în tot cursul zilei, în locuinţă, în camera din mijloc, aflându-se şi minorul S.L.A., în vârstă de 12 ani, nepotul de fiu al victimei.
Victima S.I. a plecat din locuinţă după-amiaza şi a revenit în jurul orei 18:00, sub influenţa băuturilor alcoolice, iar în momentul în care a ajuns în holul locuinţei, inculpatul S.S. i-a reproşat că bea, a prins-o de mână şi a lovit-o cu palma peste faţă. Victima a intrat apoi în bucătărie, iar de aici în camera ei, fiind însă urmată de inculpat care, enervat fiind că victima, sub influenţa alcoolului, îi adresa injurii, i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii în ambele părţi ale toracelui, victima căzând pe spate pe patul din cameră.
Inculpatul a ieşit din camera mamei sale şi a mers în camera sa, iar în jurul orei 22:00 s-a culcat. A doua zi dimineaţa, intrând în camera mamei sale în jurul orei 08:00, a constatat că aceasta a decedat, astfel că a fost anunţat medicul de familie, iar acesta a sesizat organele de poliţie.
Decesul victimei S.I. s-a produs ca urmare a loviturilor aplicate de inculpat.
Inculpatul S.S. a recunoscut în mod constant săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, iar în faţa instanţei de fond, inculpatul şi-a menţinut aceeaşi poziţie procesuală, recunoscând în totalitate săvârşirea faptei, solicitând aplicarea prevederilor art. 3201C. proc. pen.
Din cuprinsul raportului de constatare medico-legală din 15 decembrie 2012 al Serviciului de Medicină Legală al Judeţului Bihor a rezultat că victima prezenta semne de violenţă sub formă de echimoze la nivelul braţelor, antebraţelor, coapselor şi hemitoracelui stâng, concluziile formulate fiind: moartea victimei S.I. a fost violentă, s-a datorat insuficienţei circulatorii acute, consecinţa hemoperitoneului survenit în evoluţia unui politraumatism cu fracturi costale şi ruptură de splină, leziuni de violenţă care s-au putut produce prin lovire activă repetată cu corpuri contondente dure. Victima avea în momentul decesului o alcoolemie de 0,70 grame la mie. Moartea datează din 14 decembrie 2012.
Având în vedere declaraţia inculpatului de recunoaştere totală a faptei pentru care a fost trimis în judecată, că potrivit probelor administrate în faza de urmărire penală fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, fiind îndeplinite condiţiile cumulative impuse de art. 3201 C. proc. pen., instanţa de fond a admis cererea sa de aplicare a procedurii simplificate.
S-a constatat că în drept, fapta inculpatului S.S., care în data de 14 decembrie 2012 a lovit-o cu intenţie cu pumnii în zona toracică pe mama sa S.I., provocând astfel din culpă moartea victimei ca urmare a unei rupturi splenice şi a unui hemoperitoneu masiv, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.
Raporturile dintre inculpat şi victimă, starea avansată de ebrietate în care se afla victima, factorii care au declanşat incidentul dintre cei doi, natura şi intensitatea loviturilor aplicate de inculpat victimei, zonele în care acestea au fost aplicate, cauzele care au determinat efectiv decesul victimei (rezultate din raportului de constatare medico-legală), scopul urmărit de inculpat prin aplicarea acestor lovituri, dar şi atitudinea sa ulterioară faptei (atât imediat după aplicarea loviturilor cât şi imediat după constatarea decesului victimei), sunt criterii în funcţie de care instanţa a apreciat că rezultatul final al faptei inculpatului a fost unul preterintenţionat, specific infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, decesul victimei datorându-se culpei inculpatului în legătură cu o astfel de urmare, culpă suprapusă pe acţiunile intenţionate ale acestuia de a provoca suferinţe fizice victimei.
La stabilirea şi individualizarea pedepsei, dar şi a modalităţii de executare a acesteia, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., reţinând în acest sens intensitatea loviturilor, zona în care acestea au fost aplicate, faptul că victima era mama inculpatului, cei doi locuind împreună.
Alături de aceste criterii concrete, care imprimă o gravitate deosebită faptei, instanţa de fond a reţinut şi circumstanţele concrete care au generat incidentul dintre inculpat şi mama sa.
Astfel, fapta a fost săvârşită în condiţiile în care victima era o consumatoare aproape zilnică de băuturi alcoolice (fiind găsită şi prin şanţuri, ajungând să consume până şi 11 de votcă într-o zi, potrivit declaraţiei martorului S.S., soţul victimei şi tatăl inculpatului), neglijându-şi cu desăvârşire rolul ei în familie, cu toate că nu avea niciun loc de muncă (fiind pensionară), cu toate că S.A., 33 de ani, fiul său era paralizat, după ce a fost victima unui accident rutier în cursul lunii octombrie 2012, cu toate că acesta urma tratamente de kinetoterapie în cadrul Spitalului de Recuperare din Băile Felix, unde necesita însoţitor (stăteau cu rândul inculpatul, fratele acestuia S.L. şi tatăl lor, deşi cu toţii aveau loc de muncă).
Pe fondul acestor circumstanţe, conflictul dintre cei doi a survenit în condiţiile în care, văzând-o sub influenţa alcoolului, inculpatul i-a reproşat acest lucru, iar victima a reacţionat spunându-i că nu-i treaba lui şi adresându-i injurii.
Instanţa de fond a mai avut în vedere atitudinea constantă a inculpatului de recunoaştere a faptei şi regretul manifestat (atât pentru că şi-a ucis propria mamă cât şi pentru că a lăsat familia fără ajutor).
Instanţa de fond a mai avut în vedere că inclusiv acuzarea a solicitat, atât prin rechizitoriu, cât şi prin concluziile prilejuite de dezbaterea fondului cauzei, reţinerea în favoarea acestuia a circumstanţelor atenuante facultative prevăzute de art. 74 lit. a) şi lit. c) C. pen.
Circumstanţele anterioare săvârşirii faptei, respectiv lipsa antecedentelor penale, faptul că avea un loc de muncă, beneficiind de o caracterizare pozitivă din partea angajatorului, dar şi ajutorul şi susţinerea acordată fratelui său imobilizat, au fost valorificate prin reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
În privinţa reţinerii şi a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., instanţa de fond a avut în vedere că atitudinea inculpatului de recunoaştere a faptei urmează a fi valorificată prin aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen., prezentarea sa în faţa autorităţii şi înlesnirea descoperirii participanţilor nefiind aplicabile (prezentarea sa în faţa autorităţii realizându-se în condiţiile în care a fost cercetat şi judecat în stare privativă de libertate, iar circumstanţa legată de înlesnirea descoperirii participanţilor nu este aplicabilă în condiţiile în care inculpatul este singurul participant la săvârşirea faptei).
Instanţa de fond a mai avut în vedere şi limitele de pedeapsă ca urmare a aplicării succesive a prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen.
Faţă de toate aceste criterii şi circumstanţe concrete, reale şi personale ale faptei, faţă de dezideratele înscrise în art. 52 C. pen., instanţa de fond a apreciat că în prezenta cauză, există circumstanţe excepţionale care să convingă că în ciuda gravităţii faptei, suspendare executării pedepsei cu respectarea unor măsuri de supraveghere stricte, ca modalitate de individualizare judiciară a executării acesteia, ar asigura îndeplinirea rolului educativ al pedepsei şi scopului acesteia, acela de a asigura atât prevenţia specială, cât şi prevenţia specială şi că numai în aceste condiţii pronunţarea condamnării va constitui un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor solicitând reducerea cuantumului pedepsei sub noul minim, special obţinut în urma aplicării procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. şi să se dispună executarea pedepsei în regim privativ de libertate.
Prin decizia penală nr. 65/A din 16 mai 2013 Curtea de Apel Oradea în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinţei penale nr. 38 din 27 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bihor pe care a desfiinţat-o în sensul că a înlăturat dispoziţiile art. 861C. pen., art. 862 C. pen., art. 863 C. pen. art. 71 alin. (5) C. pen. şi art. 359 C. proc. pen.
S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului S.S. pentru comiterea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74, art. 76 C. pen. de la 3 ani 7 luni închisoare la 2 ani 6 luni închisoare, pe care o va executa în regim de detenţie.
S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive de la 15 decembrie 2012 la 27 februarie 2013 şi au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
S-a reţinut că instanţa de fond a analizat exhaustiv criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. reţinând că există o serie de elemente care ar fi de natură să imprime faptei un grad de pericol social mai ridicat cum ar fi intensitatea loviturilor, zona în care au fost aplicate şi gradul de rudenie, dar corect a stabilit că efectul acestora este estompat de circumstanţele concrete ale comiterii faptei.
A avut în vedere că întreg evenimentul a fost generat de faptul că victima era o consumatoare înrăită de băuturi alcoolice (fiind găsită şi prin şanţuri, ajungând să consume până şi 1 litru de votcă într-o zi, potrivit declaraţiei martorului S.S.A., soţul victimei şi tatăl inculpatului), neglijându-şi cu desăvârşire rolul în familie, cu toate că nu avea niciun loc de muncă (fiind pensionară), cu toate că unul din fiii ei (S.A., 33 de ani) era paralizat, după ce a fost victima unui accident rutier în cursul lunii octombrie 2012, cu toate că acesta urma tratamente de kinetoterapie în cadrul Spitalului de Recuperare din Băile Felix, unde necesita însoţitor (stăteau cu rândul inculpatul, fratele acestuia S.L. şi tatăl lor, deşi cu toţii aveau loc de muncă).
S-a apreciat că în mod corect, tribunalul a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., având în vedere lipsa antecedentelor penale, faptul că avea un loc de muncă, beneficiind de o caracterizare pozitivă din partea angajatorului, dar şi ajutorul şi susţinerea acordată fratelui său imobilizat la pat în urma unui accident.
Infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., este sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii de la 5 la 15 ani.
Ca urmare a aplicării cauzei legale de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzută de art. 3201alin. (7), acestea se reduc cu o treime, astfel că limita minimă devine de 3 ani 4 luni, iar cea maximă de 10 ani.
Întrucât în favoarea inculpatului au fost reţinute circumstanţe atenuante, pedeapsa aplicată trebuia coborâtă sub limita minimă.
Astfel, a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 3 ani 7 luni închisoare la 2 ani 6 luni închisoare.
Cu privire la modalitatea de executare s-a reţinut că instanţa de fond nu a făcut o corectă individualizare a modalităţii de executare a pedepsei.
Aplicarea dispoziţiilor art. 86 C. pen. este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii. Prima priveşte natura şi cuantumul pedepselor aplicate, a doua vizează antecedenţa penală, iar cea de-a treia se referă la scopul pedepsei.
S-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de textul menţionat. Astfel, pentru a se reţine că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate, instanţa trebuie să aibă în vedere persoana inculpatului şi comportamentul său după comiterea faptei şi să reţină că pronunţarea condamnării constituie un avertisment suficient ca acesta să nu mai comită alte infracţiuni.
În raport de rezultatul grav produs, s-a apreciat că scopul pedepsei nu poate fi atins fără privare de libertate, condamnarea neconstituind un avertisment suficient pentru acesta.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul S.S., a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. şi a solicitat reindividualizarea pedepsei în sensul aplicării suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen. Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 16 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen.
Critica inculpatului privind reindividualizarea pedepsei în sensul aplicării suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzută de art. 861 C. pen. sau suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzută de art. 81 C. pen., întemeiată pe cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare invocat care se referă la aplicarea pedepselor în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Prin modificările aduse C. proc. pen. prin Legea nr. 2/2013, legiuitorul a înlăturat dintre cazurile de casare, situaţiile în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate, astfel încât, după modificările intervenite, temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., poate fi invocat numai când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Astfel, hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, reglementându-se aşadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel încât netemeinicia deciziei atacate sub aspectul individualizării pedepsei nu mai poate fi analizată în recurs.
Dacă legiuitorul ar fi dorit să menţină în cadrul cazurilor de casare, situaţiile în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate, nu ar fi procedat la modificarea temeiului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Aceasta este raţiunea pentru care, critica privind individualizarea pedepsei nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., şi apare ca fiind nefondată.
Astfel, se constată că nu este posibilă individualizarea pedepsei, ci numai verificarea legalităţii pedepsei aplicate, respectiv dacă pedeapsa aplicată se situează între limitele minime şi maxime prevăzute de textul incriminator.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.S. şi în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.S. împotriva deciziei penale nr. 65/A din 16 mai 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 10 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3934/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3941/2013. Penal → |
|---|
