ICCJ. Decizia nr. 3933/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3933/2013
Dosar nr. 1705/87/2013
Şedinţa publică din 10 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 85 din data de 28 mai 2013, Tribunalul Teleorman a respins cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, din infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. în art. 183 C. pen., ca nefondată.
În baza art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi lit. c) C. pen.-art. 76 C. pen. şi art. 3201alin. (1) şi alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul P.M. la pedeapsa închisorii de 6 ani.
În baza art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi lit. c) C. pen.-art. 76 C. pen., art. 3201alin. (1) şi alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni.
În baza art. 217 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi lit. c) C. pen., art. 76 C. pen., art. 3201alin. (1) şi alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 7 zile închisoare.
În baza art. 33 lit. a)-art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate şi a dispus ca inculpatul P.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare.
A interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 65 C. pen., pe o durată de 2 ani şi în raport de prevederile art. 66 C. pen.
A admis acţiunile civile formulate de părţile civile şi în temeiul art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumelor de: 5.000 RON către partea civilă M.M., reprezentând despăgubiri civile (daune materiale), de 1.773,43 RON către partea civilă Spitalul C. Roşiorii de Vede, de 624,8 RON către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Teleorman, de 17.533,07 RON către Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, precum şi a dobânzilor şi majorărilor de întârziere aferente de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la achitarea integrală a debitelor.
A luat act că Spitalul Judeţean Alexandria şi D.I. nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.
În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi în temeiul art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată (de 6 ani închisoare) durata prevenţiei de 24 ore dispusă prin ordonanţa nr. 712 P/2012 din 28 februarie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman şi de la 7 martie 2013 la zi, măsura arestării fiind dispusă prin încheierea nr. 68/R din 6 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti.
În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.500 RON.
S-a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman cu nr. 712/P/2012 din 2 aprilie 2013 a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul P.M. pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de violare de domiciliu, omor şi distrugere, prevăzute şi pedepsite de art. 192 alin. (2), art. 174 alin. (1) şi art. 217 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 C. pen.
În esenţă, s-a reţinut în noaptea de 17 din 18 octombrie 2012 inculpatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi sub pretextul că, mama sa, martora P.I. ar avea o legătură intimă cu victima M.I. şi se află în locuinţa acestuia, a pătruns în două rânduri şi fără drept în locuinţa victimei, persoană în vârstă de 86 ani, căreia i-a aplicat mai multe lovituri cu o bâtă, cauzându-i leziuni traumatice ce au determinat producerea decesului, survenit la data de 5 decembrie 2012. În aceeaşi împrejurare, inculpatul a spart geamurile de la locuinţa victimei, distrugând-le.
În fapt, s-a reţinut că inculpatul P.M. este în vârstă de 27 ani, fără ocupaţie şi necăsătorit, locuieşte împreună cu părinţii în comuna N., sat B., judeţul Teleorman. Victima M.I., persoană în vârstă de 86 ani şi suferindă de ramolism cerebral, locuia singură într-un imobil situat în apropierea locuinţei inculpatului. La această persoană obişnuia să meargă pentru a se refugia, în situaţii de criză conjugală, martora P.I., mama inculpatului.
În noaptea de 17 din 18 octombrie 2012, în jurul orei 24:00 inculpatul P.M., sub pretextul că mama sa se află în locuinţa victimei şi suspectând-o pe aceasta de o legătură extraconjugală cu victima, a pătruns fără drept în locuinţa acestuia, înarmat cu o bâtă, lovind-o de mai multe ori în zona capului, a membrelor superioare şi a toracelui. Inculpatul a refuzat să părăsească locuinţa victimei la solicitarea acesteia şi, mai mult, a continuat să o lovească. Potrivit declaraţiei date de inculpat, a declaraţiilor date de martorii P.F. (tatăl inculpatului), D.I., în momentul în care inculpatul a pătruns fără drept în locuinţa victimei, aici se afla şi mama inculpatului, care, observând actele de agresiune exercitate de inculpat asupra victimei a părăsit imobilul şi s-a deplasat în comuna C., la mama sa, revenind la domiciliu după 3 zile.
După lovirea victimei, inculpatul a părăsit locuinţa acestuia, revenind la domiciliu.
Constatând că mama sa nu a ajuns acasă şi bănuind că aceasta se află tot la M.I., inculpatul, s-a întors în locuinţa acestuia, unde a lovit din nou victima, în diferite zone ale corpului, cu bâta pe care o avea asupra sa, după care, cu acelaşi obiect, a spart geamurile de la locuinţă.
Următoarea zi inculpatul a relatat tatălui său, martorul P.F., fapta comisă asupra lui M.I., însă nici unul din ei nu s-a deplasat la locuinţa victimei pentru a vedea starea în care se află.
Datorită multiplelor traumatisme cauzate în urma loviturilor primite şi stării de sănătate precară a victimei, care suferea de miocardoscleroză, ramolism cerebral, aceasta nu s-a putut deplasa, rămânând imobilizată la pat, până la data de 19 noiembrie 2012, când a fost descoperită de fiica sa, martora D.I. şi transportată la Spitalul C. Roşiorii de Vede pentru îngrijiri medicale. Conform declaraţiei date de această martoră, a găsit victima în pat, plină de sânge la nivelul capului, a toracelui, dar şi a membrelor superioare, având la nivelul acestora hematoame multiple şi pe zone întinse.
Din copia F.O. clinică a Spitalului C. Roşiorii de Vede a rezultat că numitul M.I. a fost internat la data de 19 octombrie 2012 până la 25 octombrie 2012 cu diagnosticul: Traumatism cranio-cerebral acut prin agresiune. Plagă contuză scalp. Traumatism toracic. I s-a recomandat CT Cerebral, refuzat de victimă din lipsa banilor.
Din F.O. clinică a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria a rezultat că numitul M.I. s-a prezentat la această unitate spitalicească la data de 1 noiembrie 2012 cu cefalee, somnolenţă, dureri toracice, iar în urma efectuării examenului CT cerebral a rezultat hematom subdural acut parieto occipital dreapta de maxim 7 mm grosime.
La aceeaşi dată victima a fost internată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, până la data de 17 noiembrie 2012, cu diagnosticul de: Traumatism cranio cerebral afirmativ prin agresiune. Hematoame subdurale cronice parieto-occipital bilateral, pentru care s-a intervenit chirurgical la data de 7 noiembrie 2012. Postoperator a prezentat o sângerare cerebrală parenchimatoasă parietală stânga. A fost externată vindecată chirurgical, la data de 17 noiembrie 2012.
În certificatul medico-legal din 20 noiembrie 2012 emis de S.M.L. Teleorman s-a concluzionat că „Din actele medicale examinate coroborate cu examenul actual rezultă că numitul M.I. prezintă leziuni traumatice produse prin lovire cu şi de corp dur. Pot data din 17 octombrie 2012. Necesită 120 zile îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii. Leziunile au pus în primejdie viaţa victimei”.
Potrivit declaraţiei date de martora D.I., fiica victimei, de la data externări şi până la producerea decesului acestuia (5 decembrie 2012), victima M.I. nu s-a mai putut deplasa şi hrăni singură, fiind imobilizată la pat.
Conform raportului medico-legal de necropsie întocmit de S.M.L. Teleorman la data de 11 februarie 2013, necontestat în cauza de faţă, „Moartea numitului M.I. s-a datorat unei bronhopneumonii, complicaţie apărută în evoluţia unui traumatism cranio-cerebral acut, operat pe fondul unor tare organice multiple”. Acelaşi raport a concluzionat că leziunile de violenţă prezentate s-au putut produce prin lovire cu corp dur, pot data din 17 octombrie 2012, au pus în primejdie viaţa victimei iar „între leziunile prezentate şi deces există o legătură de cauzalitate indirectă”.
În drept, s-a constatat că fapta inculpatului P.M., care în noaptea de 17 din 18 octombrie 2012 a pătruns fără drept în locuinţa victimei M.I., înarmat cu o bâtă, iar la solicitarea victimei de a părăsi imobilul acesta a refuzat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu, în forma agravantă prevăzută de art. 1921 alin. (2) C. pen.
De asemenea, s-a constatat că fapta aceluiaşi inculpat, care în împrejurările arătate mai sus, a lovit victima cu aceea bâtă în zona capului, dar şi în alte zone ale corpului (torace, membre), cauzându-i un traumatism cranio cerebral, hematoame subdurale parieto-occipitale bilaterale, traumatism toracic şi care au determinat producerea decesului la data de 5 decembrie 2012, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzut de art. 174 C. pen.
Tribunalul a constatat că apărarea inculpatului, prin avocat, în sensul că fapta de lovire a victimei, comisă în împrejurările arătate mai sus, constituie infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, iar nu omor, pentru care s-a solicitat şi schimbarea încadrării juridice, este neîntemeiată şi a respins-o, ca nefondată, pentru următoarele considerente:
În cazul infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., elementul material se realizează, din punct de vedere obiectiv, prin uciderea unei persoane, adică printr-o activitate materială care are ca rezultat moartea unui om. Acţiunea (sau inacţiunea) trebuie să posede o anume forţă distructivă, adică să fie aptă obiectiv să provoace moartea persoanei în condiţiile date.
De asemenea, se cere, printre alte condiţii, ca între activitatea desfăşurată de făptuitor şi moartea victimei să existe un raport de cauzalitate.
Conform practicii judiciare în materie (Tribunalul Suprem, secţia penală, decizia nr. 1642/1974, R.R.D. nr. 2/1975), legătura de cauzalitate în cazul infracţiunii de omor nu este înlăturată chiar dacă au survenit complicaţii ale bolii victimei, în măsura în care se stabileşte că acţiunea inculpatului a fost aptă, prin ea însăşi, să conducă la producerea rezultatului, altfel spus, dacă ceea ce agentul a realizat se găsea, ca posibilitate, chiar în acţiunea comisivă.
În speţa de faţă, aşa cum a rezultat din materialul probator, proces-verbal de cercetare la faţa locului încheiat la data de 19 octombrie 2012, declaraţia inculpatului, dar şi a victimei, dată la 2 zile după lovire, declaraţii martori, inculpatul a lovit victima, persoană în vârstă de 86 ani, de mai multe ori, în zona capului şi toracelui, cu o bâtă (victima a susţinut că a fost un topor), cauzându-i un traumatism cranio cerebral acut, plagă contuză scalp, hematoame subdurale parieto-occipitale bilaterale, pentru care a căror evacuare s-a intervenit chirurgical, prin găuri de trepan, dar şi un traumatism toracic.
Faptul că decesul victimei s-a produs la 5 decembrie 2012, deci la mai mult de o lună de la agresiune, din cauza unei bronhopneumonii, complicaţie apărută în urma traumatismului cranio cerebral acut creat de inculpat la data de 17 din 18 octombrie 2012, iar între leziunile create de acesta victimei şi deces există o legătură de cauzalitate indirectă, au condus la întrunirea în cauză a elementelor constitutive ale infracţiunii de omor, astfel cum sunt prevăzute la art. 174 C. pen.
La reţinerea infracţiunii de omor în sarcina inculpatului instanţa de fond a avut în vedere şi întrunirea elementului subiectiv, din probatoriu rezultând că inculpatul a acţionat în comiterea faptei cu intenţie directă.
Astfel, a rezultat că, prin lovirea repetată a victimei, persoană în vârstă de 86 ani, la nivelul capului (vertex) cu un obiect contondent (bâtă), apt să producă leziuni letale şi lăsarea acesteia fără ajutor, cunoscând că victima locuia singură, timp de 2 zile, inculpatul a prevăzut rezultatul acţiunii sale (moartea victimei) şi a urmărit producerea acestuia.
În acest context cauzal, susţinerea apărării că inculpatul a urmărit prin acţiunea de lovire doar „corijarea victimei” nu a condus la reţinerea infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen. cu atât mai mult cu cât urmarea, în cazul acestei din urmă infracţiuni, şi anume moartea victimei, se atribuie pe baza unei culpe dovedite sau deduse din materialitatea faptei, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, neexistând dovezi care să confirme susţinerea apărării. Aşa cum s-a arătat mai sus, intenţia inculpatului a fost nu doar de a lovi sau vătăma integritatea corporală a victimei, ci de a ucide, motiv pentru care cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen. s-a respins, ca neîntemeiată.
Cu privire la individualizarea pedepsei, tribunalul, având în vedere criteriile generale înscrise la art. 72 C. pen. raportate la datele speţei şi anume faţă de gradul de pericol social ridicat al faptei comise de inculpat, circumstanţele comiterii infracţiunii, prin pătrunderea fără drept şi pe timp de noapte în locuinţa unei persoane în vârstă, singură şi lipsită de ajutor, lovirea repetată cu o bâtă victimei, în zone vitale şi abandonarea acesteia, cunoscându-i situaţia concretă, de persoană în vârstă, ce locuia singură, văzând şi datele care caracterizează persoana inculpatului, tânăr, fără antecedente penale, cunoscut în comunitatea locală ca o persoană cu un comportament bun, care nu a creat probleme locuitorilor comunei şi nici autorităţilor locale, a avut o poziţie constantă de recunoaştere a faptelor, a fost de acord cu despăgubirea părţilor civile în cuantumul solicitat de acestea, aspecte pe care tribunalul le-a încadrat ca fiind circumstanţe atenuante, potrivit art. 74 alin. (1) lit. a) şi lit. c) C. pen., văzând şi prevederile art. 3201 alin. (1) şi alin. (7) C. proc. pen., art. 76 C. pen, precum şi limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege aplicabile în cazul infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului s-a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă orientată spre minimul special, redusă cu 1/3 ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen, redusă apoi în temeiul art. 76 C. pen., ca efect al reţinerii circumstanţelor judiciare atenuante.
Aşa fiind, tribunalul a apreciat că, prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 6 ani pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi lit. c) C. pen. art. 76 C. pen., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. art. 74 alin. (1) lit. a) şi lit. c) C. pen. art. 76 C. pen. şi la 7 zile închisoare pentru comiterea infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. art. 74 alin. (1) lit. a) şi lit. c) C. pen., art. 76 C. pen., scopul pedepsei, astfel cum este definit de art. 52 C. pen. se poate realiza.
Constatând că infracţiunile comise de inculpat sunt concurente, în condiţiile art. 33 lit. a) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor, potrivit art. 34 lit. b) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
Cât priveşte modalitatea de executare, s-a dispus, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, executarea pedepsei în regim de detenţie, cu interzicerea faţă de inculpat a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.
Faţă de natura infracţiunii, s-a aplicat faţă de inculpat şi pedeapsa complementară prevăzută de art. 65 C. pen., constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. c) C. pen. pe o durată de 2 ani, în condiţiile art. 66 C. pen.
Constatând că faţă de inculpat s-au luat pe parcursul urmăririi penale măsuri preventive, în temeiul art. 88 C. pen., s-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată a prevenţiei executate în temeiul ordonanţei de reţinere din 28 februarie 2013, de 24 ore precum şi a duratei arestării preventive de la 7 martie 2013 (data punerii în executare a mandatului de arestare) la zi, respectiv 28 mai 2013.
În temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
Cu privire la latura civilă, în cauză s-au constituit părţi civile Serviciul Judeţean de Ambulanţă Teleorman cu suma de 624,8 RON, reprezentând cheltuieli generate de transportul victimei conform fişei de solicitare din 18 noiembrie 2012, Spitalul Municipal C. Roşiorii de Vede cu suma de 1.773,33 RON, reprezentând cheltuieli medicale conform F.O. şi decontului de cheltuieli aferent, M.M. (fiul victimei M.I.) cu suma totală de 5.000 RON reprezentând cheltuieli ocazionate de transportul victimei la unităţi spitaliceşti, tratament şi îngrijire medicală, cheltuieli cu înmormântarea, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti cu suma de 17.533,07 RON reprezentând cheltuieli medicale, inclusiv costul spitalizării şi a intervenţiei chirurgicale).
În declaraţia dată în şedinţa publică din 28 mai 2013 inculpatul a arătat că este de acord să despăgubească părţile civile constituite în cauză, cu sumele pe care acestea le-au solicitat.
Având în vedere înscrisurile aflate la dosar şi depuse de părţile civile (spitale) în susţinerea pretenţiilor, dar şi celelalte probatorii administrate, şi anume acte medicale, declaraţii martori, declaraţii inculpat, declaraţie victimă, văzând şi principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil şi aplicabil şi în cazul de faţă în temeiul art. 721 C. proc. civ., art. 14 şi art. 15 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., instanţa de fond a admis acţiunile civile obligând, astfel, inculpatul la plata sumelor solicitate de acestea, cu titlu de despăgubiri civile.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman care a solicitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74-art. 75 C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., aplicarea amenzii care nu poate fi mai mică de 200 RON, arătând totodată că sentinţa este netemeinică sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului, solicitând aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai ridicat şi inculpatul P.M. care a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., lovituri cauzatoare de moarte, iar ca şi modalitate de executare a pedepsei, a solicitat suspendarea acesteia sub supraveghere, sau în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei.
Prin decizia penală nr. 206/A din 22 iulie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman împotriva sentinţei penale nr. 85 din data de 28 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Teleorman.
S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând în fond a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.
În baza art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (1) şi alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul P.M., la pedeapsa închisorii de 10 ani şi pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 65 C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (1) şi alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani.
În baza art. 217 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (1) şi alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 lună închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 33 lit. a)-art. 34 lit. b), art. 35 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate şi s-a dispus ca inculpatul P.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 65 C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
S-a respins, ca nefondat, apelul inculpatului P.M.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi, în temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata prevenţiei de 24 ore de la 28 februarie 2013 la 1 martie 2013 şi de la 7 martie 2013 la zi.
S-a reţinut că în faţa primei instanţe, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, cauza fiind judecată conform procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
S-a constatat referitor la infracţiunea de omor, împrejurarea că există legătură de cauzalitate între faptele inculpatului şi decesul victimei, lanţul cauzal nefiind întrerupt, victima încetând din viaţă în urma unei complicaţii survenite ca urmare a traumatismului cranio-cerebral acut suferit la data săvârşirii faptei, pe fondul vârstei înaintate şi slăbiciunii fizice a victimei, împrejurare pe care însă inculpatul o cunoştea.
Totodată, faptul că victima, după externare, nu a efectuat investigaţii medicale suplimentare, recomandate, din cauza lipsei banilor, nu are relevanţă în privinţa producerii rezultatului, neputându-se aprecia că victima a contribuit prin propria faptă la intervenirea decesului.
S-a reţinut şi totala indiferenţă a inculpatului faţă de victimă, în intervalul de timp de la comiterea faptei până la producerea rezultatului (aproape 60 de zile) acesta neoferind nici un sprijin material victimei, necesar inclusiv pentru efectuarea unor investigaţii medicale suplimentare.
S-a apreciat cu privire la încadrarea juridică a faptei de ucidere a victimei M.I. că nu sunt întemeiate criticile inculpatului, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., ci ale celei de omor, având în vedere criteriile jurisprudenţiale privind diferenţa existentă între infracţiunea de omor, ce este comisă cu intenţie directă ori indirectă, şi cea de loviri cauzatoare de moarte, ce este comisă cu praeterintenţie (violenţe aplicate cu intenţie, rezultatul mai grav fiind imputabil sub forma culpei).
A avut în vedere obiectul vulnerant folosit de către inculpat (bâtă, obiect apt de a produce moartea victimei), zona corpului vizată (cap, torace, zone corporale vulnerabile), precum şi intensitatea loviturilor aplicate (inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu intensitate ridicată, iar ulterior s-a întors şi a continuat să aplice lovituri victimei), însă şi vârsta victimei (persoană de 86 de ani, vulnerabilă); din toate aceste împrejurări constatând că inculpatul a prevăzut şi urmărit să producă moartea victimei prin săvârşirea faptelor, neputându-se aprecia că rezultatul produs se datorează culpei inculpatului.
S-a apreciat că şi în condiţiile în care s-ar admite lipsa intenţiei directe a inculpatului, există elemente din care rezultă că acesta a acţionat cel puţin cu intenţia indirectă de a ucide, având în vedere că după aplicarea loviturilor a lăsat victima fără ajutor şi în imposibilitate de a părăsi locuinţa, în urma loviturilor primite, aceasta fiind descoperită după 2 zile de către fiica sa.
Astfel, s-a constatat că în mod corect a reţinut prima instanţă forma agravată a infracţiunii de violare de domiciliu, având în vedere că fapta a fost săvârşită în timpul nopţii, de o persoană înarmată.
În privinţa individualizării judiciare a pedepselor aplicate, a constatat că prima instanţă nu a aplicat în mod corespunzător dispoziţiile art. 72 C. pen., reţinând în mod netemeinic şi circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului.
Instanţa de apel a avut în vedere gravitatea deosebită a faptelor inculpatului, care a săvârşit cea mai gravă dintre infracţiunile contra vieţii, respectiv omor, pătrunzând fără drept în locuinţa victimei, distrugând bunuri ale acesteia. Inculpatul a dat dovadă de lipsa unor repere morale fundamentale referitoare la valoarea fundamentală apărată de legea penală, viaţa omului, acţionând în mod hotărât pentru a suprima viaţa victimei, după o primă serie de lovituri întorcându-se şi aplicând alte lovituri victimei.
De asemenea, a avut are în vedere că victima era o persoană vulnerabilă, în vârstă de 86 de ani, ce nu era în măsură să se apere împotriva atacului inculpatului, împrejurare ce agravează şi mai mult faptele inculpatului.
S-a constatat că inculpatul a dat dovadă de dispreţ faţă de viaţa victimei şi ulterior săvârşirii faptei, abandonând-o pe aceasta în imposibilitate de a cere ajutorul, fiind descoperită abia după două zile, neoferindu-i nici un ajutor după externare şi până la intervenirea decesului, respectiv un interval de timp de aproximativ 2 luni şi că inculpatul, deşi a recunoscut formal săvârşirea faptelor, nu-şi asumă rezultatul produs, insistând şi în faţa instanţei de apel că nu a avut intenţia de a ucide victima, ci doar de a-i aplica o corecţie.
S-a apreciat că impune a fi aplicate pedepse în cuantum sporit pentru fiecare dintre cele trei infracţiuni săvârşite, fiind nevoie de o perioadă mai mare timp pentru atingerea scopului pedepsei, prevenirea săvârşirii de infracţiuni, dar şi pentru ca inculpatul să-şi formeze o atitudine corectă faţă de muncă, ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.
Totodată, s-a apreciat că nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi lit. c) C. pen. în favoarea inculpatului. Astfel, în privinţa circumstanţei prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a constatat că, de fapt, inculpatul a avut o conduită normală în societate înainte de săvârşirea faptei, fără a ieşi cu nimic în evidenţă, iar lipsa antecedentelor penale reprezintă de asemenea o stare de normalitate.
S-a apreciat că o atare circumstanţă atenuantă, chiar dacă ar fi justificată, nu este oportun a se reţine în cazul unei infracţiuni de o asemenea gravitate cum este omorul şi o conduită chiar foarte bună a autorului înainte de săvârşirea irrfracţiunii nu poate constitui o atenuare a răspunderii penale, cu consecinţa reducerii pedepsei, în cazul unor infracţiuni violente cu rezultat moartea victimei, instanţa de judecată trebuind să uzeze cu multă prudenţă de dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. într-o atare situaţie, numai în împrejurări cu totul excepţionale putând fi reţinută ca şi circumstanţă atenuantă.
În privinţa circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a constatat că în mod greşit a fost reţinută de prima instanţă, având în vedere că atitudinea de recunoaşterea a inculpatului, care a primit deja valenţa cuvenită prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201alin. (7) C. proc. pen., aceeaşi împrejurare neputând constitui temei pentru două reduceri a pedepsei aplicate, având în vedere şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie.
Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că în mod corect prima instanţă a obligat inculpatul la plata de daune materiale către M.M., precum şi către unităţile sanitare ce s-au constituit părţi civile, având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile pentru tragerea la răspundere civilă a inculpatului, acesta achiesând de altfel la pretenţiile părţilor civile.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul P.M., a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859pct. 172 C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 174 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 183 C. pen., având în vedere că nu a acţionat cu intenţie şi, în temeiul aceluiaşi caz de casare, a mai solicitat reindividualizarea pedepsei solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 74 C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei.
Examinând recursul declarat de inculpatul P.M. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 din acelaşi cod.
În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 22 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Se constată că dintre cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., situaţie în care criticile circumscrise de recurentul P.M. acestor prevederi legale, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 174 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se, la motivele de casare expres prevăzute de lege şi în care nu se mai regăseşte art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Celelalte critici ale recurentului se referă la netemeinicia pedepsei în raport cu prevederile art. 72 C. pen., la mijloacele de individualizare a pedepsei.
O astfel de analiză se putea realiza anterior modificării dispoziţiilor art. 3859 C. proc. pen., prin Legea nr. 2/2013, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3859pct. 172 C. proc. pen., hotărârea este supusă casării când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
În actuala reglementare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, motivul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen. a fost modificat şi prevede că hotărârea este supusă casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (nelegale).
Nefiind posibilă individualizarea pedepsei prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., ci numai verificarea legalităţii pedepsei aplicate, respectiv dacă pedeapsa aplicată se situează între limitele minime şi maxime prevăzute de textul mcriminator, Înalta Curte constată că motivele invocate de recurentul inculpat nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., din actuala reglementare.
În consecinţă, în baza art. 38515alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 206/A din 22 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În baza art. 88 C. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 februarie 2013 la 1 martie 2013 şi de la 7 martie 2013 la 10 decembrie 2013.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 206/A din 22 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 februarie 2013 la 1 martie 2013 şi de la 7 martie 2013 la 10 decembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 900 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 10 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3928/2013. Penal. Rejudecarea după extrădare... | ICCJ. Decizia nr. 3934/2013. Penal → |
|---|
