ICCJ. Decizia nr. 3934/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3934/2013
Dosar nr. 1962/87/2013
Şedinţa publică din 10 decembrie 2013
Asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală penale nr. 82 din 14 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174-art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74-art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul T.M., la pedeapsa de 4 ani închisoare.
Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută arestarea preventivă a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a computat din pedeapsa aplicată acestuia durata prevenţiei (reţinere şi arestare preventivă) de la 8 aprilie 2013 la zi respectiv 14 mai 2013.
Au fost admise acţiunile civile formulate de Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Teleorman şi a fost obligat inculpatul la plata către Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria a sumei de 2.291,05 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare, la care se adaugă dobânda aferentă, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea integrală a debitului şi către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Teleorman a sumei de 356,6 RON, reprezentând transport sanitar, la care se adaugă dobânda aferentă calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea integrală a debitului.
S-a luat act că partea vătămată T.V. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a corpului delict, un cuţit artizanal, prevăzut cu teacă, cu lungimea totală de cca. 32 cm, lungimea lamei de cca. 17 cm şi lăţimea de 2,5 cm.
S-a dispus restituirea, către partea vătămată, a obiectelor de îmbrăcăminte, pantaloni negri, tricou cu mânecă lungă de culoare gri. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.
În fapt, s-a reţinut că pe fondul consumului de alcool, între inculpatul T.M. şi fiul său, partea vătămată T.V., existau neînţelegeri în urma cărora, asupra inculpatului erau exercitate acte de violenţă.
Fie de teamă, fie dintr-un sentiment de jenă, inculpatul nu a sesizat organele de poliţie din localitate şi a relatat cele întâmplate membrilor familiei sale.
La data de 2 aprilie 2013, întrucât alt fiu (T.I., martor) a revenit în ţară, a mers la locuinţa inculpatului unde au venit şi fratele său T.V. împreună cu concubina.
Cu această ocazie, inculpatul a consumat un recipient tip PET cu cca. 2 litri bere, iar partea vătămată şi fratele său circa 750 ml. whisky.
În jurul orei 4:00, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, între inculpatul T.M. şi partea vătămată au existat neînţelegeri generate de faptul că alt lăutar cânta mai bine decât tatăl său şi şi-au adresat expresii indecente.
Pe acest fond, la un moment dat, T.V. s-a ridicat de pe fotoliul unde era aşezat cu intenţia să plece la locuinţă împreună cu concubina sa.
Fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi considerând fără temei că fiul său s-a ridicat cu intenţia să exercite acte de violenţă asupra sa, inculpatul s-a înarmat cu un cuţit artizanal prevăzut cu teacă, având lungimea lamei de cca. 17 cm şi lăţimea de circa 2,5 cm şi i-a aplicat fiului său o lovitură cu obiectul respectiv cauzându-i astfel o plagă înjunghiată treimea medie faţă anterioară coapsă dreapta.
După consumarea agresiunii, T.V. şi concubina sa au plecat la locuinţă şi după cca. 5 minute, observând că acestuia i-a fost secţionată artera femurală şi avea hemoragie abundentă, i-au solicitat martorului T.I. să sune la numărul de urgenţă 112.
Urmare agresiunii la care a fost supus, în aceeaşi noapte, T.V. a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, unde la scurt timp a fost supus intervenţiei chirurgicale şi numai intervenţia promptă şi de specialitate a medicilor a împiedicat rezultatul letal.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, în locuinţa inculpatului s-au evidenţiat pete de culoare brun roşcat de natură recentă ce păreau a fi de sânge şi fost găsit şi ridicat cuţitul corp delict.
Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică eliberat de I.P.J. Teleorman, Serviciul Criminalistic, a rezultat că de pe obiectul corp delict s-au prelevat impresiuni papilare care au fost create de profilul papilar al impresiunii zonei digito-palmare de la mâna dreaptă a inculpatului.
Conform raportului de constatare medico-legală eliberat de S.M.L. Teleorman, s-a reţinut că „din actul medical examinat coroborat cu examenul actual rezultă că numitul T.V. prezintă leziuni traumatice produse prin lovire cu corp dur tăietor înţepător. Pot data din 2 din 3 aprilie 2013. Necesită 25/30 zile îngrijiri medicale dacă nu survin complicaţii. Leziunile au pus în primejdie viaţa victimei”.
Având în vedere modul cum a acţionat, obiectul folosit (cuţit cu lungimea lamei de cca. 17 cm şi lăţimea de cca. 2,5 cm), zona anatomică vizată, (artera femurală), intensitatea loviturii aplicate este evident că inculpatul a urmărit cu intenţie directă să suprime viaţa fiului său, rezultat care nu s-a produs însă din motive independente de voinţa sa.
Situaţia de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost temeinic dovedită pe baza probelor administrate la urmărirea penală, întrucât, la data de 14 mai 2013, inculpatul T.M. a arătat că recunoaşte săvârşirea infracţiunii aşa cum i-a fost reţinută în sarcină prin actul de inculpare şi că înţelege să se judece conform art. 3201 C. proc. pen.
În drept, s-a constat că fapta inculpatului T.M. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-art. 175 lit. c) C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicate, conform art. 72 C. pen., tribunalul a avut în vedere pe de o parte gradul de pericol social ridicat al faptei săvârşite, modalitatea de săvârşire a faptei, pe fondul unei stări tensionate şi al consumului de alcool, iar pe de altă parte, a avut în vedere şi poziţia sinceră a inculpatului pe tot parcursul procesului penal, relaţia de rudenie cu partea vătămată, faptul că inculpatul este infractor primar.
În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. s-a apreciat ca fiind întemeiate acţiunile civile formulate de părţile civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Teleorman, le-a admis ca atare şi a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor de spitalizare respectiv a transportului sanitar, sume la care urmează să se adauge dobânda calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea integrală a debitului.
Totodată, s-a luat act de împrejurarea că partea vătămată T.V. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Împotriva acestei soluţii a declarat apel, în termenul legal, inculpatul T.M., criticând-o pentru netemeinicie vizând reindividualizarea pedepsei aplicate, motivat de faptul că se impune această măsură faţă de datele personale ale inculpatului.
Prin decizia penală nr. 178 din 26 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul T.M. împotriva sentinţei penale nr. 82 din 14 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală.
S-a dedus din pedeapsa aplicată de 4 ani închisoare durata prevenţiei (reţinerea şi arestarea preventivă) de la 8 aprilie 2013 la zi, respectiv 26 iunie 2013, s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că în cadrul controlului de legalitate, exercitat în conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., prima instanţă a făcut o justă şi completă analiză a probelor administrate, stabilind corespunzător activitatea infracţională desfăşurată de inculpat şi vinovăţia acestuia, activitate corect încadrată în dispoziţiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174-art. 175 lit. c) C. pen., având în vedere împrejurările concrete în care s-a acţionat.
Este adevărat că infracţiunea de omor calificat împotriva unei rude apropiate (în forma tentantă), prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-art. 175 lit. c) C. pen., se caracterizează printr-un grad ridicat de pericol social, având în vedere frecvenţa pe care o înregistrează în prezent acest tip particular de infracţiune, cu consecinţe tragice asupra vieţii sau doar a integrităţii (cum este cazul de faţă), însă pericolul social generic, reflectat în limitele ridicate de pedeapsă stabilite de legiuitor, nu se identifică cu pericolul social concret, determinat pentru fiecare caz în parte de ansamblul datelor particulare ale cauzei.
De asemenea, nu trebuie omis că pedeapsa se aplică făptuitorului şi că ea trebuie adaptată persoanei celui căruia îi este destinată şi pe care este chemată să îl reeduce.
Aşadar, pedeapsa trebuie adecvată nu numai în raport cu fapta săvârşită, ci şi cu periculozitatea socială a infractorului, iar în speţă, judecătorul fondului a dat deja eficienţă circumstanţelor atenuante, iar pedeapsa a fost coborâtă, deja, sub minimul special prevăzut de lege.
Cu privire la schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, s-a constatat că o astfel de cerere este nefondată, faţă de natura extrem de violentă a faptei, urmările produse, numărul de zile de îngrijiri medicale, faptul că aceste leziuni au pus în pericol viaţa părţii vătămate, apreciind că nu se pot susţine dovezi temeinice de îndreptare.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, s-a apreciat că instanţa fondului a avut în vedere criteriile generale de individualizare judiciară a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., aplicându-i inculpatului o pedeapsă corespunzătoare gradului de pericol social al faptei săvârşite, modalitatea şi împrejurările în care aceasta a fost comisă, sub minimul special prevăzut de lege, prin reţinerea de circumstanţe judiciare atenuante, dar şi a dispoziţiilor prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. (reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege).
S-a constatat că aplicarea unei pedepse privative de libertate, într-un cuantum de 4 ani, este aptă să ducă la îndeplinirea scopului reglementat prin art. 52 C. pen., sancţiunea, astfel stabilită de tribunal, având caracterul atât al unei măsuri de constrângere, cât şi al unui mijloc de reeducare a inculpatului.
S-a apreciat că o reevaluare a acelor circumstanţe, în sensul operării unei noi reduceri a pedepsei, este nejustificată, întrucât, în procesul de individualizare, a acesteia, nu se poate face abstracţie, conform art. 72 C. pen., de gravitatea sporită a infracţiunii săvârşite de către inculpat, constatând că, în procesul de individualizare judiciară, instanţa de fond a respectat întocmai criteriile consacrate de art. 72 C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii, la data de 28 iunie 2013, a declarat recurs inculpatul T.M., fără să depună în scris motivele de recurs.
La termenul de judecată din 10 decembrie 2013, apărătorul recurentului inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. c) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen. şi reindividualizarea pedepsei în sensul aplicării dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 26 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Se constată că dintre cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., situaţie în care criticile circumscrise de recurentul T.M. acestor prevederi legale, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de dispoziţiile de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. c) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen., nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se, la motivele de casare expres prevăzute de lege şi în care nu se mai regăseşte art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 38510alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că inculpatul T.M. şi-a motivat recursul numai oral în ziua judecăţii, încălcându-se, astfel, obligaţia ce îi revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., care prevede, „Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată”.
Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 38510alin. (21) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
În consecinţă, Înalta Curte nu poate proceda la examinarea criticilor inculpatului T.M., nefiind respectate, aşa cum s-a arătat anterior, cerinţele formale prevăzute de art. 38510alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., care condiţionează analizarea respectivelor critici de motivarea, în scris, a recursului cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M.
În baza art. 88 C. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 8 aprilie 2013 la 10 decembrie 2013.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M. împotriva deciziei penale nr. 178 din 26 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 8 aprilie 2013 la 10 decembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 10 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3933/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3936/2013. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
