ICCJ. Decizia nr. 3942/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3942/2013
Dosar nr. 1408/ 62/2012
Şedinţa publică din 10 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 254/ S din 11 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Braşov a fost condamnat în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, art. 41 alin. (2) C. pen. (110 acţiuni), art. 13 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 76 lit. d) C. pen. inculpatul S.D. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de evaziune fiscală.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, art. 41 alin. (2) C. pen. (110 acţiuni), art. 13 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) alin. (2) C. pen., cu efectul reducerii pedepselor aplicate conform art. 76 lit. d) C. pen. a fost condamnată inculpata B.M. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de evaziune fiscală, în forma complicităţii.
S-a aplicat ambilor inculpaţi pedeapsa accesorie, prevăzută de art. 74 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate inculpaţilor pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni. Pe durata suspendării pedepsei principale a fost suspendată şi executarea pedepsei accesorii.
Li s-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. referitoare la consecinţele comiterii unei infracţiuni în durata termenului de încercare, respectiv revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei şi executarea acesteia alături de pedeapsa ce se va aplica ulterior.
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen., au fost obligaţi cei doi inculpaţi în solidar să plătească Statului Român, prin A.N.A.F. suma de 255.722 lei cu titlu de pretenţii.
În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 a fost menţinută poprirea asiguratorie dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 08 decembrie 2011 asupra contului bancar aparţinând inculpatului S.D., până la concurenta sumei de 255.722 lei.
S-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor prezente şi viitoare ale inculpaţilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că la data de 22 mai 2006 Garda Financiară secţia Braşov a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov solicitând efectuarea de cercetări faţă de reprezentantul legal al SC E. SRL Budila pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, constând în aceea că nu a înregistrat în evidenţele contabile operaţiunile comerciale şi veniturile realizate din relaţiile comerciale cu 5 societăţi comerciale în perioada 2001-2004, sustrăgându-se de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, respectiv plata T.V.A. şi impozit pe profit. în sesizare s-a precizat că numiţii S.D. şi B.M. sunt cei care s-au ocupat de administrarea societăţii.
Istoricul societăţii relevă că la data de 19 decembrie 1994 a fost înregistrată la O.R.C. SC E. SRL Budila, având sediul în comună Budila, jud. Braşov.
La data de 04 noiembrie 1998, martora I.D. a devenit administratorul societăţii, iar obiectul principal de activitate al acesteia a fost turnarea metalelor neferoase uşoare. în prezent, firma a fost radiată în procedura insolvenţei.
Potrivit adresei A.N.A.F. D.G.F.P. a judeţului Braşov, ultimă declaraţie fiscală depusă de SC E. SRL a fost la 31 martie 2001, iar ultimul bilanţ contabil la 31 decembrie 1999.
Din documentele dosarului rezultă că în perioada 18 octombrie 2001 - 22 decembrie 2004 SC E. SRL Budila a efectuat tranzacţii comerciale concretizate în 110 facturi fiscale, cu SC G.V.P. SRL, SC B.I. SRL SC N. SRL, SC S. SRL, SC M.E.I. SRL, actele de comerţ au fost realizate de societate fiind reprezentată de numitul S.D., în calitate de administrator de fapt.
În procesul verbal de constatare datat 15 mai 2006, reprezentanţii Gărzii Financiare, secţia Braşov, au stabilit că societatea a cauzat un prejudiciu de 57.329,81 lei T.V.A. şi 75.486,26 lei impozit pe profit doar pentru exerciţiul financiar 2003-2004.
Inculpatul S.D. a lucrat pentru administratorul de drept al societăţii, între aceştia intervenind o înţelegere verbală în sensul că administratorul de drept, I.D. să îi înstrăineze părţile sociale ale societăţii, predându-i astfel toate actele firmei, însă nu au fost încheiate documente în sensul înţelegerii. După predarea actelor şi a ştampilei firmei, martora I.D. nu l-a mai contactat pe S.D., acesta a încercat realizarea de contacte, în final însă a renunţat.
Martora I.D. a declarat în cursul urmăririi penale că împreună cu S.D., au fost administratori într-o altă societate, respectiv SC P. SRL.
În cursul anului 2001 I.D. a convenit cu S.D., ca acesta din urmă să achiziţioneze SC E. SRL, care nu mai desfăşura activităţi comerciale la acel moment. S-au deplasat împreună la Camera de Comerţ Braşov pentru a solicita informaţii despre procedura cesiunii şi în acelaşi timp i-a înmânat acestuia actele şi ştampila societăţii. Deşi martora a susţinut că S.D. nu a mai putut fi contactat, această afirmaţie este ireală, deoarece martora a dat dovadă de dezinteres total, deoarece actele firmei erau pe numele acesteia, angajarea răspunderii sale fiind efectivă pentru acţiunile societăţii. De altfel, martora a plecat la scurt timp în străinătate.
În ceea ce priveşte activitatea societăţii, s-a constată că începând cu data de 18 octombrie 2001 S.D., ajutat de B.M., angajată în calitate de secretară, a desfăşurat activităţi comerciale în numele SC E. SRL, după cum urmează:
- actele materiale 1-4: în perioada 18 octombrie 2001-06 decembrie 2001 SC E. SRL a închiriat către SC G.V.P. SRL a autoutilitară, iar în executarea relaţiilor comerciale au fost emise 4 facturi fiscale: din 18 octombrie 2001, din 25 octombrie 2001, din 07 noiembrie 2001 şi din 06 decembrie 2001, suma totală încasată fiind de 649,50 lei la care se adaugă T.V.A. în sumă de 123,40 lei. (filele 459-462) Sumele de bani datorate au fost încasate în numerar de către S.D. prin 4 chitanţe (filele 463-466) Din documentele puse la dispoziţie de reprezentanţii SC G.V.P. SRL reiese faptul că în registrele contabile ale societăţii au fost înregistrate documentele justificative emise de SC E. SRL. Reprezentantul legal al acestei societăţi, martora G.M., a confirmat faptul că a avut relaţii comerciale cu SC E. SRL Budila, care era reprezentată de un bărbat, fără să poată indica vreun nume.
Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 19 ianuarie 2007 scrisul şi semnătura de pe facturile din 18 octombrie 2001 şi din 06 decembrie 2001 a fost executat de S.D., iar scrisul şi semnătura de pe celelalte două facturi a fost executate de B.M. (fila 216) Chitanţele eliberate în urma încasării sumelor de bani menţionate pe facturile fiscale au fost scrise şi semnate de S.D. şi B.M., fiecare câte două, corespunzător facturilor emise.
- actele materiale 5-23: în perioada 30 martie 2002-11 octombrie 2002 SC E. SRL a emis către SC B.I. SRL un număr de 19 facturi fiscale, în urma livrărilor de deşeuri feroase în valoare de 22.755,54 lei. Beneficiarul livrărilor a achitat integral valoarea mărfurilor fiind emise 53 de chitanţe. Pe parcursul desfăşurării relaţiilor comerciale au fost emise următoarele facturi fiscale doveditoare a operaţiunilor comerciale şi veniturilor încasate: din 30 martie 2002, din 22 mai 2002, din 28 mai 2002, din 31 mai 2002, din 05 iunie 2002, din 13 iunie 2002, din 14 iunie 2002, din 19 iunie 2002, din 21 iunie 2002, din 27 iunie 2002, din 28 iunie 2002, din 12 iulie 2002, din august 2002, din 16 septembrie 2002, din 19 septembrie 2002, din 28 septembrie 2002, din 11 octombrie 2002.(filele 478-496)
Coroborând aceste date cu declaraţiile martorului B.L., administrator al SC B.I. SRL, potrivit cărora SC E. SRL a fost reprezentată de numitul S.D., iar sumele de bani aferente facturilor au fost achitate în numerar, se constată că acesta a beneficiat de veniturile rezultate din această relaţie comercială, venituri care dădeau naştere la obligaţii fiscale.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 19 ianuarie 2007, a relevat că scrisul şi semnăturile de pe facturile fiscale susmenţionate, precum şi de pe chitanţele de încasare a sumelor de bani au fost executate fie de S.D. fie de B.M. (fila 216)
- actele materiale 24-53: în perioada 07 ianuarie 2003-21 iulie 2004 SC E. SRL, reprezentată de S.D., a desfăşurat operaţiuni comerciale cu SC A.M.E.I. SRL, către care a emis 30 de facturi fiscale: din 07 ianuarie 2003, din 26 mai 2003, din 02 iunie 2003, din 11 iunie 2003, din 24 iunie 2003, din 09 iulie 2003, din 21 iulie 2003, din 25 iulie 2003, din 03 februarie 2004, din 20 februarie 2004, din 10 martie 2004, din 17 martie 2004, din 20 martie 2004 din 27 martie 2004, din 16 aprilie 2004, din 07 mai 2004, din 21 mai 2004, din 28 mai 2004, din 04 iunie 2004, din 14 iunie 2004, din 22 iunie 2004, din 23 iunie 2004, din 02 iulie 2004, din 07 iulie 2004, din 12 iulie 2004, din 15 iulie 2004, din 19 iulie 2004, din 21 iulie 2004. în baza acestor facturi s-a încasat suma de 100.253 lei. Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 08 august 2006 reiese faptul că scrisul de completare şi semnăturile de la rubrica furnizor de pe facturile emise către SC M.E.I. SRL a fost executat fie de B.M. fie de S.D. (semnătura de pe facturile din 26 mai 2003, din 02 iunie 2003, din 11 iunie 2003, din 09 iulie 2003, din 21 iulie 2003, din 25 iulie 2003).
Potrivit declaraţiilor numitei M.E.C., administrator al SC A.M.E.I. SRL, în perioada 2003-2004 societatea pe care o administrează s-a aprovizionat cu materii prime de la SC E. SRL, reprezentată de S.D. şi B.M. Plata mărfurilor s-a făcut prin O.P.-uri, la banca indicată de cei doi respectiv Bancpost. Martora a mai precizat că a continuat colaborarea cu aceştia pe noua lor societate SC E.E. SRL.
Au fost depuse în copii atât ordinele de plată prin care s-au achitat sumele menţionate pe facturile fiscale emise de către cei doi, precum şi situaţia contului 401 (cont furnizori) pentru perioada facturilor fiscale.
În ceea ce priveşte contul bancar deschis în numele SC E. SRL la SC B. SA s-a stabilit că la data de 28 octombrie 2002 S.D. a formulat o cerere de deschidere cont în calitate de director al SC E. SRL. La baza cererii s-a aflat înscrisul intitulat „act de numire" datat 01 septembrie 2002 „semnat,, de I.D. în baza acestuia şi după deschiderea contului bancar aparţinând SC E. SRL, prin înscrisul intitulat „împuternicire" datat 29 octombrie 2002, S.D. a mandatat-o; pe B.M. să se ocupe de relaţia cu banca.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 03 noiembrie 2006 reiese că scrisul şi semnătura se pe înscrisul intitulat „împuternicire" aparţin lui S.D. Semnătura de înscrisul intitulat „act de numire" nu aparţine numitei I.D., ci reprezintă un fals prin imitare după modelul semnăturii acesteia, fiind executată de S.D..
Privitor la aceste fapte de fals în înscrisuri sub semnătură privată s-a dispus o soluţie prin Ordonanţa procurorului rural nr. 5028/P/2006 din data de 12 mai 2011, ordonanţă prin care s-a dispus şi disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare relativ la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.
- actele materiale nr. 54-70: în perioada 08 martie 2004-14 iunie 2004, SC E. SRL, reprezentată de inculpatul S.D. a desfăşurat relaţii comerciale cu SC N. SRL, constând în livrări de mărfuri, (deşeuri neferoase), în urma cărora a obţinut venituri în valoare de 153.784,09 lei, emiţând facturile fiscale:, din 08 martie 2004, din 09 martie 2004, din 12 martie 2004, din 27 martie 2004, din 05 aprilie 2004, din 16 aprilie 2004, din 28 aprilie 2004, din 30 aprilie 2004, din 05 mai 2004, din 10 mai 2004, din 13 mai 2004, din 18 mai 2004, din 21 mai 2004, din 09 iunie 2004, din 04 iunie 2004 şi din 14 iunie 2004. Sumele de bani menţionate pe aceste documente justificative au fost încasate prin 67 de chitanţe emise de către SC E. SRL şi care se găsesc la dosarul de urmărire penală. Aceste documente (facturi şi chitanţe) au fost scrise şi semnate de B.M., cum rezultă din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 08 august 2006.
Cu privire la aceste relaţii comerciale, directorul SC N. SRL, B.M.a, a precizat că persoana de contact din cadrul SC E. SRL era doamna „M.", iar mărfurile achiziţionate au fost achitate. La dosarul de urmărire penală s-au depus în copie fişa furnizor SC E. SRL precum şi notele de recepţie ale mărfurilor menţionate pe facturile fiscale.
- actele materiale 71-110: în perioada 01 august 2003-22 decembrie 2004 SC E. SRL, reprezentată de S.D. a desfăşurat relaţii comerciale SC S. SRL, constând în livrări de deşeuri neferoase, către care a emis facturile fiscale din 01 august 2003, din 05 septembrie 2003, din 18 septembrie 2003, din 02 octombrie 2003, din 14 octombrie 2003, din 22 octombrie 2003, din 29 octombrie 2003, din 11 noiembrie 2003, în 20 noiembrie 2003, din 10 decembrie 2003, din 21 ianuarie 2004, din 23 februarie 2004, din 27 februarie 2004, din 05 martie 2004, din 11 martie 2004, din 18 martie 2004, din 26 martie 2004, din 02 aprilie 2004, din 14 aprilie 2004, din 26 aprilie 2004, din 03 mai 2004, din 03 mai 2004, din 24 mai 2004, din 04 iunie 2004, din 23 iunie 2004, 8 din 12 iulie 2004, din 04 august 2004, din 23 august 2004, din 31 august 2004, din 15 septembrie 2004, din 29 septembrie 2004, din 15 octombrie 2004, din 09 noiembrie 2004, din 17 noiembrie 2004, din 02 decembrie 2004, din 08 decembrie 2004, din 22 decembrie 2204, în valoare ; totală de 105.236,91 lei.
Din declaraţiile martorului S.N.S., administrator al SC S. SRL Braşov raportate la înscrisurile depuse la dosar (copii O.P.-uri, situaţie facturi achitate SC S. SRL, extras de cont) rezultă că S.D. a acţionat în numele SC E. SRL, efectuând operaţiuni comerciale şi încasând venituri care au dat naştere la obligaţii fiscale.
Potrivit procesului verbal din data de 17 octombrie 2006 întocmit de lucrătorii de poliţie în urma verificărilor efectuate, a fost identificată societatea care s-a ocupat de înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor desfăşurate de SC E. SRL, acesta fiind SC W.P.S. SRL. Din discuţiile purtate cu reprezentantul acestei societăţi numitul A.M. a rezultat faptul că iniţial documentele justificative ale SC E. SRL erau aduse de către numită I.D. La sfârşitul anului 2001 (luna noiembrie) documentele au fost aduse de S.D., care a mai revenit în luna februarie 2002. Organele de cercetare penală au ridicat mai multe documente întocmite de către expertul contabil în numele SC E. SRL.
În cauză nu s-a putut efectua o inspecţie fiscală, întrucât pe parcursul cercetărilor, societatea a fost radiată la data de 07 martie 2005 prin sentinţa civilă nr. 64 din 01 februarie 2005, A.N.A.F. calculând însă cuantumul obligaţiilor fiscale datorate în urma operaţiunilor comerciale menţionate mai sus.
Facturierele din care fac parte facturile emise către cele 5 societăţi, aparţineau SC E. SRL şi au fost ridicate de către B.M., astfel cum rezultă din adresa Gărzii Financiare din 14 iulie 2005.
Din starea de fapt rezultă că inculpatul S.D. a fost administratorul de fapt al societăţii şi împreună cu inculpata B.M. au exercitat în numele societăţii acte de comerţ.
Acestea trebuiau evidenţiate în actele contabile ale societăţii şi pentru acestea se datorau sume la bugetul de stat.
În consecinţă, s-a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, deoarece aceştia cu intenţie şi în baza unei rezoluţii unice nu au înregistrat în actele contabile ale societăţii actele de comerţ realizate.
Astfel, fapta inculpatului S.D., care în calitate de administrator de fapt al SC E. SRL Braşov, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 18 octombrie 2001-22 decembrie 2004 nu a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii şi în documentele legale obligatorii (declaraţii fiscale) operaţiunile comerciale şi veniturile obţinute din relaţiile comerciale cu: SC G.V.P. SRL, SC B.I. SRL SC A.M.E.I. SRL, SC N. SRL, SC S. SRL, sustrăgându-se de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, respectiv plata impozitului pe profit în sumă de 80.454 lei şi 61.118 lei, la care se adaugă majorări şi penalităţi de întârziere, fapta ce s-a apreciat de acuzare că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. (110 acte materiale) şi art. 13 C. pen.
Fapta inculpatei B.M., care în calitate de angajată în funcţia de secretară la SC E. SRL, fără îndeplinirea formalităţilor legale, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, l-a ajutat pe inculpatul S.D., în desfăşurarea operaţiunilor comerciale cu 5 societăţi comerciale SC G.V.P. SRL, SC B.I. SRL, SC N. SRL, SC S. SRL, SC M.E.I. SRL completând şi semnând în numele societăţii facturile fiscale emise în urma livrărilor de mărfuri şi încasând pentru inculpat venituri în sumă totală de 382.803,24 lei, cunoscând faptul că operaţiunile comerciale nu sunt înregistrate în evidenţele contabile şi că obligaţiile fiscale nu sunt îndeplinite, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (110 acte materiale) şi art. 13 C. pen.
Prejudiciul a fost calculat conform facturilor şi chitanţelor care au relevat actele de comerţ exercitate.
Inculpaţii au contestat valoarea prejudiciului, însă nu a fost efectuată în cauză o expertiză contabilă întrucât actele societăţii, inclusiv documentele contabile nu s-au găsit; chiar şi în situaţia în care actele societăţii, inclusiv documentele contabile ar fi fost sustrase, acest fapt nu duce la înlăturarea răspunderii penale a învinuiţilor întrucât există probe certe că aceste operaţiuni economice şi veniturile realizate nu au fost înregistrate în evidenţele contabile, (jurnal de vânzări, bilanţuri, registru de casă) dar nici în documentele legale obligatorii - declaraţiile fiscale, ultimele fiind depuse la finele trimestrului 12001.
Prin rechizitoriu, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numita I.D., astfel că inculpaţilor li s-a comunicat această soluţie, cu posibilitatea de a o contesta. Această soluţie nu a fost contestată de inculpaţi, astfel criticile aduse acestei soluţii, în acest moment procesual sunt tardive.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, tribunalul a apreciat că inculpaţii se fac vinovaţi de comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina lor, impunându-se prin urmare condamnarea acestora.
La individualizarea pedepselor care au fost aplicate inculpaţilor şi a modului de executare a acestora prima instanţă a arătat că a ţinut seama de criteriile prev. de art. 72 şi de art. 52 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârşite, împrejurările concrete în care a fost comisă infracţiunea, dispoziţiile părţii generale ale C. pen., limitele de pedeapsa prevăzute pentru infracţiunea reţinută, precum şi de persoana inculpaţilor. S-a avut în vedere faptul că inculpaţii nu au antecedente penale şi că au avut o poziţie procesuală relativ sinceră. Tocmai de. aceea, în favoarea inculpaţilor s-a reţinut ca circumstanţă atenuantă dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) alin. (2) C. pen., cu efectul reducerii pedepselor aplicate conform art. 76 lit. a) - d) C. pen.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. a Judeţului Braşov pentru A.N.A.F. precum şi inculpaţii S.D. şi B.M. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs parchetul a arătat că hotărârea atacată este nelegală şi de netemeinică.
În ceea ce priveşte aspectele de nelegalitate s-a susţinut omisiunea instanţei de fond de a dispune comunicarea sentinţei de condamnare şi la D.G.F.P. Braşov pentru înscrierea în cazierul fiscal.
Un alt aspect de nelegalitate vizează omisiunea obligării inculpaţilor la plata majorărilor şi a penalităţilor de întârziere până la data plăţii efective a prejudiciului cauzat statului prin neplata obligaţiilor fiscale stabile de organele abilitate.
În ceea ce priveşte aspectele de netemeinicie, a arătat că acestea se referă atât la cuantumul pedepselor aplicate de către instanţa de fond inculpaţilor raportat circumstanţele concrete de comitere a faptei, iar cu privire la modalitatea de executare a pedepsei stabilite de către instanţa de fond şi anume cea a suspendării condiţionate s-a susţinut că este neadecvată pentru inculpaţi.
Suplimentar faţă de motivele scrise de apel, s-a solicitat aplicarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen. apreciind că se impune interzicerea drepturilor inculpaţilor de a mai exercita activitatea comercială.
Partea civilă A.N.A.F. prin DGFP a judeţului Braşov a criticat hotărârea primei instanţe pentru netemeinicie, arătând că în. mod greşit nu a dispus prima instanţă obligarea celor doi inculpaţi la plata în solidar, pe lângă suma de 255.722 lei şi a majorărilor şi penalităţilor de întârziere de la data săvârşirii faptei până la data recuperării integrale a prejudiciului conform art. 119 şi următoarele din O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală.
Tot sub aspectul netemeiniciei partea civilă a arătat că prima instanţă a instituit sechestrul asigurător asupra tuturor bunurilor prezente şi viitoare ale inculpaţilor fără a menţiona până la concurenţa cărei sume şi fără a face vreo referire cu privire la penalităţile şi majorările de întârziere calculate până la data efectivă a plăţii şi nu a dispus comunicarea hotărârii la D.G.F.P. Braşov conform O.G. nr. 75/2001 şi H.G. nr. 742/2008.
Inculpatul S.D. a solicitat încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale apreciind că legea penală aplicabilă este cea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 şi instanţa a respins în mod nejustificat solicitarea vizând aplicarea legii mai favorabile în condiţiile în care art. 141 C. proc. pen., iar în subsidiar, a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., fapta nefiind comisă de inculpat, persoana responsabilă fiind adrninistratorul de drept al societăţii.
Cu privire la latura civilă a cauzei, deşi a solicitat efectuarea unei expertize aceasta nu s-a putut realiza întrucât s-a stabilit că actele contabile ale societăţii nu mai există, însă se impune a se avea în vedere că precizarea prejudiciului s-a făcut doar pe baza unor înscrisuri fără a se avea în vedere deconturile de T.V.A., cheltuielile făcute cu această societate; existau furnizori şi salarii care trebuiau plătite.
În motivarea apelului declarat inculpata B.M. a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) şi d) C. proc. pen., iar în subsidiar aplicarea legii penale mai favorabile, reţinerea în sarcina sa a dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 87/1994 combinat cu art. 13 C. proc. pen. şi raportat la limitele de pedeapsă să se facă aplicarea dispoziţiilor referitoare la prescripţia specială intervenită, raportat la ultimul act material respectiv acela din 21 iulie 2004.
Prin Decizia penală nr. 53/ Ap din 26 aprilie 2013 a Curţii de Apel Braşov s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. a Judeţului Braşov pentru A.N.A.F. împotriva sentinţei penale nr. 254/ S din 11 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Braşov pe care a desfiinţat-o în ceea ce priveşte modul de soluţionare a acţiunii civile exercitate în procesul penal, cuantumul sumei de bani până la concurenţa căreia a fost menţinute şi respectiv instituite măsuri asigurătorii şi omisiunea de a se dispune comunicarea hotărârii, după rămânerea definitivă către D.G.F.P. Braşov în vederea înscrierii în cazierului fiscal.
Rejudecând cauza în aceste limite în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen., art. 998, 999 C. civ. (vechi) au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata către partea civilă Statul Român prin A.N.A.F., D.G.F.P. a Judeţului Braşov la plata sumei de 80.454 lei reprezentând impozit pe profit şi T.V.A. aferent în cuantum de 61.118 lei, la care s-au adăugat penalităţi şi majorări calculate potrivit art. 119 şi următoarele din O.G. nr. 92/2003, de la data scadenţei debitului principal până la achitarea integrală a debitului principal.
în baza art. 11 din Legea nr. 241/2005. s-a menţinut poprirea asiguratorie dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 08 decembrie 2011 asupra contului bancar aparţinând inculpatului S.D. şi s-a luat măsura asiguratorie asupra tuturor bunurilor prezente şi viitoare ale inculpaţilor până la concurenţa sumei de 141.572 lei reprezentând debit principal la care se adaugă penalităţi şi majorări potrivit legislaţiei în vigoare de la data scadenţei debitului principal până la achitarea integrală a debitului principal.
În baza art. 6 alin. (1)1 din O.G. nr. 75/2001 şi H.G. nr. 742/2008 s-a dispus comunicarea hotărârii de condamnare, după rămânerea ei definitivă către D.G.F.P. Braşov în vederea înscrierii în cazierului fiscal.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.
S-au respins ca nefondate apelurile formulate împotriva aceleiaşi sentinţe de către inculpaţii S.D. şi B.M.
S-a reţinut că în mod corect a constatat prima instanţă că sunt întrunite în cauză elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (110 acte materiale) şi art. 13 C. pen. în forma autoratului pentru inculpatul S.D. şi a complicităţii pentru inculpata B.M. nefiind incidente în cauză nici dispoziţiile art. 10 lit. c) din C. proc. pen. şi nici cele ale art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În legătură cu încadrarea în drept a faptelor comise de cei doi inculpaţi s-a reţinut că activitatea infracţională s-a derulat în perioada 18 octombrie 2001- 22 decembrie 2004 deci s-a epuizat când în vigoare era Legea nr. 87/1994, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 161/2003 şi republicată (Publicată în M. Of. nr. 545 din 29 iulie 2003).
Fapta a fost reglementată de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 161/2003 şi republicată (Publicată în M. Of. nr. 545 din 29 iulie 2003) şi consta în omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii în acte contabile sau în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori înregistrarea de operaţiuni sau cheltuieli nereale, în scopul de a nu plăti ori diminua impozitul, taxa sau contribuţia.
Cu toate că Legea nr. 87/1994 a fost abrogată prin Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, la art. 9 alin. (1) din această lege s-a prevăzut că între actele ce constituie infracţiuni de evaziune fiscală sunt şi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
În aceste condiţii, câtă vreme fapta incriminată de o normă penală a fost preluată de o nouă lege care abrogă şi dispoziţiile legii vechi, nu se poate vorbi despre o dezineriminare ci este vorba despre o succesiune de legi în timp, impunându-se aşadar stabilirea legii mai favorabile.
S-a constatat că prima instanţă, uzând de principiile aplicabile în materie a stabilit corect că în speţă Legea nr. 241/2005 este mai favorabilă inculpatului prin prisma faptului că "legea" mai favorabilă trebuie privită în ansamblu şi nu doar prin unele dispoziţii mai favorabile pe care le cuprinde.
Întrucât atât legea nouă cât şi legea veche (în vigoare la momentul epuizării faptelor comise de cei doi inculpaţi) prevedeau pedeapsa închisorii în aceleaşi limite respectiv 2-8 ani, în mod judicios a procedat prima instanţă stabilind legea mai favorabilă în raport de alte criterii secundare şi a apreciat în mod temeinic că prin inserarea în Legea nr. 241/2005 a art. 10 care reprezintă o cauză de reducere a răspunderii penale, respectiv de înlocuire a răspunderii penale în anumite condiţii, Legea nouă, respectiv nr. 241/2005 este mai favorabilă inculpaţilor.
S-a constatat, astfel că în mod judicios a fost reţinută în sarcina inculpaţilor comiterea mfracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. în forma autoratuiui pentru inculpatul S.D. şi a complicităţii pentru inculpata B.M.
În raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, data epuizării activităţii infracţionale şi termenele de prescripţie a răspunderii penale prevăzută de art. 122 - 124 C. pen., s-a constatat că sunt nefondate criticile aduse de inculpaţi în sensul prescrierii dreptului statului de a trage la răspundere penală pe inculpaţi, ci dimpotrivă sunt îndeplinite în cauză toate condiţiile pentru antrenarea răspunderii penale a ambilor inculpaţi.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor pentru infracţiunile comise prima instanţă a avut în vedere toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. iar pedepsele aplicate sunt în măsură, prin cuantumul lor. şi modalitatea de executare stabilită să conducă la îndeplinirea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că o reindividualizare a acestora în apel, astfel cum s-a solicitat de către Parchet nu se impune.
Au fost avute în vedere atât dispoziţiile părţii generale şi a celei speciale a C. pen., limitele fixate în Legea nr. 241/2005 pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, gradul de pericol social concret al faptelor comise de inculpaţi astfel cum rezultă din circumstanţele reale ale săvârşirii acestora cât şi a circumstanţelor personale ale inculpaţilor precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, aplicându-se astfel inculpaţilor pedepse just individualizate orientate sub limita minimă prevăzută de lege pentru infracţiunile comise; coborârea pedepselor aplicate sub limita minimă prevăzută de lege s-a realizat în baza art. 76 C. pen. prin reţinerea în favoarea ambilor inculpaţi a a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen.
S-a constatat, raportat pe de o parte la cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului iar pe altă parte la natura şi gravitatea infracţiunilor, împrejurările cauzei şi persoanele inculpaţilor că nu se impune aplicarea pedepsei complementare prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., astfel cum s-a solicitat de Parchet în apelul promovat.
În ceea ce priveşte modul de soluţionare a laturii civile a procesului penal, s-a reţinut că în mod temeinic a apreciat prima instanţă că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998, 999 C. civ. (vechi - în vigoare la data comiterii faptei). S-a dovedit în cauză atât fapta comisă de cei doi inculpaţi cu vinovăţie cât producerea unui prejudiciu statului prin aceasta, între faptă şi prejudiciu existând legătură de cauzalitate directă.
S-a apreciat că prejudiciul cauzat statului prin infracţiunile comise de inculpaţi se compune din debitul principal (impozit pe profit în cuantum de 80.454 lei şi T.V.A. aferent veniturilor certe în cuantum de 61.118 lei) la care se adaugă majorări şi penalităţi pentru neplata la scadenţă a debitului principal, conform art. 119 şi urm. din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
Cu toate acestea, s-a constatat că în mod greşit a procedat prima instanţă obligând inculpaţii la plata accesoriilor doar în suma de 52.787 lei respectiv 9.168 lei cu titlu de penalităţi şi 40.177 lei majorări, aceste valori sunt calculate de partea civilă prin raportare la debitul principal până la momentul constituirii de parte civilă (fila 49 dosar) or, conform art. 1201şi urm. din O.G. nr. 92/2003 penalităţile şi majorările pentru neplata la termen a debitelor sunt datorate până la data achitării integrale a debitului principal.
Faţă de această situaţie s-a reţinut că sunt întemeiate criticile aduse de către Parchet şi partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. a Judeţului Braşov, întrucât prima instanţă trebuia să oblige inculpaţii la repararea integrală a prejudiciului cauzat, respectiv la plata în solidar atât a debitului principal şi a majorărilor şi penalităţilor calculate de partea civilă cât şi a accesoriilor aferente debitului principal până la momentul achitării integrale a acestuia din urmă.
Întrucât potrivit art. 119 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligaţii fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum şi sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor şi sumelor confiscate care hu sunt găsite la locul faptei, s-a reţinut că penalităţile şi majorările pretinse de partea civile trebuie raportate în permanenţă la debitul principal, fără a fi avute în vedere şi accesoriile pretinse în constituirea de partea civilă, astfel că deşi se impune acordarea de penalităţi şi majorări părţii civile şi pentru viitor până la data achitării integrale a debitului principal, acesta din urmă trebuie văzut prin însumarea impozitului pe profit calculat şi neachitaţ şi a T.V.A. -ului aferent şi nu la suma de totală de 255.772 lei menţionată de partea civilă în constituirea de parte civilă.
S-a constatat că prin prisma cuantumului prejudiciului total cauzat statului român, sunt fondate şi criticile aduse de către A.N.A.F. hotărârii atacate cu privire la cuantumul sumei de bani până la concurenţa căruia au fost menţinute şi instituite măsurile asigurătorii.
De asemenea, faţă de prevederile art. 6 alin. (1)1din O.G. nr. 75/2001 şi H.G. nr. 742/2008 se impunea comunicarea hotărârii de condamnare, după rămânerea ei definitivă către D.G.F.P. Braşov în vederea înscrierii în cazierului fiscal, omisiune criticată în apel atât de către Parchet cât şi de către A.N.A.F.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii S.D. şi B.M., au invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859pct. 12 C. proc. pen. şi au solicitat achitarea în temeiul art. 2 pct. 2 lit a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen., având în vedere că lipseşte latura subiectiva, respectiv intenţia.
S-a argumentat că din declaraţiile aflate la dosarul cauzei, rezultă că inculpaţii au desfăşurat activităţi în calitate de simpli salariaţi.
Pe latura civila, s-a susţinut ca deşi s-a solicitat efectuarea unei expertize, aceasta nu s-a putut realiza si nu s-a ţinut seama de cheltuieli, solicitându-se înlăturarea măsurilor asigurătorii dispuse asupra conturilor şi a bunurilor.
De asemenea, în motivele de recurs scrise depuse motive la data de 14 decembrie 2013 de către apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul S.D., a fost invocat şi cazul de casare prev de dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. solicitând reducerea pedepsei şi aplicarea art. 81 C. pen.; s-a mai solicitat încetarea procesului penal în baza art. 2 pct. 2 lit. b) rap la art. 10 lit. g) C. proc. pen., întrucât a intervenit prescripţia, fiind aplicabile disp. art. 12 din Legea nr. 87/1994, faptele fiind comise în perioada 2001-2004.
În cauză, se reţine că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 26 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării numai în limita motivelor de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Cu privire la recursul inculpatei B.M., Înalta Curte care în vedere că prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devolutiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi pct. 172 C. proc. pen., invocate de recurentul inculpat, au fost menţinute şi nu au suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, au fost excluse din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că inculpata B.M. şi-a motivat recursul numai oral în ziua judecăţii, încălcându-se, astfel, obligaţia ce îi revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cele reglementat de pct. 12 şi pct. 172 ale art. 3859 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 38510alin. (2) C. proc. pen.
În consecinţă, Înalta Curte nu poate proceda la examinarea criticilor inculpatei B.M., nefiind respectate, aşa cum s-a arătat anterior, cerinţele formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., care condiţionează analizarea respectivelor critici de motivarea, în scris, a recursului cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Cu privire la recursul inculpatului S.D. referitoare la criticile care se circumscriu soluţiei de achitare în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen., caz de casare prevăzut de art. 3859pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte constată, pe de o parte, că prin pretinsa lipsă a elementului materiale al infracţiunii (adică a acţiunii/faptei incriminate de legiuitor), apărarea tinde - de asemenea - la repunerea în discuţie a situaţiei de fapt (ipoteză regăsită în cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen. în prezent abrogat), iar pe de altă parte, se reţine că celelalte elemente constitutive ale infracţiunii (care rezultă din compararea situaţiei de fapt reţinută de instanţa de apel cu dispoziţiile textului incriminator) sunt întrunite şi în mod corect s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.
Din situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond şi instanţa de apel în baza probelor administrate, rezultă că faptele inculpatului S.D. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii continuate de evaziune fiscală prev de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, art. 41 alin. (2) C. pen. (110 acţiuni), inclusiv sub aspectul laturii subiective; de asemenea, este corect reţinută şi calitatea subiectului activ al infracţiunii - administrator al SC E. SRL inculpatul S.D. - atribuţiile de serviciu şi legătura dintre aceste atribuţii - neînregistrarea în evidenţele contabile ale societăţii şi în documentele legale obligatorii operaţiunile comerciale şi veniturile obţinute din relaţiile comerciale, sustrăgându-se de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
În ceea ce priveşte solicitarea apărătorului inculpatului S.D. privind intervenirea prescripţiei, înalta Curte constată că, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului S.D. prev.de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (2-8 ani) şi termenele de prescripţie prev de art. 122 si art. 124 C. pen., criticile sunt nefondate, în cauză fiind îndeplinite toate condiţiile pentru răspunderea penală a inculpatului.
Referitor la criticile privind latura civilă, Înalta Curte constată că în mod corect aceasta a fost soluţionată de către instanţa de apel şi s-a dispus în raport de dispoziţiile art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen., art. 998, 999 C. civ. ( vechi) obligarea inculpaţilor în solidar la plata către partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. a Judeţului Braşov la plata sumei de 80.454 lei reprezentând impozit pe profit şi T.V.A. aferent în cuantum de 61.118 lei, la care s-au adăugat penalităţi şi majorări calculate potrivit art. 119 şi următoarele din O.G. nr. 92/2003, de la data scadenţei debitului principal până la achitarea integrală a debitului principal.
Potrivit art. 119 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligaţii fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum şi sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor şi sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei. Penalităţile şi majorările pretinse de partea civile trebuie raportate în permanenţă la debitul principal, fără a fi avute în vedere şi accesoriile pretinse în constituirea de partea civilă, astfel că deşi se impune acordarea de penalităţi şi majorări părţii civile şi pentru viitor până la data achitării integrale a debitului principal, acesta din urmă trebuie văzut prin însumarea impozitului pe profit calculat şi neachitat şi a T.V.A. -ului aferent şi nu la suma de totală de 255.772 lei menţionată de partea civilă în constituirea de parte civilă.
De asemenea, în mod corect, s-a menţinut poprirea asiguratorie dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 08 decembrie 2011 asupra contului bancar aparţinând inculpatului S.D. şi s-a luat măsura asiguratorie asupra tuturor bunurilor prezente şi viitoare ale inculpaţilor până la concurenţa sumei de 141.572 lei reprezentând debit principal la care se adaugă penalităţi şi majorări potrivit legislaţiei în vigoare de la data scadenţei debitului principal până la achitarea integrală a debitului principal, în raport de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 241/2005.
Cu privire la critica referitoare la reducerea pedepsei, prin invocarea cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. formulată de inculpatul S.D., prin apărătorul desemnat din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., care se referă la aplicarea pedepselor în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Prin modificările aduse C. proc. pen. prin Legea nr. 2/2013, legiuitorul a înlăturat dintre cazurile de casare, situaţiile în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate, astfel încât, după modificările intervenite, temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859pct. 14 C. proc. pen., poate fi invocat numai când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Aceasta este raţiunea pentru care, critica privind individualizarea pedepsei nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. şi apare ca fiind nefondată.
Astfel, se constată că nu este posibilă individualizarea pedepsei, ci numai verificarea legalităţii pedepsei aplicate, respectiv dacă pedeapsa aplicată se situează între limitele minime şi maxime prevăzute de textul incriminator.:
În consecinţă, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.D. şi B.M. împotriva Deciziei penale nr. 53/ Ap din 26 aprilie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori. Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.D. şi B.M. împotriva Deciziei penale nr. 53/ Ap din 26 aprilie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 10 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3941/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3944/2013. Penal → |
|---|
